Vă spuneam aici, într-o poveste recentă despre plutire prin curenții de aer, că Anais Nin a zis ceva fain referitor la frică: 

Cea mai mare victorie a omului este să-și cucerească frica! 

 Mult adevăr! Mi-am cucerit o frică acum ceva timp, călătoria cu avionul  și de atunci ador să-mi arunc visele în văzduh. Și regret timpul pe care l-am pierdut fiindu-mi teamă de a pluti cu un balon, de a zbura cu un avion. Este magnific să vezi de sus ceea ce de jos cunoști atât de bine. Este grozav să privești norii crezând că sunt munți acoperiți de zăpadă, să admiri răsăritul și apusul fiind oleacă mai sus de coaja pământului. Este senzația că divinitatea te-a avantajat față de restul lumii.

De fapt mi-am cucerit mai multe temeri căci iubesc să pătrund și în peșteri mari, desigur ca orice  profan, ca turistă.

Avioane pline, aeroporturi aglomerate, o lume în veșnică mișcare. Și în zbor! Și totuși, în așteptarea îmbarcării, privind furnicarul din aeroporturi, uneori îmi amintesc că nu toată lumea se bucură de acest mijloc modern de a se deplasa rapid.  Nu mă refer la cei care nu-și permit financiar. Problema este la cei care au cu ce dar se tem să se urce într-un avion sau balon. Fără cauze medicale majore, doar dintr-o teamă ciudată față de acești ziși monștri. Și eu am fost printre ei. Îmi făceam curaj să spun doar nu, citeam despre tot felul de întâmplări neplăcute, dezastre, boli ce se pot lua din avioane, despre atacuri de panică, claustrofobie, acrofobie, chiar tanatofobie, câte altele. Toate până într-o zi când mi-am dat seama că dacă doresc mult să ajung într-un loc -și îmi doream- calendarul concediului nu este darnic pentru o deplasare cu mașina, doar avionul mă avantaja. Dorința a fost atât de puternică încât nimic, nici o spaimă, nici un gând la dezastre -și aveam destule- nu m-au putut opri. 

Primul meu zbor a fost incredibil: nici o teamă, nici o emoție, parcă eram de când lumea obișnuită cu decolările și aterizările. Nici azi nu-mi explic cum de n-am avut nici măcar un dram de teamă, un strop de emoție, de ezitare, mai ales că avionul a aterizat pe ceva vânt puternic. 

Deși zborul a decurs normal, la fel și toate cele ce au urmat, mereu mi-am dorit să înțeleg de la ce pornește teama asta de zbor.  Acum, după ceva timp de la primul meu zbor, încă mă întreb cum se poate să nu-ți fie teamă să mergi cu mașina, cu vaporul, cu motocicleta chiar, cum poți traversa liniștit strada pe zebră  dar refuzi avionul?

Așa am ajuns să mă înscriu la un seminar, unic în România, Frica de Zbor.

Gazde ne-au fost desigur cei de la FricaDeZbor.ro alături de doi angajați ai Romaero, oameni care nu par, chiar fac prezentările din pasiune:

–Sebastian Radu – fondatorul proiectului, jurnalist și pasionat de aviație, președintele. Dacă vreți mai mult, căutați-l printre nori.

–Luminița Constantin – vicepreședinte, învățătoare care bănuiesc își fericește elevii cu povești și încurajări spre tainele zborului.

–Cătălin Prală – membru fondator, pilot comercial, o biografie tare simpatică, spaima îngrijitoarelor de la grădiniță. Un povestitor de excepție și pe care, dacă-l ascuți două ceasuri, te proptești în primul aeroport, iei bilete oriunde și … zbori!

–Ioana Blaj – membru fondator, pasionată de zbor, parașutist sportiv, medic rezident și psihiatru în cadrul M.Ap.N.

Dacă vreți să vedeți cât de înfricoșători sunt cei patru de mai sus?, făceți-vă curaj și căutați-le pozele aici.

Știam de aceste seminarii încă din 2018 dar pentru că zburam deja fără temeri, am zis că nu merită să pierd timpul mergând acolo. Greșit! Anul acesta m-am înscris la seminarul din 14 februarie, al VIII-lea  și pot să spun că nu regret și că sper să pot participa și la următorul.

Seminarul s-a ținut într-o sală din incinta Romaero S.A. cu sediul în cartierul Băneasa București, locul cunoscut de împătimiții de saloane auto. Ca o paranteză, despre Romaero știam câte ceva, bune și mai ales rele, am avut prieteni și cunoștințe care au lucrat acolo. Sper ca Romaero să crească frumos de acum încolo.

Aici, cei de la FricaDeZbor, în parteneriat cu Romaero, au organizat și o vizită într-unul din hangare unde ne-au dat prilejul să vedem o aeronavă dezbrăcată fără milă, în public ?,  de cei care-i asigurau verificarea, repararea eventualelor bube și chiar o vopseau. Și ca totul să fie și mai frumos, oameni pasionați de meseria lor ne-au povestit, descris, arătat ce se ascunde sub roba exterioară și interioară a păsării de metal. Acea pasăre în burta căreia unii se simt teribil de bine iar alții, dacă totuși de nevoie ajung să ocupe un scaun, suferă enorm. Iar alții doar își închipuie cum este acolo și mai ales ce vezi din înaltul cerului. Poze în hangar n-am avut voie să facem dar de furat se putea. Recunosc că eu care risc prin unele muzee să fur câte un cadru, aici am avut respect pentru nuda aeronavă ?.

N-am să vă înșir ce s-a povestit la acest seminar deși mi-am propus să scriu câteva articole despre zborul cu avionul, frica de zbor, drepturi dar mai ales obligații ale călătorilor.   Nu povestesc aici ce s-a discutat pentru că vreau să vă fac curioși și să participați la un seminar FricaDeZbor. Vă spun doar că după întrebările de început legate de temerile fiecăruia – aici a trebuit să însăilez ceva, de fapt un adevăr despre mofturile unor pasageri – a urmat o prezentare scurtă a activității Romaero, o invitație într-un hangar al Romaero, apoi povești, discuții, răspunsuri la întrebări. Acesta a fost momentul care a încântat pe toată lumea. De ce? Simplu. Sarea, piperul, chiar frișca seminarului, cum vreți să spuneți, după gusturi ?, a fost nimeni altul decât Cătălin Prală, pilot cu peste 2000 de ore de zbor, un pasionat al aerului dar în egală măsură și al poveștilor. Ne-a povestit și ne-a învârtit prin hangar dezvăluindu-ne secretele intime ale unui avion despre care v-am zis că era dezbrăcat (am văzut atât cât e permis laicului călător, desigur) iar în sală era de neoprit la vorbă.

Acum n-am să vă mint că cei care chiar aveau frică de zbor și au participat la acest seminar au plecat complet vindecați. Să fim sinceri, este o stare la care trebuie să lucrezi puțin și singur, după ce primești sfaturi de la profesioniști. Oricum, așa cum am comentat și pe pagina lor de facebook, mi-ar plăcea ca într-o cursă să dau de Cătălin Prală la locul lui de muncă, în aer. Sper că este la fel de amuzant și liniștitor pentru pasageri, când este la manșă și nu într-o sală plină cu fricoși de zbor și înălțimi. 

Seminarul s-a încheiat cu câteva sfaturi ale medicului psihiatru Ioana Blaj, membru fondator, sfaturi interesante dacă nu știți care sunt efectele alcoolului sau medicamentelor anxiolitice consumate fără recomandare, asupra celor care zboară. Bine, aici ar fi întrebarea de ce se vinde alcool la bordul avionului dar nu era de adresat unui medic, normal.  

Apoi o amuzantă tragere la sorți: un voucher cadou pentru un zbor scurt alături de un pilot profesionist. Aștept povestea fericitei câștigătoare.

Nu în ultimul rând trebuiesc amintite informațiile primite de la Teodor Munteanu, cel ce a reprezentat Aeroclubul României, interesante pentru cei care vor să fie mai mult decât simpli călători cu avionul și visează spre obținerea unei licențe de pilot de balon, pilot pe anumite tipuri de avioane și planoare, certificat radiotelefonist, parașutism. Amănunte și prețuri, în caz că v-ați speriat deja frica de zbor, de înălțimi ?, sunt pe pagina aeroclubului.

Mulțumesc FricaDeZbor.ro pentru că am aflat atâtea lucruri noi despre zborul cu avionul  și că am avut ocazia să văd o pasăre de metal în salonul de tratamente și cosmetică. Aștept să vă anunțați următorul seminar în București.

Frica de zbor privează oamenii, mai ales pe cei cu dor de ducă, de plăcerea de a vedea lumea, de a-și găsi un job deosebit, de a merge la congrese, la întruniri de familie când acestea sunt împrăștiate prin lume, de plăcerea de a simți că ești într-o perioadă a umanității când visul sărmanului  Icarus a devenit realitate.

Dacă ar fi să spun ce cred despre frica de zbor, aș zice, după experiența mea, că este ceva ce ne inducem singuri, citind, văzând filme, ascultând povești ale amicilor care au trăit adevărate drame, de cele mai multe ori imaginare,  călătorind cu avionul. Nu drame create de ceva anume ci spaimele transferate din filme dar și povești ale altor pasageri …. fricoși. Mereu după ce mi-am depășit teama de zbor m-am gândit la tragica moarte a Isadorei Duncan, celebra dansatoare americană și iubita capitalistă a poetului rus Serghei Esenin: o artistă celebră, obișnuită să danseze înfășurată și în voaluri largi, care a traversat oceanul de mai multe ori și a murit într-o plimbare de plăcere,  sugrumată de eșarfa prea lungă ce s-a înfășurat pe roata automobilului pe care îl testa! Incredibil, voalurile ei care revoluționaseră lumea dansului, i-au adus moartea. Câte persoane ați auzit să fi avut o astfel de moarte? Câte persoane poartă eșarfe când conduc mașini decapotabile, motociclete? Destule! Și nu mor ca Isadora. 

Cam așa și cu zborul cu avionul. Avem prieteni, rude, colegi de muncă, cunoștințe care zboară și încă sunt în viață. Unii s-au lecuit singuri de aceste frici, unii au apelat la specialiști și au reușit, unii, puțini, trăiesc adevărate drame cu fiecare zbor. Alții au închis complet această pagină a vieții lor, bănuiesc eu cu mult regret. 

V-am spus la început că îmi place să zbor cu avionul, cu balonul dar să vizitez și peșteri mari în care altă dată îmi era frică să intru. Cuvintele de mai jos, puțin adaptate, s-ar potrivi și temerilor față un zbor prin cerul albastru: 

Peștera în care ți-e frică să intri ascunde comoara pe care o cauți. 

Josef Campbell