Unul din orășelele bulgărești în care îmi place să revin este Balcic. Orașul cosmopolit de altă dată, perla pantelor de un alb argintiu al coastei Belite Skali, locul unde încă mai vezi rândunelele și te simți cumva ocrotit, emană și astăzi lumină pentru noi, românii. Balcic, vechiul sătuc populat în special de turcii care au schimbat fața sudului Europei timp de aproape 500 de ani își are norocul lui fabulos în lumina reflectoarelor istoriei doar pentru că jocurile politice, vechi de când omul a devenit biped, au adus Cadrilaterul pentru scurt timp în granițele României Mari și pentru că legea hazardului ne-a dăruit chiar atunci, în acei puțini ani, o femeie deosebită, o regină frumoasă dar mai ales inteligentă și iubitoare de țara care o adopta-se fără să o întrebe ce vrea.
Intrând în Balcic privirea îmi alunecă în zare spre minaretul alb de la malul mării și, ca într-un vis, spre mine vine o femeie învăluită-n văluri diafane albe. Sultana cum i se spunea la Balcic, trece mai departe, măreață și ireală lăsând în aer un parfum aparte, parfum de violete indiene, parfum al măreției unei epoci totuși grele pe care o femeie a dominat-o, din umbra unui veșnic surâs și a ochilor albaștri, calzi în aparență dar care ascundeau o voință titanică. Sultana era de fapt Regina României Mari!
Regina Maria a României Mari
Cine a fost Maria a României? O femeie puternică, deșteaptă, înzestrată de natură cu toate darurile lumii, frumoasă, hotărâtă în tot ce a făcut, cu o cutezanță dusă la extrem, o voință de fier, un suflet cu dureri omenești și greșeli pe măsură dar a cărei măreție i-a adus iertarea, chiar și de la cel ce ar fi putut ridica piatra, soțul ei Ferdinand, pentru că împreună, regii Ferdinand Întregitorul și Maria României Mari, și-au ascuns patimile omenești generate de viața impusă de alții și din puternică datorie și dragoste, „au pus țara noastră pe harta lumii” (regina Maria), clădind România Mare.
Ne îndreptăm în Balcic spre ultima casă migălită de ea, nu înainte de a încerca să înțelegem cine a fost, de unde și de ce a venit la noi și, cel mai important, de ce o iubim mulți dintre noi pe Regina Maria.
Regina Maria a fost a doua regină a României, prima fiind Elisabeta, soția domnitorului și apoi regele Carol I. Carol I nu a avut moștenitori, așa că urmaș la tron ajunge nepotul lui, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr cultivat dar timid, timorat de unchiul lui, regele Carol I. Ferdinand, venit în țară în 1889, se împăca bine cu regina Elisabeta în preajma căreia își petrecea puținul timp liber lăsat de regele Carol I. Așa o cunoaște și se îndrăgostește de frumoasa și cultivata poetă Elena Văcărescu, ce provine dintr-o veche familie boierească, păstrătoare a tradițiilor locale. Idila este bine văzută de rege la început, mai ales din motive politice dar Constituția din 1866 era clară, ea prevedea că pe tronul țării să se afle o familie din exterior, cu scopul de a pune capăt luptelor locale pentru putere, acest fapt împiedicând clar căsătoria celor doi. Regele nu avea voie să se căsătorească cu o localnică!
La ordinul lui Carol, Elena Văcărescu pleacă la Paris iar pentru Ferdinand se caută rapid o soție. Și este găsită Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, născută la 29 octombrie 1875 (cu 10 ani mai tânără decât Ferdinand) în Eastwell Park, Kent, Anglia, fiica celui de al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii și a Mariei Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Primele întâlniri au fost neplăcute, Maria era îndrăgostită de viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii și chiar cerută în căsătorie de acesta. Dar mama ei s-a opus acestei alianțe din motive religioase și o obligă pe Maria să intre în familia regală din România, presiune ce se face și asupra lui Ferdinand din partea împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei, de fapt acesta fiind și primul martor ce semnează documentele căsătoriei civile.
Maria, în vârstă de 17 ani, se căsătorește cu Ferdinand la 29 decembrie 1892 la Sigmaringen, după ambele rituri, cel catolic și cel anglican iar la 4 februarie 1893 pășește prima dată pe pământ românesc.
Prinții moștenitori Ferdinand și Maria locuiesc la Cotroceni, apoi Carol le face cadou Pelișorul, construit special pentru ei și decorat de Maria dar, obișnuită cu un alt mod de viață, la curtea regală se integrează foarte greu restricțiilor dure impuse de regele Carol I. Căsătoria lor, impusă cu forța din interese dinastice, a fost complicată în prima parte și trebuie să recunoaștem că cei doi n-au avut nici o vină. Așa se explică și iubirile lor căci Ferdinand n-a uitat-o pe Elena Văcărescu (pe care o revede înainte de moarte, adusă fiind la căpătâiul lui Ferdinand de chiar regina Maria). Ferdinand apoi are o relație pe viață cu celebra Martha Bibescu și alte câteva mai puțin importante femei. Regina Maria la rândul ei păstrează legătura cu regele George dar, printre alții, marea sa dragoste a fost Barbu Stirbey, de care este despărțită prin exilarea acestuia de către fiul ei Carol al II-lea.
Viețile private ale regelui Ferdinand și reginei Maria n-au periclitat interesele statului, caracterele lor deosebite, unite mai ales în momentele de cumpănă ale țării, au făcut România cunoscută lumii.
Moartea regelui Carol I o aduce pe Maria pe tronul României ca regină, la 11 octombrie 1914, un an greu. De aici începe drumul ei, dăruirea, forța pentru ridicarea țării noastre. Cea care avea legături de rudenie cu aproape toate casele regale ale Europei, îl convinge pe Ferdinand să negocieze intrarea în război de partea Antantei, astfel că la 14 septembrie 1916 România declara război Imperiului Austro-Ungar. Carol I n-ar fi făcut asta, recele dar corectul Carol I a murit cu multă durere în suflet, împărțit între patria-mamă și patria adoptivă pe care a reușit să o aducă într-o Europă modernă acelor ani.
În refugiul moldovean din vremea războiului, familia regală a fost tot timpul în mijlocul soldaților, regina chiar periclitându-și viața când îngrijea bolnavii de tifos. Deși tot timpul în spitalele de campanie de linia I, regina totuși supraveghează atent acțiunile regelui și guvernului, evitând o pace nefavorabilă României. S-a spus despre acea perioadă: cu adevărat în acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat al României.
Salvează onoarea României la Conferința de pace de la Paris din 1919 și obține respectarea înțelegerii din 1916 când condiția intrării României în război era primirea Transilvaniei, Bucovinei și Banatului pentru reîntregire. Prestația ei la conferință a fost impresionantă, de aceea i se conferă Legiunea de Onoare. Și trebuie amintit că Maria a fost trimisă neoficial la Paris chiar de regele Ferdinand și ministrul Ionel Brătianu, să susțină cauza României într-un moment când politicienii noștri cei mai devotați au avut ghinion! A fost primită cu onoruri imperiale chiar, i-au fost împrumutate bijuterii de mare valoare pentru a arăta ca o adevărată regină (tezaurul nostru, bijuteriile coroanei regale române, chiar hainele regale, erau la ruși). Și s-a impus :
„Maria a reușit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reușit într-o lună întreagă” / prim-ministrul Ionel Brătianu
La 15 octombrie 1922 Ferdinand este încoronat la Alba Iulia ca Rege al României Mari, Întregitorul fiind numele rămas în istorie, dar adevăratul ctitor a fost Regina Maria a României Mari. Ii este alături regelui, de acum într-o strânsă înțelegere pentru binele țării și încearcă să facă România cunoscută, să o pună pe hartă, cum spunea:
Cu fiecare ocazie când apăram drepturile noastre, discursul meu era extrem de pătimaș, obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau țăioși, aproape sălbatici – copiii obișnuiau să numească privirea asta “ochii de lup ai mamei”. Eram conștientă de impactul vorbelor mele, astfel că nu-mi cruțam cuvintele și știam cum să aprind flacara în privirile celor ce ma ascultau, cum să-i incit.
Visul de veacuri se realizase: România Mare era un fapt împlinit, dar nu trebuia să rămânem încremeniți în acest punct. Aveam în fața noastră un munte de munca dură, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare și omogenizare a diverselor elemente, instituții.
Reușește să facă țara noastră cunoscută lumii, mai ales în turneul prin America și Canada unde se adună mase imense de oameni să o vadă și asculte, este prezentă chiar și în triburile indienilor Sioux unde este onorată, numind-o Winyan Kipanpi Win, adică Femeia pe ce o chemi iar în alte triburi Luceafărul de dimineață sau Femeia căpetenie războinic.
Winyan Kipanpi Win: „numele ce i-a fost dat cu această ocazie de indienii Sioux era împrumutat de la viteaza soţie a unui şef din ramura Hunkpapa a indienilor Sioux, Big Head, care participase la multe lupte şi îşi caştigase dreptul de a lua loc la sfat alături de bărbaţi. Ca semn suprem de respect și de adoptare în trib cu rang de căpetenie, indienii i-au făcut cadou reginei o coroană din pene de vultur, o distincție foarte rară care nu se acordă femeilor decât dacă s-au remarcat prin curaj și sacrificii în timpul războiului. / Adrian-Silvian Ionescu – Regina Maria și America. Este cunoscută în tribul Sioux drept «Akicita Hunku» sau Mama Soldaților.
Se întâlnește cu veterani ai primului război mondial, cărora le lasă o impresie copleșitor de frumoasă; este onorată de președintele de atunci al S.U.A. printr-un dineu fastuos.
Dar destinul nu este darnic cu ea, se întoarce grabnic în țară, întrerupând turneul american pentru că regele Ferdinand este diagnosticat cu cancer. Ferdinand moare în 1927 și astfel perioada de glorie a României și reginei Maria încep să pălească. Urmează regențe și capricii ale fiului ei Carol al II-le, acesta o îndepărtează definitiv din viața politica și regina se retrage la Balcic și Bran, casele ei de suflet. Branul, fostă zonă de vamă, primit cadou din partea municipalității pentru întregirea țării iar Balcicul ridicat de ea pe un loc aproape steril.
Se îmbolnăvește de cancer – de fapt o boală frecventă în familia lor și pe care regina o pune pe seama cosangvinității familiilor regale din Europa, ea opunându-se vehement chiar căsătoriei lui Carol cu verișoara lui Olga, fiica țarului Rusiei, tocmai cunoscând problema „bolii sângelui”.
Regina Maria moare, oficial, la 18 iulie 1938 la ora 17.38 la Pelișor.
Sunt însă voci care susțin că regina Maria a murit în trenul ce o aducea de la sanatoriu, cei ce răspundeau de siguranța garniturii de tren au afirmat ca au fost instrucțiuni să meargă încet să nu o zdruncine pe regină, apoi au trebuit sa mărească viteza pentru că regina murise. Cert este că regele Carol al II-lea a anunțat decesul doar după ce regina a fost depusă la Pelisor.
S-a respectat ultimul ei testament, culoarea doliului a fost violet, a fost îmbrăcată în rochie albă și acoperită cu trandafiri roșii. A primit onoruri militare, a urmat-o calul ei favorit care avea prinse cizmele de călărie ale reginei, a plâns-o poporul, cum scria un ziar al vremii, numeroși români au avut sentimentul că dispăruse parte din forța spirituală a țării. Din păcate, după ce citești o grămadă de articole scrise la acea vreme de prieteni dar și de dușmani cinstiți, dai crezare ziarului, România a pierdut enorm chiar cu ceva timp înainte de moartea reginei Maria.
Cel mai dureros omagiu i-a fost adus de Armata Română care i-a oferit un salut unic, nerepetat vreodată nici în fața altui român și nici de o altă armată din lume: a fost salutată cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus. Cea mai frumoasă regină a Europei, ingerul fara aripi al armatei cum o numeau soldații, i-a părăsit pentru totdeauna.
Corpul a fost depus la Curtea de Argeș, alături de familia regală dar inima celei ce trecuse, politic, la ortodoxism încă din 1926, a fost, la dorința ei, prelevată (de dr. Nicolae Minovici, fratele dr. Mina Minovici) și depusă la cea mai dragă casă a ei, Cuibul Liniștit din Balcic.
„Printr-un măreț privilegiu, pe care l-au avut numai ea și regina Victoria, bunica ei, care însă domnise singură, regina Maria, pe ultimul ei drum, a apărut în fața supușilor săi pe un afet de tun. Pe cât de strălucită pe-atât de frumoasă, ea, care a fost toată viața întruparea vitalității, a farmecului și a grației, a știut să se poarte în timpul războiului ca un adevărat soldat. Căci această suverană, din cele mai viteze, avea simțul bravurii; curajul ei era neasemuit, și neînfricată, a adoptat o semeață atitudine de apărare atunci când a simțit că țara ne era amenințată.” Așa a pomenit momentul ultimului drum pământean al reginei Maria, nimeni alta decât rivala ei în dragostea pentru Ferdinand, Elena Văcărescu!
Ce a urmat se știe. Cadrilaterul a fost redat Bulgariei, inima reginei adusă în țară și depusă la capela Stella Maris ridicată aproape de Bran de principesa Ileana. Comuniștii mai apoi au mutat caseta până a ajuns la Muzeul Național de Istorie, uitată într-o cutie de pantofi la subsol. Abia în 2015 regele Mihai a obținut acordul autorităților române de a muta inima Reginei Maria în Salonul de Aur de la Pelișor, locul unde se crede – așa a declarat Carol al II-lea – ar fi bătut pentru ultima dată această inimă mare.
Îmi îndrept pașii în tăcere spre grădinile ei fabuloase, voi aștepta ceva timp căci spiritul Reginei Maria a României Mari, Regina Balcanilor, Regina Diplomat, Regina Soldat, Regina Mamă trebuie să sosească pentru un scurt popas aici să retrăiască istoria locului… Și undeva, aievea, zăresc Luceafărul dimineții Românie Mari, Femeia pe care o chem în memorie, aici la Balcic.
Testamentul reginei Maria poate fi citit AICI.
Vă invit în curând să călcăm pe urmele Reginei Maria a României Mari, la Balcic, pe domeniul din jurul Tehna Juva / Cuibul Liniștit !
Ar mai fi ceva important de spus : vroiam să încarc acest articol și cele despre Complexul Regal de la Balcic cu câteva zile înainte de o întâlnire la Herculane cu prieteni de pe un site comun. Timpul m-a împiedicat să fac asta. Surpriza a venit când o colegă de povești turistice mi-a strecurat un cadou spunându-mi că s-a gândit la alt articol al meu când a vizitat Balcicul. Aveam să constat surprinsă că este chipul frumoasei regine Maria, cel din fotografia reprezentativă. Am știut pe loc că aceasta este poza pe care o căutam pentru începutul articolului meu. Oare spiritul Reginei a mijlocit acest fapt ?!
Mulțumesc mult Krisstinna!
⳼Urmează →?.
Confirmări/Notificări