Continuarea de aici

Scopul nostru când am hotărât să urcăm dealul San Giusto a fost, în principal, să vizităm catedrala orașului, cel mai important centru religios catolic al zonei Trieste. Ceremonia funerară în desfășurare acolo ne-a ținut puțin în loc dar când s-a terminat și “furia” celor veniți cu autocarele s-a domolit, am intrat și noi să admirăm în voie acest lăcaș religios ce a adunat între zidurile lui adevărate opere de artă, istorii, legende.

Acum dacă mă abat  puțin de la subiect vreau să spun că înțeleg localnicii disperați din unele zone turistice precum insula Krk, Santorini sau Barcelona care au trecut de la demonstrații pașnice la atacuri asupra turiștilor, asta după ce am văzut nebunia, comportamentul deloc uman al celor ce erau în stare să se suie și pe catafalc pentru poze, vorbeau tare, se înghesuiau spre preoți. Și nu erau români acei turiști, nu asiatici, doar nemți și francezi!

Biserica San Giusto
Ușa principală a bisericii al cărei ancadrament de piatră provine dintr-o stelă funerară antică, tâiată în două pe verticală.

Biserica San Giusto

Clădirea actualei biserici San Giusto, la prima vedere pare destul de austeră dar cercetând  îi găsești farmecul. Prima care sare în ochi este imensa fereastră cu diametrul de 6.70m, un trandafir stilizat gotic, rozasa, lucrat din piatră albă, carstică, ce luminează fațada bisericii și-și îndeplinește rolul de simbol al veșniciei lui Isus. Tot pe această față sunt busturile de bronz ale celui ce a fost Papa Pius al II-lea, apoi bustul celui ce a redescoperit moaștele Sf. Giusto sub altarul bisericii ce-i purta numele, o poveste cam încâlcită iar al treilea bust este al lui Andreea Rapicio, jurist, episcop și scriitor al sec. XVI în Trieste. Toate aceste busturi de bronz turnate în sec. XIX sunt prinse în zidul exterior având la bază ca postamente relicve ale construcțiilor romane. La fel și intrarea în biserică are ușa încadrată de pietre sculptate provenite dintr-un mormânt antic roman. Pe peretele central sunt înfipte în perete două bile de tun ce stau acolo de la 1813 de când Napoleon Bonaparte ocupase Trieste și era în război cu englezii.

Turnul clopotniță

Turnul bisericii cu statuia lui San Giusto

În partea stângă se află turnul-clopotniță construit în prima parte a sec. XIV, având baza din fostul propylaeum, vizibil și pe exterior. La intrare este un mic magazin și locul unde se plătește taxa de urcare în turn, 1 €. În acest turn nu am urcat, era o zi foarte caldă și destui turiști care se înghesuiau pe cele 90 de trepte cum zice ghidul. Exteriorul turnului are deasupra porții de intrare statuia Sf. Giusto realizată acum 10 secole din piatră albă și ținând în mână modelul cetății și palmierul, semnul martirajului.

În turn se află 5 clopote cu greutate foarte mare din care doar unul este din sec. XV, al doilea din sec. XIX lucrat din tunurile abandonate aici de armata lui Napoleon Bonaparte, acesta fiind cel mai greu clopot și cel mai mare cu un diametru de 2 m, celelalte 3 sunt turnate în sec. XX. Pe timpul slujbei funerare, urcatul în turn a fost oprit, bătaia clopotelor s-a auzit puternic de jos.

Legat de aceste clopote, triestenii serbează fiecare unire cu Italia mamă prin celebrul cântec din timpul primului război mondial, Clopotul din San Giusto compus în 1915 și interpretat atunci de Caruso, auzit aproape permanent în noiembrie 1918 când trupele italiene au intrat în oraș și femeile au ajutat luptătorilor. Era de vânzare în micul magazin un cd cu acest cântec interpretat de Pavarotti.

Interiorul bisericii

Fresca Santa Maria Assunta cu Pruncul, flancată de sf. Mihail și Gavril iar la picioare sunt cei 12 Apostoli
Fresca San Giusto, altarul central.

Interiorul bisericii este impresionant de la primii pași pe care îi faci dincolo de uși. Pe aceste uși au fost adăugate în anul 1990 două lucrări în metal, Fecioara cu Pruncul  și Sf.Giusto  cu semnul triumfului creștin și al martirajului, palmierul. Prin unirea celor două mici biserici vechi din sec. V -VI s-a creat un spațiu imens care a păstrat câte ceva de la fiecare.

Nava stângă a aparținut bisericii Sf. Maria Assunta / Adormirea sau Înălțarea iar nava din dreapta capelei Sf. Giusto, nava centrală fiind o combinație între cele două. Navele bisericii San Giusto păstrează pavimentul vechi din sec. XV și lespezi de morminte de pe vremea când înhumările prelaților se făceau în biserică.  De o frumusețe aparte este absida cu fresca numită Încoronarea Fecioarei  lucrată în sec. XV dar refăcută în mozaic aurit și colorat în sec. XX și care o reprezintă pe Fecioară cu Pruncul și doi îngeri, totul pe un fundal aurit.

La fel absida Sf.Giusto  unde sunt redate aspecte din ultimele zile de viață ale sfântului, moartea și aruncarea în mare dar și visul preotului care i-a găsit cadavrul pe mal.

Fresca Pantocratorului reprezentat în momentul judecății când Giusto și Servolo imploră mila divină este de asemeni o lucrare deosebită. Este pe partea dreaptă a bisericii.

Pantokrator, sec.XII

Pe latura din dreapta se deschid și două capele, cea a Sf. Servolo și Sf. Carlos, ultima cunoscută mai mult drept Capela Burbonilor căci aici au fost îngropați membri ai Casei de Bourbon, rămășițele pământești ale acestora fiind mutate apoi în Spania. Pe partea stângă sunt capelele Sf. Ioan și Sf. Iosif unde se găsesc câteva obiecte din bisericile paleocreștine printre care o cristelniță hexagonală de piatră și fresce ce au fost pe pereții altarului San Giusto. Tot pe dreapta este capela Sf.Apolinarie unde sunt plăcile de marmură ce amintesc de vizitele papale a această biserică, una fiind dedicată papei Ioan Paul al II-lea.

Capela Tezaurului, printre gratii.

Capela Tezaurului / Capella del Tesoro, protejată de un grilaj de fier forjat din sec. XVII expune obiecte de mare valoare precum urna-relicvar cu oasele Sf. Giusto găsită sub altarul capelei, vălul lui San Giusto, pictură pe mătase din sec. XIII, crucifixul Batutti, tot sec. XIII sau halebarda Sf. Sergiu despre care se pune că în mod miraculos a căzut în centrul orașului în ziua de 8 octombrie 303, ziua când viitorul sfânt Sergiu era decapitat în Siria, în perioada de maximă prigoană împotriva creștinilor, declanșată de Dioclețian și ceilalți 3 împărați ai Tetrarhiei. Halebarda Sf. Sergiu este azi pe emblema orașului iar port-drapelele din Piața Unificării Italiei și din alte zone importante sunt realizate după modelul acestei halebarde. Pe un pliant al unui ghid local scria că halebarda Sf. Sergiu nu ruginește dar nici nu a suportat să fie aurită. Așa o fi!

Istoria bisericii

Cercetările sec. XX au dovedit că actuala biserică San Giusto este oarecum pe locul celui mai important templu roman al cetății Tergeste, Triada capitolină formată din Jupiter, Junona și Minerva din care astăzi au rămas urmele unui monumental propilaeum (poarta monumentală și scările spre zona sacră din forumul roman), se zice că unul (unii zic chiar singurul) din cele mai bine păstrate din Europa iar resturi ale acestuia se găsesc în Lapidariu sau încorporate în zidurile construcțiilor medievale de pe această colină.

Ce se găsește la baza turnului clopotniță se poate vedea din spatele unui grilaj. Se știe că la două secole de la prigoana creștinilor impusă de Tetrarhia lui Dioclețian, templul păgân distrus a devenit bază pentru o mică biserică creștină, probabil demolată de invaziile barbare dar peste care s-au construit în sec. V – VI două biserici foarte apropiate Sf. Maria Assunta, foarte mare și micuța capela San Giusto ridicată special pentru a adăposti moaștele sfântului.

De abia din sec XIII încep să apară date oficiale despre ele și așa se află că episcopul german de la început de sec. XIV a hotărât unirea celor două bisericuțe pentru a da o catedrală frumoasă orașului care să combine elementele vechii biserici Sf. Maria din care azi sunt la vedere resturile de mozaic din pavaj în fața prezbiteriului, cu elementele noi. Altarul principal a fost sfințit de primul episcop al stăpânirii austriece în 1385

Totuși singurele mărturii autentificate, recunoscute de Dieceza din Trieste și exprimate public, privind existența locului creștin din acea perioadă de începuturi ale creștinismului, sunt plăcile tombale din cele două podele ce aparțin sec. V și VI, acceptate dar încă în studiu, ca și datele despre fostul cimitir din afara zidurilor cetății romane unde a fost îngropat San Giusto în mare taină la început de sec. IV și despre care se crede că a fost totuși nucleul primei formațiuni creștine din zona Trieste.

Dieceza din Trieste are rețineri asupra poveștilor care circulă despre martirii săi, interesant totuși, plus că acest fapt mi-a amintit de o vizită  la Constanța, la Catedrala Sf. Petru și Pavel și textul Arhiepiscopiei pe care l-am găsit documentându-mă, anume că sunt rezerve din partea chiar a bisericii asupra activității misionare a Sf. Andrei în Dobrogea. Și atunci cum pot crede fără să cercetez dacă chiar biserica nu crede și caută dovezi?!

San Giusto

San Giusto a fost un simplu cetățean din Achileia, după unele informații poate chiar preot, care a trăit în epoca lui Dioclețian. În anul 303 Tetrarhia a dat ordin ca toți locuitorii să-și arate devoțiunea față de zeii Romei și implicit de împărații considerați de origine divină și să vină la temple să facă sacrificii. Giusto sau Iustus a refuzat, a fost închis și torturat alături de alți creștini apoi a fost condamnat la moarte prin înecare.

Dus într-un sac de care s-au legat pietre, a murit în zona Trieste dar noaptea de după execuție, preotul creștin Sebastiano a visat trupul lui Giusto pe malul mării. L-a luat și în mare taină l-a îngropat în apropierea locului unde a fost descoperit. Abia în sec. IV-V i se ridică o capelă devenită apoi biserică și oasele lui sunt mutate aici. Astăzi este considerat patronul spiritual al orașului Trieste și este serbat cu mare fast pe 3 noiembrie.

Catedrala San Giusto merită vizitată căci oferă un adevărat amalgam de informații istorice, arhitecturale, religioase. Are deschis zilnic, în general de la ora 7.30 dimineața, vizitarea este gratuită, doar pentru sumarul pliant xeroxat solicită o danie de 50 cenți, totuși benevolă. În câteva locuri din biserică sunt aparate unde, dacă introduci o monedă de 1 € se aprinde pentru 1 minut lumina în acea zonă și poți admira sau fotografia mult mai bine. Problema este cu ceilalți turiști care, deși știu povestea și nu prea se înghesuie să contribuie, sunt în stare să te dea pe tine la o parte, cel ce ai plătit, să vină ei în față după ce s-a luminat zona. Și repet, nu erau români ci proveneau de acolo unde se laudă cu marile civilizații europene! Cam asta am pățit și noi cu vașnicii catolici vestici.

Nu uitați să vă plimbați cu istoricul Tram di Obcina, un hibrid între tramvai și funicular ce urcă o pantă foarte înclinată.

Dacă treceți prin Trieste, urcați colina San Giusto, pe jos sau cu mașina să admirați lucrările lui Paul Venetiano sau Carpaccio din Catedrala San Giusto, să admirați câteva modele de cruci creștine și controversata cruce gamată  a paleocreștinilor moștenită de nu se știe unde dar pe care o veți regăsi în coroana încoronării reginei Maria a noastră dar și în iile vechi, să vă faceți o idee de măreția unui imperiu care a ridicat și aici un forum solid din care se mai văd destule coloane și pavimentul, să admirați Golful Trieste în toată splendoarea lui și, dacă aveți un aparat foto bun sau un binoclu, să priviți în grădinile castelului Miramare aflat la 5-6 km de aici. Și dacă m-ați întreba, v-aș recomanda să faceți acest urcuș la pas, merită efortul! Și dacă aveți timp, intrați https://www.youtube.com/watch?v=ByvxYzHNL2s  pentru a vedea câteva imagini pe muzica lui Sergio Endrigo cu al său Trieste :

Favorita del sultano

e dell’imperatore, 

Trieste, l’amore.