Porto  este orașul portughez care mi-a plăcut foarte mult. Deși mai murdar și mult mai colorat decât Lisabona, mai aglomerat chiar, pot spune că s-a lipit de sufletul meu așa că de abia aștept să mă reîntorc acolo și să-l colind, să-l gust și miros în liniște.

După trei nopți petrecute la Lisabona în mai 2018 ne-am mutat pentru alte trei nopți la un alt hotel, în orașul Porto. După o călătorie comodă cu trenul Alfapendular, am ajuns în gara Campanha și de acolo, gratis am luat un alt tren până în inima orașului la gara Sao Bento despre care am povestit aici în O gară-muzeu în Porto. Hotelul ales în ianuarie pe Booking.com, este destul de aproape de această gară și nu necesită nici un mijloc de transport pentru a ajunge acolo. Am ieșit din gară și la indicațiile Sophiei am luat-o la dreapta pe Rua da 31 Janeiro, stradă în pantă cu sens auto unic. Ajunși la Praca de Batalha  zărim prima dată în stânga biserica catolică Santo Ildefonso și chiar în fața noastră Hotel Moov Porto Centro.  Traversăm linia de tramvai și ajungem la recepție unde, mare noroc, nu aveam decât două persoane în față. Cum ora era aproape de 14, ne gândeam că poate primim și camera și așa a fost.

Hotel Moov eu l-am ales din mai multe motive, unul fiind poziția foarte comodă lângă gară, apoi fiind în inima zonei istorice, plus corespundea cerințelor noastre de a avea baie proprie și wi-fi, nota era bunicică pe Booking.com, peste 8, comentariile și ele bune.  Și recepția deschisă non stop m-a atras, la data rezervării nu știam la ce oră ajungem în Porto.

Fațada hotelului te duce cu gândul la clădirile vechi din zonă. Așa și este, aici a fost un cinematrograf vechi, apoi a devenit hotel. Recepția este mare și modernă. Prima parte, la nivelul trotuarului are scări în stânga pentru a urca spre biroul propriu zis, scări în dreapta care duc la restaurant și între ele este o platformă modernă pentru cei în cărucior sau care pur și simplu nu pot urca scările.

La recepție când am ajuns noi era o mulatră, vorbitoare cam de toate limbile central și vest europene. Termină cu cei din fața noastră și, cu un zâmbet pur profesional ne ia documentele și cere 207 €. Aveam blocați pe card după politica hotelului 65 €, contravaloarea primei nopți de cazare. Îi zic să-i debloce pe aceia și să retragă toată suma. Nu se poate, vine răspunsul. Plătiți tot apoi eu vă debloc cei 65 €. Ne conformăm, suntem asigurați, verbal,  că a deblocat banii, cer factura, cică protejăm natura, vine pe mail ! Nici azi după 9 luni n-am primit nimic, probabil că sarcina este foarte grea ?. Dar nici banii n-au fost deblocați, abia după cele 12 zile conform contractului băncii mele, aceasta mi-a deblocat automat cei 65 €.

Primim cardul cu cifrul de la intrarea în cameră (iubesc sistemul acesta când nu cari după tine chei sau carduri și nu ești eventual legat de o singură cheie ). Dibuim ușor culoarul care duce spre lifturile zonei noastre și, într-o muzică ambientală foarte plăcută, ajungem la etajul 3. Un coridor lung, semiîntuneric, doar lumini de veghe și cele de la ușile camerelor, foarte necesare pentru a tasta parola. Atât de bine izolat fonic este căci în nici una din cele trei zile n-am auzit un troler, o vorbă sau o ușă, credeam că suntem singuri pe palier dar nu, hotelul era plin.

Moov hotel / Centro

Camera a fost standard twin, 17 mp,  cu paturi alăturate ce nu pot fi mutate. Am avut un simulacru de șifonier, din fericire la Porto a fost cald așa că n-am scos prea multe haine din valiză. Masa birou avea două prize și un loc micuț pe care puteam ține câte ceva. Paturile bune, saltele excelente dar nimic, nici măcar o pernă în plus. Fiecare pat are o noptieră micuță și o priză. Nici un suport de bagaje, nici un loc special ceea ce ne-ar fi creat o mică problemă dacă aveam fiecare și bagaj de cală. Un televizor micuț și destule canale, wi-fi excelent.

Pereții aveau, ca și pe holuri, tablouri moderne cu chipurile unor actori celebri, probabil un aide- memoire că acolo a fost cinematograf.

Baia avea tot ce trebuie, o cabină de duș cu perete de sticlă, chiuvetă mare pe care puteai să-ți pui obiectele personale, feon, prosoape suficiente, consumabile de slabă calitate dar erau. Ușa băii glisantă dar nu făcea zgomot la tragere.

Micul dejun, bufet,  nu l-am luat, se plătea separat, 7.50 € / persoană. Venind de la gară am văzut câte locuri bune sunt pentru micul dejun și cafea așa că am renunțat și bine am făcut. Cu 10 € amândoi am luat prin vecini un mic dejun consistent, pe alese, cu cafea, suc portocale  și lapte foarte bun, totul la terase în bătaia minunată a soarelui matinal.

Hotelul are câteva spații largi pentru socializare, nu le-am vizitat decât din ușă, erau de obicei pline seara și în mod special de nemți vârstnici. Are și o micuță grădină în spate unde se poate servi o cafea sau o băutură dar sincer preferabil este în oraș, aici sunt blocuri înalte de jur împrejurul grădinii. Pe holurile dinspre lifturi sunt automate pentru băuturi și gustări. de asemenea au o cameră de bagaje încăpătoare. Din cele 125 camere, câteva sunt special amenajate, chiar și băile, pentru persoanele în cărucior.  Dacă vă cazați aici cu copii care necesită pat separat, e bine să discutați înainte de rezervare, nu dispun de paturi suplimentare și nici n-ar avea spațiu pentru ele în camere.

Condițiile de plată și anulare a rezervării trebuiesc lămurite în fiecare caz. Eu aveam posibilitatea anulării până în ziua de check-in la ora 18. După ce am citit un afiș la hotel la recepție, mă îndoiesc că așa ar fi  dar nu sunt sigură. Atenție cu ce card garantați rezervarea. Fix cu 72 ore înainte de check-in, vi-l preautorizează și blochează contravaloarea primei nopți. Plata cu card la check-in trebuie făcută, în cazul rezervării, cu cardul cu care ați garantat, altfel cer o copie a actului de identitate al posesorului sau refuză plata și cer cash. Acceptă doar Visa, Mastercard și Maestro.

La prețul afișat pentru camere trebuie să adăugați și city tax 2% pers./noapte, obligatorie.

Grădina hotelului, văzută de la etaj

Curățenie s-a făcut zilnic, consumabilele completate, camera aerisită.

Pe site spune că are parcare la proprietate, alocarea se face contra cost, 8 € / zi. Sincer eu n-am văzut o intrare, probabil să fie întortocheată prin spate sau cumva la o parcare publică totuși cu care au contract.

Dacă vă cazați la acest hotel (sau la altele în zonă), să știți că fără să căutăm în mod expres căci nu ne trebuia,  am descoperit o parcare publică subterană la 350 m pietonal și 1.2 km cu auto, în Praca dos Poveiros unde, pentru mașinile până la 1.90 m înălțime puteți parca 15 minute / 0.60 €, prima oră 1.80 € și 24 ore 12 €, plata cu cash sau card, prețuri care spun ei, pot fi oricând modificate. Este o parcare modernă, cu lift, toaletă și platformă pentru persoane cu dizabilități dar, aici e durerea, cele 270 de locuri sunt prea puține. Am descoperit-o într-o seară intrigați fiind de șirul de mașini ce stătea de minute bune, așteptând să se mai elibereze câte un loc.

Pentru condițiile oferite, poziția excelentă și pentru puținele ore petrecute în cameră, am fost foarte mulțumiți de locație. Minusul este dat de oamenii străzii  care au culcuș prin apropiere dar acesta este un fapt comun în toată zona centrală a orașului Porto. Dar nu fac gălăgie și nu se iau de trecători, astfel că nu ne-a fost teamă de ei nici măcar când am circulat noaptea. M-aș caza iar acolo dacă se va putea, acest hotel cu ceva vechi în fațadă și ziduri, cu interiorul modern, cu amestecul de lucrători de toate nuanțele istoriei portugheze, mi-a amintit de cântecul reginei fado despre casa portugheză adevărată.

În Porto sunt două hoteluri Moov : Moov Centro în care am stat noi și Moov Norte, la aproximativ 5 km depărtare de gara Sao Bento, deci grijă și ochii bine deschiși pe hartă când rezervați !