Se spunea într-o glumă  că părerea cuiva despre vinul pe care îl bea, ține foarte mult de numărul paharelor consumate: după un singur pahar, nu prea ai ce înțelege despre vin căci abia ți-ai potolit setea. După al doilea, abia dacă simți gustul, buchetul iar după al treilea nu prea mai reușești să distingi bine nuanțele, nici cromatice și nici gustative. După al patrulea, eșec total: ce să mai înțelegi de la un om beat?! 

Muzeul Vinului. Trist, din butoi curgea permanent … apă!

Vorbele de mai sus se pot verifica într-un loc micuț dar foarte vechi, unde vinul este din belșug, în orice casă ai intra. Tradițiile sunt pe măsura originii noastre tracice și desigur după cât de mulți bănuți vrei să scoți din portofel, mai ales că licorile dionisiace normale nu sunt deloc scumpe. Și asta poate dăuna portofelului. Unde ar fi locul ăsta? Păi la Мелник, adică pe latinește, Melnik, în Bulgaria.

În drumurile noastre spre Grecia facem mereu popasuri prin Bulgaria, un tărâm drag nouă, așa că rezervăm măcar câte  două nopți, la dus și la întors. De câțiva ani, dacă alegem poarta de intrare sau ieșire Kulata-Promachonas,  facem un scurt popas într-o cârciumioară la șosea, unde nu ne vede nimenea! De fapt în mai multe cârciumioare lipite unele de altele, toate formând micul sătuc, fie, orășel, Melnik. Mereu cârciumioara asta, sau astea din Melnik sunt cu doar  noi cei câțiva (😉😚) nemți, francezi, români, bulgari, japonezi… unii veniți doar să vadă piramidele de nisip și calcar, casele vechi, alții și pentru vinul renumit în lume, atât de bun încât, adevăr sau minciună, se spune că Sir  W. Churchill comanda 500 l anual. Adică din Melnikul Bulgariei și nu din Melnikul Cehiei, alt centru viticol renumit. Povestea spune că și Hrușciov ar fi iubit licorile Melnikului și că de aici își lua câteva carafe când primea leafa. Poate că de la această licoare bulgărească, consumată +/- să fi ajuns Hrușciov la faza cu pantoful cu care a bătut în tribuna ONU și la care am avut și noi românii un actor vocal ce a dus la ruperea ciocanului de ședință!?

Мелник este cel mai mic orășel al Bulgariei de astăzi, căci  numărul locuitorilor este undeva peste 200 persoane. Este situat în S-V față de munții Pirin, la aproximativ 20 km de Sandanski și la maxim  30 km de Kulata. Numele Melnik  este de origine slavă căci mel înseamna lut sau cretă și se referă la culoarea și forma „piramidelor” ce-l înconjoară pe o suprafață de aprox 17 km pătrați.

Puțină informație despre Melnik

Localitatea este foarte veche, se pare că aici s-au stabilit prima dată tracii din tribul Maedi, trib din care a făcut parte și celebrul gladiator Spartacus (în Sandanski este statuia lui Spartacus), apoi au venit un timp romanii de la care a rămas până azi podul roman, chiar în sat.  Este ocupat de slavi, cei care-i dau și numele actual iar în 1395 este cucerit de otomani, aceștia rămânând de-a lungul a 5 secole. A fost populat cu slavi, turci, greci, vlahi, a cunoscut perioade de maximă înflorire în vremea Primului Țarat Bulgar  dar și în sec.18 când negustorii locali vindeau în Viena, Veneția, Budapesta și chiar în Franța și Spania cantități mari de vin, tutun, produse din lemn. În 1912 în timpul Primului Război Balcanic, Melnik este eliberat de soldații conduși de Iane Sandanski și revine definitiv Bulgariei.

Din orașul celebru de altă dată, având  1300 de case, cam 70 de biserici și mii de locuitori, astăzi este un oraș-muzeu în care 96 clădiri sunt monumente culturale. Azi este și  un oraș al vinului deosebit de bun, al acelor mehana /cârciumi,  în care se mai practică bucătăria Sopa și în care se aduc carafele cu vin rece scos din izba – beci, unde stă tot anul la o temperatură de cam 11 grade. Vinul bun se pare că se face pentru  că localitatea are sub dealuri un vulcan stins, aici fiind una din cele mai calde regiuni bulgărești, pe timp de iarnă.  Iar localnicii susțin, legendă sau nu, că au o viță ce crește doar aici, Shiroka melniska loza dacă am înțeles bine, o viță de vie cu frunza lată.

Că vinul e bun pot să garantez. Popasurile noastre la Melnik s-au înmulțit după acea primă vizită dar vinul, oricât am fi luat, dura puțin.

Cum am aflat despre Melnik?

Cum am aflat de acest loc minunat pentru suflet și stomac, loc ce vi-l recomand cu mare drag căci îmbină exact ce trebuie în drumurile noastre de vacanță, adică nevoia de pauză între sutele de km, mâncare bună, istorie, geografie, socializare, religie și desigur filozofie în fața carafei cu vin? Păi întâmplător am văzut la tv un filmulet cu niște japonezi degustând vinuri și ceva slănuri pe la crama lui Mitko Manolev, cunoscut drept Shestaka, adică șase degete, undeva la margine de Melnik bulgăresc, pe un  drum frumos la urcat (am urcat o parte). Dar nu-i arătau pe japonezi și coborând, nu de alta, doar să ne facem o idee despre calitatea vinului …

Ce puteți vedea în Melnik?

– Casa Kordopulov (Tsintsarova): construită în 1754 special pentru a fi folosită la producerea și păstrarea vinului, de familia  foarte bogatului comerciant grec, specializat în viticultură și școlarizat în Franța, Manolis Kordopulous. Manolis, grecul ce l-a adăpostit pe Sandanski, eliberatorul orașului, a fost ucis de turci. Oricum Manolis ar fi trebuit să părăsească Melnik deoarece acel moment al eliberării de sub otomani a însemnat și o despărțire brutală între bulgari și greci, ultimii, cei care au scăpat cu viață,  fugind spre Salonic și Kavala. Astăzi casa este muzeu privat în proprietatea unui descendent, Tsintsarov, al celor ce au slujit familia greacă înainte ca Manolis să fie ucis. Acesta a intuit că poate face o afacere profitabilă din deschiderea unui muzeu în casă. Este o construcție interesantă, cu o cramă imensă la subsol, săpată în stâncă și cu un sofisticat sistem de aerisire naturală. Clădirea propriu zisă cu o suprafață de 300 mp și patru nivele are o arhitectură aparte, un amestec de stil turcesc cu venețian (la vremea construcției relațiile cu Veneția erau strânse și foarte profitabile), stil ce o face unică în Bulgaria, fiind declarată cea mai mare casă tip Renaștere Bulgară din Balcani. Se spune că la vremea ei impresiona prin grădinile interioare și spa-ul deosebit. Interiorul din păcate nu l-am văzut – am ajuns prea târziu – am înțeles că are obiecte originale din lemn și țesături rare iar zidurile au fost restaurate în stilul epocii de construcție. Ne-am mulțumit cu câteva de prin pliante locale. Și tot aici în beciurile stil tunel, de-a lungul a aproximativ 180 m, săpate pe sub stâncile de nisip, lucrare ce a durat 10 ani, se oferă o degustare de vinuri, prețul fiind inclus în taxa de vizitare a casei. Casa este inclusă în lista celor 100 obiective turistice naționale bulgare.

– Casa Pashov, construită în 1815 de foarte bogatul Ibrahim Bey, declarată monument arhitectonic și artistic, găzduiește azi Muzeul de istorie al orașului Melnik. Ea are 8 camere în care sunt expuse piese de ceramică găsite pe actualul loc al orășelului dar și artefacte din zona cetății slave, acolo unde sunt acum ruinele bisericii Sf. Nicolae. 

– Ruinele bisericii Sf. Nicolae, o biserică impresionantă ca dimensiuni,  a cărei primă piatră de temelie a fost pusă în sec. XIII. Se spune că avea un iconostas deosebit și picturi realizate de mari meșteri balcanici. Azi ruinele sunt sub lacăt. De lângă biserică se pot atinge pietrele ce au rămas din falnicul Castel Melnik / Fortăreața Despot Slavova,   cetate ridicată în sec. XI și întărită de Despotul Slav în sec.XIII, distrusă definitiv de otomani. Distanța din centrul Melnikului până aici este de aproximativ 1 km dar priveliștea merită drumul.

– Casa Boierească / Bolyarskaia era într-o oarecare  renovare deși în anii următori am găsit zidurile în același stadiu. Casa reprezenta locuința despotului Alexis Slav, descendent al unuia dintre țarii Kaloyan și era inclusă în construcțiile fortăreței ce se întindea pe dealul din apropiere. Sub conducerea acelui despot, Melnikul a cunoscut o perioadă de glorie, Alexis Slav având relații de rudenie cu un principe al Flandrei. Documentele spun că era o casă foarte elegantă, având podele de mozaic, ferestre cu vitralii, fresce pe pereți, mobilier lucrat cu mare artă iar curtea era pavată în marmură. Azi ar fi cea mai bine conservată locuință bizantină din Balcanii sec. XIII. Greu de crezut când vezi doar niște ziduri, în mare recondiționate, e drept, lucrate la bază în piatră masivă iar mai sus în rânduri alternative piatră – cărămidă. Dar se spune că această casă a fost locuită până în sec. XX și abandonată după alungarea grecilor.

– Parcul orășelului, după podul roman  antic, frumos și foarte răcoros seara dar și ziua căci are platani de multe sute de ani.  Acolo este și statuia, cred a despotului, nu am reușit să înțeleg.

Ruinele bisericii Sf. Anton, se spune că este una din cele două existente în lume dedicată întrajutorării bolnavilor psihici. De fapt despre Sf. Antonie biserica veche spune că  era și ocrotitorul celor demonizați. Un par masiv de lemn, cu locuri de prins lanțuri, pare să dovedească faptul medieval că bolnavii mintal erau considerați posedați de demoni și se încerca tratarea lor prin metode brutale dar sub pereții pictați idilic cu plante și îngeri. De fapt o decorare aparte a multor biserici bulgare medievale.

Din cele 70 de biserici creștine azi au rămas mai mult ruine. Se spune că ar fi un preot  care vine dacă-l cauți la telefon și-ți prezintă 1 – 2 lăcașe și istoria lor. Dar aici nu pot să spun decât laconic, precum spartanii în fața lui Alexandru cel Mare : Dacă!

Crama Mitko Manolev, Shestaka

In vino veritas! După ce am vizitat aproape pe fugă Melnikul Traciei mi-am dat seama ce greșeală am făcut  în organizarea primului contact cu acesta, greșeală pe care aveam să constat că am repetat-o apoi și într-o locație din Grecia. Am avut aceeași senzație ca pe vremea școlii când uneori îmi făceam temele între două partide de șotron,  așa că mi-am permis să-mi dau singură nota: insuficient!

Cum spuneam, am aflat de Melnik văzând întâmplător un filmuleț cu japonezi degustând vinuri în crama lui Mitko Manolev zis Shestaka, adică șase degete pentru  că are al șaselea deget la mâna stângă,  ca și bunicul lui; familia lui este foarte veche în orășelul acesta iar Mitko a dezvoltat moștenirea familiei în anii de după căderea comunismului. Are desigur o cramă la care se degustă și cumpără vin, intrarea este contra cost, lucru care, cred eu, nu-i face cinste atâta timp cât familii mai modeste îți oferă degustarea gratis, fără obligația de a cumpăra. Timpul de ședere în crama lui este limitat. Și trebuie amintit că organizează popasuri la stâne, plimbări prin viile sale, contra unui preț pe măsură.

Cu greu am ajuns până la ușa cramei lui, aceasta este puțin în afara orașului. Ajunși acolo  ne-am răzgândit, ceva nu ne-a ademenit, poate ce se auzea dinăuntru, poate senzația de mai puțin curat; n-a fost nici o pierdere căci vinurile celorlalți sunt la fel de bune și, foarte important, mai aproape de hotel 😂.

În afara orășelului

Piramidele de la Melnik  sunt dintre cele mai interesante și ciudate opere ale naturii atât din Bulgaria cât și din Peninsula Balcanică. Aceste forme ciudate și schimbătoare permanent datorită condițiilor atmosferice care au erodat amestecul de calcar, lut și nisip, nu depășesc în înălțime 100 m și se întind cam pe o arie de 50 km. Aflate la poalele munților Pirin, formațiunile au fost declarate fenomene deosebite ale naturii în anii 1960. Formele lor ciudate și gruparea în jurul diferitelor localități, a făcut ca acestea să fie împărțite în trei subgrupe: Piramidele de la Kârlanovo, sub forma unor obeliscuri de maxim 100 m, Ciupercile de la Rozhen, spectaculoase tocmai prin forma lor unică de ciuperci mai mari sau mai mici și divers colorate și Piramidele de la Melnik cu aspect de creste de munte, căpițe de fân, coșuri.

La 5-6 km de Melnik este Mânăstirea Rozhen la care am poposit în alt an, luând chiar cazare aproape. Este cea mai mare mânăstire ortodoxă din zonă și  este foarte căutată de pelerini, aici existând o icoană deosebită.

 Vinul și rakija de Melnik atrag turiștii

În ignoranța mea privind vinul, despre care aveam ceva informații și nu cunoștințe – este o diferență –  am neglijat o parte importantă a istoriei căci da, astăzi pot să susțin cu tărie (tăria convingerii nu tăria de rackie din zona Rozhen), istoria vinului merge mănă în mână, umăr la umăr cu istoria omului. Vinul a fost aliment, medicament, sursă de venit încă din antichitate începând cu sumerienii, fenicienii și egiptenii, grecii. Asta dacă  mă refer la popoarele care deja trecuseră la cultura viței de vie. Iar cei ce au răspândit tainele cultivării plantei dar și al fabricării și păstrării vinului în provinciile ocupate au fost romanii.

Bulgaria a fost și este iarăși o mare producătoare de vinuri, Melnikul fiind avantajat de zona deluroasă cu pante însorite foarte multe luni într-un an, de subsolul bogat în resturi vulcanice, asemeni  și apelor termale numeroase din toată zona. Se vehiculează tot mai mult teoria că cei mai buni viticultori antici au fost tracii, triburi ale acestora stabilindu-se în sudul Bulgariei de azi cu câteva mii de ani în urmă, chiar ridicându-și capitala la Perperikon, în zona Kardzhali.

Melnik, drumul vinului pe o hartă turistică bulgară.

Cei ce studiază mitologiile popoarelor vor afla că Dionysos al grecilor era venerat de traci sub numele de Zagreus, legendele fiind aproape identice. Tracii foloseau vinul ca aliment dar și pentru  închinare zeilor, mărturie stau artefactele găsite în zonă – vase specifice ritualurilor cu vin, vase de păstrare și transport, căni – dar vinul lor ajungea și la alte popoare. După traci în zona de azi a Melnikului, cultura viței de vie și fabricarea vinului a fost preluată pe rând de cei ce i-au cucerit, mai puțin în vremea stăpânirii otomane când localnicii au pierdut dreptul de producere și comercializare a vinului.

Cum spuneam mai sus, ignoranța are prețul ei; acum câțiva ani cineva îmi recomanda Filozofia vinului scrisă cred de un italian sau spaniol, un fel de istorie a vinului, discuția pornind atunci de la rolul bisericii în cultura viței de vie și a producerii vinului. Dacă ascultam atunci,  puteam ști cum să calc prima dată în Melnik. Între timp am reparat greșeala.

Revenind la prezent,  Melnikul în sine este un muzeu în aer liber, de o parte și alta a străzii principale (singura de fapt) fiind clădirile, unele renovate mai nou dar păstrând tradiția. Adică sunt acele mehana la fiecare casă. 

Pentru  degustare este greu să vă recomand ceva.  Dacă mergeți întâi la muzee, vedeți că au -unele- și degustare  în prețul biletului; am avut o reținere… sanitară la cele ce ofereau pahare de sticlă cu picior așa cum cere protocolul degustătorilor meseriași. În fond noi eram doar consumatori, turiști; a fi degustător înseamnă talent, înzestrare de la zei și multă practică, așa că ne-am bucurat de servirea în blamatele pahare de plastic de unică folosință.

Există și un Muzeu al Vinului, este nou înființat, 2013. N-am intrat, de fiecare dată când am trecut prin dreptul lui și chiar ne-am îndreptat spre ușă, personalul stătea liniștit pe scaun afară, lipsit de interes față de noi, eventualii plătitori de bilete. Aici mi-am amintit de Platon, că uneori in vino veritas!

Am cumpărat însă vin de la mai multe magazinașe, îmbuteliat la sticlă de sticlă sau bidon, toate au fost bun. Vinul casei, vrac, a rezistat traseului dar am avut grijă să nu-l lăsăm în căldura din mașină. Prețurile se mai pot negocia, nu la toți vânzătorii dar dacă faceți un prim tur al zonei, la al doilea știți de unde să luați. De asemeni au dulceață foarte bună de smochine și fructe de pădure.

Am „degustat” Melnikul, este plăcut pentru cei ce apreciază natura, istoria, tradițiile rustice. Merită să-l vizitați într-o zi de vară pentru a vă putea bucura de drumeții și de terasele lor cu vinuri și mâncăruri bune. Este o zonă aparte nu doar prin piramidele de nisip ci și prin unii dintre locuitori – eu sunt genul care vrea să cunoască  și oameni mai mult sau mai puțin simpli căci așa poți să-ți faci o părere despre un popor. 

Când vizitați zona din afara Melnikului, încălțați-vă cu ceva confortabil și închis, nisipul și pietricelele vă pot strica plimbarea iar dacă cumva ați urcat pe o ciupercuță de aceea lutoasă și nu puteți să coborâți decât folosind o anume parte a corpului, amintiți-vă dacă aveți haine de schimb căci la Melnik n-am văzut decât magazine cu vin, magneți, dulcețuri, pălării, miere, căni… și să nu ziceți că nu am spus ce am pățit eu, să vă fie vouă învățătură! Ar mai fi ceva ciudat pentru așa o așezare pierdută în timpuri, ceva însă foarte practic turistului modern: un ATM, singurul, este lângă intrarea în Muzeul Vinului. Și de câte ori am fost eu, era cu burta plină de leve.

După o noapte petrecută la Hotel Mario, m-a încântat nespus aerul deosebit de plăcut al dimineții, când strada era aproape pustie și plutea  o senzație de teleportare în alte timpuri trecute. Parcă urma să treacă acea caravană cu burdufuri speciale din piei de capră pline cu vin pentru orășenii Europei vechi.

Înainte de a încheia vreau să vă spun că iubesc vinul în cantități farmaceutice  sau mai bine zis beau cu un mini pahar Pitagora dar totodată iubesc schimbul de idei din jurul unei carafe decente. Am deschis o pagină, una din multe, cu citate despre vin și mi-a fost enorm de greu sa aleg ceva. Când am dat de cuvintele lui Robert Luis Stevenson, n-am putut decât să le adaptez micului orășel bulgăresc: Melnik (vinul zice R.L.S) este poezie îmbuteliată.

Dar am găsit ceva care să vină perfect și autoarei acestor rânduri:

Îmi place vinul roșu pentru că este mai sofisticat, mai complex și mai matur. Seamănă un pic cu mine, nu mai este tânăr dar nici bătrân încă.

Hucknall