Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng.
Povesteam acum ceva timp despre unul din Glasurile lui Dumnezeu, toaca »? din cultul creștin ortodox, despre sunetele ei deosebite și importanța pentru creștini, mai ales în Săptămâna Patimilor. Toaca este unul din cele două instrumente zise de unii muzicale și admise în cultul ortodox. Cel mai spectaculos instrument este totuși clopotul. Clopotul, un instrument păgân de mii de ani, acceptat greu și târziu în creștinism, azi e de neimaginat o slujbă fără el. Dovada poate că biserica creștină s-a adaptat mereu vremurilor și locurilor, indiferent de tradițiile primare, o altă dovadă că biserica, atunci când vrea și-i convine, este în pas cu tehnica modernă.
Scurtă istorie a clopotului
Originea clopotului, atât cât se știe până azi, este asiatică. Cele mai vechi clopote au fost identificate în China, se pare turnate prin anii 3000 î.Hr. și acolo aveau atât un rol religios cât și social, de informare a populației despre anumite evenimente. Cum spune preot prof. dr. Daniel Benga, prin anii 500 î.Hr., Confucius a primit sarcina de a uniformiza sunetul clopotelor, vocea divină, în toată China, pentru armonie deplină între oameni și divinitate. De fapt în toate culturile asiatice clopotul a avut un rol de legătură între divinitate și popor. Și un rol de mesager, anunțând invaziile, incendiile, bolile. Din China s-a răspândit folosirea clopotului în tot orientul, chiar în Egipt era folosit în scopuri religioase.
Cum a ajuns clopotul în Europa nu este clar. Sunt voci autorizate că primii care au folosit clopotele în scop religios ar fi Frumoşii perdanţi ai Europei, cum i-a numit cineva pe celții care au străbătut și influențat popoarele europene de la nord la sud și de la est la vest. Și pare să fie adevărat dacă ne amintim că Irlanda a fost țara care s-a creștinat destul de ușor și care a păstrat destule ritualuri păgâne în mănăstirile sale. Plus că, potrivit unor scrieri vechi, Sf. Forckernus, un călugăr irlandez ce a trăit în sec. V, a devenit în Evul Mediu patronul fabricanților de clopote.
Cert este că aici în Europa clopotul a fost folosit mult timp în scopuri diferite chiar de religiile păgâne: la anunțul începerii jertfei pentru diverși zei, pentru a anunța diverse evenimente zilnice precum deschiderea unei piețe de pește sau cu alte ocazii. Târziu a ajuns și în templele creștine.
Clopoței și clopote în creștinism
Creștinii au început să folosească clopotul după ce religia creștină a fost recunoscută oficial de către Constantin cel Mare. A început după anul 311 când Galerius a semnat edictul toleranței (se spune din interes căci era grav bolnav și zeii nu-l ajutau, așa că le-a dat ceva libertăți creștinilor cu condiția ca aceștia să se roage pentru sănătatea sa). Mult mai multe libertăți, inclusiv folosirea clopotelor pentru a chema creștinii la rugăciune, au fost după zisul edict de la Milano din 313 semnat de Constantin și care garanta libertatea religioasă a cetățenilor imperiului, deci și a creștinilor. Până atunci nu s-a folosit clopotul pentru că întrunirile creștinilor erau în locuri secrete.
Până azi, cercetătorii campanologi nu pot afirma când au chemat clopotele la rugăciune pentru prima dată. Singurul lucru clar este faptul că aceasta s-a întâmplat într-o societate deja majoritar creștină și care se bucura de libertatea de a-și practica cultul, spune prof.dr.preot Daniel Benga în lucrarea sa despre istoria clopotului creștin.
Oficial primele clopote au apărut la biserici în sec. VII, când papa Savinian le impune bisericilor. Părerile sunt însă că cel care a folosit prima dată clopotele la slujbele creștine este Paulin de Nola din Campania (353-431) care, în urma unui vis, cere turnarea primelor clopote în formă de narcisă; deci cumva se leagă cu povestea călugărului irlandez Forckernus. De la Paulin de Nola mult timp clopotele s-au numit campane, așa cum apar și în scrierile domnilor moldoveni mari ctitori de biserici.
Încet, în decurs de câteva secole, bisericile au început să-și confecționeze clopote din tablă, apoi turnate din bronz. Ultimele aveau sunete mult mai plăcute și o viață mai lungă. În Europa primele biserici care au folosit clopotele au fost cele din vest. După câteva secole moda clopotelor a fost preluată și de țările răsăritene. Chiar măreața Hagia Sofia »? a primit primele clopote la jumătatea sec.IX, 12 la număr, ca dar din partea dogelui Veneției. Apoi și Muntele Athos și-a înzestrat mănăstirile cu clopote.
Rusia, creștinată la sfârșit de mileniu I, a fost în mileniul II cea mai mare fabricantă de clopote, toate înzestrate cu tonalități deosebite și foarte variate. Se spune că vesticii care vizitau Rusia erau plăcut surprinși de muzicalitatea clopotelor rusești, de zvonurile lor. Era o adevărată artă să torni un clopot care să încânte auzul când era tras. Conta foarte mult aliajul, grosimea peretelui, lungimea pendulului și desigur priceperea clopotarului. Acesta din urmă trebuia să cunoască cum se trage clopotul la diferite slujbe religioase, cum trebuia să sune o alertă de invazie, de incendiu sau altceva. Grea meserie dacă biserica avea mai multe clopote cu timbru diferit.
Poate că astăzi am fi avut mai multe clopote deosebite dacă unele nu ar fi avut trista soartă a topirii și transformării în tunuri. Se spune că cele mai multe clopote, peste 100 000, au fost topite doar în Germania în timpul celor două mari războaie ale sec. XX.
Clopoțeii mici au fost însă primii care au intrat în practica cultului creștin ortodox. Prinși de hainele liturgice ale preoților, s-au folosit încă din vechime și se pare că sunt o influență a iudaismului. În Vechiul Testament Aaron primise indicații de la Dumnezeu să-și ascundă printre ciucurii hainei și câțiva clopoței al căror sunet avea un rol mistic. De aici și biserica ortodoxă a folosit mult timp acești clopoței cusuți de hainele înalților prelați. La noi este cunoscut drept cel mai vechi veșmânt cu clopoței sacoșul lui Varlaam. Sacoșul este o haină simbolică de mătase, purtată și de mitropolitul Moldovei, Varlaam și care are încă acești clopoței. Haina bisericească este azi la MNAR.
O vreme clopotele bisericilor ortodoxe din Balcani au amuțit. Era în vremea ocupației otomane și fiecare nație a reușit să-și păstreze tradițiile religioase creștine după cum domnitorii reușeau să negocieze cu Înalta Poartă. Singurul loc unde glasul clopotelor n-a fost interzis a fost Muntele Athos. În rest s-a auzit mult, suplimentar, chemarea bătăilor de toacă. Balcanii pierduseră în fața apusenilor pe care i-au apărat de pierderea religiei creștine dar măcar vesticii au păstrat vie memoria salvatorului lor, Iancu de Hunedoara.
Iancu de Hunedoara și clopotul de la miezul zilei
Poate un fapt mai puțin știut, sper că încă mult timp de acum înainte respectat, este cel al bătăilor de clopot din bisericile catolice europene, zilnic la ora 12. Este un omagiu, o rugă, chiar o amintire pentru toți creștinii că în vara anului 1456, în Zemun lângă Belgrad, (azi un frumos cartier belgrădean), Iancu de Hunedoara și-a condus mica oaste formată din vlahi și sârbi creștini cu multă pricepere și l-a învins pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea și impresionanta lui oaste. Salvatorul creștinismului european, atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos, a fost omagiat de papă printr-o bulă care specifica trasul clopotelor zilnic la ora 12 în memoria salvatorului creștinismului. Papa Calixt al III-lea apelase la toate capetele încoronate europene pentru a face o cruciadă împotriva celui care a transformat prima dată Hagia Sofia »? din biserică ortodoxă în moschee, cu doar doi ani înaintea bătăliei de la Belgrad, cum reaminteam și eu istoria pe blogul meu de călătorii. Singurul care a răspuns deplin chemării a fost Iancu de Hunedoara, ajutoarele din Apus fiind minime. Impresionat de forța și priceperea inamicului, chiar Mahomed al II-lea i-a adus un omagiu la doar câteva zile de la celebra bătălie, când Iancu a murit de ciumă, tot în Zemun: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”. Așa că, oriunde veți fi la ora 12 ziua prin Europa și auziți clopotele catolice, să știți că ele sunt trase pentru un domn cu origini românești.
Clopote vechi și noi
Și la noi se turnau clopote mari, dintre cele mai vechi care s-au păstrat sunt cele de la câteva mănăstiri ctitorite de Ștefan cel Mare, cum sunt cele de la Putna numite Buga și Blagovistnicul.
Acum la noi se fac prin Maramureș, acolo este firma Blotor care este clasată a patra din lume și care a lucrat pentru biserici din Australia, Germania, pentru Palatul Cotroceni și multe alte biserici mari. Se spune că Blotor poate turna clopote de până la 35 t care răspund cerințelor moderne privind tonalitățile. Blotor s-a școlarizat la topitoria Pyatkov din Kamensk-Uralski, acolo unde comandă clopote și orchestrele filarmonice ce interpretează celebra Uvertura 1812 a lui Ceaikovsky. De altfel Blotor este singura turnătorie românească ce se află în asociația turnătorilor din Europa și Rusia.
Dar clopotele de la Catedrala Mântuirii Neamului s-au turnat la celebra firmă austriacă Grassmayr, din Innsbruck, se spune favorita Patriarhiei Române. Cel mai mare clopot de la Catedrala Neamului, cel mai mare și din Europa în prezent, are 25 t și 3,3 m înălțime. Grassmayr este o afacere de familie ce a lucrat neîntrerupt din anul 1599 și este și în acest moment celebră în toată lumea.
Dar Ţarul clopotelor din Kremlin, turnat în Rusia în timpul împărătesei Ana, nepoata ţarului Petru cel Mare, este cel mai mare clopot din bisericile ortodoxe ale lumii. Înalt de peste 6 metri, decorat foarte bogat, clopotul are 216 tone dar nu a sunat niciodată, pentru că a crăpat înainte de a fi montat în clopotniţă (în timpul unui incendiu când încă nu fusese montat, o bucată de metal s-a rupt de la apa de stingere). Se află astăzi în curtea Kremlinului, la Moscova, unde poate fi văzut de turişti.
Rusia are însă este cel mai mare clopot funcţional dintr-o catedrală creştină. Ţarski este nou, a fost turnat în 2004 la uzina „Ligacev” din Moscova. Este în Lavra Sfântului Serghie din oraşul Serghiev Posad și cântăreşte peste 71 de tone.
Totuși cel mai greu clopot turnat vreodată nu este creștin. Sunt documente din sec. XV în care este amintit ca proprietate al regelui Dhammazedi din Myanmar (Birmania). Era din bronz şi avea 294 de tone. În secolul al 17-lea clopotul furat de ocupanții portughezi, creștini din păcate, s-a scufundat împreună cu vasul în care era dus spre topire pentru a se face din el un tun. Încercări de recuperare s-au făcut și după anul 2000, chiar 2010 dar în zadar, este de negăsit și așa au apărut legendele cum că uneori noaptea bate pe fundul apei.
Clopote digitale
Meseria de clopotar este pe cale de dispariție la marile biserici. De ce? Simplu, după oferta uneia dintre firmele specializate: Reproducător digital de clopote programabil după programul liturgic din întregul an. Posibilitatea de programe diferite pentru sărbători fixe sau nu, înmormântări, cununii și altele. Puterea maximă 400W reali. Reproduce cu fidelitate sunetul a 48 de clopote, oferindu-vă senzația de sunet natural și adevărat. Poate fi programat să sune la ore fixe, iar cardul SD incorporat permite programarea sau modificarea programelor de la distanță de către personalul autorizat Audiora și poate stoca peste 1000 de melodii.
Oricum dangătul tradițional al clopotelor se va auzi din ce în ce mai rar în Europa, în marile orașe. Asociații dar și persoane singure solicită reducerea poluării fonice din jurul bisericilor creștine, catolice sau ortodoxe. Ușor de înțeles și de acceptat pentru marile aglomerații urbane.
Exteriorul clopotelor creștine este bogat decorat cu motive diverse, legate în general de tradițiile locului unde va fi montat. Sau de orgolii cum este cel din Catedrala Mântuirii Neamului care are chipul patriarhului în funcție, deși nu el este donatorul. Pe clopote se toarnă sau se adaugă prin alte tehnici și diverse citate, versete biblice. Cea de mai jos este dintre cele mai folosite:
Laudo deum verum, plebem voco, congrego clerum; defunctos plango, fulmina fugo, festa decoro. / Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul; îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile.
În noaptea asta clopotele bisericilor ortodoxe vor bate din nou după câteva zile de tăcere. Clopotele bisericilor ortodoxe amuțesc în Joia Mare lăsând loc plânsetului de toacă. Regulile ortodoxe spun că toaca să se bată înaintea clopotului, căci toaca înseamnă sacrificiu iar clopotele biruință. Așa că Învierea este anunțată de puternicele bătăi ale clopotelor:
Clopotele Învierii, Pumni de bronz Şi de aramă, Sparg cătuşele tăcerii Sepulcrale... Creştineasca bucurie... "Cristus resurrexit!"...
Clopotele Învierii, Ion Minulescu »?
Confirmări/Notificări