Continuare de la → 📖

Thassos după Corfu! Interesant, deși știam bine insula, credeam că nu vom fi încântați, că totul va fi gri și trist. Ei bine nu a fost așa, din contră. Deși  turiștii nu prea se înghesuiau la sfârșit de mai, deși era puțin mai rece, magazinele nu erau deschise toate, Thassos ne-a primit bine, parcă eram acasă între mulții greci, bulgari și sârbi ce profitau de plajele libere și tavernele cu ospătari mai puțin obosiți. Ne-am dus direct la Potos la deja cunoscuta pentru noi Vila Irida și în special la Georgios la tavernă, primul vizitat și care ne-a întâmpinat râzând de parcă ieri plecasem de acolo. Am mâncat, am lăsat bagajul în cameră și am plecat să vedem ce e nou. Doar apusul era altul decât anul trecut, îmbătrânise și soarele cu un an, ca și noi, doar că pe fața lui nu se prea vedea. Sau n-am observat noi!

A doua zi am plecat în deja obișnuitul tur de insulă, să ne luăm uleiul, dulciurile și măslinele, să vedem marea pe parte răsăriteană, să admirăm pietrele acelea roșietice și marmura cu vinișoare subțiri, multe altele.

Thassos este o insulă cu o cultură foarte veche, locuită din paleolitic, pe aici s-au perindat civilizații dominante trace, macedonene, otomane și grecești, alături de genovezi, venețieni, persani și slavi. Insula a avut o viață înfloritoare înainte de Evul Mediu dar a fost sărăcită și pustiită de ocupațiile arabe din sec IX și de otomanii instalați aici în sec. XV, cei care-i ziceau Tasoz (Tașioz). În timpul acestei ocupații, un mare necaz pentru puținii locuitori rămași aici au fost atacurile piraților, fapt ce avea să schimbe importanța satelor și vetrele localnicilor.

Turul nostru de insulă a început din Potos, locul unde eram cazați. Dar nu am mers doar de-a lungul șoselei ci am intrat în unele locuri și pe drumuri laterale, prin pădurile de pini, să admirăm marea de sus.

Înconjurul insulei, un drum aproape în cerc, pe o șosea asfaltată și destul de bună, este de maxim 100 km (unele informații sunt de 93, altele de 98 km dar diferența este mică și nesemnificativă). Când am plecat de acasă din România aveam în valiză și programul transportului în comun, local, KTEL, și prețurile biletelor pe diferite distanțe, eram informată despre locurile de unde se iau biletele, despre stații și tot ce consideram eu necesar. Dar dragostea de mașină a soțului a fost atât de puternică încât nu s-a lăsat dus cu KTEL-ul ci și-a luat propriul cal, el pierzând astfel câteva peisaje frumoase.

Astris

Astris satul cerului înstelat, este prima localitate pe lângă care am trecut – la 5 km de Potos și 45 km de capitala Limenas, de fapt o mică peninsulă. Noi ne-am oprit anul acesta în afara satului, sus pe pantele cu pământ și piatră roșietică. Am fost anul trecut în sat, este rustic, cu căsuțe de piatră, priveliștea este însă deosebită, spre mica Insulă a Sirenelor sau Astriotiko, numită și Panagia. Astris este un vechi sat de coastă din care locuitorii se retrăseseră în perioada de glorie a piraților, stabilindu-se prin Theologos. De aici coborau noaptea pe drumurile caprelor în satul de pe marginea mării pentru a lua măsline și fructele ce creșteau în livezi, drumurile lor fiind luminate doar de stele. De aici și numele satului dat de localnici, satul „cerului înstelat”, Astris. Are plajă, se zice frumoasă, Psili Ammos – a nisipului fin -dar nu am fost, deci nu pot să vă spun cum este.  În zona țărmului, în adâncuri, acum peste șase ani s-au găsit ruinele unui oraș antic și de atunci se tot caută acolo artefacte care ar putea să-i dezvăluie identitatea, loc despre care se tot vehiculează aceeași legendă a Atlantidei.  La Giola nu am fost anul acesta.

Mânăstirea Arhanghelului Mihail

 Mânăstirea pe care o cunosc toți iubitorii de Thassos, a fost locul următoarei noastre opriri. De fapt  vroiam să cumpăr o lampă care funcționează cu petrol, corpul din porțelan frumos pictat de maici și sticla cu model din lucrătură. O văzusem cu un an în urmă dar atunci nu-mi încăpea în portmoneu. Dar n-a fost să fie, curtea era plină de turiști, în micuța biserică veche la fel lume, magazinul ce avea o codiță deja formată nu s-a deschis și nici nu părea a se grăbi maicile, așa că am amânat achiziția sine die. Și anul acesta am dat ocol curții, am căutat să fur ceva fotografii – în mânăstire fotografiatul este interzis – am dat ocol muzeului închis și acum și cam atât căci două maici aveau adevărați ochi magici. Despre muzeul pe care l-am privit de fiecare dată prin geam, se spune că este făcut din donațiile celor ce poartă numele de botez Mihai și care sunt sau au fost militari, polițiști, pompieri, căci arhanghelul Mihail este un sfânt militar al „oștilor cerești”.

Mânăstirea Arhanghelul Mihail – cam 33 km de Limenas – ridicată pe o stâncă cu vedere superbă la marea Egee și la muntele Athos când este senin, a aparținut de comunitatea Athonită, nu se știe când și cine a ridicat-o dar prima atestare oficială este din 1287 deși legenda spune că în 1080. Pe peretele vestic al lăcașului vechi este menționat anul 1835 pentru reparații. În 1927, din averile imense strânse de micuța comunitate, au fost donate părți importante la 72 de țărani săraci, după o lege a statului grec. Mânăstirea a fost aproape părăsită atunci, revenirea la viața monahală făcându-se în 1974 când un preot călugăr athonit a refăcut obștea de măicuțe.

În magazinul mânăstirii, anul trecut erau lucruri și alimente bune dar scumpe. Anul acesta am privit doar prin geam, semn de bunăstare a comunității dacă la ce grup era la ușă, nu se deranja nimeni să deschidă.

Aici este păstrat, spune povestea, o parte sau un Sfânt Cui folosit la crucea pe care a fost răstignit Isus și tot aici, am aflat, locuitorii satelor ce au podgorii aduc a doua zi de Paște o icoană a Învierii să stea o noapte în mânăstire, apoi cu alai o duc în satele lor, aceasta fiind cererea către divinitate să le dea ploaie în aprilie, pentru ca viile să rodească. Cred că este interesantă sărbătoarea însoțită de dansurile și cântecele grecilor.

Izvorul care astăzi curge la baza stâncii, inițial era în biserica veche dar turcii au încercat să-l profaneze, scăldându-se în apa lui, după altă legendă să-i otrăvească apele. Arhanghelul l-a omorât pe turc și a secat izvorul din biserică dar a dat drumul apei printr-o peșteră mai jos pe stânci. De fapt legenda spune că acel izvor a țâșnit din stâncă atunci când Arhanghelul Mihail a lovit cu cârja în piatră pentru a-l convinge pe ascetul devenit sfântul Luca să ridice aici o biserică. În apropriere este micuța plajă cu pietre, Livadi sau plaja Arhanghelului, o zonă puțin mai sălbatică ce se poate vedea și din mânăstire.

Se poate intra în bisericuța veche și aprinde o lumânare, în cea nouă nu. De fapt cea nouă este mereu închisă călătorilor, nici nu ai cum să te apropii de ea, de ce nu știu, se spune doar că a fost ridicată cu fondurile donate de întreg munte Athos și este copia mică a Sf. Sophia din Istanbul. Pe cerdacul bisericii este mereu un bol cu rahat de smochine, rodie sau trandafiri și o cană cu apă de izvor pentru turiști.

Aliki

Aliki  este mai mult un sat arheologic, aproape de mânăstirea Arhanghelului Mihail, satul celor puternici, alikies se traduce „cei puternici”. Sau după numele prințesei egiptene Aliki despre care sunt informații foarte sumare dar despre care fiecare ghid vă poate spune câte o altă legendă, inclusiv despre bogățiile fabuloase ce au fost în mormântul ei. Aici se află vechea carieră de marmură a antichității și portul pentru exportul ei. Se crede că un cutremur din sec. VII a pus capăt dezvoltării localității și atunci au plecat și mulți locuitori de aici. Săpăturile arheologice au scos la iveală artefacte importante, alături de resturile celor două biserici paleocreștine ridicate în sec.V. Tot aici s-a descoperit în 1896 primul Kouros – „tânărul „- astăzi expus la Istanbul, acea statuetă reprezentând un bărbat nud cu celebrul „surâs arhaic” și cu urme de pictură policromă; deși s-au căutat și însoțitoarele, Kore, femeile drapate și purtând același surâs, până azi săpăturile n-au dat roade.

Kinyra

Kinyra  este un sătuc vechi de pe vremea fenicienilor care-l numeau Aenyra, pe partea estică a insulei. De aici, trecând prin Potamia, sunt 22 km până la Limenas. Am coborât la plajă doar să admirăm marea, plaja este cu amestec de nisip și pietricele. Este un sat liniștit de unde, de pe malul mării se vede insula privată și unica locuință de pe ea. La 2 km de aici este plaja Paradise, un loc plăcut pentru nisipul alb dar plajă de nudiști.

Potamia şi Skala Potamia

Mergând spre Limenas, următoarea localitate este Potamia, „Râul, la mică distanță – 3 km – de plaja ei, Skala Potamia, „Potamia de lângă țărm” și la 10 km de capitală. Numele satului vine de la râul care traversează zona. Este un sat în pantă, cu locuințe vechi de piatră. Este de spus că aceste locuințe de piatră pe care noi le admirăm azi, au fost ridicate majoritar în sec. XIX, piatra și modul cum a fost lucrată, indicând de multe ori starea materială a proprietarului.

Din satul Potamia drumul duce spre vârful Ypsario, nu am fost atunci dar ne-am oprit la una din biserici și la muzeul sculptorului Polygnotos Vagis. Tarsana este un alt loc interesant în Skala Potamia în port, aici în vechime trăgeau pescarii călugări de la muntele Athos. Astăzi aici este Muzeul de Folclor din Potamia, din păcate era închis anul acesta când am fost noi, pot să vă spun însă că este un muzeu frumos, l-am vizitat în alt an.

Polygnotos Vagis (1894 – 1965) este unul din cei mai mari sculptori moderni ai Greciei, născut și înmormântat în Potamia dar care a trăit toată viața în SUA la New York. Operele sale sunt expuse în toată lumea, 98 dintre sculpturi și 13 picturi sunt însă în Potamia, în fosta casă părintească devenită muzeu din 1981. Acestea fuseseră confiscate de statul grec dar i-au fost înapoiate cu condiția să nu le scoată din țară așa că a recăpătat și casa părintească și a făcut aici muzeul care se poate vizita. Muzeul este în aceeași curte cu biserica.

Skala Potamia este la 3 km de sat, pe malul mării și a apărut cu mult înainte ca zona să devină turistică, din aceeași nevoie a locuitorilor de a se proteja de pirați. Plaja Chrisi Akti – Coasta de Aur – are nisip auriu si fin, de aici răsăritul soarelui se vede mai devreme decât din partea de vest a insulei dar și apusul este mai timpuriu, din cauza munților.

Panagia şi Skala Panagia

Panagia şi Skala Panagia Panagia este un sat de munte pitoresc, cu specific macedonean, cu case albe în general acoperite cu ardezie, la 8-9 km de Limenas, astăzi parte din patrimoniul UNESCO. Locuitorii de pe coasta unde astăzi este plaja au fost nevoiți să se retragă aici acum aproape 300 de ani, pentru a-și proteja bunurile de pirați. A fost capitala insulei pentru scurt timp la revoluția din 1821. Inițial satul s-a numit Anastasio -” cel care răsare” – dar în 1832 locuitorii din Kastoria continentală refugiați aici, ajutați de obștea călugărilor mânăstirii Vatopendi de la Athos, au reconstruit din pietrele templelor antice, pe locul bisericii din sec. XV, arhitectural după tipul kastorian, biserica mare închinată Fecioarei, Panagia, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. De la această biserică s-a schimbat apoi numele satului din Anastasio în Panagia, deoarece locuitorii din zonă, când mergeau la slujbele dese de aici, spuneau că „merg la Panagia”. Biserica are în interior câteva obiecte ce merită văzute. Pe lângă icoana Fecioarei celei Omniprezentă, aici în biserică se află un colț din steagul lui Richard Inimă de Leu, care a poposit pe insulă în drumul spre Ierusalim, în timpul unei cruciade din sec. XIII. Tot aici este o micuță colecție de bani vechi, monede bătute local dar și o colecție de icoane vechi. Dacă nu este slujbă, se pot face poze, noi n-am avut noroc. Dacă sunteți în zonă la 15 august, de marea sărbătoare a satului, puteți mânca în curtea bisericii, după slujbă, „koulbani”, carne fiartă cu grâu pregătită de grecoaice special pentru participanții la slujbă; vă garantez că este bună, deși am mâncat cu altă ocazie.

Dacă întrebați la micile magazine sau taverne, cineva vă îndrumă spre cea mai veche casă de piatră, din 1643, spectaculoasă prin faptul că nu are uși, doar ferestre, despre care, tot localnicii spun că, de frica piraților locuitorii ei intrau în casă cățărându-se pe o funie! Bieții pirați neajutorați! Dar povestea este frumoasă. Pe unde se intră azi, n-am aflat! Poate are doar rol turistic deși arată bine.

Satul Panagia este renumit pentru platanii săi cu scorburi în formă de inimă, cel mai bătrân se zice că are 500 de ani, locul de întâlnire al localnicilor; renumit și pentru izvoarele sale care, comercial sau nu, au o legendă, a dragostei pe viață pentru cei ce beau împreună din apa lor bună.

Cea mai vizitată este însă fabrica de ulei de măsline presat la rece a fraților Sottirelis. De aici cumpărăm în fiecare an uleiul produs la singura fabrică din Grecia acționată de apă, funcțională încă din 1915 când a ridicat-o bunicul actualilor proprietari. Se poate vizita muzeul cu vechile utilaje dar și fabrica nouă iar de la magazin se poate cumpăra ulei ambalat de la sticle de 1/4 l până la bidoane de 5 l, de asemenea cosmetice pe bază de măsline „throuba” și măsline uscate. Alături de frumoasa intrare în magazinul fabricii, este și hotelul Hermes al aceleiași familii, în casa veche cu o terasă în spate, clădire interesant renovată care a cuprins în noile ziduri de piatră locală trunchiuri uscate de măslin.

Din micuța piață cu platani am cumpărat lucruri frumoase si ieftine de la magazinul cu de toate al celor două surori septuagenare, simpatice, vorbărețe și sprintene tare. Tot din satul acesta cumpărăm de obicei cele mai multe dulciuri, de la un magazinaș mic din centru.

Există o parcare mai mare la ieșirea spre Limenas, în partea dreaptă, acolo unde este și stația autobuzelor KTEL.

Plaja Golden Beach sau Chrisi Amoudia este se pare cea mai iubită de turiști dintre plajele de pe toată insula. Nu pot spune multe despre plajele acestei părți de est a insulei, noi preferăm partea vestică unde soarele strălucește mai mult după amiaza. Makryammos sau Makry-Ammos este de asemeni o plajă privată unde intrarea se plătește, pe care am bifat-o doar pentru o impresie, n-am rămas mult timp, de fapt doream să ne lămurim dacă merită o cazare în bungalouri, într-o viitoare vacanță.

Aici în Panagia unii compatrioți de-ai noștri și-au cumpărat case și formează deja o micuță comunitate românească.

Limenas

Limenas Thasou sau Thassos Town,   Limenas, portul în traducere, este capitala insulei, centrul administrativ – comercial și principalul port încă din antichitate, ridicat pe ruinele vechiului oraș antic Thassos. Este un orășel micuț cu populație stabilă puțină, majoritatea provenind din refugiații din Asia Mică; locuitorii numeric sunt mai puțini decât are o comună obișnuită de la noi. Geografic este pe partea nord-estică, între capul estic Evreokastro („Castelul de evrei”), locul venerării în antichitate a zeilor importanți ai Olimpului și azi capela Sfinților Apostoli și capul vestic Pachis, acolo unde este și o plajă frumoasă cu nisip fin.

Aici îmi place să stau pe malul mării și să privesc seara ferry cu luminile lui sau vechile clădiri ale docului – Karnagio. Dar orășelul este interesant pentru zona veche, Muzeul de Arheologie, unul dintre cele mai bune din Grecia și unde se poate admira, printre alte artefacte ce acoperă ca timp sec. VII î. Hr. până la sec. VII d. Hr. un Kouros de peste 3 m înălțime. Apoi este Agora veche (piața), amfiteatrul antic și desigur portul militar și câteva biserici vechi, cu adevărat ortodoxe, Sf. Nikolas ori Vatopedio. De la taverna Mouses din port, priveliștea este și mai frumoasă, probabil celebra retsină thassiană o înnobilează mai mult.

În Limenas sunt mai multe bănci și sediul poliției (o a doua secție este în Limenaria, în parcarea ei puteți lăsa mașina între anumite ore afișate acolo, noi am folosit locul), sunt multe taverne și magazine, de aici pleacă cele mai bune și ieftine ferry spre continent.

Pe drumul de la Panagia spre Limenas, este cariera de marmură, încă activă și care în timp v-a schimba topografia locului, așa cum a fost și cea de la Aliki care, în 14 secole de exploatare a făcut să dispară unul din golfurile insulei. Marmura din Thassos s-a folosit în multe părți ale lumii dar și la amenajarea plajei de Marmură, Saliara (insula de marmură, în limbajul local), plajă care nu m-a dat chiar pe spate, fiind practic artificială.

De data asta  nu ne-am oprit prea mult în Limenas, doar cât a durat urcarea și coborârea de pe ferry.

Skala Rachoni

 De la Limenas, pornind spre partea vestică a insulei, prima localitate mai mare este Skala Rachoni, adică Rachoni de lângă mare sau „de lângă țărm”, la 11 km de Limenas. Aici am oprit să admirăm plaja mare și biserica veche din sec. XIX plasată pe singurul izvor cu apă potabilă din zonă dar și parcul din față. Legenda spune că aici a poposit o femeie bulgară oarbă care s-a spălat cu apa de la izvor si imediat i-a revenit vedera. Azi apa izvorului iese undeva în altarul bisericii Panagia.

La câțiva km spre interiorul insulei este satul Agios Georgios, locul unde mulți englezi și-au cumpărat case. În această zonă a crescut Muhammad Ali, fondatorul Egiptului modern și a ultimei dinastii egiptene ai cărei urmași au condus țara până în a doua parte a secolului XX. Aici se află și cel mai bătrân măslin din insulă cu deja 900 de ani.

Skala Prinos

Skala Prinos este sătucul unde acostează ferry ce duce la Kavala. Am încercat atunci si noi să plecăm de aici căci doream să vedem Kavala dinspre mare dar programul curselor nu a corespuns cu informația primită anterior, așa că am renunțat. Am folosit ruta asta la altă vizită. La Prinos, în fiecare zi de luni se face un târg chiar pe șosea, loc unde vin comercianți, localnici și turiști de pe toată insula, fapt ce îngreunează circulația destul de mult, anul trecut având oarece probleme să străbatem zona pentru a ajunge în port la Limenas. În apropierea satului este o biserică renumită cu o legendă asemănătoare cu a bisericii de la Curtea de Arges, Sf. Panteleimonas, al cărei hram este pe 27 iulie. N-am urcat încă acolo, mereu mi-am propus să ajung în iulie, fapt ce pare aproape imposibil luând în calcul căldura verii.

Aici în sat se zice că este cea mai mare presă pentru ulei de măsline, este centrul apicol al insulei, aici este și centrul de sănătate dotat cu ambulanțe, singurul de pe insulă.

Din Prinos se poate urca în satul Kazaviti, „Casa vinului”. Mereu am amânat să petrecem în acest loc frumos una, două seri sub cerul înstelat. Deja am început să mă gândesc serios la acest loc pentru anul ce vine.

Skala Sotiros

Skala Sotiros este sătucul de pe țărm care cred că poate fi drag pescarilor, căsuțele sunt chiar pe mal, așa ca se poate pescui stând în ” fotoliul din odaie” și citind cartea de pe etajeră. Satul principal este puțin mai sus, la 3.5 km iar numele Sotiros se traduce Mântuitorul. Pentru iubitorii de pietre antice, aici sunt resturi ale unor băi romane foarte vechi dar ce-l face renumit, deocamdată, este aerul deosebit de curat. Și să știți că se simte, eu sunt alergică și aici a fost extraordinar de bine.

Skala Kaliraki

Skala Kaliraki este portul satului Kalirachis, situat puțin mai sus. A fost frecvent locul de acostare al piraților, se spune bulgari, cei care l-au și distrus până la temelii. Dar și pirații italieni au acostat aici și au tăiat pădurile de pin pentru a-și face corăbii. A fost reconstruit și a primit actualul nume, Kalirachi, adică versant bun, vechea denumire fiind Kakirachi, versant rău. Se spune ca sub biserica din sat este un mare lac subteran cu apă bună.

Pentru cei ce iubiți vârful de sezon, canicula, poate nu știți că aici se ține Festivalul Sardinelor, între 14 și 16 august.

Skala Maries

Skala Maries este portul satului din munte, Maries. aflat la 12 km de Skala Maries. Skala Maries este la 30 Km de Limenas si se întinde de-a lungul a trei golfuri frumoase cu trei plaje.

Legenda spune că în sec. VIII, pirații bulgari au omorât toată populația satului, nu au scăpat decât două femei ce au reușit să fugă în munți. Cu ajutorul celor din alte sate, au refăcut localitatea, numele find de satul „celor două Mării”, Maries, căci ambele femei se numeau Maria, un nume foarte des întâlnit la greci.

Drumul nostru de-a lungul țărmurilor nu s-a oprit aici. Ne-am îndreptat spre Limenaria, locul unde am fost de mai multe ori și în trecut, apoi spre Potos și Theologos. Cum toate aceste trei localități au povești frumoase și cum articolul acesta s-a lungit prea mult, voi reveni într-o altă zi să vă povestesc despre ele și despre un alt loc frumos, Kastro, Castelul, despre care vă spun doar că pe 18 ianuarie își sărbătorește patronul, pe Sf. Athanasios, timp de mai multe zile, fiecare vizitator stă atât cât rezistă să bea, mănânce și danseze. Mi-ar place să citesc aici un articol despre această sărbătoare la care eu nu voi participa nicicând, căci așa cum nu iubesc canicula, nu iubesc nici gerul.

Continuare → 📖

%d blogeri au apreciat: