Partea bună a pandemiei actuale este că ne-a deschis apetitul pentru plaiurile românești deși în primăvara lui 2020 cam toți făceam scandal că vrem vacanțe pe afară. Mulți, mai prudenți, ne-am mulțumit totuși cu plaiurile românești.

Așa că iată-mă reziliind cazările din Grecia, Bulgaria, Macedonia și toamna chiar și pe cele din Spania și căutând locuri deosebite de vizitat prin România. Printre altele, Oradea, loc prin care n-am mai trecut de foarte mult timp, cred că aproape 20 de ani. Așa că m-am pornit pe căutat o cazare bună în zona centrală a Oradei, așa cum procedez de fiecare dată când plecăm în vacanțe.  Și ce credeți că putea fi mai bună decât o cazare în zona istorică, lângă Palatul de Justiție, ceva clădiri cu penitenciare Bihor, străzi pline de birouri notariale, avocățești și executori judecătorești ??! Ei bine, Casa Schubert 3 a câștigat fără probleme. Și nu regretăm, ba din contră, e pe lista mea în caz că vom reveni anul viitor prin Bihor.

Păi să vedem dacă vă place și dacă v-ar atrage să o alegeți în caz că treceți prin zonă.

 Casa Schubert 3 

Numele acestei locații este dat de adresa la care se află, adică pe strada Franz Schubert la nr. 3.  O zonă foarte bună fiind la aproximativ 500 m de centrul istoric al orașului. Și într-o zonă bine păzită noaptea, deoarece foarte aproape este Palatul de Justiție. La 200 m de cazare se află și o parcare publică supraetajată cu program non-stop, pe str. Tribunalului la nr. 8. Dar n-am avut nevoie de această parcare așa că nu pot spune dacă e bună sau rea. 

După ce am făcut rezervarea pe »Booking.com, am primit un mesaj de la gazdă cu ceva informații despre traseu, program, modalități de plată, posibilitatea de a parca gratuit în curte  și rugămintea să ne anunțăm ora aproximativă a sosirii pentru că îi trebuiesc 10-15 minute să ajungă și el pentru a ne da cheia. Am răspuns aproape imediat și am așteptat să vină ziua dedicată Oradei.

În ziua în care am plecat spre Oradea, din Sibiu, i-am dat un mesaj gazdei cu mențiunea că-l vom suna când ajungem în marginea orașului deoarece nu puteam fi siguri de ora ajungerii. Bine am făcut, drumul s-a lungit din cauza unui accident tragic al unui nefericit, plus că am ales un drum frumos, E79, dar groaznic din cauza lucrărilor care nu se mai termină de decenii întregi. 

Ajunși în marginea orașului, am sunat gazda, i-am spus unde suntem și ne-a apreciat dânsul  timpul de sosire la locație. Am plusat noi cu 15 minute, pentru a nu obliga omul să ne aștepte. Culmea, deși aglomerat orașul, am ajuns chiar binișor înainte de ora apreciată de gazdă și spre plăcuta noastră surpriză, acesta era în fața porții, un tânăr amabil. După o scurtă conversație legată de mașină (dacă mai plecăm cu ea în acea zi), ne-a eliberat curtea vilei, apoi ne-a îndrumat spre apartament. 

Apartamentul Casa Schubert 3 este situat într-o vilă veche, modernizată, în spatele Palatului de Justiție. Intrarea se face prin curte, prin spatele casei. La parter sunt diverse cabinete cu activitate juridică, posibil și altceva, n-am studiat dar oricum sunt închise de la  orele 18   până la ora 9 dimineața. 

Am străbătut micuța curte, am urcat pe la intrarea din spate și iată-ne la etaj unde ne aștepta cazarea. 

Apartamentul este singur la acel etaj. Urcând scara, pe stânga este apartamentul, pe dreapta terasa superbă și, câteva trepte mai sus, o mică toaletă folosită de persoana care face curățenie dar pe care gazda ne-a spus că o putem folosi fără probleme. N-am folosit-o, doar ne-am uitat, era plină de tot ce trebuie pentru curățenie. Și deosebit de curată și parfumată!

Apartamentul este deosebit de plăcut pentru două persoane, până la patru  în caz că sunt și copii. 

Se intră într-un mic hol unde este cuierul și imediat, fără ușă,  în prima încăpere ce este o combinație de cameră de zi și bucătărie. Aici există o canapea extensibilă, o masă tot extensibilă, excelentă chiar pentru șase persoane, scaune. Tot aici este o plită electrică cu hotă, minifrigiderul, filtrul de cafea, chiuveta de bucătărie, dulapul cu suficiente vase, tacâmuri, pahare, produse de curățat, prosoape și mănuși de bucătărie, saci pentru gunoi,  ceaiuri și condimente, ulei, oțet. Adică se putea găti ceva ușor. 

Dormitorul dă direct din prima cameră și între ele este ușă. Este suficient de mare și foarte plăcut. O oglindă mobilă mare de cam 1.3 m înălțime ne-a întâmpinat prima dată. Patul mare, matrimonial, era acoperit cu lenjerie curată și de bună calitate. În cele două nopți cât am stat acolo, salteaua s-a dovedit excelentă. După ușă, șifonierul spațios și cu multe umerașe, ne-a surprins plăcut cu mirosul de levănțică. O comodă cu sertare mari, în câteva am găsit pături și perne bune și fier de călcat,  completa mobilierul. Și deasupra, printre câteva obiecte decorative drăguțe, televizorul cu ecran plat și canale prin satelit.

Geamurile ambelor camere aveau plase bune de țânțari și jaluzele în aceeași culoare.

Baia este cu intrare din prima cameră. Nu este foarte mare dar este bine utilată și organizată. Este dotată cu mașină de spălat rufe, dulăpior de baie și o cabină de duș cu scurgere bună și uși moderne. Baia nu are aerisire dar ventilatorul a funcționat foarte bine. În baie am găsit detergenți pentru mașina de spălat, uscător de păr, consumabile pentru duș și dezinfectanți pentru mâini și suprafețe. Tot în baie era un suport de uscat rufe ce se putea monta pe terasă și de asemeni clești de rufe. 

Terasa este adevăratul dar al acestei cazări, pentru cei care poposesc aici vara. Este mare și dotată cu bănci cu pernuțe dar și o masă frumos aranjată, având sub blatul de sticlă un aranjament de pietre decorative. Și cumva ne-a ostoit dorul de Grecia prin combinația de alb și albastru! Terasa are vedere spre trei părți, una spre curtea clădirii, Palatul de Justiție dar și spre curțile vecine pline de brazi și multă verdeață, . Am petrecut două seri și două dimineți frumoase acolo.

Am avut apă caldă tot timpul, wi-fi foarte bun, prize din belșug, chiar și un prelungitor. Noaptea liniște și patrule de poliție pe străzile din jur. Curticica mică poate fi un plăcut și sigur  loc de joacă pentru cei care vin cu copii micuți. 

Gazda, v-am spus deja, foarte amabilă. După ce ne-a spus tot ce era de spus,  a răspuns întrebărilor noastre, i-am plătit (cerința era plată în numerar) apoi ne-am luat rămas bun, cu precizarea ca la plecare să-i lăsăm cheile în cutia poștală. Și cu precizarea că dacă avem probleme de orice fel, să-l sunăm la orice oră. 

Surpriza, de care  știam din comentariile celor dinaintea noastră, câteva cafele, apă minerală la rece, o sticlă de vin foarte bun și, bucuria soțului meu, un clondir cu palincă, foarte parfumată. Și … destulă ? pentru două zile!

După cele două zile petrecute în Oradea, am fi vrut să plusăm cu încă o noapte. Din păcate Casa Schubert 3 era deja rezervată pentru intervalul următor, așa că am plecat, nedorind să luăm altă cazare la care probabil am fi fost mai mult sau mai puțin dezamăgiți. 

Trebuie reținut că:

  • pentru a avea parcarea în curte, trebuie să anunțați gazda când faceți rezervarea;
  • cazarea nu are și nu pune la dispoziție paturi suplimentare și nici pentru bebeluși;
  • apartamentul are acces doar pe scări, fără lift, deci persoanele cu dizabilități nu pot urca. Pentru cei care vin cu copil în cărucior, pot lăsa la parter căruțul deoarece se primește și o cheie de la ușa de intrare în clădire iar noaptea nu intră altcineva acolo decât cei cazați în apartament. 
  • cazarea nu asigură mic dejun;
  • animalele de companie nu sunt acceptate aici;
  • proprietarul oferă închirieri auto pentru cei care au nevoie;
  • proprietarii nu acceptă petreceri în această locație. Cum află dacă cineva totuși încearcă, nu știu.

Casa Schubert 3 ne-a plăcut, a rămas pe lista noastră pentru o eventuală revenire în Oradea și pot să o recomand cu drag.