O petrecere care nu îmi place pentru că nu-mi pot imagina distracţie cu măşti ce te trimit în cea mai urâtă sală de morgă, care sădesc în suflete neliniştite groaza căci, aşa cum spunea Lloyd Douglas : „Un om străbătut de orice fel de teamă, devine proprietarul unei fantome„. Dar trecând peste acestea, am încercat să înţeleg această sărbătoare a altora, încet-încet şi a noastră, pentru că dacă acceptăm să folosim tot mai mult cuvintele limbii engleze acolo unde nimic nu ne împiedică să zicem româneşte (şi doar mergând pe o stradă micuţă vedeţi câte firme au denumiri in engleză de încurcâ bieţii bătrâni ceainăria cu cizmăria, ba şi în câte un sătuc prăpădit învaţă moşnegii limba Albionului), atunci mă întreb de ce atâta zarvă în a blama evenimentul? Căci şi noi avem sărbători cu măşti, e drept lucrate frumos, sărbători cu origini păgâne iar dacă ne plac dansurile irlandezilor şi conţinutul vechi al butoaielor de stejar, de ce n-am accepta si fărâma de folclor modificată de americani ?!

Halloween aşa cum îl ştim astăzi este diferit de sărbătoarea iniţială, este mult mai agresiv si foarte comercial, aşa cum a devenit Crăciunul si Paştele. Căci la originea a ceea ce vedem azi stă de fapt o obişnuită sărbătoare a recoltei, a schimbării anotimpului, a comemorării morţilor la celţi, sărbători pe care le practicăm şi noi chiar dacă nu-s creştine.

Celţii, un neam mândru şi liber care a influenţat toată cultura europeană, urmele lor găsindu-se şi la noi în Crişana şi chiar mai jos de această zonă, au fost deosebit de religioşi si de supuşi preoţilor lor mistici, druizii. Aceştia erau cei ce transmiteau mai departe, pe cale orală, orice fel de date, inclusiv cele religioase. De aceea nu avem prea multe informaţii despre obiceiurile triburilor celtice, ca de fapt şi despe traci, lor transmiterea prin scris a lucurilor sfinte fiindu-le chiar interzisă. Ceremoniile lor religioase şi adunările tribale se făceau în aer liber. Aveau un cult al morţilor foarte pronunţat, asemeni tuturor popoarelor de atunci. Popoarele acelor vremuri împărţeau anul în două anotimpuri : vara şi iarna. Aşa şi la celţi, unde vara era reprezentată de Beltane (un Sângeorz  de la noi ) iar iarna era Samhain (Sumedrul nostru). Beltane însemna renaşterea vegetaţiei şi ducerea turmelor la păşuni dar fratele său Samhain, era un bătrân urâcios care „omora” natura, aducea frigul şi, mult mai rău, permitea sufletelor celor decedaţi în timpul anului să iasă în lumea „de deasupra” şi să-şi aleagă un viu care  să-i însoţească în lumea paralelă, „lumea de dincolo”, lume stăpânită de zeul umbrelor, tenebrelor, Anwinn. Numele Samhain, Sarbatoarea Mortilor, vine de la Samon, zeul care aducea moartea, care alegea vii şi-i trimitea în lumea lui Anwinn şi se pare că a fost cea mai importantă sărbătoare a celţilor, desigur fiind legată şi de strângerea şi depozitarea ultimelor recolte, a merelor, fructe magice la celţi, fructele imortalităţii, pomul fiind considerat a-şi avea rădăcinile într-o altă lume.  Legenda e superbă dar necesită timp pentru a fi povestită. Samhaim se serba în a opta lună plină de la echinocţiul de primăvară şi era socotit un fel de an nou, atunci când se schimba lumina cu întunericul, căldura verii dătătoare de viaţă cu gerul nimicitor al iernii. Nu avea o dată fixă. Celţii credeau că la acest schimb de anotimpuri, timpul se opreşte din mersul lui pentru două zile şi atunci bariera nevăzută care separă lumea viilor  de lumea umbrelor se destramă. În seara dinainte de Samhaim, celţii înălţau un rug imens din ramuri de stejar, arbore sfânt la ei, se costumau şi-şi vopseau chipul, stingeau focul din vetrele caselor ca nu cumva spiritele rele să fie atrase, făceau mult zgomot, sacrificau animale, chiar se admite că făceau sacrificii umane pentru a-l ajuta pe Beltane cu sângde om şi cu oasele aruncate în foc, să treacă perioada îngheţată. De altfel celţii aveau un adevărat cult al sacrificiului uman, trimiţând spre moarte oameni frumoşi, mândri că vor fi dăruiţi zeilor şi astfel capătă nemurirea divină. După ce zorii se iveau, luau tăciuni din focul ritualic făcut în mijlocul comunităţii şi fiecare îşi aprindea un nou foc în vatra din casă. Această sărbătoare în forma strict celtică durează până în 43 î.Hr. când, odată cu invazia romană, încep modificările religioase. Sărbătoarea zeiţei Pomona, zeiţa fructelor de toamnă dar şi păzitoarea caselor şi de aici celţii introduc darurile date copiilor sub forma de fructe. Tot atunci romanii o sărbătoreau si pe Feralia, ziua morţilor. Creştinismul este introdus forţat peste câteva secole, ca pe orice teritoriu nou ocupat şi un papă hotărăşte prin sec. VI să facă din Samhain o sărbătoare sobră, fără petreceri, o sărbătoare creştină, Ziua tuturor sfinţilor, All Saint’ Day. Greu însă, ele se desfăşoară în paralel şi tot un papă, după 200 de ani, interzice costumele hidoase, lăsând totuşi colindatul copiilor dar îmbrăcaţi in sfinti!!   Prin sec. XV- XVI deja era o singură sărbătoare ce îmbina elemente zise păgâne cu cele creştine, fiind cunoscută drept Ziua tuturor spiritelor, All Hallows Day iar seara în care se sărbătorea All Hallows Evening, pe scurt Halloween.

Odată cu marea criză din secolul XIX, când 8 milioane de europeni s-au mutat în America, cei 700.000 de irlandezi duc şi sărbătoarea Samhaimului şi încet aceasta se răspândeşte pe noul teritoriu, astfel că primul stat care o adoptă este Minessota in 1921.

De această sărbătoare se leagă şi poveştile cu dovleci sculptaţi, atât de bine vânduţi azi şi atât de scumpi până la 31 octombrie. Căci dinainte de sec XVI circula în Irlanda legenda lui Jak Zgârcitul. Jak era un băutor de mare capacitate si nu de apa , dar şi foarte zgârcit, cel care a avut proasta inspiraţie de a-l păcăli chiar şi pe diavol. După ce au băut împreuna, Jak l-a convins pe diavol să se transforme în bănuţ pentru a plăti hangiului. Odată transformat diavolul în ban, Jak l-a pus în buzunar lângă o cruce de argint de unde l-a eliberat doar când diavolul a promis că nu-l caută un an iar dacă moare, nu vine să-i ia sufletul. Diavolesc târg dar nu pentru Diavol !  După un an, diavolul este iar păcălit de Jak care-l convinge să se urce într-un pom pe care scrijeleşte repede o cruce. Îl eliberează totuşi după ce diavolul îi promite un răgaz de 10 ani, timp în care Jak totuşi moare. Sufletul lui nu este primit în Rai dar nici în Iad, diavolul fiind supărat de câte a pătimit cu Jak pe pământ. Îi dă totuşi, de milă, un singur tăciune aprins să-i lumineze drumurile în eternitate, tăciune pe care Jak îl protejează într-un nap sau într-un vrej de rapiţă. Irlandezii ajunşi în America, schimbă napii cu dovlecii localnicilor, dovleci sculptaţi şi folosiţi la sărbătoarea recoltelor de mulţi ani sau în apărarea caselor împotriva vampirilor. Există mai multe variante ale legendei lui Jak, cea în care apare cu un dovleac sculptat în loc de cap, tot pedepsit de diavol să umble aşa veşnic între cele două lumi şi, o singură dată, în noaptea libertăţii sufletelor, să fie văzut printre cei vii.

Se mai spune că în Evul Mediu când creştinismul era puternic, se umbla în această noapte a venerării sfinţilor cu o lumânare aprinsă într-un nap scobit. Lumânarea reprezenta un suflet captiv în purgatoriu iar purtătorul napului cu lumânare era un om sărac ce mergea la casele bogaţilor şi promitea să se roage pentru sufletele morţilor acelei case. Primea în schimb prăjituri sau pâine, oricum produse din grâu.

Deci o sărbătoare a verii si iernii, a recoltelor, a vieţii şi morţii, a dăinuit atât de mulţi ani, însă dispare rapid ori este transformată de comercianţi şi desigur de reprezentanţi ai cultelor, fiecare după propiile interese.

Colindatul copiilor mascaţi este de asemeni un obicei vechi ce vine de la celţi. Trick-or-treat, „ne daţi ori nu ne daţi”, de fapt „păcăleala sau tradiţie”, deşi ca formă se zice că e nou, aparţine tot celţilor care căutau să îmblânzească spiritele rele cu hrană dulce, vin, lapte, miere. Tot la celţi era si credinţa în zâne, asemănătoare ielelor de la noi, care ieşeau în unele nopţi şi se răzbunau pe oameni dacă nu erau plătite, aşa precum copiii colindători din zilele noastre. Acum în America se spune că se fac vânzări uriaşe de bomboane de această sărbătoare iar UNICEF a profitat, înfiinţând cutia portocalie  de strâns bani.

Despre izvoarele acestei sărbători se spun încă multe, legende sau nu. Sunt cercetători care o atribuie zeului luminii Lug, sunt multe controverse. Acum ceva ani  mi-am făcut timp sa merg la o prelegere dedicată tocmai acestor tradiţii celtice. Dezamăgire, ştiam mult mai multe noi cei din sală .

Dacă vă place sau nu Halloween, este problema voastră căci, precum noaptea strigoilor de Sf. Andrei, este un mod de a petrece, de a ne reaminti obiceiuri ancestrale ce se vor pierde curând. Eu totuşi mi-am cumpărat suficient usturoi românesc pentru strigoii locali de la sfârşit de noiembrie  şi mă voi încuia în casă, poate scap …

A, nu uitaţi, cineva a-l cărui nume chiar nu-l mai ştiu, de frică poate l-am uitat, spunea că „femeile şi fantomele nu vorbesc dacă nu le întrebi” .   Fantomele n-am curajul să le verific, cred ce se spune !!!

%d blogeri au apreciat: