Profanat, dar niciodată distrus, incendiat dar niciodată ars…

navicup

 Šiauliai este o localitate din Lituania.  Aveam să-i aflu istoria căutând informații despre un eventual circuit prin Țările Baltice. O călătorie la care cuget dacă ar fi sigură ori ba, în aceste timpuri! Deci nu am fost acolo însă locul văzut în poze și pe youtube m-a impresionat de parcă chiar l-aș fi vizitat cu adevărat. Poate este și coincidența vizualizării în această săptămână a patimilor…. 

Cuvintele din motto au fost cele pe care le-am găsit pe un ghid turistic. De unde au fost luate, nu știu. Dar citind istoria locului, pot spune că sunt adevărate.

Kryžių kalnas

 Šiauliai este un orășel din nordul Lituaniei în apropierea căruia se află, conform unui site de călătorii, unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri din lume. Totuși, cel puțin din poze, nu are nimic înfricoșător. Dacă îi afli povestea, îți dai seama că este doar un loc al puterii omenești, al speranței și credinței, al rezistenței umane, poate chiar al răzbunării inocenților, mai ales în fața cotropitorilor din est, a comunismului și implicit a barbariei.

Kryžių kalnas în lituaniană, Dealul Crucilor în română, este o zonă la aprox. 12 km de  Šiauliai, pe un deal mic de aprox. 10 m înălțime și cam 40/12 m, unde sunt azi peste 200.000 de cruci și mii de rozariuri, cele mai multe de lemn, aduse aici de cei ce au suferit opresiunile regimurilor din ultimele 2 secole. Nu se cunoaște cum și când a fost adusă aici prima cruce. Se povestește că aceste cruci au început să fie văzute după anul 1831, atunci când s-a încheiat Revolta Cadeților împotriva Imperiului Rus (Imperiul Rus ocupase zona în 1795), o revoltă pornită din Varșovia ocupată și la care au participat și alte țări baltice. Dealul se bănuiește că ar fi fost de fapt un fort militar, piliakalniai, ridicat în vremea luptelor cu teutonii și numit Jurgaiciai – Domantai. Crucile s-ar fi înmulțit după a doua revoluție polono-lituaniană, din anul 1863 când situația s-a repetat, revoluționarii au fost învinși iar trupurile localnicilor uciși nu au fost date familiilor pentru înmormântare creștinească. 

Din păcate mănăstirea franciscană ridicată în ultimii ani în apropierea acestui deal, vine cu o legendă greu de crezut, anume că aceste cruci au început să apară în sec. IX când un localnic a cerut protecție lui Dumnezeu iar El i-ar fi indicat acest loc pentru crearea unui sanctuar. Doar că lituanienii s-au opus din greu creștinării mai multe secole chiar din mileniul II și doar forța brutală a cavalerilor teutoni le-a schimbat religia. La unii nu și credința.

După anexarea Lituaniei la URSS, Dealul Crucilor a devenit și mai mult un simbol al luptei și curajului poporului lituanian. În timpul ocupației sovietice (1944-1991), Dealul Crucilor a fost de trei ori ras cu buldozerele (1963 și 1973, ultima oară în 1985), ars și aruncate peste el fecale din canalizarea orașului. Drumurile spre acest deal au fost distruse dar oamenii găseau mereu căi și momente de acces, așa că apăreau cruci peste noapte. Înainte de dezmembrarea URSS, locul a fost amenințat cu inundarea prin construirea unui baraj. Ba și după au fost probleme, în anul 2007 aici a izbucnit un incendiu ce a distrus crucile. Populația n-a pregetat să-l refacă mereu, ducând cruci și alte simboluri ale credinței romano-catolice, chiar dacă până în 1991 dealul era păzit de gardieni sovietici care arestau orice persoană încerca să meargă acolo.
 La 7 septembrie 1993, când Papa Ioan Paul al II-lea a venit aici pentru rugă, declarând dealul drept loc sfânt al sacrificiului, speranței și păcii, a spus: Vă mulțumesc, lituanienilor, pentru acest deal de cruci care mărturisește națiunilor Europei și întregii lumi credința poporului acestei țări. Cuvintele sunt scrise pe o piatră la intrarea în site. Se spune că mama papei era de origine lituaniană.

Printre crucile catolice sunt și multe cruci ortodoxe rusești, ucrainene și nu numai. Sunt tot felul de texte în mai multe limbi care nu au nicio legătură cu zona și problemele ei istorice. Și ca un corolar, militarii forțelor NATO, când își încheie misiunea în oricare dintre țările baltice, merg pe Kryžių kalnas și lasă o cruce. Aș zice că acest loc a devenit un mare cenotaf în memoria eroilor lituanieni care s-au opus rușilor ultimelor secole. 

În fiecare an, în ultima duminică din luna iulie, mii de pelerini din Lituania și restul țărilor baltice dar și din alte colțuri ale lumii, urcă la Kryžių kalnas, unde se roagă pentru pace și sănătate, depunând mici cruci creștine, rozariuri, statuete cu Isus ori Fecioara. Se spune că atunci când bate vântul, rozariurile se ating și scot sunete ciudate, ca un plânset pentru cei ce și-au pierdut membrii familiilor în luptele cu rușii și ale căror corpuri care nu au fost niciodată găsite.

De la romuva la creștinism

Lituania a fost ultima țară din Europa care a trecut la creștinism, și anume la romano-catolicism. O țară considerată păgână, adepta religiei politeiste mai ciudate,  Romuva, a fost creștinată, desigur cu forța, în urma a ceea ce istoricii numesc Cruciadele Nordului sau Cruciadele Baltice: ….au fost campanii militare organizate de papi și conducătorii occidentali pentru a converti păgânii la creștinism în secolele XII-lea până la XV-lea. Spre deosebire de Țara Sfântă, unde campaniile militare aveau ca scop eliberarea fostelor țări creștine de sub stăpânirea musulmană, cruciadele din Prusia, Livonia (Estonia modernă) și Lituania aveau ca scop convertirea populației păgâne locale. / Mark Cartwright

Cavalerii Teutoni au fost cei care au îndeplinit ordinele și dorințele papilor, astfel că în 1389 Lituania era creștinată.  Doar un papă le promisese războinicilor indulgența plenară, adică iertarea tuturor păcatelor trecute, prezente și viitoare doar dacă vor reuși eliberarea Ierusalimului și creștinarea Țărilor Baltice! Despre ce au însemnat politic și economic cruciadele pentru creștinism, despre teribila distrugere și pângărire a Sf. Sofia, mândria ortodoxismului, se știe. 

Dar cu toată lupta ce a urmat creștinării definitive, Lituania a reușit să păstreze această religie impusă cu forța sabiei, cam 80% din populație fiind și azi romano-catolică.

Romuva se pare că era de fapt un loc sfânt, un templu. Tradițiile lituaniene s-au transmis doar oral, așa că informațiile sunt destul de neclare. Se spune că lituanienii de dinainte de secolul creștinării, au avut mai mulți zei importanți, precum cel al cerului, zeița pământului, a soarelui, al fierului, fii  acestora, mulți alții. Asemeni nordicilor, se închinau stejarului, pe care îl considerau casa zeilor. Se mai spune că cel puțin două secole după încheierea creștinării forțate, lituanienii au sărbătorit atât idolii păgâni, cât și pe Dumnezeu. Apoi religiile s-au contopit, urmele păgâne rămânând totuși practicate. La fel ca și la noi și în toate popoarele creștinate. Astăzi există un număr redus de credincioși Romuva dar se pare că grupul crește constant.

 ‘’noua generație de lituanieni nu va mai trebui să lupte pentru libertate și credință’’  Așa spunea un ghid lituanian pe un filmuleț. Din păcate … prezentul nu confirmă ultimele cuvinte din film! Vor putea lituanienii să înfrunte iar același dușman, să care iar crucile Golgotei?