Un început de an aparte, o primăvară și mai aparte sub spectrul unor sărbători mai triste pentru mulți europeni. O contră între biserică și lumea medicală legată de netrebnicul virus ce a dat viața peste cap și despre care se spune că se potolește abia după Paște. Asta însă nu ne oprește să ne amintim de vacanțele pe care le dorim, legate de sărbătorile pascale.

Deși viața creștină va fi mult mai potolită anul acesta, nu pot să nu-mi amintesc că visez să petrec cândva câteva sărbători religioase în Grecia, fără să fiu presată de calendar. Așa mi-am amintit că grecii, ortodocși adevărați, au obiceiuri tare frumoase legate de sărbătorile pascale. Lady Lent, Doamna Postului Mare este o tradiție. Pe grecește sună mai frumos:  

Kyra Sarakosty

Dar cine e Kyra Sarakosty? Este doamna cu șapte picioare, fără gură căci este postul celei mai importante sărbători creștine când nu trebuie să se bârfească și acuze semenii; cu urechile întoarse ori acoperite bine să nu audă bârfele,  cu o cruce ortodoxă pe cap pentru a aminti de slujbele cultului și cu mâinile strânse în rugăciune. De ce șapte picioare? Păi așa cum îi spune numele, ea reprezintă Doamna Postului Mare, Postul Paștelui care ține șapte săptămâni. deci fiecare picior reprezintă o săptămână din post. 

Kyra Sarakosty (sarakosty, post) este o tradiție foarte veche prin care oamenii și mai ales cei mici, țineau evidența săptămânilor postului atunci când calendarele pe hârtie erau rare și scumpe. Se făcea păpușica de aluat în Lunea curată, Kathara Deftera, când începea postul, inițial cu aspectul simplificat de călugăriță ortodoxă. Din ea, în fiecare sâmbătă se rupea câte un picior. Ultimul, cel ce se rupe în sâmbăta mare, se punea într-un coș cu fructe, se putea coace în Pâinea Învierii sau Christopsomo sau se punea într-o smochină uscată. Se spune că cine îl găsește pe acel ultim picioruș, este binecuvântat.

Kyra Sarakosty se prepară dintr-un aluat foarte sărat (făină, apă și sare), i se ornează fusta cu mirodenii și se dă la cuptor mai mult pentru uscare căci trebuie să rămână albă, apoi se atârnă la loc vizibil în casă, preferabil lângă o icoană. Nu se mănâncă pentru că este exagerat de sărată. Ea reprezintă, pe lângă calendarul postului și esența acestei perioade când purificarea trebuie să se facă în conștiința noastră: nu auzim și nu bârfim semenii și suntem atenți la sufletul nostru.

În unele regiuni ale Greciei, Kyra Sarakosty se face, tradițional, din hârtie dar se respectă obiceiurile piciorușelor. Azi se găsesc gata imprimate și colorate frumos aceste doamne, unele adevărate calendare creștine pentru cele șapte săptămâni de post, ca în poza de mai sus, altele doar conturate și lăsate pentru colorare de către copii.  În comerțul de azi se găsesc chiar tipare pentru cocă.

Oricum ar fi, de aluat sau hârtie, în alte zone din cartofi și pene, este un obicei plăcut și m-aș bucura să ajung cândva în Grecia, în zilele când se rupe ultimul picior al Kyrei Sarakosty.