Citește și articolul 1 🔙

Veliko Târnovo, este  orașul în care mă  voi opri cu drag ori de câte ori voi fi în preajma lui sau când îmi va fi dor de istoria vlahilor. A singurilor vlahi care au schimbat harta Europei medievale, ridicând din nimic un imperiu. Citeam de curând o publicație veche unde se vorbea despre descendența din neamul  Asăneștilor a regelui Ferdinand I al României și, după o atentă parcurgere a lungii liste de cununii și nașteri în familiile regale și imperiale europene, de la 1200 încoace, zic doar că așa o fi din moment ce istoricii au dovezi. Dar, limitându-ne doar la primii țari ai dinastiei Asăneștilor, papa Inocentiu al III-lea scria clar în corespondența cu Kaloian: 

domino Bulgarorum et Blachorum și ești prin originea ta roman.

 Și uite așa mă plimb anual prin actualul Veliko Târnovo admirând casele și bisericile „verilor” mei, majoritatea refăcute, fără a avea acea patină a timpului dar ascunzând atâtea comori, artefacte expuse sau nu publicului, în fumul imaginar al povestirilor și legendelor. Poate la un viitor popas, anul acesta, voi mai vizita și alte locuri interesante, cum ar fi Baia lui Șișman, prima baie publică din zonă, clădire ce combină sistemul romane cu cele orientale.

Trapezitsa

După ce am colindat Cetatea Tsarevets, încercând să ne imaginăm viața țarului, a înalților dregători și pe cea a patriarhului independent de Constantinopol, ne ducem pașii pe dealul alăturat, al doilea ca mărime, Trapezitsa, acolo unde inițial a locuit țarul, apoi a fost lăsată doar pentru nobilime sau bolyarii, adică boierii. Tot aici erau meșteșugarii și călătorii negustori și pelerini. Inițial această cetate de aici, Cetatea Trapezitsa, a avut rolul de garnizoană militară. De fapt și numele se pare că vine de la trapeziti, războinici, primii care s-au stabilit pe acest deal. Din presă am aflat că s-au făcut donații importante pentru refacerea cetății de pe acest deal, pentru refacerea  zidului de vest, trei foste biserici, alei pietonale și un lift panoramic. Bulgarii știu să câștige bani din orice piatră veche, asemeni grecilor.

Trapezitsa este al doilea deal fortificat important, aici au fost ridicate multe biserici frumoase și tot aici s-a retras, temporar, cu bunurile de preț chiar patriarhul, după 1393.

 Din cele circa 17 biserici, cea mai mare, Sf. Ivan Rilsky, a fost construită special pentru a adăposti moaștele sfântului pe care țarul Ivan Asen I le-a adus în anul 1195, de la Sredets, acum Sofia. Aici au stat până când au reușit să le mute la Mânăstirea Rila.

Câteva biserici importante istoric

Una dintre bisericile importante este Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, de fapt cea mai veche biserica medievală din zonă. A fost reconstruită de mai multe ori, acest fapt datorându-se importanței deosebite avută în istorie: prima biserică a fost sfințită de frații Asan în 1185, de aici chemând poporul la revolta împotriva bizantinilor. Pentru a convinge, au apelat la un șiretlic, spunând că însuși Sf. Demetreos, apărătorul Salonicului, ar fi venit aici pentru sprijin. Fosta biserică regală până în 1230, cu arhitectură bizantină, ridicată peste două altare ale tracilor, a fost jefuită de mai multe ori, dărâmată în timpul a două cutremure, dar este refăcută în forma aproape originală, în straturi de piatră și cărămidă, în anii 1977-1985, cu două încăperi diferite pentru bărbați și femei; devine muzeu unde sunt expuse absida și bucăți de fresce originale.

Coloana lui Asan al II-lea
Mormântul real al Kaloianului

Venind pe malul Yantrei, întâlnim Biserica Fortificată a celor 40 de Mucenici din Sevasta, patrimoniu UNESCO, biserică regală sfințită în 1230, după victoria lui Ioan Asan al II-lea asupra bizantinilor și devenită mausoleu regal. După 1393 turcii o transformă în moschee. În 1972 este descoperit aici mormântul lui Kaloian, bărbat înalt cu straie bogate și purtând inelul cu sigiliul personal.  Sarcofagul lui este astăzi în stânga intrării, desigur adus aici, deoarece Kaloian a murit cu mult timp înainte de ridicarea bisericii. Tot aici se spune că este înhumat și ctitorul Ioan Assan al II-lea dar și alți membri ai familiei. În realitate rămășițele pământești ale acestora nu s-au găsit, mormintele sunt simbolice. Are 2 fresce originale însă importante sunt cele 3 coloane cu inscripții din interior, emblematice pentru istoria concentrată a poporului bulgar: coloana khanului bulgar Omurtag (814-831), cea a marelui khan Krum Temutul (probabil 793-814) si coloana lui Assan al II-lea. Declarată muzeu, deține și o bibliotecă cu manuscrise rare. A fost o biserică deosebit de bogată, în sec. XIII-XIV ființa ca  Marea Lavră, adică o mânăstire în care foarte mulți călugări, poate și de ordinul sutelor, locuiesc în mici căsuțe individuale de tipul unui sat sau în mai multe case comune. 

Aici, în acest lăcaș, a fost proclamată independența completă după aproape 5 secole de teroare otomană, la 5 noiembrie 1908.  Locul a fost ales de țarul Ferdinand în semn de onoare. Se poate vizita, contra cost, 6 leva, programul unic al bisericilor orașului – 9/12 și 13/18 – însă nu se prea respectă, e la marele noroc.

O altă biserică apropiată de cetate, pe malul Yantrei, este cea a Sfinților Petru și Pavel, ctitorită tot de Ioan Asan al II-lea cu soția Ana, biserică ce a suferit și ea transformări și reconstrucții de-a lungul timpului. Dintre multele informații pe care le-am găsit despre aceasta, amintesc doar vremelnica ședere a moaștelor Sfintei Parascheva,  înainte de a fi adusă la Iași (cam un secol și ceva incepand cu 1235). Tot aici au fost descoperite în anii 2009-2011, peste 1200 de artefacte constând în 600 monede de argint și bronz, tot atatea obiecte de aur și argint, vase ceramice de înmormântare, valoroase coperți de carte, explicabil pentru că aici a fost reședința mai multor patriarhi. Poate cea mai importantă descoperire este mormântul de pictură murală ce cuprindea picturi murale executate în sec. XV și îngropate în sec. XVI cu ocazia unei renovari, picturi de o valoare inestimabilă, asemănătoare picturilor lui Giotto di Bondone. Vă întrebați ce este acest mormânt de pictură murală? Ei bine, era obiceiul în acea vreme ca picturile vechi desprinse de pe pereții bisericilor să nu fie aruncate ci îngropate într-un mod aparte, fapt ce a dus, prin lipsa aerului și a apei, la o perfectă conservare, păstrându-se vii culorile și strălucirea aurului.

Peste întortocheatele străduțe vechi, veghează  Catedrala Nașterii Maicii Domnului, operă a perioadei Renașterii Naționale Bulgare.  Construită aproape de a treia colină, Sveta Gora, adic Muntele Sfânt, după planurile lui  Nikola Fichev, cunoscut drept Kolyu Ficheto, între anii 1842-1844, este distrusă în întregime la cutremurul din 1913 dar refăcută după planurile inițiale și terminată în 1934. Este pictată abia  în 1954 cu fresce istorice, importante fiind cele ce redau botezul poporului bulgar și istoria cetății.

Fichev, Ficheto a fost un arhitect, sculptor și constructor cunoscut al Renașterii Bulgare iar numele lui este legat de Podul Belensky de la Byala, Primăria și Casa cu maimuță din Veliko Tarnovo, podul acoperit de la Loveci, multe biserici și case de locuit din zonă. Deși cunoscător foarte bun al tehnicii construcțiilor, vorbitor de mai multe limbi printre care și româna, a fost analfabet!

În această catedrală s-a slujit un Te Deum la intrarea trupelor ruse în 1877 și au fost încoronați doi regi. O veti recunoaște ușor. Am încercat să o vizităm  dar mereu era câte un eveniment acolo sau era închisă. Odată am intrat când se oficia un botez al unui bărbat matur. Nu părea să avem probleme dar la vederea aparatelor foto, deși închise dar pe care nu aveam unde să le ascundem, am fost invitați să vedem doar exteriorul bisericii! 

Pentru că am amintit de celebrul Ficheto, acesta a ridicat din averea sa o altă biserică deosebită, Sf. Chiril și Metodie, deosebită și prin cel mai înalt turn cu clopotniță ce se află în Veliko Târnovo.

Sunt atâtea de văzut în Veliko Târnovo încât mi-ar fi  greu să fac un traseu, practic nu se poate merge pe fugă doar pentru a bifa cât mai multe obiective de pe listă.

Strada Gurko

Strada Gurko poartă numele unui  mareșal rus, probabil de origine poloneză, Iosif Gurko, cel care a eliberat Veliko Târnovo  de sub otomani, la 7 iulie 1877 și, așa cum menționează cronicile, …în 16 zile de la trecerea Dunării …a creat panică la Constantinopol...  Una din bătăliile hotărâtoare pentru Bulgaria, condusă de Gurko,  a fost în pasul Shipka, acolo unde este și un monument dar și, drept omagiu, o biserică rusă foarte frumoasă.

Numele i-a fost dat după un erou, generalul Iosif Gurko pe numele lui scurt, cel care a eliberat practic Veliko Târnovo și pasul Shipka, fiind în fruntea unei armate țariste ruse. Gurco este cel ce l-a învins definitiv pe Suleiman Pașa în războiul din 1877, război în care și armata română a avut un rol important. Memoria lui este mereu cinstită de bulgari, căci practic victoriile cavaleriștilor conduși de Gurko aveau să ducă la eliberare după peste 400 de ani de jug otoman și crearea statului bulgar liber.  Ziua Eliberării și comemorarea lui Gurko este 3 martie (atunci este gratuit – are sonor – spectacolul Sunet și lumină), aleasă după ziua Tratatului de Pace de la San Stefano.

Această stradă plină de turiști vara, un loc unde auzi la fiecare pas mai multe limbi dar foarte mult româna, este paralelă cu malurile Yantrei o bună bucată de drum. Am coborât pe această cale în pantă chiar la capătul unde se unește cu str. Yvanka Boteva, acolo unde este și biserica neîngrijită, de mulți ani în renovare, Sf. Constantin și Elena.

Biserica are o clădire impunătoare dar nimic, nici un panou cu informații. Ne-am strecurat printre buruieni și am încercat să deslușim ce scrie dar nu prea se înțelegea. Printre cele câteva morminte se află și cel al lui Ivan Ficev, fiul lui Kolyu Ficheto, cel care a proiectat clădirea într-un mod atipic, având clopotnița lipită pe exterior de naos. Este un panou cu informații și în limba română despre care am aflat mai apoi de la un localnic, ocolind pe la intrarea secundară. Acolo am aflat ceva interesant și anume că în biserică se află statuia lucrată în marmură de sculptorul român Ion Georgescu, a unui mitropolit bulgar din sec. XIX, care a slujit și murit în București dar a fost adus aici și înmormântat în biserică, după dorința lui și canoanele ortodoxe ale vremii.

O clădire cândva frumoasă, ridicată în sec. XIX de breslele croitorilor, astăzi un loc năpădit de bălării.

De aici am înaintat printre grupurile de studenți ce desenau peisaje. Noi am plecat spre str. Gurko direct de la hotelul Tsarevets unde ne cazasem,  (aproape de piața Țar Asen I), am coborât pe străduțe în pantă, pietruite, spre râul Yantra, pentru a admira atât frumoasele priveliști dar și pentru a vedea alte obiective precum Biserica Sf. Spa – o ruină – sau Muzeul Închisorii, pe care l-am găsit de multe ori ferecat când trebuia să primească vizitatori  dar cu porțile deschise, astfel că n-am scăpat de privirea turcului din ghereta de pază.

Strada Gurko are  căsuțele vechi  înghesuite, au toate baza din piatră și etajele din lemn tencuit și vopsit. Etajul ieșit peste stradă, după model turcesc, a apărut și în arhitectura balcanică din nevoia de spațiu, străzile fiind mereu destul de înguste în toate zonele muntoase.  Au fațade colorate frumos, unele proaspăt renovate, îmbrăcate în iederă și rochița rândunicii. Aici sunt destule locuri de cazare, doar camere la localnici dar și mici hoteluri sau hosteluri, dintre ele Hotel Gurko fiind cel mai frumos. La Hotel Gurko am vrut inițial să rezerv dar cunoscând locul, am avut temeri în ceea ce privește parcarea. Și nu cred că am greșit, locul era destul de aglomerat. Strada este un amestec de case, foste locuințe și ateliere ale negustorilor mici și meseriașilor bulgari, albanezi, greci, turci.

Casele de pe strada Gurko sunt atât de înghesuite că uneori, vrând să scurtezi drumul spre Yantra, te trezești pe treceri de maxim 1 metru lătime, în trepte sau pietre alunecoase, zone umede, mici magazii de lemne alături de uși destul de elegante, o alternanță plină de un farmec dureros totuși, gândind că acolo locuiesc oameni când ar putea fi doar locuri pentru turism. 

Strada Gurko,  pe care casele vechi se împletesc într-un tablou viu, verdeața și din când în când vederile spre Yantra și monumentul Asăneștilor în spatele căruia se află o terasă cu bere rece și înghețată bună, sigur vă încântă privirea la o plimbare într-o zi cu soare blând. 

Pe această stradă există un muzeu plăcut, ce nu trebuie ratat, Casa Sarafkina. 

Muzeul Etnografic, Casa Sarafkina

Casa Sarafkina, azi un micuț muzeu etnografic, a fost construită în 1861
pentru un bogat negustor turc ce se ocupa în special cu schimburi de bani și cămătărie, pe nume Dimo Sarafina. Construcția a fost gândită să servească și drept locuință dar și activității comerciale, doar că negustorul a murit înainte de finalizarea construcției iar moștenitoarea, soția sa Anastasia, o termină și-i dă altă utilizare.

Pâine și ouă pentru Înviere

Casa, aparent fragilă, a rezistat lucrărilor de la sfârșit de sec. XIX când, prin stânca pe care se află a fost construit un tunel pentru linia de cale ferată iar în 1913 a rezistat unui puternic cutremur. Datorită terenului casa are 5 etaje spre sud și doar 2 spre partea de nord, la fel ca multe alte case din Veliko Târnovo.

Ușa masivă de lemn ce dă în stradă, este originală. Se intră într-un hol apoi în sala mare de la nivelul 3. Etajele 1 și 2 sunt mai jos de nivelul străzii și nu se vizitează, azi sunt încăperi administrative.

Tipuri de pâine ritualică, aproape toate rotunde, alimentul ce se obține făra vărsare de sânge.

Sala mare de primire este foarte înaltă, tavanul este sculptat în lemn reprezentând un soare. Scara deschisă ce duce la locul de primire cu influențe turcești, este cu balustradă din fier forjat. Casa a devenit muzeu în 1981, apoi tematica i-a fost schimbată, devenind muzeu etnografic al zonei Veliko Târnovo. Camerele de la etaj au fiecare o anumită temă, de la obiecte casnice, iconostase și obiecte bisericești, costume populare și orășenești ale sec. XIX, apoi sunt sălile dedicate obiceiurilor ritualice, sărbătorilor creștine, ritualurilor țărănești anuale legate de schimbarea anotimpurilor. O vitrină bogată cu ouă încondeiate, expoziția transformării bobului de grâu în pâinea cea de toate zilele, pentru hrana trupului viu dar și pentru pomenirea celor din lumea de dincolo; pentru țăran pâinea are o importanță aparte, este alimentul de bază care se obține fără vărsare de sânge. Vitrinele cu mărțișoare, vasele ceramice sau de argint, cruci, țesături, dantele și broderii, mobilier autentic, multe alte obiecte valoroase încântă privirea și amintesc de arta meșteșugarilor vremurilor mai vechi. Dar cel mai interesant exponat este un sokai foarte vechi. Sokaiul era o podoabă de acoperit părul femeilor căsătorite din zona Veliko Târnovo-Gabrovo și consta dintr-o bandă de țesătură pe care erau aplicate multe pietre colorate, pandantive de argint fin lucrat, lănțișoare și monede de argint, toate purtate împreună cu un voal alb foarte fin brodat. Acest articol se pare că a fost interzis de turci dar au mai scăpat câteva ascunse și transmise din familie în familie, de aceea este așa important pentru acest muzeu.

Privind cu puțină atenție vitrinele cu țesături și broderii vechi, găsim asemănări izbitoare cu cele din muzeele noastre.

La ultimul nivel, 5, este o expoziție de fotografii ale familiilor care au moștenit casa, aranjate cronologic pe distanța a aproximativ 150 de ani și printre ele se remarcă cele realizate de primul fotograf al orașului, un anume Ivanov dar și ale unor ateliere foto ce s-au dezvoltat rapid în localitatea ce înflorea economic și cultural la sfârșit de sec. XIX și început de XX. Sunt fotografii care arată ce oraș frumos a fost Veliko Târnovo după eliberarea de sub otomani și până la epoca comunistă.

Situat pe str. Gurko nr. 88, muzeul are program de vizite de luni până vineri între orele 9-12 și 13-18, intrarea este cu plată – 6 leva- și fotografiatul liber.

Strada Gurko poate fi abordată prin oricare din aleile ce coboară din str. Stambolov, coborând treptele de piatră spre partea dinspre Yantra, spre Monumentul Asăneștilor sau Călăreții din Parcul Sveta Gora, un loc interesant dar cam neîngrijit.

Venind dinspre Tsarevets, sunt aproximativ 1.8 km de mers pe jos pe străduțele vechi, până la monumentul din Parcul Sveta Gora, un drum plăcut cu multe panorame frumoase spre Yantra și cealaltă parte a orașului.

Continuare ☛☞