„Orașul de lângă mare”, căci asta înseamnă Pomorie în limba bulgară, l-am vizitat pe fugă, după frumosul sejur la Nessebar, despre care am povestit deja. Îmi doream de mult să văd puțin din ce înseamnă fosta „civitas magna” sau de fapt ce a rămas din ea ori ce a ajuns.

Pomorie este situat cam la jumătatea distanței între Burgas și Nessebar – 18 km până la Nessebar și 20 km până la Burgas – pe drumul E 87 și, așa cum am citit într-un ghid turistic, are vecin la vest chiar Marea Neagră iar aceasta este foarte mândră de perla de pe țărm! Căci Pomorie a fost aproape mereu o cetate înfloritoare, indiferent de numele conducătorilor săi, de religia lor, de interesele țării care ocupase cetatea.

Importanta destinație turistică și stațiune balneară de astăzi, Pomorie, numită așa doar din anul 1934, a fost recunoscută încă din sec. V î. H. când a devenit parte a provinciei romane din Tracia, păstrând numele de Anchialos  (aproape de mare sau aproape de sare, în greacă), primit de la întemeietorii ei, grecii antici. Istoria orașului, din antichitate și până în secolul XIX este foarte bogată, cetatea fiind mereu ținta năvălitorilor greci, goți, bizantini, venețieni, slavi și cel mai mult timp ocupată de otomani, cei care l-au numit Ahyolu. Eliberat de sub otomani la 27 ianuarie 1878, rămâne însă sub suzeranitatea acestora conform normelor impuse de tratatele internaționale și stă așa până în 1908 când Bulgaria devine de drept un stat independent. Istoria orașului așa cum am zis este interesantă, doar știind puțin despre ea puteți înțelege tradițiile, bucătăria, arhitectura zonei. Aici, ca și în nordul Greciei, aveți ocazia să vedeți pomacii în costume populare, deși nu este deloc indicat să vă alăturați lor. Pomorie a fost aproape mereu o cetate bogată căci aici erau izvoarele „sacre” cum le numeau tracii, adică apele miraculoase, vindecătoare și nămolul cu puteri terapeutice; se vindeau vinurile și rakia obținute din podgoriile proprii, vindeau pește, aici s-au stabilit de-a lungul timpului și evrei, armeni, germani, desigur și romi, fiecare aducând ceva nou pentru economia orașului. A fost și un important centru cultural și ecumenic, chiar sub stăpânire otomană. A fost pentru o lungă perioadă de timp cel mai important port comercial din sudul Bulgariei.

După ce în secolul XIX este lăsat să decadă, căci toate eforturile se făceau pentru dezvoltarea Burgasului, orașul găsește noi căi de a reveni la o perioadă mai bună, reluând cultura viei și obținerea vinurilor tradiționale – Dimiat de Pomorie, alb sec, unul din cele mai renumite dintotdeauna – se intensifică pescuitul, obținerea de sare din apă, se dezvoltă turismul balnear și chiar este declarat în 2007 capitala balneoterapiei.

Din vechiul oraș Anchialos au rămas astăzi doar 10 case asemănătoare celor din Nessebar, din piatră, lemn de pin și fag, nevizitabile am aflat, deși sunt declarate monumente culturale. Restul orașului vechi a fost distrus într-un incendiu puternic în 1909. Când am întrebat cum ajungem în partea aceea a orașului vechi, răspunsul doamnei de la Muzeul Sării a fost că nu avem ce vedea, este oarecum lăsată în paragină acea zonă, încă locuită de câțiva turci, plus că trebuia să mergem mult pe jos. Așa că am zăbovit puțin mai mult la acest muzeu unic în Bulgaria și Europa de est,  Muzeul sării.

        

Știți că sarea a fost unul din alimentele folosite din cele mai vechi timpuri, pe toate continentele și în toate culturile lumii antice. A fost extrasă din sol încă de acum 8000 de ani după dovezile arheologice, a fost folosită drept ofrandă către zei, se folosea la mumificare în Egipt în diverse combinații, adică  sarea divină, apoi o foloseau intens vrăjitoarele. A fost pe vremea romanilor o parte din plata soldaților de unde și numele de salariu, a fost nume de  zeitate a sănătății  Salus,  a făcut politica clasei conducătoare căci romanii când aveau nevoie de sprijinul maselor reduceau mult prețul sării iar când trezoreria imperiului se golea, o scumpeau. Cu alte cuvinte, nimic nou sub soare de-a lungul mileniilor, doar forma diferă !    Dar, pe lângă sarea de mină, din pământ, zonele cu climă mediteraneană și cu ieșire la mări și oceane obțineau clorura de sodiu prin evaporarea apei. Sarea de golf, de fapt sarea de mare a fost mult timp considerată superioară celei extrase din mină. Fals ! Dar această credință aducea mai mulți bani vânzătorilor, ori chiar aur pentru că într-un timp se făcea un troc ciudat, 1 gram de sare pe 1 gram de aur !!

         

Extragerea masivă a sării prin evaporarea solară a apei a fost posibilă deoarece lacul Pomorie, cu apă foarte sărată, scaldă o parte a peninsulei de piatră și pământ pe care este stațiunea, peninsulă lungă de aproximativ 5 km. Apa din acest lac are o concentrație de 70% sare, fiind de 4 ori mai sărată decât apa Mării Negre sau mai bine zis decât media salinității apei acestei mări în diverse zone iar locuitorii din Pomorie au profitat din plin de acest lucru. Muzeul prezintă un documentar despre cum se extrăgea sarea din apa mării, apoi invită oaspeții în singura sală unde sunt expuse unelte de lemn autentice folosite de cei ce lucrau aici, documente în alfabetul arab cu traducere în bulgară și câteva în engleză, cărți poștale de la începutul secolului XX, câteva fotografii cu muncitori și turiști din acei ani, hărți topografice ale zonei, mostre de sare obținută din apa mării, de aici dar și din alte părți ale lumii. În fața micuței clădiri a muzeului sunt bazinele unde este dirijată apa pentru evaporare, numite solnițe solare și unde, în zile lucrătoare se poate face o demonstrație a modului de lucru, destul de simplist de altfel. Se pare, spun istoricii, că aceste solnițe solare existau încă înainte de sec. V î. H.

          

În lacul Pomorie „se forma” (așa ne-a spus persoana de la muzeu) un nămol terapeutic din organisme moarte și sare,  sapropelic (sapros/ putred și pelos/nămol în greacă), care avea efecte tămăduitoare miraculoase. Astăzi efectul este mult diminuat, totuși aici vin foarte multe specii de păsări care urmează Via Pontica, atât de cunoscută ornitologilor împătimiți, păsări care se opresc o vreme pe malul lacului pentru a consuma creveții sărați din apă sau pentru a se reproduce. De fapt, am aflat la muzeu, bulgarii au construit cuiburi artificiale pentru a ajuta păsările pe cale de dispariție să se stabilească un timp lângă lac și astfel să găsească condiții favorabile reproducerii, acțiune care a dat bune rezultate.

Sunt câteva informații, puține, despre băile cu nămol și tratamente cu ape minerale ce se practicau aici din vremea ocupației romane și chiar legenda singurei mânăstiri funcționale din zonă, Sf. Gheorghe, amintește de efectele acestora.

         

La Muzeul Sării ajungeți de la E87, intrând pe strada Kneaz Boris dacă veniți dinspre Burgas sau, dacă veniți de la Nessebar, din E87 intrati pe strada Manastirska până la intersecția cu Kneaz Boris, apoi pe strada Solna, unde sigur vedeți solnițele saline și clădirea muzeului. Taxa de intrare era 3 leva adult, fotografiatul gratis, doamna care era de serviciu vorbea puțin engleză însă vă poate scoate la imprimantă un material informativ în această limbă, din păcate n-am întrebat dacă și în franceză sau alta, română sigur nu.

Dacă timpul vă permite, puteți vizita și tombul din afara localității, se pare cel mai vechi descoperit pe teritoriul Bulgariei – 1888 cred – nu foarte bine conservat se zice dar care îmbină trei tipuri de arhitectură, cea greacă, tracă și romană (nu am ajuns, era deja aglomerat prin oraș), de asemeni treceți pe la Mânăstirea Sf. Gheorghe.

        

Puținul timp pe care l-am petrecut pe malul lacului Pomorie, se pare că m-a scutit în ziua aceea de pastila obligatorie pentru mine în acest sezon – alergii la plante – deci, dacă nu a fost efectul psihologic, atunci chiar aerul a fost lipsit de alergeni, având mulți ioni de sare dizolvați în vaporii de apă și fiind cu un ph acid.

Am stat destul de puțin în orașul Pomorie, ne doream ceva mai mult, să luăm peninsula la pas o oră- două dar deja era foarte aglomerat, parcările pline și foarte cald iar umezeala se simțea în aer și haine.  Deși muzeul e sărac în exponate, luminat prost că nu prea poți face poze, vizita a fost bună, am mai aflat câte ceva din tainele sării de mare.  Dacă ajungeți acolo, poate vizitați   toate trei obiectivele dorite.

Vacanțe minunate să aveți !