Aminteşte-ţi Regula de Aur – cine are aurul face regulile!
Lyndon Forman
Nu există popor pe lumea asta care să nu fi fost atras de metalul strălucitor, galben ca soarele, apărut nu se știe când și cum, doar se bănuiește, aurul. Se spune că a fost printre primele metale descoperite și de atunci cei săraci au avut doar suferințe. A fost considerat mereu un metal nobil, un metal divin, pentru că rezistă secole fără să se distrugă. A fost unul dintre primele metale prelucrate și Bulgaria are cu ce se mândri, comoara aurul de la Varna având cele mai vechi obiecte de aur prelucrat din lume.
Aurul a adus pace și război, moarte și viață, a fost diavol și divinitate bună, că doar între gold și god e doar o literă. Marile imperii ale tuturor timpurilor s-au ridicat pe acest metal divin, au căzut tot din cauza lui.
A stins şi a declanşat conflicte. A fost motiv de crimă şi de răzbunare. A ţinut în viaţă monarhii şi imperii. A fost mirajul care i-a mânat pe exploratori către noi continente. Aurul. Un simbol omniprezent în istoria umanităţii, o modalitate de conservarea a valorii sau una de schimb, un metal preţios care şi-a schimbat semnificaţiile de la o perioadă de la alta şi de la o regiune la alta.
Așa spunea istoricul și fostul director de la Europa Liberă, Vlad Georgescu. Se referea la aurul de pe toate continentele și avea dreptate, mai ales dacă ne amintim fabuloasele biserici iberice aurite și drama Braziliei ori Africii în vremea marilor descoperiri geografice. În particular, ceea ce spune V.G. se potrivește le fel de bine și aurului din vechile ținuturi dacice sau, cum spunem azi, aurul Apusenilor.
Am vizitat acum câțiva ani orașul Brad, (anul trecut am constatat că drumurile sunt mult mai bune, în zonă păreau terminate lucrările ). Am vizitat și unicul muzeu al aurului nativ din Europa, mânați acolo și de poveștile comorilor dacice, de istoria Imperiului roman în vremea împăratului Traian, de scandalul iscat în jurul Roșiei Montane, cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole, cum scrie în documentul Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din acest an.
Orașul Brad
Pe versantul vestic al Munților Apuseni, pe ambele părți ale Crișului Alb, se află frumoasa Tara Zarandului, o regiune bogată cândva, atât material dar și în tradiții și legende românești. Din ce a fost cândva renumit, doar orașul Brad este mai dezvoltat și, în ultimele două secole a fost un puternic centru al mineritului.
Brad este un oraș minier aflat la 37 km de Deva, venind pe E79, situat în nordul Muntilor Metaliferi, într-o depresiune. Brad se află în secțiunea vestică a așa-numitului „Poligon al aurului”, zona unde metalele rare erau din abundență și aurul în special a fost scos din timpuri foarte vechi, după unii cercetători chiar din epoca târzie a bronzului. Localitatea Brad, renumită pentru exploatarea de cărbune brun și minereu aurifer a fost menționat documentar, pentru prima oară în anul 1445 dar cu denumirea maghiară, Fenyopataka. A fost una dintre principalele centre ale Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania. După o dominație austro-ungară de 100 de ani, în 1849 a fost eliberat de armata revoluționară condusă de Avram Iancu. A devenit oraș în 1941 și municipiu în 1995.
Este o localitate nu foarte mare dar care are un muzeu unic în țara noastră dar și în Europa, Muzeul Aurului. Curios dar acesta este al patrulea în lume după cele din Columbia, Taiwan și Peru și totuși unicat deoarece expune aurul așa cum s-a găsit în măruntaiele mamei Geea.
În oraș nu sunt multe obiective turistice de văzut. Dar am dat ocol prin piața din fața muzeului, căutând un loc de parcare mai serios și așa am văzut cele două statui simbolice pentru Transilvania, pentru poporul român, Noi dacii și Lupa capitolina.
Noi dacii, autor sculptorul I.V.Grama, monumentul dezvelit la împlinirea a 1900 de ani de la încetarea celui de-al doilea război daco-roman din anul 106, reprezintă steagul dacic și efigia lui Decebal, ambele turnate în bronz, pe un bloc de travertin din cariera Cărpiniș. Pe statuie este inscripționat celebrul citat al lui Herodot: “cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”.
Lupa capitolina, o statuie care vrea să spună lumii că noi suntem ginta latină. O poveste și o istorie care a venit târziu, din multe interese și nu din respect, pentru a contracara dorințele unei alte etnii venită din stepele Asiei. Doar că s-a forțat nota și Petru Maior și toți cei ai Școlii Ardelene i-au trădat și umilit pe vechii daci în favoarea romanilor, o tristă istorie care ne-a scăpat de chirilice dar ne-a obligat să ne credem urmașii Romei! Oricum, Lupa Capitolina de aici ca și celelalte din întreaga țară, ca și cele dăruite de statul italian prin toate continentele, nouă pentru a ne aminti că avem origini latine, poate nu-și avea rostul în apropierea Muzeului Aurului din Brad. Mi-e greu să mă laud cu latinitatea când bogățiile subsolului Daciei au dus la redresarea financiară, pentru un timp, e drept, a acelui mare imperiu, cotropitorul care l-a ucis pe Decebal. Dar istoria nu are caratele aurului, e băgată forțat în combinații mai mult sau mai puțin valoroase pentru popoare.
Aurul Apusenilor
Cum spuneam mai sus, aurul a stins şi a declanşat conflicte. A fost motiv de crimă şi de răzbunare. A ţinut în viaţă monarhii şi imperii.…
Se spune că aurul din fosta Dacie, zona munților Apuseni, a fost exploatat masiv de romani în timpul lui Traian. Se mai spune că aurul și argintul scos de aici și cărat la Roma, ar fi salvat financiar Imperiul Roman pentru încă mulți ani de la părăsirea Daciei. Că atunci când împăratul a terminat de cărat aurul, a dăruit fiecărui cetățean al Romei un dar substanțial în bani și scutirea de impozite pe un an! De altfel, după copii parțiale făcute cărții Getica a medicului lui Traian, Criton, se pare că din Dacia s-au scos 165 tone de aur și 331 tone de argint! Aici, în Apuseni, romanii au adus imediat după cucerire, mineri iliri din zona Dalmației, pricepuți în extragerea aurului de adâncime.
Ei bine, se pare că aurul dacic a strălucit cu mult mai mult timp înainte de expansiunea romană, că s-a regăsit în unele artefacte din Egipt, că l-au folosit și grecii, totul până când Imperiul Roman a aflat pe căi necunoscute nouă, ce filoane bogate de aur și argint are Dacia. Și a făcut totul să cucerească exact această zonă atât de bogată, apoi a construit drumuri solide prin munți, a adus oameni pricepuți în mineritul din adâncuri și a început marele exod al bogăției pământului dac. Dovada a ce s-a făcut aici este Roşia Montană, unul dintre cele mai vechi situri miniere de aur din lume, cu o istorie care se întinde pe o perioadă de circa 2.000 de ani, o zonă bogată și azi, prilej de conflicte după Regula de Aur.
Poligonul aurifer al Munţilor Apuseni este una dintre cele mai bogat mineralizate zone magmatice din lume. Ocupă o suprafaţă de cca 2500 km² şi este delimitat de localităţile Baia de Arieş, Zlatna, Săcărâmb şi Caraci. Aceste limite ale poligonului nu au semnificaţie geologică deplină, ele doar delimitează limitele arealului aurifer pe direcţia nord-sud şi est-vest, se spune în Enciclopedia României
Muzeul Aurului
Muzeul Aurului din Brad, România spuneam că este unic în Europa și al patrulea în lume dar de altfel este unic pentru felul în care expune aurul nativ. Are în vitrinele sale peste 1.300 de exponate din aur nativ şi mai mult de 1.000 de eşantioane minerale, piese de o valoare inestimabilă.
Actualul muzeu aparține filialei Bradmin a companiei Minvest S. A. și nașterea sa este clipa de inspirație a unui geolog neamț, Friedrich Schumacher, venit aici după anii 1885, odată cu investitorii străini, cei mai mulți nemți, desigur atrași de marile zăcăminte de aur unice în Europa. A încropit o colecție de doar câteva piese în anul 1896, aceasta s-a tot îmbogățit – raportul geologului din 1910 la Ruda 12 Apostoli vorbește deja de 200 piese de aur – iar la 4 iulie 1912 este atestat oficial ca muzeu, dacă se poate spune așa, prin semnătura unuia dintre vizitatorii importanți ai vremii (ruda înseamnă mină, de obicei de aur. De aici și termenul de rudari dat țiganilor care s-au ocupat cu extragerea metalelor din adâncuri, precum sunt cei de la poalele enigmaticei mănăstiri Cetățeni, Argeș »?).
După ce găsim muzeul, destul de ușor, mă amuz de sigiliul cu plastilină de pe ușile exterioare, amintindu-mi de anii când eram obligată să-mi securizez astfel biroul, am râs chiar și cu muzeografa, care nu era prea încântată că zilnic trebuie să-și murdărească mâinile. Nu știu dacă azi sunt tot pe ușă cele două capace de bere cu plastilina pe care se aplica zilnic sigiliu
În holul de la intrare, sculptat în marmură, ne întâmpină semnul minerilor cu dalta și ciocanul, plus salutul de Noroc bun!, iar în stânga intrării mesajul: Descoperă strălucirea aurului!
Cât timp plătim intrarea, cerem unele informații strict legate de fotografiere și alte câteva amabilități, observăm câteva obiecte și unelte vechi despre care ni se spune că au o vârstă de aprox. 2000 de ani. Ni se arată și copia unui vagonet de lemn din sec. XIV descoperit la Ruda Brad, care culmea, circula pe șine tot de lemn, originalul fiind acum la Muzeul german al mineritului din Bochum. Apoi începem turul muzeului, după indicații, plecând spre sala din stânga intrării, zona unde este expus aurul în forma sa nativă, adică: lamele, filamente, granule, liber sau împletit cu alte metale sau minerale.
Colecția de aur nativ, provine din minele aflate în Munții Metaliferi și este una dintre cele mai importante colecții din lume. Sunt expuse și combinații cu silvanit și nagyagyt, identificate prima dată în Apuseni. Desigur că te uimește diversitatea formelor native, de la pulberea fină, alintată „praf de stele” la bucăți destul de mari de aur strălucitor. Vitrinele și panourile explicative sunt aranjate științific, după locul de unde provin mineralele, după minele munților Metaliferi de unde au fost extrase. Vitrinele sunt securizate iar roșul catifelei pe care sunt așezate cele peste 1300 de exponate neatacate de cianuri, le sporește farmecul. Au forme miraculoase, de aceea de-a lungul timpului au fost și botezate: „pana lui Eminescu”, „rățușca”, „barca cu catarg”, „harta României Mari”, cele două „șopârle”, „balerina” , „cățelușul” sau „dansatoarea de flamenco”– piesă unicat în lume căci aurul are 12 fațete. Prima Șopârlă a fost descoperită în anul 1936 iar anul următor deja era expusă la expoziția internațională de la Paris. Apoi ambele șopârle, și cea descoperită în 1981, sunt expuse la München în 2003, fiecare fiind asigurată pentru aproape 3 milioane de dolari. Ele a fost descoperite la mina Musariu, una are capul frumos, cealaltă coada.
Cea mai neînsemnată piesă din muzeu este asigurată pentru aprox. 500.000 dolari iar în timpul celor cinci ani de renovare – până în 2012 – majoritatea colecției a fost depozitată la Trezoreria statului. Tot aici am văzut câteva exponate ciudate, înfășurate în cârpe, despre care ni s-a spus că erau bucăți de minereu aurifer înfășurate în pânză îmbibată în ulei, cocon și ascunse în anus pentru a nu fi găsite de paznici la percheziţiile corporale, la care erau supuşi băieşii la ieşirea din mină. Cel expus avea 56 g aur. Dar nu doar minerii încercau să fure aurul, chiar preoții care intrau în mină din diferite motive, scoteau aur ascuns în haine pentru că pe ei nu-i controlau paznicii. Ochiul dracului în mină devenea imun la cruce….
Se spune totuși că în trecut nu erau mulți care îndrăzneau să fure aur din mină pentru că oamenii se temeau și de blestemele ancestrale căci, după cu spunea un bătrân miner, …ăla de fura nu mai avea viaţă bună. Boală dădea în el sau în cineva din familie ori nu mai ieşea viu din mină. Aurul nu e bine să îl furi, că îi ochiul dracului şi îţi ia dracu’ sufletu’ dacă ai furat aur! Mai furau totuși holoangării, hoții care intrau pe ascuns, cu toată paza și luau puțin aur, atât cât să-și ducă un trai amărât.
Poate se fura puțin, cine știe, căci minerii adevărați, meseriași din tată în fiu, credeau în Vâlva Băii sau Duhul Băii, o creație stranie ce lua diferite înfățișări, chiar a unei femei frumoase de care se îndrăgosteau și era bună cu ei când le arăta filoanele de aur ori era rea și atunci nu aveau nici o scăpare, mureau misterios în mină. Frumoasă legenda. Cineva spunea că viața unui miner în rudele de aur din Apuseni se desfășura între crucea creștină pe care o făcea la intrare și credința în Vâlva Băii când era în adâncuri. Adică omul era între Dumnezeu și păgâni.
Ultimele piese din colecția Muzeului Aurului au fost aduse în anul 2007, sunt 120 de plăcuţe din aur, toate cântărind doar 20 gr.
Sunt expuse într-una din săli unelte vechi folosite la extragerea și prelucrarea minereului aurifer, cum ar fi un vagonet refăcut, opaițe, ciocane de piatră, o cască și o pălărie de fetru (înmuiată în seu topit), ponsoane de marcat lingouri, un șaitrop folosit la spălatul aurului, haine, o geantă foarte peticită, se zice intenționat căci acolo se puteau ascunde câteva grame de aur. Sunt și câteva fotografii vechi, câteva picturi.
Vă amintiți poezia lui Octavian Goga: „Munții noștri aur poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă.” Goga nu a fost străin de exploatarea aurului din zona Brad și nici de existența muzeului. Minele zonei aparțineau de societatea germană Gotha care a dat faliment în anul 1920 și activele acesteia au fost preluate de Societatea Anonimă MICA, președinte pentru o vreme, din 1934 până la moartea sa în 1938, fiind unul dintre acționari, nimeni altul decât poetul Octavian Goga. Despre activitatea lui Goga în fruntea societății MICA se spun în general lucruri bune deși nu-i este trecută cu vederea implicarea în prea multe companii în care naționalistul Goga nu prea avea ce căuta decât … banii! Se spune că societatea „Mica” a fost în perioada 1920-1948 cel mai mare producător de aur din România şi cea mai importantă societate minieră ce făcea extracţia metalelor preţioase din centrul şi de sud-estul Europei.
Partea a doua a muzeului este colecția de 800 minerale, alcătuită tot pe criterii științifice, întâi cele elementare, apoi combinațiile de oxizi, carbonați, silicați, sulfurile superbe prin galbenul „auriu”. Începe cu noțiuni generale despre minerale, proprietăți fizice, descriere loc de proveniență. Piesa de rezistență este vitrina în care sunt expuse minerale ce au fost descoperite prima dată la noi, în zăcăminte românești. O colecție, misterioasă și elegantă prin forme și culori ce m-a dus cu gândul la sărmanul Muzeu al Geologiei din București.
Este mult aur în Munții Apuseni, dar mai mult în inima oamenilor…. avea să spună Geo Bogza în anul 1963 când a vizitat colecția. Și oamenilor din Brad le-a plăcut ce a zis, așa că astăzi cuvintele lui stau dăltuite într-o placă , la intrarea în muzeu.
Muzeul Aurului de la Brad este un loc ce merită văzut de fiecare. Este ușor de găsit, în centrul orașului, pe strada Independenței nr. 3, în Piața Centrală.
Deși lumina ne-a creat probleme în a admira exponatele, ne-am mișcat cu atenție să nu supărăm paznicii nevăzuți. Cu așa exponate valoroase, sistemul de securitate al muzeului este foarte bine pus la punct. Pe lângă obișnuitele camere video, există senzori la toate vitrinele și chiar și in tavan, astfel că orice mișcare nepotrivită este imediat detectată, spunea unul din managerii colecției. De fapt ușor de observat dacă te afli în mijlocul vitrinelor cu exponate.
Muzeul Aurului de la Brad poate fi vizitat de luni până duminică, începând cu data de 1 iunie 2021, după cum a anunțat proprietarul colecției. Programul va fi între orele 9.00-17.00. Tarifele sunt următoarele: 20 lei pentru adulţi, 15 lei pentru pensionari, studenţi şi elevi de peste 14 ani și 10 lei pentru copii sub 14 ani.
Noroc bun!
Comentarii recente