Vă spuneam în alt articol de plăcuta ședere în satul turistic-istoric Akontisma și de faptul că am cunoscut un om deosebit, dl. Stegi Politismou, cel care ne-a povestit prima dată despre o populație și o zonă geografică puțin cunoscută nouă dar care este de o importanță covârșitoare în istoria omenirii și a ortodoxiei. Este vorba despre grecii din Cappadocia, orașul Gelveri, zona de unde, după tratatul de la Lausanne din 1923, se face primul schimb forțat de populații al sec. XX, o parte din grecii creștini fiind expulzați din nou creata Republică Turcia, de asemeni și o parte din turcii musulmani de pe teritoriul Regatului Grec fiind trimiși să ocupe casele și localitățile de unde plecaseră grecii. „Tatăl turcilor”, Atatürk, nume primit în urma unei reforme, Kemal -„perfecțiune” fiind inițial poreclă, cere ca doar grecii frumoasei regiuni Cappadocia să fie expulzați, rapid și brutal, ceilalți greci rămânând legal pe teritoriul turc și continuându-și afacerile benefice și statului turc. Unul dintre orașele de unde s-a evacuat toată populația creștină greacă a fost Karvali  sau Gelveri și care, după aducerea turcilor din Kozani și Kastoria primește un nou nume, Güzelyurt (patria frumoasă, dacă am înțeles bine). În Gelveri, înainte de 1923, trăiau 4500 de ortodocși și 400 de musulmani, spune o informație găsită pe un site francez.

Grecii cappadocieni din Karvali / Gelveri au primit dreptul de ședere aproape de Kavala și au ridicat primele case cu materiale găsite la fața locului, din ruinele antice sau clădirile distruse în timpul războiului, localitatea primind numele Nea Karvali – Noul Karvali, în amintirea locului de unde fuseseră forțați să plece după două milenii de când elenii dezvoltaseră afaceri prospere legate în special de agricultură și aur. Mutarea forțată a fost devastatoare atât pentru grupul turcilor aduși din Grecia dar și pentru grecii cappadocieni care au trecut printr-o lungă perioadă de carantină și care nu s-au putut integra rapid țării-mamă, având o altă limbă, alte obiceiuri, fiind considerați de greci drept turcosporos (sămânță de turci). Sufereau și după locurile în care se născuseră, după tradițiile și sărbătorile aparte ce nu erau acceptate de gazdele și totuși frații greci, mai ales că au fost obligați să-și grecizeze și numele  în –idis în loc de turcul –oglu.

După câteva decenii, un grec cu suflet și inițiativă, avea să înființeze o asociație culturală pentru studiul civilizației cappadociene, ca o continuare a „Nazianzinos” din Istanbulul de azi, fondată în 1884 de comercianții din Kavala, apoi creează Arhiva Istorică a Cappadociei. Se înființează la Nea Karvali un grup cultural care readuce în atenția lumii limba grecilor karamanlis veniți din Gerveri, dansurile, costumele și obiceiurile ancestrale. Se realizează și un prim pelerinaj în orașul de unde au fost mutați cu forța.  În 26 martie 1995, se deschide la Nea Karvali Muzeul de Istorie și Etnografie al Grecilor Capadocieni.

În timpul scurtei noastre vizite la Akontisma în 2015, dl. Stegi ne-a prezentat istoria pe scurt a grecilor expulzați, necazurile prin care au trecut veniți în patria mamă, ne-a adus albume, ne-a recomandat să vizităm muzeul aflat în satul Nea Karvali dar noi a trebuit să plecăm înainte de ora de deschidere a acestuia, așa că am trecut atunci pe lângă el cu părere de rău.  Însă un an mai târziu nu l-am ratat, deși iar ne grăbeam să revenim în țară.

În ziua de 1 iunie, ziua internațională a copilului, am plecat dimineață din Kavala, hotărâți să vedem muzeul. Am trecut în viteză pe lângă Akontisma (cu regret, n-am intrat să-mi salut iubirea greacă de o seară, Aris), am oprit lângă primăria din Nea Karvali și am întrebat unde este muzeul. Deși era dincolo de curtea acesteia, vizibil din locul unde parcasem, funcționarul grec a insistat să ne conducă o colegă de-a dânsului ca în eventualitatea că intrarea ar fi oprită, să ne rezolve dânsa problema. Abia ajunși aproape de poartă ne-am dat seama: era ziua copilului și pe stradă așteptau multe autocare la rând.

Știți cum se spune, când cineva acolo Sus te iubește… Pe scările intrării principale, dl. Stegi era prezent pentru a primi un nou grup de copii și a-și lua rămas bun de la cei ce plecau dar ne-a observat de departe și ne privea curios, mirat, zâmbitor. Ne-am apropiat și prima întrebare a fost de unde ne cunoaște, „vă recunosc pe amândoi, dar nu știu de unde”. “Akontisma” a spus soțul și imediat a venit replica: „vinul de Potos” (la măsuța pe care ne-o oferise seara la Akontisma în 2015, plină de multe dulciuri și băuturi, gratis, ne-a făcut plăcere să oferim o sticlă din  bunul vin de Potos primit în dar de la gazdele thasiene). Ne-a întrebat cât stăm, i-am spus că ne grăbim și ne-a condus în muzeu, scuzându-se că are mulți vizitatori copii, ceea ce văzusem și noi. Că am asistat, plimbându-ne prin muzeu, la o prezentare deosebită, că dl. Stegi are un mod aparte de a interacționa și cu copii, ne-a dat gata deși nu înțelegeam limba greacă. Cât am umblat prin săli, mai dădea câte o fugă de câteva secunde, doar să ne indice scurt ceva, să aprindă un bec sau să deschidă o ușă spre o zonă mai protejată, mulțumim dle. Stegi. Ne-am dat seama că prichindeii erau curioși  de prezența noastră așa că ne-am scurtat vizita, cu gândul că în alt an vom petrece mai mult timp în muzeu. Ne-am luat rămas bun de la familia Stegi cu un oarecare regret că popasul a fost extrem de scurt pentru un loc atât de interesant.

Muzeul are parter și etaj. În sălile curate și luminoase sunt expuse celebrele covoare ale școlii cappadociene, tsouhades decorate cu frunze și lei, broderii, podoabe, costume populare purtate de grecii cappadocieni la sărbători și în zilele obișnuite, vase de lut frumos decorate manual, ulcioarele pentru apă și vin lik-lik, instrumente muzicale specifice din care un loc aparte îl ocupă lira cappadociană kemeni, sunt diverse obiecte și unelte necesare muncii în gospodărie, cuverturi, lămpi, icoane, obiecte și haine bisericești, multe altele. Dar cele mai importante sunt aici ziarele, periodicele, manualele școlare, documente, cărți rare bisericești din sec. XIV – XV scrise în limba karamanlidika, o limbă a cărei origine încă este cercetată dar se știe că era vorbită de grecii dintr-o anumită zonă a Cappadociei, aceia care în urma ocupației turcești de prin sec. XIV – XV, reușesc să-și păstreze credința ortodoxă și scrierea folosind alfabetul grec, doar că foarte multe cuvinte sunt turcești. Așa se explică și cele câteva firme pe care le-am întâlnit în desele noastre treceri prin Nea Karvali care par a fi bilingve, greacă și turcă, de fapt sunt în greacă și karamanlidika. Karamanlidika se pare că a început să fie studiată de tineri din proprie plăcere, de înțeles având în vedere că sec. XIX abundă în opere de seamă ale vorbitorilor acestei limbi. Documentele scrise sunt dovada clară a existenței unei civilizații grecești vechi pe pământ anatolian.

Câteva vitrine sunt dedicate primei culturi cunoscute a Cappadociei, hitiții, dispărută oarecum misterios, de la care s-au păstrat diverse dar puține urme.  Cea mai frumoasă legendă din ce am reușit să citesc mai apoi este cea a lui Telipinu: alternanța normală a anotimpurilor, supărarea zeului suprem pe oameni, bulversarea anotimpurilor și implicit marea foamete, ca în final doar albina și vulturul să îmbuneze divinitatea și să readucă ordinea pe pământ!

În biserica din Nea Karvali se află moaște ale  Sf. Grigorie Teologul din Nazianz Cappadocia, (unele oscioare  se află și la noi în țară, la Mrea. Slatina Suceava, altele la Catedrala Patriarhală, aduse în anul Sfinților Capadocieni,  2009). Cele din Nea Karvali au fost luate cu mare greutate de refugiații de acum aproape 100 de ani, au fost salvate de fapt de la distrugere,

Fostul sat Gelveri / Karvali, spatele bisericii Sf. Grigorie Teologul (proză preluată de pe Nouveautes)

biserica lui din Güzelyurt fiind acum moschee. Biserica din Nea Karvali, spunea un francez, a reprezentat catalizatorul memoriei istorice a populației năpăstuite din Gerveri. Pentru grecii cu rădăcini cappadociene dar și pentru restul creștinătății, Cappadocia este deosebit de importantă, aici s-au refugiat mulți creștini din calea urgiei romane, aici și-a mărturisit credința sutașul Mucenic Longhin, cel ce a fost martor la patimile lui Isus și la Înviere, aici a propovăduit Apostolul Petru și celor de aici le-a scris prima epistolă, aici au fost Cei Trei Ierarhi cunoscuți drept Părinții Capadocieni ai Bisericii Creștine, cei care au formulat Dogma Sfintei Treimi…

Muzeul din Nea Karvali este singurul care se ocupă de cultura grecilor din Cappadocia (Kappadokia în greacă) și a primit Premiul Uniunii Europene  în 1997 pentru exponate și pentru munca de cercetare depusă în cadrul secțiilor lui.

Spuneam pe un alt site că vizita la Akontisma mi-a deschis noi ferestre iar după vederea  acestui muzeu am înțeles multe din spusele dlui. Stegi. Din albumele văzute atunci, s-a deschis încă puțin cunoașterea despre trecutul nostru ortodox și istoria, filozofia, chiar ciclicitatea epocilor omenirii. O excursie recentă în Cappadocia și un ghid foarte bun prin bisericile din Göreme și Valea Ihlara  aveau să-mi lămurească multe taine care se leagă de Akontisma și Nea Karvali.

Muzeul de Istorie și Etnografie Capadocian se află în Nea Karvali, la cam 12 km de Kavala, în spatele Bisericii Sf. Grigorie, biserică pe care o vedeți din șoseaua EO2, drumul vechi, paralel cu autostrada. Vizitarea se face vara între 8.30 – 15, se pot organiza grupuri și programa o vizită seara sau în weekend, prețul biletului a fost atunci de 3€ adult, pentru grupuri diferă. Dacă poarta bisericii este închisă, se poate intra prin curtea primăriei, lângă biserică. Se vorbește engleza, dl. Stegi și italiană !

La intrarea în muzeu este o cameră administrativă, ce are expuse obiecte din toată lumea primite cadou de dl. Stegi cu ocazia festivalului folcloric internațional „Soare și piatră”. Printre ele am recunoscut câteva piese de artă populară românească.

M-am gândit de multe ori la acest muzeu și la roata istoriei popoarelor. Grecii cappadocieni au rezistat timpului și timpurilor, au de partea lor forța istoriei popoarelor antice. Și nu de neglijat, orice excursie, orice vacanță în care trecem măcar printr-un muzeu mai deosebit ne ajută să înțelegem alte locuri, alte vacanțe, alte etnii.

Recomand un popas la acest muzeu cu aceeași convingere cu care Dalai Lama spunea :

Odată pe an du-te într-un loc unde nu ai mai fost.