În drumurile mele prin alte țări am o mare problemă, îmi lipsesc farmaciile de care să mă împiedic la fiecare  pas precum aici acasă! Chiar recent, în Kastoria, aveam nevoie de ceva și cum nu văzusem nici o farmakeio prin apropierea hotelului, am întrebat la recepţie. Reacţia doamnei a fost surprinzătoare căci farmacia era departe tare de o zonă foarte circulată ca cea de pe malul lacului.  Cam aceeaşi problemă, din fericire fără să fie nevoie să le trec pragul, am avut şi în alte ţări europene unde nu doar numărul lor mic m-a mirat ci chiar şi programul. Grecia din acest punct de vedere este number one  pe lista mea, farmaciile sunt mai răruţe, au program scurt şi nici buluc de clienţi!! Doamne, cum pot trăi oamenii ăia fără farmacii muuulte şi ofertele lor de neratat?!  Aceeaşi problemă am avut-o şi în Portugalia. Şi ca să compensez cumva “dorul” de ele şi reclamele lor atât de atractive, am ales să vedem cum s-au descurcat oamenii de-a lungul timpului  în acest domeniu totuşi indispensabil vieţii, leacurile! Aşa că în Lisabona mi-am dorit să văd un muzeu despre care citisem că ar fi interesant, că este destul de nou, că nu se îmbulzesc turiștii foarte mult la ușa lui. Și pentru că farmacia mi-a marcat viața de la naștere chiar… Aşa am ajuns în faţa Muzeului Farmaciei şi nu regret.

Farmaciştii din ziua de azi, cei pe care îi întâlneşte fiecare dintre noi când trece pragul magazinelor de specialitate, sunt total diferiţi de ce era odată omul în halat alb din spatele recepturii. Adevăraţii farmacişti mai sunt în spitalele care acceptă o strânsă colaborare medic-farmacist pe caz şi pe aceştia nu-i veţi întâlni la noi din motive pe care nu vreau şi nu e locul să le dezvolt. Dar farmacia, de fapt ştiinţa preparării leacurilor este veche de când omenirea şi s-a dezvoltat alături de arta vinificaţiei, gastronomie, de ceramică, religie, botanică, zoologie şi mineralogie, chimie şi fizică neapărat, multe altele. Istoria acesteia privită cu 5000 de ani în urmă, o aflaţi şi la acest muzeu din Lisabona. Haideți să intrăm direct în sălile lui. Nu înainte însă de a zâmbi puțin la poarta muzeului, cu un farmacist adevărat în carne și oase, trecut prin câteva întâmplări hazlii. Căci viața de farmacist are și partea ei nostimă:

O tipă intră într-o farmacie și cere un deodorant-vibrator. Farmacistul, amuzat dar obișnuit cu astfel de probleme îi explică:
– Îmi pare rău, dar nu avem căci nici nu există așa ceva. Încă!
– Dar întotdeauna cumpăr de aici.
– Aveți prospectul vechi? Sau recipientul gol?
Ea scoate din geantă un deodorant obișnuit.
– Păi este doar un deodorant obișnuit care desigur nu vibrează, exclamă farmacistul.
Tipa dă ochii peste cap și nervoasă pe nemernicul de farmacist, citește cu voce tare textul de pe recipient:
– Pentru folosire, agitați flaconul.

Farmacia portugheză

Parterul este dedicat istoriei farmaciei în Portugalia, teritoriul european. Aici sunt expuse vase din bronz,  ceramică şi sticlă, unele simple, altele având pictate elemente florale sau portrete ale alchimiştilor fabricate în Europa sau Asia, sunt microscoape din secolele trecute, lamele şi instrumentar specific oficinelor vechi / laborator farmaceutic. Tot aici sunt documente care dovedesc că prima farmacie portugheză s-a deschis în sec. XIII, este expusă diploma din 1338 semnată de regele Alfonso al IV-lea, documente şi vase de la apariţia primei familii de producători şi vânzători de leacuri în serie din sec. XVII, aprobarea pentru deschiderea unei farmacii pe la sfârşit de sec. XVIII, primele farmacopei portugheze- /bibliile farmaciştilor,  apărute în sec. XVII şi XVIII, prima scrisă de călugării unei mânăstiri din Coimbra ce practicau această profesie; apoi portrete, diplome, alambicuri, mobilier pentru cei imobilizaţi, diverse alte produse ce se vindeau prin farmacii în sec. XVIII – XIX. Sunt reconstituite farmacii vechi portugheze de peste 200 ani, una care încă funcţionează în Sousa dar şi mobilierul şi dotarea originală a unei farmacii din Macao din sec. XIX care a funcţionat până în 1996. A fost adusă aici cu trei ani înainte de predarea fostei colonii portugheze către China.

Etajele clădirii au o frumoasă expoziţie permanentă,

Farmacia în lume

Aici sunt expuse obiecte autentice, nimic contrafăcut,  din toate culturile importante ale lumii şi datate cu până la 5000 de ani în urmă. Istoria farmaciei înseamnă mult mai mult, unii specialişti o apreciază la cam 7000 de ani, făcând o distincţie între folosirea plantelor de leac din instinct, aşa cum se găsec în natură şi folosirea lor cu premeditare ca preparate. Este prezentată pe rând, prin obiecte şi câteva panouri explicative, arta vracilor şi şamanilor care apelau la spirite, a sacerdoţilor din temple apoi a celor care au început să practice meseria pe baza descoperirilor ştiinţifice. Trecem pe rând prin istoria veche a leacurilor şi străbatem citind şi privind exponatele pe care sunt inscripţionate, pictate sau au chiar formele ciudate ale zeilor, părţi de corp uman, urne, prezentând perioada empirică, la comun căci nu s-a putut dovedi care farmacie este mai veche: egipteană, babiloniană sau chineză. Trecem la perioada lui Hipocrate, Dioscoride, părintele fitoterapiei şi la medicul farmacist Galenus. Urmează exponatele perioadei experimentărilor unde rolul principal l-au jucat alchimiştii arabi care au folosit primele aparate de distilat, au obţinut alcoolul etilic, zahărul din trestie. Prima farmacie oficială din lume s-a deschis la Bagdad în 754. Ultima perioadă, cea ştiinţifică, prezintă descoperirile elementelor chimice cu rol major în prepararea medicamentelor, fotografii, documente, instrumente folosite de Marie Curie, Pasteur, Hahnemann şi mulţi alţii. Un panou aparte este dedicat celui mai longeviv medicament al lumii, aspirina cum o numim azi în forma industrială, de la recomandarea şi folosirea ei în absolut toate culturile lumii antice, pe toate continentele, texte vechi care aveau recomandări şi contraindicaţii valabile şi azi după studii ştiinţifice ultra moderne. Găsim inscripţionate reţete şi alte informaţii de pe Codul lui Hammurabi din sec. XVIII î.Hr., de pe papirusurile Ebers considerat cel mai vechi tratat de medicină din anul 1500 î.Hr., vase şi obiecte specifice foarte multe din Egiptul antic, Siria, Babilon, Mesopotamia, Persia, Japonia, texte de la şcolile de medicină greceşti Kos şi Knidos, din teritoriile ocupate de romani cum ar fi Palestina, Liban, Cipru. Vitrine interesante sunt cele aparţinând culturilor arabe şi tibetane iar despre cele aparţinând culturilor amerindienilor ce să mai spun, exponatele Maya sunt aparte. Deosebite sunt statuietele ce indică punctele de acupunctură sau locurile intervenţiilor chirurgicale în perioada medievală.     Farmacia portabilă care poartă semnătura unui artist rus ce a lucrat pentru palatele din Sankt Petersburg este deosebită.

Dintre multele exponate mă voi opri la patru.

Centura metalică masculină

Unul este o centură metalică pentru bărbaţi. Obiectul nu avea nici o explicaţie, nici o plăcuţă care să indice măcar perioada când s-a folosit dacă nu şi alte informaţii, oricum este un exponat care atrage. O veţi vedea în poză.  Aveam să aflăm mai apoi, căutând mult, că această centură dedicată bărbaților chiar a existat și s-a folosit dar în scopuri …. medicale. Chiar în sec. XIX s-a răspândit ideea că autosatisfacerea duce la boli grave precum nebunia, orbirea sau chiar moartea subită. Așa că s-a inventat această centură masculină, cu un mecanism ingenios care tăia orice dorință de masturbare masculină.

Centurile cu care se „tratau” tinerii bărbați, ca și centurile de castitate pentru femei, sunt de multe ori retrase din muzee, fiind considerate o rușine pentru țara unde au fost descoperite. De aceea poate această centură masculină nu avea minime informații și probabil în viitor va fi retrasă din vitrină. Și totuși aceste tipuri de centuri se fabrică și folosesc și astăzi, în mileniul III dar asta va fi altă poveste.

Piatra de Goa

Goa, Roma Orientului, a fost 450 de ani (1510-1961) capitala Indiei Portugheze. Cultura portugheză a influențat cultura locală dar și invers. Așa s-a întâmplat în arhitectură, gastronomie dar și în medicină. Piatra de Goa este un mineral considerat panaceu, foarte scump însă. S-a folosit în perioada Evului Mediu și din extrem de puținele informații găsite, se pare că se folosea doar de cei foarte bogați și de capii bisericilor. Cum se folosea, nu știu. Aici la muzeu este expus și un spectaculos recipient de argint filigranat, sferic, în care se păstra piatra de Goa.   

Sarcofagul lui Irtierut și „pulberea de mumie”

Al treilea exponat aparte este imposibil de ratat, sarcofagul egiptean al lui Irtierut, perioada 712 – 525 î. Hr.,  un sarcofag de 1.80 m înălţime, din lemn acoperit cu ipsos pictat cu motive zoomorfe şi cu texte către zeii egipteni. Are figura celui decedat destul de bine redată şi în interior sunt şi cele patru vase conţinând viscerele. De ce este aici acest sarcofag ? Păi cei ce frecventaţi farmaciile şi magazinele naturiste căutând leacuri pentru tinereţe veşnică, slăbit, sex precum zeii şi eu mai ştiu ce vis irealizabil care nu este înscris în ADN-ul propriu, aţi fost îndrumaţi să cumpăraţi şi să consumaţi acum în sec.XXI, pulberea de mumie. Ei bine într-o perioadă a sec. XII – XVIII orice vraci şi mai apoi farmacist serios trebuia să aibă în laborator pulvis mumiae verae – pulbere mumie autentică, un praf maroniu a cărui origine era diferită, fie de la Marea Moartă, fie din peşterile de altitudine din munţii Pamir. În Europa produsul a fost adus de cruciaţii sec. XII. Dintr-o greşeală se pare, produsul a fost confundat cu mumiile egiptene, căci mom sau mum  în persană înseamnă asfalt totuşi  şi s-a ajuns ca părţile mumiilor umane  mojarate, pisate să fie consumate ca atare sau în combinaţii, fiind considerate panaceu !! Istoria comerţului cu mumii pentru acest produs este dramatică. Nu doar mumiile egiptene au fost distruse, s-a ajuns până la fabricarea de mumii false iar unele ţări europene au suferit pierderi arheologice imense datorită hoţilor de mumii, Malta fiind una dintre ele. Praful de mumie avea o valoare care era egală cu cea a aurului. Folosirea microscopului a pus capăt definitiv acestui înfloritor comerţ,  s-a demonstrat ştiinţific că rezultatul sigur de care aveau parte cei ce practicau inconştient canibalismul era slujba de veşnică pomenire, germenii prezenţi în carnea umană mumifiată fiind ucigători. Cu toate acestea în farmaciile româneşti s-a vândut bine până în 1920 iar în muzeul din Cluj se aminteşte de mumie mărunţită!!

Masca cu cioc din perioada ciumei

Undeva după o ușă, există un manechin care-ți dă ceva palpitații. Este puți ascuns și în umbră, așa că dai cu nasul de ciocul lui tocmai când te aștepți ai puțin. Domnul în negru te sperie cu ciocul lui încovoiat și sinistru. Manechinul nu are nici o plăcuță cu informații. Aveam să aflăm că este de fapt costumația purtată de medicii din sec. XVII pentru a se proteja de ciumă. La vremea respectivă medici nu cunoșteau mecanismul răspândirii ciumei, ei credeau în teoria miasmei, adică prin aerul cu mirosuri urâte. Așa se face că medicul principal a trei dintre regii Franței, Charles de Lorme (sau l’Orme) a inventat costumul cunoscut: pantaloni, cămașă, cizme și mănuși din piele neagră marocană (de capră), toate unse cu seu pentru a împiedica fluidele bolnavilor să atingă pielea doctorului; peste acestea era o pelerină tot de piele dar ceruită. Pălăria cu boruri foarte largi era cumva ecusonul de medic (bine, medic mai puțin apreciat sau proaspăt absolvent, cei care de fapt nu dădeau tratamente, doar numărau bolnavii, decedații și înregistrau simptomele acestora pentru studii). Ceea ce ne dă și azi fiori este acea mască facială cu ochelari conturați în roșu și lentile de sticlă dar mai ales ciocul mare de pasăre, lung de 15 cm. Ei bine acest cioc avea rolul de a purifica aerul și a da posibilitatea purtătorului să respire prin două găuri mici, laterale. Ciocul se umplea cu un amestec din peste 50 de plante medicinale parfumate. Bastonul folosit de „medicii ciumei” pentru studierea cadavrelor, mi-a provocat o transpirație rece care s-a uscat abia la când am aflat la ce se folosea praful de mumie ?.

Farmacia Militară

Un loc aparte îl ocupă sala destinată Farmaciei Militare şi cred că vă daţi seama de ce. Farmaciştii şi medicii militari au fost mult timp cei mai apreciaţi specialişti, ei, pe lângă faptul că erau luptători pe tărâmul sănătăţii,  trebuiau să lupte practic şi cu armele în caz că răniţii, spitalul de campanie trebuia apărat. Apoi materialul de studiu, din păcate soldaţii răniţi, era vast şi le punea la grea încercare capacităţile profesionale. Un subiect amplu, cu multe valenţe ştiinţifice, religioase, filozofice dar le-a oferit şi un bogat material de studiu celor înzestraţi spre ştiinţa cunoaşterii anatomiei şi fiziologiei umane. 

Farmacia pe navele spațiale

 Muzeul are ca punct terminus expoziţia truselor farmaceutice folosite de echipajele spaţiale Mir şi Endeavor, alături de câteva exponate ce prezintă alimentele folosite de echipajele ruseşti în misiunile lor.  Sunt convinsă că cei ce vor vizita muzeul peste câțiva ani vor admira trusele farmaceutice ale navelor spațiale din mileniul III căci instituția este în permanentă dezvoltare.

 Iar dacă vreţi să vă distraţi, la parter şi la ultimul etaj, reclama a fost mereu sufletul comerţului cu leacuri!

În fiecare oraş mare european există câte o farmacie veche unde proprietarul cu mândrie îşi expune mobilierul şi ceramica deosebită. Portughezii, prin Asociaţia Naţională de Farmacie, au dorit deschiderea  unui muzeu cu specific, aşa că în 1981 s-a făcut apel la toţi cei ce deţin farmacii vechi cu obiecte valoroase să doneze câte ceva pentru înfiinţarea unui muzeu. În unele cazuri s-a mers chiar pe participarea la licitaţii pentru a obţine exponate de mare valoare. Se spune că farmaciştii portughezi au donat de bună voie obiecte extrem de valoroase şi documente şi au participat cu multă pasiune la înfiinţarea muzeului. Cea mai valoroasă donaţie şi de fapt începutul acestui muzeu a fost colecţia impresionantă, personală a   dr. farm. Salgueiro Basso, un farmacist de mare valoare pentru portughezi şi care a coordonat îmbogăţirea colecţiilor muzeului până la decesul său în 2014.

Garçom, um LSD-whiski com ginjas, por favor!

Dacă obosiţi vizitând muzeul, puteţi să vă relaxaţi la final într-un mod aparte. Dacă vă e sete comandaţi H2O sau un LSD –  whiski cu ginjas sau o Morphine – ananas cu vin spumant, Ibuprofen – bere cu lămâie!! Ei bine toate aceste tratamente se găsesc la restaurantul ANFP, la preţuri medii, sunt otc-uri totuşi ? deci nu sunt gratuite. Este un loc drăguţ pe care l-am văzut doar în trecere căci servirea începea cu ora 13. Deşi ne-am propus să revenim acolo pentru masă, Cronos n-a fost de acord dar nu-i timpul trecut. Ori poate ajungeţi voi şi-mi ziceţi şi mie cât de bună e o porţie de Placebo şi mai ales formula ei, fie, nu chimică ci  gastronomică!

Muzeul Farmaciei din Lisabona este într-o clădire veche construită în 1870, pe rua Marechal Saldanha nr. 1. Ca poziţie este chiar lângă miradouro Santa Catarina. Este deschis între orele 10 şi 19 luni-vineri, sămbăta programul pare neclar, preţul pentru adulţi este 5 € la care se aplică reducerea de 20% pentru deţinătorii de LisboaCard, cel de care v-am povestit deja la Transportul lusitan. Fotografiatul este gratuit. Tipul care vindea biletele ne-a făcut favoarea financiară de a ne încadra la vârsta de peste 65 ani fără să ne întrebe, aşa că am plătit doar 5.6 € în loc de 9. Că aşa arătăm, oricum în c.i. nu suntem deloc departe de asta, sau doar că eram încă şifonaţi de somn, nu ne-a deranjat atâta timp cât a rămas şi de câte o bica /cafea …..

Aveţi grijă cu camerele de supraveghere, eu sau unul din ceilalţi turişti din sală am reuşit să declanşăm o alarmă apropiindu-ne prea mult de o vitrină. N-a fost nici o problemă cu paza, au văzut supraveghetorii de la parter  că nu a fost nimic intenţionat, deşi eram în dreptul unei vitrine cu un exponat de aur.

Dacă aveţi timp vă recomand vizitarea acestui muzeu interesant, accesibil ca înţelegere a exponatelor şi mesajului său oricui, nu doar celor din branşă. Este singurul muzeu european privat care prezintă atât de bogat istoria artei şi ştiinţei leacurilor, motiv pentru care a şi fost premiat de nenumărate ori. Istoria leacurilor lumii  şi mai apoi a medicamentelor este interesantă, este evoluţia minţii omeneşti şi în acelaşi timp o înţelegere a relaţiilor dintre vieţuitoarele planetei. Dar este şi o enigmă. Se crede că oamenii primitivi au descoperit leacurile observând animalele din preajmă care le foloseau din instinct, le-au folosit apoi şi ei apoi le-au “gândit”, asociat, dezvoltat până s-a ajuns la ceea ce s-a numit secolul medicamentelor, sec. XX. Dar unde-i începutul nu ştim.  Că nu ne dorim să avem de-a face cu medicamentele chimice….din păcate este un drum cu un singur sens dar vizitarea muzeului lusitan vă duce pe multe căi ale vechilor civilizaţii şi vă înmulţeşte considerabil seria enigmelor despre trecut dar vă dă şi de cugetat pentru viitor.

Noul este întotdeauna foarte vechi, putem spune că este tot ceea ce este cel mai vechi.

Eugene Delacroix