Sunt puține orașele Greciei continentale pe care nu le-am străbătut la pas căci îmi place să admir opera umană creată de-a lungul timpului. Nicăieri însă n-am întâlnit o așa abundență de artă stradală precum în Atena. Multe din frumoasele desene murale, adevărate opere de artă, m-au dus cu gândul la Zagreb, oraș care m-a fascinat într-adevăr cu câteva ziduri desenate inteligent. Atena însă este altceva, arta adevărată se împletește cu desenele grotești ale celor ocoliți de acest har dar care vor să le fie recunoscut un talent inexistent. Căci și în rândul autorilor acestei lumi colorate sau doar alb-negru sunt artiști adevărați, recunoscuți după semnătură dar mai mult după stil dar sunt și amatori, de fapt cei mai mulți. În Atena îți trebuiesc mulți pași, multe ore de umblat și o cunoaștere  a zonelor cu street art de calitate. Sau măcar a câtorva locuri unde ai ce admira și mai ales la ce filozofa cât de cât. Frustrarea este că odată ajuns în fața unui zid deosebit, fie nu te poți apropia, fie sunt câțiva homeless care nu te pot păsui să fotografiezi fără o contribuție. Singurul mod de a face asta este să mergi dimineața devreme. Dar când stai puține zile și alea alergate, nu prea te înduri să lași patul dulce la o oră foarte matinală ! Mai ales că nici cafea nu ai de unde lua la șapte dimineața!

Primul contact cu arta stradală a Atenei este șocant, oricât de obișnuiți suntem cu acest mod de exprimare fie din orașul nostru, fie din cele vizitate pe la alții. Ceea ce vezi intrând în oraș cu mașina nu este deloc plăcut ochiului. După ce te obișnuiești, după ce observi că nu există aproape nici un zid sau rulou de garaj nevopsit, începi să faci o selecție, să cauți din priviri operele interesante. Și încerci să afli de ce aici la Atena este atâta artă fără viitor, atât talent risipit în locuri publice și nesigure. Pricepi repede că dincolo de câteva declarații de dragoste, o invitație la o partidă de amor alături de o chemare la rugăciune, zidurile sunt pline de mesaje politice,  de temeri pentru viitorul omenirii, de incertitudinea zilei de mâine. Sunt mesaje directe, mesaje subtile, cuvinte obscene adresate politicienilor locali și europeni, în engleză dar și în greacă.

După ce îți iei prima porție de cultură stradală liberă, oricât de indiferent ai fi la acest aspect, încerci totuși să înțelegi mesajele.  Eu m-am așezat pur și simplu pe o piatră și am căutat un nume, amintindu-mi că internetul are un sfânt protector care sigur se va milostivi să mă dumirească. Și așa a fost. Apoi am copiat câteva texte în greacă pe care, unele, le-am tradus la hotel. A fost cum mă așteptam: multe expresii obscene, cuvinte fără noimă pe care doar grecii le înțeleg. Dar dincolo de acestea sunt citate interesante amestecate cu mesaje despre situația socială, economică și politică,  sunt redări ale operelor antice sau ale intelectualilor ce au luptat pentru drepturile omului sau idei proprii izvorâte din mitologie și istorie dar strâns legate de prezent. Trebuie să fii bun ca să le pricepi repede tâlcul.

Am avut cazarea în cartierul Gazi  foarte aproape de stația de metrou Kerameikos, un loc extrem de bogat în graffiti. Foarte multe proaste dar și câteva interesante prin mesajul social. Din păcate atunci nu mă gândeam să scriu despre graffiti atenian și n-am făcut poze decât puține și pe fugă.

Din Gazi mergeam zilnic spre Akropole pentru că era aproape și un loc plăcut. Acolo foarte rar am văzut clădiri pictate, scrijelite, monumentele de patrimoniu deloc. Am aflat apoi că acești artiști ilegali respectă în mare regula nescrisă de a nu picta monumentele importante, clădirile de patrimoniu, de fapt de a respecta munca altor artiști. Dar ce te faci cu pleava ? Ei nu au reguli așa că în zone mai puțin supravegheate până și statuile sunt colorate. Sau mâzgălesc cu spray  capodopere ale artei stradale care chiar merită admirate și protejate.

Dar deși este ilegal să desenezi pe clădiri considerând asta un fel de vandalism, poliția nu se implică și, după cum declara un artist sub protecția anonimatului, ar fi un ghinion rar să fii prins. Și tot artiștii recunosc că cei mai buni  dintre ei sunt sprijiniți de partidele politice, de echipe de fotbal sau alte organizații private, ba chiar de stat. Și iată surpriza: în 2011 Ministerul Mediului, Energiei și Schimbărilor Climatice a demarat oficial proiectul Artă și spațiu public – picturi pe clădirile Atenei.

Așa a apărut Mâini care se roagă (vezi legenda ?), un desen interesant, copie  foarte reușită după celebra lucrare a lui Albrecht Dürer care a dat naștere și unei impresionante legende. Desenul este totuși întors, mâinile de pe bloc sunt îndreptate în jos, spre oameni pe când cele ale lui Dürer sunt îndreptate spre cer. O interpretare pe un site grec spune că artiștii au inversat poziția mâinilor pentru că ele sunt mâinile divinității care se roagă pământenilor să fie buni și înțelepți. La cât de reușită este lucrarea de pe clădirea ateniană, nu poți să nu te întrebi cum ar reacționa marele pictor văzând-o, știind că Dürer a fost unul dintre primii artiști din istorie care a deschis   procese pentru drepturile de autor.

Autorii lucrărilor deosebite sunt studenții sau chiar absolvenții Școlii de Arte Plastice din Atena. Ei au lucrat Mâinile care se roagă, plătiți fiind de Ministerul Mediului. Și tot ei  au în portofoliu lucrarea Loukanikos. Frumosul desen este în memoria unui celebru câine fără stăpân care a trăit în Atena și care a participat efectiv la confruntările de stradă. Povestea spune că inițial Loukanikos a ezitat de partea cui să fie, a poliției ori a a protestatarilor, apoi i-a ales pe ultimii ! Câinele anarhist a fost adoptat în 2012 dar din cauza gravelor probleme de sănătate cauzate de gazele toxice inhalate a murit doi ani mai târziu, în somn. Povestea lui Loukanikos a făcut înconjorul lumii, iar The Guardian i-a scris un necrolog. Pe youtube sunt mai multe filmulețe cu Cârnați/Loukanikos.  „Toți câinii merg în Rai”, așa au scris artiștii SMART, N.Grams și Martinez pe desen. Desenul e de neatins, ca o icoană.

Acest desen este încă viu. Pote thi Kyriaki / Niciodată duminica, nu este atât de spectaculos prin desen dar este drag multor greci care-i știu simbolul: Pireu, marinari, prostituție și peste toate religia. Și dacă vă uitați bine la chipul femeii descoperiți că multe dintre obiectivele pe care le vizităm astăzi în Atena și în restul Greciei sunt accesibile și datorită ei, Melina Mercouri . O reclamă la un film, o idee despre spiritul grec, mândria că ea a creat și programul Capitala Europeană a Culturii, graffiti ? Toate !

 A intra într-o documentare serioasă despre arta stradală ateniană este periculos cumva căci la un moment dat nu te mai poți opri din scormonit. Îți acaparează timpul, se amestecă în minte informațiile, obosești privind sute de desene cărora încerci să le găsești singur mesajul politic sau filozofic. Însă cumva intri într-un fel de sevraj. Vrei să știi mai mult, cât mai mult despre autori, tehnici, posibilități, globalizarea dacă pot să-i spun așa acestei forme moderne de artă veche, acceptarea ei, influențele culturale. Și devii din ce în ce mai surprins când afli că majoritatea artiștilor stradali celebri au studii artistice, au o cultură bogată și profesează ca bancheri, avocați, ingineri, medici care rămân totuși într-un anonimat.  E drept că unii au ajuns șomeri din cauza recentei crize cum este cazul unui stomatolog atenian renumit, azi un graffer valoros. Eu cel puțin am luat microbul. Nu al desenului pe pereți, Doamne ferește, doar al căutării de noi informații și desene.

De-a lungul călătoriilor mele prin diverse locuri am văzut câteva ziduri desenate interesant. Pe unele le-am și fotografiat dar fără să mă opresc prea mult asupra acestui subiect, street art. După vizita mea în Atena, după ce mintea mea s-a deschis spre acest aspect, după ce ochii mei au făcut  baie de artă stradală, la propriu, m-am gândit să-mi fac timp și să-mi adun pozele personale și de pe alte pagini,  să le caut tâlcurile și, de ce nu, autorii. Graffiti și street art reprezintă totuși etape din evoluția omului, sunt vechi de când lumea (cele mai vechi, aproximativ 40000 de ani în urmă în insula Sulawesi), se regăsesc în culturile de pe tot globul. Este uimitor să constați că de fapt omul cu darurile lui naturale este același, doar s-a transformat puțin nu din voință proprie ci din voințe necunoscute. Dacă stăm să ne gândim, această artă efemeră cum o numea un critic, este pusă la dispoziția tuturor care vor să o vadă dacă au timp. O astfel de operă de artă subterană poate trăi un ceas, o zi, câțiva ani. Nimic nu o protejează, nimic nu o asigură.  Mi-ar place să aflu mai multe despre acest fenomen, altceva decât am găsit eu scormonind pe net. Mai ales că am cugetat la ce spunea unul dintre artiștii stradali de valoare, iNO:

Dacă vrei să înveți ceva despre un oraș, privește-i pereții.  

(poze preluate de pe diverse pliante și ghiduri turistice)