Grecia este o țară pe care o iubim foarte mulți dintre noi, fie pentru plajele ei deosebite, pentru ținuturile muntoase încă sălbatice și uneori greu de colindat,  fie pentru mâncare, pentru operele ei literare și filozofice, legendele, muzica și felul de a fi al grecilor și unii dintre noi pentru istoria ei ce a influențat profund istoria lumii și istoria noastră, a românilor. Partea bună pentru cei ce aleg Grecia ca loc de petrecere a unei vacanțe este că pot avea din toate astea câte ceva. Și cum istoria și ruinele antice ne dau mereu prilej de meditație, n-ar fi rău să le avem pe listă. Azi vă propun un popas la Aigai și o întrebare: Acolo a fost Soarele sau Steaua de la Vergina  ?!

Păi să vedem ce este la Vergina, cea pe care o aveam pe o listă mai veche de locuri obligatoriu de vizitat în Grecia și pe care am reușit să o bifăm în drum spre insula Corfu.

  Vergina este o localitate apărută în sec. XX, după Tratatul de la Lausanne, 1923, în urma căruia s-a făcut schimbul de populații între Grecia și Turcia și tot atunci au venit ceva refugiați greci din Caucaz și Bulgaria. Ei au primit pământ aici și împreună cu locuitorii celor două vechi așezări Koutles și Barbes, au ridicat ceea ce astăzi este localitatea Vergina. Vremurile grele de atunci, n-au ținut cont în alocarea terenurilor pentru case că în zonă sunt site-uri arheologice a căror studiere încetase, războaiele fiind vinovate de acest lucru. Oamenii care fuseseră mutați cu forța dintr-o țară în alta, care-și pierduseră casele și bunurile, au ajuns pe aceste locuri sărace aparent, obligați fiind să-și construiască adăposturi din orice materiale găseau, inclusiv pietrele istorice pentru cercetarea cărora chiar împăratul Napoeon al III-lea alocase fonduri în sec. XIX și arheologii lui descoperiseră câte ceva. De fapt, chiar foarte multe nu se cunoșteau despre marea bogăție subterană. Aici, pe o zonă întinsă, sunt palatele, templele, teatrul, agora și un vast cimitir ce au aparținut unei culturi ce dă dureri de cap și astăzi grecilor, Makedonia cum îi zic ei. Acest stat antic vecin s-a tot extins, ocupând partea centrală a Greciei actuale până la golful Thermaic și a fost de neînvins sute de ani, până la invazia romană. Din cele trei capitale ale Macedoniei antice, Aigai, Pella, Thesaloniki, prima este importantă pentru marile descoperiri arheologice făcute aici, începute în 1856 de un anume Leon Heuzey, arheologul împăratului francez. El sapă doar 40 de zile și descoperă unul din mormintele macedonene și o parte a palatului regal, artefactele adunate de aici ajungând la Louvre. Douăzeci de ani mai târziu publică rezultatul cercetărilor sale într-o lucrare ce a fost de mare folos în 1937, când profesorul de la Universitatea din Salonic, Constantin Rhomaios, alege zona pentru practică cu studenții săi.  Atunci descoperă, printre altele, un impozant mormânt cunoscut astăzi drept tumulus Rhomaios, dar care din păcate fusese deja vandalizat. În echipa profesorului Rhomaios se aflau doi studenți, Photios Petsas și Manolis Andronikos (1919 – 1992) care și-au dedicat viața cercetărilor acestei zone, ultimul descoperind în 1976-1980 o movilă artificială ce ascundea obiecte extrem de valoroase dar și de bine conservate. Acea movilă cu morminte este cunoscută azi  ca Marele Tumulus. Cercetările sale au fost inspirate și de marele istoric al sec. XX, englezul Hammond  care, remarcând măreția palatului de la Aigeai și imensul cimitir de morminte macedonene, a prevăzut că și euthynaii, conducătorii lor, sunt îngropați acolo.

Toată viața mea am visat să descopăr primul mormânt macedonean nejefuit, un noroc pe care orice arheolog își dorește cu ardoare să îl aibă.   

Sunt cuvintele lui Andronikos după confirmarea descoperirii.

Aigai, în traducere locul cu multe capre, a fost capitala pământului Makedoniei cum spune Herodot, un oraș regal ce a adunat toată elita intelectualității antice a acelor vremuri, locul rămas pentru ceremonii grandioase și sacre ale familiei regale, chiar și după mutarea capitalei la Pella. Aigai fusese întemeiat cu mult timp în urmă de Caranus, primul rege macedonean, după prezicerea oracolului din Delfi, în locul unde vor fi multe capre . Aici a ales Filip al II-lea în anul 336 î.Hr. să celebreze nunta fiicei sale iubite, lucru care i-a fost fatal, fiind ucis chiar la intrarea în templu. Prilej pentru fiul său Alexandru, devenit apoi cel Mare, să-i ia locul la tron și tot de aici din Aigai, să pornească doi ani mai târaiu, în 334 î.Hr. marea lui invazie spre Asia. Orașul regal Aigai a decăzut în timp, marea lovitură a primit-o în 168 î.Hr. când romanii l-au cucerit,  distrus și aruncat în uitare pentru două milenii. Istoria s-a răzbunat însă cu victoria unui grec, Andronikos, în 1977 când descoperirea tombului regal Filip al II-lea devine cea mai memorabilă descoperire arheologică a sec.XX, rapid urcată pe lista UNESCO.

Megali Toumba, marele mormânt, s-a bănuit de la descoperirea lui că aparține basileului Filip al II-lea, remarcabilă fiind monumentalitatea clădirii dar și bogăția ofrandelor găsite în interior, fiind unul din cele două morminte care nu fuseseră deja jefuite. Studiile ulterioare aveau să confirme această bănuială plecată și de la cercetări mai vechi care adeveriseră  că mormintele bogate au o fațadă decorată, unele au picturi pe pereții interiori și sunt acoperite circular cu un strat de pământ destul de gros pentru a suporta plantații de jur împrejur. Acest mod de a acoperi tumulii conducătorilor cu plantații de copaci nu este singular la culturile lumii antice.

În anul 1992, se acoperă artificial mormintele regale, pentru a se proteja față de intemperii dar și pentru o nouă abordare față de vizitatori, un proiect-pilot cum spun organizatorii, o nouă relație între spațiul arheologic, muzeul cu artefacte și vizitator unde camerele-muzeu sunt incluse în site-ul original, loc pe care ei promit să-l „extindă în lumea realității virtuale”. Așa a apărut Muzeul Policentric Aigai.

Muzeul Policentric Aigai.    De afară muzeul nu spune mare lucru. O intrare în pantă coborâtoare sub o movilă de pământ cu iarbă și mult pustiu în jur. Odată trecuți însă de porțile de la capătul culoarului, impresia se schimbă: o lumină slabă, o muzică veche în surdină, luciri de sticlă, aur și pietre prețioase, vitrine luminate, multe sisteme de securitate, mulți supraveghetori în semiîntunericul de mormânt, primul imbold este să vorbești în șoaptă. Apoi îți dai seama că ordinea camerelor și a vitrinelor este puțin alambicată dar te obișnuiești după un scurt popas și după ce urmărești săgețile. Și atunci îți mulțumești că ai alocat puțin timp acestui muzeu. După multe popasuri în fața exponatelor, după ce te miri de măiestria lucrăturii în aur sau forța celui ce a purtat atâta greutate pe el, în aur, argint și alte metale sau cum a reușit să țină într-o singură mână scutul acela superb împodobit dar care cântărește nu mi puțin de 16 kg, ajungi în fața mormintelor regale, patru la număr: mormântul lui Filip al II-lea, mormântul Prințului Alexandru al IV-lea, mormântul Persefonei și mormântul cu coloane libere. Ultimele două au fost jefuite de invadatorii gali, celelalte două fiind intacte la momentul descoperirii lor, pline de obiecte valoroase de aur, argint și fildeș, arme, vase pentru mâncare, bijuterii, covor țesut în aur și argint, apoi urnele cu cenușă sau larnaxurile unde se depuneau oasele ce rămâneau în urma unei ușoare incinerări, plus paturile de incinerare din lemn, aur și fildeș deteriorate de foc, obiecte depuse de familie. Treci pe la fiecare mormânt, îi dai ocol cât se poate și încerci să vezi ceva ce crezi că n-au văzut alții. Nu poți intra în interiorul lor nu că așa e regula. Mormintele au fost sigilate la vremea lor prin blocarea ușilor mari de piatră iar cercetările sec. XX s-au făcut excavând prin tavan.

Mormântul lui Filip al II-lea este desigur cel mai spectaculos și corespunde în totalitate unei descrieri făcute de Platon în Legile, adică: o cameră subterană lungă cu tavan boltit, cu locuri unde se pun urnele, vasele și alte obiecte, cu o anticameră mai mică și un pasaj de coborâre spre intrare, dromos, asemeni intrării în muzeu din platoul de deasupra. Mormântul lui Filip este deosebit prin fresca de deasupra intrării reprezentând o scenă de vânătoare alături de fiul său, Alexandru cel Mare și încă opt bărbați, urmărind un leu, un porc mistreț și o căprioară. Are înfățișarea unui mic palat cu fațadă de templu doric și o intrare masivă de marmură, deasupra căreia s-au găsit urmele incinerării trupului regelui și resturile harnașamentelor cailor lui, sacrificați. În camera mortuară se află doar sarcofagul de marmură în care a fost depus larnaxul, cutia de aur masiv de 24 carate,  grea de aproape 8 kg, cu oasele lui Filip, oase după care a fost identificat de o echipă complexă de cercetători pe baza studiilor cu tehnică modernă, știut fiind că a fost omorât în teatrul din Aigai, înjunghiat. Înainte de moarte cu trei ani suferise o fractură la piciorul drept avea un ochi scos, deci erau dovezi scrise care ajutau cercetătorii . Oasele regilor macedoneni, după incinerare erau spălate cu vin și înfășurate în purpură, spun explicațiile de pe panourile muzeului. Larnaxul este expus în muzeu și este celebru pentru ornamentul de pe capac, soarele, de fapt o formă stilizată a acestuia, cu 16 raze. Dar nici picioarele care se termină cu labe de leu nu sunt de neobservat, leul fiind un simbol heraldic și al grecilor. Tot în mormânt lui Filip s-a găsit și gorytos de aur și argint, adică un fel de suport pentru arc și săgeți, apoi jambierele de bronz, scutul de aur și fildeș, casca de fier, sabia tot de fier și o platoșa de fier placată cu aur, alături de o alta pentru protecția gâtului. Tot în camera funerară a lui Filip s-a găsit o reprezentare a bustului său în fildeș, după care a fost turnat în ceara capul sau, cu ochiul drept scos, așa cum îl prezintă istoricii. Interesantă este coroana de aur găsită peste oase în interiorul larnaxului, de 717 g, cu 313 frunze de stejar și 68 de ghinde , simbol al divinității, masculinului și veșniciei, o lucrătură fină, deosebită. Curioasă pentru că în Bulgaria, la Kazanlâk, există o coroană aproape identică, descoperită în mormântul lui Seuthes de care grecii nu amintesc nimic.

Anticamera mormântului lui Filip al II-lea are alte rămășițe umane, se crede că sunt ale ultimei lui soții, a șasea, Meda din Odesa, prințesă geto-tracă și o excepțională călăreață-arcaș.  Sau poate era doar una din cele 20000 de prizoniere scite luate de Filip după o singură luptă, cine  știe ! Oricum a fost o femeie războinică apreciată de Filip după jambierele inegale de aur ce i-au aparținut și care sunt expuse în muzeu. Meda s-a sinucis la moartea regelui pentru a nu cădea mâniei lui Alexandru cel Mare, supărat pe tată că-și repudiase prima soție, pe Olympia, mama sa. Ca o paranteză, Olympia era o prințesă din Epir cu un caracter vulcanic, accentuat de tainele practicării culturilor mistice ale lui Orpheu și Dionysos și despre care istoricii cred că i-a transmis genetic lui Alexandru cel Mare pasiunea pentru cultură, inteligența dar și dorința, uneori tiranică, de a stăpâni cât mai mult din lumea asta.   Tot în micul larnax al Medei, decorat precum cel al lui Filip dar mai simplu, este o altă coroniță de aur cu 80 de frunze și 112 flori de mirt, simbolul dragostei dincolo de moarte.

Mormântul Prințului este cel în care sunt rămășitele, se presupune, ale nepotului lui Filip, Alexandru al IV, mort undeva pe la 15 ani, otrăvit, pentru a nu ajunge pe tronul Macedoniei. Un loc bogat, nejefuit, în care s-au găsit obiecte de metale prețioase și o coroană mai mică cu frunze și ghinde de stejar.  Încă s-a păstrat bine fresca pictată, nu și picturile pe piele de animal, expuse în vitrinele muzeului.

Mormântul Persefonei, alăturat de cel al lui Filip, este mai simplu, fără obiecte, aici au fost găsite osemintele unui bărbat, al unei femei și a unui prunc. Se numește așa pentru că printre multele picturi murale bine păstrate, este remarcabilă cea redând legenda răpirii Persefonei de zeul Infernului, Hades.

Picturile din cele trei morminte sunt singurele păstrate în stare bună de aproape 24 de secole și care dovedesc înalta cultură la care ajunsese Macedonia în timpul domniei lui Filip al II-lea, cel care de la o țărișoară mică și neînsemnată, a cucerit Grecia și s-a întins până la Dunăre și mai departe, urmat de fiul său Alexandru care a cucerit o parte din Asia.

Mormântul cu coloane libere este al patrulea mormânt din Marele Tumul, este un mormânt absolut gol descoperit în 1980, a cărei măreție arhitectonică presupune că a fost ridicat tot pentru un basileu, Antigonas Gonatas, în sec. II î, H., cel care, tot așa, se crede, a acoperit cele patru morminte cu un alt strat de pământ, mult mai gros și unitar, tocmai pentru a le feri de jefuirea practicată de migratori, goții fiind cei ce au furat din cele mai importante morminte și alte clădiri ale orașului Aigai.

Pe toate obiectele regale, în mod special pe larnaxuri, există un Soare cu 16 raze triunghilare, simbolizând cele patru elemente ale naturii- apa, aerul, focul și pământul – alături de cei 12 zei al Olimpului. Grecii spun și dovedesc cu artefacte că acesta a fost un simbol vechi de dinainte de invazia macedoneană și că a fost preluat de Filip al II-lea dar a devenit principal simbol al tuturor grecilor abia la preluarea puterii de către Alexandru cel Mare. Sunt totuși discuții între specialiști cum că simbolul ar putea fi de fapt o stea, Steaua Verginei sau Steaua Argead, adică simbolul dinastiei Argead a grecilor macedoneni din care făcea parte și Filip al II-lea. Oriunde este adevărul despre acest simbol mult mai vechi decât dinastia Argead, după descoperirile lui Andronikos, rămâne cunoscut drept Soarele de la Vergina. Ar fi totuși interesant care este adevărul cu acest simbol universal culturilor antice și care azi aprinde spiritele. Un simbol care în ultimii douăzeci de ani a creat necazuri Greciei deși se pare că aceasta este îndreptățită să revendice simbolul, din moment ce statul macedonean nou creat în 1991, a renunțat la el destul de ușor.

În muzeu temperatura este constantă, menținută cu mare grijă pentru exponate. Spațiile sunt în continuă extindere și îmbogățire cu artefacte care, asemeni celor deja expuse, au stat mulți ani la muzeele din Salonic. Săpăturile se fac permanent în zonă, sunt greoaie pentru că în sec. I o alunecare de teren a acoperit cu un strat gros de pământ toată zona Agai.

Ieșirea din muzeu se face pe o altă poartă, paralelă cu intrarea.

Biletul de intrare costă și anul acesta 12 € doar pentru vizitarea muzeului sau 6 € pentru cei ce au dreptul la reducere, copii au gratuitate. Biletul de 14 € este pentru vizitarea întregului site, adică teatrul, cimitirul, palatul, templul și este valabil timp de trei zile, spațiul de parcurs fiind destul de mare. Majoritatea turiștilor vizitează doar muzeul, o vizită durând cam două ore în mod obișnuit. Se fac săpături în continuare așa că trebuie întrebat înainte ce se poate vizita pe lângă muzeu. www.aigai.gr Fotografiatul este interzis, nu încercați mai ales că există un sistem video bun și mulți supraveghetori aproape neobservați în zonele mult întunecate. De aceea cele câteva poze de aici, cu exponate, sunt luate de pe diverse materiale cumpărate la poarta muzeului și care mi-au fost de ajutor în scrierea acestui articol. Programul muzeului este iarna de la 10 la 17 și vara de la 8 la 20, de marți până duminică iar luni, pe tot parcursul anului, 10 – 17. Sunt zile de vizitare gratis, trecute pe site-ul muzeului, nici una însă vara, zile pe care nu le trec aici în articol pentru că pot suferi modificări dar pe care le descoperiți ușor pe site. Sunt condiții pentru a fi vizitat de persoanele cu handicap. Sincer, nu-mi amintesc dacă este ghid plătit dar informațiile de pe panourile mari ce însoțesc vitrinele sunt suficiente. Dar nu le puteți fotografia nici pe acelea. Există un bufet ce funcționează pe timpul zilei și un magazin de unde se pot cumpăra materiale informative și diverse obiecte, destul de scumpe dar pentru care se dă factură. Peste drum de muzeu este un magazin privat cu o ofertă mult mai generoasă și preturi acceptabile.

Istoria este mereu un loc în spațiu și implicit în timp unde ar trebui să poposim pentru a încerca să înțelegem prezentul și să întrezărim viitorul!

Larnaxul în care au fost cenușa și resturile de oase ale lui Filip al II-lea
Vesta de protecție purtată în război de Filip al II-lea, din lână, fire metalice și decorată bogat cu aur. S-a găsit în mormântul lui.
Tapițerie din fire de aur, argint și purpură, găsită peste oasele lui Filip al II-lea
Coronița de frunze și ghinde de stejar din mormântul lui Filip al II-lea
O parte din fresca de pe frontonul mormântului Filip al II-lea, cea mai bine conservată din Grecia, după aproximativ 24 de secole de la producere. Copilul Alexandru este în stânga .
Gorgonă pe scutul lui Filip al II-lea, din aur.
Chip de satir în relief pe un vas de vin găsit în mormântul lui Filip al II-lea
Unul din vasele de vin din mormântul regelui. Găsit gol, probabil Filip a ciocnit cu zeii 😏
Lampă de luminat cu chip în relief, Pan.
Unele din multele bijutierii de aur expuse în muzeu.
Gorytos-ul lui Filip al II-lea, găsit în mormânt. Lucrat în aur și argint, destul de greu gol, cu arcul și săgețile cred că era și mai greu!
Micul larnax al soției lui Filip al II-lea, găsit în anticamera mormântului regal.
Costumul de război al lui Filip al II-lea, vitrina cea mai admirată din tot muzeul. Doar scutul masiv de fier, aur, argint și alte materiale cântărește 16 g ! Alături sunt sabia grea, casca bogată, protecția pentru gât, jambierele metalice. Poza e preluată după pliantul muzeului.
Capul lui Filip al II-lea lucrat în fildeș și puțin aur, decora patul de incinerare din mormânt.
Și cum vinul era nelipsit din viața anticilor, nici după moartea lor nu putea lipsi. O strecurătoare pentru vin, din argint și aur, găsită în mormântul lui Filip al II-lea !

Călătorii frumoase și documentate  să aveți !