Transilvania, terra ultra silvam  adică ţara de peste pădure, a avut o istorie bogată, creată de oameni diverşi ca etnie: a fost călcată  de cotropitorii romani dar şi de cei aprigi veniţi din stepele Asiei. Cei ce au pus stăpânire pe vechile pământuri ale dacilor s-au comportat diferit. La un moment al istoriei s-a pus problema colonizării acestor pământuri roditoare cu oameni harnici şi pricepuţi în meseriile lor. Aşa s-a ajuns la germanii cărora li se spune  saşi.
Au fost chemaţi sau mutaţi forţat aici, nu ştiu dar au creat o zonă civilizată, cu cetăţi puternice, cu biserici şi locuinţe deosebite. Au interacţionat cu localnicii, mai bine sau mai rău, au avut drepturi speciale  dar acum în sec. XX au fost alungaţi de ruşii comunişti apoi vânduţi de ultimul nostru preşedinte comunist. Chiar dacă relaţiile români-saşi n-au fost de-a lungul istoriei mereu paşnice, plecarea masivă a harnicilor saşi transilvăneni lasă răni adânci în Transilvania de astăzi.

Pe lângă casele frumoase, costumele populare şi tradiţiile lor, saşii au frumoase legende  ce se transmit mai mult în limba lor şi mai puţin în română. Una din cele mai plăcute este legată de venirea saşilor pe pământ transilvan.

Pied Piper, Fluerașul Fermecat / Hameln, Germania

Legenda spune că în anul 1284 era mare invazie de şoareci în oraşul german Hameln sau Hamelin. Aceştia s-au înmulţit atât de mult încât localnicii nu-i mai puteau stârpi nici cu capcane, nici cu otravă şi nici măcar cu pisicile aduse masiv în cetate.  Când situaţia ajunsese la cea mai înaltă disperare, oamenii fiind mereu lăsaţi fără mâncare, în cetate a intrat un personaj îmbrăcat pestriţ şi având cu el un fluier. Le-a propus localnicilor un târg: el îi va scăpa de cumplitele rozătoare iar ei, la o dată anume, îl vor plăti în bani.  Normal că localnicii s-au învoit. Şi au privit cu mirare dar şi cu mare bucurie cum invadatorii lor, şoarecii, ieşeau din toate cotloanele la auzul fluierului din care cânta tânărul străin. Şi toţi şoarecii s-au luat după cântăreţ, în afara cetăţii. Fluieraşul i-a dus la râul Wesser unde şoarecii s-au înecat în timp ce cântăreţul îi vrăjea cu fluierul lui.

Locuitorii cetăţii erau fericiţi căci nimeni nu le mai consuma mâncarea şi nu le mai rodea hainele şi lucrurile. Dar a venit ziua plăţii!! Convinşi că nimeni nu le poate face nimic, au refuzat să-l plătească pe fluieraşul care-i scăpase de belea. Atunci fluieraşul s-a răzbunat crunt. Legenda, foarte precisă ca date, spune că la 26 iunie 1284, când adulţii erau la slujba de duminică la biserică, fluieraşul s-a întors în cetate şi, cu un alt cântec vrăjit a ademenit toţi cei 130 de copii. Aceştia l-au urmat veseli până la o peşteră din afara cetăţii şi, odată intraţi acolo, au dispărut pentru totdeauna.

Pictură murală în Hamelin (pixabay)

Acum legenda are farmecul şi misterul ei. Dar ştiţi care e diferenţa dintre basme şi legende: basmele sunt doar poveşti fără sprijin real pe când legendele au în cuprinsul lor un sâmbure de adevăr. Cam aşa şi cu dispariţia copiilor din Hameln.

Hameln este un orăşel  german pe râul Wesser. Aici în fiecare vară se câştigă bani frumoşi prin punerea în scenă a frumoasei poveşti a fraţilor Grimm, Fluieraşul fermecat. Sunt adevărate spectacole stradale cu şoricei desenaţi pe asfalt sau copii costumaţi  în aceste animăluţe. Un adevărat cortegiu se deplasează prin oraş cu muzică şi veselie până ajunge în locul unde se zice că au dispărut copii, loc unde veselia încetează câteva momente.  Povestea publicată de fraţii Grimm în 1816 a plecat de la legenda populară a saşilor, legenda fiind culeasă de sighişoreanul Josef Haltrich de care am povestit în articolul prim despre oraşul Sighişoara. O publicaţie a saşilor braşoveni menţionează  (www.braşovromania.net)_ această legendă şi face câteva presupuneri despre partea de realitate, de ceva rău care s-a întâmplat în Hameln în sec. XIII. Chiar vine cu câteva dovezi care atestă că există un mister în dispariţia copiilor din Hameln . Cronica oraşului Hameln din anul 1384 aminteşte 26 iunie, aproape de sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel că  sunt 100 de ani de când copiii noştri au plecat.  Este un document important care arată totuşi că un eveniment misterios şi rău s-a petrecut acolo. Istorici bănuiesc fie o recrutare a copiilor pentru campanii militare, doar ştiţi că în acel secol a fost şi Cruciada Copiilor în 1210.  Poate dispariţia copiilor să fie urmarea unei epidemii sau catastrofe naturale.

Dincolo de irealul legendei, este cumva dovedit că din regiunea oraşului Hameln au plecat primii emigranţi spre Transilvania! Şi tot aici în Hameln, un istoric spune că în cetatea medievală locuitorii erau numiţi copiii oraşului. O parte din locuitorii din Hameln au plecat spre Transilvania în sec. XIII, ademeniţi fiind de regele maghiar care i-a împroprietărit dar cu condiţia să refacă ţinuturile distruse de invazia mongolă.

Alt adevăr pomenit în scrieri, cetăţile medievale se confruntau cu invazii de şoareci şi şobolani, greu de prins şi pentru care pe vremea aceea se angaja un meseriaş special, în legendă asociat cu cântăreţul din fluier.

Saşii transilvani şi în special braşovenii au varianta lor ce aparţine de fapt fraţilor Grimm, prieteni ai sighişoreanului Haltrich, aceea că micuţii din Hameln după ce au fost atraşi de fluieraş, au călătorit multă vreme pe sub pământ, ieşind la suprafaţă prin peştera Mereşti din Vale Vârghişului şi au întemeiat cetatea Korona, Braşovul de azi, apoi restul de alte şase cetăţi săseşti.Dar fraţii Grimm n-au fost singurii care au înobilat povestea. Goethe a folosit-o şi el. Cel care s-a milostivit de pasionaţii legendei şi i-a dat totuşi un final fericit, departe de legenda culeasă din popor, a fost Charles Perrault. El povesteşte că un copilaş şchiop a ajuns prea târziu la peştera care a înghiţit copiii. A rămas afară şi a fost adoptat de toţi părinţii din cetate. De dorul prietenilor de joacă, mergea des la locul unde se închisese peştera. A găsit în iarbă fluierul, a cântat melodia care-i atrăsese pe copii şi atunci dealul s-a deschis şi copiii au ieşit. Părinţii lor au fost fericiţi şi de atunci şi-au respectat cuvântul dat, plătind cinstit pe oricine muncea pentru ei.

Istoria naşte legende dar şi legendele nasc istorii.