Alba Iulia, prezent şi trecut (I)

 

 

 

 “Nu-ţi poţi iubi patria legat la ochi!” spunea Federico Garcia Lorca.                                                                                                  Dincolo de filozofie avea mare dreptate. Plecăm prin lumea largă să o cunoaştem dar oare câţi dintre noi cunosc şi înţeleg frumuseţile materiale şi imateriale ale patriei noastre? Câţi pot povesti despre locurile minunate din România aşa cum le povestesc pe cele din alte ţări? Mi-am dorit ca pe blogul meu “România “ să fie o pagină deosebită de poveşti,  tocmai pentru că are multe daruri, este patria mea şi oriunde merg în lume nu mi-e ruşine să spun că sunt româncă. Şi dincolo de nemulţumirile mele legate de guvernanţi şi cum gestionează ei bunăstarea şi cultura noastră, aici încă este acel Acasă ! Îmi place să vizitez,  să citesc şi să povestesc despre istoria ei, bogăţiile materiale şi spirituale, despre oamenii ei de seamă care “au pus-o pe harta lumii”, cum se exprima regina Maria. Este România pe care cred că fiecare trebuie să o aibă în minte şi suflet, indiferent unde trăieşte !                                                                                                                                                        Nu m-am gândit prea mult ce să aleg pentru prima mea poveste despre popasurile româneşti. Suntem într-un important an centenar şi măcar noi cei mici trebuie să-l cinstim cum se cuvine. Am fost anul acesta la Alba Iulia la o întâlnire cu prietenii de pe un site turistic, am petrecut frumos dar m-am şi plimbat prin locurile încărcate de istorie. Nu văzusem de mulţi ani oraşul şi m-am bucurat de această vizită programată tocmai acum, la centenarul marii uniri.

 Anul acesta sărbătorim împlinirea a 100 de ani de când provinciile româneşti s-au unit sub acelaşi drapel şi acelaşi sceptru:  alipirea Basarabiei la România s-a făcut la 27 martie 1918 ; acesteia i s-a alipit la 28 noiembrie acelaşi an şi Bucovina iar la    1 decembrie 1918 Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul au întregit ţara noastră. Au fost trei evenimente de o importanţă deosebită pentru români. Nu sunt genul de om care face asocieri divine sau malefice dar nu m-am putut totuşi opri să nu caut simbolul cifrei trei în numerologia antică: un simbol al divinităţii şi creaţiei, reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul !  La 100 de ani România e totuşi mai săracă fără Basarabia şi nordul Bucovinei 

      Cetatea bastionară Alba Carolina este emblema oraşului actual Alba Iulia. Este cea mai mare cetate de tip Vauban din România, include de fapt trei cetăţi, prima, cea romană fiind cea mai mică, apoi s-a ridicat o cetate medievală şi următoarea, cea mai spectaculoasă, cetatea Alba Carolina la început de sec. XVIII, în vremea împăratului austriac Carol al VI-lea (o biografie interesantă, acest Karl al VI-lea de Habsburg,  tot el a fost şi Carol al III-lea al Ungariei dar şi Carol al II-lea al Boemiei ?). Istoria locurilor este bogată şi foarte veche. Plecând istoric doar de la celebra cetate dacică Apoulon ce controla o parte din ţinutul aurifer al Apusenilor, aceasta avea să devină după cucerirea romană Apulum şi un castru foarte mare şi permanent pentru o legiune romană importantă, a XIII-a Gemina. Se dezvoltă continuu, capătă rang de municipiu şi apoi de colonie romană. Dar popoarele migratoare îi dăunează, devine Bălgrad după influenţa slavă, într-un timp aici domn era Iancu de Hunedoara. Apoi revine  la Alba lui Gyula sau Iula. Vine sec. XVII când Mihai Viteazul reuneşte pentru scurt timp cele trei ţări româneşti, aceasta fiind prima unire importantă. Păcat că prea scurtă ! La cârma Principatului Transilvaniei ajunge Carol al VI-lea în 1711 iar patru ani mai târziu se pune piatra de temelie a cetăţii ce avea să-i poarte numele, Carlsburg, adică Cetatea lui Carol. Sau, aşa cum a fost trecută pe placa de bronz ce însoţea piatra de temelie pusă la ceea ce urma să devină bastionul Sf. Carol, cetatea Alba Carolina. Planurile cetăţii erau începute cu ceva timp înainte de urcarea lui Carol pe tron, căci lt. col. arhitect militar Carlo Visconti Morando era cel mai bun inginer pe arhitectură militară pe care l-a avut Imperiul Habsburgic şi unul din cei mai buni din Europa acelor ani. El a fost delegat încă din 1691 să cartografieze şi fortifice oraşe din Transilvania în vederea transformării lor în garnizoane militare habsburgice. De altfel a şi murit de ciumă la doi ani de la începerea lucrărilor la Alba Carolina şi a fost înmormântat în Catedrala Romano Catolică din cetatea Albei. Ca un fapt divers, cel ce a continuat lucrările după Visconti, tot militar, a murit tot de ciumă în Alba şi a fost înmormântat în biserica Bathory, azi dispărută.                   Pe scurt, cetatea ce avea să adăpostească o importantă garnizoană habsburgică a fost construită cu munca forţată a peste 20000 de iobagi cu stare materială bună şi care au adus cu ei 3000 de căruţe.  Are o formă arhitectonică modernă în acele vremuri, arhitectura de tip Vauban, adică o cetate în formă de stea, cu şapte bastioane, cu şanţuri adânci de protecţie, cu ziduri de 10 m înălţime numite curtine iar ultimul, cel exterior numit contragardă. În faţa curtinelor se află clădiri mari pentru deservirea garnizoanei numite raveline. Într-un articol viitor voi povesti puţin despre această arhitectură militară de tip Vauban, despre omul şi militarul Vauban şi de unde s-a inspirat  (un loc pe care l-am vizitat întâmplător şi aşa am intrat puţin. ca un profan, în arhitectura militară). Acest gen de cetăţi militare de formă stelară sunt greu de cucerit dar şi greu de construit pentru că necesitau fonduri materiale uriaşe. Ca o dovadă, Alba Carolina nu a fost cucerită niciodată deşi a fost asediată o singură dată,  în 1849.  Am intrat în cetatea Alba Carolina pe la cea mai apropiată poartă de locul nostru de cazare, Poarta I.                                         

     Poarta I este pe partea de răsărit a cetăţii şi are aspectul unui arc de triumf pe sub care a fost construită o cale pentru mijloace de transport şi armament greu, în lateralele acesteia fiind cele două treceri pietonale. Este frumos şi bogat decorată având zeii romani  Marte şi Venus, război şi frumuseţe, în partea superioară. Are şi emblema Imperiului Austriac, vulturul bicefal cu sceptrul şi sabia în gheare, semnele puterii imperiale iar lateral are la scară redusă două bombarde adică tunuri de mare calibru din acel timp.                                                                                                                                                       Poarta I este bogat decorată pe ambele părţi. În exterior are spaţiile de deasupra trecerilor pietonale decorate cu personaje legendare. În stânga este reprezentat Aeneas, fiul unui muritor şi al zeiţei Venus, erou al Războiului Troian atât de cântat de Vergiliu în Eneida. El este reprezentat aici ducându-şi tatăl în spate pentru a-l salva din incendiul troian.   În partea dreaptă este reprezentat Hercule când l-a ucis pe gigantul Anteu, fiul lui Poseidon şi al Gheei, reuşind să-l desprindă de pământ şi astfel să-i întrerupă legătura cu mama sa care-i dădea forţa.    Pe partea interioară a cetăţii, Poarta I are în stânga tot pe Hercule în celebra lui luptă cu leul din Nemeea. Partea dreaptă îl reprezintă pe aurigenul Perseu, cel născut din Danae şi Zeus transformat într-o ploaie de aur. Aici Perseu este redat în cea mai cunoscută faptă a sa, uciderea gorgonei Medusa, ajutat fiind de zeii Olimpului, mai ales Hermes care ia dat sabia sa, singura ce putea ucide gorgona. Are  coiful lui Hades care să-l facă invizibil, sandalele înaripate şi un scut de bronz ca o oglindă din partea Atenei.                                                                               

 Obeliscul Horia, Cloşca şi Crişan se află înaintea Porţii a III. El nu face parte din Cetate dar este aproape de una din porţi şi este impresionant prin dimensiunile sale în primul rând – 20 m. A fost ridicat cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la tragerea pe roată a lui Horea şi Cloşca, inaugurat în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a viitorului rege Mihai, la acea vreme doar “Mare Voievod de Alba Iulia”. Cei trei, Horea, Cloşca şi Crişan privesc din conturul României Mari spre poarta cetăţii,  tabloul în gresie fiind deasupra celulei simbolice. Pe partea opusă este o reprezentare a zeiţei Victoria.     

                                                     

  Poarta a II-a este uşor de găsit, este o singură cale ce duce de la Poarta I la Poarta II, str. Mihai Viteazul. Fie se merge pe str. Mihai Viteazul, fie se ocoleşte pe la Obeliscul lui Horea pe str. Mitropolit Simion Ştefan, drumul este scurt şi bun. Poarta a II-a aşa cum am văzut-o anul acesta este cea reconstruită în 2009 pe baza unor documente vechi. Ea redă acum aproape originalul, adică doi atlanţi din mitologia greacă şi un leu rampant, alături de mici ghiulele surprinse în explozie.                        De aici noi am urmat traseul pe str. Mihai Viteazul spre următoarea poartă, cea mai frumoasă, Poarta a III-a.                             

  Poarta a III-a numită şi Poarta Carol sau mai puţin cunoscută drept Poarta lui Horea este cea mai bogat ornamentată, cea mai impozantă şi principala intrare în cetate. Are forma unui dublu arc de triumf cu două intrări pietonale ce încadrează intrarea carosabilă. Fiind poarta principală a cetăţii a avut rolul de glorificare a împăratului Carol al VI-lea, tătăl împărătesei Maria Tereza. Deasupra porţii se află statuia călare a împăratului Carol al VI-lea, o statuie menită a-l glorifica căci reprezintă o scenă în care Carol trece cu calul său peste soldaţii turci. Împăratul este îmbrăcat în uniforma generalilor Imperiului Roman. Această ţinută şi literele C faţă în faţă,  Carolus Caesar, sugerează o posibilă descendenţă romană. Intrările pietonale au deasupra panouri dedicate unui personaj celebru în istoria europeană,  Prinţul Eugen de Savoia. În partea dreaptă Eugen de Savoia primeşte din partea împăratului spada şi crucea pentru un nou război împotriva turcilor, când este numit comandantul campaniei antiotomane.  A avut victorii răsunătoare care le-a smuls otomanilor şi Banatul nostru. Pe partea dreaptă este un panou decorativ în care Prinţul Eugen de Savoia, revenit victorios din campania antiotomană, primeşte din partea Austriei reprezentată de o femeie, macheta cetăţii Alba Iulia. Prinţul este înfăţişat într-un car roman tras de doi lei, semnul importanţei sale. De altfel a fost cel mai bun general al Austriei imperiale iar Napoleon Bonaparte l-a numit mai târziu unul din cele  şapte genii militare din istoria europeană.                                                                   

                                         

                       Bogăţia ornamentelor de factură antică continuă şi pe partea opusă. Aici se văd cele  patru statui reprezentând unele virtuţi: Abundenţa, Gloria, Justiţia şi Forţa sau, altfel interpretate, Pacea, Înţelepciunea, Echilibrul şi Războiul.  Nu lipseşte nici stema imperială care are în mijloc stema Transilvaniei.                                                                                                                                 Interesantă această poartă şi un loc unde am zăbovit ceva timp încercând să descifrăm cât mai multe simboluri ale mitologie, ale heraldiciii dar şi fapte istorice.    I se spune şi Poarta lui Horea pentru că într-o cămăruţă insalubră de piatră, la baza porţii, se crede că a fost încarcerat moţul Ursu Nicola, cel poreclit Horea pentru că avea talentul de a “hori” frumos dar care este cunoscut drept conducătorul iobagilor în cea mai mare răscoală ţărănească a sec. XVIII . În spaţiul foarte strâmt există un bust al lui Horea şi un panou explicativ.                                                                                                                                                   De la Poarta III, după ce ne-am salutat cu soldatul imperial, rece şi veşnic nemişcat, plimbarea noastră a continuat pe str. Mihai Viteazul până la Piaţa Cetăţii. Aici am făcut un popas mai lung, este locul unde istoria de 2000 de ani zace îngropată sub caldarâm sau sub clădirile ce nu pot fi dărâmate fiind de utilitate publică şi emblematice pentru municipiul Alba Iulia. Ne-am oprit să admirăm  două monumente şi clopotul, apoi ne-am îndreptat spre muzeu.                                                                  

 Clopotul Marii Uniri , un monument ridicat în ultimii ani de un artist tânăr, Ştefan Binţinţan, localnic. Angajat prin concurs să realizeze mai multe statui urbane şi fresce, a realizat clopotul amplasat  în Piaţa Cetăţii având ca model clopotul dăruit de rege Catedralei Încoronării dar cu o interpretare personală şi cu o modificare intenţionată a textului preluat din Rezoluţia Marii Uniri, adică Ţara Ungurească a fost înlocuită nepermis cu Ţara Românească, denaturând astfel realitatea istorică. Artistul spune că a avut libertatea de a alege cum să fie Monumentul Unirii. A ales forma de clopot prin care a reprezentat  unitatea cu Dumnezeu şi voinţa Lui. Clopotul are trei spărturi, acestea reprezentând  cele trei ţări româneşti care au trăit separate şi în durere până la 1 decembrie 1918. Artistul explică şi prezenţa celor şase capete de deasupra prin prisma  interpretării divine a cifrei, şase fiind o cifră pozitivă a responsabilităţii dar şi cifra facerii lumii, voinţa naţională a unirii românilor în interiorul unor unice hotare.               

 Monumentul Lossenau, interesant prin arhitectura gotică,  a fost ridicat de austrieci în memoria unui anume colonel Lossenau ce a murit într-o luptă de lângă Simeria când revoluţionarii maghiari au atacat trupele austriece. Nu se cunosc prea multe despre comandantul Lossenau dar se ştie că monumentul a fost inaugurat în 1852 în prezenţa împăratului Franz Iosif.         

 Monumentul Custozza,  “Fiţi devotaţi şi statornici ca şi părinţii voştri !”   Este ridicat în memoria celor 133  militari din care 10 ofiţeri ai Regimentului 50 Infanterie de la Alba Iulia, români şi maghiari, care au căzut în bătălia de la Custozza dintre Italia şi Austria. Soldaţii erau majoritar români, ofiţerii unul român şi restul maghiari. Numele lor sunt trecute pe plăcile de pe monumentul ridicat de austrieci în 1906.            

În Piaţa Cetăţii s-a deschis în 2015 un muzeu, Principia, Este pe şi în locul real unde a fost comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina,  Principia. Despre popasul nostru acolo, într-un articol viitor.