Despre Dioclețian, împăratul roman care a prigonit crunt creștinii, cred că au auzit mulți. Trecând prin Split am fost în vizită la casa acestui prim pensionar de rang împărătesc al romanilor. Nu înainte de a-i citi biografia folosind mai multe surse, pro și contra lui și chiar am căutat amănunte mai puțin știute din viața împăratului (poate adevărate, poate false, cine poate ști din moment ce istorici de marcă au păreri diferite). Și din moment ce istoria e ca un joc de alba – neagra după cum dictează politica. Mi-am amintit că am mulțumit divinității pentru că împăratul nu m-a dibuit a fi creștină și că am scăpat de condamnare atunci când el și soața sa – de altfel aceasta o martiră creștină – nu au fost încântați de felul cum muritorii au strigat, l-au aclamat în timpul vizitei noastre  la ușa casei lui! Dar nici împăratul n-a știut să se adreseze mulțimii în engleză, incredibil pentru un așa împărat 😂, doar într-o latină-italiană modernă, amar haioasă iar biata mulțime habar n-avea ce le cere împăratul! Dar pentru că soțul meu, eu și un japonez am știut formula salvatoare Ave caesar, morituri te salutant, am scăpat de pedeapsa supremă (or fi fost și alții mai departe de noi care știau ceva din controversatul salut al gladiatorilor dar noi n-am auzit un murmur măcar) !

Palatul lui Diocletian

Povestea orașului Split din Croația începe cu ridicarea unui palat al  celui mai crunt persecutor de creștini din istoria imperiului roman, Împăratul Diocletian, palat pe care s-a înfiripat câteva secole mai târziu orașul de azi. Palat este de fapt impropriu zis deoarece în palat stăteau doar împărații în activitate, Dioclețian însă, când a locuit aici, se retrăsese oficial de la conducerea imperiului și era ceea ce azi se numește pensionar. Probabil pensionar de lux din moment ce avea așa cetăți fortificate, cea de la Split nefiind unica dar aici a locuit permanent până la moarte și aceasta este singura care s-a păstrat foarte bine.

Am intrat în această reședință pe una din cele 4 porți și primul loc pe care am vrut să-l vedem a fost peristilul și locuința propriu zisă, așa cum arată ea astăzi după peste 16 secole de când proprietarul ei a plecat la cele veșnice, unde probabil și-a întâlnit și victimele creștine. Doar între aceste ziduri și-a trăit ultimii ani singurul împărat roman ce a murit natural pe propriul pat, țintuit de boală aproape un an și nu pe unul imperial sau în condiții neclare generate de cei ce-i vizau tronul. De fapt a fost singurul împărat roman care a murit… casnic, ocupația de bază, finală, fiindu-i cultivarea viței de vie și a verzei!!

Palatul, căci așa este cunoscut azi, este imens pentru o proprietate privată. Este de fapt o fortăreață aproape pătrată, ridicată pe modelul celor militare romane, înconjurată de ziduri puternice duble de peste 2 m grosime și 26 m înălțime, alcătuite din blocuri mari de piatră legate cu fier și plumb. Cetatea este străbătută de două drumuri perpendiculare – cardo  și decumanis – care au fiecare, la capătul din zidurile cetății, câte o poartă dublă: Poarta de Fier, Poarta de Aur, Poarta de Argint și Poarta de Bronz. Dioclețian s-a pregătit de fapt ca persoană particulară, nu ca împărat să facă față năvălirilor barbare tot mai dese și mai puternice în acei ani. Porțile cetății aveau turnuri de mai multe forme – rotunde, pătrate și octogonale. Cele peste 220 de clădiri care sunt în incintă, multe din vremea împăratului, se împart practic în 4 grupe principale după folosința lor, adică locuința propriu zisă a lui Dioclețian împreună cu pivnițele, catedrala fostă mausoleu, templul lui Jupiter și casele administrative, de fapt corpurile pentru armată și slujbași. Toate acestea închid o mică piață pietruită înconjurată de coloane de marmură de diferite culori, unele aduse de împărat din Egipt în timpul campaniilor romane, piață privată cândva, peristilul cum l-au numit arheologii. Cetatea încă de pe vremea împăratului putea adăposti în bune condiții 10.000 de oameni, adică soldați și slujitori.

Porțile palatului fac intrarea posibilă pe toate laturile cetății cum spuneam mai sus:

  • Din est, prin Porta Argenteea / Poarta de Argint, cum au numit-o venețienii, Porta Orientalis în scrierile vechi, traversând piața Câmpia Regelui Tomislav spre Peristil, avea un sofisticat sistem capcană de prins intrușii între porți.
  • În nord este Porta Aureea / Poarta de Aur, numită altfel pe vremea împăratului și cea mai bogat decorată. A fost numită așa pentru că pe aici a intrat Dioclețian în cetate la 1 iunie 305 când s-a mutat în fortăreață. Este ușor de recunoscut, se află lângă statuia episcopului Gregor din Nin iar lăcașurile goale de deasupra porții aveau statui ale celor patru împărați cu drepturi egale ce conduceau imperiul, tetrarhia inițiată de Dioclețian dar al cărei șef a fost tot el !!! Ceva sună cunoscut și azi!
  • În vest Porta Ferrea / Poarta de Fier, Porta Occidentalis care acum duce la Piața Poporului a fost singura poartă unde o perioadă scurtă intrarea era necontrolată fiind mai mult pietonală. Ea este ușor de recunoscut pentru că este mai mică decât celelalte dar și prin Turnul cu Ceas, unul din simbolurile de azi ale orașului.
  • Porta Aeneas / Poarta de Bronz care acum 1700 de ani era doar pentru cei ce veneau pe mare căci latura palatului dinspre Adriatica era chiar pe mal scăldată de apele mării care ajungeau sub ziduri. În timp au fost depuneri care au lățit țărmul, locul ocupat azi de Riva, frumoasa promenadă a splitanilor. De pe mare spun istoricii, se intra chiar sub locuința împăratului prin tunelul de unde azi cumpărăm magneți, lavandă, ouă și bibelouri de marmură dar și multe chinezisme.

Palatul lui Dioclețian a intrat parțial în atenția lumii ca monument istoric abia în sec. XV, atât cât nu era acoperit de pământ. Atunci au trecut pe aici primii călători cunoscători de istorie veche și și-au dat seama de valoarea lui.

Camerele împăratului nu se mai păstrează așa cum ar fi fost, nici nu se cunosc prea multe despre cum erau împărțite sau mobilate. Ce se poate observa totuși, toate camerele private aveau vedere la Adriatica. Există doar sala de audiențe sau sala de așteptare pentru cei ce erau acceptați în palat, cel puțin așa se bănuiește sau poate era sala de mese, o sală rotundă a cărei boltă are golul liber, oculus cum zic arheologii, deschis spre cer. Sunt informații minime că oculus era de fapt un luminator de sticlă colorată iar bolta era îmbrăcată în frescă aurită. Ce este plăcut, acustica este deosebită, aici am ascultat două zile la rând un grup croat de muzică cultă ce-și promova un cd. Superb. Construcția acestei săli spun însemnări vechi, era legată la un sistem de ascultare a discuțiilor invitaților și slujitorilor de către fostul împărat obsedat de a nu fi ucis.

Pivnițele palatului au fost locul unde împăratul își ținea proviziile alimentare și fabuloasele colecții de vinuri, unele descoperite în bună stare chiar și în secolul trecut, cu vase intacte și vin gelificat dar bun, din recoltele pe care le prelucra chiar Dioclețian. Aici în pivnițe împăratul avea o cameră care transmitea sunetele printr-o modalitate rară spre dormitorul lui, astfel că orice străin intra în palat, Dioclețian afla chiar din propriul lui pat. Am vizitat pivnițele unde sunt magazine de suveniruri destul de scumpe, nu însă și galeriile mai joase unde încă mai caută arheologii, vizitarea lor avea prețul cam mare față de ce se oferea, 40 kune / persoană plus că nu prea ne atrăgea locul încărcat de energiile negative și ceva umezeală.

Templul lui Jupiter

Templul lui Jupiter, o clădire separată pentru a cărei vizitare se plătesc 5 kune/pers, era locul se pare cel mai drag al lui Dioclețian. Aici a fost statuia și sanctuarul zeului Jupiter, cel mai mare dintre zeii romani, legat de care fiul de libert și-a creat originea divină. Nu se cunosc prea multe despre cum arăta inițial templul, azi s-a păstrat doar partea închisă a acestuia, cella și aici este statuia lui Ioan Botezătorul, lucrare nouă pe locul statuii zeului Jupiter. Mai este o cristelniță în formă de cruce din sec. XII când aici funcționa baptiseriul. Bolta templului este originală și foarte frumos lucrată, un sistem casetat arcuit. Scara ce duce la cripta antică ce are încă secrete arheologice este blocată, se crede că aici ar fi și morminte creștine ale perioadei sec. VII. Afară, un sfinx negru fără cap, unul din cei despre care se știe sigur că au fost aduși de împărat din Egipt și frontonul pe care sunt fulgerele și vulturul, semnele puterii absolute a lui Jupiter în cer peste zei dar și pe pământ peste oameni și animale, sunt azi singurele indicii a destinației antice a clădirii. Și pliantul cu prea sumare informații!

Mausoleul lui Domitian

Mausoleul lui Domitian, azi partea principală din Catedrala Sf. Dominus al Dalmației / Svetog Duje, are o formă octogonală în exterior și rotundă în interior prin cele 24 coloane ce sprijină cupola acoperită cu mozaic cândva și este lucrat din marmură albă adusă din Italia și insula Brač. În fața lui este un alt sfinx de bazalt negru adus se spune de la mausoleul lui Ramses al II-lea, Ramesseum. Capete de sfinx au fost găsite și prin case particulare, se bănuiește că prada romană din Egipt a fost foarte bogată.

Cu greu am putut vizita catedrala din cauza slujbelor dar a meritat să așteptăm și vă voi dovedi într-un alt articol. Sub mausoleu au fost temnițe pentru creștini.

Casele romane

Casele din zona zidurilor și câteva de lângă locuința împăratului pensionar au fost de la început construite pentru a servi armatei care l-a însoțit aici dar și gărzii personale militarizate. Ele sunt grupate dincolo de peristil, pe latura dinspre mare, delimitate de cele două drumuri principale ale cetății. Azi aici sunt muzee, magazine, locuințe, birouri, ateliere, bisericuțe aproape de neobservat pentru că sunt la etaj ori subsol, este un adevărat păienjeniș de străzi și culoare de trecere, amețitor și obositor chiar.

Peristilul

Peristilul: în stânga este catedrala, în dreapta clădirile palatului și templul lio Jupiter, în față clădirea principală a palatului lui Diocletian.

Peristilul este curtea pavată cu aceeași piatră veche ca toată cetatea, are forma dreptunghiulară, de 27 m / 13.5 m, înconjurată de locuința împăratului, mausoleul și una din laturile templului lui Jupiter. Coloanele impozante de marmură albă, bej, roz, multe aduse din Egipt sau alte zone cucerite în campaniile împăratului, sunt un bun punct de sprijin într-o zi caldă de vară. Se crede că singurul rol al peristilului a fost acela de a permite trecerea nestingherită a împăratului între clădirile ce-l interesau, mausoleu și templul lui Jupiter. Aici în jurul prânzului, vara este mereu aglomerat și vă voi povesti cum Dioclețian cel adevărat, care ieșea rar în public, acum în sec. XXI vine zilnic însoțit de Prisca, soția lui fără rang imperial în timpul vieții!
Termele și instalația hipocaustului au fost descoperite recent, în sec. XX, sunt între locuință și mausoleu, sunt încă neamenajate. Ele erau alimentate printr-un apeduct de aprox. 10 km lungime care aducea apa de izvor din munți.

După moartea lu Dioclețian în anul 311, locul a fost încet aproape abandonat până în sec. VI – VII, aici au locuit temporar exilați sau a fost folosit ca manufactură a mătăsii, apoi repopulat când locuitorii din Salona au găsit adăpost din calea invadatorilor. Se bănuiește că cetatea lui Dioclețian a fost considerată loc blestemat de creștinii care au fost sacrificați din ordinul împăratului și care și-au văzut religia oficială în imperiu, la doar 2 ani de la moartea împăratului, printr-un edict al lui Constantin și de aceea au tot amânat ocuparea ei…


Împăratul Diocletian

dio005
Diocletian, copie după originalul afllat la Istanbul.

Dioclețian a fost fiul unui sclav eliberat, libert de origine greacă se crede, care își câștiga pâinea ca scrib al unui senator roman. Diocles pe numele de botez, născut la Salona probabil în anul 245, cu o frumoasă și fulminantă carieră militară, ajunge prin grațiile sorții și ale propriei inteligențe împărat al Imperiului Roman și rămâne cunoscut drept cel care a adus moda orientală pe tron, Dominus et Deus, Dominatul, adică împăratul este stăpân și zeu, el însuși considerând că este fiul lui Jupiter. A rămas însă cunoscut și prin alte fapte, cea mai urâtă este prigoana cruntă a creștinilor, întărită prin cele patru edicte ce prevedeau dărâmarea templelor creștine, arderea cărților, reducerea la tăcere a conducătorilor dar și a celor simpli. N-a ezitat să-și lase soția și fiica să fie omorâte pentru că și-au declarat apartenența creștină. Legat de soția sa Prisca, puteți citi despre viața ei, este martira Sf. Alexandra. Se spune că a existat o puternică prietenie între Diocletian și cel ce a devenit după executarea ordonată chiar de împărat, sfântul militar Gheorghe, cel ce a omorât balaurul.

Pe vremea lui Dioclețian, armata se ocupa de tot ce însemna forță împotriva propriilor supuși, în special la strângerea birurilor din ce în ce mai mari, în aplicarea noii reforme fiscale, administrative și juridice impuse de el. După reformele financiare și administrative ale lui Dioclețian, un rezumat găsit pe net când mă documentam pentru vacanță, la prima vedere erau reforme foarte logice și ușor de pus în practică, în realitate greoaie, stufoase, necesitând un aparat birocratic enorm, militarizat. Așa am înțeles că n-am evoluat prea mult noi românii și probabil am preluat și eșecul de care au avut parte acele legi. De altfel Dioclețian a fost unul din cei ce a dat ajutoare sociale asemeni celor de azi, fără acoperire prin muncă dar și drepturi bănești nemeritate celor ce-l preamăreau, doar pentru a-și apropia supușii. Supuși care totuși nu aveau drepturi prea multe, nici măcar acela de a-l privi în ochi când cobora în piață îmbrăcat cu o ținută total diferită de a împăraților de dinaintea lui, adică mantia purpurie și simplele sandale romane au fost înlocuite cu ținute din fir de aur și multe pietre prețioase, căci doar de la el originea divină a împăratului roman a devenit lege. Cel ce-și ridica ochii spre el chiar din pură curiozitate era decapitat.

Dioclețian a murit trist, bolnav și țintuit la pat luni de zile în palatul lui din Splitul de azi. A fost înmormântat într-un sarcofag din purpură din care s-au recuperat resturi, în mausoleul construit de el dar odihna acolo nu avea să-i fie veșnică. Ca o răzbunare divină, mausoleul lui este azi o frumoasă catedrală creștină iar resturile lui pământene încă se caută dacă mai există cumva.

Centrul istoric Dioclețian este pe lista UNESCO din 1971 pentru vestigiile romane bine conservate dar și pentru clădirile cu stiluri diferite din Evul Mediu. Este un complex de clădiri deosebit de important pentru istoria Croației și a Europei, practic este, cum spune site-ul UNESCO, singura fortificație romană bine păstrată și în care s-a locuit aproape permanent.

Plimbarea prin acest perimetru al palatului aparent este simplă. La o primă privire a hărții crezi că găsești totul imediat, că poți vizita rapid ce este important. Ei bine, nu este așa. Am colindat acest păienjeniș de străzi timp de trei zile jumătate, am căutat sinagoga tot atât timp dar și alte obiective, fără succes, aveam să o descoperim în seara ultimă, undeva sus la un etaj pe sub care trecusem de multe ori, pe o străduță “lată”, chiar largă față de altele la acel 1 m dar și cu multe arcade. Obiectivele turistice mici dar importante sunt aproape de neobservat. Multe dintre ele, înfăptuite după sec. VIII – IX  foarte interesante.

Printre turiști, actori și figuranți

Un turist răbdător și foarte civilizat. Cultural nu cred că-i păsa de Diocletian !

Dar, așa cum spuneam la început, l-am întâlnit pe împăratul Dioclețian de două ori, prima dată mai vorbăreț și mai simpatic deși sub toga imperială avea niște șlapi chinezești – era probabil la început de domnie, mai sărac 😁. Sau poate avea ceva contracte cu mulții asiatici ce veneau să-l vadă. A doua zi a venit încălțat în sandalele romane cu șase curele – jur că le-am numărat, ochii mei erau aproape la nivelul tălpilor lui – dar era cam morocănos și pus pe condamnări, ca orice demnitar antic, medieval sau modern. Am scăpat alături de grupul de japonezi în care ajunsesem și cu care am împărțit o treaptă doar pentru că am știut să-l aclamăm în latină! Când împăratul s-a retras, mi-am căutat soțul, scăpa-se și el de partea urâtă a acelui deget atât controversat de istorici, police verso, pitit fiind după o coloană a catedralei unde-l aștepta-se pe împărat cu aparatul foto gata de luptă. O armă pe care veritabilul Diocletian nu o cunoștea 😄.

Dacă doriți să faceți o plimbare în timp prin ceea ce se crede, după documentele găsite, că ar fi fost palatul de acum aproape 2000 de ani în urmă, filmulețul de mai jos, asemănător cu cel văzut de mine la Muzeul Orașului Split, vă ajută :
https://www.youtube.com/watch?v=-EFbf1arcsw

Dacă ajungeți în Split, desigur că partea cea mai interesantă de vizitat este zona istorică cu Palatul lui Dioclețian, avantajul fiind că este și lângă celebra lor Riva, zona de promenadă pe malul Adriaticii de unde se pot admira frumoasele apusuri de soare. Nu ratați ora 12 fix în Peristil, în fața pivnițelor când zilnic se reîncarnează Dioclețian de mână cu soața sa Prisca – dacă sunteți pe aproape veți auzi sunetul tobelor. Dacă vreți să știți din timp cam cum decurge întâlnirea cu împăratul, vedeți aici https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=Wj0GoGyKi1Q

Apoi nu uitați să vă luați bilet pentru urcarea în turnul catedralei. Asta depinde de fiecare, scara este îngustă și cu trepte de lemn, dacă un isteț face o glumiță și țopăie din treaptă-n treaptă, adrenalina voastră sigur dă pe afară!  Și țineți cont că Palatul lui Dioclețian este numele sub care este cunoscut astăzi, nume dat de arheologii sec. XX întregii construcții intra muros și el este un amestec de arhitectură romană târzie cu stilurile secolelor VII – XIX, cu multe amprente venețiene. Este un complex arhitectural pe care UNESCO se străduiește să-l mențină la un anumit nivel. Croații în cazul acestui oraș din păcate doar profită.

Dacă vă rătăciți pe străzile înguste ce seamănă una cu alta, nu disperați, sigur nimeriți poarta dinspre mare ! Dacă nu nimeriți nici una din cele patru porți, Cartea Recordurilor vă găsește un loc în paginile ei !

Totuși, dacă nu vă plac locurile încărcate de istorie, pietrele și zidurile cenușii, străzile strâmte, pavajul de piatră antică alunecos, terasele cu prețuri nu prea prietenoase, opriți-vă doar pe Riva și în port, acolo unde Split este cel de azi, cel al vremurilor moderne și unde prigonitorul de creștini nu ajunge. Luați o bere, o porție de pește sau fructe de mare, o înghețată și un suvenir cu lavandă. Priviți apusul și sufletul Adriaticii, lăsați timpul să curgă și pentru o vreme veți simți că viața merită trăită simplu, natural, cu iubire.

Vacanțe minunate să aveți !

Una din emblemele Splitului, Turnul cu ceas al cărui cadran are cifre de la I la XXIV.