O vară aparte, vacanțe altfel, griji mai multe, puțină teamă de a pleca de acasă. Dar cum facem parte din generația care a ascultat și citit poveștile Domnului Învățător Creangă, nu ne speriem de drobul de sare. Așa că zicem hai la drum că este vara când am putea să vedem cum mai merge ori cum mai stă turismul românesc la el acasă, în țara asta dăruită fără zgârcenie de natură dar plină de …. muieți-s posmagii.

Nu m-aș fi gândit că după cinci ani de când ne-am înghițit amarul, praful și timpul pierdut pe DN76, mergând între Deva și Brad, azi această cale rutieră este la fel de jalnică. Am plecat din Sibiu spre Oradea convinși că drumul este așa cum îl arată hărțile google, în bună stare. Mare țeapă!

Porțiuni mari în care se circulă la paletă ori semafor, porțiuni de drum libere circulației dar în faza de șantier pe care nu era nici țipenie de muncitor, asta înainte de prânz, deci nici prea dimineață, nici la ora mesei. Sau zone unde nici măcar nu exista panou care să te anunțe din timp că intri într-o zonă de șantier. La numărul mare de km străbătuți – cred că peste 30 – pe zonele zise în lucru ?, nu am văzut mai mult de 50 de muncitori. Gândiți-vă sau imaginați-vă că este o zonă în care se consolidează multe terenuri, se întăresc pantele, se fac scurgeri pentru apele ce vin de pe pante. La un perete de beton lucrau pur și simplu doi muncitori, mai stăteau, mai bârfeau, mai chituiau puțin și alene ceva!

Sibiu

Acum câteva luni, la sfârșit de an 2019, aveam să aflăm: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunţă că începând de marţi, pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pot fi accesate hărţile interactive care prezintă situaţia drumurilor naţionale şi sectoarele cu risc de înzăpezire, informează Mediafax. Și că ne putem informa la cestrin.maps ! Ei bine situația nu este actualizată cu datele de pe teren. Plus că eu una, deși tabula rasa în materie de construcții și reabilitări drumuri, sunt convinsă acum, după parcurgerea acestui DN76 / E79, observând și culorile unor pante întărite (spre antichizare naturală ☹) , lucrările erau în curs în decembrie 2019, așa că responsabilii cu aplicația se mișcă în pas de melc în hibernare.

Aveam să aflu abia după vacanța mea românească crudul adevăr:

DN76 (E79), șoseaua dintre Oradea și Deva, din partea de nord-vest a României, este drumul cel mai scurt care face posibilă legătură dintre Budapesta și București, mult mai rapid decât DN1 și, de asemenea, de o importanță capitală atât pentru zona nord-vest, cât și pentru economia țării în ansamblu. Totodată, DN76 este și cel mai impracticabil drum european din România, în special pe porțiunile pe care au fost demarate lucrări, care apoi au fost lăsate de izbeliște și ulterior abandonate. »?.

Îmi asum greșeala că nu m-am informat căci e clar, o plimbare prin România necesită mult mai multă documentare decât una prin altă/alte țări europene! Documentare despre infrastructură, parcări, locuri de luat masa și de dormit, multe altele. Dar nu mi-am închipuit că drumul pe care ne-am umplut mașina de praf, de noroi și am pierdut o grămadă de timp să vedem Muzeul Aurului de la Brad în anul 2016, nu este gata nici azi! Mă gândesc că împăratul Traian n-ar fi reușit să ne care tonele de aur și argint din Apuseni dacă legiunile romane ar fi construit ca azi drumurile, în ritm de melc.

Dacă drumurile, parțial, ne-au dat ceva bătăi de cap, atunci e bine de știut că nici cu organizarea din centrul orașelor nu stăm prea bine. Mai ales în ceea ce privește locurile de luat masa și produsele tradiționale. Despre ultimele nu pot spune că le-am văzut decât pe ghidurile turistice! Cum credeți că în inima Transilvaniei, în mijlocul comunităților maghiare n-am găsit nici urmă de kurtoș, adică pe ungurește kürtöskalács,  apoi nici urmă de gomboti cu prune sau de  lángos unguresc, mai ales cel cu brânză sărată și mărar?! După surpriza din Oradea unde am mâncat un langos prăpădit ce semăna a ștrudel, am crezut că la Tg. Mureș, Ardealul maghiar își spală rușinea. Nici vorbă! Am întrebat la terasa unde am mâncat – Cezar– unde putem găsi kurtoș și langoș. Ospătarul nu știa, a întrebat și el și răspunsul unui client de la altă masă a căzut precum satârul călăului din vechea cetate: la 4 km de aici! Eram în centrul istoric al orașului Tg. Mureș, la câteva sute de metri de cetate! Păi decât să căutăm aiurea, plus că acea locație închidea la ora 16, mai bine riscam să intrăm în Brașov, în Piața Sfatului unde se fac niște colaci ungurești delicioși. Vă închipuiți că orice turist care se documentează și care caută să înțeleagă o etnie, obligatoriu îi încearcă și mâncărurile. Să nu spun că în Tg. Mureș m-am uitat în disperare după o brutărie tradițională căci în ultimii ani dinainte de 1989, poposind o noapte în oraș, am cumpărat două pâini cât roata carului, calde și deosebit de gustoase. Mare dezamăgire acum, în magazine era doar pâine obișnuită și rece, de fabrică. Ca și alte produse de patiserie pe care dai banii degeaba. Am ales să iau câteva feliuțe de prăjitură de mălai și m-am felicitat că n-am luat toată bucata. Ghinionul meu că îmi amintesc din copilărie gustul acestei prăjituri țărănești, făcută în țest și infinit mai bună atunci. Plimbarea transilvană m-a făcut să-mi planific o posibilă vizită prin satele din secuime, acolo unde, cred și sper, se mai păstrează o urmă de tradiții.

Ca să fie regretul și mai mare că n-am găsit un kurtoș acasă la mama lui, mai citesc și poanta asta pe un »blog de-l urmăresc cu plăcere:

Un oltean, ajuns prin Harghita, vrea să încerce vestiții kurtos-kalacs. Își cumpără unul, se uită la el și își zice:
– Ai dreacu’, ăștia. Mănâncă miezu’ și-mi vândură coaja!
Măcar o coajă cât de mică dar parfumată să fi găsit și munteanca din mine ?!

Prin iunie am mâncat la o cherhana lăudată, pe litoral. Altă dezamăgire, ciorba de pește nici vorbă să fie pescărească. Ca să nu mai spun că de pe litoralul românesc a dispărut de mulți ani braga dar și adevărata plăcintă dobrogeană. Ce se mai vinde acum, pe la câte un colț de stradă, nici nu seamănă cu plăcinta dobrogeană autentică iar despre bragă nici nu poate fi vorba, nici pe litoral dar nici acolo unde se mai face, la Galați ori Slatina. Secretul acestei băuturi simple care a făcut istorie în tot Imperiul Otoman, a murit odată cu era comunistă.

Un gust amar ne-a lăsat și purtarea unor ospătari din Oradea și Tg. Mureș. În primul oraș, la o terasă, ospătărița pur și simplu s-a așezat la o masă în fața noastră, la o țigară cu prietenii și ne-a ignorat total, până ne-am hotărât să plecăm. Meniul era atractiv, nu și personalul acelui sector. Oare pe patron nu-l interesa că jumătate din terasă era goală?! Nu ne-am mutat în cealaltă jumătate unde o altă fată își făcea datoria, am plecat în căutarea altei terase din zona pietonală și am ales Cyrano, aglomerată, loc unde turiștii așteptau la rând eliberarea câte unei mese. N-am regretat, două zile la rând am poposit la ei, a meritat! Mâncare bună și multă (dacă ajungeți și vreți ciorbe să știți că sunt foarte gustoase dar enorm de mari ? castroanele, pline ochi), servire rapidă și civilizată, prețuri decente. Bravo lor!

În Tg. Mureș am avut o experiență asemănătoare la Grădina De Vară, frumoasă locație, slabă pregătirea personalului: am ales singura masă la umbră, lângă ghișeul de servire. Ei bine, am primit imediat meniurile și asta a fost tot cam 35 de minute până am abordat noi o ospătăriță. Reacția ei, șocantă, obraznică, nu spre o rezolvare amiabilă. Poate că a fost mai bine așa căci citind ulterior impresiile clienților am constatat că majoritatea sunt negative. Am căutat altă terasă, am nimerit la Cezar unde am mâncat bine și îndestulător (sub valoarea terasei din Oradea, Cyrano), am fost serviți repede, prețurile și atmosfera au fost excelente.

Cât privește cazările, ei bine de data asta am ales doar gazde particulare și nu hoteluri. Și aici calitatea umană a diferit. Dacă la Tg. Mureș și Oradea am avut parte de gazde excelente, dispuse să ajute cu tot ce pot (voi povesti curând despre ambele), la Sibiu situația a fost puțin altfel, gazda, pe care nu am văzut-o la față, fiind cazare în sistem check-in individual, nu prea a corespuns așteptărilor din rezervare: fotolii defecte, la unul m-am și zgâriat, plus că a fost puțin nervoasă când am sunat a doua oară pentru că ceva părea să nu corespundă descrierii locului de unde trebuia să ridicăm cheile și chiar adresa pensiunii. Am admirat mereu, în vacanțele noastre, mai ales cele externe, acei proprietari de pensiuni care știu să facă față cererilor și mofturilor turiștilor, care te întâmpină cu un zâmbet și cu încurajarea că te-ar putea ajuta în orice problemă, oricât de redus mintal ai fi tu, călătorul care plătește. Câteva astfel de locații am găsit și în România și au rămas pe lista mea de preferințe.

Ar mai fi de spus că pe lângă mulții turiști civilizați, respectuoși unii față de alții, mai sunt și acei indivizi care habar au de bunul simț. Am simțit asta din plin în Cetatea Oradea unde o familie era ca pe moșia proprie. Chiar dacă tu stăteai la 1/2 m de un exponat, tot se băga unul în fața ta să nu poți citi panoul sau să faci o poză. Plus că nefiind supraveghetori în prima parte a muzeului, acei turiști supremi, au trecut dincolo de spațiul permis publicului, doar pentru a se fotografia cu manechinele, fără nici o reținere că încalcă regulile și deranjează alți vizitatori. Am preferat să rămânem puțin pe loc pentru a ne îndepărta de ei dar am avut și norocul, dacă pot spune așa, ca unul din copiii lor să se sperie de manechine și astfel să se grăbească spre ieșire.

De ce am scris toate cele de mai sus? Pentru că noi, românii, ne lăudăm prea mult cu ideea că nu merită să facem turism extern, că la noi este cel mai bine, că nu suntem patrioți dacă ne cheltuim banii prin Grecia, Bulgaria, peninsula Iberică, Italia sau mai știu eu unde. Adevărat, avem o țară care poate bate în frumusețe și posibilități măcar Bulgaria și Serbia. Dar voință de a face turism de calitate nu prea avem. Sunt prea puțini acei patroni din turism care chiar pun suflet, pe lângă destui bani și muncă proprie, pentru a face din România o țară care să atragă turiștii, mai ales străinii, și prin condițiile de cazare, transport public (aproape inexistent în acest moment) și masă. Să te facă pe tine turist să ai dorința de a vizita locurile românești, să consumi cu plăcere, să dai de drag bacșișuri. Nu este o situație doar de anul acesta când întreaga lume are de suferit. Doar că anul acesta am rămas mai mulți să facem turism românesc, dorit de calitate și așa ne-am reamintit de ce preferăm plecarea la alții, nu doar din motive culturale. În fond banii pe care îi lăsăm pe alte plaiuri sunt rodul muncii de peste an și nu câștigați la păcănele, așa că nu-mi pare normal să fie cheltuiți prin stațiuni și orașe pline de mizerii, să fii tratat cu indiferență ori scârbă de angajații din industria zisă a ospitalității, ba chiar să cheltui mai mult pentru o vacanță românească, aproape de casă decât pentru una în Canare.

Și mi-am spus oful poate și pentru că există prea multă poleială despre turismul românesc și prea multe chestii ascunse sub preș. Nu le facem bine nici patronatelor din turism dar nici oamenilor simpli care-și doresc două săptămâni de vacanță la prețuri corecte, în condiții de siguranță și mulțumire, dacă tot lăudăm turismul autohton în sloganuri și articole fără acoperire. Fără a-i arăta și părțile murdare, destul de multe comparativ cu alte țări, nu facem un bine nimănui. Că este o mare problemă la noi, în industria ospitalității, se vede clar din numărul turiștilor străini care ne vizitează țara. Nu că nu le-ar place, doar pentru că aici realitatea este un gri închis și mulți se consideră înșelați și furați când pun în balanță banii cheltuiți și condițiile găsite.

Zilele trecute citeam că ungurii ne-au făcut de râs în presa lor în ceea ce privește turismul. Din păcate chiar și unii turiști români care anul acesta au petrecut vacanțe în Ungaria, confirmă cele scrise de unguri. Îmi amintesc că prin mai – iunie un mare patron din turism susținea că în vara asta ar trebui interzis românilor să își facă vacanțele în altă țară. Plimbările mele pe litoralul românesc, prin Argeș, Prahova și Transilvania mi-au demonstrat că în România e bine să vezi ce e de văzut dar dacă vrei să te simți bine în vacanță, să treci granițele, alegând cu înțelepciune locații în care oamenii chiar știu să organizeze ceea ce ține de turism.

Mă opresc doar la câteva cuvinte din interviul primarului Oradei, dl. Bolojan, din septembrie 2020, în bihon.ro. Dânsul se referea la județul Bihor dar spusele sunt valabile pentru toate zonele României:

Un obiectiv turistic nu va fi atractiv dacă nu ai niște condiții cât de cât convenabile de cazare, de parcare în zonă, un restaurant ș.a.m.d. Până acum s-a făcut destul de puțin pentru această chestiune. Trebuie să finanțezi o infrastructură de turism, în parteneriat cu primăriile pe teritoriul cărora astfel de obiective se găsesc.
În al doilea rând, trebuie încurajată dezvoltarea economică locală, pensiuni, produsele tradiționale și punerea în circuitul economic a activelor pe care astăzi nu le exploatăm corespunzător.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este img_20200704_202023.jpg