Grecia, Elada ! Un nume care revine an de an pe listele noastre de vacanță. Uneori am impresia că ADN-ul meu și al soțului a fost modificat încă de la prima vizită de cine știe ce zei puternici, necunoscuți nouă. Nu există an să nu ne dorim o trecere pe aici. Așa și anul acesta, ați văzut doar că am poposit iar la Akontisma într-un mic circuit spre Atena, trecând, în viteză e drept, prin alte locuri dragi. Până voi povesti despre Atena, îmi face plăcere să-mi amintesc de alte popasuri grecești din trecut pe care acum le-am atins doar din goana mașinii. Meteora este unul din acele locuri fantastice pe care, odată văzut, îți dorești iar și iar să revii. Ce mă atrage acolo este în primul rând spectacolul stâncilor negre, un peisaj aparte în lume. Și cum nimic din ce natura a creat nu rămâne izolat de sufletul omului, și stâncile Meteorelor sunt înfrumusețate de oameni, aceia care sute de ani au căutat singurătatea pentru a lucra cu divinitatea.

Aspectul stâncilor Meteorelor îți taie răsuflarea când le vezi prima dată. Sunt spectaculoase și ascund legende dar mai ales realitatea transformărilor geologice de aici. Misterul acestor formațiuni încă nu este dezlegat complet, sunt doar ipoteze științifice, unele cu mari șanse de a fi reale. Dar sunt și legende, doar Elada este tărâmul lor.

O legendă spune că în timpuri foarte vechi, omenirea era condusă de Haos. Din chaos Doamne am apărut… spunea și Eminescu în Luceafărul. Haos a dat naștere Pământului, zeița Geea care a schimbat lumea. Legenda e lungă, am să amintesc doar că a apărut Uranos zămislit de Geea fără tată (oare cu ce seamănă acest fapt ?!).  Uranos era cerul minunat al Pământului cu care tot Geea a avut mai mulți copii: cei 12 titani dar și șase uriași,  trei ciclopi  și trei  hecatonheiri, adică uriașii înalți cât munții, cu câte 50 de capete și 100 de brațe fiecare. Într-un război al zeilor, când titanii stăpâneau lumea și tânărul Zeus dorea puterea deplină, s-a iscat un război între frați, titanii de o parte și ciclopii cu hecatonheiri de cealaltă parte. Au învins ultimii, Zeus a ajuns glorios stăpânul Olimpului. În lunga lor luptă însă hecatonheirii au smuls munți de pe teritoriul Eladei și au aruncat cu ei în titanii ce se aflau în zona Meteorelor de azi. Așa au apărut stâncile.

Realitatea e alta însă. Se pare stâncile s-au format în fertila câmpie a Thesaliei de azi acum aproximativ 60 milioane de ani  în urma unor schimbări geologice când apele unui râu sau fluviu ce se vărsa în Marea Thesaliei au secat iar aluviunile au creat aceste stânci care, la rândul lor au fost lucrate temeinic de vânt, îngheț, soare, ninsori. Un proces lung, complicat, explicat de un neamț în sec. XIX, Al. Phillipson, teorie care este și azi cea mai aproape de realitate, cea mai credibilă.

Stâncile acestea negre de gresie, cu o înălțime medie de  313 m, sunt unice în lume și farmecul lor este dat de construcțiile agățate de ele, cuiburile de vulturi cum le numea cineva, mânăstirile. Nu aiurea au fost numite cuiburi de vulturi căci aici era cândva patria vulturului egiptean, azi pe cale de dispariție fiind identificată anul trecut o singură pereche.

Pietricelele cu care s-au bătut uriașii, văzute din Kastraki
Kastraki

Viața creștină prin stâncile complexului Meteora este foarte veche. Practic nu se cunoaște de când și-au făcut loc isihaștii prin golurile înalte pentru a se apăra de dușmani și a cugeta în liniște, într-o permanentă speranță de comuniune cu divinitatea. Sunt voci care afirmă că primii pusnici s-au adăpostit aici chiar din sec.II d.Hr. găsindu-se și ceva resturi de sarcofage și mozaicuri romane. Primele informații mai sigure sunt de prin sec. X când se știe că acești pustnici au început să comunice între ei și să coboare la anumite zile pentru slujbe la schitul numit atunci  Kiriako, de pe stânca Doupiani, construit de călugărul Barnaba. S-a construit apoi un schit mai mare, Stagon.  Cert este că viața monahală cu adevărat organizată a început în sec. XIII – XIV.

Ne-m propus să vizităm mai multe mânăstiri în acea zi dar aglomerația exagerată și o zi toridă totuși ne-au schimbat planurile. Am poposit doar la Marele Meteoron iar celorlalte mânăstiri le-am admirat doar exteriorul. Locurile de belvedere în care am oprit au fost însă cu adevărat divine. Astăzi nu prea îmi mai  doresc să intru în celelalte cinci mânăstiri dar vreau să revin acolo, între meteore și să admir îmbinarea dintre dumnezeire și om.

Am plecat dimineață devreme din satul Kastraki unde aveam cazarea așa că la ora 9 dimineața eram deja la poarta mânăstirii mari, hotărâți fiind să nu prindem marea îmbulzeală a turiștilor dornici în general doar de bifat obiective.

Kastraki este un sătuc la 4 km de orașul Kalampaka (fortăreață puternică în limba turcă), de acolo se urcă mai ușor spre unele mânăstiri și în special la cea mai mare. Kastraki, în traducere „micul castel” și-a luat numele de la un castel bizantin ale cărui ruine abia se văd, este un sătuc în care casele nu au voie să aibă decât o anumită înălțime conform Comisiei Naționale de Arheologie și de asemeni trebuie să respecte anumite culori. A fost clasificat de statul grec de trei ori consecutiv ca stațiune tradițională.

La bisericuța albă din Kastraki, când se urcă spre  drumul mânăstirilor este o stație de autobuz care duce și la Marele Meteoron. Tot colo este și stație de taxi.  Noi am urcat cu mașina noastră și am găsit suficient loc în parcarea mare de sus. Problema a fost la plecare în jurul orei 11 când parcarea era full și ne-am trezit blocați de un alt rând de mașini în paralel, fapt ce ne-a adus o pierdere de timp bunicică.

La intrarea în mânăstire  cineva ne studia atent ținuta și dacă nu corespundea canoanelor, primeam niște fuste-saci și șaluri cu care să ne acoperim umerii și picioarele. Cunoșteam obiceiul așa că în geantă aveam un vaporos și neșifonabil  halat iar soțul a îmbrăcat în acea dimineață pantaloni lungi. Referitor la ținuta mea, de obicei în excursii am acest hălățel ușor și o eșarfă, tocmai pentru a evita îmbrăcarea celor oferite de biserici și moschei și care au acoperit multe corpuri.

Transport public mânăstiresc la Marele Meteoron sau când vrei să eviți turiștii.

Mănăstirea Marele Meteoron a fost începută de Sf Athanasie împreună cu Ioasaf, fost împărat al Epirului cunoscut ca Ioan al VII Palaiologos, devenit călugăr și stareț aici.

Sfântul Athanasie Meteoritul, ctitor, era din Neopatras, cel mai important oraș al vremii în Thesalia.  A studiat la Thesalonic și Constantinopol, a intrat de tânăr în elitele bisericești ajungând întâi în Creta apoi la Mt. Athos. De aici pleacă la Meteore, după cele mai multe surse se pare că a fugit din cauza atacurilor piraților asupra Athosului, după altele se zice  că a fost expulzat dar nu se specifică motivul. Ajuns la stânci el aduna pustnicii de pe munte pe platoul ales ce avea să devină după cum l-a botezat chiar călugărul, Meteoron / Meteor. Meteor în greacă însemna între cer și pământ sau, cum îi spunea un călător medieval, loc măreț suspendat între cer si pământ. De atunci stâncile din zonă se numesc meteore. O legendă din zonă spune că Athanasie a ajuns pe Platilithos, platoul stâncii aflat la 613 m față de nivelul mării și 415 m față de râul Pinios ridicat fiind pe aripile unui vultur. Adună materiale de construcție și în 1340 târnuiește biserica rupestră  Theotokos / Maica Domnului sau Panagia Meteoritissas Petra. Apoi între 1344 și 1381 adună materiale pentru a doua biserică ce-i va lua locul primei,  biserică ce mai târziu, după modificări, primește al doilea hram, cel al Schimbării la Față a lui Isus, așa cum e  cunoscută și azi drept Biserica Transfigurării / Metamorphossis. Schimbarea la Față este socotită un miracol în credința creștină și este momentul apariției lui Isus pe muntele Tabor (taurului), o stâncă solitară de 588 m pe care arabii o numesc Djeber Tor. Biserica este refăcută și pictată mult timp după Athanasie de un fiu sau nepot al țarului Serbiei, Simeon Uros, care aduce averea sa, el renunțând la tronul Serbiei, călugărindu-se aici și devenind ulterior un stareț deosebit de activ. Secolul XVI este deosebit de prosper pentru mânăstire devenind ținta daniilor imperiale ale Europei creștine, îi este recunoscută de Constantinopol autonomia și dreptul de conducere asupra celorlalte mânăstiri de pe stâncile Meteorelor. Atunci se ridică actuala biserică ce păstrează naosul celei vechi și-l transformă în altar. Se construiește în 1520 turnul cu balcon pentru scripeți și plasa ce înlocuiește scările „de vânt”, turn existent și astăzi, apoi în 1557 se ridică o bucătărie, bine dotată pe acele vremuri, alături fiind trapeza ce astăzi a devenit muzeu și infirmeria călugărilor. Secolul XVII aduce doar foc, jafuri și crime, toate generate de turci, cel mai înverșunat dușman fiind Ali, pașa de Ioaninna de a cărui poveste ați auzit dacă ați vizitat insulița de pe lacul Pamvotis.

Mânăstirea se reface abia în a doua parte a sec.XX dar călugării vin și pleacă, incomodați cândva de traiul izolat, acum de hoardele de turiști. Este din 1988 sub protecția UNESCO iar Sinodul Bisericii Ortodoxe a declarat Meteora ca loc sfânt, imuabil și inviolabil.

Marele Meteoron este cea mai mare, cea mai veche și singura mânăstire de pe aceste stânci care nu și-a întrerupt viața monahală timp de șapte secole, cu toate încercările războaielor și ocupațiilor străine. Azi falnica mânăstire care aduna cândva o obște de 300 călugări, mai are doar trei (în 2015, am auzit că azi sunt doar doi) dar are un număr destul de mare de angajați civili care fac muncile ce altă dată reprezentau canonul locuitorilor permanenți.

Biserica Schimbării la Față, Katholikon (biserica principală) este minunat pictată, are o îmbinare a școlii de pictură macedoneană dar mai mult cretană, după părerile unor specialiști acolo ar fi lucrat Georgi, ucenic al lui Teofanis Cretanul Strelizas. Teofanie pictase și el pe Meteore la Mrea. Sf. Nicolae Anapafsas. Interesantă fresca ce prezintă chinurile la care i-au supus romanii pe primii creștini, Martiriul Sfinților . La biserica Transfigurării există pe catapeteasmă icoana Fecioarei Maria în chip de împărăteasă cu coroana pe cap și Isus în picioare îmbrăcat ca prinț, ținând în mâini sceptrul și lumea. Nu am găsit informații prea multe, icoana este probabil din perioada renașterii paleologă când deja Isus era asimilat ca împărat. Fecioara ține în mână spicul de grâu care, nu numai în ortodoxism, este sacru, el simbolizând învierea după moarte deci de fapt nemurirea sufletului. Din grâu se face kolliva, la fel ca și la noi.  Ea a fost adusă în practica religioasă cam prin anii 400 și simbolizează și Biserica ortodoxă, adică unitatea celor în aceeași credință cu Dumnezeu. Catolicii folosesc grâul doar la prescuri, nu fac colivă.

Marele Meteoron păstrează locul unde s-au adăpostit inițial Athanasie și cei 14 călugări adunați din văgăunele locului și fiecare vizitator trece pe la aceste scobituri când urcă de-a lungul a 250 m prin câteva culoare săpate în piatră și 115 trepte spre intrarea în mânăstire. Are un sanctuar pe care mulți îl confundă cu unul catolic, probabil de la cuvântul de pe indicator, katholicum, Sf. Ioan Botezătorul sau Ioannis Prodromos / deschizătorul de drumuri construit în 1682 pe care nu l-am văzut în interior, o capelă Sf. Constantin și Elena din 1789 și, mai nou, o capelă dedicată Sf. Nectarie, lucrată modern și care face puțină discordanță cu restul.

Biserica și capelele sunt pline de odoare, de la țesături în aur și argint, la lucrări deosebite în lemn și fildeș, relicvarii precum cele ale ctitorilor care au craniile aici în pronaosul bisericii mari. Tot aici sunt manuscrise și obiecte liturgice de mare valoare.

Am vizitat și bucătăria cu pereții afumați și cu șemineele ei mari, cu ingeniosul troliu pe care manevrau cel mai mare cazan de fiert alimente, văzut de mine doar aici și la Mrea. Rila. Impresionant cum de mânuiau acele vase de cupru, lut și lemn, lingurile acele imense cât niște lopeți de barcă.

Piatră și flori

Ne-am minunat în zona unde erau butoaiele și uneltele pentru vinificație. Normal să te întrebi despre proveniența strugurilor care dădeau vinul bun ce se păstra în butoaie imense precum cel de aici de 12 000 l. Se spune că satele de la poalele stâncilor erau obligate să dea mânăstirilor o parte din recolta lor de struguri pentru ca acestea să-și facă vinul împărtășaniei… Dar unele butoaie de capacități mari erau folosite pentru păstrarea apei mai ales pe timpul iernii.

Am vizitat și muzeele ce ocupă fosta trapeză, interesante ambele. Ecclesiastical  Museum şi Museums of History and Folklore oferă privirii vizitatorilor doar o mică parte din comorile deosebite ce se ascund în tainicele cămări ale mânăstirii și din ce a scăpat invaziei germane. Este vizibilă admirația grecilor pentru luptătorii care au apărat țara și credința iar obiectele de artă sunt cu adevărat deosebite. Ne-am oprit îndelung în fața vitrinelor costumelor soldaților și pot spune că studiul lor m-a ajutat anul acesta când vizitând Atena am asistat la o schimbare a gărzii prezidențiale.

Un loc unde vezi buluc turiștii și cu greu prinzi un colț de geam este Osuarul. În mânăstirile grecești scheletele călugărilor se depozitează de veacuri într-o cameră aparte, craniul fiind obiectul principal pe care se scria identitatea decedatului. De altfel Grecia urbană se confruntă cu o mare criză de locuri de înhumare așa că s-a ajuns la situația că morții sunt dezgropați, legal, după puțini ani, 3 sau 5, oasele sunt spălate cu vin, slujite și apoi depozitate într-un osuar oficial.

Zona Meteorelor este asaltată și de pasionații de alpinism și climbing, sunt rute special amenajate dar, cum spun ghizii și instructorii ATENȚIE : Angajamentul principal de alpiniști în zona Meteora este: Mergem la toate pietrele , cu excepția celor care au locuit angajament mănăstiri , care trebuie să fie  respectate cu strictețe.   

Grota Sf. Gheorghe Mandilas

Dar și acest fapt are la bază atât modul de a ajunge sus pe stânci practicat din vechime, după cum spun ghizii locali dar și o tradiție care se respectă an de an și care leagă etniile ce au locuit prin zonă. În prima zi la Kastraki am colindat acest sătuc la picior, am văzut țestoasele prin tufișurile din afara satului și am ajuns în fața unei stânci unde griul închis al granitului era luminat de o pată multicoloră, culori încă vii.  Erau eșarfele de la sărbătoarea Sf. Gheorghe Mandilas când fete și băieți urcă la grota sfântului, pe frânghii, pentru a agăța eșarfe colorate ce onorează miracolul făcut de sfânt. Tinerii cer protecție pentru sănătate și căsnicie. Mandilarades, așa li se spune tinerilor, adică oamenii care se cațără pe stânci. Una din legende spune că un turc și soția lui tăiau lemne pe munte lângă grota sfântului, copacul l-a rănit pe bărbat iar turcoaica a strigat după ajutor.  Ortodocsii din sat văzând că nu pot ajunge la rănit au îndemnat-o pe femeie să se roage la icoana din grotă dar aceasta neavând ce să dea ofrandă a depus vălul ei colorat și miracolul s-a produs, turcul vindecându-se repede. De atunci în fiecare an la sărbătoarea sfântului Gheorghe, după slujba din biserică tinerii se cațără pe stâncă și schimbă eșarfele vechi cu unele noi.

Azi Meteora este un loc aglomerat, aproape deloc sfânt, un loc comercial unde chiar și sărbătoarea de Paști este mai mult spectacol. O mânăstire unde călugării sunt domni, au angajați care să le facă muncile fizice, o mânăstire-muzeu în care nimic din smerenia creștină nu m-a învăluit. Când am vizitat locul erau și câteva autocare cu români veniți printr-o firmă de turism bisericesc. Ne-am ținut după ei o vreme în incinta mânăstirii, sperând că vom afla ceva mai mult de la preoții însoțitori. Au trecut prin Marele Meteoron ca printr-un parc tematic, nimic deosebit, un ghid care să răspundă unor întrebări aparte, totul se face cu viteza caracteristică grupurilor care au multe obiective de bifat și nu de aprofundat locul vizitat. Nici măcar să amintească de regina Maria și celebra ei vizită aici sau de fabuloasele daruri oferite Marelui Meteoron de domnitorii noștri Neagoe Basarab, Vasile Lupu ori soțiile lui Ștefan cel Mare.

Marele Meteoron, dincolo de măreția locului și a clădirilor, dincolo de trecutul lui bogat, m-a făcut să mă gândesc că este legat fragil de funiile timpurilor moderne, că rolul lui în lumea creștin ortodoxă a cam apus. Este probabil ca în povestea cu funiile cu care urcau călugării sus la mânăstire. La întrebarea unui călător celebru, când se schimbă funiile coșurilor ? el ar fi răspuns calm : Doar când se rup! Uneori mă gândesc că și Meteorele sunt victimele turismului de masă necontrolat și că poate funiile ar trebui schimbate înainte de a pocni…

Dar peste toate aceste umbre Meteorele și Marele Meteoron merită vizitate măcar o dată-n viață pentru acel melanj de informații pe care le descoperi singur acolo sus unde cândva erau câțiva bărbați și vulturii.

În Kastraki mi-ar place să primesc Lumina Sfântă cândva într-o zi de Paști. Mi-au plăcut oamenii.  În prima seară am dat un ocol zonelor din sat, am admirat pensiunile deosebite și mai ales stâncile și am primit trandafiri de la un bătrân pe stradă, un gest care inițial m-a derutat căci am crezut că vrea bani dar de fapt era ca o mulțumire pentru că noi  l-am salutat în limba lui. Mi-ar place să prind o zi întreagă și cu ajutorul informațiilor locale să hoinăresc pe monopatia , potecile secrete ale călugărilor de altă dată.

Așa cum am scris în articol, n-am vizitat decât Marele Meteoron dar zona am străbătut-o până sus în pustietate, atât cât am reușit să mergem și vă asigur că merită efortul. Oricum eu cred că natura este cu adevărat biserica Domnului și oamenii au înțeles acest lucru. Degetul lui Dumnezeu  pare a indica destul de clar acest fapt.

Degetul lui Dumnezeu, vizibil din Kastraki. Legenda spune că Dumnezeu este sus și veghează asupra noastră.

Pentru că mânăstirile au un program de vizitare și la toate se plătește taxă și pentru a vă face un oarecare program dacă vreți să vizitați mai multe într-o zi, am copiat aici orarul actualizat pe 2019 al celor 6 mânăstiri ce se mai pot vizita din 24 câte au funcționat, așa cum l-am găsit noi. Poate totuși ar fi bine , dacă intenționați o vizită acolo, să întrebați la centrul de informare turistică din Kalampaka cum este cu pauza de prânz căci unele mânăstiri nu respectă întocmai programul și iau o pauză de prânz între orele 13 – 14. Și o altă necunoscută, slujbele la sărbători uneori se fac cu biserica închisă turiștilor.

Program de lucru în vară (01/04 – 31/10)  https://www.kalampaka.com

Sfânta Mănăstire a Transfigurării Mântuitorului sau Marele Meteor  09: 00-17: 00 Închis: marți
Sfânta mănăstire din Varlaam – 09: 00-16: 00 Închis: vineri
Sfânta Mănăstire Sf. Ștefan09: 00-13: 30 & 15: 30-17: 30 Închis: Luni
Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi09: 00-17: 00 Închis: joi
Sfânta Mănăstire din Rousanou09: 00-18: 00 Închis: miercuri
Sfânta mănăstire Agios Nikolaos Anapassas09: 00-15: 30 Închis: vineri

Iarnă (01/11 – 31/03)

Sfânta Mănăstire a Transfigurării Mântuitorului sau Marele Meteor09: 00-16: 00 Închis: marți și miercuri
Sfânta mănăstire din Varlaam09: 00-16: 00 Închis: joi și vineri
Sfânta Mănăstire Sf. Ștefan09: 30-13: 00 & 15: 00-17: 00 Închis: Luni
Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi10: 00-16: 00 Închis: miercuri și joi
Sfânta Mănăstire din Rousanou / singura mânăstire de maici.09: 00-14: 00 Închis: miercuri
Sfânta mănăstire Agios Nikolaos Anapassas09: 00-14: 00 Închis: vineri