Am făcut un popas acum trei ani  într-o zonă unde ne doream de mult să zăbovim un pic dar mereu, deși ne promiteam solemn, treceam pe lângă ea mințindu-ne frumos că  “data viitoare sigur oprim”. Era vorba de o parte a ținutului pe care tracii l-au numit cumva Munții bine udați  sau munții plini de apă, adică Rila. Și nu degeaba căci azi, după atâta timp de când au poposit tracii aici, încă sunt 219 lacuri frumoase, majoritatea glaciare. Minunile acestor munți sunt parte a Parcului Național Rila – centrul administrativ este în Blagoevgrad – ținut care se întinde prin zonele cuprinse între Blagoevgrad, Sofia, Pernyk și Kyustendil. Noi ne-am oprit la Blagoevgrad pentru cazare și de aici singurul drum pe care ne-am permis să-l facem  a fost la Mânăstirea Rila. Din păcate a fost o zi de duminică așa că vizita n-a fost tocmai reușită dar a meritat.  Pentru cei pe care vârsta nu-i încurcă în drumeții, vârful Musala – în limba turcă se zice că ar fi  drumul către Dumnezeu – terasa cea mai înaltă a Bulgariei și lacurile, alături de frumoasa mânăstire, cred că pot fi o bună minivacanță ieftină.

Mânăstirea Rila

Mânăstirea Rila este cea mai mare așezare de călugări din Bulgaria, cea mai valoroasă pentru toată istoria  ei și unul din cele mai importante monumente culturale de pe lista UNESCO, fiind a doua biserică ortodoxă, ca mărime, din Peninsula Balcanică.  Este de altfel unul din simbolurile Bulgariei.

Noi am venit de la Blagoevgrad, pe un drum lateral care a fost ceva mai scurt decât cel cunoscut prin E79. Am străbătut frumoasa zonă împădurită și când eram la mai mult de 2 km de poarta principală, Dupnitsa, am dat de capătul cozii de mașini ale vizitatorilor. Am încercat și la a doua poartă, Samokov,  mai rău, multă pază, poliție, praf și mașini fără număr. Am reușit oarecum să ne strecurăm între mașinile de la prima poartă și am fost fericiți că am găsit în  final acest loc.

Prima impresie este că vii să vizitezi o cetate medievală care are pe frontispiciul porții principale icoana de hram Sf. Ioan Rilski, încadrat de doi îngeri, pictată în culorile ce transmit un mesaj. De fapt  este o fortăreață cu ziduri de piatră înalte de 24 m, cu o grosime la bază de 1.6 m și 0.8 m în vârf, ziduri ce formează un patrulater neregulat, așa cum se vede bine în filmările aeriene.

Am intrat prin poarta principală, Dupnitsa, parcă am fi trecut printr-un mic tunel ce se închide cu uși  mari și grele de fier. Primul lucru care mi-a atras atenția în poartă au fost coarnele de cerb, prinse solid deasupra potecii. Care este simbolul lor? L-am căutat și am aflat că cerbul în iconografia creștin ortodoxă este reprezentarea pustnicului ce se roagă în singurătate dar este și simbolul lui Isus. Și nu sunt singurele interpretări, ca animal totemic este în toate  civilizațiile, reprezentând și divinitatea; este și în cultura noastră populară și voi știți carpetele de pe pereții caselor bunicilor. Care este rolul coarnelor acolo la Rila cu adevărat, n-am avut pe cine întreba. Pustnicul nu poate fi reprezentat, aici fiind în timp o mare lavră, adică o comunitate foarte mare de călugări.

Curtea bisericii este largă, acoperită cu piatră de dimensiuni mari. Prima impresie e copleșitoare. Te afli între zidurile unei cetăți, ziduri ce au avut rol de apărare și chiar de a asigura poziția de luptă, căci de-a lungul a aproape 1000 de ani, dacă vârsta e reală, mulți au fost cotropitorii, de la hoții mărunți până la invadatorii țării. 

De jur împrejurul curții sunt clădirile administrației și chilii, pe patru etaje, locuri unde nu ai voie să intri dar acolo sunt și camerele de închiriat pentru pelerini (cred că doar pentru ortodocși după cum păreau cei de acolo), mai sunt  camerele pentru oaspeții importanți, biblioteca și probabil săli cu alte destinații. Frumoase sunt cele de la ultimul etaj cu balcoanele și tavanele de lemn  lucrate migălos dar acelea sunt ridicate separat de cele de piatră și cărămidă. În dreapta, la parter este o cameră a poștei și un cabinet medical, în stânga este grupul sanitar pentru vizitatori. În față atrăgând imediat privirea este Biserica principală a mânăstirii, de fapt cel mai important loc de aici. 

Turnul Hreliov

Tot în această curte este Turnul lui Hreliov  și puțin mai în spate este poarta Samokov din gangul căreia se intră în Muzeul Bucătăriilor Vechi  iar în dreapta Muzeul principal cu adevăratele comori ale mânăstirii, păstrate sau adunate destul de curios având în vedere că aici o vreme comunismul a pustiit locul.

Dincolo de poarta Samokov este un alt grup de clădiri dar primul care-ți atrage privirea și auzul este podul peste apa Rilska, cea  care curge zgomotos, mai bogat sau  nu în ape, după cum e vremea de ploioasă. Dincolo de pod este brutăria, un restaurant și alte mici capele și biserici dar acolo n-am mai fost pentru că era o îmbulzeală mai mare decât în biserica mare.

Ambele porți au arcade cu fresce frumoase, cu o pictură ce se menține de mulți ani în bună stare și la care trebuie să te oprești să-ți arunci privirea.  Drumul și curtea sunt pavate cu bucăți uriașe de piatră.

https://rilskimanastir.org/bg/about/virtual-tour/

Biserica Nașterea Domnului

Biserica centrală Nașterea Maicii Domnului, ridicată de echipa unui meșter  zidar athonit, Pavel, în anii 1834 – 1837, după planuri aduse chiar de la muntele Athos este cea mai valoroasă clădire a incintei. Arhitectura ei este specifică unor astfel de  biserici athonite cu elemente baroce dar aici și cu influențe bulgare medievale și puțin italiene, cu un portic impresionant. Clădirea a fost ridicată pe locul unde în sec. XV Hreliov Dragolov a ridicat o biserică și turnul ce există și azi și-i poartă numele. 

Am intrat în pridvorul bisericii prin dreapta și am rămas surprinși și plăcut impresionați de frumusețea frescelor exterioare cu scene biblice majore, de culorile atât de vii și, cum spune un critic autorizat, “mai naive decât cele de la Voroneț dar mai apropiate de canoanele picturii bisericești bizantine”. Pictura, interior și exterior,  a fost făcută tot în sec. XIX de cei mai buni pictori bulgari de la Samokov și Bansko și renovată de curând.  

Pridvorul este larg iar de aici, prin stânga, se intră în  Capela Sf. Ioan de la Rila ce are  pe primul stâlp lângă ușă  pictat chiar pe Sf.Ioan, după canonul muntelui Athos. Nu știu dacă în această capelă se țin slujbe dar acolo   este frumosul iconostas al bisericii lui Hreliov, restaurat. Am ajuns și la aghiasmatarul vechi din piatră din colțul pridvorului apoi la intrarea în biserică. 

Interiorul este imens și impunător prin bogăția lui, prin candelabrul uriaș cu icoane pictate.

Iconostasul bisericii mari este deosebit, se zice că cel mai frumos din toată Bulgaria. Lucrat în lemn de nuc, migălos sculptat între anii 1839 și 1842 de un grup de artiști ai Școlii Bulgare de Sculptură, este singurul din țară placat în totalitate cu foiță  aur. Are un bogat ornament floral, zoomorf și antropomorf care încadrează 36 scene din Vechiul Testament. Frumoasele icoane pictate sunt o îmbinare caldă de culori unde roșu stins domină și se repetă, simbolistica culorilor iconografice aici fiind bine respectată. 

În dreapta ușilor împărătești, în fața icoanei Mântuitorului, se află racla cu moaștele Sf. Ioan  Rilski  despre care nu pot spune cu convingere  prea multe. Aici sunt ceva secrete pe care ne-am dori să le știm totuși noi credincioșii ortodocși. Dar biserica este tot un fel de politică și sper să nu mă înțelegeți greșit, acea raclă are ceva taine.

Turnul lui Hreliov, o adevărată fortăreață,  este singura clădire foarte veche din curtea bisericii și este din sec.XIV. Turnul a fost ridicat împreună cu o biserică mai micuță în anul 1335, biserică ce a stat în picioare 491 ani. Ctitor a fost   Ștefan Dragolov zis Krelio, Herjo  sau Hreliov, vasal al regelui sârb. Turnul are o înălțime de 23 m pe 5 etaje și a fost făcut pentru apărare și refugiu în caz de pericol. Fiind locuință a ctitorului și familiei sale are  la un etaj loc pentru spălat iar la ultimul nivel o capelă, Preobrajenie adică Sfânta Schimbare la Față a lui Christos, cu fresce originale din sec. XIV. În turn, în sec. XIV se urca pe scări de funie. Doar că Herjo a fost strangulat chiar în acest turn din ordinul regelui sârb. Povestea se află scrisă pe piatra tombală a acestuia și se află în cadrul muzeului mânăstirii. La acest turn s-a adăugat în 1844 un alt corp pentru clopotniță și un ceas care a fost reparat de curând și funcționează.
Muzeul mânăstirii nu l-am vizitat, era mare înghesuială acolo. Am ratat obiectul cel mai de preț expus, Crucea lui Rafail dar  și scrisorile româno-bulgare. Crucea lui Rafail este o cruce lucrată dintr-o singură bucată de lemn cu dimensiunea de 81×43 centimetri. Calugărul Rafail, cel care a construit-o și care a pictat pe ea 104 scene religioase alături de 650 de cifre și litere în miniatură, a lucrat timp de 12 ani la această operă de artă, unicat în lume iar la terminarea lucrării, in 1802, călugărul a orbit.

Muzeul este mai nou, a fost clădit prin anii 1960 când viața monahală era interzisă în mânăstire și conducătorii comuniști doreau să facă aici doar loc de vizitat și un fel de hotel în cele peste 300 de chilii rămase goale și pe care o vreme le foloseau  cei de la munci silvice. Bulgaria comunistă a fost mai înțeleaptă decât noi cu valorile sale culturale și istorice. Biserica primește prin deceniul șapte al sec. XX dreptul de a avea câțiva călugări pentru a o întreține și a da bine în fața occidentului.

Maghernitsa, adică bucătăria

Maghernitsa este al doilea muzeu al mânăstirii Rila, în fostele bucătării, intrarea fiind sub bolta porții Samokov. Are o arhitectură interesantă pe interior, o împărțire făcută după nevoile vremii, aici fiind o mică moară, o fântână azi secată, un beci în care se intra pe verticală, cuptorul imens pentru pâine și altele. Desigur cel mai interesant loc este hornul bucătăriei mari, o construcție rotundă cu arcade aplicate suprapuse în 10 rânduri, deosebit de larg și înalt de 24 m. Este așa cum l-au lăsat călugării când au gătit ultima oară aici, negru de fumul adunat în timp. În sălile bucătăriei sunt expuse vase imense în care se gătea pentru obște dar și pentru pelerini. Cel mai mult am stat în fața lingurilor uriașe de parcă erau niște lopeți, mă și mir cum le mânuiau. Am încercat să stau în dreptul panoului pentru a-mi face o idee despre lungimea lor, cred că peste 1.20 m. Lângă cuptor este o vitrină cu pâinile ritualice care se coceau în mânăstire după un ceremonial creștin, știut fiind că grâul și respectiv pâinea reprezintă trupul lui Isus și Învierea.

Coșul imens pentru evacuat fumul din vetrele bucătăriei.

Ivan Rilski și puțin din trecutul locului

Mânăstirea Rila,  Rilska Manastirska cum zic bulgarii, are un trecut foarte lung de peste 1000 de ani, cu perioade de viață monahală activă dar și cu ani de pustietate când monahii și ucenicii lor au fost nevoiți să fugă. Începuturile nu se cunosc, sunt doar legende locale că prima bisericuță ar fi fost ridicată de pelerinii veniți la Sf.Ioan de la Rila. Chiar primele documente scrise din sec.XI și XII despre viața sfântului nu amintesc nimic de acest loc. Este menționat în scrierile unui guvernator de Serdica / Sofia, în sec.XII că sfântul ar fi fost de acord cu ridicarea unei biserici aici dar nu este dovedit, deși a existat acel Testament scris de Ioan Rilski cu cinci ani înainte de moarte și prin care reglementa viața într-o mânăstire. Cert este că deja în sec.XIII cei din familia Asăneștilor fac donații mari bisericii și astfel devin ctitori ai acesteia. Sunt urmați de atunci mereu de conducătorii bulgari, documentele daniilor s-au păstrat, incredibil, deși biserica a suferit multe pagube majore. Țarii au înzestrat biserica cu multe pământuri, în special păduri dar și cu sate întregi – la un moment dat 20 de sate aparțineau de mânăstire – în care au scutit țăranii de taxe dar i-au obligat să muncească pentru cler.

Ocupația otomană a adus mari pagube mânăstirii prin pierderea multor păduri și aproape toate satele. Dar plătind au reușit să obțină firmane de la sultani prin care le-a fost permisă extinderea clădirilor din incintă. Sultanul Murat al II-lea a fost cel mai rău dintre toți sultanii, cel care dorea chiar demolarea bisericii. Dar după moartea sultanului  în 1444, văduva lui, sultana Mara care la origine era sârboaică și fiica despotului Brankovic, a susținut foarte mult obștea călugărilor, atât financiar cât și prin relațiile sale cu cancelariile europene, chiar a fost cea care a inițiat lungul proces de strămutare a moaștelor Sf.Ioan Rilski aici, fapt împlinit în 1469 la ceva ani de la moartea ei.

Despre secolele trăite de Mânăstirea Rila sub ocupație otomană se pot scrie enorm de multe pagini. Vă spun doar că,  în schimbul unor taxe grele, obștea de aici a reușit să întrețină și alte mânăstiri mici dar să și construiască alte biserici, schituri, bolnițe, că aici s-a menținut și dezvoltat un grup aparte de vârfuri ale culturii și artei bulgare care a atins culmile în sec. XVIII. Dar ar fi atât de mult de scris!! Totuși celor care faceți turism cultural, care vă respectați pe voi și copiii voștri, vă recomand să nu mergeți fără un minim de cunoștințe la Mânăstirea Rila, căci ea, pe lângă faptul că este un lăcaș de cult ortodox, este parte a moștenirii culturale europene. 

La început de sec. XIX un grup mare de tâlhari a dat foc lăcașului și anexelor  așa că pagubele au fost imense. După o colectă națională se reface corpul de clădiri administrative cu aspectul de azi, cu elemente balcanice autentice în frumoasele balcoane de lemn care ne încântă și azi, lucrări ce au durat cam 30 de ani. Atunci s-a construit bucătăria / maghernitsa,  în partea de nord a curții.

(pixabay)

Bulgarii s-au creștinat pe la jumătatea sec.IX sub țarul Boris I, cel care și-a dat seama că statele puternice europene izolează  Bulgaria și din cauza cultelor păgâne diferite răspândite pe teritoriul ei, considerând zona barbară. Atunci cele mai multe temple păgâne s-au transformat în biserici creștine. La scurt timp de la creștinare, un eremit născut se pare în 876 în  Skrino din apropierea Serdicăi, Sofia de azi, alege munții Rila și un loc din apropierea actualei biserici pentru a se ruga netulburat. Locuitorii de pe pantele muntelui i-au zis Rilski, Ivan Rilski,  după ce au văzut că la pustnic veneau pelerini pentru învățătură. Se spune că aici pelerinii au ridicat o mică bisericuță pe care mai apoi țarul Petru a numit-o a lui Ivan Rilski. Tot țarul Petru la moartea pustnicului, 18 august 946 a hotărât ca acesta să fie înhumat la Sofia în biserica mare. Sunt variante ale acestui moment, unele surse spun că așa a lăsat sfântul în testament. Traseul moaștelor este lung, acestea ajung chiar și în Rusia – doar mâna dreaptă – dar și la Bela al II-lea al Ungariei, apoi la Veliko Târnovo și de aici la 1 iunie 1469 sunt aduse cu mare fast la Mânăstirea Rila unde se găsesc azi (sau doar parțial!). 

 Sf. Ioan Rilski, din Rai păzitorul poporului bulgar și al bulgarilor de pretutindeni, a făcut minuni încă de mic copil când orfan fiind, a suferit mult. Povestea vieții lui este ușor de găsit pe net.

În această mânăstire se află inima țarului Boris al III-lea din familia Saxa Coburg Gotha, penultimul țar al bulgarilor, înmormântat aici în 1943. Inima lui a fost scoasă ca și inima reginei Maria și îmbălsămată separat. După ce au venit comuniștii la putere în Bulgaria, trupul regelui a fost mutat în diferite locuri până când s-a pierdut. Inima îmbălsămată separat a fost descoperită după căderea regimului comunist, într-o sală a  facultății de medicină din Sofia. La intervenția rudelor țarului refugiate în Spania, inima a fost readusă la Mânăstirea Rila după 1991 când aici s-a revenit la activitatea monahală și unde familia regală are un mausoleu la care vine destul de des. Există și o altă variantă, neoficială, că inima a fost luată de soție în refugiu dar mulți nu recunosc asta, din mai multe motive ce par destul de temeinice. Este interesant că  țarul Boris al III-lea ar fi murit misterios, la puține zile după ce l-a vizitat pe Hitler în vizuina lupului  de la  Rastenburgm, unde a refuzat categoric invitația de a intra în luptă contra URSS.

Și tot aici în arhivele mânăstirii, uneori expuse în muzeu, sunt câteva scrisori dintre Bulgaria și Țările Române, scrise în slavonă, pe care n-am reușit să le văd.

Aici a fost și prima tiparniță din Bulgaria, mașinăria vieneză se află și azi în muzeul din incintă.

Pentru cei ce-și permit ca timp și doresc să viziteze mai mult, în complexul mânăstirii Rila există încă un număr mic de biserici și capele, în afara zidurilor. 

La 3 km distanță este Schitul Sf. Luca, ridicat pentru nepotul de frate al Sf.Ioan Rilski, venit aici să se călugărească dar luat cu forța de tată și care a murit în apropiere, pe drumul către casă, ucis de un șarpe. Apoi la 5 km distanță este  Biserica Biserica Adormirea  Sf. Ivan Rilski pe locul presupus unde a decedat sfântul. În spatele acesteia este peștera unde Ivan Rilski și-a petrecut 12 ani din viață și un izvor cu apă despre care se spune că are un rol tămăduitor. Există și o biserică de cimitir din sec. XVII, pe două nivele pentru că are un osuar la subsol și decorată cu fresce din sec. XVIII. N-am vizitat nici una dintre acestea trei.

Aveam să citesc pe o pagină a bisericii bulgare că aici la Rila este singura comunitate care păstrează cu adevărat tradițiile, dintre  toate bisericile ortodoxe balcanice și Muntele Athos. E chiar unică prin arhitectura ei în întreg spațiul balcanic și a slujbelor care se fac în comun, la anumite sărbători.

Mânăstirea Rila se află la 20  km de orășelul Rila, la aprox. 120 km de Sofia și 40 km de Blagoevgrad. Complexul mânăstiresc Rila sau fosta lavră Rila se întinde pe o suprafață de 8800 mp în prezent. Se ajunge pe E79, apoi spre Rila pe drumul 107, cam 31 km.

Este deschisă zilnic, vizitarea bisericii este gratuită, pentru muzee se plătesc taxe modice la fiecare. Fotografiatul este permis în curte și la muzeul bucătăriilor. Fotografiatul în interiorul bisericii este interzis. Starețul are o problemă cu cei prinși că încalcă această lege dar cei mai mulți vizitatori, ortodocși sau nu, chiar fură câte un cadru pe furiș și-l încarcă pe net. Eu am pierdut timp încercând să prind mai multe cadre deosebite dar am dat greș. Soțul meu a reușit să prindă iconostasul. Dar merită păcatul pentru acest monument de cultură și arhitectură bulgar și implicit european ce se află pe lista UNESCO încă din 1983.

Dacă vreți mai multe imagini din interior, sacrificați câteva minute aici sau aici.

O povestioară bulgară, asemeni și altor povești de pe alte meleaguri, spune că într-o zi Dumnezeu a chemat locuitorii planetei să le dea la fiecare câte o țară. Ultimul venit, un strămoș al bulgarilor de azi, a ajuns după ce împărțeala s-a terminat. Pentru a nu-l dezamăgi deși pământurile de dar se terminaseră, bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu o bucată de Paradis!

Munții Rila, în totalitatea lor, sunt o bucată de Paradis!

%d blogeri au apreciat: