Continuare de la >📖

Sintra a fost, în secolul al XIX-lea, primul focar al arhitecturii romantice europene. Fernando al II-lea a știut să transforme ruinele unei mănăstiri într-un castel, unde noua sensibilitate a fost exprimată prin utilizarea elementelor gotice, egiptene, islamice și renascentiste și prin crearea unui parc care să combine esențe locale și exotice. Alte reședințe de prestigiu au fost construite după același model în munți și au făcut din acest loc un exemplu unic de parcuri și grădini care au influențat diferite peisaje din Europa. /                   UNESCO

Palatul Național Pena este primul obiectiv turistic  pe lista oricărui călător ce își dorește să viziteze Sintra. Este de înțeles datorită aspectului său exterior, altfel decât orice altă clădire istorică portugheză.

În anul 2007 a fost ales drept  una  dintre cele 7 minuni ale Portugaliei iar în 2015  a fost votat cel mai frumos castel din lume, acum fiind parte a Cultural Landscape of Sintra, din  lista UNESCO. A fost  construit cu aproximativ 30 de ani înainte de Schloss Neuschwanstein, din Bavaria și nu înaintea lui, cum am citit prin diverse pagini. Este și o zonă încărcată de multe mistere, legende, de aer curat și înălțimi frecvent scufundate în cețuri. Când este senin însă se vede oceanul și chiar Lisabona. 

 Istoric și localizare

Legendele Sintrei  spun că  pe locul actualului Palat Pena. la 480 de metri înălime, ar fi fost  un loc de cult al creștinilor creat după  apariția Fecioarei Maria aici. Locul era sălbatic și greu de accesat de credincioși. Dar regele Manuel I al Portugaliei la începutul secolului al XVI-lea, a plătit ridicarea unui mic lăcaș de lemn, Capela Nossa Senhora de Pena / Capela Fecioarei Stâncii,  exact în acel loc pentru celebrarea  apariției Fecioarei și, în același timp, drept mulțumire că Vasco da Gama a descoperit drumul  Indiilor. O altă legendă spune că în anul 1503 regele Manuel I vâna prin acești munți și de aici, fiind senin, a văzut flota lui Vasco da Gama apropiindu-se de țărm, venind din India. În semn de recunoștință pentru împlinirea rugăciunilor de a găsi drumul Indiilor, Manuel I ridică pe locul de unde a văzut caravela, o mănăstire dedicată Fecioarei. Tot Manuel I a refăcut mănăstirea din piatră și a dăruit locul călugărilor de la mănăstirea St. Hieronim. Aceștia au locuit aici până în 1743,  când un fulger urmat de incendiu a distrus o parte din turn, capela și sacristia, pagube care au fost agravate de cutremurul din 1755, când  doar zona  magnificului  altar în calcar și alabastru, atribuit lui Nicolau de Chanterenne,  unul dintre arhitecții de la Mosteiro dos Jerónimos (Manastirea Ieronimilor) din Lisabona, a rămas intactă. După acest an  locul a decăzut dar câțiva călugări au rămas prin preajmă până în 1834, când ordinele monahale din Portugalia au fost interzise și averile confiscate de stat din ordinul premierului poreclit Mata Frades »📜Locul a devenit bun al statului portughez.

Doar câțiva ani mai târziu, regina Maria a II-a  a Portugaliei se căsătorește cu prințul german Ferdinand din dinastia Saxa-Cobourg-Gotha, eveniment ce avea să schimbe radical Munții Lunii. 

Dom Ferdinando II și opera sa, Pena

D. Fernando al II-lea din dinastia Saxa-Cobourg-Gotha (1836-1885)

Soarta locului avea să se schimbe odată cu domnia lui D. Fernando al II-lea din dinastia Saxa-Cobourg-Gotha (1836-1885), îndrăgostit de zona Sintra. Ca rege consort al reginei Maria a II-a a Portugaliei a achiziționat în 1838 Convento da Pena, de fapt ruinele acesteia, (împreună cu  Castelul Maurilor și zona înconjurătoare),  situat pe un munte abrupt  și l-a transformat într-un palat fabulos și magic, nemaivăzut în zona iberică portugheză, dedicat ca reședință regală de vară. Construcția a durat 12 ani, între 1842 și 1854 și a fost realizată de baronul Wilhelm Ludwig von Eschwege, arhitect amator,  militar și inginer minier, supravegheat îndeaproape de cuplul regal.

Ferdinand al II-lea și regina Maria a II-a a Portugaliei au avut o domnie frumoasă. Din păcate regina a ignorat sfaturile medicilor și la nașterea celui de al 11-lea copil, în 1853, a murit. În castel a rămas ex-regele Ferdinand al II-lea care a intrat în 1869 într-o căsătorie morganatică cu actrița și cântăreața de operă de origine elvețiană, Elisa Hensler. Cu o bogată cultură, cu studii solide în America și Europa, vorbitoare de șapte limbi străine, Elisa Hensler este înobilată de un văr al lui Ferdinand, primind titlul de contesă, adică  Gräfin von Edla. Nu au avut copii. Amândoi, Ferdinand și Edla, erau pasionați de sculptură, ceramică, pictură, arhitectură, botanică și grădinărit. După moartea lui Ferdinand în 1885, deși era moștenitoarea testamentară a palatului și parcului, și după 4 ani de procese, Edla vinde palatul familiei regale, păstrând doar cabana, apoi se va muta la Lisabona unde trăiește încă mulți ani, până în 1929. La înmormântarea ei, familia regală aflată în exil, reușește să îi acorde cumva  onorul regal, semn că a fost demnă de a fi soția fostului rege consort. Deci Palatul Pena reintră în posesia directă a familiei regale portugheze.

 Ferdinand al  II-lea și cele două soții ale lui au refăcut pădurile din Sierra plantând  mii de copaci, în special stejari indigeni și pini umbrelă, chiparoși mexicani, salcâmi australieni  și din alte specii.  Au creat un parc vast, 200 ha, decorat cu fântâni,  cursuri de apă și  lacuri, cabane, capele, ruine false, statui și cărări romantice.

Undeva prin lungul drum al vizitării palatului, există afișat un panou cu descendenții  reginei Maria a II-a și ai lui Ferdinand al II-lea. Pe acel panou apare figura unuia dintre regii noștri. Regele-consort Ferdinand al II-lea și regina Maria a II-a a Portugaliei, prin cel de al șaselea copil al lor, Infanta Antónia, sunt bunicii regelui Ferdinand,  Întregitorul României Mari,  străbunicii lui Carol al II-lea și ai regelui Mihai al României.

Parcul și Palatul Pena 

.. este locul unde natura și arta se completează minunat.

 Hans Christian Andersen

De cele mai multe ori se vorbește doar despre Palatul Pena, nu și despre ce este în jurul clădirilor colorate. Turiștii sunt mereu grăbiți să bifeze cât mai multe obiective pe o listă, așa că uită să privească și să înțeleagă locurile ca pe un întreg, un sistem care are alt farmec, altă perspectivă dacă e privit în totalitatea lui. Așa este și întreaga zonă Pena, parcul și palatul. Au fost create împreună, în același timp și de oameni care aveau o dragoste și o cultură aparte despre natură, arhitectură și relațiile cu sufletul omului. 

Parcul Pena, Parque da Pena

Pentru a ajunge la palat, trebuie să străbați și câteva alei ale parcului. Se poate merge pe jos sau cu transportul local, un autobuz sau așa zisul trenuleț. Pe jos este mult mai interesant deși Cronos se încruntă spre noi, pământenii. Așa că vedem puțin din parc, foarte puțin.

Intrarea în domeniul Palatului Pena se poate face pe două porți:  Portão dos Lagos / Poarta Lacurilor și Jardim da Rainha / Gradina Reginei, ultima fiind cea mai aleasă de vizitatori. Cea mai interesantă pentru a prinde un pic din miracolul parcului este Portão dos Lagos, puțin mai depărtată de intrarea în palat. Noi  am făcut acest drum după ploaie, am scurtat pe alei de pământ pe care se încolăceau rădăcini ciudate, alunecoase, dar a fost plăcut. Zona este superbă, cunoscută fiind ca Vale dos Lagos da Pena.

I se spune așa pentru că aici sunt cinci lacuri, artificiale, și numărul lor este legat de Constelația Lebedei (Cygnus) iar pe cel mai mare dintre lacuri ar fi trăit mult timp cupluri formate dintr-o lebădă albă și una neagră, întruchipând, se crede, două tipuri de energii, două lumini – cea a zilei, solară și masculină și cea a nopții, lunară și feminină. Cine știe ce a gândit cuplul regal alegând aceste păsări superbe pentru parcul lor, poate eleganța, iubirea și devotamentul în cuplu, poate legendele popoarelor din imperiu. Nu degeaba Strauss a spus acolo sus este Graalul, căci mitul lebedei, este legat de căutarea Graalului. Pe de altă parte, zona Sintrei este fidelă de mult timp cultului lebedei, așa cum aminteam și la Palatul Sintra. Plus obsedanta repetare a apelor curgătoare despre care scriitoarea portugheză Delilah Pereira da Costa, spunea:   Este apă, ca limită și trecere între o lume și alta, care apare întotdeauna în simbologia spiritualității portugheze. Despre simbolul apei purificatoare, cel puțin în credința portugheză, am amintit și când am povestit de Monumento aos Combatentes do Ultramar »📜.

Dacă ai timp, poți hoinări de plăcerea spiritului, a ochilor și a plămânilor prin frumosul parc  unde întâlnești mici cascade, podețe, peșteri, fântâni și multe opere de artă. Dar mai ales cedru canadian, sequoia nord-american, ginkgo biloba chinezesc, magnolii, sau conifere japoneze, rododendron dar  şi ferigi din Australia şi Noua Zeelandă. Se spune că și azi viețuiesc, aclimatizate, peste 500 de specii de plante din întreaga lume, aduse în Parcul Pena.

Din anumite zone ale parcului ca și din castel, priveliștile ce apar în fața ochilor sunt magnifice. Se poate zări Cruz Alta  sau statuia din vârful altei stânci, un cavaler medieval,  despre care se spune că l-ar reprezenta pe regele Ferdinand al II-lea, după alții chiar pe arhitect, baronul von Eschwege care era cam plin de ifose. Și tot în parc, într-un loc de belvedere este  o  masă şi un tron de piatră ce amintesc de locurile preferate ale reginei Amelia. 

Pereți ornați cu plută.

În parc este și cabana contesei Edla alături de grădinile ei private Chalet da Condessa sau Casa do Regalo (cu multe înțelesuri, de la dar regal, la răsfăț). Aflată la capătul vestic al parcului Pena a fost creată ca un spațiu privat al cuplului regal  și o poți întâlni în plimbări prin parc. Nu cea veche căci aceea a ars, ci una nouă, refăcută pentru turiști. Clădirea a fost modelată după cabanele alpine elvețiene, țara contesei, care erau foarte la modă în Europa la acea vreme. Clădirea a fost construită în anii 1864-1869. Este interesantă construcția ei, redată aproape identic cu cea originală: pereții ce par îmbrăcați în lemn sunt de fapt din zidărie iar o parte  au celebra plută portugheză ce ferește casa de umezeală permițând totuși prinderea plantelor agățătoare. Adevărata artă în plută este însă în interior. Compania Parques de Sintra – Monte da Lua SA și-a asumat recuperarea completă a cabanei Edlei. Această lucrare a primit mai multe premii, inclusiv Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural – Europa Nostra 2013, la categoria „Conservare”.

Palatul  Pena, Palatul Stâncii

Palatul Pena
Poarta Alhambrei și Poarta Monumentală

Am stat cred că peste 2 ore la o coadă lungă ce ne-a amintit de cozile comuniste românești pentru alimente. Aici am făcut coadă la istorie și artă. La aceeași coadă au stat și cei cu bilete luate online. Nu ne-a părut rău, doar că vremea era ciudată, oscila între rafale de vânt foarte rece cu goana norilor amenințători, alternând cu pauze însorite. Într-un final ne-am văzut ajunși în mica piațetă din fața  Arcului Tritonului și de aici am început practic vizita clădirilor.

Pena Palace (Palácio da Pena)
Puteți să-mi spuneți câte simboluri sunt aici?

Vă spuneam mai sus că din vechea mânăstire au rămas altarul dar și ruinele fostelor chilii. Ei bine Ferdinand și arhitectul sau au transformat cele 14 chilii în camere mai spațioase și într-o micuță capelă ce păstrează altarul original și clopotnița. Acesta formează aripa Palatului Vechi ce se identifică din exterior prin culoarea roz aprins a zidurilor. În anul 1843 Ferdinand și Maria decid să mărească palatul și așa apare Palatul Nou, cu ziduri colorate în galben. Acestea două sunt înconjurate de Caminho de Ronda, Calea rotundă, o alee dacă pot să-i spun așa de-a lungul căreia sunt creneluri, turnuri de pază, un tunel de acces și chiar un pod mobil. Noi am ales să facem acest tur la final. Dacă aveți rău de înălțime mai bine evitați. Circuitul are zone unde este deasupra văii iar planșeul este ca un balcon ieșit în exterior. Bine că nu e de sticlă!  Pe circuit era o aglomerație de nedescris, plus că unii, amatori de a-și face cât mai multe poze cu propriile chipuri în cele mai înguste locuri, nu se sinchiseau de cei ce doreau să circule. Cultura turismului de masă!

Caminho de Ronda, lățimea balconului cam cât trece o persoană.

Pena are o arhitectură neobişnuită, eclectică, unică  pentru Portugalia: îmbină stiluri care exprimă influenţa stăpânitorilor şi cuceririlor Portugaliei –  de la celți, romani şi arabi, la spanioli, asiatici, nativii Americii Latine amestecați cu sclavii africani, o arhitectură în stil manuelin, gotic, rococo, maur original și mudéjar, toate însă zise neo. Se crede că Ferdinand și Maria au dorit să-și exprime astfel mândria de a fi fost primul imperiu care a cuprins lumea  și că ei ar fi fost cei care au dus navigația pe culmi mari. Dar dacă privești destul de atent, observi că influența arabă domină și aici, o modă a acelor vremuri în întreaga Peninsulă Iberică.

Tot ce vezi în Palatul Pena este interesant. Sunt enorm de multe obiecte personale și  mobilier  de la familia regală, așa cum au rămas când au fost obligați să plece în exil, la acel 5 octombrie 1910. Sunt apoi panourile  cu informații pe care le-am fi vrut citite dar în ritmul în care trebuie să mergem, a fost greu să cuprindem totul. Mai ales că încercam să furăm și câte o poză. Majoritatea camerelor sunt mici, mai ales cele din palatul vechi, iar vizitatorii merg de-a lungul unui coridor marcat de cordoane, sub atenta supraveghere a salariaților muzeului, ca nu cumva să fotografieze sau să rămână cineva în urma grupului. Neplăcut pentru noi.

Poarta Alhambra, un arc prin care trece orice vizitator, se pare că este inspirată de Poarta Dreptății din Alhambra, Granada, Spania. N-am văzut să aibă și simbolul cheii, poate mi-a scăpat mie dar are trei trandafiri, de aceea i se mai spune și Ușa Trandafirilor. Este la capătul traseului care ducea la vechea mănăstire.

BUST
Ferdinand al II-lea

Trecem de Poarta Monumentală,  o intrare fortificată executată cu multă artă, combinând elemente din clădirile importante ale Lisabonei epocii descoperirilor precum  Torre de Belém și Casa dos Bicos, decorată cu steme ale familiilor regale portugheze și germane. În spatele Porții  Monumentale  este podul mobil întâlnit la toate palatele Evului Mediu, în scop de apărare, doar că acesta este fals, doar pentru impresie.

Am zăbovit puțin la Portico do Tritão / Arcul Tritonului, numit și proiectat chiar de Ferdinand al II-lea ca Porticul alegoric al creației lumii. Tritonul este preluat din mitologia greacă, fiul lui Poseidon, cu o înfățișare jumătate bărbat, jumătate pește cu una sau două cozi și care trebuia să agite ori să calmeze valurile când sufla dintr-o scoică. Aici Triton este înfățișat între lumea apelor și lumea terestră. Iese din ape, dintre scoici uriașe și ține pe umeri lumea terestră simbolizată de un copac ce pare că răsare din capul zeului. Vița de vie se întinde spre toate ferestrele de sus pe care Triton pare să le susțină, mai ales cea copiată după celebra fereastră din Tomar. Se bănuiește că inspirația pentru Triton ar fi de la  Damião de Góis care în  1554 a scris despre un triton văzut cântând în timp ce stătea pe o scoică, pe o plajă lângă Colares. Dar alegerea acestui personaj este înțeleasă ca o sărbătoare a Descoperirilor, datorită motivelor marine. Pe de altă parte  regele Ferdinand al II-lea, pasionat de artă, a trăit în vremea teoriilor  lui Darwin. Să fi anticipat cumva  regele Ferdinand II supa primordială, teoria lui Oparin și a transpus viziunea în celebrul Triton cu un secol mai devreme?! Rămâne un mister! 

Ne-am privit ochi în ochi…. adică am înfruntat Tritonul!

Nu pierdeți biletele de intrare, nouă ne-au fost solicitate de două ori pe traseul interior.

Sub arc se află porțile de lemn decorate cu dovlecii pelerinului / Cabaças do peregrino,  acele  tărtăcuțe goale pe dinăuntru care în Evul Mediu se purtau la brâu de călători și erau umplute cu apă, vin sau medicamente.

Pena Palace - Cloisters
Renovată (foto preluat)

Intrăm apoi în Claustro Manuelino, curtea interioară  decorată în stil maur cu ceramică maură. Este parte din vechea mănăstire și ceramica ei a fost refăcută de curând. După renovare, același motiv marin, scoica uriașă ce stă pe patru broaște țestoase. Repetarea scoicilor în aceste zone ale palatului duc cu gândul la simbolul ei în Evul Mediu, fecunditate, fidelitate și castitate. La fel și țestoasa, un simbol al veșniciei, printre altele. Sau poate este legată de legenda Sf. Iacob și creștinarea Peninsulei Iberice, pelerinii acestuia având ca semn o scoică. Sau facerea lumii, uterul primordial cum credeau nativii sud-americani înainte de cucerire și creștinare. N-avem timp să întrebăm, ghidul ne zorește!

Fațada principală a mănăstirii a fost reproiectată cu un pasaj care oferă acces la Pátio dos Arcos / Curtea cu Arcade,  arhitectură maură, interesantă pentru priveliștea asupra întregii zone  Sintra, până la Oceanul Atlantic. 

Capela vechii mănăstiri a Maicii Domnului din Pena își păstrează forma și aspectul original din secolul al XVI-lea, cu naosul mic și un plafon gotic boltit, cu altarul din alabastru și marmură neagră și pereții acoperiți cu plăci azulejos din același secol.  Vitraliile capelei, originale și acum, au fost comandate de regele Ferdinand al II-lea la un mare atelier din Nürnberg. Cel aflat pe peretele opus altarului este valoros prin mesajul său despre istoria parțială a Portugaliei: planul împărțit în patru tablouri reprezintă pe Fecioară si Sf. Gheorghe, sfântul protector al armatei portugheze, iar jos regele Manuel I și Vasco da Gama la Turnul Belem, locul de und ea plecat în expediție. Deasupra este sfera armilară, semn heraldic portughez și în zilele noastre iar sub ea blazoanele Mariei a II-a și a lui Ferdinand al II-lea, plus crucea Ordinului lui Hristos, din care făcea parte Henrique Navigatorul.

20180210133420
Terasa Reginei Amelia și Poarta Alhambra (sau locul unde îți poți pierde partenerul 😄)

Terasa Reginei este probabil cel mai bun loc pentru a obține o imagine de ansamblu a arhitecturii palatului. Ea aproape că înconjoară resturile vechii mănăstiri, doar terasa este nouă. Terasa are o tun conectat la un  cadran solar de pe turnul cu ceas, finalizat în anul 1843. Pe cadran  sunt lunile anului și orele zilei. În fiecare zi la prânz tunul trăgea automat o salvă. Turnul cu ceas a fost finalizat în 1843. Legată de terasă este Camera Arabă, Sala Árabe un loc de unde se puteau scruta zările.

Palatul Pena
Sala de mese. Masa strânsă este rotundă, extinsă este pentru 24 de persoane.

La parter este sala de mese privată a Familiei Regale. Pereții decorați cu plăci ceramice noi păstrează  din  vechiul refectoriu al călugărilor bolțile în stil manuelin din sec. al XVI-lea. Mobilierul din stejar sculptat și o parte din porțelanurile Limoges ștampilate cu coroana Casei Regale, plus cele  Vista Alegre, alb și verde, comandate de D. Fernando, sunt originale și pot fi admirate de la distanța coridorului pe care avem voie să circulăm. Amestecul cultural este dat de covorul turcesc, dantelăria și perdelele elvețiene, evantaiul din pene imense și micuța caravelă portugheză susținută de nimfe și Neptun.

Bucataria regala are un spațiu imens, este cea mai mare încăpere se pare. Explicabil dacă ne gândim că aici la Pena s-au dat petreceri mari pentru diferite evenimente și vizitele altor capete încoronate din Europa. Tot ce este în bucătărie, vasele, diversele ustensile sunt originale, din cupru și ștanțate  cu literele PP / Palatul  Pena, plus monograma regelui Ferdinand al II-lea.

Dormitorul regelui Ferdinand al II-lea  este tot în vechea mănăstire deși era planificat în corpul nou. Moartea primei soții l-a făcut să rămână în același dormitor cu vedere la Castelul Maur pe care mai târziu îl va împărți cu contesa Edla. Dormitorul era decorat în stil neo-mudejar, după cum și-a dorit Ferdinand. A devenit ulterior dormitorul reginei Amelia, ultima persoană regală ce a locuit în acest palat.

Sintra Parks Parque And Palacio Da Pena Room D Fernando Rainha D Amelia
Dormitorul Regelui Ferdinand II apoi al reginei Amelia (preluare pliant)

Camerele regelui Carlos, penultimul rege portughez, sunt simple și micuțe. aflate la etajul inferior al fostei mănăstiri. un dormitor, biroul și baia. Pe pereți este pictura neterminată cu nimfe și păsări, rămase așa în urma  decesului său brutal. Alături este camera secretarului regal, mică tare dar atractivă prin tavanul gotic.

Apartamentul ultimei regine portugheze, Amelia, are un dormitor micuț, baia, dressingul, biroul și camera de ceai. Camera-birou a fost folosită de contesa Edla inițial apoi de regina Amelia care a păstrat mobilierul oriental, dulapul spaniol și porțelanurile Meissen. Aici și-a petrecut regina Amelia ultima noapte înainte de a pleca în exil și probabil a fost unul din locurile unde a zăbovit mai mult la vizita din 1945. După ce a devenit muzeu, biroul a fost restaurat de pictorul Eugenio Cotrim în anul 1917.

Camera ceaiului a fost decorată de Ferdinand al II-lea și folosită în timpul celei de a doua căsătorii a sa. Apoi aici regina Amelia își primea apropiații.

Prima cameră de ceai a regelui Ferdinand al II-a a fost transformată în  sala telefonului de regele Carlos. Telefonul expus nu este cel original. 

 Camera de fumat, o modă a sec. XIX, este interesantă prin plafonul realizat după cutumele islamice, mobilierul indian și candelabrul imens fabricat la mijlocul sec. XIX. Un amestec de stiluri foarte potrivite pentru visele fumătorilor. Tot aici a fost și camera de muzică.

20180210133207
Centrala telefonică (furată de sub nasul supraveghetorului 😄)

 

Sala Nobilă, Salão Nobre este punctul culminant al vizitei și, de asemenea, trecerea de la vechea mănăstire la noul palat. Întregul set este de o frumusețe de nedescris. De la tavan la pereți și de la mobilier la obiectele expuse precum colecția de porțelan oriental – japonez și chinezesc a lui D. Fernando, totul ne amintește de cultura orientală. Are 12 ferestre gotice combinate cu model neo-maur, te întâmpina patru statui de lemn de nuc ale unor turci ce țin în mâini câte un lampadar. Mobilierul capitonat cu piele roșie de Bordeaux, adică opt canapele având alături scaune, fotolii, măsuțe au fost refăcute după anul 2010 și acum sunt la fel cum le-a lăsat familia regală. Vitraliile germane comandate de Ferdinand au o simboluri masonice clare. Candelabrul neo-gotic are ca suporturi pentru lumânări flori alb-albastre cu multe frunzulițe verzi, floarea fiind  gloria dimineții, adică pe românește volbura. Motivul volburei se mai regăsește și în alte camere. Pe vremea regilor aici se ajungea pe o scară, Escada das Cabaças, Scara tărtăcuțelor.

Sintra Parks Parque And Palacio Da Pena Salao Nobre
Salão Nobre (foto preluare pliant)

După 1910 guvernul nou și-a însușit o parte din mobilierul camerei, acesta fiind apoi de negăsit. Pentru a acoperi golul din muzeu, statul a cumpărat mobilier indian autentic prin anul 1940. Așa cum declara în 2014 directorul muzeului, totul aici a fost „modificat în raport cu configurația sa istorică”. Renovarea din acest mileniu a costat aproape 300 000 € așa că prețul tichetelor de vizitare cât și prezența supraveghetorilor este de înțeles.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În Sala dos Veados, Sala Cerbilor unde se remarcă frumosul tavan și pereții din stuc, există capete de cerb și alte piese din colecțiile de vânătoare regale. Ghizii spun lucruri diferite despre această încăpere, cum că nu ar fi fost nicicând folosită. Pe panoul indicator spune că aici se țineau banchetele. Pe cine să crezi?! Moartea reginei Maria avea să reducă din planurile de construcție. Se pare că sala trebuia să fie decorată cu costume de cavaleri medievali, arme, steme heraldice și trofee de vânătoare. Aici ar fi trebuit primiți ambasadorii dar a ajuns doar o sală de biliard! Capetele de cerb expuse sunt din ipsos, doar coarnele sunt naturale. Astăzi în această sală este expusă fabuloasa colecție de vitralii a regelui Ferdinand al II-lea. Oricât m-am foit, n-am reușit să fur de aici o poză cu vitraliile, erau mai mulți supraveghetori decât în rest.

Sintra Parks Parque And Palacio Da Pena Sala Verde
Sala verde (preluare pliant)

Ar mai fi de reținut dintre cele 26 de camere ale palatului, nu toate deschise publicului, și Sala Verde, numită așa după decorația pereților și care are expusă și cartea de impresii ale unor mari personalități politice și culturale ce au pășit prin acest castel. Dacă am fi avut acces să scriem impresii, aș fi menționat doar că mi-a făcut plăcere să văd micul portret al regelui României, Ferdinand Întregitorul. În vremea monarhiei era un fel de anticameră și separa zona publică de zona privată.

Traseul de vizitare în interior poate varia puțin, în funcție de renovările care se fac sau, rar, de vizitele oficiale ale președintelui Portugaliei sau alte delegații străine.

Magazinul, restaurantul și cafeneaua Palácio da Pena, situate în vechile grajduri, au fost supuse unor ample lucrări de renovare. La fel camerele servitorilor aflate după  arcul tritonului. Terasa  restaurantului oferă o vedere panoramica asupra rezervației naturale Serra de Sintra și asupra coastei Oceanului Altantic dacă este senin. Deși ne cam rodea foamea după vizită, am preferat să ne grăbim pașii spre vecinul Castel al Maurilor și să amânăm prânzul până ajungeam în centrul Sintrei. Și bine am făcut!

Fațadele castelului se degradaseră, erau aproape gri dar au fost rezugrăvite în culorile originale, galben și roz aprins. Apropo, am întâlnit la muzeu dar și în mediul online turiști nemulțumiți de prețul de vizitare. Un astfel de castel, într-un mediu umed precum cel din Sintra și de dimensiunile impresionante ale clădiri și parcului, necesită cheltuieli mari de întreținere.

Un vitraliu din Sala Nobilă, colecția Ferdinand al II-lea. Este plin de simboluri variate și scrieri gotice, aș putea spune o chintesență a ceea ce a trăit și gândit regele consort. Poză preluată Wikipedia.

Pentru a ajunge  la Palatul Pena, se poate lua autobuzul 434  (circulă de la gară, traseul și hartaaici) sau se merge pe jos, 4 km de la gară, doar dacă ai puțină condiție fizică, efort răsplătit de frumusețea pădurii.   Cu mașina personală e mai complicat, drumul pe panta dealului este dificil, are curbe în ac de păr și   uneori este atât de îngust încât din mașină poți rupe o floare de pe balconul caselor pe lângă care treci. Cu tuk-tuk n-aș încerca, cu un taxi da. Palatul se află vizavi de Castelul Maurilor, de aceea ambele monumente sunt adesea vizitate împreună. 

Pentru a cumpăra bilete online și a primi o reducere de 5% (evitați cozile, eventual obligația de a plăti doar cu cardul din motive de pandemie ), trebuie să intrați pe site și să știți precis ziua și intervalul orar de vizitare, plus dacă vreți transport asigurat contra sumei de 3 € pentru adulți și copii de 6-17 ani. Seniorii +65 și copiii sub 6 ani au transport gratis. 

Persoanele in scaun cu rotile nu puteau vizita palatul datorită scărilor și unor diferențe de nivel (totuși trebuie interesat direct pe site căci Sintra a devenit membru al Rețelei europene pentru turism accesibil (ENAT) și poate s-a schimbat ceva. Deși dacă e să ne luăm după anunțul făcut în martie la serile muzicale anuale din Sala Nobilă, nu cred că s-a adaptat ceva: Vă rugăm să rețineți că Sala principală a Palácio da Pena nu este accesibilă persoanelor cu mobilitate redusă și călătoria de la locul de parcare la sala de concerte durează aproximativ 15 minute pe jos. Parcul însă este accesibil, chiar există mijloace de transport care facilitează deplasarea persoanelor cu handicap locomotor.

O ultimă privire pe drumul spre castelul unde maurilor nu li s-a permis să rămână.

Cam atât despre Palatul Pena. Interesant, colorat ca o pungă cu acadele, o întâlnire scurtă cu istoria României, priveliști magnifice și la final multe semne de întrebare rămase în același stadiu de dinainte de a-i trece porțile. Ca după orice vizită într-un loc istoric.

Continuare ….. în curân

%d blogeri au apreciat: