La sfârșitul articolului trecut despre Thassos aminteam de trei localități despre care promiteam să revin cu povești și impresii căci le-am colindat și sunt locuri dragi pe care-mi doresc să le revăd cât mai des.

Limenaria este a doua localitate măricică de pe insula Thassos, prima fiind capitala Limenas / Thassos Town și este pe coasta vestică a insulei, la aprox. 38 km de capitală (dacă vă uitați pe „goagăl” – numit așa de un fost primar de prin București – distanța este de 38 km Limenaria -Limenas și 40 km Limenas – Limenaria). Pentru cei ce vin pe insulă cu ferry de la Kavala, portul este la Skala Prinos, la aproximativ 24 km distanță (eu vă dau distanțele cu aproximație din mai multe motive, unul ar fi că nu am reușit să găsesc aceleași cifre pe mai multe calculatoare, noi ne facem calculul mereu cu plus căci nu știm ce găsim la fața locului și recunosc că nu sunt atât de meticuloasă încât să notez fiecare km parcurs, tot așa cum în taverne uit să fotografiez farfuria cu mâncare înainte de a o începe 😋).

        

Limenaria este o stațiune preferată de multi turiști pentru că aici viața de noapte este la fel de activă ca și cea de zi. Aici este singura stațiune după Limenas unde se găsește agenție sau sucursală bancară cu program 8 – 14 de luni până vineri, în cazul în care aveți nevoie, apoi sunt mai multe ATM-uri decât în celelalte stațiuni (la ultima vizită  însă, pe zona pietonală numărul lor mi-a dat cu minus), tot aici este o secție de poliție din cele două de pe insulă, prima fiind la Limenas, sunt multe taverne, cafenele și baruri, plus că zona pietonală are multe magazine cu suveniruri. Am fost mulțumiți și de magazinele cu de toate din micul orășel, aici am găsit bere mai ieftină decât în partea estică, plus multe obiecte de uz casnic la prețuri sensibil mai mici decât acasă, cu toată pierderea de la schimbul valutar. Dar noi preferăm vizita în luna mai când și prețurile sunt mai mici, motivul principal al alegerii perioadei fiind pentru noi gradele din termometre care ne lasă mai mult timp de colindat.

       

Arhitectura acestei localități nu are nimic spectaculos, un amestec de mai multe stiluri, de materiale diferite, după posibilitățile proprietarului, divers colorate, clădiri nu mai mari de două nivele, câteva moderne cu trei și cam atât.     Limenaria a fost un mic sat de pescari la început de secol XX care nu avea mai mult de 10 case în zona portuară, casele pescarilor. Grosul populației era în satele de munte, Kastro și Theologos. Dar aici, în zona unde astăzi este plaja Metalia se afla o mină și un centru de prelucrare a minereului ce au făcut istorie în timpul antichității, în vremea fenicienilor, macedonenilor și perșilor, mina numită „Kalamina” adică „mina bună”, locul de unde se extrăgeau mai multe metale precum plumb pentru armată dar și argint și zinc. Mina a fost de multe ori abandonată dar nu uitată. Legenda spune că și mânăstirea Arhanghelului Mihail s-a ridicat pe stânca ce avea în pântecul ei multe tuneluri, foste galerii, ce duceau spre interiorul insulei și pe acolo au scăpat mulți locuitori în timpul ocupațiilor. Și probabil că nu este doar legendă, zona este împânzită de galerii pe care puțini localnici le cunosc în amănunt. În 1903 locul de la Metalia actuală este cumpărat de o companie minieră germană, Spiedel – Pfordeizel, patronată de Fritz Spiedel, cel ce avea să extragă de aici zinc, argint și minereu de fier. Spiedel își construiește în cea mai spectaculoasă zonă dar și cea mai apropiată de port și mină, clădirea administrativă și locuința, Palatul numit de greci „Palataki” pentru că era cea mai mare locuință din regiune dar ridică și câteva case identice pentru muncitori, unele încă în picioare și azi. Palataki a fost o construcție nouă ridicată la început de sec. XX și nicidecum un castel venețian cum este prezentat pe diferite pagini. Limenaria era numită în presa vremii „California din Grecia”. Criza din 1930 însă închide mina și palatul este abandonat de familia germană. Limenaria avea deja un număr mare de locuitori, aici veniseră și mulți refugiați din Asia Mică care speraseră să lucreze în mină. Se reiau extracțiile după al doilea război mondial când două firme miniere, una germană și una greacă, scoteau minereu pentru compania germană Krupp. Povestea Krupp este teribil de interesantă, o poveste a oțelului modern, a legendelor, misterelor, cercetării metalelor, a unei capacități extraordinare de organizare a lucrătorilor, firma este încă activă și în România anilor noștri ca parte a unui concern și povestea veche de peste 200 de ani o puteți citi ușor pe net, merită. Pentru locuitorii din Limenaria însă nici această revenire nu a durat, în 1967, dictatura coloneilor în Grecia avea să închidă mina definitiv. Azi aici se organizează diferite evenimente culturale, uneori concerte, clădirea este luminată seara și se vede frumos de prin oraș. Restul clădirilor s-au pierdut treptat, mai sunt ceva ruine vizibile mai bine când nu e vegetație. O singură dată am urcat acolo, nu am intrat însă în nici un tunel.  Locul unde se încărca minereul și ce se mai scotea din munte, astăzi este amenajat drept plajă, Metalia, un loc căutat de turiști. La plaja Metalia am fost, pe drumul prin mica pădurice de pini. Parcare este iar în mai se lucra ceva acolo, nu știu dacă începeau amenajarea drumului de pământ și piatră sau doar curățau zona de bălării fiind început de sezon. Pe oricare drum însă, o vizită la Metalia merită, mai ales pe vreme senină când se zărește Athosul.

Nu am avut cazare în Limenaria, am făcut doar plajă la capătul sudic al stațiunii, anul trecut. Acolo am găsit loc de parcare aproape de plajă. Nu pot zice că a fost rău dar cum noi preferăm locurile neaglomerate, cu plaja largă aici nu m-a încântat, cu atât cu cât erau și ceva pietricele. Altfel este un loc amenajat cu umbrele si tot ce trebuie, cu toalete curate și aproape de bazar și taverne. Frumoase sunt multele statui prezente pe faleză printre taverne dar la grupul Zodiac aflat spre Potos, oricât m-am străduit, n-am simțit nici un fel de energie, nici bună nici rea, deci am rămas neutră!!! Nu m-a atras nici Iris Gold, fabrica de bijuterii de aur deși pliante cu modele am primit chiar de la Keramoti.

Din Limenaria, o excursie frumoasă se poate face în satul Kastro / Castelul, la 12 km în munte, cel despre care vă spuneam în articolul trecut că are sărbătoare în ianuarie. Nu am ajuns acolo deși de trei ani am citit poveștile lui, interesante, despre istoria construcției zidurilor de apărare de către familiile conducătoare europene din Genova, Italia și Malta (Grimaldi) în sec. XV.

      

      

       

Potos Aproape de Limenaria este stațiunea pe care noi o preferăm, Potos. Cu mașina se poate ajunge pe șoseaua ce face înconjurul insulei, este la 44 km de Limenas. Din Limenaria se poate și pe poteca dintre pini, pe malul apei, de fapt nu chiar o potecă, este suficient de lată încât în viitor aici să nu te mai simți în siguranță ca pieton.  Seara era destul de pustie această potecă, astfel că ai un mic sentiment de nesiguranţă..

Potos a fost de fapt portul satului Theologos în secolele trecute și locul unde cei din satul de munte făceau și agricultură. Aici a fost se pare cel mai renumit centru viticol al insulei, amintită fiind zona încă din sec. X în manualul agricol al acelui timp, „Geoponika”, ocupație ce avea să decadă cu adevărat abia în sec. XVIII când viile sunt înlocuite masiv cu plantații de măslini. Este stațiune turistică relativ nouă, oamenii se ocupau în trecut, de altfel și azi, cu pescuitul. De obicei o stațiune aglomerată în sezon, cu o plajă bună în partea dinspre complexul Lysistrata dar nu de neglijat nici plaja din partea opusă, mult mai bolovănoasă, loc iubit de pescarii amatori. Stațiunea este preferată mult de tineri. Ne place pentru că în general este bine aprovizionată, sunt taverne bune, are și magazine bine aprovizionate și nu scumpe iar plaja aleasă de noi este San Antonio, cam la 500 – 600 m de centrul stațiunii, plajă mare cu pietriș și nisip, preferată și de nemții care mai campează și noaptea. Aceasta este o plajă mare, lată, de 1 iunie aici este destulă agitație căci se organizează un concurs de orientare pentru copii.

Pe drumul dintre Limenaria și Potos este satul Pefkari, se poate ajunge și pe jos, pe lângă hotel Alexandra, la Pefkari fiind și unul din puținele campinguri de pe insulă. În Pefkari doar ne-am plimbat, nu ne-am oprit la nici o terasă, drumul fiind neluminat seara dar este frumos, pinii îi sporesc mult farmecul iar plaja ne-a părut destul de mare.

       

        

Theologos Satul de munte care mi-a plăcut foarte mult, Theologos, „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Theos- Dumnezeu şi logos – cuvânt,  l-am vizitat de câteva ori și nu cred că voi ajunge pe insulă și să nu urc iar acolo, la doar 10 km de Potos. Aparent nu este interesant dar când lași mașina și o iei la picior pe străduțele laterale, lucrurile se schimbă. Alături de câteva case noi sau doar modernizate, sunt cele vechi, cu obloane reparate și revopsite sau nu, cu minuscule curți cu ghivece de flori, în general curate și plăcute. Străduțele sunt în pantă și destul de accentuată, astfel că nu poți să nu te gândești că uneori și acolo ninge iar locuitori permanenți sunt câțiva. Priveliștea este superbă din câteva puncte, unul fiind parcarea pentru turiști, dincolo de parcarea autobuzelor. Când urci, te gândești că sunt și șoferi care nu respectă sensul unic, am pățit-o și era să nu fie prea roz, doar că grecul a știut să dea înapoi și să găsească un refugiu prăpădit, semn că nu era la prima abatere. Drumul de plecare din sat nouă ne-a părut mai interesant decât cel de intrare, șisturile dau un farmec aparte zonei.

În aproprierea parcării pentru autoturisme este o casă tipică zonei, parțial renovată și în fața ei este o statuie nouă a lui Hatzigiorgi, este casa memorială a lui Vassilis Vassilikos, fiul satului, scriitor celebru grec, autorul romanului politic „Z” și de asemeni fost ambasador UNESCO.

Theologos a fost capitala insulei în perioada ocupației otomane, intre anii 1455 – 1813 dar și a celei egiptene când insula era proprietate privată a lui Muhammad Ali, 1813 – 1902, ultima fiind o perioada deosebit de bună pentru sat. Este un sat foarte vechi, atestat oficial prima dată în 1287 de un împărat bizantin. În prima parte a secolului XX mulți localnici au plecat de aici, unii au emigrat în Germania și au constituit cea ma frumoasă comunitate greacă din acei ani (după 1960) dar mulți s-au întors când vremurile s-au liniștit și Grecia a început să dezvolte turismul. Astăzi este un sat turistic, considerat centrul cultural al insulei din 1979, cu două școli, cu taverne bune și câteva cazări plăcute, cu un Muzeu Folcloric micuț dar interesant și cu două biserici vechi, Agios Dimitrios, construită în 1803, cu vechiul ei turn cu ceas și cea din piatră, Agia Paraskevi din 1842. Ultima este renumită pentru icoana Fecioarei, făcută din ceară și mastic precum cele ce se vând în Corfu, icoană ce se zice că este foarte veche, lucrată de apostolul Luca. Din păcate biserica este aproape mereu închisă, oricât i-am dat ocol chiar și duminica. Muzeul Folcloric este de ceva timp mutat în casa fostului primar din 1821, Hatzigiorgi, luptător în Eteria, foarte respectat de greci; casa a fost reparată și mobilată așa cum a fost descrisă la vremea ei.

    

      

      

Din conacul unei căpetenii locale au rămas doar ziduri, se zice că este în proiect să fie reparat, în centrul satului sunt rămășițele morii de apă, iar podul vechi de piatră ce făcea legătura între satul de sus și cel de jos, de fapt între satul grecilor și cel al turcilor din timpul ocupației otomane, este încă foarte solid.

       

       

Insula Thassos este un loc pe care-l iubesc, nu știu de ce. Dacă am de ales între Corfu și Thassos, o aleg pe ultima. Nu am explicații pentru acest fapt așa cum nu cred că Grecia, de fapt Elada, poate fi cunoscută sau înțeleasă în totalitate de cineva, chiar de stă o viață acolo.