Spuneam într-un articol mai vechi pe AFA că mi-a plăcut mai mult Porto decât Lisabona în ceea ce priveşte viaţa localnicilor. A fost de aşa natură scurta vacanţă portugheză că zilele de sâmbătă şi duminică le-am petrecut în Porto. Interesante!
Când am ieşit din gara São Bento din Porto, prima impresie nu a fost favorabilă oraşului căci în exteriorul gării erau oamenii străzii, pe scurtul drum spre Moov Hotel am văzut locurile de dormit ale altor homeless, lângă hotelul nostru curat şi destul de elegant, alţi oameni fără adăpost stăteau lângă bruma de lucruri ce era probabil toată averea lor. Pe parcurs ne-am obişnuit cu aceste triste privelişti, mai ales că oamenii nu păreau a reprezenta un pericol. Trei zile pline (n.a: la care am adăugat încă trei în 20191) au fost suficiente pentru a ne da seama că în Porto, sau articulat cum spun localnicii, o Porto, viaţa este destul de calmă, oamenii sunt de treabă, totul este mult mai relaxat decât în Lisabona. Aveam să ne dăm seama că Porto are regulile lui de viaţă şi pentru prima vizită acolo ne-a luat cam pe nepregătite din acest punct de vedere.
Fiind amatori de un turism care se pliază pe obiceiurile locale, mai puţin iubitori de înghesuială în locurile unde turiştii obişnuiţi se strâng ghem, am preferat duminică seara să rămânem în zona Pieței Batalha unde ne şi doream să luăm masa, după o plimbare per pedes pe străzile din jur. Era a treia şi ultima seară în Porto, ne doream o masă la o tabernă cu vedere frumoasă, poate mai greu de găsit, spre râul Douro. Surpriză însă! Localurile şi pastelarile închise, chiar cele deosebite unde cu o seară în urmă văzusem aglomeraţie şi mulţi localnici la mese! Prima dată n-am priceput ce se întâmplă. Văzând străzile pustii ne-am gândit că localnicii au petrecut prea mult alături de absolvenţii prestigioasei universităţi portugheze, o serbare la care participă atât tinerii cât şi adulţii într-un mod cum rar mai vezi pe la noi.
Am şi acum în minte imaginea bunicilor, unchilor şi mătuşilor aşteptând cu flori în mână nepoţii sau copiii prietenilor la slujba religioasă comună de lângă Turnul Clericilor, zona numită Câmpul Martirilor Patriei. Am remarcat târziu, privind pozele, că majoritatea aveau în mână buchete de garoafe galbene, crem şi albe, nu roşii. Ultimele se oferă cu ocazia aniversării zilei de 25 aprilie, Revoluția Garoafelor. În Portugalia şi în zona de nord a ţării în mod special, persoanele mature şi mai ales vârstnicii încă primesc un respect deosebit de la tineri. Ca străin de zonă eşti privit prost dacă nu dai întâietate unui bătrân sau nu-l ajuţi să se urce într-un mijloc de transport în comun. Şi pentru că tot vorbim de respect, nu prea vezi localnicii cu telefoane mobile în mâini pe stradă, nici măcar tinerii. Sunt mult mai discreţi, nu-şi povestesc păţaniile din alcov în gura mare, la telefon, în public, aşa cum e la noi! Nici nu te privesc cu ochi buni dacă vorbeşti în mijloacele de transport, în local sau pe stradă, cu voce foarte tare. Este considerată încă o lipsă de respect pentru ceilalţi. Dar gloatele de turişti vor schimba, din păcate, şi aici, bunele maniere…..
Vă spuneam că în zona centrală, istorică, aproape toate locurile unde speram să luăm cina erau închise duminică seara. Nu şi pe malul râului Douro unde era mare înghesuială dar acolo nu doream să ajungem, văzusem de sus furnicarul de oameni. Duminică seara de obicei pentru turişti şi localnicii mai modernişti, acele restaurante servesc meniuri à la carte. Nu la fel fusese momentul prânzului când toate localurile tradiţionale erau pline de familiile portugheze, de la juniori la seniori, obicei pe care îl respectă mulţi: locuitorii oraşului Porto, majoritatea, ţin la tradiţii şi merg în familie completă la slujbele religioase apoi iau prânzul la restaurant. După asta se retrag acasă şi oraşul devine liniştit şi aproape gol după amiaza şi seara. Am învăţat lecţia pentru următoarea vacanţă, nu voi mai include un weekend în Porto ci doar zile lucrătoare.
Un lucru care mi-a plăcut la Porto, nu vezi aproape deloc mâncare stradală. Porto fiind încă un oraş mai tradiţional, nu agreează felul acesta de a mânca. Trebuie să stai la o masă şi să comanzi mâncare sănătoasă. Sau chiar dacă o ai în geanta proprie, nu te opri pe trotuar să mănânci sau din mers, nu vei fi privit cu prietenie. La localurile lor tradiţionale găseşti multe reţete locale, preparatele de peşte. Sardinele şi bacalhau, sunt la egalitate cu cele de vită, pui şi chiar porc. Porţiile în general sunt destul de mari. Localurile tradiţionale au afişată sau te informează ospătarul despre prato do dia / propunerea zilei, meniul zilei cum este la noi, preţul fiind foarte bun raportat la ofertă. Şi este un indiciu sigur că în acel local mănâncă locuitorii oraşului, deci mâncarea este tradiţională şi mai ales proaspătă.
Spuneam că în general porţiile de mâncare sunt mari. Localurile agreate de tripeiros (rezidenții din Porto) oferă garnituri de cartofi sau orez şi la preparatele de peşte. Obligatoriu însă la o porţie de preparate de carne este ataşată porţia de cartofi prăjiţi sau la cuptor, orez şi de cele mai multe ori o salată. Poate că este bine ca înainte de a comanda să aruncaţi o privire la mesele vecine. Dacă nu sunteţi genul care mănâncă mult, puteţi comanda meia dose, jumătate de porţie. Sau puteţi cere ca restul de mâncare să vă fie pusă la pachet, în caz că aveţi cum să o încălziţi la hotel.
Cine sunt tripeiros? Tripeiros, de la tripas / maţe de animal, sunt tocmai locuitorii oraşului Porto, aceasta este porecla lor şi o repetă cu multă mândrie din sec.XV. Atunci când Henri Navigatorul a pornit campania de cucerire a Ceutei, soldaţii săi aveau nevoie de hrană. Locuitorii oraşului Porto au strâns tot ce aveau şi au încărcat corăbiile cu carne, peşte, legume, fructe, vin. Au rămas doar cu maţele de animale, tripas şi s-au străduit să facă ceva comestibil şi gustos din ele. Legenda spune că Henri Navigatorul aflând cu ce s-au hrănit supuşii lui de bună voie, i-a numit tripeiros, adică mâncătorii de maţe. Astăzi există o mâncare foarte apreciată, tripas a moda do Porto, un fel de tocană cu mai multe feluri de cârnaţi, şuncă, fasole albă, chimen şi alte câteva ingrediente dar din care nu lipseşte maţul de animal !
Porto este renumit pentru vinurile sale şi a trece prin oraş fără să le guşti, e un sacrilegiu. Pentru turiştii obişnuiţi ca noi, eu una n-aş recomanda degustarea la crame. Am fost la una şi nu m-a impresionat. În schimb vinul la pahar în localuri, la terase şi chiar cel cumpărat din magazinul unui indian, au fost bune. Chiar cel cumpărat era identic la etichetă cu cel de la cramă dar diferenţa de preţ era enormă aşa că magazinul indianului a meritat toată lauda. Porto este hotărât să atragă cât mai mulţi turişti deci, cred eu, cu timpul va deveni un oraş în care tradiţiile vor fi ca o fata morgana. Dar de fapt acesta este mersul lumii, nimic, nici un loc nu rămâne împietrit pe vecie. Anul acesta oraşul Porto a semnat aderarea la Drumul Internațional al Vinului pentru a atrage turiştii americani în special, mari amatori de plimbări prin cramele cu vinuri şi tradiţii vechi. Vinul portughez cu istoria şi poveştile lui, multe şi frumoase, merită un articol separat că doar face parte din istoria omenirii, din cele mai vechi băuturi şi ocupaţii ale omului.
Despre deserturi nu pot povesti prea multe. Sunt exagerat de dulci pentru gustul meu aşa că după două încercări cu alte produse, m-am oprit doar la pasteis de nata, prăjitura lor iconică şi din care au reuşit să facă un brand de ţară. Drept este că pentru um pastel de nata m-aş urca şi acum în avion spre Portugalia. Voi povesti despre acest dulce într-un articol separat la rubrica gastronomie pentru că este un produs care deja are istorie, tradiţii, a împânzit planeta şi a îmbogăţit pe mulţi. Dar e atât de bun!! L-am gustat pe primul pastel la Lisabona dar şi la Porto tot la el m-am oprit.
Dar despre gastronomia portugheză şi mai ales cea din nord sunt atât de multe de spus. Şi de gustat ! Doar începând cu Henri Navigatorul, acum cam jumătate de mileniu, bucătăria europeană s-a schimbat datorită tocmai portughezilor dar, să nu uităm că şi bucătăriile unor culturi considerate închise, gen cea japoneză, au fost influenţate de navigatorii portughezi. Într-o seară de iarnă cu o cană aromată de vin fiert alături, promit să revin asupra subiectului.
Dar Porto ne-a atras nu doar prin gastronomia sa. Aici am găsit un centru istoric aglomerat, plin de turişti francezi în special (în anul 2019 toamna era plin de englezi și americani) dar cu toate astea parcă mult mai calm şi mai plăcut decât Lisabona. Să nu credeţi că Lisabona nu mi-a plăcut, din contră dar dacă ar fi să aleg, Porto este primul. M-au atras clădirile vechi, faţadele de azulejos mult mai multe decât în capitală, libertatea de la metrou, altfel decât la Lisabona, apusul soarelui pe malul Atlanticului. M-am simţit cumva mai liberă în această lume pestriţă în care poliţia nu se vedea deşi cred că era prezentă, nu am avut temeri decât puţină precauţie într-o seară în Matosinhos când am mers să vedem podul mobil ce leagă Laixoes de Matosinhos (Matosinhos de fapt este un oraş cu administraţie proprie şi nu un cartier al Porto dar pe multe ghiduri turistice apare greşit).
M-am oprit la vitrinele multor magazine ce expuneau pluta brută sau prelucrată, celebra plută portugheză, nelipsită la toate sticlele de şampanie scumpă. Am admirat multele obiecte de plută, chiar şi rucsacuri şi pantofi dar care nu erau şi purtate de localnici! Am făcut o plimbare cu Yellow Bus, pe traseul istoric, altă plimbare cu gondola, am vizitat câteva locuri interesante. Deşi a fost scurtă vizita în Porto, ne-am făcut o părere astfel că dorim să ne întoarcem pentru mai mult timp, să închiriem o maşinuţă şi să hoinărim puţin prin zona de nord a Portugaliei.
Despre ce am văzut şi cum ne-am deplasat anul acesta între Porto şi Lisabona dar şi despre transportul local din cele două mari oraşe, despre cât de mult ne dorim să devorăm iar micuţele franţuzoaice, în curând pe acest blog. Până atunci,
Adeus !
Comentarii recente