Coasta Lyciei, Coasta de Turcoaz, o atracție pentru foarte mulți turiști iubitori de Turcia, de istorie antică, de legende, de natură, toate fabuloase… Și cine reușește să le combine într-o vacanță acolo, se poate declara fericit. Fără bălăceală în mare că era octombrie, restul le-am trăit puțin, doar puțin, în toamna asta. M-aș întoarce și mâine!  De ce ? Pentru că am avut chiar o vacanță reușită de care ne amintim cu drag.

Lycia, regiunea sud-vestică a Anatoliei, Turcia de azi, despre ale cărei origini se știu foarte puține.  A fost în textele antice asociată cu teritoriile Lukka, cu încă enigmaticele popoarele mării datorită cărora a ajuns în scrierile egiptene, cu hitiții și ceva mai aproape de noi, foarte mult  cu grecii și romanii. Povești și legende despre cetățile numite azi lyciene apar în Iliada lui Homer,  în istoriile lui Herodot, multe altele, care de care mai contradictorii. Am încercat în prostia mea să leg câteva din textele cu informații și mi-am dat seama că, un profan veritabil ce sunt, mă scufund în mâlul istoriei pe care încă n-au descifrat-o specialiștii ! Dar știți cât iubesc bălăceala în aceste aluviuni ale vremurilor vechi ? Enorm !!

Am să vă spun doar pe scurt că lycienii, atât cât s-a putut descoperi despre acest enigmatic popor pe unele resturi de monumente, au avut limba lor care a fost schimbată în sec. IV – III î.Hr. cu greaca ! Deci se presupune că au fost cuceriți de greci dar încă nu e sigur de care triburi, sunt însă câteva variante pe care nu le mai înșir aici.

Dar o  informație de pe un site străin, mă surprinde în neștiința mea : democrația nu a fost inventată de greci, grecii au preluat această formă de la lycieni !  E prima dată când aud asta, doar v-am spus că sunt o ființă profană dar îndrăgostită de istorie :     “Liga Lycia este prima uniune democratică cunoscută în istorie. Lycienii aveau întotdeauna un instinct de colaborare cu o puternică identitate regională și culturală, iar Lycia este renumită pentru tradiția orașelor-state independente care s-au alăturat în puternica Ligă Lycia, care a fost în multe privințe o organizație politică model…..Liga Lycia este prima uniune democratică cunoscută în istorie.”         New York Times, Exemplul Constituției americane în Turcia antică : RICHARD BERNSTEIN / Publicat: 19 septembrie 2005 /   “După câteva secole, autorii Constituției americane au preluat vechea Ligă Lyciană, bazată aici, ca prim exemplu – de fapt, acesta a fost cel mai vechi exemplu al istoriei – de forma guvernului republican pe care și-au propus-o. “

Lycia a început a fi descoperită abia în sec. XIX, prin englezi pasionați de literatura greacă antică și care au dorit să vadă la fața locului vechea civilizație. Dar abia în sec. XX încep să se pună în mișcare adevăratele cercetări arheologice.  Acum sunt peste douăzeci de locuri ce se pot vizita în această zonă. Dintre ele, cel mai cunoscut și căutat de turiștii obișnuiți este Myra !

Myra este astăzi un sat la o foarte mică distanță de orașul Demre, cândva capitala Uniunii Lyciene. Vechimea așezării nu se cunoaște, doar se presupune a fi foarte bătrân după o urmă de zid datat sec.V Î.Hr. Nici originea numelui nu a fost dezlegată deși unii istorici tind să o asocieze cu smirna, așa cum a făcut un împărat :  “orașul miraculos al Lycilor, unde puternicul Nicolau, slujitor al lui Dumnezeu, izbutește smirna în conformitate cu numele orașului.“ 

Ocupat de greci, la apogeu în vremea romanilor ai căror împărați poposesc pe rând aici, vizitat de apostolul Pavel care se îmbarcă din portul fostei cetăți, plecând spre Roma pe o navă încărcată cu cereale din mănoasele câmpii anatoliene, orașul decade rapid după un cutremur din sec.III, apoi vine Ciuma lui Iustinian din sec.VI când moare peste ⅓ din populația locală;  rapid și dramatic se prăbușește Myra la început de sec. IX, nefăcând față atacurilor arabe și apoi ale turcilor selgiucizi.  A rămas un loc în adormire sub tone de aluviuni pe care nici o administrație nu a mai avut fonduri sau dorință de a le înlătura. Aici au rămas totuși o vreme locuitori de etnii diferite, cei mai mulți greci. Ei au trăit marea dramă, dacă pot spune așa, a Tratatului de la Lausanne din 1923 când întreaga Anatolie a fost anexată Turciei (pentru cei care mergeți des în Grecia, la Nea Karvali, aproape de Kavala, este un frumos și interesant muzeu al grecilor  veniți din Turcia. Merită un popas.)

Astăzi Myra antică este puțin decopertată, majoritatea clădirilor istorice se află sub pământ. Scoaterea lor necesită bani, foarte mulți bani în primul rând.

Sunt însă decopertate Amfiteatrul – cel mai mare din zona Lycia – apoi mormintele sculptate în stâncă și nu în ultimul rând, cel mai căutat loc de aici, Biserica Sf. Nicolae.  Le-am vizitat pe toate trei, sunt apropiate. Voi începe cu povestea, atât cât o știu eu, a bisericii Sf. Nicolae, urmând ca în alt articol să povestesc puțin despre primele două obiective istorice și turistice.

Sfântul Nicolae sărbătorit în lumea creștină pe șase decembrie este cel care potrivit legendei, vine seara când copiii deja dorm și aduce daruri pe care le pune în ghetuțe sau ciorăpei, doar dacă micuții au fost cuminți tot anul. Dacă nu, copiii găsesc dimineața o nuielușă 😅, azi simbolică după cum ar fi legea, cândva….ruptă din Rai !! Dar Sf. Nicolae e bun, nuielușa e doar un simbol, o atenționare. Tot după legendele minunilor săvârșite de el în viața pământeană, este ocrotitorul marinarilor, al fetelor de măritat, al văduvelor, al celor pedepsiți pe nedrept.

                                       

În drum spre  Myra, ne-am amintit ce știam despre acest sfânt, am ascultat și ce ne-au povestit simpaticii noștri ghizi Ümit  şı Ginghiz așa că, ajunși acolo, nu ne-au întârziat decât coada de la controlul de securitate și grupul mare de ruși care zăboveau să se roage la un sarcofag gol. Dar să vedem puțin din chiar puținul care se cunoaște despre acest sfânt și apoi să pășim în biserică.

Dacă vă uitați pe Wikipedia, constatați că despre viața Sf. Nicolae se știu foarte puține, fapte în general nedovedite temeinic. La fel și despre rămășițele sale pământești despre care se știe că sunt la Bari. Dar nimic nu e sigur. Chair nici biserica nu este categorică în susținerea datelor despre sfânt.  Născut la Patara, probabil între 260 și 280, nu se știe sigur anul, copilul Nicolae a trăit într-o familie înstărită de nobili de origine greacă. Din păcate părinții i-au murit de ciumă când el încă nu atinsese vârsta maturității. Educat în milostenie față de oameni și învățat să citească Scripturile încă de la vârsta de cinci ani, a urmat cele mai bune școli ale vremii, apoi  și-a donat aproape toată averea celor săraci și bolnavi iar el s-a retras spre slujirea lui Hristos la mânăstirea din Patara unde episcop era un unchi. Aici a devenit preot și a început viața sa de ascet și predicator pentru învățăturile lui Isus. Ajunge episcop la o vârstă foarte tânără când cutumele nu-i permiteau asta. Dar legenda spune că Isus l-a convins în vis atât pe episcopul bătrân, spunându-i  că primul bărbat care intră în biserică să fie uns cu acestă funcție dar la convins și pe Nicolae care nu-și dorea scaunul episcopal, punându-i o Evanghelie în mâini. Asta e povestea care circulă, nimic scris, nimic dovedit. Se spune că ar fi fost o scriere a unui călugăr dar care s-a pierdut. Măcar biografia e aproape unică !

                 

                

                 

                 

               

Erau anii de cruntă prigoană a creștinilor în Imperiul Roman iar Sf. Nicolae a apucat timpurile grele impuse de  împăratul Diocletian adepților lui Isus așa că a făcut și închisoare undeva prin anii 303 – 304, poate ceva mai mult până la Edictul din Milano (313, sfârșitul oficial al prigoanei creștinilor).

Cetățile asiatice, de altfel ca și cele europene ale imperiului, erau patronate de zei. Patara de Apollo iar Myra de Artemis Eleutheria, o zeitate hibridă între Cybele și Artemis a grecilor cretani. La fel ca la Efes și Hierapolis despre care v-am povestit deja, cultul zeiței Artemis  era și aici grandios, cu un templu măreț, cu festivaluri orgiastice, cu pelerini veniți din toată Asia Mică. Sf.Nicolae a reușit să strice acest cult, ba mai mult, a convins oamenii să distrugă templul Artemision, așa că astăzi nu s-a mai găsit nimic din el. Se spune că furia oamenilor conduși de sfânt a fost atât de mare că toate pietrele, chiar și temelia, au fost scoase și refolosite la construcții creștine. Ceva gen distrugerea Palmirei în zilele noastre.   Pentru noi cei doritori de istorie a umanității, fapta asta nu a fost bună.  Se pare că sfântul a participat la Sinodul Ecumenic de la Niceea în anul 431 dar cele mai plauzibile documente nu-l menționează. Sunt interpretări cum că ar fi fost dar având o atitudine violentă față de un membru eretic pe care l-a pălmuit, împăratul i-ar fi retras însemnele de episcop, mitra și omoforul din jurul gâtului. Nimic nu este sigur totuși despre viața lui în afara faptului că a fost episcop de Myra. A murit la o dată necunoscută, probabil în anul 343 sau 345 dar nu se știe sigur. Este sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie, unii cred că este ziua când  a murit, așa cum lasă să se înțeleagă scrieri foarte noi. De fapt 6 decembrie a fost data când i se arată în vis împăratului Constantin și-i spune să-i ierte pe cei trei ostași condamnați la moarte. Se spune că împăratul s-a speriat de vedenie și a introdus sărbătoarea în calendarul creștin.

Scrieri despre viața sfântului totuși nu s-au găsit decât începând cu sec. IV. Pe de altă parte nici lucrări teologice sau de altă natură scrise de Sf.Nicolae nu există, nimic. Se știe doar că un episcop a zidit o biserică în Myra dedicată sfântului. Tot din acel secol se răspândește numele lui, fiind dat la naștere copiilor. Nicolae vine, după cum spun ortodocșii , de la nicao, a birui, a învinge și laos popor, deci biruitor de popor.

Încă din sec. IV se vorbea despre minunile Sf. Nicolae și au început să circule multe legende. Se pare că prima este adevărată, cea mai credibilă,  atunci când tânăr fiind a dăruit trei pungi cu aur unor fete sărmane ce nu se puteau mărita din cauza sărăciei și riscau să ajungă prostituate. Apoi a fost salvarea marinarilor pe timp de furtună când Nicolae a poruncit mării să se calmeze. A fost minunea cu cei trei copii uciși de un măcelar pentru a le vinde carnea dar pe care Nicolae i-a înviat, apoi salvarea cetății de la foamete, însănătoșiri, multe altele.

             

             

              

               

Zona Lichiei sau Lyciei  a cunoscut de-a lungul secolelor următoare  morții Sf. Nicolae multe atacuri ale arabilor și turcilor selgiucizi. Așa se face că în 1087, 62 de comercianți din Bari au reușit să ia resturile pământești de la  biserica din Myra și să le ducă în orașul lor unde, special pentru a le adăposti, s-a construit biserica San Nicola. Și aici povestea e neclară, se spune că și venețienii au apucat ceva sau, după alte scrieri că ar fi fost împreună cu cei din Bari. O chestie pe care n-am înțeles-o la creștinism, de ce trebuiesc împărțite bietele oscioare atâta timp cât religia mea îmi spune că întreg corpul unui creștin care și-a pierdut viața trebuie să ajungă în țărâna din care s-a format !?  Din tocul cizmei italiene oscioarele s-au răspândit bucăți mici în toată Europa occidentală dar și la noi. Biserica Sf. Gheorghe Nou din București, la Km 0, are din anul 1599 sau 1600 ca dar din partea lui Mihai Viteazul, mâna dreaptă a Sf.Ierarh Nicolae al Myrei, ferecată în argint :     „mâna dreaptă a Sf. Nicolae, în argint poleită şi împodobită cu diamanturi“, dăruită de „Io Mihail Voevod şi Doamna Stanca … în anul 7408 (1600), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie“.  Legenda spune că voievodul român a purtat această mână la piept în timpul bătăliei de la Călugăreni, după ce cu greu a reușit să o cumpere pe două pungi cu aur. Altă variantă este că i-a fost dăruită chiar de Cardinalul de Bari. Mână stângă este în Franța, plus că au mai rămas câteva oscioare, se crede, la mormântul din Myra și care azi  se află în Muzeul din Antalya.

Pe vremea când a murit Sf. Nicolae, romanii încă dictau în Asia Mică. Așa se face că morții trebuiau îngropați după legea romană, adică în afara localității. Dar când creștinismul a devenit religio licita s-au putut construi biserici multe. În sec. VI se ridică o biserică, se presupune  peste mormântul Sf.Nicolae. Avea să fie renovată sau reconstruită în sec. IX, apoi în sec.XI și mărită cu o mânăstire care adăpostea pelerinii veniți să se roage. Care mânăstire a avut de suferit în timpul atacurilor turcilor selgiucizi. Clădirile pe care le vedem azi sunt resturi ale celor ridicate în sec.IX – XI și care în a doua jumătate a sec. XIX au fost parțial refăcute din ordinul țarului Rusiei, Alexandru al II-lea care pur și simplu a cumpărat clădirea căci Rusia, la creștinare l-a ales ca sfânt protector pe Sf. Nicolae. Țarul Nicolae al II-lea apucă și el să o renoveze  foarte puțin la început de sec.XX, înainte de cumplita lui moarte.

             

Cercetată mai amănunțit de arheologi în sec.XX după ce i-au fost înlăturate și alte depozite de mâl adus de inundații, este înscrisă pe o listă provizorie a patrimoniului UNESCO, fiind considerată a treia clădire de importanță bizantină din Anatolia.

Biserica este destul de mare și impunătoare. Piatra din care a fost ridicată păstrează în pronaos și pe pereții exteriori ai curții semnele primilor creștini. Pavimentul este în majoritate din marmură multicoloră și lucrat ca adevărate covoare de piatră. Pictura foarte veche se mai păstrează în unele locuri și a fost recondiționată în mileniul acesta. Altarul mare este impresionant. Foarte înalt, lucrat în piatră, cu o cupolă ce probabil la începuturi a fost bogat ornată. Aici s-au găsit câteva obiecte valoroase, majoritatea fiind recondiționate și expuse la muzeul din Antalya, alături de o cruce pectorală, de lămpi cu ulei  și de un scaun episcopal cu un model foarte rar. Un alt altar păstrează mai bine pictura veche și pe cupolă sunt pictați cei 12 apostoli. De sub altar pleacă un tunel al cărui capăt și utilitate încă nu s-a aflat.

În fața bisericii este o statuie mare înfățișând pe Sf.Nicolae. Deși tânără biata operă de artă, a avut ceva aventuri. După schimbările politice de la sfârșitul sec.XX, rușii au început să vină masiv la Myra la biserica Sf.Nicolae. Și au dorit să contribuie cu ceva la faima bisericii așa că s-a făcut colectă publică pentru o statuie. Ea a fost lucrată în 1999 la comanda Moscovei de artistul  basarabean Grigori Potoțki considerat cel mai mare sculptor în viață al rușilor. Este dezvelită în prezența primarului Moscovei și a autorităților locale în anul 2000. Cinci ani mai târziu, la alegerile locale religia creștină este înfierată, doar se știe, religia e o marfă bună de schimb pentru a obține voturile din popor. Primarul dă jos statuia de bronz, oprește însă globul pământesc care era soclul de fapt și pe acesta montează un Santa Claus roșu, de plastic, producție Coca-Cola !!! Ba cere și moaștele de la Bari ! Dacă Vaticanul nici nu l-a băgat în seamă, rușii nu s-au lăsat ci au agitat lumea creștină internațională și au obținut statuia de bronz, nu și soclul sub forma globului pământesc. (scria   Lumea Credinței, preluând un articol din Pravda).

Povestea plasticului roșu american, grotesc în acel loc,  are o legătură cu Moș Crăciun și Moș Nicolae, doar ultimul l-a generat în lumea comercianților pe primul. Dar asta e altă poveste, pentru zilele Nașterii ….

După cum mulți știți, teritoriul Asiei Mici ce aparține acum Turciei, este o adevărată comoară a istoriei umanității iar Turcia face ceva eforturi pentru a scoate la lumină ce se poate din orașele antice și astfel să mai taie câteva noduri gordiene din istoria noastră.  Îmi veți spune că din interes comercial. Nu cred că doar acesta primează dar și de ar fi așa, pentru noi tot e bine.

De-a lungul timpului s-a pus întrebarea cum ar fi arătat la chip Sf.Nicolae, dacă icoanele îi redau corect figura. Din mai multe motive doar acolo știute, Vaticanul a profitat de reparațiile la cripta sfântului și a comandat un studiu antropomorf unui profesor criminalist de la Universitatea din Bari. Studiile făcute cu o echipă internațională au durat ani, au fost reluate cu tehnica modernă de după 2010 și au reieșit două figuri ușor diferite. Cea de a doua, mai nouă,  duce la figura unui grec autentic de aproximativ 60 de ani. Deci părea că totul este în ordine. Dar…     În 2017 o echipă de cercetători turci a descoperit sub mozaicurile bisericii Sf.Nicolae din Mira ceva care ar putea schimba ceea ce știm azi despre sfânt. Cercetate cu tehnică modernă, podelele bisericii se pare că ascund niște construcții foarte, foarte vechi. Se bănuiește că acolo ar fi biserica primă în altarul căreia a fost îngropat sfântul :    „Noi credem că acest altar nu a fost deloc avariat, dar este destul de greu să ajungem la el, deoarece pe podea sunt mozaicuri”, a declarat pentru Hurriyet Daily News șeful Autorității Monumentelor din Antalya, Cemil Karabayram. „Am obținut rezultate foarte bune, dar adevărata muncă începe acum”, a spus el. Templul este momentan inaccesibil din cauza pavimentului de piatră care îl blochează. „Vom ajunge jos și poate vom găsi trupul neatins al Sfântului Nicolae”, a spus el.

Arheologii bănuiesc că oasele furate de aici și care de aproape un mileniu se află în biserica din Bari, ar aparține de fapt unui alt preot, necunoscut și în confuzia creată de incendiul produs atunci în biserică, marinarii sau comercianții au deschis alt mormânt. Cu atât mai mult cu cât era o adevărată luptă cine să ia osemintele, venețienii sau cei din Bari !  Vom vedea peste câțiva ani rezultatul cercetărilor. Dar dacă acolo sunt cu adevărat rămășițele pământești ale Sf. Nicolae, mă îndoiesc că statul turc va lăsa să-i mai scape comoara din mână sau poate va face un troc mai mult decât avantajos…. Pe de altă parte mă întreb cine poate stabili corect dacă ce vor găsi în viitor sau ce este acum prin bisericile lumii sunt oase ale celui drag copiilor, marinarilor, păgubiților, fetelor de măritat ….Pentru rămășițele pământești ale Sf. Nicolae nu există posibilitatea studiului ADN.

Myra, satul de acum, are de oferit și alte locuri ce amintesc antichitatea și rotația lumii. Până să ne cumințim așteptându-l pe Moș Nicolae sa-și schimbe costumul verde cu cel roșu al lui Moș Crăciun,  ne vom plimba curând printr-un loc al umbrelor, mormintele lyciene.