Bosfor !! Ciine n-a auzit acest nume, măcar pe băncile școlii când învățam la istorie despre temutul  Imperiu Otoman, despre Rumelia, partea europeană a imperiului și Anatolia, partea asiatică. Apele lui pun față în față două continente. Pe apele lui s-au înfăptuit istorii grele. A fost pictat, povestit, cântat de artiști din toată lumea :

                       Dormea în liniște Bosforul fără valuri

                       Între-a Europei mândrie și-a Asiei verzi maluri,

                       Ca un balaur verde în lupte ostenit.

Poeții noștri clasici l-au privit, l-au admirat și cântat așa precum a făcut și Alecsandri . Se spune că dacă ajungi la Istanbul și nu faci o plimbare pe aceste ape, ai pierdut cea mai mare parte din farmecul capitalei turcești. Nu l-am văzut dormind precum Alecsandri dar l-am admirat ziua în bătaia soarelui de vară, aglomerat dar la fel de măreț ca altă dată.

            

             

Anul trecut, vizitând Istanbulul, am avut parte și de o mini croazieră pe Bosfor, plimbare plăcută și pentru faptul că  am avut doar pentru grupul nostru un vas micuț cu sală închisă dar și cu o punte curată deasupra unde am stat cei mai mulți, în bătaia vântului căci doar de acolo aveai vederea limpede, netulburată de nici un geam. A fost ideal şi pentru că stând într-un singur loc pe punte, puteam admira și fotografia spre ambele maluri, fără a fi nevoie să ne plimbăm stânga – dreapta. Este într-adevăr de neratat o croazieră pe apele Bosforului, de aici poți admira nu doar malurile a două continente ce-și dau mâna în același oraș cu o populația aproape cât a României de azi dar poți privi în istorie, trecând de la ruinele de care se leagă și istoria noastră, la vechile case de lemn ale zonei, yali cum le spun turcii, până la clădirile moderne de azi.

Clădirile de pe cele două maluri și multe din legendele lor, le povestea ghida de jos din puntea acoperită și astfel am primit informații noi față de știam deja.  Începutul plimbării noastre a fost de la Kabataș, aproape de capătul tramvaiului 1 iar sfârșitul, regretat de toți, la Eminonu, urmând ca impresiile să le povestim  la Podul Galata la celebrele lor locuri cu pește în pâine. Pe acesta l-am ratat însă, nu regret din câte am văzut și din cât mi-au povestit ceilalți.

             

            

Despre partea geografică a zonei Bosforului, foarte interesantă, eu aveam ceva documentare iar noutățile aflate de la ghizi au fost bine venite. Și pot spune că munca de documentare nu este simplă, Wikipedia este mult prea săracă în informații despre această zonă. Despre cum s-a format această trecătoare între două continente sunt ceva studii și se bănuiește că acum milioane de ani au fost cutremure devastatoare care au permis vărsarea lacului Pontic, acum marea Neagră, în marea Egee. Marea Neagră are apele mai sus de marea Egee, așa că acestea se varsă și azi spre Mediterana, prin Bosfor și Dardanele / Çanakkale în turcă. În același timp, în adâncime, un alt curent aduce în marea Neagră apa destul de sărată din Mediterana. Dar să pornim pe luciul apei să vedem ce ne poate încânta pe noi cei neștiutori de geologie dar iubitori de frumos și de călătorii.

           

          

Am început alunecarea pe apele Bosforului urmând malul european. Nu știu dacă a fost doar o iluzie, cred că nu, însă  noi fiind pe un vas mai mic am fost mai aproape de țărm și spun asta pentru că vasele mai mari de croazieră erau mereu, când ne întâlneam, în dreapta noastră. Vă amintesc aici ce am văzut mai important pe ambele maluri și țin să spun că Turnul Galata l-am văzut foarte bine la finalul excursiei când practic am traversat Bosforul.

Complexul Dolmabahce, se spune că în traducere ar fi “groapă umplută”, are un sens demn de ghicitoare,  a apărut în peisajul Istanbulului prin sec. XIX când conducătorii imperiului și-au dat seama că trebuie să aibă o politică mai deschisă față de occident, cu relații mai strânse și implicit schimb de vizite între familiile conducătoare. Palatul Topkapî era mult prea complicat și oarecum învechit pentru a primi șefii de state și familiile lor așa că se decide ridicarea acestui palat. Despre arhitectura lui, un melange de Luvru și Buckingham și despre interioare nu pot scrie, nu l-am vizitat din lipsă de timp. Atât cât l-am văzut de pe “navă”  este frumos dar adevărata lui față trebuie privită de pe mal, de aproape și din interior și, fără supărare, trebuie un pic de documentare înainte de vizită, un sfat înțelept pe care l-am scrijelit pe un neuron și de aceea nu m-am dus să-l văd pe fugă (oricum timpul de vizită am înțeles că e limitat, că sunt săli care s-au închis, de aceea trebuie să știi la ce să fii mai atent). Ce pot să spun este doar că ridicarea lui a costat enorm vistieria și așa slăbită a statului otoman și sunt istorici care spun că doar construcția acestuia a accentuat declinul statului. Cert este că nu toți sultanii au folosit această reședință, fie de teama revoltei populare, fie din superstiție, legendele spun că este un loc blestemat. Venind dinspre Kabataș se vede întâi moscheia Dolmabahce, apoi turnul cu ceas și ultimul palatul propriu zis și clădirea  în care azi este Muzeul de Artă.

           

          

Four Seasons hotel Bosphorus , o clădire istorică din sec. XIX, renovată și transformată într-o clădire ultramodernă, un hotel de 5 stele cu prețuri pe măsură, noi trecem pe lângă ea regretând doar că nu putem lua masa pe terasa Aqua ce aparține complexului, nu de alta dar uitasem să ne alimentăm cardurile pentru acest loc 😅 ! Dacă vreți să vă cazați la Four Seasons, nu-l confundați cu cel din Sultanahmet din fosta închisoare, acolo nu aveți vedere la Bosfor dar micul dejun e la fel de ieftin, doar  37 €/ Pers.

Beșiktaș Anadolu Lisesi, liceul de elită, azi mixt, fete și băieți, are o arhitectură frumoasă chiar văzută de departe. Aici a fost haremul Palatului Çirağan, clădirea a fost ridicată în 1871 și păstrează încă coloanele, plafoanele și alte elemente ale construcției originale. Camera în care a trăit 28 ani și în care a murit sultanul Murat al V-lea este azi cantina școlii !  M-am uitat pe un filmuleț de prezentare a liceului, superb, au plaja proprie pentru elevi, un parc cu pomi rari și locuri de studiu în aer liber, toate realizate, modernizate în sec. 21 ! Numele de Beşiktaş este de la cartierul în care se află, se zice că cel mai vechi cartier al orașului.

Palatul Çirağan, azi hotelul de lux Çirağan Palace Kempinski, este la cam 300 m de Palatul Dolmabahce,   ghida spune că este lângă Parcul Yildiz, fost parc imperial unde bizantinii cultivaseră dafini și mulți pomi exotici.   Aici prima clădire impunătoare, primul palat de lemn însă a fost construit în sec. XVII de un amiral turc, palat ce a devenit proprietate a sultanului și familiei acestuia, apoi a fost vândut, donat și iar vândut, tot așa de des cum a fost și demolat și reconstruit de mai multe ori, ceea ce vedem azi fiind clădirea jumătății de sec. XVIII. Numele i-a fost dat de o familie ce l-a avut în proprietate prin sec. XVII și care a organizat câteva festivaluri fastuoase aici. Sumele publice cheltuite cu ultima construcție au fost colosale, sultanul a trimis experți în Spania și Africa pentru a face copii după cele mai reușite clădiri arabe. Se spune că doar porțile mari aveau pe ele peste 1000 de piese de aur, câteva sunt acum în muzee berlineze.  În primii ani ai sec.XX a devenit proprietate a statului și aici s-a mutat parlamentul pentru doar 2 luni căci un incendiu mistuitor a distrus toate valorile artistice lăsând doar pereții goi. Se punea problema demolării dar un privat l-a salvat și refăcut, azi este o clădire unde sunt cazați doar șefii de stat – aici a fost Ion Iliescu în vizita sa din 1990 dacă am reținut bine anul. Pentru muritorii de rând, totuși cu un cont foarte gras în bancă este noua clădire de lângă palat, un hotel alintat “al sirenelor” pentru că marea îți bate la geam. Nu mă voi caza acolo pentru că mi-e frică de sirene !!

         

Ortaköy al cărui nume s-ar traduce “satul din mijloc”, fostul sat pescăresc, azi un loc plin de cluburi de noapte, simbolul lui privit de pe ape este moscheea de la baza podului Bosfor,  Ortaköy Camii sau Büyük Mecidye Camii, construită de sultanul Abdülmecid în 1853, pe locul unei alte moschei din sec. XVI care a fost distrusă în timpul unei revolte. Se spune că interiorul este superb cu o lucrătură și materiale deosebite.

Cartierul Ortaköy este locul unde toleranța religioasă din vremea de glorie a imperiului se vede cel mai bine, aici find multe și azi moschei, biserici și sinagogi apropiate între ele. Turcizarea cartierului cosmopolit s-a făcut la ordinul lui Suleiman Magnificul.

Podul Bosfor,  Boğazıçıi Köprüsü,  primul pod construit peste apele Bosforului în 1973 între Europa și Asia  de o firmă engleză și una germană. Are 1560 m lungime între piloni, la 64 m înălțime de luciul apei și a fost inaugurat la 29 octombrie 1973, ziua când se sărbătoreau 50 de ani de la proclamarea republicii.  Una din legendele podului spune că dacă atunci când treci pe sub pod cu iubita o ții strâns în brațe, rămâneți împreună toată viața. N-am putut verifica, am fost solo deci obligatoriu să merg iarăși.

Rumeli Hisari cum îi spun turcii, este pe partea europeană și corespunde Anadolu Hisari de pe parte asiatică, doar 660 m se pare că le despart, aici fiind locul cel mai strâmt al Bosforului.  Știți că otomanii au dus o luptă disperată, sub domnia mai multor sultani, pentru a cuceri Constantinopol. Mehmet / Mahomed I Fatih construiește această cetate pe locul unde a fost o mică așezare bizantină și o biserică paleo creștină. Zidurile crenelate cu arhitectură europeană și nu arabă (drepte și nu ascuțite), cu 3 turnuri mari și 13 mici,  folosind 1000 de meșteri calificați și 10000 de pălmași, în 1452, totul în doar 4 luni și 16 zile. Scopul ei era de a bloca vasele genoveze, în special cele cu militari, ce veneau din Marea Neagră în sprijinul Constantinopolului. Aici, după cucerirea otomană, s-a instalat tabăra permanentă a ienicerilor, cu cartierul general într-unul din turnuri, cel rotund cu nouă etaje. Ei locuiau vara în corturi. Se pare că aceasta și alte locuri favorabile, plus sărăcirea cetății bizantine au fost cele ce au favorizat victoria otomanilor.

Conacul Yalisi Zeki Pasa este clădirea destul de neîngrijită pe dinafară, la baza podului Fatih. Are o istorie nu foarte lungă, dintre persoanele deosebite care au avut-o în proprietate a fost și fiica ultimului sultan otoman. Astăzi este tot proprietate privată, pe lista unei agenții imobiliare, suma cerută de proprietar nu e deloc neglijabilă.

Podul Fatıh Sultan Mehmet  sau pe scurt Podul Cucerıtorului, locul unde vasul nostru ia dreapta, nu înainte de a fi anunțați că ne vom apropia de malul asiatic al Bosforului. Podul acesta, azi al 14-lea în lume ca deschidere între piloni a fost construit în 1988. Are 1510 m lungime totală, între piloni sunt 990 m iar față de luciul apei este la 64 m și a fost făcut în colaborare cu trei societăți japoneze și una italiană. Se află la nord de Rumeli Hisari.

La sfârșitul micii noastre plimbări pe ape aveam să mai vedem câteva clădiri frumoase pe malul european, dintre ele două le-am reținut ca fiind destul de importante istoric și artistic :

Unıversitatea de Arte Frumoase Mimar Sinan, un întreg complex de mai multe clădiri de-a lungul malului apei dar și înspre cartierul Findikli, o fostă școală de meserii înființată la sfârșit de secol XIX și care a devenit rapid școală de stat și prima academie turcă, cu numele celui mai celebru arhitect otoman, Sinan.

Molla Çelebı Camii, o moschee veche din sec. XVI – data nu este sigură – care poartă semnătura Mimar Sinan. Am căutat amănunte despre ea, am văzut poze din interior și este frumoasă. Nu o remarcam dacă nu venea informația de la ghid că este foarte veche și poartă semnătura lui Sinan.

A fost ultima clădire importantă de pe malul european care ne-a atras atenția înainte de a călca iar pe pământ, într-o mare de oameni și mirosul puternic de pește preparat la Podul Galata.   Dar am avut o frumoasă priveliște spre partea asiatică a Bosforului, loc unde orice turist informat ajunge pentru a admira priveliștile magnifice din jur.

Üsküdar este cartierul pe care-l vezi când vasul întoarce spre malul asiatic, un loc mirific în toate timpurile. Trecând peste gloria lui antebizantină, am reținut că numele i-a fost dat de la “scudari” adică străjerii care păzeau zona, aici fiind locul de venire și plecare al caravanelor de mărfuri dar și al pelerinajelor către Mecca. A fost un loc agreat de sultani dar și de oamenii de rând și încă este un loc plăcut privirii. Și noi ne-am oprit ochii mai întâi pe zidurile vechii cetăți Anadolu Hisari dar și spre locurile nevăzute de pe ape despre care n-a povestit ghida, aflate între copacii de pe dealul Çamlica, acolo unde este turnul de televiziune, cea mai mare și mai nouă moschee din Asia Mică, plus locuințele bogaților și chiar a președintelui actual. Și de unde se poate admira Cornul de Aur. Dar noi am admirat doar ce e pe mal, ușor de văzut de pe ape.

Anadolu Hisari sau Güzelce Hisari / Frumoasa Cetate în documentele vechi, cetatea de pe malul asiatic ridicată la sfârșit de sec.XIV de Baiazid I Yildirim / Fulgerul pe ruinele unui templu al lui Uranus, în încercarea nereușită de a cuceri Constantinopolul, este mărită și întărită ca cetate de supraveghere de Mehmet al II-lea în 1452, apoi după cucerirea orașului este folosită drept închisoare. Este parte a patrimoniului muzeal al Turciei dar nu se deschide publicului, probabil unde nu este încă o clădire sigură, fiind destul de degradată.Güksu, adică “râușorul celest”, alintat în multe feluri, este o râul ce se varsă direct în Bosfor și este subiect de legende, se spune că dăruiește dragoste mediului din jur, prin cursul său năvalnic.

Küçüksu Kasri, palatul de vânătoare sau simple ieșiri la plimbare, construit de sultanul ce domnea la jumătatea sec. XIX pe un loc superb de atunci, în ceea ce se numea Grădina Iluminată, aproape de “Apele Dulci ale Asiei”, râul Güksu.  De altfel numele de iluminat se păstrează puțin, în zonă se zice că sunt străzi, hoteluri, restaurante ce se numesc Kandil. Să vă spun cât este de frumos palatul, gardul, porțile dinspre mare ? E greu, poate dacă ați văzut dantelele croate autentice și dacă vă puteți închipui transformarea lor într-o construcție, mă înțelegeți. Aici în mod special vă recomand un binoclu sau un aparat cu posibilități de zoom mare, palatul este o adevărată feerie și sigur v-ați dori să coborâți pe mal să-l vedeți de aproape. Poate și în interior căci este muzeu deschis publicului. Eu am văzut câteva imagini din interior și din spațiu pe un ghid turistic. Cu adevărat este “chiparosul de argint”, așa cum l-a numit unul din sultani. Dar alunecăm spre altă minune.

Cypriot Mansion  sau Conacul Vizirului Negru, numele în turcă nu-l mai scriu, este proprietate privată și azi, a aparținut până acum câțiva ani unei singure familii. Istoria ciprioților a fost dramatică, am citit câte ceva, prea puțin dar legenda Turnului Fecioarei este asemeni și aici, destinul nu-l poți schimba oricât ai vrea.  Este o clădire interesantă, prima de acum cam 200 de ani în urmă cu o fațadă largă de 64 m, în stil european.

Casele roșii ale contelui polonez Ostrorog, expert în drept islamic și care a activat pe lângă administrația statului, a locuit în aceste case. Și azi este proprietate privată, aparține vechii și foarte influentei familii Koç.

Conacul Edip Efendi, numit așa după unul din proprietari, ministru de finanțe al Turciei, a fost construit pentru a găzdui importante întâlniri comerciale turco-japoneze în sec. XIX. Ca și alte clădiri frumoase de pe malul asiatic al Bosforului, a fost locul unde, contra unor sume deloc mici, s-au turnat mai multe filme.

Kuleli Askeri Lisisi,  Millitary High School,  de fapt o clădire care de-a lungul a două secole a fost când școală militară de diverse ranguri, când spital militar, după necesități. Era recunoscută drept una din școlile militare de elită ale Turciei, fiind numită, până la reformă, Colegiul Militar Imperial.  Nu s-a povestit prea mult despre acest loc dar tot săpând aveam să aflu că acum – din 15 iulie 2016 – a fost închisă pentru că un ordin al comandantului în acea zi nu a fost pe placul cuiva…… S-a propus transformarea în hotel, desigur că armata s-a opus așa că actualul  o vrea muzeu militar !

Mihrimah Sultan Camii, o altă poveste despre care voi scrie cândva, de fapt un colț cu multe moschei ce nu se văd de pe mare și tot aici spre interior este ridicată deja cea mai mare moschee a Istanbulului modern și a Turciei, Camlica.

Complexul Beylerbey cu al său Palat Beylerbey, adică “ beyul beylor”, guvernator general, a fost ridicat în sec.XIX de un arhitect armean de renume, stilul principal folosit fiind barocul francez. Se spune că interiorul a fost fastuos, de o opulență rar întâlnită, totul în marmură și înconjurat de o grădină cu multe magnolii, ne spune Emilia. Printre legendele palatului, cea a vizitei împărătesei Eugenia, soția împăratului Napoleon al III-lea, naște multe zâmbete căci, se spune, a fost pălmuită de sultana mamă pentru că a intrat în palat cu un braț strecurat sub cel al sultanului, fapt interzis de eticheta curții otomane. Pierre Loti și-a trăit una din aventurile de durată în acest palat.

Kiz Kulesi cum se numește în turcă Turnul Fecioarei  dar i se mai spune și Turnul lui Leandru de la frumoasa și tragica legendă greacă de dragoste dintre preoteasa Heros din templul Afroditei și Leandros. Kiz kulesi este numele care vine de la legenda turcă și care spune de fapt că nimeni nu poate scăpa de propriul destin. Legenda e frumoasă, pe scurt ea spune că un împărat bizantin avea o fiică frumoasă la a cărei naștere oracolul i-a prezis că va muri până  la vârsta de 18 ani, mușcată de un șarpe. Împăratul a construit turnul și a închis-o aici dar, de ziua ei la 14 ani, fata a primit prin intermediari un coș cu fructe. În coș se strecurase un șarpe care a împlinit destinul !!  Era însă o legendă grecească mai veche aici, despre sacrificiul dragostei curate, care spune că în turn era închisă o prințesă, Heros, de care era îndrăgostit un tânăr, Leandros, neacceptat de împărat. Acesta înota în fiecare noapte până la iubita lui, călăuzit de un felinar pe care aceasta îl aprindea în turn dar într-o noapte furtunoasă felinarul s-a stins, Leandros n-a mai ajuns la turn și s-a înecat. Fata a murit și ea de durere.

Turnul acesta se află pe o insuliță stâncoasă ce marchează simbolic întâlnirea apelor Bosforului cu cele ale mării Marmara. Turnul are pe lângă legende frumoase și o istorie pe măsură. Primul turn a fost construit de grecii antici în sec. V î.Hr. în timpul războiului dintre atenieni și spartani, apoi romanii l-au refăcut mai mare, cel mai înalt fiind în sec. XIV când aici erau 40 de tunuri și 100 de soldați cum spune Evliya Çelebi. De aici se trăgeau salve de tun la urcarea pe tron a sultanilor,de asemeni  era locul pe unde trecea cel de al doilea lanț ce bloca trecerea navelor, aici a fost un far pentru marinari, baza lui există, a fost loc de carantină într-o vreme, a avut mai multe utilizări. Astăzi, încins cu brâie de fier după cutremurul din 1999, are o cafenea și un restaurant.

Clădirile frumoase, moschei și parcuri au fost mai multe de-a lungul țărmurilor dar nu pot fi toate cuprinse într-un articol aici. N-am amintit de malul dinspre cartierul Arnavatköy, zona cu mulți creștini unde se practică aruncatul crucii în apă, n-am spus de insula privată și artificială Galatasaray, de Turnul Galata sau Turnul lui Isus care deși nu este pe mal l-am văzut foarte bine la întoarcere, n-am amintit de conace și palate ce au aparținut familiei sultanilor sau vizirilor, multe alte clădiri otomane mai mici dar pline de farmec. Nici despre Podul Galata, punctul terminus al plăcutei noastre alunecări pe apele Bosforului nu amintesc, el trebuie povestit împreună cu tot cartierul Galata, frumoase istorii adevărate dar și legende.  În concluzie, partea europeană este cea mai aglomerată dar și foarte zbuciumată. N-am amintit de locul unde a fost atentatul recent din noaptea Anului Nou 2017, clubul Reina din Beşiktaşöloc în dreptul căruia inimile noastre s-au întunecat gândind la cei uciși dar și la viitorul copiilor noștri. Vă pun doar o poză cu ce a rămas dintr-un alt fel de Colectiv. Malul asiatic este liniștit în aparență, un loc al celor foarte bogați, o parte tainică a Bosforului care în seninătatea ei aparentă e demnă de tradițiile luptelor pentru putere după toate legile stepei. Aici la Bosfor  Europa s-a unit cu Asia dar Asia nu-și uită strămoșii și trecutul (poate citiți istoria armatei turcești pe niște pagini oficiale și veți vedea că două milenii le-au fost prea puțin și spun asta cu mândrie ).

A fost frumoasă pot spune plimbarea noastră legănată uneori destul de bine datorită vaselor mari, și multe, ce treceau pe lângă noi,  zona fiind foarte aglomerată la acea oră. Știți probabil că apele Bosforului sunt, în baza convenției de la Montreux din 1936, libere circulației internaționale și locul este unul din cele mai intens navigabile din lume. Așa că legănarea noastră și uneori chiar emoțiile aproprierii unui vas mare și a valurilor sunt explicabile.  Poveștile Emiliei și ale Selmei ne-au completat informațiile de acasă pentru cei ce le mai aveam cât de cât și au avut darul de a ne face să observăm și să recunoaștem rapid clădirile importante. Timpul trece repede pe un astfel de vas, mai ales atunci când nu știi ce să faci, să-ți încarci sufletul cu frumusețea locurilor, să faci poze sau doar să visezi frumos în bătaia soarelui și a vântului încercând să-ți închipui viața de dincolo de zidurile frumoase de pe maluri?

Despre Bosfor,   se spune că mulți, de-a lungul vremii, l-au asemuit acelei iubite pe care orice bărbat și-o dorește:  frumoasă, sălbatică, iubitoare, pasionată, imprevizibilă, grațioasă, misterioasă, credincioasă. Legenda greacă spune că Zeus s-a îndrăgostit nebunește de frumoasa Io, preoteasa soției sale, zeița Hera. Dar oare de cine nu s-a îndrăgostit Zeus ?! Voi cei iubitori de Grecie știți poveștile.  Hera a aflat de dragostea lor iar Zeus a protejat-o pe Io transformând-o într-o vacă. Hera însă a aflat și a trimis un tăun iar Io a scăpat de acesta înotând în apele Bosforului de azi. Oamenii au numit zona “trecătoarea vacii” adică Bousporos  (poros/trecătoare și bous/vacă). Dar numele de Bosfor se pare că are o origine tracă încă greu de explicat de lingviști.

Frumoasă a fost femeia Io,   frumos este și azi legendarul Bosfor