Prima parte → ?
Povesteam în primul articol despre Efes că acesta a fost un oraș plin de temple ale zeilor păgâni. Așa erau vremurile, aceea era religia popoarelor antice. Nimic care ar putea să ne oripileze totuși. Oare cum va fi religia peste o mie de ani ?! Dintr-un înfloritor oraș al zeilor antici, al legendelor cu amazoane, Efes a devenit un foarte important centru al creștinătății. Sunt cam 2000 de ani de când aici creștinii au întors fața orașului, a arhitecturii, viețile oamenilor de atunci și chiar de acum. Este un oraș istoric spre care își îndreaptă atenția destule grupuri de arheologi dar și multe asociații creștine care, cu voia statului pe al cărui teritoriu se află dar care are majoritar și încă nu de stat o altă mare religie, contribuie la decopertări și reconstrucții de biserici importante. Efes a fost locul uneia dintre primele comunități creștine din Asia Mică. Aici a predicat după Înălțarea lui Isus și Sf. Ioan, cel care a devenit chiar Episcop de Efes. În Cartea Apocalipsei el menționează Efes ca una din cele șapte mari biserici creștine din Asia Mică. Primul Sinod, cel de la Niceea, Izmir azi, a numit Efes ca oraș de scaun al unui episcop ce avea de gestionat 11 dioceze, sau cum spun clericii, a conferit orașului jurisdicția asupra Asiei Mici.
Turcia are aici la Efes cel puțin două locuri deosebit de importante și dragi creștinilor practicanți.
Biserica Consiliului
Biserica Consiliului sau Biserica Maicii Domnului se spune că este cea mai importantă clădire din epoca creștină a Efesului. A fost ridicată în interiorul unei alte clădiri foarte mari din sec. II când Efes era cel mai mare centru comercial al Asiei Mici, banca provinciei Asia și aici se pare că a funcționat un centru de schimbat bani și mărfuri. Ar fi fost, după unii arheologi și Curtea Muzelor, o școală pentru fete. Venind criza economică în sec.III, acest loc a fost treptat părăsit de comercianți și preluat de creștini care au făcut un baptiseriu mare și trei bisericuțe. Inițial se găsiseră urmele a două biserici, două altare și arheologii i-au zis Biserica Dublă. Altarele importante, după urmele descoperite, erau dedicate unul Fecioarei și unul Sf.Ioan. Erau vremurile când bisericile se numeau doar după sfinții care trecuseră prin acele locuri. În una din ele a avut loc Conciliul de la Efes în 431 când împărat era un alt Teodosie, nepot al lui Teodosie cel Mare. La acest conciliu ca și la cel din Niceea s-a discutat iarăși despre natura divină a lui Isus și despre rolul Fecioarei care, susținea Nestorius, patriarhul Istanbului, a născut o ființă obișnuită nu una divină. Concluziile au fost că Isus a avut o origine dublă, divină și umană iar Fecioara a fost purtătoare de Dumnezeu, în greacă teotokos.
Aceasta a fost prima biserică ridicată Fecioarei în zona Asiei Mici. Este importantă deoarece participanții au anunțat tuturor clericilor concluziile consiliului și au specificat că acesta a avut loc în Efes unde au locuit Ioan Teologul și Sfânta Fecioară Maria Maica lui Dumnezeu.
Biserica dublă se pare că va deveni Biserica Mariei, Fecioara Fericită, în urma unui proiect în desfășurare între Turcia și ASE (Societatea Americană Efes).
Casa Fecioarei
Casa Fecioarei însă este locul cel mai căutat de creștini multe secole, astăzi îngrijit, bine păzit și administrat religios. Povestea acestui loc începe în anii de după Înălțare, în prima parte a sec. I d.Hr., în anul 37 susțin unele surse. Când Isus a fost crucificat, s-a adresat mamei sale arătând spre Ioan cu deja cunoscutele cuvinte Femeie, acesta este fiul Tău ! iar apostolului Ioan Evanghelistul cu Aceasta este Mama ta! Cu alte cuvinte își lăsa mama în grija unuia dintre ucenicii săi foarte apropiați, știind că oamenii care-i doriseră Lui răul nu o vor lăsa nici pe ea să-și trăiască în liniște durerea. Se crede și sunt dovezi că Ioan și Maria au plecat spre Efes unde Ioan, numit și Apostolul Asiei i-a construit căsuța într-un loc liniștit, pe muntele Privighetorii / Bülbül Dağı departe de oamenii care ar fi putut să-i facă rău. Cert este că această venire a Fecioarei la Efes este trecută în documentele Sinodului al III-lea de la Efes în 431, când s-a discutat dreptul acesteia de a fi Teotokos, adică născătoare de Isus, cel care unește divinitatea cu omul pământean și nu Christotokos, născătoarea lui Hristos sau Anthropotokos, născătoare de om.
Casa primă se spune că a fost din piatră, după tehnica romană. Era formată din două încăperi, una pentru rugă, acolo unde este altarul creștin azi și a doua avea o vatră iar pe dedesubt trecea un mic curs de apă care în afara clădirii se împarte în trei. În timpul cercetărilor arheologice s-a descoperit vatra cu lemnele pe jumătate arse și aceasta s-a refăcut sub altar, simbolic pentru că acolo ardea un foc în permanență se spune, precum o candelă. În sec. I, II și IV casa a fost refăcută, o mică bisericuță era locul unde creștinii veneau mai ales la 15 august să comemoreze Fecioara. Apoi de prin sec. VII casa a fost abandonată, raidurile turcilor selgiucizi se îndesiseră, zona devenise nesigură și lumea a uitat de acest loc.
Legenda spune că Anna Katharina Emmerick (are biografia pe wikipedia), o călugăriță paralizată de mult timp și care nu-și părăsise camera a avut la un moment dat viziuni însoțite de apariția pe mâini a stigmatelor lui Isus. Apoi a descris cu lux de amănunte zona și căsuța dar și moartea Fecioarei la vârsta de 64 de ani. Maica spune că Fecioara a fost îngropată într-o peșteră din apropiere. Un coșciug foarte vechi a fost găsit într-adevăr la locul indicat dar era gol, fără nimic altceva în el .
Un oarecare preot parizian Gouyet a mers de curiozitate să vadă locurile și a descoperit asemănarea izbitoare dintre descrierile călugăriței și ruinele de la fața locului. Dar nimeni nu la luat în seamă, nici măcar Vaticanul. Abia în iunie 1891 un grup de călugări lazariți în frunte cu superiorul lor din Turcia, monseniorul Poulin, arheologul Francois Young și alți doi oficiali catolici au ajuns aici și au găsit ruinele, ajutați de țăranii din zonă. Localnicii numeau locul Panaya Kapuli / Capela Mariei Preacurata sau Meryem Ana Evi / Casa Mamei noastre Maria. Într-un an a fost refăcută căsuța și treptat a ajuns loc de pelerinaj. Primul pelerinaj organizat a avut loc în 1896 și atunci au ajuns la Efes 1400 de oameni care au urcat pe jos dealul spre capelă, darurile fiind cărate de măgari. În anul 1906 vine primul grup organizat din afara granițelor, 47 de pelerini. Când începe primul război mondial, totul stagnează și capela este oarecum abandonată. Se reiau pelerinajele după 1950 când statul turc face drumul special pentru acest loc.
Casa Fecioarei a fost cumpărată în 1892 de o călugăriță din ordinul Fiicele Carității, pe nume Marie de Mandat Grancey. Ea a renovat-o și îngrijit-o timp de 18 ani, a cumpărat chiar și tot muntele Privighetorii. A vrut să lase casa Ordinului Sf.Vincent, subordonat Ordinului Suveran de Malta dar legile statului turc date de Atatürk referitoare la culte și proprietățile acestora nu-i permiteau, așa că a lăsat-o monseniorului Poulin, cel care a fost redescoperitorul căsuței. Urmează mai mulți proprietari, confiscarea terenurilor din jur, folosirea crestei muntelui în scop militar în război apoi doar bisericuța devine proprietatea unei asociații. În 1940 a fost renovată, de fapt refăcută pe temelia care se presupune că a fost a căsuței Mariei, fiind considerată de arheologi ca aparținând sec.I d.Hr. Astăzi doar camera principală cu altarul și cea din dreapta se pot vizita. Căsuța a fost în grija unor călugări ce aparțineau Ordinului Sf. Lazăr din Ierusalim și care ținrau slujbe aici. (Ordinul Sf.Lazăr a fost înființat la Ierusalim prin sec.IV – V pentru a aduna în comunități închise călugării bolnavi de lepră. De aici și termenul de lazaret dat locului unde bolnavii sunt închiși. Ordinul a evoluat în timp, astăzi este subordonat Ordinului Cavalerilor de Malta și are în rândurile lui oameni sănătoși, catolici, ortodocși și evanghelici, toți cu drepturi egale). În ultimii ani, la recenta vizită a papei Benedict al XVI-lea, slujbele erau în grija călugărilor franciscani.
Înainte de a intra în micuța capelă, ghidul ne adună în jurul a ceea ce se crede că era baptiseriul, o groapă de formă aproximativ ovală care cândva avea la un capăt niște trepte. Posibil căci la începuturile creștinismului botezul se ținea în afara naosului bisericii și abia după aceea omul creștinat avea voie în templu. Tot aici aflăm că în fiecare an la 15 august când se zice că Fecioara a murit, a adormit, la această bisericuță se ține o slujbă comună de către preoții catolici și ortodocși cărora li se alătură și imami musulmani. O festivitate probabil unică sau foarte rară când două mari religii monoteiste se unesc la aceeași slujbă sub același acoperiș !
A fost vizitată de primul papă în 1960 apoi de papa Ioan Paul al II-lea în 1980.
La intrarea in edificiu este și povestea acestei case in mai multe limbi, inclusiv in Limba Romana: ”In secolul trecut a aparut o carte intitulata <<Viata Fecioarei Maria>> scrisa dupa revelatiile unei credincioase germane Caterina Emmerich care, fara sa fi venit vreodata in aceste locuri , descrie cu o exactitate surprinzatoare casa de pe colina de Efes, unde ea vedea pe Fecioara Maria petrecandu-si ultimii ani. Urmand aceste indicatii s-au format doua expeditii stiintifice (1891) care au descoperit locul si ruinele, asa cum fusesera ele descrise de catre Caterina Emmerich”.
Cele trei fire ale izvorului ce trece pe sub casă, se zice primul pentru sănătate, al doilea pentru iubire și al treilea pentru bunăstare materială sunt acum captate în bazine și pelerinii își iau apa de la robineții din perete.
Astăzi ca de fapt de-a lungul timpului, locul unde se crede că a murit Fecioara este destul de controversat. Ce este dovedit, ea a dispărut din scrieri după momentul Cincizecimii sau Rusaliilor dar marii teologi admit drumul ei la Efes dar și întoarcerea la Ierusalim și moarte acolo.
Casa Fecioarei din Efes, spuneam mai sus, este căutată de creștini și musulmani în egală măsură. Fecioara este singura femeie amintită în Coran de peste 30 de ori și pentru care musulmanii au un adevărat cult. Maria, Myriam în arabă, este una din cele patru femei sfinte ale cultului, are un capitol separat în Coran și acolo este povestită și apariția arhanghelului Gabriel al Bunei Vestiri. Am găsit și noi acolo un grup de tineri musulmani care au intrat în tăcere în căsuță.
Casa se află pe dealul Privighetorii la aproximativ 9 km de Poarta Magnezia a cetății antice Efes. Drumul este destul de virajat dar foarte plăcut printre pâlcurile de copaci. Intrarea în zona unde este casa se face pe la un punct de control militarizat și unde este și locul de plata taxei auto. Parcarea este în interiorul zonei și pare suficientă pentru zilele obișnuite de vizită.
Aleea de la parcare la căsuță are de o parte o terasă și un mic magazin cu diverse, iar opus spre panta muntelui clădirea administrativă unde stau militarii înarmați în timpul turelor (era și un cățel care dormea nepăsător deși am trecut pe la el și l-am mângâiat cam toți, ghizi și turiști, plus una din polițiste mândră tare de soldatul patruped ). Curios însă, n-am întâlnit nici o pisică deși Fecioara le iubea ! Apoi baptiseriul, panourile cu povestea căsuței în mai multe limbi inclusiv în română și o statuie micuță de bronz înfățișând-o pe Fecioară. Este statuia care s-a găsit în ruine la sfârșit de secol XIX dar fără mâini, acestea fiind atașate prin sec.XX. După modelul ei au făcut și călugării francezi o replică în 1892. Și tot după aceea s-a făcut cea mare, aurie ce se întâlnește pe șosea în drumul spre căsuță. Ultima este din 1991 și a fost lucrată de artistul turc Ahmet Bekir Ermin la cererea ASE / Societatea Americană din Efes, cu ocazia împlinirii a un secol de la descoperirea oficială a casei Fecioarei. Statuia este din bronz care inițial a fost vopsit în negru. La ultima restaurare în 2008, vopseaua a fost înlăturată și refăcută strălucirea bronzului.
În micuța casă n-am avut voie să fotografiem și dacă uneori mai fur câte un cadru, aici n-am îndrăznit, ca de altfel în toate muzeele turcești. Afară este un loc unde se pot aprinde lumânări.
Este și un perete asemeni zidului plângerii, zidul dorințelor unde se pun bilețele cu cereri către Fecioară și aproape că nu este turist să nu scrie ceva și să lege acolo hârtiuța. O tradiție mai nouă, pur comercială căci divinității nu-i dăm bilete ori sms-uri!
Despre autenticitatea acestui loc s-au scris mii de pagini de păreri pro și contra. Trecerea Fecioarei prin aceste locuri este totuși sigură după scrierile vremii. Chiar marele islamist al sec.XX, Louis Massignon, mistic și cercetător al vieții Fecioarei, spunea : “Maria nu ar fi putut şedea la Ierusalim, fiind o mamă a unui «blestemat», conform Legii, încât «a fost crucificat» şi nu s-ar fi putut întoarce nici la Nazaret pentru că nu doar Fiul dar şi ea însăşi au fost radiaţi cu infamie din registrele sinagogii locale. Deci, exilul la Efes era obligatoriu. “
Tot la Efes, așteptând o restaurare, se află peștera Sf. Pavel, cu urme de pictură interioară și cel mai vechi chip pictat al sfântului. Este foarte greu vizitabilă pentru că din motive de securitate nu se află în circuit turistic. Aproape este și Grota celor Șapte Sfinți Adormiți a cărei legendă o găsiți ușor pe net. Ce este de spus aici, locul este comun cu credința musulmană căci există menționat și în Coran ca Peștera celor Șapte Trâmbițe. Aici este sarcofagul în care se spune că ar fi fost înmormântată Maria Magdalena. Peștera este încă în consolidări.
Sf.Pavel. Prin anul 50 aici a poposit Sf. Pavel, în cea de a treia sa călătorie misionară. A început să predice aici, primul loc unde a fost primit timp de trei luni a fost Sinagoga. Apoi s-a stabilit în casa învățătorului Tyrannus unde făcea și diferite vindecări, astfel că a început să aibă mulți adepți ce se botezau în religia creștină. Acest fapt a nemulțumit o parte din efesieni dar mai ales tagma argintarilor cărora le scădeau mult afacerile, ei pierzând comenzile de altare de argint ale zeiței Artemis Efesiana. Sf.Pavel a răspândit credința aici timp de mai mulți ani, până la revolta argintarilor conduși de Demetrios. Atunci sfântul pleacă în Macedonia. Creștinii practicanți cunosc textul Scrisorii către efesieni.
Cetate ce a aparținut hitiților, a fost ocupată de grecii migranți și s-a dezvoltat atât de bine încât a ajuns unul din cele mai importante orașe ale lumii antice din Asia Mică. Pe aici au trecut Alexandru Macedon, Lysimah, egiptenii dar cea mai mare dezvoltare a fost în vremea Imperiului Roman când Efes a devenit capitala provinciei Asia. Perioada bizantină este remarcabilă prin dezvoltarea creștinismului, Efes fiind unul din primele orașe antice unde această credință s-a răspândit rapid. Au fost însă pierderi mari din punct de vedere cultural, istoric. Creștinii, ca și păgânii, au făcut ravagii printre templele zeilor antici, au demolat și distrus practic istoria. În anul 401, cea de a șaptea minune a lumii antice, templul lui Artemis, acolo unde s-ar fi putut găsi destule artefacte despe tribul Amazoanelor, a fost grav afectat de oameni furioși conduși de Sf. Ioan Hrissostom, pe atunci episcop de Efes.
Un cutremur puternic a distrus orașul în anul 614 apoi migratorii au distrus și furat bogății imense.
Legendele despre întemeierea Efesului sunt multe și fiecare interesantă. Una din cele care au circulat și care îmi place, răspândită chiar de Strabon, spune că orașul a fost întemeiat de amazoane iar numele este chiar al unei regine a acestui trib, Efesie. Istoria anticei și măreței cetăți Efes este interesantă și merită citită măcar ca lectură dar este lungă și nu are loc aici.
Într-o discuție de curând, cineva spunea că turcii nu fac nimic să scoată la lumină istoria creștină. Efes, ca multe alte zone istorice, este mult sub pământ, este ca un sandwich pe culturi și epoci. A decoperta un astfel de sit presupune fonduri enorme, oameni deosebit de bine pregătiți și tehnică modernă. Și nici așa nu se poate scoate totul la lumină fără a strica altceva important.
Statul turc a lucrat mulți ani cu specialiști europeni, în special austrieci dar vechile contracte nu erau avantajoase Turciei ( întemeierea Muzeului Efes din Viena). Și acum se lucrează, se caută, se restaurează clădiri antice de către specialiști turci în parteneriate internaționale.
Un tur al cetății Efes durează minim două ore, poate și mai mult, depinde de ce-și dorește fiecare. Sunt de parcurs un minim de aproximativ 1.5 km pentru un turist care doar bifează obiectivul dar trebuie puțină atenție la pietroaiele alunecoase. La obiectivele importante sunt panouri explicative și în limba engleză. Trebuie ținut cont de faptul că la Casele Terasate se închide cu ½ oră înainte de ora de închidere a muzeului în aer liber. Prețul biletelor va fi afișat la fiecare început de an pe pagina oficială a Efesului, fie majorat fie păstrat cel de cu un an înainte. Vara în special când este foarte cald, e bine să aveți încălțări ușoare cu talpă groasă, de asemeni ceva protecție împotriva soarelui și o sticlă cu apă. În toamna aceasta am găsit un chioșc care vinde apă lângă Biblioteca lui Celsus dar desigur la un preț mult mai mare decât la poartă.
Nu fără importanță este faptul că turcii își dau tot interesul să atragă turiști. În 2017 au semnat un contract de reamenajarea portului și Canalului Antic al Efesului așa cum era în perioada elenistică și pe care deja lumea arheologilor îl consideră unul din cele mai mari situri istorice din lume. Dl. Fuat Ali Eker, un șef important al Departamentului Lucrărilor Hidraulice din Turcia spunea că sunt luați în calcul 630 m, acoperiți în prezent de aluviuni dar care vor fi curățați și vor facilita accesul la portul antic. Să sperăm că vor reuși ce și-au propus.
Dacă ajungeți prin zonă, vizitați orașul antic Efes, mângâiați pisicile și la plecare, puteți să vă răcoriți cu o bere….Efes !! Amalgamul de religii ce plutește în aerul Efesului, vă permite?
Comentarii recente