Cotroceniul este cel mai frumos palat pe care l-am văzut, în ceea ce privește combinarea culorilor și aranjamentele artistice.
Martha Root, misionară a credinței Bahá`í
București, să dezvelim umbrele, un serial care mă pasionează și din care am încă mult de povestit. Pentru că București, capitala României, are multe clădiri ce ascund adevărate comori istorice și culturale și despre care se vorbește extrem de puțin, ba chiar nu sunt promovate de agențiile turistice. Sunt locuri pe lângă care trec vizitatorii străini dar, și mai grav, turiștii români pasionați de istorie, de cultură, și nu văd decât un gard, o poartă închisă, nici o informație clară, mare, vizibilă. Așa este Muzeul Cotroceni, pierdut cumva în Administrația Prezidențială deci cumva o zonă tabu. Ei bine, marea umbră care ascunde acest muzeu eu am pătruns-o și cu ajutorul ghizilor și a informațiilor culese din sute de pagini, mi-am făcut o oarecare părere despre Palatul Cotroceni. Un loc istoric deosebit de important, acolo unde politica, cultura, religia românească și voința de fier a unor oameni s-au împletit în drumul cu moirele Europei. L-am vizitat și parcă tot aș mai merge și a treia oară dacă protocolul mi-ar permite un timp mai lung de admirat exponatele. Dar cum acolo este și locul de muncă al președintelui României, condițiile sunt mai complicate puțin pentru un vizitator, nu însă imposibile.
Spre Holul de Onoare Biserica
În anul 2011 presa anunța că a murit prințul Șerban Cantacuzino. Un nume sonor istoric dar în mileniul trei era doar numele actorului pe care unii dintre noi l-au văzut în câteva filme românești și al cărui arbore genealogic are rădăcini adânci în Europa – peste 900 de ani – iar în Țara Românească peste 300 ani. Prințul Șerban Cantacuzino este cel ce a făcut posibilă, alături de alți membri ai familiei, refacerea unei bune părți a istoriei românești, a culturii ei, o parte a actualului cartier Cotroceni, în mod special Palatul Cotroceni.
Înscrisă pe o listă pentru vizitarea acestui loc, mereu programată aiurea de cei de acolo, de data asta timp aveam suficient dar doar pentru mine, soțul nu, așa că m-am prezentat cu 10 minute înainte de ora fixată la poarta muzeului, după toate instrucțiunile primite. La bătaia gongului, cei adunați acolo predăm buletinele, golim buzunarele de telefoane și orice alt metal, aparatul foto deja era predat, trecem și nu ne fluieră nimic, primim ecusonul și ne pornim spre curtea Palatului Cotroceni, nu la dl. președinte că nu era acasă ? ori poate uitase să cumpere cafea, ci la biserică, pivniță, cuhnie și ceva din palat. În curte nici vorbă de fotografiat cu telefonul, ghida este atentă să nu păcătuim, povestesc a final. Circuitul a pornit cu pivnița dar pentru a povesti puțin de istoria locului, încep cu biserica.
Mănăstirea Cotroceni
Pe actualul teren al cartierului Cotroceni acum peste trei sute de ani era un cătun numit Cotroceni, fostă proprietate a lui Mihai Viteazul, pe care o dobândește logofătul Șerban Cantacuzino, viitor domn al Țării Românești între 1678 și 1688. În jurul satului erau întinse păduri unde se ascundeau cei hăituiți (cotrocean- ascuns, tăinuit) și unde s-a ascuns și logofătul timp de trei zile să scape de boierii ce-l prigoneau. Scapă nevătămat și, respectând promisiune către divinitate, ridică aici, pe locul vechiului schit de lemn Cotrocenii de Sus, o frumoasă mănăstire înconjurată de clopotniță, chilii, pivniță, bucătărie/cuhnie și ziduri de cetate. Obștea de călugări primește în dar de la Șerban Cantacuzino mai multe moșii și sate de rommi cum le zice mai nou, tot venitul de la Hanul Șerban Vodă ridicat special pentru a susține mănăstirea, multe altele. O închină ca metoc întregului Munte Athos, astfel că cea mai mare parte din ce se câștiga la mânăstire, pleca acolo (asta până la secularizarea lui Cuza care s-a prins de pierderile uriașe românești în favoarea bisericilor grecești). Hramurile erau Adormirea Maicii Domnului și Sf. Serghie și Vah. Singura dorință a domnitorului era ca el și familia să fie înmormântați în biserică, fapt ce se întâmplă rapid, domnul fiind otrăvit, se pare de turcii trădați în asediul Vienei, o pagină de istorie pe care e bine să o citiți căci este și înțeleaptă și amuzantă.
Mănăstirea trece de-a lungul anilor prin multe suferințe, secularizarea averilor, cutremure, incendiu, ocupație turcească în timpul lui Tudor Vladimirescu. Cel mai rău este după 1948 când biserica este închisă de comuniști, este afectată foarte grav de cutremurul din 1977 iar lovitura finală o primește în 1984, la 300 de ani de la ridicarea simbolică, când Ceaușescu dă ordin să fie demolată, în cursul unei singure nopți deși primise inițial avizul de a o muta în altă zonă a parcului. Sunt salvate noaptea unele părți din frescele lui Pârvu Mutu, coloane, oseminte, plăci funerare și diverse obiecte ce sunt duse pe furiș la Biserica Fundenii Doamnei, tot ctitorie a lui Cantacuzino iar catapeteasma este luată de muzeul național.
După anii ’90, urmașii Cantacuzinilor răspândiți prin lume, refac doar pronaosul și pridvorul bisericii în ceea ce se dorea a fi Memorialul Cantacuzin, repun pisania ce conține stema cu vulturul bicefal încoronat, reînhumează rămășițele pământești ale domnitorului Șerban Cantacuzino în 2004, apoi obțin aprobarea de a reface și altarul, astfel că biserica poate fi sfințită în 2009 și devine lăcaș de cult activ. Stăm puțin în biserică și admirăm parte din fresce pe pereții albi, iconostasul nou după modelul celui de la MNIR, plăcile tombale ale Cantacuzinilor iar în pridvor locul original, superb lucrat, pentru lumânări.
Ghida ne-a spus că pentru a asista la slujbă, se poate veni sâmbăta fără programare, doar cu buletinul. După alte discuții pe drumul de întoarcere spre ieșire, cred că este bine totuși de dat întâi un telefon, oricând aici pot fi anulate chiar și tururile ghidate prin muzeu dacă Administrația Prezidențială are întâlniri cu șefi de state.
Pivnița Mare (spațiile medievale)
Clădirile construite aici aveau pivnițe generoase pentru vin și alimente, folosite uneori și ca închisoare și sunt specifice arhitecturii românești din sec. XVII. Au fost refăcute bolțile semicirculare, zidurile de cărămidă reparate și astăzi aici este expoziția permanentă a Muzeului Cotroceni „Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate și artă”. Sunt expuse câteva icoane și obiecte liturgice, candelabrul original enorm, cruci de altar, amvonul, argintărie, ceramică și sticlărie, toate recuperate de la MNIR unde erau depuse din 1977.
Tot aici sunt expuse și plăcile tombale ale copiilor regali, Mircea, fiul reginei Maria mort de febră tifoidă în 1916 și înhumat în grabă înainte de refugiul familiei regale în Moldova, plecând din calea invaziei germane dar și ale micuței Maria alintată Itty, fiica unică a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, ambii copii înmormântați în curtea palatului. Micul ansamblu funerar al prințesei Maria era impresionant, placa tombală este opera lui Frederic Storck și a fost descoperită întâmplător prin 1989. Impresionantă și povestea copilei ce a murit de scarlatină luată dintr-un orfelinat la care mergea cu daruri. Sicriul micuț a fost purtat de tatăl rege pe brațe până în biserica Cotroceni unde cu patru ani înaintea morții fusese botezată în rit ortodox. La mormântul Mariei, durul rege Carol I și regina Elisabeta au îngenunchiat mult timp, ca orice părinte umil și neputincios în fața loviturii celei mai crunte, îngroparea propriului copil.
Pivnița a fost deschisă pentru vizitare din 2014, luna octombrie.
Palatul Cotroceni



Domnitorul Cantacuzino și-a ales ca locuință această zonă defrișată din Codrii Vlăsiei și a ridicat aici și un palat frumos cu 16 camere și anexe, după moda sec.XVII și care, după moartea sa, a fost locuit de nepot, domnitorul Constantin Brâncoveanu, apoi de Alexandru Ipsilanti care-i aduce modificări, de domnul Barbu Știrbei.
O perioadă bună pentru palat a fost cea în care Al. I. Cuza se instalează vara aici. Este renovat și redecorat palatul iar peste drum se deschide prima dată Grădina Botanică în 1860, mutată temporar de aici în 1866, pe terenul luat de la mănăstirea deposedată de averi de Cuza.
Dar ce avea să-i dea cu adevărat strălucire este epoca regelui Carol I, două decenii și apoi Ferdinand și Maria. Pecetea artistică însă aparține reginei Maria.
Principele Carol se poate spune că descoperă cu adevărat Cotroceniul în vara lui 1870 după izbucnirea războiului franco-german, când, forțat cumva de orientarea francofilă a boierimii române, se retrage aici. În vechile case domnești avea să fie vizitat de Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei și Marele Duce Nicolae, care au venit aici la Bucureşti, la Palatul Cotroceni, tocmai pentru a trata cu domnitorul Carol I ajutorul pe care armata română urma să îl dea armatei ruse în vederea continuării luptei împotriva Imperiului Otoman, spunea Ștefania Dinu într-un interviu. După acest război în care regina Elisabeta organizează aici un spital de campanie, Carol I dorește o schimbare. Nu este mulțumit de aspectul așa zisului palat, caracterizat drept urât chiar de diverșii musafiri europeni. În 1893 se hotărăște demolarea vechilor construcții și se clădește noul palat Cotroceni, terminat în 1895, după planurile arhitectului Paul Gottereau. Un palat modern, dotat cu electricitate, telefonie, lifturi, apoi cu încălzire centrală, demn de o familie regală. Așa că este dăruit principelui Ferdinand și soției sale Maria în 1897 și de aici începe modificarea luminoasă a interioarelor.
Decorația interioară poartă amprenta puternică a reginei Maria care a dorit ca interioarele să fie diferite ca stil iar ce a rezultat se spune că a uimit chiar și pe regele Carol I. S-au folosit materiale dintre cele mai bune, marmură italiană, românească și albaneză, lemn de ulm, stejar, tei, alun, abanos, apoi tapet din piele de Cordoba, tapițerii și broderii lucrate manual de la marile ateliere europene, palatul a beneficiat de canalizare, electricitate, încălzire centrală, sală de spectacole, ascensor, grădinari școliți la marile centre horticole europene. A rezultat ceva spectaculos.
Cutremurul din 1940 și bombardamentele din 1944 îl fac de nelocuit de către familia regală. Apoi vine fatidicul 1949 când este confiscat de statul comunist și în 1953 transformat în Palatul Pionierilor până în 1976. Ceaușescu și-a propus să-l facă hotel de lux pentru personalitățile ce ne vizitau țara așa că palatul intră într-un amplu proces de renovare. Dar cutremurul din 1977 este devastator pentru clădiri, unele încăperi au fost dramatic avariate. La renovare, tot Ceaușescu a dat ordin să se transforme un apartament pentru regina Angliei pe care o aștepta în vizită dar s-a ridicat și o aripă nouă care este astăzi sediul Administrației Prezidențiale a României.
Au existat zvonuri că Ceaușescu ar fi dorit să se mute acolo apoi ceva l-a speriat de moarte. A fost cumva uneltirea celor care renovau dar erau anticomuniști? Sau poate a auzit că în parcul palatului sunt cucuvele care cântă noaptea? Oricum, Ceaușescu și familia nu s-au apropiat de palat, chiar după ce a fost renovat.
Din 1991 s-a deschis latura veche a palatului, ca muzeu vizitabil dar cu un regim special generat tocmai de vecinătatea cu Administrația Prezidențială.
Aflând de la ghidă oarecum din mers varianta scurtă a istoriei palatului, ajungem în holul de onoare unde este garderoba pentru vizitatori. Lăsăm hainele groase, încălțăm cipicii de plastic și pornim pe scări la primul etaj, spre Holul de Onoare și de acolo în restul încăperilor accesibile vizitatorilor. După fiecare zonă vizitată, ghida se asigura am ieșit toți din micul grup iar ușile se închideau de către personalul auxiliar.
– Holul de Onoare este foarte bogat decorat cu marmură italiană de mai multe feluri, inspirat de foaierul Operei Garnier din Paris. Are vitralii în tentă de ocru, cu legenda meșterului Manole, lucrate în perioada comunistă, cele originale, simple, s-au spart la cutremur. Holul, destul de lung, face legătura cu saloanele de la et. 1, prima încăpere fiind Sufrageria Germană.
– Sufrageria Germană sau Sufrageria regelui Carol I, este desigur în stil german cu lambriu și mobilier sculptat de nuc; șemineul este din marmură vișinie albaneză, cu candelabru original și cu vitralii noi dar în ton cu destinația încăperii. Este refăcută complet la restaurare după fotografii de epocă, doar candelabrul este cel original.
– Salonul de Vânătoare a fost o dorință a regelui Ferdinand dar nu s-a bucurat de salon. Este lucrat în stil italian dar cu contribuția diverselor firme de prestigiu din Europa. Lambriurile și mobilierul de lemn de tei au motive de gheare de lei și cariatide, plus mai multe opere la modă atunci, putti sau amorași pe românește. De-a lungul pereților sunt lăzile-bănci „cassapanca” (cassa panca erau cufere cu capac articulat în spate, uneori și cu spătar și cotiere, folosit încă din Evul Mediu atât ca dulap, canapea și ladă de transport). Aici încă sunt expuse pe pereți diverse panoplii cu arme și trofee de la vânătorile domniei lui Ferdinand iar jos, pe podea sunt câteva blănuri de urs (despre acestea se crede că ar fi de la vânătorile lui Ceaușescu). Lucrările s-au realizat în anii 1926-27, deci Ferdinand Întregitorul nu s-a bucurat de acest salon așa cum se spune că făcea aici partide de scrimă. În ianuarie 1925 regele Ferdinand s-a îmbolnăvit grav și timpul i-a fost dur împărțit între operații și tratamente în spitale europene, suferință și efortul imens al Loialului de a lăsa țara noastră pe mâini politice bune. A murit, se crede, la 20 iulie 1927.
– Salonul Florilor, superb, decorat în stil Ludovic XVI, a fost pe rând Salonul Principesei Maria apoi Salonul de aur. A fost prima încăpere refăcută de regina, pe atunci principesa Maria, pe gustul ei, ceea ce avea să-l scandalizeze pe regele Carol I. Podeaua fiind verde turcoaz, micuța fiică a Mariei, Mignon, nu intra de frică să nu se „înece” în sclipirile podelei pe care o credea un lac, ne-a povestit ghida. Aici după renovarea din 1977 s-a optat pentru decorul din 1895, cu mobilier aurit și tapițerie brodată manual cu flori de măceș, simbol specific stilului Art-Nouveau. cu pianul Steinway ce a aparținut reginei Elisabeta, pictat asemeni decorului.
Sala Florilor, ne-a spus ghida, a fost acoperită cu ipsos foarte gros pentru a ascunde decorațiile ce nu încadrau cu activitățile pionierilor. A fost și bine și rău. Când s-a renovat, în ’77, s-a descoperit stucatura, nu și pictura, căci culorile se deterioraseră de la ipsos.
–Biblioteca Regelui Ferdinand, este încăpere micuță, lucrată în întregime din lemn de ulm, în stil Henric al II-lea, bogat ornamentată. De jur împrejur este o dublare ca un balcon unde sunt rafturile cu cărți cu teme variate, peste 5000 de volume inventariate în anul 1938, azi au rămas pe rafturi cam 2500 de cărți, probabil cele mai puțin valoroase. Sau poate adunate, cine știe, căci regimul roșu a înlocuit cărțile lui Ferdinand cu unele de propagandă comunistă.

Aici era și cabinetul de lucru al regelui Ferdinand, atât pentru treburile statului, cât și pentru pasiunea sa, botanica, despre care I. G. Duca spunea: ….pentru această știință avea o adevărată pasiune: se ocupa de ea cu patima unui savant și cu priceperea unui specialist. Și tot aici existau clasoarele cu valoroasele timbre ale regelui, Ferdinand fiind pasionat și foarte documentat în arta filateliei, un hobby abia născut în Europa la jumătatea sec. XIX. Într-un colț, greu de observat, o draperie ascunde scara care duce la etaj în dormitorul regelui, de altfel o caracteristică a palatelor acelor vremuri.
Tot aici este și un birou înalt, interesant, despre care ghida a spus că nu avea și un scaun permanent, aici fiind și cabinetul de audiențe regale, moment când regele stătea numai în picioare. Mai sunt jilțuri și o măsuță multifuncțională. A fost camera ce nu a suferit daune la cutremur.
– Marele Salon Alb, Salonul Cerchez numit așa după arhitectul Grigore Cerchez care a realizat acest loc la cererea reginei Maria, în stil neoromânesc, potrivit pentru recepțiile oferite de casa regală a proaspetei Românii Mari. Salonul de recepții a fost creat creat prin unirea a două încăperi mai mici. În una din ele -sufrageria- se semnase în 14/27 august 1916 intrarea României în război iar desființarea acestei camere i-a adus critici reginei. Încăperea cea mai mare din palat are pe pereți tablourile ce-i reprezintă pe regele Ferdinand și pe regina Maria. Piese de mobilier expuse (o masă din marmură de Rușchița, un tron neogotic, mese consolă, o piesă de mobilier mobilă destinată scrisului, un bargueño sau vargueño adică un cufăr ferecat), sunt puține deoarece acest spațiu era destinat unor serate muzicale. La vremea inaugurării, era un melanj de arhitectură românească sec. XVII cu mobilier și obiecte portugheze, spaniole, italiene.
Aici s-au oficiat ceremoniile funerare regale, pelerinajele la catafalc, atât ale iubitului Rege Ferdinand Întregitorul (iulie 1927), cât și ale Reginei Maria (iulie 1938), un popas între Pelișor, Sinaia unde au murit și Curtea de Argeș, necropola regală.
Practic în acel iulie 1938 când sicriul cu trupul fără inimă al reginei Maria a plecat spre Curtea de Argeș, adevărata glorie a Palatului Cotroceni s-a stins. Aici a rămas doar un mic grup de îngrijitori și singurul eveniment important, într-un palat regal fără viață, a fost în 1939, un Consiliu de Coroană ce a hotărât neutralitatea României în al Doilea Război Mondial. Regele Carol al II-lea a locuit la Kiseleff.
– Sufrageria palatului este dominată de masa rotundă, extensibilă, de maxim 24 de persoane, lucrată în lemn aurit cu motive celtice la Viena. I se spune „marea masă a regelui Arthur„. Se zice că a fost desenată de regina care-i considera pe toți oamenii egali la masă și acest fapt era redat prin forma mereu rotundă a mesei, strânsă sau extinsă.

Interesante sunt scaunele, decorate deosebit pentru femei și bărbați, câte 12 pentru fiecare sex, cele pentru domni având sculptat vulturul, adică puterea masculină iar pentru doamne pomul vieții, simbolul celei care dă viață.
La etajul 2 sunt alte saloane și apartamentele regale.
– Salonul Oriental este fostul salon de pictură al Reginei Maria, transformat în sală de clasă pentru prințese. Mobilierul oriental de abanos negru este completat de porțelanuri și, fiind legat printr-o scară de salonul de ceai, are un ceainic uriaș de bronz, tot oriental și vase pentru mirodenii. Se spune că aici au fost primiți Enescu, Tagore, Cella Delavrancea. Deosebit de interesant este cabinetul sculptat în stil asiatic. Salonul Oriental ar fi necesitat un popas mai lung pentru a-i admira mobilierul, obiectele asiatice, arhitectura.
–Dormitorul Reginei Maria este reconstituit după varianta din 1929. Inițial a fost în stil celtic cu decorațiuni argintate. Acum este în stil Tudor, medieval, cu grinzi boltite de paltin și brad, cu șemineu deschis, monumental, tapițerie frumoasă iar podeaua din ceramică glazurată, singura încăpere dormitor în care nu era parchet. Modernistă regina Maria! Patul cu multe simboluri de profeți și cu horoscopul este o copie a originalului aflat într-o colecție privată la Beirut. Aici este un portret al reginei semnat de Costin Petrescu (pictorul Ateneului Român) dar și o copie a lui Raffaelo, „Madona” și două statuete semnate Milița Pătrașcu.
–Salonul Norvegian: „ Fiind despărțită de multe lucruri cu care eram obișnuită, îmi făurii cu timpul propria mea atmosferă, aprobată sau dezaprobată după cum era firea criticilor”, scria regina Maria în „Memorii”. Așa se explică încăperea toată îmbrăcată în lemn de brad lucrat în stil neogotic.
Salonul Norvegian a avut foarte multe icoane care au dispărut, nu s-au găsit nici schițe pentru a le reface, toate aveau o ordine și o tematică creată de regina Maria, combinând religiile la care a aderat din obligație -ortodoxismul – cu religia ei și unele culte mai noi aici, precum Bahá’í (cea mai tânără dintre religiile monoteiste independente din lume. Fondată în Iran în 1844, ea are acum practicanți în 236 de ţări. Regina Maria a României a fost primul cap încoronat care a studiat și susținut credința Bahá`í și căreia cultul i-a fost recunoscător și post mortem).
Dacă icoanele se regăsesc poate în casele unor foști comuniști ce au avut acces la palat, pardoselile au fost multe pătate sau distruse, parțial sau total. Ziduri pe care s-a scrijelit au fost destule, uși de lemn și mobilierul rămas în palat, au fost distruse, unele iremediabil. Pe vremea Palatului pionierilor aici era camera poveștilor. Nimic nu amintea de salonul tainicelor discuții la o ceașcă de ceai cu soțul impus brutal dar cu care avea un parteneriat solid în conducerea țării, regele Ferdinand.
– Apartamentul Francez este pe locul fostelor camere ale copiilor reginei Maria și a regelui Ferdinand, distruse foarte grav de cutremurul din 1977. Aici este un salon stil Ludovic XV și două dormitoare cu stiluri diferite. Geamurile de cristal de aici sunt singurele originale din tot palatul, restul au fost distruse de bombardamentele din 1944. Ghida spunea că apartamentul a fost pregătit de Ceaușescu pentru regina Angliei ce-i promisese o vizită.
– Dormitorul regelui Carol I și a reginei Elisabeta este impresionant. Are o cameră de lucru foarte mică a reginei Carmen Silva. Pupitrul regal din lemn, este bogat decorat cu sculpturi atât blatul cât și picioarele, remarcându-se deviza familiei din care regina provenea, familia de Wied: “FIDELITATE-VERITATE”.

Patul matrimonial din lemn de stejar și nuc în nuanțe închise, cum îi plăceau lui Carol I, este deosebit prin tăblia foarte mare, decorată cu un înger ce duce doi prunci, un simbol mai greu de interpretat, după unii ar fi alegoria nopții. Dar are și o cucuvea mică, pasăre cu dublu simbol, moarte și înțelepciune. Până la acea vizită, credeam că acea cucuvea de la Cotroceni este doar o glumă politică, ei bine, ea exista pe patul regelui Carol I dar simbolul este neclar, majoritatea îl interpretează legat de înțelepciunea lui Carol I sau un îndemn pentru primul cuplu regal al României de a avea și un al doilea copil, preferabil băiat pentru a se împlini legea salică (unul din simbolurile bune, foarte puțin cunoscute ale bufniței era aducerea de copii). Patul a fost lucrat în anul 1876, așa cum este menționat pe tablia mică și este un cadou din partea aristocraţiei româneşti pentru Regele Carol I. Sau un dar personal de la boierul Golescu, a precizat într-un interviu Ştefania Dinu, directorul muzeului .
Având în vedere că patul l-a primit cadou după moartea fiicei, simbolurile au mai multe sensuri, spunea ghida.
Pe stâlpii tăbliei sunt scuturile heraldice ale celor două familii Hohenzollern și Wied. Tot în dormitor se mai află un șemineu de marmură, o măsuță și câteva fotolii.
Cam atât a fost traseul meu prin Muzeul Național Cotroceni. Despre Gara Cotroceni a regelui Carol I sau despre locul de instrucție a soldaților lui Cuza, am aflat între două opriri la cuhnia mănăstirii, altfel nu se amintește nimic de ele în expoziție.
Sala Unirii, Salonul Albastru, alte încăperi pe care le mai vedem la tv, fac parte din corpul construit după 1977, azi sediul Administrației Prezidențiale și nu se vizitează. Culmea este că în alte țări, puține e drept, aceste administrații se pot vizita, în zilele și intervalele orare când președintele și turiștii nu s-ar călca pe bombeuri. La noi doar dacă vă invită președintele la o cafea ?… germană. Aceste săli de protocol pentru diferite activități ale președintelui țării, săli construite din ordinul lui Ceaușescu după anul 1977, sunt foarte aproape de zona muzeului, chiar te vezi puțin cu ochii albaștri ai știți voi cui (nu ai mei!).
Puteți face o vizită virtuală prin Muzeul Cotroceni AICI.
Vizitarea Muzeului Cotroceni
Vizitarea Muzeului Cotroceni este o chestie de dublu noroc. Asta pentru că este un noroc să-l vizitezi când îți dorești și al doilea, norocul de a da peste un ghid bun. Vizitând de mai multe ori muzeul sau discutând cu persoane care au mai fost pe acolo, am constatat că informațiile primite de la ghizi pot diferi și în procent de 30%. Fiecare ghid știe mai mult sau mai puțin decât lecția, fiecare este dispus ori ba, să încânte turiștii cu mici amănunte foarte puțin cunoscute. Probabil că ghizii fac o medie între duritatea lui Carol I și exuberanta, vesela regină Maria ?. De aceea m-am bucurat că la prima mea vizită, ghida ne-a dezvăluit secretul cucuvelei de la Cotroceni. Desigur, cea regală și nu cea … postdecembristă!
Pentru vizită este o procedură mai complicată. Există pe pagina muzeului o adresă de mail la care se fac înscrieri cu mai mult timp înainte de ziua dorită. Cum și când se aprobă, este chestie de noroc, de obicei nu la ora și chiar data cerută. Despre program, este deschis zilnic momentan (program de pandemie), între orele 9.30 – 16.30, obligatoriu prezentând CI, buletin sau pașaport. Programarea vizitei prin telefon se face la 021-317.31.07, LUNI – VINERI 9:30 – 16:30 iar prin email la vizitare@muzeulcotroceni.ro Pe pagina muzeului este adresa Bld. Geniului nr 1 dar se intră prin Șos. Cotroceni, peste drum de Grădina Botanică.
În actuala situație se pot forma grupuri de maxim 5 vizitatori, timpul circuitului este doar de 60 minute și cu respectarea tuturor condițiilor din pandemie, adică mască, măsurarea temperaturii, eventual mănuși, distanțare fizică de 2 m, dezinfectanți. Taxa de vizitare pentru anul acesta este 40 lei adult, 10 elev și 20 lei pensionar / 60 minute, acestea pentru ghidaj în română, pt. limbi străine prețurile cresc. Taxa foto, chiar cu telefon, nu merită, nu e voie de fotografiat în interior decât în locuri nesemnificative!! Cred că totuși acest fapt depinde și de ghid. Recomandarea ghidei a fost să se evite perioada „școala altfel” – pentru perioade normale- când sunt foarte aglomerați și bănuiesc stresați. De asemeni este de evitat în caz de vizite ale unor șefi de stat, ocazie cu care orice programare pentru vizite se poate anula. Spun asta deoarece pentru trei persoane a fost o atenție sporită din partea multor supraveghetori, este mai complicat să vă explic. Nu este voie să rămâi în urma grupului, nu poți sta mult în fața exponatelor, traseul este mărișor și în cele 100 min. cât am avut eu la o vizită, intră și drumul de la poartă și înapoi, doar în prezența ghidului care este foarte atent să nu te depărtezi sau să faci poze, atât în curte cât și în palat.
La intrare treci prin scaner și trebuie – așa a fost la vizita mea – sa predai aparatul foto pe care îl primești înapoi la ieșire. Deși telefonic primisem acceptul să plătesc pentru foto, la fața locului nu mi-au permis motivând sec așa sunt ordinele; am predat aparatul foto polițistului, mi-au scanat geanta și scheletul propriu ? și la ora fixată ne-a preluat ghida care ne-a prelucrat, spunând că trebuie să menținem ritmul ei căci dacă nu ajungem la poartă înapoi la ora indicată, vin alții după noi să ne întrebe de … O tipă a încercat să treacă cu aparatul foto, desigur că s-a văzut la scaner și a fost o mică discuție. Tot tipa a încercat să fotografieze cu telefonul exact unde a zis ghida că nu e voie și aceasta i-a arătat camerele de supraveghere. La un moment dat politețea a fost omisă, ghida a zis că își pierde pâinea și sincer, vizitatoarea aceea chiar a forțat lucrurile. Puține poze am avut voie să facem cu telefoanele, unele în locuri slab luminate și alte locuri chiar neinteresante. Dar am înțeles situația aparte a muzeului și eu cel puțin m-am mulțumit că l-am putut vizita. Deși sentimentul că în sec. XXI, cu atât de multe posibilități tehnice, ești limitat drastic, mai ales ca timp de parcurs, este neplăcut. Cum spuneam mai sus, dacă mergi să vizitezi Muzeul Cotroceni fără să ai un minim de documentare proprie, ieși de acolo puțin amețit și-ți trebuie ceva timp să pui în ordine impresiile și memoria retinei. Ca și la Castelul Peleș.

Dacă merită efortul unei vizite și banii dați? DA!! Palatul nu are povești fabuloase legate de mitologie sau iubiri dramatice precum Achilleion în Corfu→?, nu aduce un surplus de adrenalină precum Castelul Bran ori celebrele case bântuite de fantome (deși de foarte curând s-a încercat și crearea unei astfel de legende cu mirese fioroase la Cotroceni). Are însă o bună parte, foarte însemnată, din istoria modernă a ceea ce avea să devină România Mare pusă pe harta lumii de o regină englezoaică, în vremea de glorie a familiei regale germane (cu excepția lui Carol al II-lea) și un mod de a înțelege viața unor oameni încorsetați strâns de un destin ce le-a schimbat dureros, dramatic visurile tinereții, viețile private, nu și datoriile pentru care au fost aleși ca regi, Ferdinand Loialul (loial românilor) și Maria!
Confirmări/Notificări