Continuare de aici

După cum îmi șopti-se Milyo în seara de vineri când ne-am plimbat pe ulița Knyaz Alexander, ziua de sâmbătă se anunța destul de aglomerată, plină de turiști. Așa că ne-am trezit dimineață tare, la ora șapte ? și am pornit voinicește prin Plovdivul vechi. Bine, prima grijă a fost să căutăm ceva de mâncare pentru că suntem adepții unui mic dejun, mai ales în vacanțe când nu știi pe unde rătăcești.

Ei, aici a fost o problemă. Nu ne-am închipuit că plovdivenii, dacă pot să le zic așa, s-au modernizat atât de mult încât nu se omoară cu micul dejun. Ne-am învârtit tot centrul , ne-am milogit de ușa de la Subway că după orar trebuia să fie deschisă, am mai intrat în câteva locuri dar degeaba! Puteam lua doar înghețată și cafea !! Of, Milyo, asta nu mi-ai spus ! Până la urmă ne-am întors la singura posibilitate, șaormeria Alex unde era deja coadă. Ne-am luat porțiile, foarte bune și apoi caută de zor un pom cu băncuțe să poți mânca cât de cât omenește. Porții mari, le-am împărțit cu mâțele și porumbeii.

Problema asta rezolvată, pe la 8.30 pășeam atent să nu mă sparg ? pe pietroaiele care duceau spre cea mai frumoasă zonă a orașului vechi, casele Renașterii Naționale dar și spre misteriosul Nebet Tepe.

Clădirile Renașterii Naționale

Cu mult înainte de acel an 1878 pe care l-am amintit pe scurt aici, bulgarii au început să se organizeze pentru lupta împotriva stăpânirii otomane și finalul fericit pentru ei a fost când Turcia a fost înfrântă de armatele aliate ruso-bulgaro-române. În lupta lor mocnită  de aproape un secol, bulgarii au reușit să ridice clădiri noi, să obțină ceva drepturi de la sultan și să deschidă școli în limba lor, ajutați fiind de preoți. Apoi profitând de decăderea treptată a Imperiului Otoman, și-au deschis afaceri în marile orașe europene și asiatice dar majoritatea și-au adus averile la Plovdiv. Așa apar, începând cam din anul 1800 frumoasele clădiri ale orașului vechi. Sunt case gen vilă cu etaj și care surprind prin elaboratele decorații exterioare și interioare. Am reușit și noi să intrăm dar nu în toate, motivul fiind grupurile organizate de turiști japonezi, spanioli, bulgari, etc., ce-și  așteptau în ordine rândul. Trebuie să știți că intrarea se plătește, în aprilie era 5 leva / pers./ casă, plus că și pentru fotografiat ne-au cerut o taxă de fiecare aparat. Am plătit pentru al soțului și eu am mai furat (a naibii genă ?) cu telefonul. Acum nu știu la câte case se plătește și câte permit vizita gratis, noi din păcate n-am reușit să vizităm multe.

Am vizitat case mari dar și mai micuțe. Cele mari sunt deosebite. Sunt numite case simetrice deoarece în interior au un living ca să spun așa, adică o cameră de zi imensă, hayet, din care dau de o parte și alta camerele mici. Hayetul este aranjat pentru activități de zi, având chiar și pian. Toate casele din acea epocă au tavane de lemn elaborat lucrat, în hayet acesta este decorat cu un soare și multe elemente florale și geometrice. Ghidul atrăgea atenția unui grup asupra decorațiunilor alafrange, adică după moda franceză. Erau de fapt firide în zid unde sunt pictate vase cu flori. Ba sunt pictate chiar și ferestre false acoperite cu perdele acolo unde priveliștea de afară nu era frumoasă. Aceleași picturi florale stilizate se regăsesc pe pereții exteriori ai caselor. Camerele au musandra, adică nișe de lemn la tavane, pictate cu trandafiri. Au și himaia, locurile de depozitat închise cu lemn și fixate în ziduri, asemeni șifonierelor. V-am zăpăcit, așa e ?

Dintre casele mai importante noi am văzut :

Casa Argir Kuyumdzhioglu,  azi Muzeul Etnografic Plovdiv . A aparținut unui comerciant bogat și a fost ridicată în 1847. Astăzi alături de obiectele ce au aparținut proprietarilor, au mai fost aduse colecțiile strânse în timp și s-a organizat muzeul pe camere : agricultură, artizanat, țesături și haine, mobilier, instrumente muzicale bulgare, costume populare locale, etc. Este una din primele case simetrice cu un salon deosebit, cu patru niveluri fiecare de peste 500 mp, cu 130 de ferestre deosebit de frumoase. Casa pe latura estică s-a lipit de zidul cetății antice așa că acum sunt cumva inseparabile. De aici imediat în dreapta cum ieșiți din curte este Hisar Kapiya / poarta cetății, singura care a rămas întreagă din fortificațiile romane distruse de goți în sec. III e.n.

Pentru istoria casei, o plimbare virtuală,  prețuri actualizate și eventuale alte activități găsiți informații aici.

Casa Luka Balabanov după numele ultimului proprietar sau Casa Hadji Panayoti Lampsha, primul proprietar, un membru al breslei croitorilor, are o istorie mai aparte care îmi dovedește că nu mă înșel iubind bulgarii. Construită la jumătatea sec.XIX vechea casă s-a dărâmat în 1930 din nu știu ce motive dar oficialitățile au reconstruit-o prin anii 1976 respectând planurile și decorațiile interioare și exterioare căci au avut lucrările arhitectului redate în cel mai mic amănunt. Se vizitează și ea uneori, programul și taxele le găsiți în limba engleză aici. Este mai mult pentru expoziții, concerte și conferințe. Noi am văzut-o doar din exterior

Casa Hindliyan a fost ridicată de niște armeni foarte bogați care aveau pasiunea turismului cultural. De aceea pe pereții interiori sunt pictate imagini din orașe precum Lisabona, Atena, Veneția, capitalele nordice și asiatice. Este foarte bogat ornamentată, tavanul din hayet respectă modelul soarelui în mijloc, este plină de porțelanuri, picturi și alte lucruri de acum un secol. Deosebit în hayet este acel loc în zid de unde curgea apă de trandafiri. Casa este deosebită și prin conceptul împărțirii spațiului și a dotărilor. Anexele casei sunt mai aparte față de alte case și baia în special denotă atenția deosebită a constructorului căci aici s-a îmbinat sistemul hipocaust al băilor romane cu modificările pe care turcii le-au adus sistemului.

Fotografiatul a fost interzis când am vizitat-o noi, probabil și din cauza marii aglomerații, pentru fluidizarea traficului. La intrare sunt pentru vizitatori două coșuri  cu cipici de unică folosință iar intrarea se face pe grupuri mici. Este una din casele pe care vă recomand să nu o ratați.

Casa Klianti, deosebită prin tavanele sale policrome, prin câteva picturi murale cu imagini din mari orașe europene. Se pare că era o modă a sec. XIX cu acest gen de a decora pereții.

Dintre casele pe care le-am văzut doar pe exterior, amintesc Casa Antov sau Școala Galbenă, prima școală din Plovdiv, 1868 și care funcționează încă. Are o placă originală bilingvă, bulgaro-arabă care amintește firmanul aprobării construcției semnat de sultanul Abdul Aziz).

Apoi  Muzeul Farmaciei, închis sâmbăta și duminica fapt ce m-a întristat eu fiind crescută într-o farmacie veche, de aceea sunt pasionată de mobilierul specific. Aici a fost casa unui doctor grec în sec. XIX care și-a făcut la parter farmacie și cabinet, firma Hipocrat și care a funcționat până în 1948 iar din 1981 este muzeu, atunci primul muzeu de farmacie din Bulgaria.  

Casa Filibos Nishanian, Casa Retoriană și Casa Lamartine / Mavridi le-am admirat doar din exterior. Ultima este casa în care a locuit celebrul poet și prozator când, în calitate de ministru de externe al Franței, a vizitat Bulgaria. A stat trei zile în Plovdiv și acum are o cameră dedicată lui în acest muzeu. Din păcate nu se vizita când am fost noi.

O altă casă pe lângă care am trecut și pe care n-am avut cum să o vizităm în interior este Casa dr. Stoyan Chomakov. Fără să-i cunoști istoria, atrage imediat privirea dacă treci prin zonă căci are un balcon aparte. A fost construită în 1860, aveam să aflu din pliant și a aparținut unui dintre primii medici ce a absolvit facultatea la Plovdiv ca mai apoi, după studii în vest acesta să înființeze primul spital din Plovdiv. Atât de importantă era în sec. XIX încât după moartea doctorului a fost oferită drept reședință de vară țarului bulgar.  Nu am reușit să o vedem în interior pentru că atunci era în desfășurare un vernisaj cu intrare privată.

Casele vechi din Plovdiv sunt adevărate bijuterii. M-aș întoarce acolo să le colind pe fiecare în liniște, să mă bucur de frumusețea desenelor și culorilor, de obiectele din interior. Dacă planificați o vizită în vechiul Plovdiv, aveți grijă în ce parte din săptămână mergeți căci zilele de vizită diferă de la o casă la alta, plus că sâmbăta și duminica, în sezon e îngrozitor de aglomerat. Preferabil ar fi mijlocul săptămânii, miercuri -vineri.

Am trecut prin curți, le-am văzut, pe la ușa unor case încă nerenovate, ne-am odihnit puțin la un alt punct de informare turistică unde se dădea o mică reprezentație și apoi, iavaș, iavaș , ne-am oprit în vârful bătrânei și enigmaticei coline.

 Nebet Tepe

Dacă vreți o panoramă a orașului Plovdiv, atât a părții vechi cât și acelei noi, moderne, mergeți pe unul din cele trei dealuri, Nebet Tepe / dealul gărzii și nu veți fi dezamăgiți. Acum aici sunt doar pietre, unele imense dar și ceva resturi din zidurile vechii așezări trace  Eumolpias. Unele ghiduri îi spun și dealul rugăciunii pentru că s-ar fi găsit aici și urmele unui templu trac, se pare și un altul pentru Orfeu. Oficial n-am citit nimic despre asta dar poate că este în studiu, nu știu, căci patronul orașului a fost și Hercule cu taurul sacru. Tot aici este un tunel secret din sec.IV care ducea în vechime spre râul Maritsa. Practic nu ai ce vedea aici pe Nebet Tepe mai mult decât pietre antice dar priveliștea asupra orașului e superbă.

Istoria însă spune că aici a fost locul de unde militarii supravegheau zona din jur. Pe pante s-au găsit urme de locuințe iar cetatea s-a extins treptat pe celelalte două dealuri formând complexul Trimontiu, adică cetatea de pe cele trei dealuri. În vremea romanilor a fost extinsă localitatea și în forma aceea a existat până prin sec. XIV când ultimul țarat bulgar a căzut în fața otomanilor.  Așa că este o zonă bogată arheologic, aici fiind găsite artefacte macedonene, trace, grecești, romane.

Vizita la Nebet Tepe se poate asocia cu vizitarea caselor renașterii căci străduțele întortocheate și cu pietre inegale sunt în aceeași zonă. Și nu uitați când mergeți în această parte a orașului vechi să vă luați încălțăminte comodă și antiderapantă, străzile sunt în pantă și pietrele foarte lustruite și mai ales colțuroase.

Centrul Cultural Muzeal TrakArt

Un alt loc de neratat în Plovdiv ar fi Centrul Cultural Muzeal Trackart. Nu pot spune mare lucru despre expozițiile temporare de aici. N-am avut timp pentru mai mult, era cu câteva minute înainte de ora de închidere. Nici măcar pentru expozițiile permanente de sticlă și ceramică antică n-am avut posibilitatea dar doream să aruncăm măcar o privire spre mozaicul roman Eirene. Și ne-au lăsat ! Și gratis fiind pe mare fugă !

Mozaicurile expuse aici au fost toate în casa unui roman bogat, Desiderius după numele găsit de arheologi în timpul săpăturilor din sec XX. Toată casa lui avea podelele acoperite cu mozaic colorat, cam 160 mp . Cel mai interesant este acest Eirene sau EIRHNH cum este inscripționat, aflat într-o zonă importantă a casei. Irene, Eirene a fost zeița păcii la greci. Casa Eirene cum au numit-o arheologii este singura de la care s-a păstrat mozaicul in situ. Cele de la alte case sunt expuse la Muzeul Arheologic Plovdiv.

Dacă vreți să vizitați centrul TrakArt, acesta este deschis zilnic de la 10 la 18, taxa este acum 8 leva adult și 5 leva copil. Necesită măcar o oră deoarece se pot vedea și câteva filmulețe, inclusiv reconstrucția casei Eirene în 3D.

Fotografii n-am făcut, nici nu ne-am mai dat seama să întrebăm dacă avem voie, așa că cele trei foto cu mozaic roman sunt preluări de pe http://trakart.org/en/

Ziua noastră s-a cam încheiat. Am văzut mult mai multe decât cele descrise aici. Bisericile ortodoxe ne-au plăcut, sunt majoritatea ridicate sau refăcute în același sec. XIX al revenirii conștiinței naționale bulgare. Pe zidurile multora sunt desene asemeni celor de pe casele Renașterii. Dacă în interior respectă regulile bisericilor bizantine, în exterior sunt puțin diferite de ale noastre.

Ne-am întors la cazare pentru un duș și schimbat hainele, apoi doream să revenim în centru, pe strada pietonală și în parcul Țar Simeon să vedem noaptea fântânile dansatoare. N-a fost să fie decât o parte din dorință, o ploaie ne-a spus că e de ajuns ce am văzut și să facem cale întoarsă. Așa că ne-am întors la cameră, trecând însă pe la amicul Milyo să ne mai povestească puțin din viața reală a orașului. Și ne-a spus despre frații lui din lumea oamenilor de bronz, Iubitul și Pictorul.

Statuile „altfel” din Plovdiv

Când am hotărât să poposim în Plovdiv, despre statuile din oraș nu știam mare lucru. Mă refer la cele ce amintesc de scriitori, oameni de știință, conducători și mai știu eu ce alte persoane importante în comunitate. Le-am descoperit la fața locului, nu pe toate, doar câteva. Sunt monumente care impun seriozitate și ceva cunoștințe de istorie, știință sau arte pentru a înțelege pe cine reprezintă. Cele dedicate eroilor e greu să le înțelegi mesajul dacă nu știi alfabetul chirilic.

Sunt printre ele și statui despre care te întrebi ce caută în peisaj, așa cum este cea a lui Momotaro, eroul japonez. Statuia este în parcul Țar Simeon și este un cadou al japonezilor dar nu m-a impresionat. Le-am îndrăgit însă pe celelalte trei, parte a spiritului localnicilor.

Căci Plovdiv are și altfel de statui, mai calde, poate mai umane sub recele bronz din care sunt făcute. Am descoperit trei dintre ele și poveștile lor le-am aflat seara la hotel căutând pe net.

Miljo, Milyo  sau Marele bârfitor de pe ulița Knyaz Alexander este prima statuie de acest gen descoperită de noi. Și cea mai umană practic prin povestea ei . Cine ar fi putut rezista să nu-l mângâie pe Miljo și să nu se fotografieze cu el ! Băiat frumușel în tinerețe dar cam nebun  spune legenda, alintat însă de multe doamne din oraș pentru că avea auzul fin și ducea bârfele de la una la alta. Știa și înțelegea perfect multe din limbile vorbite la început de secol XX și vedeți bine, Plovdiv și toată zona Rodopilor a avut multe grupuri etnice. Bună meserie cea de bârfitor ! Sau răspândac cum se zicea pe la noi.

V-ați prins că statuia de pe cea mai mare pietonală din Plovdiv are în spate un nume și un personaj real, Miljo. Dar cine a fost acest cetățean Milyo ? Sau Mijlo ?

 Una din legendele despre Miljo sau Milyo spune că era un om citit care își petrecea zilele prin centrul orașului. Dar spun bulgarii că din cauza multelor cărți citite ar fi înnebunit. Sau se spune că a făcut meningită. Alții zic că din cauza bătăilor primite de la polițiști. Oricare este adevărul, Miljo a continuat să-și petreacă zilele în centrul orașului pe post de răspândac de la o casă la alta, flirta cu doamnele din înalta societate și era iertat pentru că de, era nebunul inteligent. Boala însă l-a răpus și locuitorii i-au simțit lipsa. Așa că mai târziu un locuitor al Plovdivului stabilit în SUA a comandat și plătit statuia care obligatoriu trebuia amplasată pe unul din locurile unde stătea de obicei Miljo. Cu tot scandalul creat – cum oare să ridici statuie unui nebun ?! – mare parte din locuitorii Plovdivului au fost fermi. Astăzi Miljo, nebunul bârfitor este la datorie. Nu puteți trece prin Plovdiv fără să-l salutați și pentru asta veți fi răsplătiți. Îi șoptiți o dorință, neapărat la urechea lui specială, apoi îi mângâiați drăgălaș genunchii sau de sunteți mai ușurică – la greutate mă refer ? – vă așezați bine pe ei orice ar zice partenerul vostru. Și gata, dorința e ca și îndeplinită ! Dar aveți grijă, Milyo nu poate păstra un secret. O doctoriță care a vrut să facă doar o experiență de o noapte cu Milyo, științifică s-a jura ea ?, este în gura orașului și azi la peste 45 de ani de la întâmplare. Căci Mylo era un tip foarte înzestrat de la natură dar fără a fi conștient de asta. Și sculptorul a arătat și acest fapt dar vă las pe voi să studiați statuia și simbolul.

Sunt atâtea povești haioase dar de nescris aici, sunt povești triste despre acest personaj, cândva viu, real, încât aflându-le râzi copios sau plângi de mila lui, a omului cu o soartă pe care nu și-a ales-o singur dar de care s-a lovit, ca și de răutatea umană în aceiași măsură în care a fost acceptat cu dragoste.

Sasho Sladura după poreclă, Iubitul, o altă statue de bronz pe care o veți întâlni în vechiul oraș Plovdiv , aproape de Teatrul Antic și la care ne-am oprit și noi. Nu are același farmec precum boemul Milyo dar este și aici povestea unei vieți. Un apreciat cântăreț de jazz care după venirea regimului comunist a ajuns să cânte doar în restaurante. Pentru că făcea mereu glume inteligente împotriva regimului, a fost trimis într-un lagăr unde a și murit repede. Dar locuitorii Plovdivului nu l-au uitat.

Pictorul este o statuie de bronz pe lângă care sigur veți trece și vă va stârni curiozitatea ori doar dorința de a face o poză în cadru. Este un bărbat care ține în mână o ramă de tablou goală. În spatele bronzului rece este pictorul Tsanko Lavrenov, cel care a contribuit major la ridicarea și promovarea orașului istoric Plovdiv după ce a descoperit la muntele Athos ceva documente despre adevărata istorie a Bulgariei . Și asta în vremea comunismului.

Cele trei statui au ceva în comun și-ți dai repede seama că aparțin aceluiași sculptor, Danko Dankov. Care nici măcar nu i-a cunoscut.

Vizita noastră în Plovdiv a fost nici lungă, nici scurtă. Ar mai fi fost nevoie de câteva ceasuri doar pentru colindat. Poate altă dată. Dar cum de obicei când plec într-o excursie mă documentez temeinic și despre lucruri practice, vă ofer și vouă câteva ponturi .

  Cum ajung, transport local, parcarea  

Noi, așa cum am spus, am fost cu mașina noastră, distanța București – Plovdiv prin Pasul Shipka fiind de aproximativ 390 km. De la Sofia sunt aproximativ 150 km. Dar se poate ajunge și cu avionul, Plovdiv având un aeroport se spun modern și foarte aglomerat iarna când sunt luate cu asalt stațiunile pentru sporturile de iarnă. Pentru mai multe informații cred că vă ajută  http://www.plovdivairport.com/en . Tot pe pagina aeroportului ar fi bine de verificat informațiile despre transport spre/dinspre oraș căci, din câte am înțeles, n-ar fi transport public regulat așa că taxiul e de bază.

În zona orașului vechi sunt câteva parcări publice, cea mai mare pe care am văzut-o este lângă Parcul Țar Simeon, peste drum de clădirea poștei. În Plovdiv se poate parca pe stradă dar  între orele 8.30 – 17.30 parcarea se plătește fie prin SMS, fie căutând un încasator prin apropiere ?. Altfel mașinile se ridică, fapt confirmat și de gazda noastră. După această oră până dimineața este free. Dar e bine de întrebat, multe se pot schimba de la o zi la alta.

Plovdiv City Card

Dacă vă doriți să vizitați mai serios Plovdivul, Capitala Culturală Europeană 2019, aflați că puteți salva timp și ceva bănuți dacă luați Plovdiv CityCard, una din variante de 24 sau de 72 ore, individual sau un adult + un copil. Nu l-am achiziționat de frica ploii dar ne-am descurcat fără el, ceva mai scump însă. Amănunte găsiți pe   https://plovdivcitycard.com/     Sau doar puteți să vă descărcați harta aplicației pentru a vă face un plan propriu de cucerit Plovdivul.

După ce am umblat pe toate pantele și pietroaiele orașului istoric, eu nu vă recomand să urmați anumite trasee pentru că nici noi n-am făcut asta. Fiind un oraș mic – partea de vizitat care ne interesa, adică zona istorică – noi am bifat pe harta primită cele vizitate și am urmărit alte obiective din apropiere. Ce pot să spun este că o zi plină în Plovdiv este suficientă pentru vizitarea a tot ce este important, cel mai lung popas, după mine, ar fi la Muzeul de Arheologie Regional. Dacă însă doriți să vedeți și alte muzee v-ar mai trebui o altă zi plină. Și merită dacă aveți cât de cât dorința de a cunoaște trecutul balcanic din care facem și noi parte.

V-aș recomanda să vă faceți programul în așa fel încât să vedeți obiectivele deschise permanent în afara orelor de vizitare a caselor și muzeelor, adică dimineața devreme și seara. După lăsarea întunericului, un popas în Parcul Tar Simeon este de dorit vara, fântânile cântătoare se zice că sunt superbe. Din păcate nu le-am văzut în dansul lor colorat.

Mi-a plăcut ce era scris la Muzeul de Arheologie și aceste cuvinte pe care le-am notat special să nu le uit, aparțin unuia dintre părinții fondatori ai statului bulgar în 1878, Marin Stoianov Drinov dar se potrivesc fiecărei națiuni din lumea asta :

„Fiecare națiune își onorează bătrânețea și o studiază cu zel, ca una dintre cele mai sacre conștiințe ale sale”.

Plovdivul de azi este un oraș modern în plină refacere pe bani europeni și care-și face din moștenirea trecutului pâinea de azi. A știut să-și câștige încrederea și să obțină fonduri pentru renovarea clădirilor istorice, pentru străzi și muzee. Este și un puternic centru universitar ce școlarizează cam 40 000 de studenți anual. A fost orașul european care a găzduit începând cu anul 1860 cea mai veche instituție americană de învățământ din afara SUA, Colegiul American, azi mutată în Sofia. Având atât de mult tineret, normal că are și multe locuri pentru viața de noapte, chiar un aquapark în cartierul Trakia. Plus un Casino dacă aveți ceva în plus la bugetul de vacanță. Dar astea toate nu le-am vizitat nici pe departe însă am dat de informații când îmi făceam pregătirea vacanței aici.  

Ne-a fost greu să vizităm tot ce ne-am propus căci la obiective erau turiști veniți din Japonia, SUA, Europa vestică și fiind o zi de sâmbătă grupurile mari aveau prioritate. Dar atât cât am văzut ne-a plăcut și poate vom avea ocazia să mai poposim pe acolo, ne vom face timp și astă dorință i-am șoptit și noi prietenului nostru de bronz, că doar orașul este așa cum ne-a spus el, amicul Miljo :

 Vechi și Veșnic!