Dacă tu îți vei aminti de mine, nu-mi pasă dacă tot restul lumii mă va uita. Haruki Murakami
Se spune că statuile cu reprezentare umană sunt create pentru a comemora un eveniment istoric sau o mare personalitate din lumea politică, culturală ori științifică. Majoritatea atrag prin finețea execuției, mai mult decât prin simbol, exceptând pe cele cu teme religioase. Vom rămâne mereu surprinși în fața lui David, a Pietei sau a celebrelor statui cu voal transparent. Atâta artă, zici că sunt vii. Dar nu toate statuile, mai ales cele din ultima jumătate de secol, atrag prin frumusețea pietrei, prin iscusința sculptorului. Și totuși pe unele când le privești, dacă le știi povestea, simți căldura lacrimilor că-ți încețoșează vederea. Și când o astfel de statuie este într-un loc bătut de soartă, tristețea este și mai profundă.
Kiev, un oraș frumos care era pe lista mea de dorințe turistice. Era! Între atâtea clădiri și statui frumoase, în Parcul Mariinsky din Kiev este încă, sper, una mai simplu lucrată dar ea pare vie prin povestea ei. Probabil că va fi denazificată!
Mokryna și Luigi
În anul 1943 ucraineanca Mokrina Yurzuk și italianul Luigi Pedutto s-au întâlnit, forțați de soartă, în lagărul cu prizonieri de război de la Krems, Austria. Mokryna avea în brațe o fetiță. Lucrând amândoi într-un atelier de croitorie, Luigi a început să o ajute la muncă, astfel ca ea să primească mai multă mâncare. Și s-au îndrăgostit fără a se înțelege perfect prin vorbe. Fiecare reușise să prindă câteva vorbe din limba celuilalt. A fost prima dată în viața mea când am învățat ce este dragostea, spune Luigi Pedutto.
După 2 ani, în 1945, războiul s-a terminat, rușii au desființat lagărul și deținuții au fost trimiși acasă. Între timp cei doi iubiți au profitat de haosul creat de trupele ruse, au evadat și s-au ascuns prin păduri dar au fost prinși. Ordinele erau clare: fiecare deținut în patria lui, Mokryna nu avea voie în lumea fascistă a lui Luigi, nici acesta nu ar fi fost primit în Ucraina. Prima a trebuit să plece Mokryna, mai apoi și Luigi deși el își dorea să meargă în țara Mokrynei. Niciunul nu a aflat unde a ajuns celălalt.
Viața și-a urmat cursul. Mokryna s-a căsătorit, a luat numele de Andreevna și a avut 3 copii iar Luigi, și el căsătorit, a avut un singur copil. Prin schimbarea numelui, femeia a fost și mai greu de găsit până când politica s-a mai relaxat.
Rămas văduv, Luigi își reia eforturile de a o găsi pe Mokryna. În zadar! Dar cum speranța moare ultima, șansa i-a fost o emisiune tv, Așteaptă-mă!
După 60 de ani de la întâlnirea lor, Luigi este invitat în emisiunea tv. Acolo s-au întâlnit. Luigi a căzut în genunchi plângând, Mokryna după un moment de ezitare l-a recunoscut după ochi, acei ochi albaștri ! Luigi i-a arătat cele câteva șuvițe de păr tăiate când s-au despărțit, E părul tău, îți amintești?
Luigi i-a propus să se căsătorească, Mokryna a dorit să rămână așa cum sunt. Dar ei s-au văzut în fiecare an. Mokryna mergea iarna în Italia iar Luigi venea vara în Ucraina în căsuța sărăcăcioasă a iubitei și o ajuta în grădina de legume și orice alte treburi din gospodărie.
Gurile rele spun că Mokrina n-a fost chiar atât de impresionată de revederea cu Luigi. Mai ales că el a cerut-o de soție dar ea a refuzat. În 2006, Mokryna a călătorit prima dată în Italia. A fost primită de primarul din Castel San Lorenzo și i s-a acordat titlul de cetățean de onoare. Dar … ibi bene, ubi patria: E frumos acolo. Oamenii sunt foarte buni. Dar partea mea de acasă este mai aproape de inima mea. Vreau să merg acasă, ar fi spus Mokryna. Cea care trăise în copilărie groaznicul holodomor, apoi războiul cu deportarea și umilințele, sărăcia unei dictaturi sovietice, avea să mărturisească iubirea de tradițiile ucrainiene: Nu aș schimba niciodată o prăjitură ucraineană cu o pizza italiană!
Ne-am oprit o clipă să ne întâlnim, să fim iubiți, să împărtășim. Acesta este un moment prețios. Este ca o paranteză în eternitate. – Paulo Coelho, Alchimistul
Eternal Love
Luigi Pedutto a călătorit ultima dată în Ucraina în anul 2013 când ucrainienii au dezvelit o statuie în Parcul Mariinsky, lângă podul numit podul iubirii (pod ridicat de Yevgeny Paton a fost construit și deschis cu mai bine de o sută de ani în urmă, cel de azi e refăcut în 1983. I se mai spune si podul diavolului, al sărutărilor sau podul lui Paton). Statuia cu Mokrina și Luigi a fost lucrată de sculptorii ucraineni Oleksandr Morhatsky și Hryhoriy Kostiukov.
Ceremonia a fost frumoasă dar tristă pentru îndrăgostiți, Mokryna era bolnavă și n-a putut participa. A fost prezentă toată familia ei. Atunci cei doi s-au văzut ultima dată în Ucraina. Curând, în 2013 Luigi a murit la vârsta de 91 de ani în urma unui infarct. Familia Mokrinei nu i-a spus dar ea a tot cerut ziare italiene văzând că el nu vine în acea vară: Soarta unui astfel de … Bărbații merg mai întâi …“ – ar fi spus ea când a aflat că așteptarea e zadarnică. Doi ani mai târziu, în 2015 a murit și Mokryna, departe de căsuța în care petrecea verile din urmă cu Luigi. După moartea lui Luigi a suferit pierderi de memorie și s-a mutat la o nepoată.
În 30 aprilie 2017 o copie a statuii a fost dezvelită în orașul natal al lui Luigi Pedutto, Castel San Lorenzo. Se spune că jumătate din locuitorii micuțului sat italian au participat la ceremonie.
N-aș fi scris despre această statuie modestă din Kievul pe care știu azi că nu-l voi mai putea vizita. Asta n-ar fi o dramă. Drama este că mii de familii, de cupluri ucrainene, rămân să-și aștepte partenerii, iubiții, copiii, până la sfârșitul lumii lor. Povestea cuplului Mokryna și Luigi se va repeta, iar și iar, până la apusul Lumii căci ghinionul lor este mereu cu ochii pe ei și pe pământurile lor. Dragostea locuitorilor Ucrainei va rămâne vie un timp, până când din ce în ce mai puținii luptători Adami vor dispărea în Ursa Mare. Va fi cum spune Corneliu Sofronie:
Iubito n-avem nici un nume,
Doi prieteni buni, veniţi la mal
Nu ne-am lăsat ucişi de Lume,
Nici de războiul mondial
Ne-am tras la loterie sorţii
Şi-am înviat devreme-n zori.
Am pus iubirea-n calea morţii
Şi am ieşit învingători ….
…
Comentarii recente