Continuare de la art. : 1⏩  și 2⏩

Vă spuneam în articolele trecute că am umblat ceva prin Veliko Târnovo, mereu un loc de popas în drum spre și dinspre Grecia, când mergem prin vama Makaza. Ne-am purtat pașii prin acele locuri pe unde cei din neamul vlahilor au adus glorie unui popor ce abia se formase aici, în Europa, prin contopirea rămășițelor tracilor liberi cu triburile bulgare venite din stepele Asiei ce suferiseră în timpul migrării o puternică influență slavă. Ne-am amintit de istorii pe care le citisem cu greu cândva, când nu exista internet,  ne-am mărit bagajul cunoștințelor istorice profitând de pliante și alte informații locale și am pipăit cu privirea zidurile refăcute mai mult sau mai puțin real; ne-am minunat că icoanele și frescele vechi -unele- au rezistat secolelor, am primit norocul și am privit cu plăcere spectacolul Sunet și Lumină de pe dealul Tsarevets, marea surpriză, am întrebat  apa Yantrei dacă păstrează în oglinda ei ciudată memoria luptelor ce s-au dat de-a lungul timpului aici, apoi am pășit pe Podul Episcopului, numit azi Podul Vladislav, vechi de peste două secole, mult mai arătos cândva, fostă vamă, azi doar pod pietonal de lemn, de unde se pot admira frumoasele împrejurimi. Am ratat de câteva ori un popas la vecinii podului, Băile Sishman, tot din mahalaua Assenova, un obiectiv se pare interesant deoarece este o clădire ce depășește, de fapt depășea în dotări vechile băi romane dar și hamamurile turcești. Ne-am îndreptat, după un popas la copitele cailor Asăneștilor, spre zona emblematică a sec. XIX, Samovodska Charsia.  În drum ne-am oprit din loc în loc să admirăm unele lucrări de artă stradală, cu adevărat reușite, precum și câteva din zidurile ce sunt acoperite în întregime cu lucrări tematice, unele executate în stil basorelief, altele doar pictate sau doar graffiti.

Monumentul Asenevsti (Ai lui Asen – Asan) / Călăreții

Vă spuneam în primul articol că Asăneștii au convins  poporul să pornească o revoltă. Era împotriva împăratului bizantin Isac al II-lea Angelos care a mărit impozitele, din două motive: avea nevoie de bani pentru o campanie militară cu un rege sicilian și, al doilea motiv, trebuia să facă nuntă fastuoasă cu o prințesă maghiară. Trimiși la împărat să ceară reducerea taxelor prea mari pentru popor, frații Asan, Petru și Ioan, sunt pălmuiți și batjocoriți dar, întorși acasă, fac tot posibilul să obțină libertatea pentru popor. Și reușesc, uneori  prin șiretlicuri religioase dar cel mai mult prin iscusință militară. Îi înving pe bizantini dar cei doi sunt uciși din diverse motive la 1 și 2 ani distanță, așa că pe tron ajunge Ioniță, zis și Kaloianoes / cel frumos. Se spune că Ioniță Kaloianul a fost cel mai bun conducător, înzestrat cu calități politice, militare, de organizarea teritoriului și a muncii regelui, cel care a cucerit noi ținuturi, inclusiv părți din Muntenia și Moldova și a fost apreciat de Vatican fiind un catolic convins. De fapt a fost momentul de vârf al celui de al II-lea Imperiu Bulgar, după el încet statul se destramă, trece la ortodoxism și în final este cucerit de otomani.

În memoria revoltei de la 1185, la împlinirea a 800 de ani, atunci când la Veliko Târnovo au fost mari sărbători de amintire și omagiere a eroilor Asan, s-a dezvelit și acest monument, vizbil de la mare distanță și foarte bine de pe strada Gurko. Sunt patru călăreți, cei trei frați Asan și nepotul Ivan Asan al II-lea. Nici un ghid bulgar nu va recunoaște faptul că frații Asan sunt valahi curați. 

Monumentul Asenevsti se află într-o zonă frumoasă, în Parcul Asenovsti, la care se ajunge trecând pe Podul lui Stambolov, la poalele colinei Sveta Gora / Muntele Sfânt, zis și Muntele Athos, așa cum este trecut în diverse ghiduri. De fapt traducerea, dacă nu greșesc, ar fi Pădurea Sfântă, gora/pădure, sveta/sfântă.

Călăreții este constituit dintr-o spadă cu vârful în sus, în jurul căreia sunt patru călăreți, cei patru din dinastia Asan sau Asen. Spada cu vârful în sus reprezintă gloria și puterea medievală din Bulgaria acelor ani, căci spada cu două lame, în simbolistica medievală reprezintă vitejia, curajul, rezolvarea unei probleme grave, chiar energia pozitivă a celor care au în mâini soarta noroadelor, căci ea reprezenta și războiul care să aducă pacea.

Călăreții, simbol al puterii, sunt reprezentați în mișcare: unul se pregătește de luptă căci este gata să scoată sabia din teacă, altul are sulița pregătită pentru atac, al treilea inspiră un galop nebun și o privire în spate, ca și când e urmărit iar cel de-al patrulea sugerează preotul militar, cel care era luptător dar și tămăduitor al sufletelor încercate de soldați. La bază se află doi lei, simboluri ale puterii regale, ale credinței creștine dar și o mamă cu un copil în brațe, maica Bulgaria și viitorul.

Un popas merită aici la monument apoi altul unde este și clădirea ce adăpostește una din cele mai bune și vechi galerii de artă, Boris Denev dar și o terasă unde se poate bea o bere sau o cafea. Galeria de artă, o clădire veche construită pentru a adăposti picturi, sculpturi, desene, expune meru la primul etaj colecții cu tema Veliko Târnovo prin ochii artiștilor. Denev are câteva tablouri interesante.

Monumentul Maica Bulgaria

În centrul orașului se află un alt monument important pentru locuitorii din Veliko Târnovo, Maica Bulgaria, dezvelit în anul 1935. A fost ridicat la propunerea ofițerilor în rezervă asociați, din donațiile locuitorilor orașului, în memoria soldaților căzuți în Războiul de eliberare de sub jugul otoman 1877-1878 sau Războiul de Independență la care ostașii noștri conduși de Principele Carol au avut un mare rol, apoi Războiul sârb-bulgar din 1885, în cele două Războaie Balcanice din 1912-1913 și Primul Război Mondial. Fiecare din aceste războaie este reprezentat pe câte o latură a monumentului. Adăpostește în osuarul de la baza monumentului osemintele a 21 de ofițeri, 24 de subofițeri și 62  soldați. Aici în osuar, începând cu anul 2000 arde flacăra veșnică. Peste osuar sunt patru statui de militari iar la nivelul următor este statuia unei femei îngenucheate purtând coroană regală și un steag, Maica Bulgaria. În perioada comunistă Maica Bulgaria a fost lăsată fără coroană dar după plecarea lui Jivkov, și-a reprimit simbolul regal. Un an mai târziu inaugurării, în 1936, zona din jurul monumentului este transformată într-un mic părculeț de către un peisagist celebru al Bulgariei: sunt plantați 18 specii de arbuști și 13 feluri de copaci rari, unii fiind și astăzi. Locul monumentului a fost ales ca un simbol. Aici a fost un fort turcesc care a fost distrus de ruși în Războiul ruso-turc. 

 Parcul Marno Pole

Dacă tot ați ajuns la statuia Maica Bulgaria, puteți face câțiva pași în parcul de alături, Marno Pole (Mar-no-pole), în traducere Câmpul Marei. Este un parc frumos cu verdeață și câteva fântâni dar și câteva terase. Are și bustul generalului Gurko.

Numele parcului este legat de legende, de numele surorii ultimului conducător bulgar, Shishman, înainte de ocupația otomană. Sora acestuia a fost luată de sultan pentru haremul lui. Cum n-a fost chip să o facă musulmană, sultanul s-a supărat și după zece ani a trimis fata în exil în Macedonia. Locuitorii cetății au plâns mult după prințesa Mara, nici clopotele de rugă nu s-au mai tras, nici luminile de veghe nu s-au mai aprins o vreme. Ea nu s-a mai întors niciodată în acest loc unde altă dată era un sătuc. Se spune că a murit în Serbia închisă într-un turn cunoscut azi drept Turnul fetei. În amintirea Marei, locuitorii au numit acest loc ce a devenit târg în timp, Câmpul Marei, Marno pole.

Statuia Sf. Evtimii

Din platoul pieței Țar Ivan Asen dar și din alte zone ale orașului, se vede peste Yantra o statuie uriașă. Este statuia ultimului patriarh al Bulgariei înainte de cucerirea ei de către otomani și actualul ocrotitor, patron al orașului cum se zice, Sf. Evtimii de Târnovo. Pe lângă reformele deosebite pe care le-a introdus în biserica ortodoxă bulgară, făcând ca slujbele să fie înțelese și de popor, Sf. Evtimii a fost cel care a avut sarcina de a apăra Tsarevets de invazia otomană. Le-a rezistat otomanilor doar trei luni apoi patriarhul a fost exilat, multe biserici jefuite și arse, palatul și cetatea distruse. Patriarhia bulgară a dispărut atunci iar biserica ortodoxă a pierdut ceea ce câștigase cu greu, autocefalia, într-o luptă cu Patriarhia Constantinopolului când a amenințat și chiar avea sprijinul Vaticanului de a trece la catolicism. Rusia s-a impus  atunci ca Balcanii și deci Bulgaria să rămână ortodoxă și biserica bulgară să fie independentă. Bulgaria avea să-și recapete acest drept abia peste cinci secole. 

Despre Sf. Evtimii legenda spune că după căderea cetății în mâinile otomanilor și după ce au fost decapitați toți cei 110 preoți și călugări ai Lavrei, patriarhul l-ar fi înfruntat pe comandantul turc. Acesta a poruncit ca Evtimii să fie aruncat de pe Stânca Condamnaților dar mâna călăului ce trebuia să-l împingă în gol, a înțepenit. Turcii sunt superstițioși așa că i-au cruțat viața lui Evtimii și l-au trimis la o mânăstire.

La prima vizită n-am știut a cui este statuia, apoi gazda noastră ne-a lămurit și sfântul internet ne-a completat informațiile. Am înțeles de ce este cu adevărat reprezentativă pentru Mărețul Târnov și de ce sunt și alte statui cu Evtimii pe aici, una chiar la intrarea în Galeriile Denev.

Casa cu maimuță

Un obiectiv ce nu poate fi ignorat pentru arhitectura specifică locului și sec.XIX este această casă, numită așa pentru că pe peretele intrării principale este o sculptură cu o mică maimuță, lucrare greu de observat dacă nu ești atent. Casa este interesantă însă pentru arhitectura ei: are o amprentă de 6 m la fațada principală și 15 m în adâncime. Are trei nivele și se spune, nu l–am văzut, un hol interior ce se luminează prin plafonul de sticlă de la etajul doi. Casa este opera maestrului Ficheto și a fost construită pentru un negustor în sec. XIX. Este una dintre casele mai rare, aspectul ei fiind dat și de terenul îngust dar și de materialele folosite la fațadă.

Samovodska Charsia

Am lăsat aproape de final partea atractivă din multe privințe, Samovodska Charshia (charshia înseană bazar), Piața Samovod sau Strada Meșteșugarilor, așa cum o știu turiștii, astăzi nume oficial ulitsa Rakovski. Era se pare locul unde în sec. XIX veneau cei din Samovodenie, de la 3 km depărtare, să-și vândă produsele, loc ce s-a dezvoltat o vreme ca un veritabil centru comercial.

Din această piață plină de turiști ziua, pe străduțe pietruite, se urcă spre cartierul Varusha, (fiecare oraș vechi bulgar are un cartier interesant Varusha, Varosha)..

Hanul Hadji Nicoli

În zona bazarului este și acest han frumos dar care nouă ne-a creat puțin disconfort când i-am călcat pragul.

Clădirea este un simbol al orașului, fostă proprietate privată a ultimului urmaș al lui Nikoli Minchoolu,  devenit Mincev, cunoscut drept Hadji Nikoli. De unde hadji, dat fiind că Nikoli (1826 – 1892) a fost un comerciant extrem de bogat de etnie bulgară, născut la Veliko Târnovo în familia unui blănar din breasla tăbăcarilor și stabilit la Istanbul dar care a luptat timp de 40 de ani pentru independența Bisericii Ortodoxe Bulgare? Deci a fost ortodox dar, după moda vremii din țările balcanice foste sub ocupație otomană, modă mai puțin agreată de adevărații creștini, și-a adăugat numelui acel Hadži/hagiu, cu înțeles inițial de pelerin la Mecca, adaptat însă creștinilor, pelerin la Ierusalim. Între 1858 și 1862, angajat fiind de Nikoli, celebrul Kolio Ficheto  ridică clădirea monumentală pentru vremea aceea, necesară fiindu-i industriașului pentru depozite, magazine și cazarea celor cu care făcea afaceri, știut fiind că deținea companii în șase capitale europene printre care și București. În 2005, strănepotul o vinde unui militar pensionar american ce reușește să obțină aprobări pentru renovare dar să provoace și un imens scandal legat de distrugerea patrimoniului istoric bulgar, Hanul Nicoli fiind singurul han ce a rezistat timpului din cele 70 clădite aici în sec. XIX.

Am mâncat și noi acolo și pot spune că a fost una dintre puținele alegeri greșite din vacanțele noastre. Adică vorba aceea cu la pomul lăudat…. Pe scurt, timpi extrem de mari de așteptare, indolența chelnerilor, un meniu sărac, porții cu gramaj vizibil diminuat, mâncare nedezghețată suficient – da, ați citit bine. Doar vinul a fost bun. Am să vă redau dintr-un articol mai vechi scris de mine atunci, după vizită:

La desert, din 5 (cinci) feluri pe meniu, am cerut două și parcă tocmai comandasem partea aceea de Lună ce fusese în eclipsă cu o seară înainte, așa șoc am produs, am plusat spre baclava și răspunsul a fost de nota 10 pentru un asemenea local: Maybe! însoțit de o grimasă ce îmi dovedea că nimic nu este sigur.

V-ați prins, de nota 10 pentru că acolo chelnerii vorbesc/vorbeau limbi străine.

Și situația a continuat chiar și la plată pe care nu se grăbeau să o ia. Până ne-am ridicat de la masă, după 25 minute de când tot ceream nota, și ne-am îndreptat spre ușă. Cum exclama un american ce a mâncat în același timp cu noi, never, never! Am dedus, după fața lui că nu va mai călca pe acolo … never. De ce a ajuns așa un loc recomandat drept rafinat și elegant? Păi explicația vine chiar din numele localului, căci din anul 2010 este de fapt The Hadji Nicoli Inn, adică nu-i mai spune bulgărește han, ci pe limba proprietarului american, the + inn/han, deși după această experiență legată de mâncare și servire eu aș alege termenul birt. În rest e elegant.

Americanul a cumpărat clădirile în 2005, le-a renovat, frumos trebuie să recunosc, iar în 2010 le-a deschis, bucătăria devenind dominant internațională sau pe aproape, calitatea bucatelor variind probabil după rangul clienților ce mănâncă în localul de jos sau în sala privată de la etaj; personalul este desigur insuficient și destul de slab pregătit, bănuiesc că nu este nici motivat pentru a presta elegant. Nu eram doar români, pragul hanului este trecut de turiști din toată lumea, chiar atunci era un grup de japonezi, nu știm cum au fost tratați. Seara am trecut întâmplător pe stradă și ne-am aruncat un ochi spre grădina interioară unde se auzeau acorduri de chitară dar mesele erau aproape jumătate neocupate, prin geamuri localul se vedea complet gol și asta în condițiile în care la alte „mâncătorii” cum spune o prietenă, era plin, chiar coadă.

Bănuiesc că nu prea îi mai interesează clientul/turistul care vine pentru o simplă masă. Aici se fac degustări de vinuri, bine plătite, hanul având și marca lui de băuturi. De asemeni, grădina de vară organizează petreceri corporate, așa că turistul obișnuit nu prea are ce căuta.

Să vizităm și muzeul și galeria de artă? Exclus! Atunci am ieșit jurându-mi eminescian în barbă că nu mai calc pe acolo, fie ce o fi.

Acum ce să zic? Atunci eram destul de necăjiți că mâncasem prost, pierdusem destul timp tocmai pentru a mânca sub așteptări dar pe bani buni. Dar muzeul cred că merită vizitat, mai ales dacă nimeriți când este și o expoziție temporară interesantă. Tema este istoria veche a Bulgariei, comori rămase de la traci dar și altele.

Dacă doriți să încercați, poate aveți mai mult noroc decât noi sau dacă vreți să vedeți muzeul și galeria de artă – este gratis dacă serviți masa acolo. The Hadji Nikoli Inn este pe strada meșteșugarilor sec. XIX, perioada Renașterii Bulgare, iar la câțiva metri distanță se află Casa Leului, loc unde pot fi cazate câteva persoane.

Varia

Veliko Târnovo sau Tărnovo, Велико Търново, poate fi un loc foarte plăcut de petrecut un weekend, fiind și aproape de orașul nostru de graniță Giurgiu, cam 120 km sunt între cele două. Șoselele sunt destul de bune, vigneta se poate lua și online de acasă pentru a evita timpii pierduți după trecerea vămii, prețurile la bulgari sunt acceptabile.

Dacă cazarea nu mai este o problemă de când cu amicul Booking.com, de mâncat e bine și foarte bine la restaurant Ivan Asen (la poarta cetății și cu terasă spre Tsarevets), la Shtastliveca (omul norocos), EGOpizza&grill și alte câteva mekhani/taverne ascunse, mai puțin turistice, al căror nume nu-l mai știu dar cred că la fața locului îmi amintesc drumul spre sach-urile aburinde și pita caldă.

Un sfat dacă-mi este permis, nu vă jucași cu parcatul aiurea și fiți foarte atenți la indicațiile celor din parcările cu plată, adică trebuie să aveți în avans plătită staționarea și dovada lipită pe geam. De asemeni, dacă vreți să vizitași multe obiective, pregătiți-vă leva, se acceptă mai rar lei dar cursul vă dezavantajează, uneori mai mult decât pe litoral, depinde de noroc. La unul din popasurile noastre recente în Veliko Târnovo, am văzut cum se ridicau la greu mașinile bulgarilor care parcaseră aiurea.

лека нощ

Eu și soțul ne-am îndrăgostit târziu de Bulgaria căci, după noianul de zvonuri care veneau de acolo. Se spunea că era periculos să poposești mai mult timp, mai ales cu mașina. Prima ieșire la bulgari am avut-o la Balcic și îmi amintesc și acum teama cu care am întrebat soțul dacă mașina noastră este încă în parcare dimineața la ora cinci. Și-mi amintesc cât de bine ne-au servit patronii, cum au gătit pentru noi deși eram singurii în tot mini hotelul. Dar știți cât de dulce e dragostea târzie. Așa că acum ne bucurăm de fiecare dată când poposim pe la vecinii traco-valaho-bulgaro-slavi.

Un prieten care a scris puțin despre Bulgaria pe un site de impresii comune, mi-a amintit vorbele lui Paulo Coelho:

Dacă ai impresia că aventura este periculoasă, încearcă rutina. Este letală!   

Bulgaria nu mai este o aventură, este o plăcere să o vizitezi dar pentru asta trebuie să o cunoști măcar puțin istoric pentru a înțelege oamenii. Cu durere în suflet pot spune fără să greșesc că dacă noi, românii am fi avut acel teritoriu, toate comorile tracilor ce au format Regatul Odrizilor, acestea s-ar fi pierdut în lăcomia unora.

Veliko Târnovo (veliko/mare, măreț) este pentru mine o poveste cu atât adevăr cât poți descoperi singur, în ale cărei pagini de te afunzi devii din ce în ce mai nedumerit dar și fascinat, este un loc de întâlnire pentru multe nații ale lumii noastre, căci Bulgaria a reușit cu ceva ce noi am avut dar am dat cu piciorul: turismul cultural, istoria.

Vă mai amintiți, cred, că au fost niște ani în care copiii României comuniste vedeau desene animate pe furate, doar de la televiziunile țărilor vecine. În sud era vedetă televiziunea bulgară cu  Leka nosht detsa! Noapte bună copii! Așa că, până la povestea viitoare, despre alte locuri prin care mi-am purtat sufletul și pașii, eu vă zic:

Лека нощ приятели!