Evanghelia nu are nici o indicație  despre data nașterii Fiului lui Dumnezeu, așa că în primele secole de creștinism nu se sărbătorea acest eveniment. Apoi s-au ales datele de 25 decembrie / 7 ianuarie, perioade în care  în lumea europeană și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni, astfel că a durat multe secole până când bisericile răsăriteană și apuseană au reușit să impună această sărbătoare.

 Cele 12 zile, Dodekameron

Povesteam anul trecut ↣🧾 despre acest traseu greu de străbătut de bisericile creștine pentru impunerea celebrării Nașterii lui Isus în fața serbărilor păgâne. 

Grecia nu putea face excepție. Din unele descrieri ale istoricilor aflăm că în Grecia se celebra tot în perioada amintită mai sus sărbătoarea misterelor, când se năștea pruncul sacru și se striga: Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!  Iar pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Iisus, transforma apa în vin.

În anul 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a stabilit să se sărbătorească data când se aniversa Naşterea lui Iisus Hristos iar la greci s-a suprapus peste cea de mai sus. Schimbarea calendarului a unificat datele bisericilor de apus și răsărit, rămânând ca dată fixă 25 decembrie.Dar ca mare sărbătoare a devenit în ultimele secole ale mileniului II.

Pe de altă parte grecii au mândria că limba sfântă  a ortodoxiei este limba greacă și acest fapt ar putea fi susținut de cuvintele    împăratului Napoleon care spunea  că răspândirea Creștinismului însuși a fost, într-un anume sens, triumful Greciei în fața Romei… O poveste lungă în care suntem și noi românii parte. Dar ortodoxismului românesc cu implicații grecești  i-a pus punct final Cuza Vodă.  Dar asta este o altă poveste, acum ne gândim cu părere de rău la cât de frumoasă ar putea fi o vacață de iarnă în Grecia plină de tradiții. 

Grecii fiind un popor ortodox și încă legați de familia tradițională au un adevărat cult pentru sărbătorile de iarnă, cele 12 zile – dodekameron – de la Crăciun la Fota sau Theofania, adică Bobotează.  Sunt încă foarte importante în tradiții, mese împreună cu familia, schimb de daruri și urări. Dacă în marile orașe tradițiile încep să se dilueze, în zonele mai puțin aglomerate și în insule, este o adevărată bucurie și destulă muncă pentru a sărbători după tradițiile vechi. 

Grecia se recunoaște drept țară preponderent creștin-ortodoxă – 98% – și acest fapt este menționat în constituție dar spre deosebire de alte țări, apartenența religioasă nu este cerută la recensăminte sau alte acte. Fiecare cetățean are dreptul de a-și declara sau nu religia. Totuși grecii sunt foarte mândri de religia lor, din cât am constatat.  Fiind creștin ortodocși ca și noi, avem aceleași sărbători principale și un mod aproape asemănător de a le petrece.

Grecii țin postul de 40 de zile pentru Crăciun și asemeni nouă, nici ei nu consumă în această perioadă carne, lapte și ouă.  Cu o săptămână înainte de Crăciun se face curățenie serioasă în case și încep pregătirile pentru masa din seara de Ajun. Se ajunge la acel moment de bucurie, de magie, pe care aproape fiecare om îl simte, indiferent că e creștin sau nu. Dacă la alte popoare se decretează pacea de Crăciun ↦🧾, aici totul este de la sine.  Căci magia crește din ce în ce mai mult până când vine ziua de ajun.

Karavaki sau brad? 

Dacă ați făcut vacanțe Crăciun sau Anul Nou  în Grecia, ori dacă doar ați scormonit prin tradițiile acestei țări, ați aflat că la ei în piețele orașelor dar și prin curțile oamenilor, în decembrie apare scheletul unei bărcuțe de lemn / karavaki, împodobit cu becuri aprinse. Este o tradiție legată de ocupația de marinar a grecilor și de grija ce le-o ducea familia cât erau pe mare.

foto preluată internet

Se spune că marinarii sunt călăuziți pe mări de Sf. Nicolae. Dar și așa unii pier pe mare și trupurile lor dispar în adâncuri. Dar sufletele lor apar noaptea ca niște luminițe pe catargurile corăbiilor, protejând și luminând calea celorlalți marinari. Bărcuța cu becuri este un memento al ocupației grecilor de altă dată.

Și în case se pun mici bărcuțe de lemn cu becuri, cât mai aproape de șemineu dacă există orientate mereu spre interiorul casei și nu spre ușă, ca un mesaj de bun venit pentru bărbații care au înfruntat marea.

Kaikia este barca tradițională a pescarilor greci și este o adevărată artă să o construiești și decorezi. Probabil că va fi și ea cinstită de Crăciun deoarece  UE a hotărât să dispară barca de lemn grecească, kaikia, din valurile Mediteranei. Motivul este pescuitul excesiv. Așa că au fost plătite despăgubiri serioase pentru ca pescarii să-și distrugă aceste bărci, un adevărat simbol al sufletului grec, pe lângă faptul că barca pescarului reprezintă sursa lui de existență.

De cele mai multe ori  apare și bradul de Crăciun ↣🎄 alături de bărcuțe  dar în zonele mai puțin turistice, destul de rar. Deși bradul a fost adoptat târziu, oricum înaintea noastră (anul 1833, adus de regele Otto, elenizat Othon, la noi în 1866 de Carol I), cercetătorii spun că în vremea de dinaintea creștinării Greciei,  în zonele muntoase se împodobeau pomii cu lumânări de ziua  Zeului Soarelui – Mithra.

Dacă bradul împodobit este ceva modern, karavaki a fost pe placul copiilor grecilor căci de obicei poartă cu ei o mică bărcuță în timpul colindelor.  Dar în orașele mari, azi se împodobesc brazi alături de bărci luminoase.

Kalandas

Știți ce spuneau bătrânii noștri de altă dată despre colindele de iarnă? Că pentru a scăpa oamenii de păcate Dumnezeu ne-a dat darul colindatului de sărbători. Auzind des aceste cântece despre Isus, oamenii sunt ocupați și nu mai păcătuiesc. Dar în ziua în care nu se vor mai auzi colindele cântate de copii, diavolii vor ieși printre oameni și împărăția Satanei va birui. Așa că, a venit vremea colindelor, care sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor ↣🧾

Ca și la noi, copiii, în special băieții, umblă din casă-n casă în ajunul Crăciunului, de Anul Nou și de Bobotează cântând cântece numite kalandas... Folosesc uneori tobe mici, tradițional de lut dar în special trigoni, triunghiuri metalice  pe care le lovesc cu un băț.  Multe grupuri de copii poartă cu ei, alături de instrumente muzicale și trăistuța în care-și pun darurile, și o bărcuță mică de lemn ornată cu nuci vopsite sau ambalate în auriu.  Gazdele tratează copiii cu dulciuri, nuci, smochine uscate sau dau câțiva bani. 

Cam atât capătă copiii greci în ajunul Crăciunului, ei nu-l au pe Moș Crăciun. La greci Nașterea este cel mai important moment spiritual  al iernii și sărbătoarea nu s-a adaptat comercializării credinței ca în restul Europei. Încă!

Dacă vă plac colindele, puteți asculta aici ↦🎵 🎶 ce cântă copiii din diferite regiuni ale Greciei moderne.      

Boats are part of the Christmas tradition in Greece              

Am admirat brăduții și mai ales bărcuțele, copiii ne-au urat de bine dar foamea și mai ales poftele ne dau ocol, așa că abia așteptăm masa, mesele  de Crăciun grecești.

Masa de Crăciun, curcan ori porc?

Masa de Crăciun este o adevărată încercare. Întâi emoțional pentru că de obicei familiile tinere sărbătoresc Crăciunul în casa părinților, alături de alți membri ai familiei. Este masa de Ajun care anunță sfârșitul postului, mai simplă căci dimineața grecii merg la biserică. Apoi este adevărata masă de Crăciun în 25 decembrie, ziua în care sunt sărbătoriți și cei ce poartă numele de Emanuel / cu noi este Dumnezeu. Pentru credința creștină și pentru cea iudaică, Emanuel este un nume, un simbol puternic. Nașterea lui Isus / Mântuitorul, ce avea să se dezvăluie lumii drept Hristos, adică Unsul Domnului, a fost anunțată cu 700 de ani înainte de profetul Isaia, în profeție spunându-se că numele lui va fi Emanuel, adică întruchiparea dumnezeirii în Fiul Omului, al Mariei.

χριστόψωμο
Christopsomo.  foto preluată internet.

Grecii pun pe masă Christopsomo sau Pâinea lui Hristos. Azi e incorect spus pâine, este mai mult o prăjitură. Pâinea este făcută în Ajun, este rotundă, obligatoriu cu o cruce greacă pe ea (cruce cu brațe egale)  și  ornamentată divers cu  plumidii, cum sunt numite animalele, plantele sau alte forme din aluat. Înainte de a o pune la copt, era obiceiul ca femeia să-și imprime palma deschisă pe aluat, ca un semn pentru copii că Isus le-a binecuvântat casa. În ea se înfige uneori o ramură de măslin. Ritualul vechi cere ca întreaga familie să se reunească în jurul acestei pâini, să o ridice cu toții de trei ori de pe masă, cântând în acest timp Hristos a venit pe lume. Apoi capul familiei ia Pâinea lui Hristos, îi face cruce și o rupe cu mâna, frângerea, împărțind-o mesenilor (la începuturile creștinismului, după Înălțare, era obiceiul credincioșilor să se strângă săptămânal la o masă comună unde frângeau, rupeau pâinea cu mâna și o împărțeau între ei).  Un simbol al Cinei cea de Taină când Isus a rupt pâinea și a împărțit-o apostolilor. Este un obicei ce are de fapt și un izvor păgân, grecii fiind devotați zeiței Demeter, zeiță și a recoltelor de grâu.

 O bucățică din această pâine se dă și animalelor, pentru ca și ele să fie protejate (și la români este obicei străvechi să nu te așezi la masa de Crăciun până nu hrănești animalele, altfel Isus le ia la el). 

Preparatele sunt diverse, în unele case încă se păstrează tradiția consumării cărnii de porc. În satele îndepărtate, mai izolate, încă se taie porcul după datină și se fac mâncăruri aproape ca pe la noi, adică pihti / piftie, cârnați, omathies / caltaboș, siglina / carne la untură, apakia / carne afumată, specifică Cretei, tsigarithes, multe altele . Se servește și miel sau capră ori vânat.

Apaki, la afumat cu lemn exotic și ierburi aromatice.

Ca și pâinea tradițională făcută la sărbătoarea zeiței Demeter, se pare că și tăiatul porcului era sacrificiul făcut pentru aceeași zeiță în perioada 17 – 25 decembrie, implorând astfel sprijin pentru recolte bogate la recolta ce urma.

Dar azi este și tradiția curcanului umplut cu stafide, castane, orez, etc. și nu cu amestec de carne de porc cum era la originea retetei, preluată în Europa din Mexic în anul 1824.  De asemenea grecii au pe masa de sărbătoare feluri de mâncare cu varză cum ar fi lahanodolmades, adică sarmalele, simbolizând la această sărbătoare pruncul divin înfășat în scutece (acum dacă m-aș hazarda prin istorie, sarmalele au o lungă tradiție în Grecia antică, fiind, după unii delicatesa adusă grecilor de Alexandru Macedon după cucerirea Tebei, după alții, una din mâncărurile favorite ale olimpienilor, mai ales a zeiței Hera).

 Ca desert pe masa festivă, grecii au prăjituri de Crăciun, una cu veche tradiție fiind melomakarona cu nuci.  Melomakarona este o prăjitură veche, mai ales că încă din antichitate ei erau mari consumatori de miere. Așa că sub forma acestei prăjituri îmbibată în sirop de miere și scorțișoară, acest produs apicol este nelipsit de la masa de Crăciun. Kourabiedes, fursecuri foarte vechi, probabil de origine persană, sunt nelipsite de la masa de Crăciun a grecilor. Sunt mai multe rețete, dar conțin unt, migdale prăjite, coniac, preferabil Metaxa, vanilie, mastic și sunt  acoperite cu zahăr pudră din belșug. De obicei au forma de semilună. De când turismul a explodat în Grecia, aceste fursecuri se găsesc permanent în cofetăriile lor, ba au fost aduse și la noi. În toamna asta am cumpărat unele foarte bune de la un supermarket local. În urmă cu câteva generații melomakarona era pregătită doar de Crăciun iar kourabiedes doar de Anul Nou.

De pe masa Crăciunului nu lipsește baclavaua făcută cu nuci sau fistic și îndulcită cu miere. 

Fiecare regiune a Greciei are prăjituri speciale. În  Mani, Peloponez (ultima populație creștinată pe teritoriul Greciei de azi, cam prin sec. IX-X !), se fac tiganites, din care câteva bucăți de aluat tăiat ca bărbat și femeie. Figurinele prăjite  se dau doar copiilor deoarece ei aduc fericirea în familii. Karythopita   este un fel de tort de nuci foarte însiropat, cu multă scorțișoară, lămâie și alte mirodenii, acoperit cu nucă pisată și care este specific celor șapte insule Ionice. În Creta se fac Kalitsounia, prăjituri umplute cu brânză moale și care sunt coapte sau prăjite.

O datină pe care o întâlnim și prin unele zone românești, spune că masa de Crăciun rămâne nestrânsă până a doua zi pentru că Isus va trece prin casă fără să-l vedem noi și trebuie să găsească ceva de mâncare. Și trebuie să lăsăm focul aprins în sobă ori șemineu, să alunge spiritele rele, kallikantzaros.

Kallikantzaros 

Chiar din ziua de Ajun și  până la Bobotează, deci între 24 decembrie și  6 ianuarie, grecii își stropesc casele cu apă sfințită în care au pus un fir de busuioc și lasă un foc aprins în fiecare noapte pentru a îndepărta spiritele rele, kallikantzaros. Kallikantzaros se spune că sunt precum spiridușii sau gnomii nordicilor. Ei trăiesc sub pământ de unde nu ies decât în 25 decembrie să pedepsească oamenii. Ființe mici, jumătate om, jumătate diavol cu coadă lungă și un corp păros, orbi, se hrănesc doar cu viermi și broaște și, tot anul aproape, se străduiesc să taie Pomul Lumii, arborele cosmic, un simbol păgân al tuturor religiilor.

kallikanztaroi_worldtree
Kallikantzaros tăind Pomul Lumii

 Dar în noaptea de Crăciun, kallikantzaros ies printre oameni, intră în case și beau și mănâncă tot, distrug lucrurile, tot. Dacă reușesc și nu-i alungă gospodina casei cu apa sfințită, busuioc și cu focul din cămin. În trecut bărbații mergeau în pădure și aduceau un trunchi de fag, nuc sau măslin pentru focul anti kallikantzaros. Trebuia să fie suficient de mare pentru a menține focul în casă timp de 12 nopți. Îi spuneau Christoxilo – Copacul lui Hristos. Era credința că focul făcut în vetrele grecilor încălzește pruncul Isus. Tradiția se mai păstrează prin satele din munți. Apoi pe 6 ianuarie, chiar dacă n-au reușit să distrugă casele și viețile oamenilor, kallikantzaroii trebuie să se întoarcă în pământ pentru încă 353-354 de zile. Îi gonește ziua care crește și preotul care vine cu botezul. În subteran kallikantsaroii  se reapucă de tăiat Pomul Lumii care în răgazul de 12 zile cât aceștia au fost în lumea oamenilor, se reface complet. O legendă ce te duce cu gândul la Sisif.

aberdeen-best
Satir, desen sec. XII, autor necunoscut

Dacă petreceți zilele Crăciunului în Grecia și vedeți pe o ușă de casă desenată o cruce neagră sau atârnat un maxilar de porc, să știți că acea casă încearcă să sperie kallikantzaroii. Sau poate vedeți câte o strecurătoare pe pragul ușilor, aflați că este pusă cu un scop acolo: kallikantzaroii sunt curioși din fire, bor să știe umărul găurilor dar nu pot număra până la 3 pentru că cifra aceasta este sfântă și dacă o pronunță, mor. Așa că vor petrece toată noaptea afară încercând să afle câte găuri are sita dar fără să pronunțe trei!

Dacă sunteți în casă noaptea și din foc vine un miros aparte, să știți că un pantof rupt și foarte vechi al gazdei este aruncat seara în foc. Mirosul   oribil alungă kallikantzaroii!

Istoria acestor spiriduși care se găsesc în toate legendele balcanice, sub alt nume, nu se cunoaște. Doar că ar fi fost prinși de Hercule dar acesta s-a amuzat de felul lor și i-a lăsat liberi. Și ce m-a amuzat, printre altele, este că sunt doar kallikantzaroi bărbați 😅. Femei kallikantzaroi au fost puține se zice, moașele care aduceau pe lume kallikantzaroi băieți primeau drept plată un sicriu cu monede de aur (cuvânt la modă, politic 🤨) iar dacă era o fetiță, moașa era închisă într-un sicriu plin cu cenușă.

Anul Nou, Sf. Vasile din Kesareia.

Întâi Ianuarie

Seara de Anul Nou, 1 ianuarie, a fost introdusă în Grecia de către romani în secolul I d.Hr. drept serbarea Saturnaliilor. Apoi peste câteva secole, biserica creștină a suprapus, ca și în restul lumii creștinate, sărbătoarea de Sfântul Vasile tocmai pentru a se pierde serbarea păgână.  Noaptea de Anul Nou este foarte mult așteptată de copii greci care nu-l au pe Moș Crăciun, deci nu primesc daruri în noaptea Nașterii lui Isus. În seara aceasta copiii greci își pun pantofii într-un loc foarte vizibil din casă (în fața ușii de multe ori), unde părinții și bunicii pun cadouri sau plicuri cu bani în numele sfântului. În Creta banii de la rude se numesc  o mână bună. Pentru copiii greci, Moș Vasile este reprezentat precum Moș Crăciun, el vine cu sacul să lase cadourile la bradul sau corabia împodobită, în timp ce familia și prietenii petrec. Copii, tradițional, nu-l văd pe moș, este pentru ei o taină cum ajunge cu darurile.

  Vasilópita 

Un  obicei aparte de Anul Nou, asociat cu numele de Vasilis este coacerea pâinii  numită Vasilopita (vasileos/ rege și pita/pâine) sau pâinea sf. Vasile. Aceste pâini sunt gătite diferit în fiecare regiune a Greciei: în nord, i se adaugă umplutura de susan sau dovleac, în Lesvos – o brânză specială iar în Ipiros vassilopita tradițională este o plăcintă cu carne sau brânză.  Deși diferite la gust, pâinile Sf. Vasile au ceva în comun:  când se  frământă aluatul, se ascunde o monedă de aur sau de argint,  pentru noroc.

.

Vasilopita

Vasilopita  se consumă după un ritual: Capul familiei taie vasilopita întâi în patru bucăți egale (crucea) apoi împarte pe fiecare astfel ca fiecare mesean să-și primească o felie. Dar primele  bucăți sunt dedicate sfinților, apoi celui mai bătrân mesean, ultimele sunt pentru copii.

Vasilopita are la origini o legendă creștină foarte frumoasă. Se spune că Vasile din Cezareea a fost un episcop al Bisericii Ortodoxe din Cappadocia, sec. IV, care îi ajuta pe oamenii săraci. Se spune că guvernatorul Cappadociei a mers să ocupe Cezareea și Vasile a cerut locuitorilor să adune cât mai mult aur, banii și bijuteriile ce le avea fiecare, pentru a plăti în schimbul libertății. Dar, miracol sau întâmplare, guvernatorul și-a retras cererea și a lăsat cetatea liberă. Vasile a rămas cu tot acel aur, fără să știe cine și ce a adus. Așa că a dat ordin să se facă pâinici în număr egal cu locuitorii cetății căci toți au contribuit și în fiecare pâine să se pună câte un ban sau altceva de aur. Când s-au împărțit pâinicile, fiecare locuitor al cetății avea să descopere în acestea exact aurul pe care l-a donat.

Acum dacă ați fi curioși ca mine (un nărav nu mereu bun 😉) și ați răsfoi puțin și prin viețile sfinților, ați afla că acel zis guvernator de fapt era împăratul roman Iulian Apostatul, ultimul împărat păgân, de fapt născut creștin dar care a revenit la cultul zeilor în scurta sa domnie 361-363. Legenda spune că l-a amenințat pe Vasile cel Mare că-i arde cetatea pentru că a fost primit doar cu pâine de orz, ce mâncau localnicii. Vasile a strâns aurul de la localnici dar a scris pe fiecare numele donatorului. Pentru că Iulian a fost înjunghiat în războiul cu perșii și a murit, nu a mai venit nimeni să atace cetatea. Vasile a poruncit să se dea aurul înapoi la oameni, după nume dar aceștia nu l-au mai vrut ci au cerut să se facă ceva folositor. Atunci Vasile cel Mare a ordonat să se dea totuși fiecăruia 1/3 din aur în acele pâinici iar de restul a construit un orfelinat, un azil de bătrâni și un spital pentru oamenii sărmani.

Copiii din Grecia primesc daruri în noaptea de Anul Nou, când începe ziua comemorării morții Sf. Vasile cel Mare. În tradiția populară greacă, Sf. Vasile cel Mare este reprezentat ca un învățător bătrân care le cere copiilor, în schimbul darurilor, să știe alfabetul! Căci de, copil cuminte cine a văzut ?!

Totuși tradiția vasilopitei are și aici un firicel care duce spre zeii vechi, căci povestea seamănă cu alegerea Regelui Saturnaliilor care era ales prin tragere la sorți.

Câteva obiceiuri grecești de Anul Nou

De Anul Nou fiecare zonă, fiecare localitate greacă are ritualuri diverse, unele mai frumoase ca altele.

Pe insula Amorgos în dimineața de 1 ianuarie, proprietarul casei este primul care iese în stradă, apoi se întoarce imediat și face doi pași în casă intrând cu piciorul drept  și spune Intră, bunătate și fericire. Pentru a se împlini dorința, trebuie să facă acest lucru de trei ori.

În multe părți ale Greciei dar mai ales în Argostol, este obișnuit ca Anul Nou să spargă o rodie  de peretele exterior al casei.  Cu cât se împrăștie mai mult semințele, cu atât anul va fi mai bun, mai bogat.

În seara de Anul Nou se aduc cadou pietre de pe stradă sau râuri. Musafirii acestei petreceri  trebuie să arunce o piatră în casă și să rostească Fie  ca bogățiile gazdelor să fie la fel de tari ca piatra aceasta.

 În prima zi a Anului Nou gospodinele înainte mergeau la o apă din apropiere, acum deschid doar robinetul din casă 🙂 și spun Așa cum curge aceasta apă, așa să curgă și binele în casa mea. 

Cu superstiții și amintirile petrecerilor de Crăciun și Anul Nou, vine și Ziua Luminii.

Theophania, Ziua Luminii

Lumina Bobotezei

Dar tot ce e frumos se termină repede. Așa și cu cele 12 zile  care se încheie cu ziua Bobotezei sau Botezului Domnului, Fota sau Theofania, din grecescul theophania, însemnând „apariția / arătarea lui Dumnezeu”,   sărbătoarea care dezvăluie Sfânta Treime lumii, prin Botezul Domnului. Ta Fota / Lumina reprezintă Lumina pe care Iisus Hristos o aduce lumii. In aceasta zi se sfințește apa la biserici. Potrivit obiceiului, preotul aruncă o cruce în cea mai apropiată apă, fie că e  râu, lac sau mare iar  înotătorii se  aruncă în apă după ea. Se considera ca persoana care a ridicat-o primul va avea succes tot anul. 

În portul Pireu este cel mai mare spectacol al Theophaniei, ziua în care se sfințesc apele și toate bărcile, vapoarele care sunt acostate la mal. Mulți părinți aleg să-și boteze copiii în această zi.

În ajunul Bobotezei în multe regiuni ale Greciei se organizează serbări numite Ragutaria, despre a căror origine nu se știe nimic. Grupuri de oameni se îmbracă în costume de animale, cu clopoței atârnați de haine, colindă și cântă. Carnavalul este terminat când grupurile care au  un mire si o mireasă, urmați de preotul, un doctor şi uneori arkoudiarides, proprietari de urşi care alungă spiritele rele, trec pe la toate casele localității. Fiecare zonă a Greciei serbează altfel, are alți actori, alte povești de carnaval.

Astăzi nu se mai spun povești la pom sau gura sobei, copiii nu se mai sperie așa ușor de spiridușii nopților de iarnă, Moșu’ vine și la cuminți și la obraznici, și la cei ce știu alfabetul dar și la cei leneși iar  tainele sărbătorilor iernii sunt deja aflate de pe câte un device foarte  evoluat, primit în dar la vârsta când dinții de lapte nici nu s-au mișcat. Magia Crăciunului există încă pentru că primim daruri și avem liber la mâncare fără să ținem cont de calorii. Doar odată-i Crăciunul…. așa că vă zic și eu:

Καλά Χριστούγεννα και Καλή Χρονιά!/  

Crăciun fericit și un An Nou fericit!

(dar nu lăsați focul să se stingă, faceți ordine în cel mai ascuns colț al casei și petreceți veseli, bârfiți cu voce tare,  că de, legendele au mereu un pic de adevăr ….😯🤫)

Vă rog,  nu vă întristați căci până la următoarea sărbătoare a celor  12 zile când poate mergeți prin Grecia fără teste și măști sanitare, mai sunt doar 352 de zile….

Și totuși…🤗 nu pot să vă las triști că sărbătorile iernii s-au terminat.

Deși se pare că sărbătorile s-au încheiat, femeile au muncit mult pentru a dărui bucurie … gustativă la mesele de Crăciun, iată că le vine răsplata: 

Ziua sub papuc 😂!

Adică în ziua de 8 ianuarie se schimbă rolurile între soți: bărbații trec la treburile casnice, spălat, călcat, curățenie în casă, îngrijit copii și eventual schimbat scutece și ce le-ar mai dicta nevestele iar acestea preiau grelele munci ale bărbaților 😂 din timpul lor liber, adică  beau cafea si uzo la kafeneions, vorbesc despre meciurile de fotbal, merg la teatru și joacă table.  Seara însă se milostivesc de bieții bărbați, petrec împreună și-și reiau în grijă casa și copiii. Bine, iau în grijă și bărbații 😉.

Și așa ziua zisă Gynaikokratia, supremația femeilor, de fapt chiar închide sărbătorile iernii!

%d blogeri au apreciat: