Îți trebuie mai mult ca sigur o mică doză de nebunie să te urci într-un coș de răchită și să planezi la mai mult de 1000 m peste stânci ascuțite, lăsându-ți destinul în mâinile unui necunoscut ce se joacă cu o flacără și patru butelii de gaz …și totuși pot spune că merită nebunia! 

 TravelBadgers.com

Este cel mai frumos îndemn pe care eu l-m citit pe această temă și acum, după ce mi-am trăit visul, sus, purtată de curenți, jur că da,  merită! Și că cei de la TravelBadgers.com m-au convins și ei să înebunesc la vârsta asta!

 Cappadocia, un tărâm de basm pe unde ne-am  plimbat paşii şi sufletul, am admirat-o şi de sus, din nacela unui balon.  Eu mi-am jurat cândva că nu voi urca într-un astfel de obiect nici plătită gras deşi dorinţa era mare. Ei bine a fost invers,  am plătit eu să mă urc în nacelă şi să plutesc deasupra lumii anatoliene şi pot spune că a meritat din plin iar ora aceea a fost atât de mică, cât un minut…

 Programul oferit de agenție pentru vacanța din Cappadocia, cu toate șiretlicurile lui, a fost atât de încărcat încât nu aveam practic timp să căutăm noi o firmă care să ne asigure planarea cu balonul la un preț mai decent dar să ne putem întoarce și la timp la hotel pentru a nu pierde excursia zilei, așa că am mers pe oferta ghizilor, 150 € /persoană. De altfel din grupul de 34 persoane din autocarul nostru, deși 2 – 3 persoane s-au lăudat că vor obține prețuri mult mai mici căutând singuri, n-au reușit, motivele îmi sunt necunoscute.  Deci banii fiind dați pentru balon, am așteptat să treacă timpul.   Mai nou, rezervarea zborului cu balonul în Turcia se face prin agenții care sunt cuprinse într-un program centralizat și verificat de stat. Cumva este bine pentru siguranța turiștilor.

În voia vântului și a pilotului

 Ora 4.00 a.m. sună telefonul meu, la 4.15 ne sună recepția. Un interval de 2-3 secunde în care  ne întrebăm dacă să renunțăm ori ba. E ba, fie ce o fi! Repede echiparea, fără să ne lăsăm așteptați ieșim în fața hotelului în noaptea neagră și răcoroasă cu un cer fără stele. Microbuzul era deja venit, ghizii și ei. Pe drumuri șerpuite, în pantă și curbe, unele în ac de păr, printre gânduri gri și forme fantomatice ce rămân în urma microbuzului, ajungem la locul unde adrenalina era asemeni unei șampanii de calitate, gata să se reverse, adică baloanele deja se pregăteau, turcii se agitau iar pe noi ne-au dus cu lanterna până la o măsuță cu ceaiuri, cafea, biscuiți, apă, rahat (pardon,  “lokum” cum a insistat ghidul Akın, oripilat de dubla utilizare a cuvântului la noi). Mai cotcodăcim puțin unii cu alții, unii veseli semn că își făcuseră ceva curaj-ool, alții mai crispați.

Cât timp noi privim curioși pânza întinsă pe jos spre interiorul căreia turcii dirijau aerul cu două ventilatoare mari, de după o formațiune calcaroasă se ridică primul balon, în semiîntuneric, dovada că autoritățile de la Ankara au dat undă verde pentru  ridicarea baloanelor în acea dimineață. Foarte curând ne îndrumă și pe noi spre o nacelă ce deja se ridica în poziție verticală, ne încălzim puțin la limbile de foc ale balaurului, fără teamă căci deja eram prieteni  cu monstrul.     

 Apoi flăcăii ne ajută pe toți să sărim pârleazul   în nacelă, un spectacol care avea să ne taie și ultima urmă de teamă privind octogenari și femei în fuste ? și jur, nu vă mint, am încă puterea să mă întreb de ce unii din grupul nostru au avut cu ei atâtea sarsanale, câte 2–3 de om?! Eu venisem cu aparatul foto, actele si plasticele financiare, toate prin buzunare sigure!

Vreau cu soțul în același compartiment al nacelei dar un cuplu de portughezi a fost mai iute, așa că mă trezesc săltată de turc în partea opusă a nacelei. Mai avem totuși puterea de a glumi, oare nu era mai bine să alegem două baloane diferite?! În caz de ceva, rămânea unul din noi să care rămășițele celuilalt și să facă pomenile ortodoxe!!!! Na că unul din turci a înțeles ceva și râzând ne-a spus că vom zbura amândoi – eu și soțul – înapoi acasă! Păi să te audă Allah al tău, cred că nici tu nu vrei să cad căci un accident ar însemna! Până una alta, legat centuri, instructaj și ce-o fi mai zis pilotul Ali că mie mi se înfundaseră neuronii în timpan nu de frică ci de  comentariile nebuneşti din jur. Apoi m-am trezit așa, pe nesimțite, undeva mai sus, vedeam capetele turcilor cum se micșorează. Deja alunecam  în acel moment, așa cum se zice, precum apa curgătoare a unui pârâu printre stâncile de calcar. 

       Nimic brusc, nimic să inspire teamă. Aerul rece al dimineții se scurgea la vale  și purta și balonul nostru, lin, plăcut. Ce a urmat? Greu de spus în cuvinte senzația aceia când treci de la o oarecare teamă la liniște, indiferență față de un posibil accident, când rămâi cumva mut văzând acel peisaj unic. Este senzația că pământul se mișcă, tu stai pe loc și nu prea simți curenții de aer căci doar ești parte din acel aer mișcător, te miști cu viteza curentului, practic tu stai pe loc în tunelul invizibil. Ești cumva zeul lumii, atunci nu-ți mai pasă de impozite, guverne, politici, oameni răi, clasamente, parcă ai recăpătat dreptul biblic de a te reîntoarce în grădinile Edenului de unde orice șerpișor a fost alungat….  

       Și cum darul a fost complet pentru noi, răsăritul soarelui a fost corola de minuni a lumii  cu semnificația ei complexă. Eu, pigmeul, am fost de acord cu Lucian Blaga:

Cine crede în zbor, e stăpân peste zare

  Atunci mi-am amintit de dorința cuiva și am îndreptat un gând bun în Lumină spre un suflet din Univers care a ratat acest zbor căci divinitatea avea în plan să o ducă mult mai sus decât cei aproximativ 1000 m ….                   

Timpul trece – de obicei între 45 și 60 minute, la noi 60.  Cum, când, unde a intrat timpul, nu cumva a dat cineva ceasul pe repede înainte? Așa că iată-ne aterizând lin și profesionist pe platforma unei mașini, nacela pusă atât de ușor pe platformă că nici nu simțeam dacă nu ne apăreau sub nas capetele turcilor ce prinseseră odgoanele. Aveam să aflăm că aproape mereu aterizarea este în alt loc după cum se deplasează balonul purtat de curenți, de bună seamă într-un perimetru calculat cumva de piloți după indicațiile primite de la Ankara și după condițiile atmosferice de moment. Cei de la sol țin legătura cu pilotul iar timpul de zbor și locul, funcție de curenți, pot varia, așa că logistica aleargă și ea după cum le indică pilotul.

Puțin amețită, puțin ofticată că timpul s-a jucat cu noi, coborâm din nacelă ajutați toți de personal și suntem invitați la măsuța cu șampanie falsă amestecată cu suc de cireșe, dulciuri  și diplome, undeva pe un colț, vizibilă totuși, caseta pentru mulţumesc pilot şi echipă . Șampania noastră este nealcoolică, totuși ni se pare cea mai bună. Diferită calitativ, de la foarte bună la cea de pe raftul de jos al supermarketului, după cum și zborul este mai scump sau mai ieftin. O plutire într-o nacelă de 2 persoane costă, o oră, cât toată excursia noastră cu tot ce am cheltuit în plus pe suveniruri, beri, etc. Acum nu știu dacă mai trebuia respectată tradiția șampaniei, de fapt un suc,  căci oricum noi eram atinși iremediabil de beția “zborului” abia încheiat. Unii care nu știu povestea, se întreabă de ce ne-au dat șampania.     

Tradiția oferirii șampaniei ține de Franța sec. XVIII când baloanele aterizau care pe unde puteau, de obicei pe câmpurile cultivate ale țăranilor, așa că aceștia primeau drept răsplată această băutură permisă atunci doar nobililor. La primele zboruri totuși, localnicii considerau baloanele drept monștri veniți din cer, diavoli care scuipau foc și căutau să le distrugă în zbor cu pietre sau săgeți. Pentru a împiedica asta, primeau, ce altceva decât băutură alcoolică scumpă, șampanie. Azi se spune că este botezul la primul zbor cu balonul. În curând limbile de foc ale balaurului, care dau și ele farmec zborului, vor dispărea, deja se experimentează cu succes baloanele ce se ridică cu energie solară.

Ultimele glume cu Ali, poze, diplome, cine vrea pozele făcute de ei cu 5 €  /buc, ne spune că are o afacere în România, IT, cu un anume Alex, apoi mașina ne ia și ne lasă în ușa hotelului la care suntem cazați. Avem mai puțin de o oră pentru micul dejun și pregătire de colindat prin Valea Ihlara, bisericile creştine şi oraşe subterane.

Istoria zborului cu balonul, informații și câteva sfaturi

Istoria zborului cu balonul nu este așa lungă, are numai 235 de ani. Mitul lui Icarus cel cu aripi de pene de pasăre unite cu ceară de albine a fost primul pas  spre acest mijloc de transport. De fapt este impropriu zis zbor, balonul de fapt plutește în aer. Dacă primii constructori de baloane au fost chinezii în sec. III d.Hr. cu lampioanele lor de hârtie de orez de care atașau coșulețe de bambus în care aprindeau o lumânare pentru împlinirea unei dorințe sau pentru semnalizări militare, lanternele Kongming,

 Iată că europenii au fost mai practici. În toamna anului 1783, la 21 septembrie se lansează primul zbor oficial al unui balon cu aer cald de către un profesor de fizică și chimie de la Universitatea din Reims (, pasageri fiind o rață, o oaie și un cocoș, toți trei revenind cu bine după 8 minute de zbor, la 450 m înălțime și pe o distanță de 3 km iar două luni mai târziu este un zbor cu oameni în nacelă, în prezența regelui Franței. Dar să nu vă închipuiți că foloseau heliu sau propan ca azi! Ei au aprins la primul zbor un amestec de paie și bălegar într-un recipient atașat  și asta pentru că ei credeau că fumul și nu căldura îl înalță.

Experiențele se repetă, majoritatea sunt reușite, au fost și accidente grave dar baloanele au evoluat, astfel că treptat s-a trecut la traversarea Atlanticului, a Pacificului și chiar primul zbor în jurul lumii în 1999. În sec. XVIII au fost folosite pe plan militar. Înfloritoarea afacere a transportului cu balon cu aer cald a început în SUA prin anii 1960 când Biroul de Cercetări Navale SUA s-a gândit să le folosească și a apelat la o societate ce le-a modernizat.

Pe principiul aerul cald ridică balonul, cel rece îl coboară, pilotul când dă drumul la flacără puternică obligă monstrul să urce.

Baloanele trebuie să aibă trei componente obligatorii :

– anvelopa sau balonul propriu zis, de formă lacrimă (se ridică mai rapid) sau de formă rotundă, din materiale ignifuge, cele mai moderne acoperite cu o peliculă argintată, cu o croială standard din fâșii verticale dacă transportă oameni.

– nacela sau coșul, de obicei lucrat din răchită împletită pentru a fi ușoară și a prelua șocurile aterizării obișnuite. Mai nou se folosesc și nacele de aluminiu.

– În nacelă se află și a treia componentă importantă, arzătorul cu buteliile umplute cu propan. Pasagerii sunt așezați în așa fel încât greutatea să fie cam uniformă în colțurile nacelei. Piloții sunt bine școliți, de obicei foști piloți pe aeronave sau după o școală de 2 ani cu un număr impus de ore de zbor, minim 100,  și sunt dotați obligatoriu cu stație radio pentru a ține legătura cu echipa de la sol, cu altimetru, GPS și variometru (pt. a măsura viteza de urcare/coborâre a balonului), cu termometru care arată temperatura pânzei la partea de sus, plus ceasuri de presiune și consum de propan, absolut necesare.

Prețurile sunt destul de ridicate pentru zboruri deoarece un balon echipat costă câteva zeci de mii de euro – citeam undeva că între 30000 și 90000 € – durata de viață a unei anvelope este de maxim 5 ani și odată ce materialul ei devine poros, nu se mai poate repara, apoi  pentru fiecare ridicare de la sol muncește o echipă de 5-6 oameni, taxele către stat, Autoritatea Aviației Civile turcă ce dă zilnic avizul pentru zbor și de asemeni taxa către serviciile meteo, obligatorii, sunt mari, întreținerea anvelopei în special costă mult, plus banii plătiți proprietarilor de terenuri pe care se aterizează. La care se adună și zilele când, din cauza condițiilor meteo,  nu se pot ridica, uneori chiar și o săptămână.

Ridicarea de la sol se face de obicei în primele ore ale dimineții când aerul rece favorizează planarea, aici în Cappadocia extrem de rar seara (zbor și mult mai scump dacă vreți neapărat). Trebuie știut că această plăcere se plătește cumva și cu somnul dulce al dimineții căci trebuie să te trezești cel târziu la ora 4.30 și să fii gata când vine mașina la hotel să te ia pentru că șoferul nu-și permite să aștepte somnoroșii. Nu mergi cu mașina personală  la locul decolării pentru că nici firma organizatoare nu știe foarte precis de unde se înalță balonul a doua zi dimineață, totul depinde de condițiile meteo, plus că nici aterizarea nu este uneori chiar în același loc, poate fi la kilometri distanță.

Pilotul balonului poate controla doar înălțimea la care se ridică balonul, nu și direcția spre care se îndreaptă. Pilotul spunea că nu poate ști dinainte chiar tot parcursul, marele zeu al vânturilor nu a cedat locul de conducător. Cu toate astea el are o informare de la autorități asupra deplasării curenților de aer, își face un plan de zbor și aproximativ de aterizare dar cum știm cu toții, natura este mereu imprevizibilă. Tot pilotul a mai zis că în zonă cea mai plăcută plutire este la aprox. 1000 m alt și maxim 5 km cât ar fi zona coșurilor. Cât privește îmbrăcămintea, încercați să nu uitați o jachetă cu glugă căci până la urcarea în nacelă va fi cam răcoare, acolo sus căldura ce se revarsă din balon este plăcută și doamnelor nu plecați pe tocuri sau în șlapi ori în fustă!

Durata unui zbor este de aproximativ o oră, sunt și zboruri de 1.5 ore. Prețul este în funcție de durata zborului și de tipul de nacelă ales, de la 2 locuri pasageri până la 24, rar 28. Unele firme negociază prețul, cele mari foarte rar, își permit asta pentru că au cei mai buni piloți, cele mai performante baloane, deci sunt și foarte căutați. Și trebuie să știți, chiar dacă nu scrie la toți pe flyere, copiii sub 7 ani și adulții peste 70 ani, merg cumva pe riscul lor iar pe paginile firmelor serioase veți fi informați că femeilor gravide nu le este indicat zborul. De altfel copiii sub 4 -5 ani chiar sunt refuzați de firmele serioase ( de fapt nici nu pot vedea spectacolul, peretele nacelei îmi venea mie până la piept)  iar piloții au dreptul să refuze îmbarcarea bătrânilor sau persoanelor ce par a avea nevoie de asistență medicală, asta pentru a nu pune în pericol întregul grup. Sunt chestii pe care este bine să le știți înainte de ziua zborului, la plată căci dacă nu puteți sau nu se permite urcarea în nacelă din vina voastră, firma nu vă returnează banii, logic de altfel în astfel de cazuri. De asemenea, când alegeți firma, interesați-vă dacă nacela are centuri de siguranță – sunt care nu au deși legea prevede.

Pentru că tot suntem la sfaturi, de, am devenit expertă după doar un zbor ? cu balonul, cum pentru mulți dintre voi s-ar putea să fie o experiență unică în viață, încercați să găsiți o firmă care ia în nacelă mai puțini turiști, așa aveți vedere mai bună în orice direcție, desigur contra a câțiva euroi în plus. Și nu uitați, din tot ce găvărește pilotul la instructaj, nu ratați informațiile despre aterizare.

Interesați-vă bine, dacă achiziționați singuri zborul, plata cu cardul poate fi cu 5, de obicei 10 euro mai mare decât dacă plătiți cash.

Și pentru că tot v-ați pierdut timpul citind acest articol, trebuie să amintesc că în vara lui  1818, adică fix acum 200 de ani, deasupra Bucureștiului a planat primul balon cu aer cald fără pasageri, încălzit de la arderea unei mari cantități de spirt. Dacă veți citi despre băşica lu’ Caragea  să știți că despre acest balon e vorba, adus de domnitorul Caragea la dorința fiicei sale Ralu, că de, o fiică avea și vistieria statului era ca și a lui!  Balonul a fost ridicat pe Dealul Spirii și a căzut pe la Dudești sau Cățelu!

Dacă nu ajungeți în Cappadocia puteți încerca zborul cu balonul și la noi în țară pentru aceleași sume ca la turci, poate chiar mai mari.

Hotărâți singuri

Dacă vă recomand zborul cu balonul? Nu pot spune nici da, nici ba, depinde de visele voastre, de sănătatea pe care o aveți la acel moment dar mai ales, depinde de cât de mult vă plac provocările cunoscând bine riscurile și aici mă refer nu la cădere – statisticile spun că e pe locul doi ca siguranță după avion – ci la eventualele emoții care vă pot face rău în anumite afecțiuni.

Cineva din grupul care  n-a mers, spunea că balonul e periculos și nesigur și nu vrea să moară căzând cu acesta. M-am gândit că poate persoana nu doarme pe un pat, ca în bancul lui Ștrul, căci patul este locul unde mor peste 75 % dintre oameni!! Ce pot să spun este că eu m-aș mai întoarce odată acolo, în văzduhul Cappadociei sau poate deasupra zonei Pamukkale și că azi nu-l mai cred nebun pe Jules Verne! Teama mi-a fost incredibil de mică, pur și simplu mă mir și acum cât de bine mi-a fost pe așa zisele aripi ale aerului rece. Poate a funcționat acel dacă vrei, poţi! Sau poate așa a fost scris în fișa postului meu pe pământ. Oricine e responsabil cu această bucurie, îl rog să-mi mai programeze plutiri cu baloane.

     Eu am urmat sfaturile unei femei, Anais Nin și ….. 

  … mi-am aruncat visurile în văzduh….neștiind ce pot să-mi aducă înapoi….

Cum ar arăta visele voastre dacă le veți arunca în văzduh, adică vă urcați sufletul și ambalajul lui pământean într-o nacelă? Aproximativ așa cum vă arată cei de la Sovereign Digital:

     Atunci veți constata că tot Anais Nin a avut dreptate când a spus:            

Cea mai mare victorie a omului este să-și cucerească frica!                                     

Mi-am învins teama şi  n-am regretat decât că a fost DOAR 1 oră dar mă bucur că am avut un pilot foarte experimentat pe care l-a ascultat divinitatea când și-a spus  ruga.

Rugăciunea pilotului de balon cu aer cald:

       Fie ca vântul să te primească cu blândețe,
Fie ca soarele să te mângâie cu razele lui,
   Să zbori atât de sus și atât de frumos încât Dumnezeu 
ți se va alătura în bucurie și zâmbet,
         Și te va înapoia fericit în brațele Pământului-Mamă.

 

   Dacă vreți o lectură bogată despre baloane cu aer cald,  en.wikipedia.org vă ajută.

(articol actualizat)