Orașul Trieste a fost de ceva timp pe lista mea de dorințe turistice. Cândva, demult, citeam o descriere a orașului așa cum a fost văzut de un călător misterios care se pare ar fi scris și de Transilvania noastră fără să o vadă, Jules Verne.  A fost oare J. Verne în Trieste ?! Sau doar a fost o altă față a declarației lui misterioase de la 12 ani când a fost prins clandestin pe un vapor spre Indii : De azi voi călători doar în mintea mea! E un mister dacă a văzut Trieste, la fel ca cel legat de Transilvania. Dar romanul lui, Mathias Sandorf descrie superb Trieste, plus că în cartea citită de mine în vremuri antice ? erau și ceva desene cu clădiri care sunt și azi frumoase.

Având în program o vizită la Peștera Postojna, am luat în calcul să trecem puțin și prin Italia. Căci  Trieste fiind localitate apropiată de Postojna ne-am gândit că un popas acolo nu strică, mai ales că descoperisem pe hartă cetatea perfectă, Palmanova, o altă localitate interesantă ce nu-mi dădea pace în mintea mea curioasă.  Așa că iată-ne în Trieste, documentați puțin deci știind că avem ce vedea în oraș.

Trieste  din regiunea Trieste – Friuli – Giulia  este un oraș pe malul Adriaticii, cu o largă vedere la Golful Trieste, în aceeași  zonă carstică din care face parte și Postojna. De altfel căutând informații despre Postojna, am aflat și una din legendele acestei zone unde este și Trieste. Se spune că toată coasta mării aici era un frumos ținut verde și mănos, doar un loc micuț avea un morman de pietre care nu l-a încântat pe Dumnezeu. A dat ordin arhanghelului Gabriel să arunce pietrele în mare, acesta le-a strâns într-un sac dar în drumul lui spre țărm s-a întâlnit cu Diavolul care, din curiozitate i-a înțepat sacul cu coarnele așa că pietrele s-au risipit pe drum, cele mai multe în zona Trieste.                                                           

Am venit spre Trieste  din Slovenia, de fapt plecând din Rijeka / Croația (pe indicatorul croat Trieste scrie Trst ). Trecerea în Italia s-a făcut aproape fără să ne dăm seama fiind spațiu Schengen. Am ales să vizităm întâi Palmanova pentru a ne rămâne ziua următoare doar pentru Trieste, așa că după ce am văzut cetatea perfectă  în formă de stea ne-am întors pe E70 și am intrat în oraș. Am parcat inițial la baza dealului San Giusto, parcare exterioară neacoperită, parcare cu ora și am plătit cu monede 3.20 € / 2 ore, anul acesta însă prețul este de 1.70 € / 1 oră  ( grijă mare, în Trieste orașul vechi se ridică inclusiv motocicletele și bicicletele care nu sunt parcate în locurile special amenajate dar parcări sunt suficiente  chiar în zona istorică și locația lor precum și taxele și condițiile le puteți afla foarte ușor pe net) . Apoi, după ce ne-am cazat, am mutat mașina în zona gării și autogării după cum ne-a recomandat recepționerul.  De fapt este parcarea cu care hotelul avea o colaborare și am beneficiat și de o mică reducere.     

  Parcarea etajată Silos / Parcheggio Saba Silos

Parcarea în Trieste nu este o mare problemă dacă te orientezi din timp și îți cauți pe aplicații un loc bun în funcție de timpul pe care vrei să-l petreci în oraș. Există parcări stradale cu automate ce se alimentează cu monede, timpul fiind limitat în zilele lucrătoare. Centrul orașului este considerat :

ita

ZTL  / Zona Traffico Limitato. Este o zonă unde sunt acceptate numai mașinile locale și tariful de parcare este de 0.35 € / 15 minute. În afara ZTL, parcările stradale sunt mai ieftine, între 0.50 și 1 € / ora, problema este să prindeți un loc liber. ZTL este permanent supravegheată de camere video.

parcare trieste

Parcarea etajată Silos – nr. 2 pe harta de mai sus https://www.car-parking.eu/italy/trieste –  este în Piazza della Liberttà unde primele 20 minute sunt gratis, apoi crescător tariful după ora sau fracțiunile orare, 3 € /2 /ore de exemplu.  Pentru o zi anul acesta, 2019. taxa este 9 € iar de la două zile până la cinci, parcarea costă 8 € / zi. Dacă se alege parcare de minim 24 de ore, există și facilitatea MultiPass.  Silos  are o capacitate de 780 de locuri din care 20 sunt pentru persoane cu handicap și să nu faceți greșeala de a parca pe ele, atât aici cât și în alte parcări pentru că aveți șansa 95 % să pierdeți bani serioși din bugetul de vacanță și să vă căutați și mașina dusă pe coclauri. Nu se pot parca decât auto de maxim 2 m înălțime, nu rulote sau mașini cu remorcă. Se plătește  cash sau cu carduri Visa, Master și alte 2-3 , ba se poate face și rezervare telefonică. Ca poziție este excelentă dacă vreți doar o oprire pentru vizitarea centrului istoric. Are lifturi pentru persoane, camere video, wc și dacă-mi amintesc bine și un ATM. Aici au fost silozurile (silos) din sec. XVIII -XIX, în viitor va fi un mall, cine știe când, lucrările sunt în pas de melc dar schițele afișate arată că ar  putea fi un spațiu modern. 

Silos este administrată de grupul Saba care mai deține încă două parcări aici în oraș, e drept substanțial mai scumpe – nr. 2 și 4 pe harta de mai sus. 

O altă parcare pe care o recomand deși n-am folosit-o dar am cam văzut ce-i cu ea, este Parc San Giusto  http://www.parksangiusto.it/ , ideală dacă mergeți pe colina San Giusto cu străduțele ei în pante accentuate, loc despre care voi povesti separat.  Dacă aveți un sejur în Trieste, intrați pe pagina de mai sus înainte de a rezerva hotelul.

Pentru că parcarea Silos este chiar lângă autogară și gară, după ce am lăsat mașina am intrat să vedem ultima clădire, gara principală a orașului Trieste.

Gara  Trieste  Centrale

Gara, o clădire frumoasă, parte renovată și modernizată, o clădire impunătoare ce a fost inaugurată la 27 iulie 1857 în prezența împăratului Franz Joseph I. A fost o inaugurare importantă deoarece lega Trieste de Viena trecând prin Alpi la o altitudine de 1000 m,  în vremea când orașul de pe malul Adriaticii era un foarte important port imperial. 

Holul gării este impresionant păstrând aspectul inițial din sec. XIX. Bustul lui Carol Ritter von Ghega, inginerul care a proiectat clădirea pe un teren  nesigur pe malul mării, este acoperit de o casetă de sticlă groasă, ceea ce îi strică puțin farmecul dar îl protejează.

În incinta gării funcționează și capela San Raffaele, în special pentru emigranți. N-am intrat pentru că era o mică slujbă pentru un grup.

Porto Vechio

Porto Vecchio ne-a atras privirile dar nu l-am străbătut prea mult căci  este o zonă destul de neglijată în prezent. Se pare că este totuși în atenția autorităților pentru refacere, așa cum am citit pe un afiș despre conferința din luna mai 2017 ținută aici. Un mall și un muzeu se pare că vor fi în viitor aici. Clădirea Administrativă, azi abandonată, silozuri, hambare, ateliere și hale, toate au fost ridicate în sec. XIX din grija Imperiului Austro-Ungar, după un concurs de proiecte ținut la Viena în 1863. Cu toate că nu ne-a atras părându-ne și puțin nesigur, ne-am amintit că datorită acestui loc și stăpânirii habsburgice Trieste este azi un oraș plăcut care atrage turiști. Totul a început atunci când Trieste a obținut licența de Porto Franco. În cazul regiunii Friuli, asuprirea habsburgică se pare că a avut un rol benefic, ridicând un orășel mic pe harta marilor rute internaționale de navigație comercială. Și implicit pe hărțile turismului sec. XIX și XX. 

Deși am stat departe de mal, apusul de soare aici aproape de Porto Vecchio părea din altă lume . 

Parcul “Piazza della Libertà”

Trieste Elisabetta cunoscut sub numele de Sissi
Sissi se spune că a folosit portul Trieste de 14 ori plecând spre Grecia și alte tărâmuri.

Parcul Piața Libertății, pe limba localnicilor Giardino di Piazza della Libertà este unul din locurile unde am poposit de două ori, pentru a vedea statuia împărătesei Sissi și pentru a ne face un plan de colindat cu folos, după ce am avut harta turistică a orașului primită chiar de la recepția hotelului. Așa că după câteva minute de stat pe o bancă am pornit să descoperim parte din centrul istoric al triestenilor.

Canal Grande

Canal Grande, mai puțin grande decât celebrul lui frate venețian este primul loc unde ne-am oprit, după ce am plecat de la parcul unde este statuia frumoasei Sissi , străbătând la pas – maxim 800 m  – Riva 3 Novembre 1918, nume cu rezonanță istorică, având pe drepta clădiri vechi neîngrijite și parcările din dreptul terminalelor pentru turiști iar pe stânga clădirile sec.XIX, elegante. Canal Grande este locul unde marea pătrunde în inima orașului, între fostele case și depozite ale negustorilor, azi sedii de muzee, teatru, instituții, spații comerciale și locuințe. A fost amenajat la jumătatea sec.XVIII, malurile sale fiind legate de-a lungul timpului prin trei poduri, numite după culorile drapelului, adică Ponte Rosso inițial din lemn, Ponte Verde din fier și Ponte Bianco, azi doar marcat ca amintire al fostei căi ferate, acesta fiind astupat cu materiale din demolările ghetoului evreilor. Astăzi este utilizabil doar Ponte Rosso – zona era în reconstrucție și modernizare așa că  poate are un aspect puțin diferit. Dacă mergeți pe partea pietonală de pe Ponte Rosso, acel Ponte Curto, Joyce vă salută și invită să-i vizitați casa în care a locuit aici, statuia fiind  dezvelită în 2004. James Joyce a stat cam 10 ani în Trieste. Iar dacă vă aplecați cu grijă peste balustrada podului, vedeți și cunoscutul higrometru ce s-a folosit mult timp pentru studii, cunoscut de localnici drept Zero di Ponte Rosso. Dincolo de canal este Piața și Fântâna Ponterosso.

Biserica Sant’ Antonio Taumaturgo

2
Fișier: Sant'Antonio Taumaturgo, Altar.JPG

La Chiesa di Sant’ Antonio Taumaturgo (cel care face miracole), numită de localnici SantAntonio Nuovo și piața din fața sa, loc unde se ține târgul de dimineață, sunt construite peste partea de Canal Grande acoperită cu moloz în 1934. Biserica actuală a fost ridicată în sec.XVIII pe urmele unei mai mici. Este impunătoare prin coloanele sale ionice și statuile celor șase sfinți protectori ai  orașului Trieste, amplasați deasupra frontonului. Interiorul este și el impresionant, o îmbinare de templu grec cu specificul bisericilor catolice europene. 12 coloane ionice, bolți armonioase și o frumoasă cupolă ascund șase altare laterale impresionante. Un loc magnific dar imens, așa ca majoritatea catedralelor catolice. Mi-a plăcut îmbinarea de stiluri și mulțimea de autori celebri e au contribuit la realizarea bisericii de-a lungul timpului. Totuși, deși era slujbă, nu m-am simțit mai aproape de divinitate căci imensitatea catedralei și stilul rece, depărtarea față de altarul central, nu îți dau impresia că cineva ar asculta ruga ta. Dar, ca realizare, merită un scurt popas.

Biserica Ortodoxă Sârbă

Tempio serbo-ortodosso della Santissima Trinità e di San Spiridione sau Chiessa di San Spiridione merită să o admirați din exterior, de departe chiar pentru a-i cuprinde măreția.

Vedere dinspre Canal Grande, Piața Ponterosso
Visittalia.it (pentru că atunci când am vizitat Trieste se lucra intens în zonă, am preluat această poză.

Templul ortodox sârb al Sfintei Treimi şi al Sfântului Spiridon , spectaculos lăcaș de cult ortodox,   are trei intrări, una prin Piazza San Antonio, a doua și principala prin Via San Spiridione (Spiridon) și a treia prin Via Genova. Nu degeaba atâtea. Împărăteasa Maria Tereza nu permitea intrarea din drumul principal așa că arhitecții au găsit soluții pentru orice fel de opreliști : trei intrări mari care s-au deschis pe rând, după politica religioasă a vremurilor. Pentru a le putea admira trebuie dat ocol și încercat de găsit un unghi bun, cu lumină.

Biserica aparține comunității sârbe de când, acum peste 200 de ani a obținut aprobarea imperială de la Viena de a se despărți de comunitatea greacă cu care împărțea prin alt ordin imperial, același lăcaș de cult.  Comunitatea greacă nu accepta decât slujbe în limba greacă iar sârbii își doreau să țină liturghiile în limba pe care o înțelegeau credincioșii lor, slavona.

Dosar: Biserica ortodoxă sârbă din Trieste din San-Spiridione2.jpg
Intrarea principală în biserică, Via S. Spiridione. O stradă îngustă și pentru a admira peretele bisericii, trebuie traversat. Intrarea din Via Genova duce la muzeu, școală și administrația bisericii și este mult mai simplă.

Biserica este impresionantă atât în exterior cât și în interior, mai ales prin cupolele ce amintesc de bisericile bizantine orientale. Interiorul este bogat, icoanele mari ale iconostasului sunt din aur și argint, lucrate în Rusia sec. XIX iar marele candelabru este darul ducelui Paul din familia Romanov, adus în 1772 când a vizitat Trieste. Am asistat câteva minute și la slujba frumoasă, am primit permisiunea de a face câte poze vrem. Un loc care ne-a impresionat și care demonstrează prin istoria ei că oamenii serioși pot face lucruri frumoase și trainice chiar dincolo de țara natală. Și spun asta pentru că am citit istoria comunității sârbe sub Imperiul Austro-Ungar.

              Piazza Unità d’Italia (primul salon al orașului)

Piața Unificării Italiei, clădirea Primăriei
Mikeze și Jakeze

Piazza Unità d’Italia / Piața Unificării Italiei numită așa din 1918 când Trieste revine Italiei,  am văzut-o din prima seară în toată splendoarea ei apoi a doua zi de mai multe ori.  Am venit aici de pe țărmul mării dar și dinspre Palazzo delle Borsa. Venind pe partea dinspre mare, aproape de piață se schimbă numele arterei, din Riva 3 Novembre devine Riva del Mandracchio,  numele mandracchio este dat de la faptul că aici era un canal și loc de acostare pentru navele mici. Piața Unificării Italiei este cea mai mare piață din Europa care are deschidere la mare, fiind înconjurată pe trei laturi de clădiri cu arhitectură vieneză. Au fost ultimele construcții grandioase ale acelui imperiu înainte de pierderea Italiei.  Superb loc, seara când este luminată este cu adevărat fantastică. 

Latura din mijloc, paralelă cu țărmul golfului Trieste, este Palazzo del Municipio sau Primăria, cândva fostul sediu al Locotenentului Austriac. Turnul cu ceas și cele două figuri cu nume slovace dar alintate din folclorul zonei,  Mikeze  și Jakeze ce anunță orele din sfert în sfert de ceas, este  seara luminat (aici acum sunt copii, originalele sunt expuse în Castelul San Giusto). Hâtrii triesteni le găsiseră și neveste celor doi, Tinza și Marianza, două statui de bronz de la intrarea principală dar care au fost îndepărtate în 1938 pentru a nu-l supăra pe Mussolini. Pe turn a fost înlocuit blazonul imperiului Austro-Ungar cu stema casei de Savoia. Dacă vreți să-i impresionați pe localnici, întrebați de Cheba (marea cușcă de păsări) sau de Palazzo Sipario / Palatul Cortinei. Sunt poreclele locale date primăriei, ultima referindu-se la imensitatea clădirii care ascunde în spatele ei adevăratul oraș Trieste. Distractiv !

Fântâna celor Patru Continente

În fața primăriei se află Fontana dei Quatro Continenti  / Fântâna celor Patru Continente, un complex alegoric grandios ce reprezintă Europa printr-un cal, Asia prin cămilă, America prin crocodil și Africa prin leu iar în vârf are statuia unei femei înaripate cu brațele deschise, cu pachete, baloturi și frânghii, simbol al comerțului, Trieste fiind în sec. XVIII un puternic centru comercial liber, porto franco. Cele patru statui de bărbați care varsă apă din amfore în scoici sunt simboluri ale celor mai importante fluvii de pe continente. Bărbații au trăsăturile specifice nativilor de pe fiecare continent, doar cel al Africii are fața acoperită cu un văl deoarece la mijlocul sec. XVIII nu se găsiseră izvoarele Nilului. Australia nu este redată pe acest monument pentru că nu erau prea multe informații despre ea.  Statuia a fost creată în 1751-54 pentru a arăta ce oraș plin de bogăție și noroc este Trieste. Abandonată, mutată, distrusă pentru a nu fi văzută de Mussolini în 1938, a fost refăcută  după original în 1980 și astăzi este plasată pe locul inițial.  Sincer, nu mi-a plăcut foarte mult dar africanii o iubesc !

Palato del Governo

 Pe latura dreaptă privind spre mare  se află superbul Palazzo del Governo cu o logie pe două nivele. Azi Prefectura Trieste, fostă clădire a administrației austriece, unde e de admirat balconul cu decorații de Murano. Lângă Prefectură se află Caffè degli Specchi / Mirror Caffè,  în care din păcate nu au rămas decât 3 oglinzi autentic. Aici a fost de fapt   Palatul Stratti, apoi o  cafenea de lux, istorică, din  1839.

Pe partea opusă este Palazzo del Lloyd Triestino, la capetele clădirii fiind două fântâni, Fontana di Teti și Fontana di Venere, zeitățile protectoare ale apei dulci și apei sărate.  Astăzi frumoasa clădire albă este sediul guvernului pe plan local.

Tot aici este cea mai veche clădire din piață, fostul Palat Vanoli, azi Grand Hotel Duchi d’Aosta

Împăratul Carol al VI-lea

Statuia lui Carol al VI-lea (și al III-lea, cunoscut și ca al II-lea Principe de Transilvania a cărui statuie se află și în Alba Iulia) îl reprezintă pe tatăl împărătesei Maria Tereza, cel care a semnat ca Trieste să devină porto franco. Gurile rele spun că inițial a fost statuia lui Carol cel Mare pe coloana din piață, ca un memento că regele a fost salvatorul și aliatul papei în lupta cu longobarzii și tot lui i se datorează crearea domeniilor papale ce au dăinuit aproximativ 1000 de ani. Azi doar Vaticanul a rămas proprietatea bisericii catolice din tot ce le oferise Părintele Europei moderne, Carol cel Mare.
Piața aceasta, salonul orașului cum îi spun localnicii, este deosebit de frumoasă noaptea când în pavaj se aprind ledurile albastre pentru a aminti de faptul că aici a fost cândva marea și locul s-a acoperit la mijlocul sec. XIX. Să stai seara între misterele Golfului Trieste și luminile care-ți amintesc puțin istoria locului, este interesant. Și plăcut. Nu degeaba a fost numită în trecut și Piazza Grande.

Piața Unificării Italiei a fost martora a multe evenimente dramatice –  în secolul trecut iar dacă mergeți pe străzile înguste din spatele ei, de fapt mergeți prin  fostul Ghetoul Evreiesc construit în sec. XVIII, când evreii, cu mult înainte de Hitler erau obligați să poarte semnul galben distinctiv, steaua lui David. Un loc înghesuit și trist și astăzi, acolo unde s-au împletit istorii dureroase dar și vesele, după cum le-a povestit Umberto Saba, cel pe jumătate evreu.

Scala Reale

Bersaglierul

Scala Reale este pe țărmul mării, un loc superb unde seară de seară turiștii vin să admire marea și soarele ce alunecă treptat în ea. Ziua am dat mereu peste africanii care-și făceau veacul pe acolo încercând să vândă câte ceva. Scala Reale are ceva trepte foste cândva albe, scăldate de apele mării și  este chiar în dreptul Pieții Unificării Italiei. Farmecul aparte este dat de cele două grupuri statuare de o parte și alta, aparent atât de diferite dar de fapt un întreg: Bersaglierii / Trăgătorii  si  Ragazze di Trieste / Fetele din Trieste.

Ragazze di Trieste (croitoresele)

Scările au fost făcute în 1922 cu ocazia vizitei lui Vittorio Emanuele al III-lea iar grupul statuar de bronz în 2004 pentru a comemora cel de al 50 -lea an de când Trieste a fost reintegrat Italiei. Fetele sunt croitoresele orașului care lucrau tricolorul italian în timp ce soldații infanteriști, bersaglierii, intrau primii în oraș în noiembrie 1918. 

Molo Audace

Molo Audace, digul care pleacă din apropiere este locul de promenadă cel mai căutat de turiști și localnici la apusul soarelui. Se spune că n-ai văzut Trieste dacă n-ai trecut pe aici seara la apus așa că ne-am înghesuit și noi puțin pe acolo.  Povestea spune că inițial s-a amenajat acest loc pe un vas ce s-a scufundat, San Carlo, undeva pe la jumătatea sec. XVIII. Inițial s-a unit cu țărmul printr-o punte de lemn de aproximativ 100 m lungime și a purtat numele navei scufundate. Apoi s-a realizat cel de azi, de 245 m lungime, din beton și care a primit în 1922 numele celebrului  distrugător al Marinei Italiene, LAudace, vas de elită mai ales în primul război mondial, capturat de nemți în 1943 și a cărui epavă a fost descoperită în 1999 în zona Trieste. Dacă ajungeți acolo, căutați și busola de bronz  despre care se spune că a aparținut sau mai credibil a fost realizată după modelul celei de pe vasul Audace.

Preluare visitrieste.it

Și dacă ajungeți la capătul digului, Rosa dei Venti / Roza vânturilor lucrată în bronz vă amintește data când vasul Audace a acostat la Trieste, 3 noiembrie 1918 sau ziua când Trieste a redevenit italian. 

Apusul surprins de un fotograf ce sunt convinsă că l-a pândit mult timp și apoi l-a încărcat pe Pixabay.

Merită un apus privit de acolo. Să nu mă întrebați dacă e mai frumos decât cel văzut de Hitchcock în Zadar, pot să vă spun că cel văzut de noi la Trieste a fost magnific. Mi-ar fi greu să aleg între Zadar și Trieste.

Trieste are un farmec aparte, doar nu degeaba a spus irlandezul J. Joyce:

Sufletul meu este în Trieste!

Continuarea   Aici