O, Hristoase! Este o priveliște frumoasă de văzut. 
 Ce a făcut cerul pentru acest pământ delicios 

Lord Byron / Pilgrimajul lui Childe Harold 

În vacanța noastră portugheză din 2019, am făcut un popas și la Sintra. Am ales cazare în Sintra, două nopți, în speranța că vom vizita cât mai multe obiective, știind că este o locație cu drumuri mai obositoare. Ar fi fost după planurile noastre dacă zeul ploilor nu s-ar fi distrat cu visele noastre. Totuși am reușit să vedem ce era mai important. 

La ieșirea din gară sunt o grămadă de taxiuri, tuk-tuk cu șoferii lor insistenți, o farmacie, stația de autobuz 434 care duce la Pena și Castelul Maurilor, deci face turul monumentelor, sunt și  tot felul de locuri de mâncat. Noi am încercat o dată și restaurantul chinezesc aflat oarecum  peste drum de gară, Chines Da Fu Lou și jur că nu a fost o alegere greșită. Am mâncat foarte bine, la un preț foarte convenabil, servire bună și rapidă, personal amabil.

sintra-station
Gara Sintra, sala cu automatele și ghișeul de bilete și informații

Am luat trenul din gara Oriente, Lisabona (după cum vă avantajează, sunt trenuri și din gara Rossio, Sete Rio, Benfica) foarte convenabilă pentru noi căci metroul ne-a dus de la ușa hotelului »🛌 direct în gara Oriente. Se poate merge și cu autobuzul dar nu ne-a încântat ca timp și cost. Am folosit cardurile VivaViagem, 4€ +0.50€/cardul un sens sau 8.5€ dus- întors. Despre gratuitatea transportului spre Sintra am scris deja în alt articol »📝/ Urban. Am validat biletele la  tollul de baza  scării rulante și am urcat la linia anunțată pe tabel. Drumul a fost scurt, cam 45 minute, trenul curat, oprește de 17 ori. Și iată-ne la capăt de linie,  în gara Sintra, Portela de Sintra. O clădire  mai veche dar, atenție, cardurile validate în Lisabona trebuiesc validate și la ieșirea din gară, de fapt la ieșirea de pe peron. În caz de pierdere a lor, vine și pierderea financiară.

Din gara Sintra am pornit pe jos spre centrul localității, noi alegând cazarea chiar central, Casas da Biquinha. Grijă dacă alegeți această cazare, au apartamente la mai multe adrese. Acum adresele sunt trecute pe Booking.com în dreptul camerei, când am rezervat eu nu erau. Am avut apartamentul din R. Guilherme Gomes Fernandes 4, parter, cu ieșire în stradă, intrare cu cod, foarte dotat dar nu prea elegant, ceea ce totuși nu ne-a deranjat. De aici, ce nu vă spune gazda la rezervare, ieșirea în centru este pe multe scări, Escadinhas do Hospital… probabil pentru refacerea siluetei 😆 după un consum exagerat de pasteis de nata despre care am scris deja »🍮. Practic eram la 200 m în linie dreaptă de Palatul Sintra, doar ceva mai jos în vale. Spre gară când am plecat, am ales altă cale,  drumul a fost aproape drept.

Am plecat din zona nouă a orașului Sintra, gara, spre Vila Velha, spre centru și ne-am oprit în Largo Rainha Dona Amélia, chiar zona centrală unde este și Palatul Regal Sintra.

Am mers pe Volta do Duche având în dreapta frumosul parc Liberdade, fost până în 1975  Oliveira Salazar, mărginit de multe statui și de bordura de beton pe care erau înșirați comercianții ambulanți cu tot felul de suveniruri, de la celebra plută portugheză, desene, broderii și tricotaje, magneți, flori naturale, până la pietre mai mult sau mai puțin prețioase. Cam 1.3 km până în centrul istoric plecând de la gară. Volta do Duche într-o traducere aproximativă ar fi întoarce la duș, amintind astfel că în această zonă un doctor a deschis băi publice în anul 1848 și au funcționat până în 1908. Din mers pusesem ochiii pe câteva suveniruri dar ploile care au venit în următoarele ore i-au gonit pe bieții comercianți. Pe drum am admirat, la fel și la plecare, primăria orașului, Camara Municipal. 

Despre Sintra

Sintra aflată în Triunghiul de Aur, numit după cele trei atracții principale: Sintra, Cascais și Estoril, este o localitate ce trăiește aproape exclusiv din turism. Se spune că dacă vizitezi Lisabona și nu treci și prin Sintra, n-ai înțeles cultura portugheză. După vizita acolo pot fi de acord cu Lordul Byron care a definit aceasta zona ca fiind Paradisul terestru

După potop, privind cu speranțe de lângă … picota 🤔! Să punem natura la stâlpul infamiei?

Sintra face parte din  Área Metropolitana de Lisboa, prescurtată ca AML, una din cele mai mari zone metropolitane din Europa, inițial  numită  Grande Lisboa. Este  la aproximativ 30 km vest de Lisabona,  la baza Serra de Sintra  (serra înseamnă lanț muntos) și se întinde de aici până la Atlantic, cam 16 km, culminând cu Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. În antichitate Serra de Sintra se numea  Muntele Lunii / Mons Lunae, în portugheză Monte da Lua și era locul unde se practicau ritualurile dedicate lunii și zeiței Diana căreia îi spunea Cynthia. De aici s-a ajuns la ibericul  Çintra. Sau unii cred că numele vine de la medievalul Suntria, adică stea strălucitoare. 

Cel mai înalt vârf al Serra de Sintra este la 529 m și este marcat de Cruz Alta. Cruz Alta a fost ridicată prima dată în sec. XVI dar nu se mai știe cum arăta. Aceasta de acum a înlocuit crucea distrusă de un fulger în  ziua de naștere a reginei Portugaliei,  Amélia de Orleans, în 28 septembrie 1906. Sintra este o zonă mistică așa că distrugerea crucii ar fi  fost un semn pentru monarhie, pentru regina Amelia și regele Carol! 

Sintra  a căpătat importanță abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a devenit un refugiu pentru marile figuri ale societății portugheze din acea vreme, care și-au construit palate acolo, creând atmosfera romantică.  Au trăit și au lucrat artiști și poeți, cum ar fi lordul englez Byron și Eça de Queiroz, ultimul considerat cel mai mare scriitor realist al Portugaliei. Apropo, lordul Byron a locuit la hotelul Lawrence, funcțional și azi, acolo unde a scris se pare și cuvintele de mai sus, privind frumusețea Cintrei, cum i se spunea atunci, deși la adresa poporului portughez a avut cuvinte nu tocmai de laudă.  Hotelul Lawrence, azi de 5 stele,  este cel mai vechi hotel funcțional din peninsula Iberică și, spun ei, al doilea cel mai vechi din lume încă funcțional, deschis fiind de englezul Lawrence Oram în 1764. Azi numele lord Byron vinde bine în Sintra. Se spune că și Luís Camões, poetul și scriitorul epic al Portugaliei, și-a citit prima dată Os Lusíadas în palatul regal Sintra, fiind apoi recompensat de D. Sebastião cu o mică pensie de stat.

Districtul Sintra, pronunțat în portugheză ˈsĩtɾɐ, amplasat în Munții Sintra din sudul Portugaliei, la aproximativ 33 km de Lisabona, are în administrare încă două orașe: Queluz (pe lângă palatul celebru aici este și școala națională de călărie, cu frumoșii cai Lusitano)  și Agualva-Cacém.

Centrul istoric al orașului Sintra  este  vechi și are drumuri înguste și sinuoase, deși incredibil de frumoase însă greu de parcurs cu mașina. Și mult mai greu de parcat. Dar are parcări publice la margine, unele gratuite.

 Sintra este din anul 1995 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Are o istorie bogată, extrem de lungă ca așezare umană, descoperiri recente vin din perioada paleolitică timpurie. Mai multe se cunosc începând cu anul  50 î.Hr. când orașului i s-a acordat statutul în Galeria Romană și în 1109 d.Hr., când contele Henrique  a recucerit definitiv  Sintra de la mauri.

Camara Municipal

Se spune că Sintra nu o poți înțelege decât cunoscând puțin din istoria ei. Un bun exemplu este Primăria și coloana interesantă din fața ei. Le-am admirat de aproape doar pentru faptul că am ales să mergem pe jos și nu cu autobuzul.

Camara Municipal, adică Primăria, este o clădire în stilul neo-manuelin, ridicată între anii 1906 – 1909 pe locul unei foste capele. Are un frumos turn cu ceas  acoperit cu plăci ceramice smălțuite, colorate, cu mici reprezentări ale stemei portugheze. Turnul principal se termină cu o sferă armilară și este înconjurat de patru turnuri mai mici.

În fața primăriei este un stâlp despre care am crezut că ar fi un pelourinho autentic, acel Pelourinho do Sintra. N-am aflat ce reprezintă acea coloană bogat ornamentată și nici când a fost lucrată. Poate nu m-am uitat bine la ea. Dar cred că este simbolul a ceea ce reprezenta juridic o picota, un memento al istoriei Portugaliei din epoca descoperirilor, din moment ce are în vârf sfera armilară cu unele steme, peste care este crucea lui Hristos, crucea ordinului militar Cavalerii lui Hristos, vechi de câteva sute de ani, azi onorific avându-l în frunte drept marele maestru chiar pe președintele Portugaliei. Am preluat poza de pe un site portughez pentru a se vedea și coloana pe care n-am reușit să o fotografiem.

Fonte Mouristica

Fântâna Maură

Spuneam mai sus că spre cazare am ales să mergem per pedes (nu apostolorum  😉 căci aveam încălțări comode, numai bune pentru drumurile Sintrei) și bine am făcut. Printre alte frumuseți am întâlnit și prima fântână din Sintra, Fonte Mouristica, Fântâna Maură a cărei istorie aveam să o aflăm seara, căutând prin paginile portugheze. Ceea ce am văzut este parte din lucrarea  veche dar cu azulejos nou din 1990, diferit de cel original despre care se spune că era în stil mudéjar. Se pare că apa nu este indicată pentru băut. În apropiere de fântână este și stația trenulețului turistic Sintra.

Sintra a avut mai multe fântâni publice în trecut, acestea fiind singurele care aprovizionau cu apă potabilă locuitorii. Acum sunt mai mult puncte turistice, unele lăsate în paragină.

Fonte da Pipa

Fonte da  Pipa / Fântâna Zmeului, o fântână atestată documentar din sec. XIV dar fără informații mai ample. Cea de acum este din sec.XVIII. Este plăcută, cu azulejos alb-albastru redând scene mitologice cu zeița Diana și Justiția. Medalionul reginei Maria I amintește faptul că fântâna a fost construită din ordinul ei, după ce l-a învins pe celebrul marchiz Pombal, acuzat de abuz de putere. În Sintra Pombal le luase localnicilor dreptul de a folosi izvoarele din sat, acestea fiind dirijate spre moșiile sale. Mai plăcut  este însă barul din apropiere ce poartă  numele fântânii dar atenție câtă apă de foc beți, strada este precum în poză, plus niște scări nu prea prietenoase.  Le găsiți, fântâna dar mai ales barul 😉, pe Rua (strada) da Fonte da Pipa, în zona plină de taverne, baruri și cazări. Este la cam 60 m distanță de cunoscutul și mai ales apreciatul Cantinho Lord Byron pe care nu cred că-l ratează turiștii curioși. Și setoși! Pentru toate trei dacă vreți să poposiți pe acolo, aveți nevoie de încălțări comode și antiderapante, pentru baruri și de €+€+… 😊, în mod sigur!

O altă fântână cu poveste este Fonte da Sabuga / Fântâna Sabuga, ale cărei ape provin din pârâul Sabuga și care au fost lăudate de cruciații sec. XII pentru că, spuneau ei, apa izvorului care azi o alimentează  i-a tratat de tusea cronică. A fost construită prima dată în sec. XV. Pe fântână este o placă ce confirmă că apa este controlată sanitar. O întâlniți pe drumul spre Castelul Maur. Nu este atractivă arhitectural, doar interesantă prin povestea cruciaților.

A doua zi luăm la picior multele trepte spre centru și facem o vizită prin vecini, Palatul Regal.

Palácio Nacional de Sintra

Palatul Național Sintra / preluare pixabay

Numit și Palatul Regal / Paço Real sau Palatul Orașului / Palácio da Vila, a fost reconstruit pe vechiul lăcaș al maurilor. Palatul maur, împreună cu Castelul Maurilor, fusese ridicat după cucerirea Umayyad din sec. VIII și a aparținut familiei conducătoare de mauri islamizați Taa’ifatu Lishbunah / Taifa de Lisabona (mențiune făcută de geograful arab Al-Bakr).

 Primul care a construit după cucerirea creștină, la aproape 2 secole de aceasta,  a fost  D. Denis  (1261-1325)Apoi lucrări mari a făcut João I cel Bun  (1356-1433), al zecelea rege portughez, cel  care a și locuit aici alături de soția sa din familia regală engleză, Filippa de Lancaster.  João I și  Filippa  au fost părinții lui Henrique Navigatorul »🧾despre care am povestit în două din articolele mele mai vechi despre Portugalia.  

Cele mai multe amenajări au fost făcute de Manuel I (1469-1521). Clădirea a fost grav avariată de cutremurul din 1755 dar a fost refăcută respectând aspectul din sec. XVI.

După o lungă și strălucitoare viață în care a adăpostit aproape fără întrerupere capetele încoronate portugheze și invitații lor, cam cinci secole, adică  până la înființarea republicii în 1910 și naționalizarea care a obligat-o pe regina văduvă Maria Pia  să-l părăsească, de aici plecând în exil, Palatul Regal  devine muzeu în anul 1940.

Așteptând acel x și 30 minute, ora de intrare pentru care aveam bilete. Între timp zeul ploii își arată nervii!

Din exterior palatul pare simplu și rece. Doar cele două coșuri de fum înalte de 33m care deserveau marea bucătărie desfășurată pe 1000mp, sunt atrăgătoare și dau un punct de reper pentru orientarea prin oraș. Odată intrați în sălile palatului, impresiile se schimbă total. Dacă ai mai vizitat ceva din Portugalia istorică, surpriza este mai mică, știi deja că ești într-o țară care a făcut istorie prin împletirea și acceptarea celor mai interesante culturii de pe toate continentele.

Palatul Național Sintra este situat chiar în inima orașului și este locul perfect pentru a începe explorarea Sintrei vechi și a ceea ce reprezintă arta portugheză medievală. Amestecul palatului este de arhitectură gotică, manuelină, maură și chiar mudéjar. Mudéjar, este o artă specifică doar peninsulei Iberice și perioadei sec.XII-XVI, apărută din îmbinarea artei creștine cu cea musulmană, de fapt creată de musulmanii rămași în peninsulă după ocuparea creștină, fie că aceștia au plătit tribut pentru a-și păstra religia, fie că au trecut, din obligație (teroare, la propriu),  la creștinism.  Mudéjar este întâlnită în puține locuri din Portugalia, mult în Spania dar în Sintra abundă. Tot ce vedem aici reprezintă un mememto a ce a fost Portugalia 3-4 secole, din XVI până în XVIII, o societate multiculturală deosebită. Să nu uităm că Portugalia a deținut primul imperiu întins pe aproape toate continentele. 

În acest moment Palatul Sintra  este cea mai bine conservată reședință regală medievală din Portugalia, probabil și pentru că a fost locuită continuu de bogata familie regală portugheză, mai ales în epoca descoperirilor.

Când am fost noi vizitarea se făcea în grup, la ore fixe. Am așteptat ora respectivă într-un grup destul de numeros, admirând depărtările și ceața care se ridica spre vârfuri. Apoi am străbătut un pasaj mai lung și iată-ne în prima sală.

Sala dos Cisnes, Sala Lebedelor ori Sala de Bal, octogonală, este cea mai veche încăpere și numele vine de la cele 30 de lebede pictate pe tavan, fiecare având un colier de aur la gât. Numărul lebedelor se spune că  reprezintă vârsta soției lui Philip cel Bun al Burgundiei. Fiind sala cea mai mare din palat, era folosită pentru banchete regale, spectacole de teatru, azi la anumite recepții oficiale și pentru Festivalul de Muzică Sintra deoarece are o acustică excelentă. Este puțin mobilată, doar câteva măsuțe portugheze și porțelanuri chinezești.

The Swan Room (Sala dos Cisnes)

Un ghid întrebat despre lebede, a zis că ar fi fost doar o modă italiană. Oare? Să nu uităm că în zonă au stăpânit o vreme și celții pentru care lebăda era sacră iar o legendă a lor povestește tocmai despre  lebedele cu lanț  de aur sau argint la gât. Lanțurile simbolizează  armonia cu  forțele divine, aurul reprezentând soarele, iar argintul, luna. Iar în Orient lebăda este simbol al eleganței, armoniei, curajului, e asociată înțelepciunii. Aici cred că reprezintă și fidelitatea în căsătoria lui Philip cel Bun cu Isabela a Portugaliei, sora lui Henrique Navigatorul, deoarece se știe că lebedele au un singur partener toată viața.

Nu avem timp să poposim mai mult aici,  deși ne-am fi dorit. Trebuie să ținem pasul cu grupul condus de un muzeograf care știe că timpul turistului trebuie drastic limitat, că un alt grup așteaptă deja să între în palat.

Salle des Pies de Sintra

Sala das Pegas, Camera Magpie ori Sala Coțofenelor, este o altă sală cu pereți îmbrăcați parțial în azulejos cu nuanțe  albastre și cu un șemineu din marmură de Carrara, dăruit de Papa Leon al X-lea.  Partea interesantă și mucalită a camerei este tavanul pictat cu multe  păsări,  adică  mai multe coțofene care țin în cioc o panglică pe care scrie  por bem / pentru onoare, pentru bine în sensul de înțelegere. Simbolul coțofenei este la unele popoare acea persoană care vrea sã știe tot despre secretele celor din jur, mai ales întâmplări de senzație ce se pot bârfi ușor. Se spune ca regele D. João I a decorat sala, astfel încât să oprească  bârfele despre sărutările sale  cu una dintre doamnele din suita regală, Dona Mécia, fapt descoperit de regină. Confruntandu-se cu acuzațiile soției, regele ar fi răspuns ca a actionat ,,por bem” față de cele 136 de doamne pe care, sincer, la considera niște bârfitoare… coțofene 😏. Coțofenele au și un trandafir, simbolul casei de Lancaster și dovada că ea, soția și regina,  este singura iubită, restul sunt doar … accidente! Sau coțofene! Normal, interesele politice erau mari și legătura cu casa regală engleză era de o importanță covârșitoare pentru acele vremuri portugheze.

Sala distrusă destul de rău la cutremurul din 1755, a fost refăcută la fel cu cea inițială.

 Quarto do Galeão, Camera Galionului sau Corăbiei , numită așa pentru că are forma unei corăbii cu tavanul rotunjit, pictat cu tipuri de corăbii portugheze. Se trece rapid prin ea, tavanul fiind cel mai interesant.

 Sala dourada, Camera de Aurdormitorul regelui Sebastião, ai cărui pereți sunt placați cu dalele originale în formă de frunze de viță-de-vie,  inițial  poleite cu aur, fapt ce a dus la denumirea camerei. Se spune că ar fi fost un tapet cu acest model dar nu prea cred din moment ce plăcile există dar lipsite de poleială. Pe tocurile ferestrelor sunt ornamente manueline cu sfera armilară, emblema lui Manuel I. Are un pat cu baldachin decorat cu intarsii italiene iar restul  mobilei este indo-portugheză din sec XVII și XVIII.  Trei tapiserii lucrate în Flandra, purtând însemnele regale ale lui Manuel, una  redând o scenă din viața lui Iulius Caesar, decorează camera.

Camera Sirenelor, Sala da sereia, este deschisă vizitatorilor, de fapt o privești prin ușă. Este extrem de mică, se spune că era dressingul regal și numele vine de la tavanul pictat cu patru sirene ce cântă și înconjoară a cincea sirenă și o navă de război portugheză.

Sala dos Árabes / Camera Arabă – se crede dormitorul regelui João I în sec XV,  exotic decorat și mobilat, ai cărui pereți sunt placati cu azulejos în motive geometrice specifice lucrătorilor mudéjar. Atractivă este fântâna maură din centrul camerei, lucrată în bronz aurit.

 Sala dos Brasões, Sala Armelor, este sala unde sunt afișate blazoanele celor 72 de  familii nobile din țară în secolul al XVI-lea, cele mai importante din regat. Sala Blazoanelor, cea mai spectaculoasă încăpere a palatului, considerată de specialiști a fi cea mai importantă sală heraldică europeană, cea mai mare colecţie din lume de „azulejos“, o alegorie a puterii centralizate a regelui Manuel I.

 În centrul tavanului este blazonul casei regale portugheze, înconjurat de blazoanele celor opt copii ai regelui Manuel I (cu cea de-a doua soție, Maria) iar în partea inferioară sunt cele 72 de blazone, pictate pe cerbii care au pe cap blazoanele,  încadrate în rame elaborat sculptate si îmbrăcate în foița de aur. Simbolic ales și aici un animal heraldic, cerbul fiind un simbol pozitiv, semn al  înțelepciunii și virilității. În credința creștină, cerbul simbolizeaza puritatea iar în cea a celților a fost emblema zeilor războinici și vânătorilor. Iar dacă ar fi să ne întoarcem la vechea Sintră și Mons Lunae de care vorbeam mai sus, cerbul zeiței Diana / Cynthia era simbolul vieții. Manuel I Afortunado, Norocosul, și-a permis construcții mărețe pentru că a domnit în perioada marii expansiuni portugheze, printre care descoperirea drumului către Indii dar și a auritei Brazilii.  Blazoanele au fost făcute respectând un model aprobat de Manuel I, conform   Cartea armurierului și Cartea nobilimii și perfecțiunii armelor. Pe inscripția din partea de jos, care înconjoară toată sala, se specifică faptul ca acele blazoane au fost câștigate prin eforturi și servicii loiale, de aceea ele trebuie sa fie păstrate. Totuși un blazon a fost scos ulterior montării – cel al puternicei familii Távora, deoarece a fost acuzată de înaltă trădare.  

Pereții au fost  placați în sec. XVIII, după cutremur,  cu 17 panouri cu azulejos tradițional, alb-albastru, fabricate la comanda regelui într-un atelier din Sevilla. Panourile au peste 4 m înălțime și pe ele sunt reprezentate scene de vânătoare sau grupuri de oameni dansând.  

Picturile au fost executate între anii 1515-1520, Manuel I bucurându-se doar un an de frumusețea acestei săli. Se spune că din această cameră Manuel I a privit venirea lui Vasco da Gama din Indii.

Foto Neves Águas

Vă spuneam mai sus că un blazon a fost șters de pe tavan, familia  Távora fiind acuzată de înaltă trădare și regicid, alături de un cleric al  ordinului Iezuit, aproape toți fiind rapid torturați groaznic, uciși și arși pe terenul din afara Lisabonei unde a fost palatul familiei, dărâmat chiar în acele zile și presărat cu multă sare, ca semn că este un pământ blestemat. Cine a fost autorul acestei cumplite înscenări care a speriat Europa, populația care a fost obligată să asiste la tortură dar și nobilii portughezi?  Celebrul și avidul de putere totală, marchizul Pombal,  constructorul Lisabonei de după marele cutremur. Familia  Távora, una dintre cele mai vechi și mai puternice familii din Portugalia, a fost reabilitată de regină în anii următori execuției dar stemele și toate însemnele lor heraldice din Portugalia nu au mai fost refăcute. Doar că terenul sărat pe care s-a petrecut groaznica execuției a familiei Távora este azi parte din zona urbană a Lisabonei, adică în Belem. Beco do Chão Salgado / Aleea Terenului Sărat este marcată și azi de coloana de 5 m cu 5 inele circulare pe care se menționa sentința și interzicerea de a construi sau planta ceva, emisă de Pombal.

 Sala Chineza, ghidul  spune că a fost locul preferat de regele Joao I pentru a servi masa. Aici sunt vase de porțelan chinezesc fin, sculpturi in fildes ale unor animale și un foarte frumos paravan decorat cu motive asiatice. Este deosebită însă  o anume piesă: o monumentală Pagodă a dinastiei Qing, construită în China la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea. Pagoda chineză este una dintre lucrările de artă ale Palatului Sintra propuse a fi incluse în lista Bunurilor de Interes Național, cea mai înaltă clasificare portugheză pentru bunurile culturale mobile, cunoscută și sub numele de Trezoreria Națională. Se pare că a fost darul simbolic dat de Macao pentru o  lungă perioadă de relații comerciale. Privit azi, darul asiatic amintește de sfârșitul Imperiului Portughez abia în 1999, când Macao a fost redat Chinei. Setul lucrat în fildeș și lemn exotic este unic prin mărimea sa. 

Capela Palatină, capela palatului, fondată de regele Dom Dinis în sec XIV este micuță, cu un tavan de lemn. Pereții sunt decorați cu fresce de culoare roz pe care sunt reprezentați porumbei care țin în cioc ramuri de măslini, simbol al Duhului Sfânt,  legământul lui Dumnezeu cu oamenii după  potop. A fost reproiectată în domnia  regelui Manuel I, este în concordanță cu stilul mudéjar, cu azulejos  hispano-maură pe pereți. Este una din puținele dovezi autentice ale artei mudéjar rămase nedistruse  în Portugalia.

Inainte de iesire, am trecut prin sala principala a resedintei regale, o incapere unde este o colectie de mobilier – dulapioare si scaune – lucrate din lemn exotic, portelanuri fine si obiecte de decor chinezesti.

Cozinhas, bucătăriile,  sunt din sec XV și aveau de atunci  apă  curentă la robinet. Astăzi sunt încă funcționale și sunt folosite cu ocazia recepțiilor oficiale. Desigur că toată lumea e atrasă de hotele mari ce în exterior se termină cu acele două coșuri ca de furnal, simbolul de azi al Sintrei. Pe mine m-au atras cuptoarele verticale pentru copt unde se puteau coace mai multe rânduri de tăvi uriașe, cred că 8 sau 10. Oare cum controlau temperatura?! 

Faianța manuelină, sfera armilară predomină.

Am trecut în pas destul de alert, după pasul salariaților muzeului, prin  Sala ArcasilorSala Capelanilor de unde prin ferestre este o frumoasă priveliște spre Jardim dos Principes / Grădina Prinților, prin încăperea austeră și aproape nemobilată, singura cu bare de metal la ferestre,  camera închisoare a regelui Afonso VI, instabil mental, și care a stat închis aici  până la moarte, adică 9 din cei 11 ani de detenție, totul din ordinul fratelui sau, viitorul rege Pedro II. Trecerea din corpul zis vechi,   Ala Joanina,  în cel mai nou,  Ala Manuelina, se face printr-un hol făcut la cererea lui Manuel I și decorat cu azulejos ce poartă însemnele lui heraldice, mai ales sfera armilară. Am mai scris despre această sferă, cred că într-un din articolele despre Coimbra. Sfera armilară a fost un fel de astrolab care a ajutat mult marinarii portughezi în expansiunea lor iar regele Manuel I a folosit intens semnul în heraldica proprie. De la el începând, sfera armilară a devenit un semn al imperiului portughez și, cu unele pauze, a fost prezentă în embleme de stat. Din 1911 a revenit pe drapelul portughez. Este o nostalgie sau o provocare, mă întreb eu, folosind o parte din cuvintele monseniorului  Manuel Clemente din 2017!?

Sub partea veche a palatului, în curtea interioară principală este  Grota Băii, A caverna do Banheiro, camera frigorifică a secolelor trecute, decorată în întregime cu azulejos iar tavanul cu stucatură. Ornamentele  ascund sistemul de alimentare cu apă. Cam neîngrijită această grotă. 

Grota Băii

Biletul de acces la palat anul acesta (2021) este de 10€/adult, 8.5€/senior +65 ani și copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani iar familie 2 adulți + 2 copii de 6-17 ani/33€. Procurate online biletele sunt reduse cu 5%. Un audioghid se închiriază cu 1,10€. Atât prețul cât și modul de vizitare a palatului pot fi oricând modificate, fiind încă perioadă de pandemie.

 Pelourinho do Sintra

Pelourinho, picota, pilory, după numele foarte vechi, sunt așa zișii stâlpi ai infamiei iar Portugalia are destule astfel de coloane. Pelourinho  era  o coloană de piatră plasată într-un loc public, folosită pentru a pedepsi criminali dar și sclavi și homosexuali. Pilonul jurisdicției era folosit pentru a delimita aria de jurisdicție a unei municipalități iar instalarea lui trebuia aprobată de o autoritate superioară precum episcopul ori suveranul.

Cel din Sintra se află lângă Palatul Sintra, în piața  Largo Rainha Dona Amélia  pe partea Calçada Pelourinho și  este o copie realizată în 1940 de José da Fonseca după modelul manuelin al unei picote din alt sat. Dau de gândit cele patru cârlige din vârf, folosite pentru legarea oamenilor. Pelourinho original a fost distrus în 1854 de către persoanele liberale la cererea clericilor, ultimii  condamnați  legați de această coloană au fost în anul 1805, se pare cea mai târzie perioadă din Europa.. 

Două coșuri ca de furnal au ajuns azi simbolul unui popas istoric portughez,
Palatul Național Sintra! Dar nici Palatul Pena nu este mai prejos, doar mai obositor de ajuns.

Continuare curând Palatul Pena…

%d blogeri au apreciat: