Umblăm prin lume în lung și-n lat, vizitând muzee, locuri istorice și admirând felul în care popoarele își cinstesc eroii. Ba îi cinstesc și pe eroii națiilor care au pus umărul la binele țărilor din care fac parte. Și pentru acest fapt îmi place să mă pierd prin ținuturile vecinilor noștri bulgari. Și când aceste locuri îmi ating inima, sufletul meu românesc, îi apreciez și mai mult pe locuitorii de azi din sudul Dunării.
De mai mult timp ne propusesem ca la unul din drumurile prin Bulgaria nordică să facem un popas la Pordim dar timpul mereu a fost dușmănos, nu și în anul 2017 când, venind dinspre Sofia la orele prânzului, am ales să ne abatem din drumul spre casă pentru a vedea mica localitate. Așa că din E83 ne-am abătut pe drumul local 3402, o șosea îngustă plină de tir-uri (aveam să pricepem că pline de cereale) și după cam 7 km ne-am trezit în fața barierei căii ferate, locul de intrare în comună sau poate orășelul Pordim. După puțin timp am reușit să trecem cu grijă peste șine, un loc nu prea bine amenajat și apoi, conduși de mult prea vorbăreața Sofia am ajuns în “centru”, în încercarea de a găsi o mehana, o terasă ceva unde să ne potolim întâi foamea. Nici gând! Două mici locații cu rol alimentar erau bine închise, o mașină de poliție cuminte și goală avea rol de sperietoare și dacă am văzut 3 localnici prin zonă au fost prea mulți. Așa că am negociat cu Sofia să ne ducă spre una din cele două case muzeu, o negociere inutilă căci Pordim este atât de mic încât și fără ghidaj ajungi la porțile locurilor pentru care puțini turiști se abat din drumul principal E83. Căci această localitate mică, ridicată se pare la rang de oraș deși este departe de așa ceva a fost cândva, în sec. XIX locuință de campanie militară pentru un împărat rus și un viitor rege al României.
Casa muzeu Alteța Sa Regală Karol I sau cum omul sfințește locul

Casa muzeu Alteța Sa Regală Karol I este situată pe ulitsa Ivan Bozhinov sau drumul local 3501. În drum spre aceasta ne dăm seama că este luni, o zi când muzeele sunt închise de obicei dar sperăm că poate totuși. Ajunși în fața curții mari cu gard spre două străzi, vedem poarta deschisă și ne bucurăm degeaba. Mergând la căsuța din dreapta porții de intrare, acolo unde ușa era deschisă, ne întâmpină o imagine dezolantă, un interior plin de unelte, coșuri de nuiele și un muncitor cu care ne înțelegem destul de bine totuși. De la el aflăm că nu ne poate da informații despre muzeu, închis la acea oră dar că putem sta cât vrem în parc. Se pare că era omul care se îngrijea de curte. Și care, de fapt, avea magazia chiar în casa originală care a fost locuința și locul central de comandă a armatei române a regelui Carol I al României, pe atunci doar domnitor. Casa în care este în prezent muzeul Carol I (acolo pe placă este Karol I), a fost clădită între 1904-1907 special pentru colecțiile donate de armata română sau din alte surse locale. Se pare că din obiectele expuse în interior și pe care n-am reușit să le vedem, regelui Carol I nu i-a aparținut decât patul de campanie pe care a dormit 26 de săptămâni la rând.
Curtea casei este, așa cum spuneam, mare și destul de bine îngrijită. Aici sunt 4 tunuri rămase din timpul războiului iar în fața muzeului, casa cu ceardac, cineva a scris din pietre colorate inițialele K.I. (Carol I), glorie eroilor… și altele pe care nu am reușit să le înțelegem deși sunt cu litere latine. Cu fața spre casa-muzeu sunt două busturi, maiorul Gh. Șonțu și sergent post-mortem Ion Grigore Alucăi.
Maiorul Gh. Șonțu
Maiorul Gh. Șonțu este un nume de erou atât de cunoscut încă de pe când eu eram pe băncile școlii. El a fost comandantul batalionului românesc ce avea greaua misiune de a cuceri rezistenta redută Grivița din mâinile puhoiului turc condus de Osman Pasa. Victoria acelei lupte unde au căzut mulți români a fost ultima zi de viață pentru maiorul Șonțu, el fiind mereu în linia I, ca un exemplu, în fruntea soldaților săi. S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților! nota un ziar românesc, anunțând și moartea maiorului Șonțu alături de mulți soldați din subordinea sa.
Sergent post-mortem Grigore Ion Alucăi
Al doilea bust este se pare al sergentului post-mortem Grigore Ion Alucăi, se spune cel ce a urcat drapelul românesc pe reduta Grivița înainte de a fi ucis de turci. Legenda celui de al doilea bust este mai lungă, se pare că au fost doi soldați Grigore Ion, al doilea zis al Buriașului, cel care alături de colegii din batalionul II Vânători au capturat și drapelul turcesc de pe redută. Pentru a se evita discuțiile inutile s-a ajuns la înțelegerea că Ion Alucăi să reprezinte eroismul dorobanților și vânătorilor români căzuți în aceste locuri.
Prin negura istoriei unui război
Cele două busturi originale din 1907 au fost furate în 1990 dar statul român le-a refăcut în anul 2016 și au fost dezvelite în prezența președintelui de atunci (și de azi) al țării noastre, în cadrul unei ceremonii organizate de guvernul bulgar. Tot aici inițial a fost și bustul regelui Carol I dar care, după 1990, din motive de siguranță a fost mutat de statul bulgar la Plevna. Să sperăm că v-a fi readus sau ridicată altă statuie aici la Pordim pentru regele nostru care a acceptat cererea Rusiei de a o scuti de o rușinoasă înfrângere militară, a declarat independența țării la 9/21 mai 1877. Vizionar și excelent militar, Carol a redistribuit tributul către Înalta Poartă spre înzestrarea rapidă a armatei române în fruntea căreia, în rolul legal de comandant, a trecut Dunărea. Și a fost cu adevărat cel care a schimbat soarta războiului ruso-turc.
Aici este de amintit că rușii inițial ne-au refuzat ajutorul armatei, dorind să obțină singuri victoria dar s-au lovit de puternica și numeroasa oaste a lui Osman Pasa. O telegramă cifrată, cu adresant în limba franceză, din partea Marelui Duce Nicolae Nicolaevici, fratele țarului Alexandru al II-lea către principele Carol I este edificatoare:
Prince Charles de Roumanie à l’endroit où se trouvera:
Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele. Nicolae

Comandantul rus este astfel obligat să ceară ajutorul românilor, fapt prevăzut de Carol care a pus și susținut condiții dure, acceptate în final de ruși. Printre ele era și comandă unică românească pe un sector de front separat iar cum prințul de Hohenzollern nu putea să fie sub comanda unui general, din oricare armată ar fi fost, parte din trupele ruse au intrat sub comanda regelui nostru. Istoria amănunțită și foarte interesantă pentru noi este ușor de citit pe net și chiar merită efortul. Cum deosebit de important este și parcursul acestei telegrame istorice în baza căreia Carol I a intrat în războiul ruso-turc și a salvat cumva armata țarului. Aflați pe net cât de dorită a fost această telegramă de către sovietici și cât au căutat-o după 1945 prin arhivele noastre. Era însă bine zidită alături de o parte din tezaur.
Condusă cu hotărâre și deosebita iscusință militară a prusacului Carol, la acea dată Principele Carol, armata noastră avea să aducă faimă României, independență față de Înalta Poartă și să realizeze visul viitorului rege, obținerea Dobrogei cu ieșirea ei largă la Marea Neagră. Împlinire încă invidiată de riverani.
Dacă vreți să aflați mai multe despre acele momente dramatice, vă recomand să citiți pe acest blog.
Chiar dacă noi nu am putut intra în muzeu, doar faptul de a vedea plăcile cu numele regelui nostru pe pământ străin, a eroului Gh. Șonțu, gardul metalic al parcului având pe porți inițiala lui Carol I, sentimentul că undeva, în istoria noastră am fost atât de importanți, ne-a mulțumit că am ajuns aici.
Pe lângă Casa Marelui Duce Nikolai Nikolaevici doar am trecut, nu am oprit căci era și ea închisă. La fel și biserica comunei, o clădire frumoasă refăcută după războiul din 1877 – 1878 cu sprijin rus și român. Ea are 6 clopote donate de țarul Alexandru al II-lea în anul 1879 alături de icoane rusești, obiecte liturgice și haine preoțești, în semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la populația locală. Tot cu bani rusești s-a ridicat noul turn clopotniță iar regele Carol I a oferit în dar bisericii două lampadare mari.
Pordim, prin istorie
Pordim, localitatea de azi, are o istorie lungă în antichitate, dovedită de urmele găsite în pământ dar prima dovadă scrisă este din sec. XV, perioadă când avea și numele de Rupcha și Pordam, nume abandonate din sec. XVI. Parte a Imperiului Otoman ca de altfel teritoriul bulgăresc tot, Pordim are momentul de glorie în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878 când, în octombrie 1877 în două case din sat se stabilește punctul de comandă al armatelor ruse și române, respectiv Marele Duce Nicolai, pentru puțin timp și țarul Alexandru al II-lea dar și Alteța Sa Regală Carol I, viitorul prim rege al României. Dacă pentru țar casa a fost doar din pământ bătătorit, casa în care a locuit Carol I a fost pe fundație de piatră. Aici, în cele două case au fost ținute importante consilii de război, aici s-a conceput tratatul semnat la San Stefano, tot aici a fost un important spital de campanie – mai mult în casa țarului – și mai apoi loc de triere pentru soldații români și ruși răniți grav, ce trebuiau trecuți Dunărea. Și nu lipsit de importanță, după cucerirea Plevnei s-a instalat primul telegraf din Bulgaria, întâi militar apoi lăsat spre folosință civililor.
După eliberarea Bulgariei, la început de sec. XX, la inițiativa unor localnici bulgari se înființează Comitetul țarului Alexandru al II-lea Eliberatorul, ocazie cu care se cumpără de municipalitate cele două case în care au stat țarul Rusiei și Carol I, se cumpără și proprietățile din jur, se amenajează cele două muzee iar la 3 septembrie 1907, în prezența lui Ferdinand I, viitorul rege al României și a membrilor curții imperiale ruse, se inaugurează cele două muzee din Pordim, Marele Duce Nikolai Nikolaevici, numită așa după comandantul armatei ruse și casa Alteța Sa Regală Karol I. De atunci cele două muzee se vizitează gratuit, ca o recunoștință pentru eroii căzuți în acest război crunt, ca să amintească generațiilor viitoare despre eroismul și dăruirea populației locale alături de soldații ruși și români.
Am urmat ceva drumuri locale din afara Pordimului, altele decât cel pe care venisem, în speranța că vom putea vizita monumentele istorice din zonă și una din bisericile sătești pictată de un român. Drumurile sunt proaste, satele sunt de romi turci așa că soțul meu, mare amator de Bulgarie autentică, nu a mai oprit până la drumul principal.
Cunoscând istoria, eroii, tradiția….
Pordim, colțul umil din care s-a născut libertatea Bulgariei, cum spunea poetul Ivan Vazov, este un loc ce merită trecut pe lista popasurilor scurte în vacanțele noastre căci, așa cum scria N.Iorga,
….cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai altruiști, mai iubitori de oameni și viață.
Carol I, Regele de Oțel, alături de soldații români ce au luptat la Plevna, Grivița și în tot acel război, a fost un erou onorat de vecinii noștri bulgari. Prin el, și noi, românii.
Pordim se află la o distanță de 15 – 20 km de Plevna, 132 km de Ruse și 70 km de orașul românesc Turnu Măgurele, deci este ușor de vizitat mai ales pentru cei ce se opresc mai mult timp în frumoasa regiune Lovech. Din intersecția cu E83 până la muzeu, în funcție de calea aleasă, sunt cam 5 – 8 km dus.
Programul muzeelor, afișat la ușă, este 8 -12 și 13 – 17 de luni până vineri. Că nu se respectă este dovada că noi am fost și erau închise. Pe ușă e un număr de telefon dar nu a răspuns nimeni apelului. Nici nu cunosc dacă ar ști altă limbă decât bulgara.
Vă recomand fără ezitare să vă abateți puțin din drumurile voastre spre Grecia, să poposiți câteva minute în curtea acestei case și să vă amintiți că este singurul muzeu din lume dedicat exclusiv comandantului armatei române care, alături de soldați, a scos țara de sub jugul otoman. Și sper să vă fie de ajutor ce am povestit aici. Dacă aveți completări, cu mare drag le aștept.
Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îți oferă întotdeuna o poveste de spus.
– proverb ebraic –
Multumesc pentru lectia de istorie si pentru ca am descoperit un loc nestiut de mine. Tot timpul ai articole bine documentate!
Și eu îți mulțumesc dar si tu ai articole extraordinare, pe gustul meu.
Vacanțe frumoase să ai!
Ce articol frumos și documentat. Foarte multe informatii pe care nu le știam le-am aflat astăzi de la tine. Nu am fost niciodată acolo dar îmi propun să merg, pentru că este aproape si este interesant să ne.cunoastem istoria și astfel.
Mă bucur că ți-am dat o idee de popas. Este un sătuc unde nu ai ce face mai mult de două ore, dacă reușești să
intri în cele două muzee. Vom încerca și noi să ne abatem iar pe acolo, poate reușim să vedem mai mult.
Vacanțe frumoase
Un popas interesant peste timp.
Da, un popas interesant în istoria noastră și mai ales interesant pentru că Bulgaria comunistă a păstrat
vie amintirea eroilor români în frunte cu prințul din război, viitorul rege Carol I al României.
Mi-a placut articolul, putina istorie locala (sau aproape locala) nu strica niciodata. 🙂
Mulțumesc Răzvan. Este istoria noastră, a românilor și a unei armate deosebite, organizate și instruite într-un timp
extrem de scurt și de dramatic pentru Europa dar mai ales pentru Balcani. A fost primul moment istoric care a arătat
că dacă avem conducători destoinici, răzbim. Și este deosebit pentru că într-o Bulgarie comunistă amintirea unui rege
român de etnie germană n-a fost batjocorită, ba din contră.
Bună Elvira! Felicitări pentru ocol – chiar și numai pe dinafară, obiectivele istorice de aici eu le găsesc spectaculoase și zic eu că merită vizitate… Ref la programul de vizitare: ghidul este o doamnă bulgară care într-adevăr cunoaște numai limba bulgară. Ea este de găsit într-o căsuță mică, albă (ca o cabină de pază) din spatele fostului Cartier General Rus, cel din centru. In cazul că la acel număr de telefon afișat nu răspunde nimeni, rugați oricare persoană din sat să vă ajute – în cazul meu, un domn localnic de etnie rroma a fost foarte amabil și chiar el s-a oferit să ajute văzându-mi interesul. El chiar a adus-o pe doamna ghid de acasă, cu mașina lui, fără a accepta nici o răsplată în schimb – pur și simplu omului i-a făcut plăcere. In plus, a ajutat și la traducere, pentru că știa un pic de engleză. Bulgarii sunt peste tot bucuroși de oaspeți și cred eu că lacunele din asigurarea programelor de vizită sunt doar din cauza faptului că sunt extrem de puțini vizitatori aici. Toate cele bune!
Mulțumesc mult pentru completări. Vom reveni acolo, așa ne-am propus. Îndrăgim mult Bulgaria, poposim pe acolo de câte ori putem și preferăm de multe ori locuri mai puțin umblate. Călătorii frumoase!