Știți cum este să-ți planifici din iarnă o vacanță, să faci traseele, să rezervi camere de hotel apoi când se apropie sorocul să faci valizele, să duci mașina la verificat, să-ți pregătești bănuții, unii pe card, alții cash că de, mergi în locuri unde oamenii se uită urât la bucățica de plastic ?! Și mai ales să dai un telefon la firma unde ai casco, doar așa pentru confirmare că, în caz de Doamne ferește, poți conta pe ei.

Cu câteva zile înainte de plecare am constatat că avem prea multe bagaje la care nu puteam renunța deși eram doar noi doi. Așa că soțul s-a hotărât să ia o cutie portbagaj .   O.K., de ceva timp îmi doream una. Vorbim una dar el face comanda de la serviciu și ce credeți, ia o platformă TwoBox cargo V2 – cu prindere pe cârlig de remorcare.  Prima dată m-am cam zbârlit la el, ca orice nevastă veritabilă ce sunt dar aveam să constat că era mult mai bună decât cutia. În primul rând că era la jumătate preț față de cutia portbagaj ce se pune pe mașină, apoi avea tot ce trebuie, adică loc pentru plăcuța de semnalizare  și sistemul electric necesar, plus că, foarte important, era și omologată UE pentru circulație pe drumurile publice.  La cutie, eu cu înălțimea mea aș fi fost la mâna soțului să umblu în bagaje, la platformă lejer tare. Și unde mai pui că la orice film interbelic, cu mașinuțele acelea haioase de altă dată, eu admir mereu doar portbagajul din lemn sau răchită, detașabil, ca în poza de sus !! M-a prins, ce să zic ! De fapt cu asta m-a și redus la tăcere. Problema a fost că noi  nu aveam cârlig remorcare, foarte necesar de altfel și trecut pe o  listă de ceva timp. Cum suntem adepții zicalei englezești, sunt prea sărac să cumpăr ieftin, soțul a ales un cârlig demontabil cu cheie, pentru a fi sigur că nu se fură, plus că se montează ușor și nu ascunde numărul de înmatriculare. Bune achizițiile dar au fost atunci  o micuță gaură în buget. Noroc că cei de la AutoGedal unde a comandat soțul, atras de livrarea rapidă în 24 ore, nu ne-au luat bani pe transport, am câștigat câteva cafele grecești. Și nici n-a pierdut timpul cu montarea cuiului de remorcare, i-au recomandat ei o firmă parteneră din București care a făcut operația bine și rapid. A propos, știți ce a fost mai întâi, oul sau găina ?!  Dar ce ziceți de varianta de pe blogul lor, ce a fost mai întâi, mașina sau cârligul de tractare ?!                                                   

Auto  hak – Carlige remorcare auto

Acum mă amuz când îmi închipui râsul homeric al lui Dumnezeu în toate lunile dinainte de plecarea în vacanța aceea. Îmi părea mie că cineva îmi spionează planurile dar nu credeam atât de perfidă divinitatea !

Vine ziua plecării spre Grecia, soțul meu se duce la serviciu cu mașina plină cu bagajele noastre de vacanță, iar eu ajung la el după prânz și plecăm spre Giurgiu. Hotărâsem să nu pierdem nici o zi de concediu, așa că drumul prin Bulgaria am zis să-l facem în acea după amiază. Era prima vară când se trecea la greci  prin drumul 5, vama Makaza. Pentru că nu ne place să alergăm ca nebunii și pentru că șoferul era după o zi de muncă, am hotărât să petrecem noaptea în Bulgaria, aproape de vama Makaza și am ales un hotel din Kirkovo care avea parcare păzită.

Ziua frumoasă, drumul prin Pasul Shipka, trecerea noastră favorită, a fost mulțumitor. Spun doar mulțumitor pentru că fix atunci se marca șoseaua pe acolo și am petrecut mai mult de o oră staționând, pauză în care am avut câteva momente de întristare văzând bulgarii ce trăgeau civilizat cât mai mult pe dreapta și românii noștri încercând să ajungă în față, să fie primii că de, Egeia sau Ionica nu accepta nici un minut de întârziere ! Ne-am îndulcit amarul însă cu niște minunate mure pe care soțul meu le-a adunat din pădure. Se dă drumul la circulație, trecem și noi pe lângă frumoasa polițistă bulgară ce încercase cu zâmbet să aplaneze micile conflicte și, după ce ieșim din curbele care unora le dau coșmaruri, ne pornim la drum întins, puțin peste legal, să recuperăm timpul pierdut. Veseli, glumim când trecem pe lângă statuia lui Dionisos, admirăm zonele și văzând câți români aleargă pe șosea spre Grecia ne întrebăm dacă n-ar fi bine să trecem totuși prin vechea dar frumoasa vamă Zlatograd – Thermes.

Ei bine, cineva acolo sus s-a hotărât că a râs destul de noi și …. mașina încetinește, șoferul devine livid, trage pe dreapta și m-a lăsat motorul !!  Câteva momente de stupoare ! Nu se poate, doar respectasem regulile, mașinuța noastră fusese la doctor înainte de plecare și primise O.K.-ul ! Ne dezmeticim, coborâm și soțul meu deschide capota, îi dă târcoale, se socotește, încearcă ….. nimic !! În acest timp mașinile treceau în mare viteză, chiar și mulți români de parcă eram la noi în țară. Dintre toți, câțiva bulgari încetinesc, ne fac semne, unul chiar întreabă dacă avem nevoie de ajutor.

Cine a făcut gluma asta cu noi a avut totuși inima bună și ne-a lăsat în marginea orașului Kardzhali, un orășel nu prea interesant la prima vedere dar, cum aveam să aflăm atunci, situat în apropierea capitalei tracilor, Perperikon !

Aducem încetișor mașina în zona blocurilor comuniste, tragem pe un loc liber și prima chestie căutăm o cazare (până la Kirkovo mai aveam 50 km, exclus să ajungem). Găsim repede, ducem din bagaje, admirați sau disecați de bătrânii ce stăteau pe bănci în fața blocurilor. La un moment dat oprește lângă noi  un bulgar și ne spune că acela este locul lui de parcare. Până să zicem ceva, ne întreabă dacă avem probleme ori doar ne-am oprit puțin. Îi zicem pe scurt și el amabil, fără să cerem noi, ne lasă locul spunând că se descurcă el să-și parcheze mașina în altă parte. Cert e că mașina noastră a stat acolo două nopți fără probleme.

La hotel încercăm să aflăm dacă putem găsi un service prin apropiere. Da, este. Discută patronul cu cel de acolo dar soțul își dă seama că este ceva mai grav cu mașina, deci hotărâm să ne întoarcem în România …. pe platformă !

Sună la cei cu Casco, surpriză, brusc nu aveam această posibilitate din Bulgaria !! Era trecută pe poliță dar între timp se schimbaseră clauzele și pentru cei ce aveau deja polițe vechi !!! Și nu ne-a notificat nimeni, plus că tocmai întrebasem cu câteva zile în urmă !  Mă rog, căutăm o firmă de transport din România, prietenii nu cunoșteau nici una serioasă, ce au găsit cereau plata întreagă în avans în bancă, deci nici o garanție.

Până la urmă am aranjat tot cu patronul cazării – omul nu știa nici o altă limbă decât bulgară, o.k. și thank – așa că în 10 minute, după mai multe telefoane ne-a găsit platforma, ne-a scris prețul pe hârtie în euro și leva, noi am constatat că e chiar binișor mai mic decât cel pretins  de români, așa că am bătut palma pentru a doua zi la prima oră !

A fost o zi în care ne-am distrat la greu în Kardzhali, atât cât se poate în acest oraș semi turcesc și parțial pomac. Am gustat mâncare turcească bună, am umblat prin cartierele vechi, în ruine dar unde te credeai la turci, am salivat la mirosul mâncărurilor de pește prins din râul Arda dar care se făceau doar în bucătăriile localnicilor nu și în cele câteva restaurante și am regretat că nu putem vizita Perperikon și Peștera Uterului, ultima celebră în lumea misticilor.

Am dormit fără vise, necazul ne trecuse, ne gândeam mai în glumă, mai în serios că viețile noastre sunt în mâinile unui necunoscut bulgar și voi ce călătoriți știți poveștile acestei zone.

Ei bine, dimineața ne-a bătut în ușă patronul hotelului iar lângă el era un tip micuț de statură, culoarea cafelei. Ne-a dat de înțeles că este șoferul platformei și a venit să ia întâi bagajele noastre. Ne cam pierise râsul, aveam doar un zâmbet grotesc, cred, și câte o inimă care bătea parcă altfel !! Să renunțăm?!  Să așteptăm încă o zi, două până reușeau cei din țară să ne trimeată un român ?! NU !! Când călătorești și mai ales cu mașina, devii alt om, mai deschis lumii diferită de a ta, mai curajos în a accepta orice provocare !

Omulețul a dat și el câteva chei la mașina noastră, în ideea că poate se rezolvă cumva.  Aveam să aflăm că de fapt este patronul unui service și o avtomorga. A zis ceva într-o limbă combinată,  am dedus noi după limba lui sprânceană-mână-pleoape că e mai grav, că probabil e nevoie de schimbat o  piesă la Opel. Așa a fost, ajunși în țară a durat patru zile până a venit comanda din Germania, nici reprezentanța Opel nu o avea pe stoc. La fel s-ar fi întâmplat și la bulgari. Defecțiunea era de neprevăzut ! Concediul nostru  era de fix nouă zile. În țară de la lăsatul mașinii la service până am ridicat-o au trecut cinci zile. Cu alte cuvinte a fost bine că am venit acasă.

Ne amuzăm și acum de spaimele noastre că ne taie gâtul bulgarul care era de fapt turc, că ne jefuiește în munți, că ….multe idei trăznite. Drumul a fost liniștit, omulețul a avut grijă de noi cu cafea și popasuri și a fost singura dată din multele noastre traversări ale Bulgariei când am mers pe Pasul Republika (mulțumesc divinitate că mi-ai dat prilejul să-l văd … de la înălțimea platfomei auto dar tot de Pasul Shipka mi-e dor).

Pasul Shipka într-o zi de vară ….

A fost o foarte scurtă vacanță în care cineva ne-a obligat să înțelegem că omul propune și Dumnezeu dispune, că hazardul face parte din viețile noastre, am văzut locuri noi, istorice, apoi și șoferul meu s-a simțit turist adevărat și … alintat de la înălțimea unei platforme auto !

Pasul Shipka, în alt an, într-o zi de vară…

Partea cea mai tare însă a fost când am încercat să negociem cu bulgarul drumul Ruse – București. Au fost două ore în care el, la volan prin Bulgaria, dădea și primea telefoane și vorbea o limbă aproape necunoscută urechilor noastre dar părea mai mult spre turcă. Reușim să prindem câteva cuvinte inteligibile nouă și am dedus că se interesa de poliția română !!! Într-un final ne-a dat de înțeles că merge până la Ruse, cum s-a angajat. L-am convins să ne treacă podul la Giurgiu, a acceptat fără să ceară alți bani doar să-i dăm taxa de pod în lei, pentru traversare înapoi. Să vă spun că a făcut acest gest din multă omenie? Sunt convinsă că nu mă credeți dar, atât cât ne-am înțeles pe drum, am aflat că omul mergea regulat în Germania să ia mașini, cunoștea și limba germană însă prin România nu a intrat nicicând de frica… poliției române !!

Datorită turco-bulgarului cu care a vorbit puțin,  vameșul bulgar n-a mai dorit să vadă nici un act al mașinii, ne-a spus doar că îi pare rău  și ne-a dat o.k.-ul să trecem granița.

La Giurgiu, chiar lângă benzinărie, o prăpădenie de platformă auto de-a noastră avea un număr de telefon. Am sunat eu cât timp soțul și omulețul dădeau mașina noastră jos de pe platformă. Mi-a răspuns cineva care m-a asigurat că într-o oră vine și ne ia, tocmai intra în București cu o mașină adusă din Grecia !!! Așa a fost, a venit la timp, mașină bună, nouă, ne-a dus direct la service-ul unde eram așteptați, am descărcat bagajele în altă mașină, am lăsat-o pe a noastră la doctor și am zis bucuroși ce bine e acasă, ce vacanță unică am avut !! Sper să rămână unică 😀 !
Mă credeți sau nu, de acestă vacanță ne aducem aminte cu destulă plăcere. A fost o lecție deosebită : oricât de pregătit, de grijuliu ai fi cu mașina ta, poți oricând avea surprize neplăcute pe care nu le mai poți rezolva singur ca pe vremuri cu bătrâna Dacia.  Totul este să poți gestiona problema cu sânge rece, desigur după ce trece primul șoc. Am aflat astfel că vecinii noștri bulgari nu doar fac murături minunate- și iaurt și rachie parfumată, aud o șoaptă – dar sunt și oameni normali, gata să ajute, fapt de care ne-am convins de mai multe ori.  Am aflat că atunci când pleci într-o altă țară trebuie să fii foarte atent la asigurările mașinii și nu numai, să ai în agenda ta numere de telefon necesare chiar în situații mai ușoare decât am avut noi, mai ales ale reprezentanțelor mărcii mașinii tale și să ai neapărat optimism, orice s-ar întâmpla tu ești omul, ființa inteligentă ce poate rezolva problemele ivite, fără să faci depresie !! Ba din contră, să faci haz că doar așa cel ce a râs de visele tale, se îndură și îți dă o a doua vacanță chiar de vis !! Vis frumos !!


Articol scris pentru proba nr. 8 / Spring SuperBlog 2019

Poze preluate de pe Pixabay și AutoGedal. Cele din Pasul Shipka sunt din arhiva personală.