De aici⳹

Corfu Town,  Kerkyra,  Kastropolis, nume frumoase în italiană și greacă, toate pentru capitala insulei Corfu. Am colindat acest oraș prin zona lui istorică, orașul vechi, la pas și asta pentru că ne-am orientat asupra orei la care să venim dimineața și mai ales a perioadei, luna mai. Nu era nici foarte cald, nu era nici acea aglomerație de vârf de sezon și nici n-am dorit să nimerim în timpul unui festival mai mult sau mai puțin tradițional care ne-ar fi lipsit de plăcerea de a admira Kerkyra așa cum este ea azi, în zilele obișnuite, cu localnici și turiști mai puțin pretențioși. Noi zicem Corfu, străinii de pe întreaga planetă la fel, doar grecii zic Kerkyra dar cred că și  corfioților le place mai mult numele grecesc.  În limba greacă bizantină, Koryphai înseamnă „vârfuri”, iar cuvântul bizantin Korypho înseamnă „orașul vârfurilor” – numele a fost dat insulei din cauza vârfurilor gemene ale cetății vechi a orașului. „Corfu” a fost versiunea italiană a Korypho și astfel a devenit numele care a fost folosit în cele din urmă la nivel mondial.

Luna mai în Corfu, explozie de culori roșii, albe, mov, albastre.

Dar banul dictează mereu așa că încet vor mai pierde din bogăția primită în dar de la zei și generațiile ce vin vor vorbi mai mult limba ultimilor ocupanți ce i-au condus jumătate de secol, engleza! Aici vin necontenit turiști, majoritatea englezi spun materialele informative, vin și-n extrasezon căci viața în capitala insulei are un farmec aparte și desigur atracții necunoscute nouă, turiștilor obișnuiți, dornici doar de plajă și cultură. Mie îmi place Kerkyra în partea ei istorică dar și soarele și marea albastră, toate trei nedespărțite de milenii.

Am intrat în capitala insulei încă din prima zi, după ce ne-am cazat, atât de nerăbdători eram să o vedem. Dar atunci doar ne-am învârtit, era o oră imposibilă pentru a găsi loc de parcare așa că am revenit în altă zi, înainte de 8.30 dimineața pentru a prinde un loc în parcarea mare din centru. Deși autobuzul ce lega Benites de Corfu Town avea stație chiar în ușa hotelului nostru, soțul a preferat mașina, motivând că sigur vom găsi ceva să mai scăpăm de grija banilor și așa să nu ne chinuim cu sacoșele. Recunosc, multă dreptate a avut. Am reușit lejer să parcăm în zona centrală, în fața Palatului Sf. Mihail și George,  24 ore / 3 € , (nu știu cât este anul acesta parcarea aici), am găsit chiar loc la umbra pomilor; a meritat venirea de dimineață pentru că la ora 9 s-a blocat intrarea în parcare și se stătea la rând, doar v-a ieși cumva o mașină. Așa este cam până la ora 14.30 – 15.00, apoi este mai lejer dar se umple din nou seara. Și gândiți-vă că eram puțin după data de 15 mai!

Spianada  sau Esplanada și Liston.  Este de fapt agora, plină de verdeață, km 0 al corfioților pot să îndrăznesc a spune, inima vieții comerciale și sociale, este o combinație a locului de promenadă în stil francez și loc sportiv specific englezesc, cu chioșc pentru orchestrele celebre din Corfu, cu statui frumoase, amenajată de francezi în timpul războaielor napoleoniene, pe locul câmpului de tragere al venețienilor. Spianada, de la spianare / neted, la nivelul pământului, aplatizat, nume dat de venețieni prin sec. XVI când au hotărât demolarea celor 2500 locuințe din această zonă și trecerea ei în administrația armatei ca zonă de interes militar, necesară apărării orașului. Se spune că este cea mai mare piață publică din Grecia dar și din Balcani, nu știu.

Este împărțită în două de strada Viktoros Dousmanis, adică în Ano Plateia / Plateia Enosi, adică Piața de Sus sau Piața Unirii  și Kato Plateia / Giorgios I, adică Piața de jos. În Kato Plateia se află parcarea în care ne-am lăsat si noi mașina și tot aici se află și terenul de cricket, singurul cu o istorie frumoasă din Grecia. Primul meci de cricket s-a jucat în 1823 între English Army și Royal Navy, meci care a atras imediat localnicii ce și-au făcut propriile echipe. Acum acolo se joacă rar, însă un festival de cricket este în septembrie – poate în același timp cu Festivalul Venețian  tradițional- sub patronajul echipelor Maltei și Angliei iar dacă vreți să jucați, citiți indicațiile din zonă care vă dirijează spre terenul din Kontokali, special pentru turiști. Se spune că în Corfu este singurul loc din Grecia unde se joacă cricket, nu stiu de-i adevărat.

Din Kato Plateia  puteți admira statuia lui Sir Adam  și Palaia Anaktora / Palatul Regal cunoscut ca Palatul Sf. Mihail și George, astăzi adăpostind Muzeul de Artă Asiatică. De asemeni Biserica Panagia Mandrakina de unde este o priveliște frumoasă la Portul Mandraki; numele bisericii vine de la portul Mandraki unde pescarii au găsit icoana Fecioarei. Este o biserică ortodoxă atipică, cu plafonul în culoarea albastrului mării, cu o singură frescă interioară.

În Ano Plateia este statuia primului guvernator britanic al insulelor Ionice, Sir Th. Maitland; forma monumentului este de dom pe coloane iar acoperișul maschează de fapt un rezervor de apă construit de venețieni. Tot în Ano Plateia este și un pavilion muzical unde uneori puteți asculta frumoasele cantandes ale corului cu patru voci și chitară, specifice insulelor Ionice și pe care le-am auzit câteva zile mai târziu în Lefkada, când sărbătoreau unirea cu Grecia mamă. Tot aici este Monumentul Enosis ridicat pentru a marca unirea cu Grecia a insulelor Ionice, la 21 mai 1864. Acesta nu pare spectaculos decât prin baza hexagonală unde sunt efigiile în bronz ale celor șapte insule, fixate pe marmură albă.

Liston, zona pietonală cu multe terase și cafenele nu prea ieftine, cândva permisă numai unei anumite clase sociale, a fost construită în timpul Primului Imperiu Francez, din care a făcut parte și Corfu, 1807 – 1814, lucrare executată la ordinul comisarului imperial al perioadei iar arhitectura este o imitație a celei din Rue de Rivoli, Paris și poartă semnăturile Mathieu de Lesseps și Ioannis Parmezan. Atunci s-au construit primele clădiri cu arcade, imobile care în perioada engleză de după  1815 au fost prelungite și adăugate etajele. Asupra etimologiei cuvântului sunt enorm de multe variante, de la nume de familie francez la tot felul de interpretări. Unii zic că ar fi lista de la Libro d’Oro, adică doar cei nobili și bogați care aveau dreptul oficial, înscriși într-o listă, să se plimbe pe aici; lista însă în limbajul venețienilor era drumul drept de mers cu piciorul !! Cafea n-am băut pe Liston dar nu puteam rata ceva ce nu găseam decât aici în zonă, pentru că nu se exportă, tzitzibira, tsitsimpyra, berea de ghimbir, altă chestie britanică ce a plăcut corfioților și și-au însușit rețeta. Excelentă la gust, aproape băutură de casă, cu gustul înțepător al ghimbirului ușor mascat de cel de lămâie. De preț sincer nu-mi mai amintesc dar ce recunosc, n-am făcut excese deși mi-ar fi plăcut! Oricum, pentru adevărații băutori de bere clasică, nu e indicată.  Și acum când scriu îmi doresc o sticlă de tzitzibira pentru inspirație 😁!

Palaio Frourio / Fortăreața Veche. Este partea de peninsulă poate cea mai spectaculoasă prin priveliștile oferite, prin construcții și prin biserica cu acustică deosebită. Se ajunge ușor, căci din aleea care separă Ano  de Kato Plateia se vede poarta impozantă în stil venețian, cu fronton de marmură. Această cetate veche (locul a fost populat încă din sec. VI după invazia popoarelor migratoare) a început a fi ridicată în sec. XIV când populația Kerkirei nemaiputând suporta atacurile diverselor cetăți de pe continent și ale piraților, s-a pus singură la dispoziția Veneției. Serenisima Republica Veneta, cum își ziceau în venețiană,  era atunci un stat puternic militar, religios și comercial, stat care a dominat oficial insula Corfu peste 390 ani dar care a consolidat cetatea veche bizantină din sec. VIII se pare, făcând-o celebră căci nu a fost învinsă nici măcar de asediile turcilor, 4 la număr, una condusă chiar de sultanul Suleyman Magnificul, un foarte bun strateg. Venețienii au separat cetatea de restul orașului, au creat o insulă falsă prin acel canal ce se vede și azi, Kontra Fossa  peste care se trecea pe un pod mobil de lemn, înlocuit de britanici cu cel din prezent lung de 60 m; a existat și a doua kontra fosă, mai mică, azi este secată. Tot venețienii au ridicat două mari bastioane, turnuri de observație numite Turnul Mării și Turnul Landului și un port, Mandraki, azi club de navigație. Când au preluat britanicii insula, au adăugat noi construcții: un spital, azi parțial părăsit, parțial însă ocupat de o școală de muzică, cazarma care azi adăpostește biblioteca publică dar și Arhiva Istorică a insulei Corfu ce deține 8 km de rafturi cu documente doar medievale; apoi Capela Militară a Fecioarei Maria, Madona del Carmine, închisă la vizita noastră deși era ziua muzeelor. Această capelă servea condamnaților la moarte care erau duși acolo să-și facă ultima spovedanie și rugăciune. Ar mai fi un Muzeu de artă ceramică, cu o ușă bine ferecată când am ajuns noi acolo.

Pe treptele  nu toate bune, se poate urca la ce a fost Citadella, locul cel mai înalt al vechii cetăți, unde au fost case, biserică, rezervor de apă și depozite de praf de pușcă, distrus parțial în sec. XVIII de o explozie a muniției. Efortul de a urca acolo este răsplătit din plin de minunatele priveliști asupra Mării Ionice și a întreg orașului. Farul nu se poate vizita, încă este folosit ca loc de observare asupra mării dar vă puteți odihni aici aproape de crucea mare ce domină stânca, la 60 m deasupra nivelului mării.

Nu în ultimul rând, cetatea veche adăpostește ceea ce poate fi considerată o bijuterie, deși lăcașul de cult este relativ nou, din sec. XIX, Biserica Sf. Gheorghe.

Biserica Sf. Gheorghe
Biserica sf. Gheorghe, una din filarmonicele corfiote în timpul repetițiilor. Minunat spectacol pentru noi, turiștii.

Biserica ortodoxă Sf. Gheorghe construită în 1840 ca un adevărat templu doric; inițial biserica a fost anglicană, biserică militară dar a fost distrusă de bombardamentele germane și refăcută după anul 2000. Biserica aceasta are o acustică aparte, am avut deosebitul noroc ca în timpul vizitei noastre, una din filarmonicile orașului să repete pentru spectacolul din 21 mai. Divin moment! Din păcate, fiind repetiție, interpreții erau îmbrăcați normal și nu ne-am dat seama dacă erau membrii filarmonicii Palia, Mantzaros sau Capodistria, dacă asta mai conta cumva.

Având încă imaginea orașului întreg privit de sus, o luăm încet spre poarta cetății, nu înainte de a vizita expoziția de obiecte bizantine, sub impresia acordurilor ce răzbat din clădirile vechi ce adăpostesc școli de muzică, ne facem drum printre valurile de turiști de pe absolut toate continentele ce abia acum intrau în cetate și ne oprim puțin la statuia din marmură albă din exterior.

Statuia lui Schulemburg.  Aproape de poarta cetății vechi este statuia din marmură de Carrara ce-l reprezintă pe mareșalul Johann Matthias von der Schulemburg, din ducatul de Brandemburg, cel care a repurtat o răsunătoare victorie în lupta cu otomanii din 1716, fapt ce i-a adus glorie în Europa dar și răsplată financiară consistentă din partea statului Venețian.

Grădina Boschetto, un loc de popas pe una din bănci, după lunga plimbare prin cetatea veche și soarele destul de fierbinte, loc unde printre copaci și o fântână arteziană sunt mai multe busturi de scriitori greci sau străini îndrăgostiți de Corfu. Tot aici este și o toaletă publică destul de curată dar cam rudimentară pentru pretențiile sec. XXI, dar măcar este !  După ce ne-am odihnit puțin admirând întinsul mării, am dorit să vedem și Panaghia Mandrakina, biserica a cărei curte este sub nivelul străzii dar era ferecată. Explicabil cumva, aveam să aflăm că este mai mult pentru nunți și botezuri !  

Am trecut în următorul părculeț, cel al Poporului și de aici am pășit într-un palat, într-o lume mirifică, o bogăție greacă creată de oameni inteligenți, bogați și darnici,

Palatul  Sf. Mihail și George sau Palaia Anaktora (vechile palate), locul unde se află acum  Muzeul de Artă Asiatică.

Palatul Sf.Mihail și George, azi Muzeul de Artă Asiatică
Byobu

Palatul Sf. Mihail și George, al doilea ca mărime din cele construite în Grecia în sec. XIX, a fost proiectat de un colonel al grupului regal al inginerilor din Corfu, răsplătit foarte bine căci a devenit Sir George Whitmore. Cel care dorise această construcție era Înaltul Comisar Sir Th. Maitland, nemulțumit de condițiile din Cetatea Veche unde era atunci reședința britanică, scopul fiind și puțin ascuns, acela de a aduce aproape de el Senatul și Parlamentul Ionic alături de care forma Protectoratul Insulelor Ioniene creat în 1815 după ce Napoleon Bonaparte devenise deja istorie în Europa. Tot aici trebuiau să țină adunările și membrii ordinului englez nou fondat -1818- de prințul regent atunci, ulterior regele George al IV-lea, ordinul Sf. Mihail și Sf. George, fondat pentru a recompensa corfioții și maltezii ce se remarcă în serviciile coroanei britanice. De aici și numele sub care este cunoscut și astăzi palatul. Este construit între 1819 și 1824, piatra și meșterii au fost aduși din Malta iar stilul este un amalgam de arhitectură engleză, romană și greacă veche. De o deosebită valoare au fost metopele exterioare având însemnele celor șapte insule, sculptate de un corfiot dar și însemnele Marii Britanii, deteriorate din păcate în timpul războaielor sau de agenți atmosferici, piatra de Malta fiind mai moale. Totuși metopele Marii Britanii și cele ale ordinului au fost desprinse de localnici în 1864 când insulele s-au alipit Greciei iar palatul a devenit reședință de vară a familiei regale până în 1913.

În 1927-’28 palatul devine sediului Muzeului de Artă Chino-Japonez pentru a adăposti marea colecție chino-japoneză donată statului de Gregorios Manos.

Clădirea impresionantă are forma de U, cu subsol și două etaje, fațada are de o parte și alta două arcade denumite simbolic Poarta Sf. Mihail și a doua Poarta Sf. George  iar între ele sunt coloanele. La parter este holul principal unde încă se păstrează decorația murală cu ilustrații din Odiseea lui Homer. Primul etaj, la care se urcă pe o scară monumentală, are mai multe săli ce s-au păstrat în bune condiții (o parte din încăperile palatului au fost distruse de bombardamentele din al doilea Război Mondial):

sala tronului unde sunt toate însemnele britanice ale ordinului și portretul regelui George al IV-lea plus tronul aurit al Camerei Lorzilor. Picturi mari cu sf. Mihail și Gheorghe pe pereți.

rotonda este sala de recepție, circulară. Acoperișul este în forma de dom după modelul panteonului roman și are o deschidere rotundă, oculus. De jur împrejurul sălii alternează oglinzile mari cu statuile vestalelor.

sălile de conferințe și sălile de luat masa sunt mai simplu ornate. Alte încăperi au fost distruse și o parte din obiectele salvate au fost duse la Atena.

Grădinile palatului au fost foarte frumoase. Se păstrează și acum puțin din măreția lor, în jurul statuii din fața coloanelor, ce a lui Sir Adam, unul din cei mai buni comisari englezi ai insulelor Ionice, o personalitate foarte îndrăgită de corfioți, căci  lui i se datorează, printre altele și apeductul ce a rezolvat un timp problema apei potabile. Acesta este și motivul pentru care Sir Adam cel de piatră acum arată spre apa din fântână, adică eu v-am dat apa bună de băut !!

Muzeul de Artă AsiaticăAșa cum spuneam mai sus, muzeul găzduit în Palatul Sf. Mihail și George apare la inițiativa fostului ambasador grec la Viena, Gregorios Manos (1850 – 1928), cel care achiziționase peste 9500 obiecte de artă chineză, coreeană și japoneză. El oferă statului întreaga colecție cu condiția înființării muzeului în Corfu, cu obligația de a fi curatorul acestuia un timp și de a fi remunerat cu o sumă aproape simbolică. În 1928, Manos moare lucrând în muzeu, el fiind considerat mai apoi primul expert grec în arta din Extremul Orient.

În 1973, un alt diplomat grec ce a activat în Asia, colecționar si bun cunoscător al culturii asiatice, donează 380 de artefacte provenite din India, Cambodgia, Siam, Nepal, Tibet și alte zone asiatice.

Un alt colecționar, Hiotakis, donează și el o serie importanta de artefacte de bronz, fildeș și porțelan vechi, astfel că muzeul se tot mărește.

Ultima colecție care a fost doar o expoziție temporară dar care va deveni permanentă, este donația unei familii ce a călătorit foarte mult în Afganistan și alte zone asiatice si al căror fiu, îndrăgostit de aceste culturi, și-a petrecut mult timp în târgurile de vechituri și bazaruri afgane scormonind după comori. Soarta a vrut să moară la 21 de ani în Europa iar părinții i-au onorat memoria, donând o parte din colecția familiei către Muzeul de Artă Asiatică.

Pe lângă acestea aici sunt păstrate și arhivele fostei Academii Ioniene.

Vizita noastră la acest muzeu s-a nimerit să fie în ziua de 18 mai. Chiar și uitasem că este ziua muzeelor și tot încercam să-i plătesc celui ce stătea cu carnetul de tichete în mână, ocupat fiind să-și vrăjească colega ce părea nemuritoare și rece, cum ar fi zis Eminescu 😄. Văzând că nu scapă de mine, a rupt două bilete și m-a abandonat. Nedumerită că nu ia banii, m-am uitat la bilete și atunci am văzut acel „free” dar pe bilete înseriate, probabil pentru statistică. Așa că „problema” rezolvată, am luat la rând sălile organizate pe colecții:

Colecția de artă din China cu portelanuri, bijuterii, monede, miniaturi, fildeșuri, alamă și alte multe obiecte frumoase, peste 3500 de obiecte lucrate de-a lungul timpului în ultimele cam 3000 ani. Se spune că aceasta ar fi colecția lui Manos și se întinde de-a lungul a șase camere, o parte în ordinea cronologică a epocilor cărora le aparțin, restul în 2 camere cu colțuri tematice despre religie, modă, ocupații.

Colecția de artă din Japonia, aprox. 6 200 obiecte ce acoperă în timp toate perioadele de artă japoneză, obiecte rare pe care Japonia este dispusă să le cumpere dacă muzeul din Corfu ar iniția vânzarea. Vă dați seama cât de valoroase sunt pentru cultura japoneză !! Obiectele sunt mai bine organizate aici, încep cu perioadele preistorice, paleoliticul, prezintă cultura și ritualul ceaiului, arta teatrului, obiecte ce au aparținut gheișelor și samurailor, apariția budismului în Japonia, cultivarea orezului, monede, etc. Deosebite sunt byobu, adică celebrele lor paravane pliabile pentru delimitarea spațiului, pe care în trecut se picta sau caligrafia, aici fiind expuse și dintre cele mai greu de găsit, cele pictate cu cai. Imagini ale lumii plutitoare – oamenii – desenele sau picturile redate după credința budistă te rețin ceva timp admirându-le iar măștile folosite de actori te cam sperie.

Colecția de artă din Asia de sud și est cuprinde artefacte aduse din India, Siam, Nepal, Tibet, Gandhara și Cambodgia, figurine religioase din diferite materiale pictate sau împodobite cu pietre pretioase.

Colecția de artă din Asia Centrală cuprinde aprox. 200 de piese, în special țesături și broderii, specifice Samarkandului, Buhara, Tașkent, toate donate de părinții tânărului de care povesteam mai sus. Această colecție se va mări căci încă sunt obiecte pentru care se pregătește spațiul de expunere.

Aceasta a fost vizita noastră în Muzeul de Artă Asiatică, a fost interesantă pentru obiectele văzute, mai ales că într-o sală se găsește harta cu teritoriile călcate de Alexandru cel Mare, grecii susținând că acesta a influențat o parte din culturile asiatice până în Pakistan. Așa o fi, nu suntem istorici de artă să ne dăm seama dacă elenismul a influențat arta Siamului sau a Japoniei dar pot să spun că muzeul merită să fie vizitat și pentru asta trebuiesc alocate măcar două ore. Si nu uitați, este singurul muzeu din Grecia dedicat Asiei, muzeu ce cuprinde peste 15000 de piese, unele foarte rare și care fac parte destul de des din expoziții itinerante internaționale !!

Undeva la parter, între scara monumentală a palatului și toaletele ultramoderne pentru oameni normali dar și cu handicap locomotor, era un arbore de kumquat – fructul, portocala de aur. 

Istoria lui povestită pe un panou puțin mascat din păcate, spune că a fost adus din Asia în 1924 de către Sidney Merlin .  Astăzi se cultivă intens pe insula Corfu pentru cunoscutul lichior, dulcețuri și alte preparate, având avantajul că este singurul fruct de citrice care este comestibil în întregime, cu o coajă dulce și pulpă ușor acrișoară.

http://www.matk.gr/  aici aflați despre prețul tichetelor, variante, orar (unul din puținele muzee grecești cu un orar de vizitare foarte generos), zile free, cum puteți vizita ca persoană cu handicap, alte informații interesante despre istoria palatului și despre colecțiile muzeului.    

Când vizitați Kerkyra, încălțați-vă comod ! Dacă nu aveți ceva practic și ușor, solicitați o pereche din acest model de la Colecția Japoneză a Muzeului de Artă Asiatică !!!

Kerkyra este un oraș frumos și interesant. Are marele avantaj că zona istorică poate fi străbătută cu piciorul, obiectivele de vizitat sunt foarte apropiate, printre ele multe cafenele și locuri unde dulcele corfiot te atrage, oricât de mult ai ține la siluetă ! Plus că poți face un popas într-un loc răcoros și foaaaarte plin de ochi ai Diavolului iar dacă ai gânduri necurate privind vitrinele cu bani, în apropiere este un sfânt care-ți poate da iertarea 🤔!! Acum totuși nu garantez, nu jefuiți comorile nici cu gândul, contând pe ce am zis eu despre Sfânt !!

 ⳼Urmează Aici⳹