Nicolae Iorga spunea că eroismul este cu neputință să-l răsplătești ! Așa este !

Vizitarea Lisabonei nu poate fi nici pe departe împlinită fără vizitarea cartierului Belém  cu obiectivele lui atât de cunoscute și mediatizate. Belém are multe puncte demne de văzut dar a căror poveste trebuie înțeleasă, altfel sunt numai niște pietre bifate pe o listă de vacanță.

După ce s-au vizitat cele trecute obligatoriu pe pliantele turistice, puțini își mai permit, fizic, un răgaz pentru a merge să vadă de aproape acel monument modern, un V mare întors invers și cu picioarele scufundate în ape limpezi, ape dulci, ape amare, un omagiu adus militarilor portughezi, negri și albi, căzuți în luptele unui război contemporan cu mulți dintre noi, Guerra do Ultramar / războiul de peste mări sau Guerra Colonial / războiul colonial, cel care a readus Portugalia aproape în granițele ei  europene când, în 1974 – 75, pierde toate coloniile africane, ultimele rămase din ce a fost cândva un mare imperiu (găsiți un material foarte bogat pe net despre această perioadă a sec.XX ). Se consideră că începutul acestui război colonial a fost în 1958 în India.

Monumento aos Combatentes do Ultramar / Monumentul Veteranilor (sau Luptătorilor) de peste Mări, o construcție  modernă, este amintit de unii turiști, impresionați fiind mulți de ceremonialul schimbării gărzii. Dar dincolo de acest spectacol, monumentul Combatanților are semnificații aparte și mai ales a creat polemici aprinse încă de la ridicarea lui. Azi este tot un loc controversat între ligile de veterani portughezi, partide și chiar președenția statului. Am avut curiozitatea să ne plimbăm de-a lungul imensului zid ce-l înconjoară, să intrăm în micuța capelă ce-i aparține și de aici, din acest loc modern și sacru, pornind de la o plăcuță simplă s-a aprins și pentru noi flacăra curiozității ce mi-a consumat o lungă seară de lectură în camera de hotel.

Monumentul în sine, locul unde armata își  trimite soldații să păzească și să dea onorul eroilor portughezi ai celei de a doua jumătăți a sec. XX, este un simbol în sine a ceea ce a fost Portugalia și încă nu a putut uita și accepta că a pierdut. Veți înțelege mai bine ceea ce am spus mai sus dacă ați citit începutul articolului meu despre Muzeul Marinei.  

Ideea de a aduce un omagiu acelor oameni care poate fără voia lor au luptat cu arma în mână, care și-au pierdut viața în plină tinerețe, a aparținut unei ligi de veterani. După aprobarea proiectului  de către Ministerul Apărării, președintele Portugaliei din 1993 și primăria Lisabonei, s-a ales ca amplasare zona Belém, cea dorită de sculptorul Antero de Almeida, deși ideal ar fi fost Alcântara, locul ce are legătură istorică cu Războiul Coloniilor. Monumentul este construit din două coloane înclinate, fără să se atingă, simbol al trecutului Portugaliei dar și al viitorului ! Baza coloanelor este într-un bazin mare cu apă limpede ce dă impresia că ar curge mereu, simbol al mărilor și oceanelor ce despărțeau Portugalia de coloniile sale valoroase. Fața internă a coloanelor este din oglinzi mari, și ele cu un anume rol.  La baza complexului este flacăra veșnică, portughezii îi zic “Flacăra Patriei”, un alt simbol al continuității statului portughez dar și un omagiu adus tuturor eroilor . Când am fost noi, flacăra veșnică nu era veșnică…. Dar în gherete era reprezentanții armatei într-o poziție ireproșabilă de credeai că sunt statui.

Zidul care înconjoară la oarecare distanță monumentul, are pe toată suprafața lui plăci pe care sunt săpate numele a aproape  9000 de soldați portughezi căzuți cu arma în mână, în fostele colonii portugheze care se luptau pentru libertatea lor. Lista nu este închisă. După anul 2005, din motive politice s-a luat hotărârea ca pe acele ziduri să fie trecute și numele soldaților portughezi morți în acțiuni umanitare în diferite teatre de operațiuni ale lumii. Așa se face că lista, se spune, azi are peste 11000 de nume și este deschisă. Se poate vedea că s-au făcut modificări și după cele trei pietre depuse ulterior în zona din jurul bazinului, numite astfel : „În memoria Portugaliei”, “În memoria tuturor soldaților ce sau sacrificat în serviciul militar al Portugaliei” și, cea mai nouă, “În memoria soldaților căzuți în acțiuni umanitare și de pace”.

Capela eroilor necunoscuți, cei al căror nume sau mormânt n-a putut fi identificat, este parte a complexului și este interesantă și modernistă. Intrarea este prin zidul cu cele 11000 de nume. Este simplă și totuși dă de gândit. O sală simplă pentru slujbe și ceremonii, apoi o trecere ciudată printr-un culoar spre mormântul soldatului necunoscut. Un sarcofag de piatră ocupă cea mai mare parte a camerei. În el se spune că sunt rămășițele pământești ale unui soldat portughez căzut în luptele din  Guineea Bissau, unii zic negru căci în anii 1970 ponderea militarilor negri portughezi era impresionantă. Are simbolul mormântului soldatului necunoscut, el reprezintă locul de veci al tuturor eroilor ce au luptat sub drapelul Portugaliei atât în războiul colonial al sec. XX, cât și, mai nou că dă bine politic, soldații căzuți în acțiunile umanitare ale sec.XXI dar ale căror rămășițe pământești n-au fost găsite sau identificate, deci nu au un mormânt al lor. Portughezii au ales această formă de mormânt al soldatului necunoscut deși din vechime se folosește un cenotaf.

Un loc aparte în capelă îl ocupă tocmai elementul care scaldă afară picioarele monumentului și în care acesta se oglindește atât de frumos, apa  !  În dreapta intrării este un paviment de sticlă ușor înverzit de alge și, la mică adâncime sub geam este o fântână. Este un simbol aparte care dă mult de gândit după ce citești sau interpretezi singur mesajul din micuța placă ce ne spune cumva ocolit că, prin naștere suntem egali și demni în fața tuturor religiilor lumii!!  Acest simbol vă las să-l aprofundați singuri, să nu lungesc articolul dar vă spun doar că atât noi creștinii, cât și musulmanii, evreii și toate celelalte religii importante ale lumii îl au ca parte esențială.

Povestea combatanților celei de a doua jumătăți de sec XX este interesantă, așa cum spuneam mi-am pierdut seara (de fapt nu, am câștigat ceva) citind despre istoria recentă a Portugaliei, cea care acoperă și anii mandatului meu pământean. Citind ce s-a întâmplat atunci în sec. XX, am înțeles o parte din ce mi-a arătat Portugalia azi în doar puțin timp petrecut acolo și doar în două orașe.

Monumento aos Combatentes do Ultramar este și nu este parte a muzeului din apropriere, Muzeul Combatanților. E greu de explicat ceea ce am spus dar, așa ca și la noi, este un loc împărțit cumva politic că doar eroii sunt întotdeauna un bun de exploatat pentru putere…. Este folosit mult în ceremonii prezidențiale și are , așa cum am spus, o dedicație clară către eroii fără voie ce ar fi putut fi azi în viață, contemporanii noștri. Cu toate astea, soțul meu a scos o monedă și a aprins o lumină pentru veteranii din toate războaiele portugheze, veți înțelege de ce când vă voi povesti despre Muzeul Combatanților pe care-l vizitasem mai înainte și despre ce simți acolo ca român. Am plecat de acolo, din capela soldatului necunoscut, într-o  Liniște ce s-a pierdut treptat în drumul către casa noastră temporară, hotelul primitor unde pe pat ne aștepta din partea gazdelor, ca în fiecare seară, sticluța cu ginjinha și două prăjiturele.

Monumentul Combatanților
Simbolica fântână cu apă

Am aprins și noi o candelă pentru eroii din toate țările dar mai ales pentru cei români care au luptat sub drapel portughez.
Placa de pe mormântul eroului necunoscut portughez.