De aici⳹

După ce ne-am delectat cu minunățiile asiatice, în liniștea răcoroasă a sălilor palatului regal, după ce ne-am amuzat puțin căci educatoarele care au intrat cu două clase de prichindei cam la vârsta de 10 ani erau atât de aeriene încât și-au îndreptat puștii fix la vitrinele cu artă veche indiană foarte explicită despre sex, de altfel adevărate capodopere artistice, după ca ne-am îndulcit, am purces iar spre alte și alte locuri, frumoase, interesante, știute de noi de acasă ori descoperite pe loc, acolo în miezul istoriei greco-italo-franco-engleze. Undeva în surdina neuronilor mei răsuna vocea compozitorului Meteque-lui! Vi-l amintiți?! Cam așa mă simțeam și eu, deși n-am, cred eu dar doar zeii dețin adevărul, nici una din genele care au făcut cântecul celebru. Probabil că tot acel amestec fascinant de etnii de-a lungul timpului, m-a influențat!

Pentru că atracțiile sunt mari în centrul Kerkyrei, ispitele funcționează precum cântecul sirenelor, am căutat să luăm întâi căile sfinte pentru protecție divină, adică pentru a primi mai multă minte să nu băgăm prea des mâna în buzunar plătind nimicuri lăudate în română, rusă, engleză, italiană….

Biserica Agios Spyridonas

 Din Spianada foarte aproape, este una din cele peste 20 de biserici ale orașului vechi – în tot orașul sunt peste 40 – biserica protectorului cetății, Sfântul Spiridon, construită în sec.XVI și care este observată cu ușurință din orice punct al orașului căci clopotnița sa are o înălțime de 45 m iar administrația locală nu permite nici azi ridicarea unor clădiri care să o depășească. Este o copie a bisericii grecești Sf. Gheorghe, din Venetia.

Rămășițele pământești ale celui ce a fost Sfântul Spiridon, au ajuns aici aduse de un preot corfiot în 1456, au devenit zestre pentru nepoata sa în 1520 și au rămas în proprietatea acelei familii 4 secole, până în 1925. Un fapt comun Evului Mediu acest tip bizar de proprietate. Au fost plimbate prin mai multe biserici după ce lăcașul construit special pentru a le adăposti, în 1528 a fost demolat 50 de ani mai târziu, pentru a se putea extinde zidurile cetății vechi. Din 1589 se află în catedrala ce-i poartă numele iar din 1984 i s-a adus și mâna dreaptă ce se afla într-o biserică din Roma. Este considerat ocrotitorul orașului pentru că „sfântul umblător” a cărui poveste o găsiți aici agiospyridon.com/saint-spyridon/ , a oprit năvălirile otomane și a protejat cetatea de molime. Legenda cea mai frumoasă spune că l-a ajutat pe mareșalul Schulemburg în 1716, când sfântul s-a apropiat de turci cu o torță aprinsă și o cruce.

Biserica este impunătoare azi prin marmura italiană ce desparte Altarul de Naos, lucrare executată în sec. XIX dar și prin picturile renascentiste spectaculoase de pe tavan, 17 la număr delimitate prin rame aurite, redând viața sfântului și a celor 4 Evangheliști. Este aproape mereu plină de vizitatori ce se roagă la racla de lemn îmbrăcată în argint, realizată la Viena în sec. XIX, unde sunt moaștele sfântului. Aceasta este scoasă de 4 ori pe an la procesiuni diferite legate de minunile săvârșite de sfânt, atunci când în oraș se aud acordurile lucrării lui Vivaldi scrisă special la comanda republicii Veneția dar și lucrări ale altor compozitori celebri. Mi-au plăcut toate legendele citite despre viața sfântului și cred că procesiunile sunt impresionante. Chiar și Basmata, reîntoarcerea în biserică a relicvelor.

Muzeul Bancnotelor

           Banul vorbește în limba înțeleasă de toate națiunile. / Aphra Behn

Mergând în Corfu prima dată, am inclus în lista mea de posibile locuri de vizitat și acest muzeu situat central în capitala Kerkira, vizită pentru care m-am documentat înainte de plecare acolo; informațiile le-am completat găsind o carte veche în biblioteca mea de la munte. Așa am aflat cât de interesantă este istoria banilor.  Dar să ne întoarcem în Kerkyre, acolo unde în 1981 a fost inaugurat un muzeu unic în Grecia, Muzeul Bancnotelor Băncii Ioniene sau cum i se mai spune, Muzeul Banilor de Hârtie (rețineți, al bancnotelor și nu al tuturor banilor grecești, deși câteva informații despre monede sunt și aici. Pentru Colecția numismatică aflată la altă adresă, ar trebui, dacă vreți să o vedeți, să luați legătura cu muzeul și vă îndrumă; aceea cuprinde 11000 de monede grecești antice, unele foarte rare.)

Muzeul Bancnotelor se află în clădirea principală a Alpha Bank din Plateia Iroon Kypriakou Agonos, foarte aproape de biserica Sf. Spiridon, are intrarea pe partea opusă ușii principale a băncii, este destul de modest semnalizat dar devine aproape imposibil să nu vă împiedicați de un panou mic pe partea carosabilă ce indică intrarea. Vizitarea nu costă nimic, fotografiatul este permis fără plată, singura problemă fiind lumina care nu prea te lasă să faci poze reușite. Ghizii vorbesc fluent engleza, franceza, unul din ei și germana iar plăcerea de a vă povesti despre istoria clădirii și a bancnotelor, implicit istoria zbuciumată a Greciei, este deosebită. Trebuie să recunosc cu puțină jenă că, văzând pasiunea deosebită a doamnei ce ne-a însoțit prin săli, am spus că nu cunosc nici o limbă străină – timpul era cel, cum se spune, ce nu putea fi cumpărat cu bani – căci aveam încă multe de vizitat în ziua aceea în care abia la următorul muzeu, Artă Asiatică, aveam să-mi amintesc că este 18 mai. Surprinsă, doamna a plusat cu ceva rusă, eu dam din cap a nu în timp ce un ghiont discret de la soț mi-a mișcat puțin mâna cu aparatul foto. Când ghida a dispărut puțin, soțul m-a întrebat de ce fac asta, tocmai eu amatoare de informații. Explicat scurt, șușotit, apoi afară în stradă mi-a pus întrebarea capitală : dacă doamna știa românește, că surdo-mută nu puteai să te mai dai după vorbele schimbate la venire ??

După cum știți, între anii 1814 – 1864, insula Corfu ce făcea parte din Statul Insulelor Ionice sau Republica Septinsulară, creată în 1799, a fost sub protectorat britanic, perioadă în care au fost multe transformări pentru societate, reorganizarea administrativă, a educației dar și a finanțelor. În 1864, insula este anexată Regatului Greciei. Toți acești ani au făcut din Corfu un puternic centru turistic și comercial pentru aristocrația europeană iar primul ministru al acestei uniuni, Ioannis Kapodistrias, un medic militar cu capacități bune de organizare, creează în 1828 Ethniki Chrimatistiki Trapeza – Banca Națională și, la 30.06.1831 pune în circulație prima bancnotă de hârtie grecească, în valoare de 5 phenix sau phoinikes, phenix fiind prima monedă greacă emisă după 1829, tipărită la Nafplio și care înlocuia „kurusul” turcesc; moneda a primit numele păsării mitice tocmai pentru a simboliza renașterea Greciei. Până atunci marii negustori au folosit, pentru sume mari de bani, biletele de bancă, la modă, numite la greci „grosia”.  Această bancnotă, cât și cele cu alte valori, nu au avut mare putere în Grecia așa că regele Otto, Othon cum îi plăcea să i se spună, prin decret regal la 8 februarie 1833 reintroduce ca monedă unică în toată Grecia, drahma, moneda cu o vechime de peste 3000 de ani și care a cunoscut cea mai mare arie de circulație în lume pe vremea lui Alexandru cel Mare; totodată moneda greacă antică este amintită atât de Biblie cât și de Coran, bufnițele, adică drahmele cetății Atena fiind cele mai răspândite în comerț dar și în legendele istorice.

De aici începe istoria drahmei moderne, cea care la 1868 era la paritate cu francul francez dar apoi suferă devalorizări dramatice dictate de istoria mondială iar la 1 ianuarie 2002 încetează să mai fie unitate de cont.

Muzeul Bancnotei adăpostește toate tipurile de bani de hârtie grecești și bilete de bancă cu valori diferite, apărute din 1822 până la trecerea la euro. Sunt expuse, cu informații în limbile greacă și engleză, peste 2000 de exponate: toate bancnotele emise de statul grec, o colecție de bancnote ale țărilor ce au stăpânit Grecia sau doar au făcut comerț cu aceasta – o foarte veche bancnotă chineză – schițe, plăci de tipar, registre contabile, fișe de bancă, fotografii, o prezentare a procesului de fabricație modernă a bancnotelor; aici, ca piese de o inestimabilă valoare vedeți bancnota cu Agia Sophia din Constantinopol fără minaretele otomane, primele bancnote emise de Kapodistrias, bancnota de 100 miliarde drahme din perioada inflațieii 1944 și a cărei valoare a scăzut rapid la 2 drahme, primele bancnote originale imprimate de casele de imprimare engleze și franceze, o bancnotă asiatică din sec. XIV.

Clădirea în care funcționează și muzeul a fost construită după planurile unui arhitect local, Ioannis Chronis, în 1840, pentru a adăposti Ionian Bank.

Muzeul este deosebit de interesant, nouă ne-a plăcut și vă recomand, dacă doriți să-l vizitați, să mergeți până la ora 12, programul muzeului este același cu programul băncilor grecești, destul de scurt, de obicei până la ora 14. Luni și marți de obicei este închis.

Nu pot încheia fără să vă povestesc că drăguța doamnă a tot povestit, foarte bogat pe parcursul vizitei, chiar dacă-i spusesem blasfemia aceia și la final  ne-a oferit un catalog în limba engleză cu fotografii și scurte explicații în dreptul bancnotelor. Soțul meu mi-a cerut atunci un leu, nu aveam la mine așa că a lăsat o hârtie de 5 lei, cu un comentariu care a stârnit surprize, de fapt a spus că dacă se organizează și o vitrină cu bancnote ale țărilor care au turiști aici în Grecia, el dorește să fie donator! Doamna era în picioare iar celălalt ghid s-a ridicat și a spus că o va păstra ! Poate cândva o vom vedea sub sticlă. Așa să fie doar avem atâtea în comun cu bancherii greci încă din sec. XIX !  

Am plecat ușor amuzați de „neștiința intenționată” de la începutul vizitei, de surpriza pe care au avut-o când le-a dat soțul bancnota, de tot felul de poante la gândul că ce ar putea face ei cu polimerul de 5 lei dar, peste toate, teribil de plăcut impresionați de comportamentul gazdelor cu care merita să stăm de vorbă mai mult, dar oare cine a spus celebra frază :

                Cu banii poți cumpăra un ceas dar nu poți cumpăra timpul!

alphapolitismos.gr Muzeul Banilor se află la câțiva pași de biserica Sf. Spiridon. Înainte de a ajunge la muzeu, când veniți dinspre biserică, intrați puțin să admirați frumoasele icoane de ceară de albine, nu foarte ieftine și pe care nu prea puteți să le aduceți bine acasă dacă mergeți în Corfu pe timp foarte cald.  Eu am avut mici probleme rezolvate cu geanta frigorifică.

De la Muzeul Bancnotelor am luat-o fără țintă precisă, vrăjiți de frumusețea străzilor, kantounia, ce se împletesc într-un artistic labirint cu case colorate aparținând arhitecturii venețiene, britanice și franceze, am intrat în multele magazine de suveniruri, am căutat cel mai bun lichior de kumquat, fructul aclimatizat atât de bine aici și numit așa de cel ce l-a adus din Asia. Nu ne-am putut abține să nu comentăm, în afara bisericii, că nici corfioții nu sunt buni creștini din moment ce au încălcat porunca Sf. Spiridon de a nu cultiva pe insulă pomi fructiferi pentru băuturi alcoolice, ci doar măslini. Dar degustările din diverse magazine, febra alegerii celor mai frumoase sticle, ne-au făcut să uităm un obiectiv frumos.

–Muzeul Bizantin, găzduit în biserica Antivouniotissa cu bogata sa colecție de icoane bizantine și postbizantine. Degeaba am revenit a doua zi după ziua muzeelor, era închis. byzantinemuseum.gr  

După ce am mâncat la o psarotaverna micuță, aproape invizibilă, într-o atmosferă chiar grecească simplă, plină de localnici, ne-am continuat drumul având ca țintă cetatea nouă și, doream eu, să-l salut așa cum am promis anul trecut când am vizitat Kaliakra / Bulgaria, pe Amiralul Ushakov, sfântul militar Feodor (Teodor în grecește), care a avut un rol important în istoria insulelor Ionice.

Așa cum vă spuneam, o plimbare prin capitala insulei Corfu, prin labirintul  kantouni  este o reală plăcere dacă iubiți turismul cultural, dacă doriți să aflați mai multe despre ce reprezintă Corfu în istoria și cultura Greciei. În afara muzeelor și a clădirilor deja trecute pe diverse site-uri de turism, există locuri, străzi ale căror nume spun istorie, case vechi renovate sau nu, ca și la noi, magazinașe, mici ateliere, oameni ai locului și modul lor de a se comporta, toate acestea vă fac să aveți o adevărată imagine a ceea ce este încă spiritul corfiot, parte din ceea ce încă se vrea, spiritul grec deși este un melanj de greci, italieni, maltezi, romi, albanezi și câte alte nații mai puținel amprentate.

Dacă vă plac plimbările cu trăsura, dacă sunteți obosiți de urcatul pe străduțe, în Spianada lângă parcare, vă așteaptă frumoasele trăsuri cu cai superb împodobiți, gata pentru tur cu iz aristocratic. Nu am încercat această plăcere deși ne-a tentat și regret că măcar n-am întrebat cât costă. Pe de altă parte, vizita mea în Buyukada turcească și plimbarea cu trăsura, mi-a anulat pentru totdeauna o astfel de dorință. Acei căluți sunt chinuiți, pentru ei sclavia nu s-a abolit și n-aș putea să fiu fericită plimbată de un animal ținut în soare, poate bătrân și lovit !

Vechile biserici ce se pot vizita – unele sunt închise totuși în afara programului liturgic – sunt adevărate manuale de istorie și artă, din păcate mai mult sau mai puțin luminate în interior, majoritatea fără a oferi un minim material informativ, de obicei goale sau cu câte o localnică vorbitoare doar de greacă, unele au semnul clar cu fotografiatul interzis.

Biserica Panagia ton Xenon

Biserica Panagia ton Xenon (Fecioara Maria a străinilor ) O biserică aparent neinteresantă privită din exterior, superbă însă în interior, cu picturi frumoase, sfinți umanizați trădând însă pictura canonică bizantină, cu o tâmplă / catapeteasmă migălos lucrată și cu un tavan pictat în fresce pe lemn. A fost construită de un călugăr, Nikomedos, pentru imigranții din Epir dar și astăzi aici se păstrează tradiția, adică este locul special de rugă al străinilor veniți pe insulă (nu neapărat doar al turiștilor, cum am citit trăznaia pe pagina unei agenții de turism).

Biserica Fecioara Maria Spiliotissa

Biserica Fecioara Maria Spiliotissa este una dintre bisericile neapărat de vizitat pentru bogăția icoanelor bizantine deosebite, pictate pe ambele părți ale lemnului dar și pentru cele ale unor reprezentanți de seamă ai școlii iconografice ionice și cretane. Tot aici sunt și moaștele Sf. Teodora Augusta, corpul decapitat, fostă împărăteasă a Bizanțului, moaște aduse în Corfu împreună cu cele ale Sf. Spiridon. Numele i-a fost dat după Poarta Spilea, adică poarta peșterii, ce era calea de intrare în oraș dinspre port și care amintește de peștera de la baza cetății noi din apropriere. Nu căutați poarta, azi este păstrată parțial dar cuprinsă în zidul cazarmei, se poate trece pe sub ea pentru a ajunge în Piața Solomos, un loc bine de cunoscut dacă nu și de vizitat. Prima construcție a bisericii a fost făcută în sec. XVI, cea pe care o vedem azi este de la început de sec. XX. Astăzi adăpostește și mitropolia insulei Corfu.

Turnul Annunziata

 Orice turist în Corfu Town v-a fi intrigat de un turn, destul de central, azi o ruină. Recunosc că nici eu nu citisem nimic despre el sau poate nu am dat atenție. De fapt este mai rar menționat în articolele turistice despre capitala insulei. Acesta și o parte din altar este tot ce a mai rămas din Biserica Annunziata unde au fost îngropați mulți dintre cei uciși în cunoscuta bătălie de la Lepanto din 1571 (habsburgi, spanioli, venețieni, soldați în oastea Papei, localnici).  Rămășițe umane care astăzi, după distrugerea bisericii de germani, au fost mutate în cimitirul catolic. Istoria acestui lăcaș, fost catolic, al Ordinului Sf. Augustin, era interesantă și atractivă prin modul grandios al desfășurării slujbelor. Pe turn încă există, se pot vedea, plăcile originale care amintesc de sfințirea bisericii la sfârșit de sec. XIV iar a doua despre îngroparea eroilor în 1571. Și tot aici este plăcuța care informează că Cervantes  ar fi locuit aici un an pentru refacerea sănătății după rănirea grea de la Lepanto. Toate acestea le puteți încă vedea pe turn dacă-i dați ocol iar sus, aproape de vârf, există încă emblema venețiană, leul înaripat al Sf. Marcu. Cât v-a mai rezista fără consolidare, greu de ghicit.

Neo Frourio

Neo Frourio (cetatea nouă) nu era în planul nostru de vizitare, nici n-am intrat căci din ce citisem, o plimbare acolo era destul de obositoare și nu merita decât pentru priveliști. De aceea tot ce spun, deși materiale am destule, este că a fost construită de venețieni după primul atac al otomanilor, că a devenit vizitabilă după desființarea cazărmii dar că unele spații, interesante de altfel, au fost închise de ceva ani, în urma unei revolte a deținuților din închisoarea alăturată. Dar spre această cetate ne-am îndreptat pașii din alte motive, ceva mai….. rusești.

Monumentul Amiralului Ushakov

Monumentul Amiralului Ushakov  e ciudat dacă nu știi istoria locului. Pe nici un site de turism n-am găsit informații despre monumentul ridicat în memoria amiralului Feodor Ushakov, cel care în 1799 a reușit să-i alunge pe francezi și să creeze Heptanesos, să readucă ortodoxia ca formă de religie legală, de stat, să dea o nouă constituție și, ortodox fiind, să câștige definitiv simpatia populară după ce a scos moaștele „sfântului călător” într-o primă procesiune. Informațiile despre bătălia pentru Corfu împotriva francezilor dar și despre felul cum a condus câțiva ani Corfu și insulele din jur le-am găsit  căutând pe net, după una din vizitele mele la Kaliakra unde amiralul are o statuie uriașă cu 18 clopote.

Fiodor Ushakov, fost amiral al flotei rusești, cu multe realizări geniale în timpul domniei țarinei Ekaterina a II-a, a comandat flota de război a Rusiei acelor vremuri, a dus 43 de bătălii navale, toate victorioase și în care n-a pierdut nici o navă, a condus ceea ce istoricii aveau să numească „cea mai cumplită bătălie navală a Mării Negre”, când, la 31 iulie 1791, a învins și distrus flota otomană-algeriană în războiul ruso-turc. Strategia militară a amiralului Ushakov în aceasta luptă a fost folosită de amiralul Nelson în bătălia de pe Nil și la Trafalgar. Și numele lui este legat de eliberarea insulei Corfu și a altor insule ioniene. Când amiralul s-a simțit manipulat politic, s-a retras din viața publică la mânăstirea Sanaksar, unde s-a călugărit, a devenit stareț și a murit acolo. Biserica ortodoxa rusa l-a trecut în rândul sfinților militari, ocrotitor al marinarilor militari și flotei militare ruse, alături de Sf. Gheorghe și Sf Dumitru Izvorâtorul de Mir, după ce în 1978 numele lui a fost dat unei stele descoperite de un astronom rus.

Așa înțelegeți de ce am bătut drumul spre statuia amiralului, era vechea mea cunoștință de la bulagari !! Ce mică-i lumea dacă vrei s-o măsori în istorii!! Dar ce de noduri au căile !!

Din păcate în ziua când am fost acolo, în jurul statuii lui erau mulți oameni cu ceva lucrări iar a doua zi nu am avut unde parca mașina. Cred că se făceau ceva amenajări căci anual, la început de iunie,  o navă cu marinari ruși vine pentru a da onorul celui mai celebru amiral al lor, uneori vin chiar de două ori pe an și autoritățile locale, alături de biserică participă efectiv la procesiuni. Al doilea monument dedicat lui se află pe insula Vido dar sunt și pe alte insule.

Pentru că fotografiile mele de la distanță nu au ieșit bine fiind multă agitație în zona monumentului, puteți să-l vedeți AICI

Casa Solomos  

Vă spuneam mai sus că dacă treceți prin Poarta Spilea ajungeți în Piața – platia – Solomos, loc marcat pe orice hartă turistică, pe unele chiar casa Solomos. Este casa în care a locuit „marele Dante” al grecilor, Dionysos Solomos, cel care a scris în 1823 poezia de 158 de strofe, Odă Libertății și ale cărei prime strofe aveau să devină imn național, Imnul Libertății, pe muzica compusă de Mantzaros (versurile și istoria imnului o găsiți pe pagina comunității elene din Constanța). Casa nu este spectaculoasă dar în ziua când am ajuns la ea era deosebit de aglomerată, foarte multe autocare cu elevi așteptau prin jur, așa că doar am aruncat un ochi în interior, printre copii. (Se spune că spectaculoasă este casa din Zakintos, acolo unde s-a născut și poetul și imnul). Dacă doriți să vă informați pentru o eventuală vizită, aflați pe eksmouseiosolomou.gr/

Ca o paranteză, noi mergem aproape anual în luna mai în Grecia. De fiecare dată am întâlnit autocarele cu copii aduși la muzee și locuri istorice. Cea mai impresionantă întâlnire a noastră cu  micuții elevi a fost pentru mine la Muzeul Grecilor Cappadocieni.

Casa Parlante

 O surpriză plăcută în urma unei informații primită pe stradă, muzeul privat Casa Parlante, un loc unde fotografiatul a fost interzis dar intrarea liberă căci, deși nu-i obligatoriu pentru muzeele private, ei au aderat zilei muzeelor. Altfel prețul vizitării este de 7€ adulți și 5 € copii.  Este muzeul care și-a deschis porțile în 2014 și prezintă imaginea unei zile dintr-o casă de nobili italieni a sec. XIX, unde plăcerea vizitatorului vine din ascultarea pianului și viorii la care exersează copii în camera lor, din mirosurile ce vin din bucătăria unde se gătește sau din aroma de ceai englezesc servit în living, poate și de la funiile de usturoi adevărat expuse în camera de provizii, usturoi cu rol alimentar dar și de protecție a casei după tradiția greacă. Muzeul este central, pentru a-l găsi intrați pe pagina lui de pe net, acolo sunt și câteva poze. Și aici, mulți elevi în vizită, fapt ce crea puțin stres supraveghetorilor. http://casaparlante.gr/  Cred că merită o vizită aici, mai mult decât la Casa Solomos. La Casa Parlante te muți imaginar și olfactiv pentru puțin timp în secolul XIX.

Primăria

 Un loc unde vin mulți turiști să facă poze este clădirea Primăriei, construită în sec. XVII pentru Loggia dei Nobili, sediul adunării nobililor din Kerkyra, apoi a adăpostit timp de 170 de ani primul teatru modern, european, din Grecia, San Giacomo. O clădire frumoasă din piatră, cu arhitectură deosebită, cu multe „mouronia”  / busturi pe pereți și care din 1902 este sediul primăriei locale. A pierdut multe din obiectele deosebite din interior, frescele, tablourile, obiecte ce au aparținut teatrului și care împodobeau interiorul primăriei căci a fost distrusă grav de bombardamentele germane dar, în memoria trecutului venețian, a fost refăcută destul de fidel.A

Academia Ioniană

   Am oprit să admirăm frumoasa clădirea a primei academii a statului grec, fondată de Kapodistrias în 1824. Am intrat într-o singură sală, la parter dar cum nu era nimeni și era ceva aparatură video pentru o prezentare bănuim, am plecat după un timp de așteptare destul de lung. Se pare că romii lor au altă ocupație decât ai noștri.

În drumurile noastre cu sau fără țintă am admirat multe clădiri, multe doar pe exterior, am intrat în biserici vechi de sute de ani ale căror povești le știam sau le-am aflat după vizită, căutând pe net sau sumar din pliante. Am reușit să intrăm la biserica catolică Panagia Tenedos, remarcabilă exterior prin cupolă și stema venețiană, vă recomand să intrați în Biserica Tuturor Sfinților să admirați catapeteasma de argint și picturile, în Biserica Agios Nikolaus dei Vecchi, superbă în interior dar și cu istorie frumoasă, aici fiind adăpost pentru luptătorii din rezistența greacă sau pentru guvernul sârb în exil, am intrat în Biserica  Sfinților  Iosif și Sosipatros, vă recomand să intrați în fiecare biserică pe care o găsiți deschisă în orașul vechi pentru că atunci când vacanța se va încheia, aveți o imagine mult mai clară a ceea ce înseamnă Corfu, în special Corfu Town, în timp și spațiu european. Poate vi se pare că exagerez dar Corfu Town este mai aparte decât insula pe care o conduce. Acest fapt îl puteți remarca privind cu atenție bazarul, unele galerii de artă sau expoziții temporare, dacă aveți norocul să fie deschise când vizitați orașul. Dacă despre lunga istorie a romilor pe această insulă aflasem încă cu mult timp înainte de vacanță, căutând informații despre răspândirea acestei etnii în Europa, despre maltezi aveam să aflu întâmplator prin oraș, într-o micuță cofetărie unde patroana mi-a spus că nu-i grecoaică adevărată, este urmașa uneia din familiile de meșteri maltezi venită aici în perioada engleză și că este mândră că face parte dintr-o comunitate de aprox. 3000 de suflete, grecizată și respectată aici.

Despre prăjiturile luate de aici, nu pot să vă spun decât că au meritat banii, destui, făcute după rețete malteze, spunea femeia! Sunt teribil de bune, cu miere să reziste cu bine și la soare și au avantajul că nu poți mânca mult de sățioase ce sunt dar plătești cât pentru un platou la noi!!! Dar bune rău de tot?!

Despre comunitatea romă pot să vă spun că este aici de peste 600 de ani, sunt menționați în documente din sec. XIV, fiind aduși ca „romi iobagi” pentru munca pe pământurile nobililor și ale mânăstirlor, ultima un subiect sensibil pe care cei de pe Muntele Athos îl cam ocolesc! Ce este de admirat, romii din zonă au devenit meșteșugari renumiți așa că o vizită în frumosul bazar de lângă catedrala Sf. Iosif vă duce puțin într-o lume a multora dintre ei. Doar că trebuie să le cunoașteți trecutul, altfel nu-i veți deosebi de corfioții locali sau cei mutați de curând!

Despre comunitatea evreiască din oraș nu am avut ocazia să aflu „pe viu”, singura sinagogă funcțională, cea a evreilor Așchenazi, Templio, era închisă și cu toate informațiile primite n-am reușit să dăm de cel ce o deschide pentru vizitatori. Dacă mă voi întoarce în Corfu, sigur voi încerca din nou ușile ei, din pozele văzute este interesantă în interior și mi-ar place să aflu povestea primilor evrei stabiliți aici, ritul dispărut al romanioților.

Nu am reușit să vizităm obiective importante cum este Muzeul de Arheologie (de fapt nici nu știu dacă s-a redeschis în întregime), nu Muzeul Sârb sau Muzeul Kapodistrias dar timpul petrecut pe străzile și piețele orașului ne-a fost de folos. A vizita Corfu Town, Kerkira cum aleg să-i zic cu plăcere, este o adevărată desfătare culturală ce atinge toate valențele, inclusiv pe cele gastronomice, doar și mâncarea face parte din cultura unui popor.

Kerkira este un oraș cosmopolit în adevăratul înțeles, un loc unde nenumăratele etnii stabilite aici de-a lungul istoriei precum italienii din Genova, Veneția, Napoli, englezi, spanioli, puțini ruși, evrei, romi, francezi, maltezi și câți alții, alături de greci au făcut un paradis din acest oraș puțin deosebit de restul așezărilor de pe insulă, nu degeaba declarat monument UNESCO în 2007.

O vizită cu ceva folos în Kerkira / Corfu Town, necesită minim o zi întreagă, două pentru cei mai iubitori de muzee și istorie dar trebuie să țineți cont că  mykro ypno – siesta de la 15 la 17 – este un fapt legal la greci. Deci sigur nu vedeți tot ce v-ați propus! Dar cât grecii își fac siesta, noi, turiști balcanici mai nordici și puțin mai agitați de fel, putem petrece două ore pe plajă la  Faliraki, sub Grădina Poporului. O plajă micuță dar elegantă, preferata corfioților pentru că are și foarte multe baruri, cafenele, taverne și o frumoasă vedere spre insula Vido.

Insula Corfu cu capitala ei cosmopolită, este un loc de vacanță de neratat. V-aș recomanda să nu o ocoliți dar să o programați pentru vizitare în extrasezon. Din păcate, vara pe căldurile mari insula devine suprapopulată cu turiști mai mult sau mai puțin civilizați, calitatea serviciilor scade ca peste tot în astfel de momente, gunoaiele se adună prin spațiile publice căci asta este o veche poveste urâtă a insulei și nu doar a ei. Inclusă într-un circuit de câteva zile (3, 5 sau 6, după cât de mult vreți să vedeți și să înțelegeți sau să faceți o vacanță completă plajă/istorie/artă/gastronomie), puteți să vă orientați și spre cursele de ferry către și dinspre Grecia și Italia sau Albania pe  o pagină bună,    ferries.gr  De ce vă spun asta Pentru că plănuiesc o ieșire Corfu – Italia cu mașina personală și traversarea mării cu ferry!!  Doamne ajută și mie?!!

Cred că v-am convins despre originea cosmopolită a insulei Corfu ori, ca să folosesc un termen modern pentru o mișcare începută încă din preistoria omenirii, efectul globalizării . Dacă nu credeți, dacă n-ați fost acolo sau odată ajunși ați fost fermecați doar de soare, apă și mâncare, aflați că nu eu am gândit așa despre insulă. Contesa Flamburiari, ceea ale cărei cuvinte le veți găsi pe foarte multe bloguri turistice românești și străne, spunea:

Orașul Corfu este Veneția și Napoli, este un dram de Franța și mai mult de o liniuță din Anglia, cu excepția, desigur, de a fi grec.

Vocea deosebită, inconfundabilă a Nanei Mouskouri cu acel

Roses blanches de Corfou       ♫   ♫  ♫

mi-a mutat sufletul într-un oraș ce strălucește prin trecutul său deosebit, la care nimic din ceea ce înseamnă creație nu a lipsit și la ale cărui flori je pense chaque nuit, în total acord cu întrebarea ei:

Pourquoi faut-il que vienne le temps des adieux?!

Vacanțe minunate să aveți!