Parcul  Internațional al Păcii

Cred că mulți turiști au trecut prin acest parc, Parcul Internațional al Păcii din Ankara. Am fost acolo, în apropierea lui, în toamna asta. Dar timpul nu ne-a permis să vizităm decât mausoleul imens în care se odihnesc rămășițele pământești ale celui ce a modernizat Turcia. Acel mausoleu este cunoscut drept Anıtkabir, mormântul primului președinte al Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. 

De fapt Anıtkabir este întregul complex de clădiri ridicate la mijlocul sec. XX în inima imensului Parc Internațional al Păcii, totul pe o suprafață  de mulți kilometri pătrați. Desigur că parcul ocupă peste 85% din această arie. Totul, parc și mausoleu, se află pe Anıttepe, adică dealul Anitt /dealul monumentului din Ankara, fost Rasattepe (Dealul Observatorului) deoarece era vizibil din tot orașul și aici erau stații meteo.

 Înainte de a începe construcția, pe acest deal însă erau și câteva morminte antice necercetate. Odată cu începerea construcției mausoleului, mormintele au fost deschise și preluate în studiu. S-a dovedit că erau frigiene! Obiectele găsite aici pot fi văzute în Muzeul Civilizațiilor Anatoliene.

 Dar ce este interesant, acest parc plin de pomi diferiți, are o parte din arboret adus din  Istanbul, Ankara, Eskişehir și Samsun și zeci de mii de alți pomi donați de 24 de țări din întreaga lume: Afganistan, SUA, Germania, Austria, Belgia, China, Danemarca, Finlanda, Franța, India, Irak, Anglia, Spania, Israel, Suedia, Italia, Japonia, Canada, Cipru, Egipt, Norvegia, Portugalia, Iugoslavia și Grecia! 

Nimic nu este întâmplător aici. Solul fragil necesita întărire așa că s-a decis de specialiști fixarea terenului prin plantarea unei mici păduri, lucrare începută încă din 1946. Trebuia să primească un nume, așa că cineva, nu știu cine, a venit cu ideea unui nume legat de ideile tatălui  turcilor, Atatürk. Și acele cuvinte  au fost Pace acasă, pace în lume! Arborii aduși din orașele Turciei reprezintă pacea acasă iar cei donați de diverse națiuni de pe glob, pacea în lume!  Se spune că natura dă semne dacă omenirea nu merge bine. Oare azi acei arbori sunt toți bine?

Mustafa Kemal Atatürk

1881 – 10 noiembrie 1938, ora 9:05 a.m.

Părintele Turciei moderne,  Mustafa Kemal Atatürk, cel pentru care s-au făcut aceste lucrări complicate, a trăit puțin, 57 de ani dar a fost, după cum spun contemporanii lui, un individ de o inteligență rară. Se spune că avea o voință și o disciplină în muncă cum rar întâlnești. Memoria lui îl ajuta de asemenea, iubea literatura, în special poezia, dansul, solitudinea și muzica bună. A iubit vinul și femeile dar, după cum singur mărturisea, nu le-a amestecat cu munca lui.  A fost cel mai mare comandant militar turc al acelor vremuri. N-a suportat viața domestică fiind căsătorit numai doi ani cu o femeie foarte educată, luptătoare ca și el pentru emanciparea turcoaicelor. Era însă și ea teribil de autoritară, enervantă, așa că, de comun acord, au pus capăt mariajului. Cum s-ar zice, două săbii în aceeași teacă nu încap. 

„Capricios, rebel şi ursuz uneori, mai întotdeauna distant şi în permanență serios”, așa îl caracteriza un istoric, a fost un alt tip de dictator care a lucrat însă pentru binele nației lui, încercând să ridice populația obișnuită din ignoranță, analfabetism și chiar de sub jugul religiei, fără însă a o interzice pe aceasta și fără a fi părtinitor. De fapt sub domnia sa libertatea religiei, egalitatea dintre religii și libera exercitare a acestora pentru toți cetățenii turci în spațiile lor private, a fost garantată. Statul kemalist apăra religia atâta timp cât aceasta nu se amesteca în treburile lui. Se spune că Atatürk a fost cel mai iubit dictator din istorie. Așa o fi!

 Kemal Atatürk a fost și un nemilos conducător pentru minoritățile care nu i se supuneau, precum kurzii, armenii, grecii. 

Cel trecut în acte la naștere  ca Ali Riza oğlu Mustafa, adică Mustafa, fiul lui Ali Riza, avea să primească de la profesorul de matematică, în timpul liceului militar, numele de Kemal, adică Perfecțiune, apoi după bătălia de la Gallipoli, 1915, titlul de Pașă, Comandant. După victoria în bătălia de la Sakarya, 1921, capătă numele de Gazi tradus veteranul, adică cel ce a luptat și a avut victorii împotriva dușmanilor nației. În final Mustafa Kemal primește în anul 1934, când tot el a introdus obligativitatea numelor de familie și Atatürk, Părintele turcilor. Semnătura lui, frumoasă și parcă ascunzând în ea simbolurile unei  tuğra, este doar  Kemal Atatürk! Dar mai nou este numit de către oficiali doar Gazi Mustafa Kemal….

Ce și-a dorit Atatürk să se întâmple cu corpul lui după moarte?

 „Desigur că voi muri într-o zi, poți să mă îngropi în Çankaya și să-mi păstrezi vie amintirea….. Lasă națiunea mea să mă îngroape oriunde vor ei. Dar Çankaya va fi locul în care amintirile mele vor trăi. ” 

Națiunea, de fapt conducătorii ei de atunci, i-a ales chiar Çankaya, la 5-7 km de palat și conacul personal. S-a spus că pentru eternitate locul lui de odihnă și primirea omagiului lumii va fi pe înălțimea unui deal, Anittepe, acest angajament fiind înscris în legile Turciei. Dar eternitatea are întotdeauna mai multe cozi!

(Çankaya Köşkü, Palatul Prezidențial între anii 1924-2014 este în cartierul Çankaya din Ankara care a fost locuit de primul președinte. Astăzi este folosit de vicepreședinte. Tot acolo Atatürk a avut și o locuință privată).

Complexul  Anıtkabir

Complexul  Anıtkabir este mausoleu construit inițial pentru Atatürk, apoi zis și pentru ceilalți președinți ai Turciei și iar revenit doar la Atatürk și puțin pentru prietenul lui și al doilea președinte al țării, İsmet İnönü. Complexul Anıtkabir (anıt /monument și kabir /mormânt) are mai multe clădiri și spații libere, fiecare cu rolul ei:

Drumul Leilor este intrarea principală, dedicată în special oficialităților. Se spune că cele 12 perechi de  lei hitiți lucrați în poziție șezândă pentru a inspira liniște, pace dar și putere,  mai nou ziși lei ai celor 24 de  triburi turcice Oghuz ce au migrat din Asia, reprezintă pacea lumii. Depinde! Această alee pietonală de aprox. 260 m lungime este pavată cu dale ce sunt montate intenționat la niveluri ușor diferite, tocmai pentru a merge cu privirea în jos, ca respect pentru tatăl națiunii.

Catargul ce poartă  drapelul Turciei, cel de la capătul Drumului Leilor, este donația făcută în 1946 de un turc stabilit în SUA. Este cel mai mare catarg din Turcia făcut dintr-o singură bucată de oțel și are ceva simboluri în baza de susținere: torța reprezintă civilizația turcă, sabia puterea de a ataca, coiful puterea de apărare, ramura de stejar este victoria în luptă iar ramura de măslin, pacea.

Cele două grupuri statuare, trei bărbați – un soldat, un intelectual și un țăran, plus grupul celor trei femei, reprezintă durerea întregii nații pentru pierderea părintelui Turciei.

Piaţa Ceremonialului, locul în care se zice că încap 15 000 de oameni, este pavat cu travertin de diverse culori, cu modelele a 373 de kilimuri, covoarele tradiționale ale triburilor turcice. De ce 373, nu știu.

Mausoleul este imens. Decorațiile în relief de pe ambele părți ale scărilor care duc la Sala de Onoare reprezintă  Bătălia de la Sakarya și a doua este Bătălia Comandantului Șef.

 Se urcă treptele, 42 la număr și în stânga lor este  Discursul lui Atatürk către tineretul turc, un discurs ca o puternică premoniție pentru ce avea să vină azi. În dreapta este Discursul la a 10-a aniversare a Republicii. Ambele sunt scrise cu aur. Ușile monumentale sunt de bronz masiv iar tavanul este acoperit în exterior cu plumb. De pe trepte se intră direct în Sala de Onoare unde, la capăt și nu în mijloc, se află un cenotaf, adică un sarcofag gol, simbolic.

Adevăratul mormânt al lui Kemal  nu se poate vizita de către publicul obișnuit, el este în subsol. Se spune că ușile acelei camere se deschid doar cu aprobare specială. După pozele pe care le-am văzut, camera  are un plan octogonal iar plafonul cu aspect  piramidal este  decorat cu mozaicuri amintind de arta selgiucă şi otomană.  Sarcofagul de marmură roșie este așezat central, spun informațiile de pe net că este chiar sub cenotaf, desigur cu capul îndreptat spre Kaaba, Mecca și are de jur împrejur cupe din alamă în care ar fi  pământ adus  din toate regiunile Turciei, 81 la număr, plus Azerbaidjan și Cipru. La data depunerii lui Atatürk aici în mausoleu, 10 noiembrie 1953, au fost 67 de urne cu pământ,  plus cea a Ciprului. Niciun simbol religios nu este prezent în această încăpere, doar drapelele Turciei și niciun soldat nu face de gardă. Se spune că acestea ar fi fost dorințele primului președinte și de asemeni ca numele lui să nu fie scris pe mormânt, respectiv actualul sarcofag de marmură roșie. Care sarcofag am înțeles că este și el doar un fel de capac, rămășițele pământești ale celui ce a fost Kemal Atatürk fiind îngropate direct în pământ, nu e clar la ce adâncime.

Foto preluată

 Ultimul mesaj al lui Atatürk către armată, 29 octombrie 1938 și Mesajul de condoleanțe ale lui İsmet İnönü la moartea lui Atatürk, din 21 noiembrie 1938  sunt scrise pe lateralele pereților, imediat după ușile imense de bronz, la intrare în Sala de Onoare. De asemeni 12 torțe imense străjuiesc sala.

Începând cu Drumul Leilor, există așa zise 10 turnuri, de fapt niște camere ce poartă fiecare câte un nume, simbolizând idealurile care au influenţat naţiunea turcă şi crearea republicii:  Turnul Libertății – Turnul Independenței – Turnul Mehmetçik – Turnul Victoriei – Turnul Apărării Legii – Turnul Republicii – Turnul Păcii – Turnul 23 Aprilie – Turnul Pactului Național – Turnul Revoluției. Pe pereţii lor sunt gravate citate ale lui Atatürk, fiecare legat de simbolul reprezentat de turn.

  Turnul Mehmetçik este poate singurul care unui turist nu-i indică un simbol. Dar are mai multe semnificații. Una ar fi că luptătorii turci au fost porecliți așa, Mehmetçik, adică micul Mehmet, în semn de prețuire pentru sacrificiul lor. Sau este în amintirea unui militar, Çavuş/ sergent Bigalı Mehmet care cu doar 3 oameni a reușit să pună pe fugă englezii într-o lupta de la Gallipoli, 1915. Oricum pe turn este un Mehmetçik părăsindu-și casa și o  mamă tristă, care își conduce fiul plecând la război.

Pe Turnul Victoriei sunt celebrele lui cuvinte: 

„Dacă viața națiunii nu este atacată, războiul este crimă”. (1923)

Cel mai emoționant loc, după mine, este biroul și biblioteca privată, cu statuia lui de ceară, în mărime naturală, așezat la birou. Prin rafturile cu 3123 de cărți, se află, citim pe display, exemplare în limba franceză pe care o stăpânea la perfecție, în engleză, greacă, latină și… română! Dacă este așa, la cele în română mă gândesc, pare că este adevărată povestea de iubire cu românca Anișoara, așa cum este descrisă în romanul Dragoste și Revoluție. Tot de pe ecranul tactil aflăm că majoritatea cărților sunt despre istorie.  Și împăiat, în birou, este câinele lui cel mai drag!

Tot în partea opusă mausoleului, în Piața Ceremonialului, se află în aer liber cenotaful celui de al doilea președinte al Turciei, İsmet İnönü, foarte bun prieten și colaborator a lui Kemal. Mormântul este la subsol într-una dintre camerele muzeului ce îi poartă numele. Este o cameră simplă, în marmură albă și neagră, cu un sarcofag foarte mic din marmură albă. Singurul element care dă puțină culoare camerei este șemineul ornamental tot din marmură și cu design otoman. Nici aici nu sunt semne religioase.

Mausoleul și muzeele sunt în spații imense, prezintă atât obiecte personale ce au aparținut lui Kemal, opere de artă legate de activitatea sa militară, diorame imense, biroul și biblioteca lui. Sunt și obiecte donate muzeului de către unii dintre cei șapte copii înfiați, mai ales cele date de pilotul Sabiha Gökçen.  A fost primul copil, fată, înfiat de Kemal, anul 1925, se pare și cel mai drag dintre cei șapte. El i-a dat numele de familie Gökçen, tot ca o premoniție (Gök în turcă este cerul, Gökçen s-ar traduce care aparține cerului).

Opus mausoleului se află expuse mașinile folosite de Kemal între anii 1935-1938 și o barcă. Toate cele trei mașini au fost trimise pentru restaurare în anul 2012. Prima a fost terminată și dată muzeului în anul 2015, a doua în 2018 iar ultima, limuzina Cadillac model 1935, anul acesta. Cadillac-ul i-a fost dăruit președintelui de İş Bankas, lucrările de restaurare au început abia în 2018 pentru că a fost dificil de găsit piese originale. După moartea președintelui în 1938, limuzina a fost dată surorii sale iubite, scriitoarea Makbule Atadan iar după moartea ei în 1956, a fost predată Direcției Anıtkabir, în 1959.

Reforme

Mustafa Kemal Atatürk, după ce a înființat prima republică turcă, el fiind primul președinte, a aplicat un program intens de reforme politice, economice și culturale, se pare gândite cu ceva ani în urmă, care aveau scopul de a scoate națiunea din incultură și a o ridica la nivelul lumii occidentale:

„Există diferite culturi, dar doar o singură civilizaţie, cea europeană!”

-A deschis mii de școli primare publice gratuite dar și obligatorii  în întreaga țară, chiar și pentru adulți, în special femei;

– A introdus alfabetul latin, pe care l-a adaptat puțin, renunțând la cel arab, ocazie cu care a tradus și Coranul în turcă; a găsit termeni turci pentru cuvintele străine folosite în Turcia.

– Femeile turce au primit drepturi egale cu ale bărbaților, înaintea altor state civilizate europene. Doar el a spus că:

O societate, o naţiune este alcătuită din două feluri de oameni: bărbaţi şi femei. Este posibil ca jumătatea unei societăţi să fie legată cu lanţuri de sol, iar cealaltă jumătate să fie ridicată la cer?

-A desființat tribunalele canonice islamice introducând în locul lor Codul civil elvețian, ocazie cu care a desființat poligamia, apoi  Codul comercial german  și Codul penal italian.

-A introdus obligativitatea numelor de familie după moda europeană, moment când el primește oficial numele de Atatürk.

-A legiferat separarea totală a instituțiilor statului de religie;

-A înlocuit codul îmbrăcămintei după religie cu un nou cod, cel european prin așa zisă Lege a Pălăriei. Adică a interzis fesul și șalvarii!

-A interzis folosirea religiei ca practică medicală supremă ce garanta vindecarea în orice boală.

-A schimbat calendarul musulman cu cel gregorian.

  Multe alte schimbări au fost aplicate. După proclamarea republicii, a căutat să evite războaiele și a dorit relații bune cu țările ce au fost cumva supuse Imperiului Otoman. Înainte de moartea tatălui națiunii turce,  între proaspăta Republică Turcia și România s-a semnat Tratatul de Prietenie Veșnică  (1934), se zice valabil și azi.

 Pentru viziunile lui, majoritatea puse în practică, a fost nominalizat în 1934 pentru Premiul Nobel pentru Pace de către prim-ministrul grec Eleftherios Venizelos. Deși era destul de clar că nu-i putea fi acordat analizând întreaga lui politică ….

Este un conducător slab cel care are nevoie de religie pentru a-și susține guvernul; parcă și-ar prinde oamenii într-o capcană”.

Mustafa Kemal Ataturk

Vizita noastră a început prin poarta secundară, traseul de la controlul de securitate până la mausoleu fiind mai scurt decât pe Drumul Leilor. 

Mausoleul este deschis zilnic pentru vizitare gratuită, programul este 9-17 vara și 19 – 16 iarna, cu o pauză de prânz, între 12 – 13 ori 12.30 – 13.30. Vizitarea depinde și de cum apar delegațiile oficiale, atunci când publicul obișnuit nu are acces. Intrarea este gratuită, fotografiatul interzis în interior. La intrare este un control de securitate, gențile sunt scanate iar rucsacurile ori gențile mai mărișoare sunt reținute și înapoiate la ieșire.

În fiecare an la data de 10 noiembrie ora 9.05 a.m., pe teritoriul Turciei se ține un moment de reculegere când sirenele sună, șoferii opresc mașinile. Probabil că așa va fi și anul acesta…

De Ziua Republicii Turcia, 29 octombrie, e puhoi de vizitatori din rândurile localnicilor, deci e mai greu de vizitat. Cred că și mâine va fi tot așa. Pentru mulți dintre ei, amintirea lui Gazi Mustafa Kemal Atatürk  este sfântă: Çankaya, acum câteva zile a fost martora unei ceremonii aparte. Noul monument dedicat lui Atatürk la împlinirea a un secol de la înființarea Republicii Turcia, 29 octombrie 2023 este acolo. La inaugurarea Monumentului Atatürk, primarul din Çankaya, Alper Taşdelen, a spus: „Ne apărăm tatăl nostru fondator, atât prin munca noastră, din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere ideologic. Dar, în același timp, facem tot ce este necesar pentru a menține în viață numele lui Atatürk. în monumentele și facilitățile noastre, ca patrioți și Atatürkisti, împotriva celor care încearcă să șteargă numele lui Atatürk. Nimeni nu are puterea și nu va avea niciodată puterea să ia dragostea lui Atatürk din inimile noastre. Monumentul nostru se potrivește perfect la locul său și se potrivește Çankaya, casa Republicii.” https://en.cankaya.bel.tr/ShowNews/shownews/1879