Istanbul, Stanbul ori Stambol cum i se zicea acum un secol, este un oraș fascinant și acum după milenii de viață și după mulți stăpânitori. Să sperăm că va rămâne așa, cu clădirile lui vechi și frumoase, cu istoria lui, cu amestecul etnic și cu ….pisicile lui frumoase!!

           

Orașul Vechi  / Eski Șehir sau Peninsula Istorică  / Tarihî Yarimada  are locurile cele mai frumoase, istorice ale Istanbulului și nu trebuiesc ocolite. Altfel nu poți zice că ai fost acolo. Cele mai multe obiective turistice vechi datează din perioada bizantină și otomană și foarte multe sunt în orașul vechi, în sau pe lângă  Piața Sultanahmet.

Sultanahmet, un nume întâlnit pe toate ghidurile turistice ale Istanbulului de azi, numele este dat de cel al sultanului Ahmed I 1590 – 1617, al paisprezecelea sultan al otomanilor. Este centrul istoric dar și turistic al orașului, locul unde rămășițe ale mai multor culturi ale lumii antice stau mărturie gloriei apuse a unei cetăți de legendă, atunci și acum. Este primul loc pe care practic l-am luat la pas în prima mea zi plină de văzut, gustat, mirosit, încercarea de a începe o firavă înțelegere pe viu a unei culturi vechi și miraculoase. Începutul a fost bun, a fost de acolo de unde îmi place mereu să încep vizitele, din zona istorică a orașelor vechi. Și ce putea fi mai vechi aici decât inima istorică, cartierul Sultanahmet și zona hipodromului de altă dată?

         

Hipodromul (hipos/cal și dromos/drum în grecește), At Meydani cum îi zic turcii, adică Piața de Cai, este unul din locurile emblematice ale Istanbulului, greu de înțeles dacă nu ai câteva informații despre istoria acestui oraș bătrân cu o populație ce aproape rivalizează cu cea a României. Astăzi o zonă de plimbare destul de liniștită deși mai mereu aglomerată, flancat de clădiri interesante și frumoase, cu câteva rămășițe din podoabele de altă dată ce mai amintesc că aici era centrul social al cetății, aici se aduna elita alături de împărat dar și oamenii de rând la distracția cea mai prețuită a acelei perioade bizantine, cel mai palpitant și sălbatic sport pentru cai în special, întrecerea carelor romane pe două roți, cvadriga și trase de patru cai legați în paralel. În momentul de glorie, erau se spune patru echipe, de fapt cele patru partide politice – albii, verzii, albaștrii și roșii- cu câte două care fiecare ce concurau, spectatorii pariind sume frumoase pe un anume atelaj sau conducător de car. Împăratul era și el prezent alături de suita sa, venea printr-un coridor direct din palatul ce se afla pe locul unde azi este Sultanahnet Camii și ale cărui fundații sunt îngropate sub moschee. O plăcere foarte scumpă, care aduna toată populația orașului, care crea pasiuni oribile ce mergeau până la revolte uriașe așa cum a fost cea din Salonic despre care am povestit deja în acel aricol și pentru care au fost uciși 7000 de oameni !

Construit de Septimiu Sever în anul 203 dar destul de mic și totul din lemn, este refăcut în anul 330 de Constantin cel Mare ca una dintre cele mai importante locuri ale noului imperiu, aici având loc și alte activități fericite sau dramatice, precum luptele gladiatorilor dar și execuții publice (răscoala Nika, aproximativ 40000 de oameni ce veniseră să protesteze au fost blocați și uciși aici). Tot aici, în timpul unui spectacol de circ, se spune că împăratul Iustinian s-a îndrăgostit de Theodora, viitoarea împărăteasă. Se spune că aici încăpeau 100000 de spectatori, alți istorici spun 40000 și aici se puteau organiza 8 tipuri de spectacole diferite în același interval de timp. Hipodromul a fost una din cărțile de vizită ale măreției imperiilor care l-au ocupat căci aici s-au adus tot felul de statui și alte obiecte valoroase din colțurile cele mai îndepărtate ale imperiului, din toate locurile cucerite. Unul dintre acestea este cvadriga – patru cai – adusă din insula Chios, azi proprietate a bisericii San Marco din Veneția, dusă acolo de cruciații latini, de acel doge Enrico Dandolo de care vă povesteam la articolul despre Sf. Sofia.  De fapt doar caii au fost duși la Veneția, carul și conducătorul se pare au fost topiți.

Odată cu ocuparea orașului de otomani în 1453, aceștia nefiind pasionați de cursele de care, doar de rapizii cai ai stepelor care n-ar fi avut loc să se desfășoare aici, au abandonat hipodromul care a ajuns o ruină, apoi loc de serbări populare și un cunoscut loc de vânzare/cumpărare cai de rasă în special, de aceea turcii îl numesc și azi At Meydani / Piața de Cai. A fost însă și locul unor execuții în masă chiar în sec. XIX, așa cum s-a întâmplat cu uciderea miilor de ieniceri din ordinul sultanului Mahmud al II-lea, Din 1922 este parc.

         

Când am ajuns la Hipodrom și am reușit să ne adunăm în jurul ghidei noastre locale, Selma,  pentru a-i asculta poveștile, așteptând întârziații, am scormonit prin memoria mea bătrână ceva despre întrecerile carelor romane. Mi-am amintit de un film care mi-a plăcut mult – cartea recunosc n-am citit – “Ben Hur”. Acasă în țară am căutat pe net filmul acela cam de o vârstă cu mine care m-a stors de adrenalină de mai multe ori. …. așa am ajuns și la articolul de pe Wikipedia despre Judah Ben-Hur, pe care vi-l recomand.  În o parte din filmul vechi din 1959 nu cel din 2016, întrecerea de care dintre cei doi frați vitregi, parada celor opt care înainte de concurs, se petrece pe alt hipodrom dar vă puteți da seama ce însemna asta și pe cel din Constantinopol.

Coloana lui Constantin Porfirogenithus,  numită și Coloana Zidită, este din piatră finisată, are 32 m înălțime dar nu i se cunoaște vârsta și originea, se știe doar că a fost reparată de cel care i-a dat și numele, menționând în piatră că a “dorit să concureze Colosului din Rodos”. A fost acoperită toată cu plăci de bronz aurit în sec. X, pe acestea fiind victoriile lui Basileios I din sec. IX dar aceste plăci și sfera lumii din vârf au fost topite de soldații cruciadei a IV-a / 1204 pentru a face monede (urmele smulgerii plăcilor au fost lăsate la vedere pentru aducere aminte). La fel cu Coloana lui Theodoius, a fost decopertată baza de pământul depus acolo când s-a ridicat moscheia lui Ahmed, este protejată de peste 150 de ani și este un loc foarte căutat de turiști, cei mai mulți doar pentru o poză zâmbăreață de uite, am fost acolo, deci sunt mare că am mers la turci dar nu știu ce reprezintă piatra aia!  Legendele hipodromului sunt multe și lung, unele sunt mai dificil de aflat dar ele sunt practic scheletul nevăzut al frumuseții acestui loc !

       

Coloana Șerpuită  sau Serpentina este, ca și celelalte, pe spina hipodromului, (ridicătura ce despărțea hipodromul pe mijloc pentru a permite cursele de care) este pentru mine partea cu cele mai frumoase legende. Este legată de oameni, victorii, mistere. Adusă de Constantin cel Mare de la oracul din Delphi al lui Apollo, de la altarul unde Pythia era marea preoteasă, coloana se pare că a fost lucrată în anul 479 î. Hr. din scuturile, săbiile, coifurile și tot ce presupunea metal în echipamentul perșilor învinși de greci la Salamina și Plateea. Gurile rele ale istoriei antice spun că de fapt cei trei șerpi îi reprezentau pe Zeus, Poseidon și Apollo pentru a-i îmbuna. Era inițial o coloană din corpurile a trei șerpi încolăciți și formând 29 de inele pe care erau trecute numele a 31 de orașe grecești ce au luptat împotriva perșilor, “celor care au luptat în război”. Capetele șerpilor priveau în trei direcții diferite, pe ele sprijinindu-se un mare vas de aur ce folosea la arderea tămâiei. Când a fost mutată, s-a pierdut vasul – doar era de aur masiv – de fapt nu cel original care a fost topit în 379 î. hr. în războiul de apărare al oracolului de la Delphi. Capetele șerpilor au dispărut, nu se știe cum deși turcii credeau în miracolele lor, cert este că unul a fost găsit de frații Fossati și este la Muzeul de Arheologie din Istanbul iar al doilea este la British Museum. O legendă spune că atât creștinii cât și musulmanii urau șerpii pe care-i asociau  diavolului. Mahomed Cuceritorul chiar a zdrobit unul din capetele de șarpe dar apoi a poruncit refacerea și ocrotirea monumentului pentru că în oraș a fost o adevărată invazie de aceste suflete târâtoare.

          

Obeliscul lui Theodosius, de fapt Obeliscul faraonului Thutmosis al III-lea, este un monolitul de granit de un roz de Syena ce a fost făcut aprox. prin anul 1500 î. Hr. în onoarea unui faraon foarte iubit de popor dar Constantin I l-a vrut pe spina hipodromului său. Întâmplarea a făcut să ajungă mult mai târziu aici, în timpul lui Theodosius. Pentru aducerea lui din port s-a construit un drum special, transportul a durat mai multe zile și ridicarea s-a făcut pe parcursul a 32 de zile (aceste date sunt pe soclul lui, sunt și pe panoul informativ traduse în engleză). Povestea scrisă în piatră cu hieroglife având pe Horus sus, victoriile faraonului în Mesopotamia dar și panourile de bronz de deasupra soclului cu secvențe din viața lui Theodosius – primirea darurilor, curse de care, dansuri vechi sau chiar munca de ridicare a coloanei grele -au ieșit la iveală acum mulți ani – cam 1855 – când s-a decopertat o parte din zonă și de atunci monumentele de pe spina sunt protejate.   Azi obeliscul este mai mic cu 8 m decât cel inițial, s-au prăbușit 2 blocuri la un mare cutremur, are puțin peste 19 m și o vârstă de aprox. 3500 ani.

        

        

Fântâna Germană / Alman Çeşmeçi, este darul împăratului Germaniei Wilhelm al II-lea către sultanul Abdul Hamid al II-lea, cu ocazia aniversării celui de al 25-lea an de la încoronarea pe tronul turcesc. Vizitele lui Wilhelm al II-lea prin Turcia au fost mai multe și au avut scopuri comerciale, interesele sultanului erau și ele legate de banii europenilor așa că schimbul de daruri a fost măreț. Fântâna a fost lucrată în Germania după proiect italian, transportată cu trenul, simbolic, și montată aici. Se spune că Wilhelm al II-lea a dorit foarte mult să o construiască pe delușorul Çamlica dar acolo este o altă zonă sensibilă a turcilor și sultanul i-a oferit acest loc istoric. Este singurul obiectiv din zonă care are o vârstă foarte fragedă dar este frumos. De formă octogonală cu un dom sprijinit pe coloanele verzi de porfir, are pe fiecare arcadă medalioane cu inițialele celor doi șefi de stat. Domul este din cupru iar pe interior are mozaic de tip bizantin din aur și pietre prețioase. Baza are robineți de alamă pentru apă și o placă pe care este trecută dedicația împăratului Wilhelm al II-lea “… în amintirea recunoscătoare… ” pentru sultanul Abdul Hamid al II-lea. Era, la vizita mea, cel mai fotografiat loc din piață și că am stat la un fel de coadă cu arabi, negri, alte nații pentru a face o poză. A meritat însă!

Bizantyon,  Constantinopol,  Istanbul  sau cum s-a mai numit el de-a lungul istoriei, a fost după legende și ceva documente vechi, întâi o colonie greacă înființată de aceștia după ce au consultat oracolul din Delphi și care le-a prezis că vor întemeia cetatea pe un teren opus de “ținutul orbilor” (cei de pe malul celălalt considerați orbi că n-au remarcat frumusețea locului). O legendă frumoasă dar oracolul nu le-a prezis și schimbările prin care va trece cetatea de-a lungul secolelor, astfel că este atrăgătoare și azi. Că am fost și eu oarbă mulți ani la acest loc deosebit, e adevărat fără să-mi spus Pythia. Uneori parcă vreau să o întreb pe marea preoteasă dacă voi revedea Istanbul. Mai bine aștept, dacă în răspunsul ei este și o virgulă ciudată   🤔?!