Lokum

A venit vremea sărbătorilor iernii, un amalgam de religie creștină și religiile locuitorilor vechi, credințele păgânilor cum erau numiți, căci Nașterea s-a suprapus →📃, ca de altfel toate marile sărbători creștine, peste zilele sfinte ale populațiilor creștinate de bună voie sau forțat. Și dacă vine Crăciunul →📃, miresmele bucătăriilor devin și ele interesante, mai ales acolo unde se fac cozonacii. Nu, nu vă speriați, cozonacii nu îngrașă dacă mâncăm doar o felie! 😏 Dar cine se poate opri doar la o felie când pe masă e cozonac cu nucă, cu cacao ori cu mac? De cel cu cubulețe mici, colorate precum curcubeul, ce să mai zic? Acolo se împletesc arome, istorii, lumea orientală și desigur poftele noastre. Și amintirea vacanțelor noastre în bazarurile din Istanbul unde tronează munți de lokum. Adică rahat pe românește ….

Îmi amintesc și râd singură de un ghid turc ce era oripilat de felul cum noi numeam produsul colorat și aromat din magazinele turcești și mereu se supăra când ziceam simplu, rahat! Probabil știți că turcii, foarte ospitalieri, te servesc cu rahat, pardon, lokum și îți pun în palmă câțiva stropi de apă parfumată. Așa am primit la fiecare vizită în Turcia, de la ghizi. Un dulce cu așa o faimă necesită și o privire în trecut, mai ales că la o cană cu ceai însoțită de o bucățică de lokum, s-au urzit planuri de taină în haremurile turcești. Azi se discută la o ceașcă de cafea și o bucățică de lokum la cafenelele de pe trotuare.

Gloria aparține lui Bekir Effendi

.

Deși simpaticul nostru ghid se supăra când ziceam pe românește și nu turcește, totuși lokum s-a numit chiar și rahat lokum! Istoricii nu s-au hotărât cum a apărut lokum, la arabi sau la reședințele sultanilor otomani? Nu știu încă dacă un sultan a dat ordin să se facă un dulce ușor pentru femeile din haremul său, dacă a apărut din întrecerile bucătarilor de a ajunge cât mai aproape de sultan sau dacă chiar unul din sultani și-a rupt un dinte în bomboanele tari și a cerut un desert moale. Numele preparatului dulce venea din vremea de glorie a Imperiului Persan, rahat ul-hulküm, ce s-ar traduce prin cel care odihnește gâtul sau răsfăț pentru gură! De altfel se spune că lokumul adevărat, după rețeta arabă, ar conține, ori a conținut, o mirodenie, numita salep, extrasă din rădăcina unei plante cu efect aromatizant și chiar medicinal, orhideea sălbatică din Anatolia (salep ori șalep, este folosit azi doar în Turcia la prepararea unei băuturi cu același nume dar mai ales a celebrei dondurma). Rețeta rahatului ajunge în Imperiul Otoman cam prin sec. XV apoi în secolele următoare în restul Europei, mai ales în teritoriile ocupate de acesta. Lokum ajunge și în Anglia, dus de un călător ori negustor fascinat de gustul lui și acolo capătă denumirea de Turkish Delight, deliciul turcesc. Însă rețeta de azi a rahatului aparține, cel puțin în acte, lui Bekir Effendi, un tip isteț din sec.XVIII, care a îmbunătățit vechea rețetă simplă din miere, făină și apă, el adăugând esență de trandafiri, migdale, fistic și alte fructe iar făina înlocuind-o cu amidon de porumb. Venit în Istanbul prin 1777, el  și a deschis un mic magazin de bomboane în districtul Bahçekapı, unde vindea singur. Devine  Hacı Bekir după ce a fost la Mecca în pelerinajul obligatoriu al musulmanilor între 1817-1820. Tot în acești ani află despre amidonul de porumb obținut în 1811 de  omul de știință german C. Kirchhoff și-l introduce în rețetele sale.

Hacı Bekir Efendi, pictura lui Amadeo Preziosi. Originalul este la Muzeul Luvru iar o copie la Palatul Topkapı. (Preziosi a fost un pictor maltez din sec.XIX, fascinat de cultura turcă și orientală și care îl întâlnește la Istanbul pe prințul Carol, viitorul rege al Românei, Carol I. La invitația acestuia a venit de două ori la București, a făcut mai multe schițe cu Bucureștiul și alte locuri din țară. Schițele devin acuarele și sunt vândute apoi regelui Carol I.)

Familia lui Hacı Bekir Efendi a continuat afacerea, mai ales că devenise încă din sec. XIX distribuitor oficial al palatului sultanului care îi și trimite ca reprezentanți ai Imperiului Otoman la expozițiile internaționale din același secol de la Köln, Viena, Chicago și Bruxelles. De la fiecare astfel de târg se întorc cu medalii de argint și aur. Secolul XX a fost la fel de bogat în evenimente internaționale pentru firmă iar azi, în sec. XXI este una dintre cele mai vechi 100 de mărci de cofetărie din lume deținute de aceeași familie.

Lokum face parte din bagajul nostru de vacanță balcanică și în special turcească, la revenirea acasă, fiind cel mai bun rahat, de fapt lokum, pe care l-am mâncat. Că al nostru, cel cu care ne mândrim că este tradițional românesc, e chiar rahat într-un sens nu prea demn, făcut fiind cu gelatină artificială și făină.

Ismail I și … biciul de rahat!

Oricum i se spune în lume, rahat-lokum, să-l numim decent totuși 😉, este un erou, fiind armă, dulce e drept pentru unii, între două personalități ce au scris cu adevărat istorie în sec. XV – XVI, anume Selim I al otomanilor, tatăl lui Suleyman zis Magnificul și celebrul șah al Iranului, Ismail I. Ambii erau poeți apreciați, asta pe lângă faptul că erau deosebiți șefi de stat, erau talentați în arta războiului, diplomației și religiei și s-au luptat deseori. Sunt recunoscuți pentru schimbul de daruri cu semnificație între ei, schimburi din care doar mesagerii sufereau uneori printr-o rapidă scurtare a capului. Printre darurile ciudate trimise de la unul la altul (opiu, femei, băuturi alcoolice căci Ismail devenise alcoolic la sfârșitul domniei tocmai pentru că fusese învins de Selim I), a fost și lokum-rahat. Sau invers 😅.

Șahul Ismail I, după ce sultanul Selim I i-a blocat toate drumurile de la granița imperiului creat de el, Iranul, îi trimite sultanului otoman o caravană imensă ce ducea multe daruri țesute din mătase, aur, argint, pietre prețioase, plus femei frumoase dar și o lădiță deosebită lucrată și ea în aur și pietre prețioase, lădiță care trebuia deschisă doar de sultan. Sultanul Selim I cere ca lada să-i fie adusă în fața tronului și să fie deschisă de cei apropiați lui. La ce bogății erau afară ca daruri, lada probabil că avea ceva deosebit. Nu s-a înșelat sultanul!

Când se deschid încuietorile și capacul este ridicat, toți cei din încăpere sunt loviți, la propriu, de o duhoare care uneori te lovește și prin marile orașe aglomerate ale sec. XXI, de hazna. Sau în tema acestui articol, de rahat …dar uman! Și așa și erau, ascunse printre lucruri de prețuri, câteva sorturi maronii….de autori anonimi! Să fi fost chiar producție Ismail I ?! Mister total!

Răspunsul la această insultă cruntă este dat rapid, chiar pornind la o idee a sultanului Selim I. Poruncește să se pregătească o caravană cu daruri și mai bogate decât cele primite, că doar era cel ce-l învinsese pe șah în lupte și-l blocase în propria țară. Cere și o ladă micuță ornată cu mătăsuri și pietre prețioase și, înainte de a fi încuiată, să-i fie adusă lui alături de o elegantă casetă plină cu rahat de trandafiri. Cere secretarului o hârtie fină și o pană înmuiată în cerneală și scrie singur, ferit de ochii vizirilor, un singur rând. Usucă cerneala, pune singur biletul sub gül lokumu, lokum de trandafiri și dă ordin să fie încuiată lada. Apoi trimite cel mai de încredere mesager la șahul Ismail I.

Ajunse darurile la destinație, mesagerul sultanului insistă să ducă personal cutia specială la picioarele șahului. O desface cu grijă, scoate cutia cu lokum, o deschide și îl invită pe șah să servească. Acesta refuză și îl îndrumă pe vizir să-i servească întâi pe curteni, căci oricum darurile primite de la sultan l-au surprins și în același timp speriat. Văzând că supușii săi nu pățesc nimic rău, ba chiar sunt încântați de gustul și parfumul darului, gustă și el. Când servește vede biletul sultanului și cere să-i fie citit:

Prietene Ismail, fiecare îi tratează pe ceilalți cu ceea ce mănâncă el însuși!

Sultanul Selim I chiar a făcut din rahat, bici!

Legendă sau faptă adevărată, ideea ar putea fi atât de potrivită timpurilor noastre, mai ales în lumea politică ce se conturează după acest decembrie trist și în care ne-am ales în plină iarnă doar cu

Rahat cu apă rece!

%d blogeri au apreciat: