Calçada portuguesa
Cuidado onde põe os pés! / Aveți grijă unde vă puneți picioarele! Așa se spune pe un ghid portughez. Și atrage atenția că puteți călca pe o floare, o cruce, un pește, un chip … peste 1000 de simboluri ale culturii portugheze. Adevărat. Calçada portuguesa / trotuarul portughez este plin de simboluri lucrate în calcar și unele în bazalt tăiat în forme de obicei pătrate, este puțin alunecos, este foarte curat căci praful nu are de unde să se adune. Este o plăcere să vezi în fața ochilor covoarele de piatră alb/negru, uneori în amestec cu roșcat și galben. Călătorind prin Portugalia, m-a surprins plăcut acest tip de pavaj care ne-a ajutat, încălțările și hainele noastre rămânând mult timp curate pentru că străzile portugheze nu aveau praf, nici noroi, normal.
Calçada portuguesa este patrimoniu portughez, de curând propus să fie inclus în Patrimoniul UNESCO. Istoria trotuarului portughez are rădăcini adânci în istoria Mesopotamiei și Greciei antice dar cel mai mult a Romei antice căci Portugalia a fost provincie romană importantă, ceea ce se vede și din ruinele decopertate unde mozaicurile romane, superbe, s-au păstrat bine. Dar după căderea Imperiului Roman, multe din realizări au fost date uitării până prin sec. XVIII-XIX, epoca în care a apărut și înflorit calçada portuguesa dar și calçada à portuguesa.
Numele se crede că vine din latina vulgară (populară), calciata, adică drum pavat. Calçada este o stradă pavată cu material dur, calcar sau bazalt, amintind de drumurile romane. De la calçada s-a ajuns la calçadinha, o stradă foarte mică.
O legendă spune că prima pietruire a unei străzi din Lisabona s-a făcut în sec. XVI, pentru serbarea zilei regelui Manuel I Afortunado (Norocosul). Acesta ar fi ordonat ca strada unde se va arăta poporului în fruntea unui alai fabulos, să fie pietruită. Motivul regelui era simplu: Lisabona era un oraș plin de străzi de pământ, deci pline de noroaie când ploua și de praf în rest. Cum regele primise o femelă de rinocer cadou de la un maharajah din Indii și vroia să o prezinte supușilor așa cum era, adică acoperit de toate ornamentele bogate indiene și cum greutatea rinocerului este mare – cel indian are peste 2 t – a dat ordin să se refacă acea stradă, să se lărgească și să se pietruiască. Așa că rinocerița Ganda a defilat pe prima calçada portuguesa din Lisabona. (Este o întreagă poveste despre Ganda, despre artiștii care au scris poeme dar și celebra schiță a lui Albrecht Dürer). Și se zice că doar atât a fost încă 3 secole, adică pavarea cu piatră s-a oprit aici. Dar începutul se făcuse pentru un rinocer indian…
După cutremurul teribil din 1755, șeful guvernului, marchizul de Pombal a primit sarcina să refacă orașul. Au fost prevăzute în premieră și trotuare de piatră pentru pietoni, pentru reginele și amantele străzilor, cum avea să le numească un ziarist în zilele noastre. Ceva s-a realizat dar mult prea puțin, în piatră de o singură culoare, din lipsă de bani și chiar de idei.
Dar calçada portuguesa așa cum o vedem azi în Lisabona, în restul Portugaliei și în fostele colonii ale imperiului portughez, s-a născut în anul 1842 și a fost lucrată în calcar alb-negru de către grilhetas / deținuții închisorii locale aflată în Castelul São Jorge, la ideea comandantului și inginerului militar, general locotenentul Eusébio Cândido Furtado. Ideea lui a fost să paveze noroioasa curte a închisorii folosind calcar alb și negru montat în zig zag. Deși mulți l-au ironizat, ideea lui a plăcut autorităților așa că a primit ordinul și fondurile necesare pavării zonei Praça do Rossio, nici mai mult, nici mai puțin decât 8712 mp! Lucrarea a fost terminată în 1849 și a uimit lumea, astăzi fiind copiată în mai multe zone importante din Lisabona dar și din fostele colonii portugheze importante. Mar Largo, marea largă, lucrată în pietre albe și negre, imită valurile mării, mișcarea lor. Mar Largo originală din Praça do Rossio a fost mult mai interesantă, era asemeni unui covor ce imita valurile, mărginit de un chenar migălos lucrat tot în piatră. Azi valurile nu au nici o terminație.
De aici arta trotuarului portughez s-a dezvoltat, umplând bulevardele și străzile mici, fie cu pavaj simplu, fie cu desene florale, geometrice ori simboluri legate de zonă, precum cele de lângă Oceanario »?, Restauradores sau Piața Imperiului din fața mănăstirii Jerónimos, unde sunt zodiacul și sfera armilară, heraldica manuelină.
Astăzi doar enumerarea celor mai frumoase zone cu calçada ar necesita multe pagini de scris și mult timp. Totuși nu se poate să nu amintesc de omagiul adus artizanilor de trotuar portughez, acelor calceteiros, un grup statuar lucrat după comanda municipalității din Lisabona.
Monumento ao Calceteiro
La 15.XII.2006, municipalitatea Lisabonei a inaugurat Monumento ao Calceteiro, Monumentul Pavatorilor. Proiectat de Sérgio Stichini a fost lucrat de mai mulți artiști locali. Așa cum este azi pe noul loc, din 2017, este alcătuit din două statui în mărime naturală realizate în bronz – un cioplitor de piatră și un bătător, cei doi părând a fi lucrat stema orașului Lisabona, adică barca lui São Vicente și corbii, patronii ai orașului. Suprafața este de cam 30 de mp în care au încăput 10.500 de pietre. Monumentul montat inițial aproape de prima lucrare importantă, Rossio, a fost vandalizat și a necesitat reparații.
Un monument despre care primarul a spus că este un tribut din partea orașului Lisabona tuturor lucrătorilor de trotuar din trecut, prezent și viitor pentru munca lor magnifică de oameni dedicați. Un calceteiro serios poate face într-o zi de muncă 10 mp de pavaj simplu sau doar 1 mp de pavaj cu model.
Despre calçada portuguesa se pot spune enorm de multe. Lisabona are și o școală a pavatorilor fondată prin 1986 dar, din păcate, modernismul va schimba aspectul multor străzi portugheze. Deja a făcut acest lucru, s-a turnat asfalt peste piatră. Piatra portugheză nu este chiar cel mai bun material pentru circulația mașinilor, este scumpă deși s-a dovedit că bine lucrată este foarte durabilă și elegantă. Pe de altă parte artizanii, calceteiros, sunt din ce în ce mai puțini, în ultimii ani.
Os Calceteiros
de Cesário Verde
Faz frio.
Mas, depois duns dias de aguaceiros,
Vibra uma imensa claridade crua.
De cócoras, em linha, os calceteiros,
Com lentidão, terrosos e grosseiros,
Calçam de lado a lado a longa rua.
E frig.
Dar după câteva zile de ploi,
O imensă claritate brută vibrează.
Ghemuit, în linie, pavatorii,
Încet, pământesc și grosolan,
Pavează strada lungă una lângă alta.
Comentarii recente