Grândola, Vila Morena

…Oamenii sunt cei care comandă cel mai mult… Zeca/Grândola, Vila Morena

 

Despre Revoluția Garoafelor știam de mult timp dar la primul meu drum spre Portugalia, mi-a amintit și o tânără româncă ce călătorea pe scaunul vecin în avion. Era ziua de 1 mai, luni dimineață. Aproape de Lisabona s-a trezit din somn și ne-a povestit că de câteva luni lucrează în Spania, face naveta săptămânal la București la soț și copii și că preferă să zboare cu TAP Portugal pe ruta București Lisabona/ Lisabona Vigo. Printre altele ne-a povestit cât de impresionată a fost când în dimineața de 25 aprilie a primit în dar de la colegii portughezi garoafe roșii. Nu știa de ce. Apoi a aflat că pentru ei era o mare sărbătoare, un fel de decembrie 1989 al nostru dar la alt nivel. Și acel 25 aprilie este sărbătorit cu aceeași dragoste an de an. Mi-am amintit atunci că pe lista mea de vizite portugheze pentru când voi vizita sudul Portugaliei era și o localitate din  regiunea Alentejo,   Grândola. 

47 de ani în urmă…

Portugalia a fost un mare imperiu global cu colonii pe toate continentele. Acest fapt a însemnat bogăție și putere politică, fapt rar  pentru o țărișoară europeană  așa de mică. Dar niciodată în istorie marile imperii n-au dăinuit prea mult. Așa s-a întâmplat și aici. La începutul sec. XIX-lea, trupele lui Napoleon Bonaparte  au invadat Portugalia în acel cunoscut război peninsular  și curtea regală s-a mutat în Brazilia, revenind abia 13 ani mai târziu, într-o țară mult schimbată, sărăcită în urma dezastrului lăsat de Napoleon.  Urmează în sec. XIX și alte dezastre, plus pierderea veniturilor din Brazilia care între timp devine independentă, pierderea câtorva colonii din Africa, declararea de două ori a Portugaliei ca stat falimentar, toate duc la accentuarea sărăciei populației. Așa că ideile republicane înfloresc și culminează cu acel an 1910, abolirea monarhiei și instaurarea Republicii. Dar nu s-a rezolvat nimic pentru oamenii mărunți. După primul război mondial, republica s-a pierdut într-o dictatură aproape fascistă, Statul Nou / Estado Novo al lui António Oliveira Salazar, dictatorul care a guvernat țara cu o mână de fier timp de aproape o jumătate de secol. Și ce era mai rău, în timpul Estado Novo exista o poliție  secretă care reprima drepturile cetățenești și libertățile politice iar mii de tineri portughezi erau recrutați obligatoriu și trimiși pe diferite fronturi în ceea ce s-a numit Războiul Colonial. Un moment dramatic a fost revolta studenților din 1962, reprimată cu o cruzime incredibilă. 

Armata portugheză, spun unii istorici, fierbea mocnit. Era împotriva războaielor duse de Estado Novo pentru menținerea coloniilor. Așa s-a pregătit revoluția, de fapt o lovitură de stat militară, pe ascuns. Ofițerii inferiori, căpitanii, s-au organizat în  Movimento das Forças Armadas (MFA)/  Mișcării Forțelor Armate și și-au creat un slogan propriu, cei 3D: Democratizar, Descolonizar e Desenvolver / Democratiza, Decoloniza și Dezvolta.

Momentul începerii revoluției a fost dat de două cântece transmise la radio. Primul, transmis la o oră anume de care revoluționarii știau, ora 22.55 din 24 aprilie,  E depois do Adeus / Și după rămas bun,  un cântec de dragoste fără nimic politic, care nu trezea nici un fel de bănuială regimului totalitar pentru că tocmai luase un premiu la Eurovizion 1974, pe 6 aprilie: Am vrut să știu cine sunt / Ce fac aici / Cine m-a  părăsit…. Și după dragoste / Și după noi / Adio / Rămânem singuri. Ales special, dacă ceva nu mergea bine și revoluția nu continua, să nu fie nimeni bănuit. Mesajul era pentru revoluționarii din armată, să fie pregătiți de acțiune.

După miezul nopții, pe 25 aprilie 1974,  la ora 00.20,  postul de radio al Bisericii Catolice din Lisabona, Radio Renascença,  care fusese lăsat în afara ocupației, a citit în timpul emisiunii Limite primul vers dintr-un alt cântec, apoi  a pus toată înregistrarea cântată chiar de autorul   Zeca Afonso. Cântecul era  marea cheie a revoluției: Grândola, Vila Morena, un cântec interzis de guvernul Statului Nou. Era semnul  că trupele de la cazarma Santarém a Escola Prática de Cavalaria pot  să ducă  vehiculele blindate la Lisabona pentru a ocupa Terreiro do Paço / Praça do Comércio și apoi toate instituțiile importante, inclusiv aeroportul și posturile de radio.  La fel s-a întâmplat și la Porto și în restul localităților, în acea noapte, armata a ocupat instituțiile puterii.

Deși este cunoscută drept revoluția fără sânge, au murit 4 oameni când agenții DGS, fosta poliție secretă PIDE / Polícia Intérnacional e de Defesa do Estado,  au tras din sediul aflat în  Rua António Maria Cardoso din Lisabona. Atât pe continent….

MFA  transmite abia  dimineața prin  Rádio Clube Português, primele mesaje către populație. Militarii au cerut populației să rămână în case, revoluția fiind pașnică dar Lisabona s-a umplut de oamenii fericiți că au scăpat de regimul totalitar.

 De aici începe o altă viață pentru portughezi, nu ușoară în primii ani de după revoluție, dar au realizat cu adevărat ceva. O altă viață, mai bună sau nu dar pe propriile picioare și  pentru coloniile portugheze din Africa. Portugalia a încheiat la acel 25 aprilie 1974 patruzeci și opt de ani de dictatură și  paisprezece ani de războaie coloniale (sau Războiul de eliberare, dacă întrebați fostele colonii).

Revolução dos Cravos

Revoluția Garoafelor

Cum spuneam, la 25 aprilie 1974, după o lungă pregătire, un grup de ofițeri ai  armatei portugheze declanșează  Revolução dos Cravos / Revoluția Garoafelor  înlătură guvernul diabolic al  Statului Nou și instaurează o formă de democrație, permițând în același timp eliberarea coloniilor portugheze din Africa. Este una dintre puținele revoluții numită  fără sânge,  forțele armate fiind pașnice. În colonii însă răzbunarea localnicilor asupra unor albi portughezi a fost cumplită. 

N-am să fac istorie mai mult de atât. Doar că revoluția aceasta are un nume gingaș, de floare și este respectată și azi de portughezi. Este ziua în care oamenii sărbătoresc (este zi liberă), poartă, dăruiesc și primesc garoafe  roșii și se cântă la adunările populare, la tv și radio  celebra Grândola, Vila Morena.

Grândola, Vila Morena

José Manuel Cerqueira Afonso dos Santos,  nume de scenă Zeca Afonso sau doar Zeca, fiul unui judecător care a lucrat prin multe colonii  portugheze, student la Coimbra și cunoscut pentru activitatea sa muzicală, devine profesor în sudul țării.  În mai 1964, José Afonso a jucat în Societatea muzicală Frăția Muncitorilor în municipiul  Grândola din districtul Setúbal, unde a găsit inspirația pentru a compune mai târziu piesa Grândola, Vila Morena.

Este expulzat din învățământ pentru convingerile sale politice anti guvern și trăiește din meditații și compoziții muzicale. A avut ocazia să facă numeroase turnee în toată Portugalia dar multe spectacole i-au fost interzise de cenzură. A fost chiar arestat de celebra PIDE și a făcut închisoare politică. 

Compune  Grândola, Vila Morena, o înregistrează în decembrie 1971 la Herouville (Franța), apoi la 9 mai 1972 , cu doi ani înainte de revoluție, în fața a 2.000 de oameni adunați în Burgo das Nacións de Compostela și, momentul hotărâtor,  o cântă live pe 29 martie 1974 la Coliseu dos Recreation la Lisabona. în încheierea unui concert la care au asistat și câțiva membri importanți ai revoluționarilor, MFA.  Aceștia  o aleg drept semn principal pentru declanșarea revoluției. 

Zeca are o biografie fabuloasă și mult bun simț. Refuză medalia Ordinul Libertății, Ordem da Liberdade, un ordin civil onorific portughez creat după Revoluția Garoafelor și acordat marilor personalități  care luptă pentru democrație. Moare la 57 de ani de o boală cumplită iar la înmormântarea sa au participat peste 30 000 de oameni. Se spune că 1300 m au fost parcurși în 2 ore de cortegiul funerar.

Grândola, Vila Morena este anual interpretată la sărbătoarea de 25 aprilie, chiar și în timpul altor sărbători sau demonstrații. Pandemia a oprit manifestările  din acești ultimi doi ani dar portughezii s-au unit în online sau de la ferestre și balcoane, și au cântat cântecul lor de suflet. Impresionant! 

Mai mult decât atât, azi Grândola, Vila Morena este interpretată atunci când se ia atitudine împotriva unui politician și se vrea întreruperea discursului. S-a folosit destul de des în ultimii ani, chiar și în afara țării. Pentru asta portughezii au inventat un cuvânt nou, grândolar!

De ce e numită  Revoluția  Garoafelor  

Și totuși de ce Revoluția Garoafelor?  Istoria numelui este frumoasă și tristă în același timp.

În 25 aprilie 1973, în Lisabona s-a deschis un restaurant cu autoservire, foarte modern, numit SIR, în actuala clădire Franjinhas, nou construită și ea cu un an înainte. La împlinirea unui an de activitate rodnică patronul restaurantului a vrut să-și răsplătească clienții, domnii să primească din partea casei un pahar cu vin de Porto iar doamnele câte o garoafă. Așa că s-a aprovizionat cu o zi înainte cu multe garoafe roșii și câteva albe. 

În dimineața de 25 aprilie 1974, una dintre lucrătoarele restaurantului, Celeste Martins Caeiro, află că în acea zi localul rămâne închis. Patronul îi spune că e revoluție, să meargă acasă. Le împarte angajaților toate garoafele căci s-ar fi ofilit până la redeschiderea restaurantului. Celeste pleacă spre casă cu un braț plin de garoafe roșii. Avea să povestească mai apoi că în zona mănăstirii Carmo a întâlnit soldați pe tancuri și a întrebat de când stau acolo. În acel lăcaș se ascunsese președintele Marcelo Caetano. A aflat că militarii stăteau acolo de la ora 3 dimineața. A vrut ca din banii ei să le cumpere ceva de mâncare dar totul era închis: Militarii păreau prietenoși. Zâmbesc.. Unul dintre ei mi-a cerut o țigară. Nu am avut nici o țigară … I-am dat o garoafă și  a înfipt-o în țeava puștii sale. Eram atât de fericită… (interviu). Atunci Celeste a împărțit soldaților florile sale și toți le-au pus la puști, la uniformă sau la tanc: Oamenii cred că eu am fost cea care a pus garoafele  în puști, dar nu, soldații erau prea sus. 

Vânzătorii de flori din zonă când au văzut soldații cu garoafe la puști au deschis florăriile și au început să împartă garoafe roșii și albe militarilor dar și trecătorilor. Probabil că unii totuși le-au vândut, era momentul potrivit. Treptat oamenii au ales doar garoafele roșii, simbolul sângelui și eroismului.

Dintr-un gest nevinovat, revoluția portugheză a căpătat un nume frumos, Revolução dos Cravos adică Revoluția Garoafelor. Iar  Celeste Martins Caeiro născută la 2 mai 1933 a  devenit Celeste dos cravos / Celeste a garoafelor.

Celeste trăiește și azi. Să nu vă închipuiți că o duce grozav. Casa închiriată din Chiado a ars în teribilul incendiu din 1988. Durerea ei cea mare este că atunci și-a pierdut ceva ce nu se mai poate reface, fotografiile! Azi trăiește dintr-o pensie de câteva sute de euro, din care mai mult de jumătate îi dă pe chirie, spun jurnaliștii care o vizitează anual.

În locul restaurantului SIR  din blocul Franjinhas, este acum Landing.jobs, o cunoscută platformă de recrutare online.  Pe unul din pereții biroului principal firma are povestea Celestei și a garoafelor roșii de aprilie 1974, ca un memento.

Vezi »Celeste înregistrată în anul 2014.

Monumentul orașului Grândola

Locuitorii orașului  Grândola au fost impresionați de compozitorul și cântărețul Zeca, cel care prin melodia sa i-a făcut cunoscuți lumii. Așa că au ridicat aici, la intrarea în oraș, un monument pe a cărui față principală  este o garoafă cu coada înfiptă în pământ, apoi versurile cântecului  și partitura muzicală a  Grândola, Vila Morena și  o listă pe care sunt trecute numele multor Căpitani din aprilie, cei care au participat la revoluție.

Pe partea din spate a monumentului este Declarația Universală a Drepturilor Omului care are în centru un soare. 

În fața monumentului,  Praça da Liberdade este  pavată în roșu cu plăci de marmură incrustate și o garoafă albă stilizată în centru.

Orașul Grândola este pe linia de tren Lisabona-Faro, pe care am călătorit »? în 2019. Este, pentru cei ce vin cu trenul, un punct de plecare spre frumoasele plaje de la Atlantic din zona Alentejo.

Portugalia nu uită!

Ziua Libertății, 25 aprilie, ziua Revoluției Garoafelor și ziua următorului 25 aprilie, 1975 când au fost alegeri libere și s-a dat o nouă Constituție, se serbează anual prin activități organizate dar și spontane. 

Comemorarea în anii pandemiei s-a făcut în online. Dar în multe orașe portugheze localnicii au ieșit la balcoane și ferestre purtând garoafe roșii și unindu-și vocile în Grândola, Vila Morena.

Așa că dacă ajungeți în Portugalia într-o zi de 25 aprilie, de Ziua Libertății, să știți că majoritatea obiectivelor turistice sunt închise. Dacă primiți de la un trecător o garoafă roșie, nu o refuzați!  Mai ales dacă floarea vă este oferită de o trecătoare! Femeile portugheze în timpul Estado Novo nu puteau vota, divorța sau călători în afara țării fără permisiunea soțului lor. Iar de ajungeți în zona frumoaselor plaje din Alentejo tocmai în acea zi, alăturați-vă grupurilor care vă vor încânta cu corurile specifice zonei, preponderent masculine și fără acompaniament instrumental. Ele vor da o altă nuanță melodiei revoluției, mult mai profundă.

https://www.youtube.com/watch?v=uBB99iRmpeA dacă doriți să vedeți orașul Grândola și Monumentul 25 Aprilie filmate de sus.