O cetate dispărută, legendară, ne-a oferit în vacanța de toamnă o zi plăcută: soare, prea mult soare pentru luna octombrie, istorie, ruine și legende dar și un număr impresionant de pisici superbe, toate cam dolofănuțe și care erau obișnuite cu hoardele de turiști căci se lăfăiau fără teamă pe pietroaiele antice. Chiar pot spune că n-am văzut atât de multe pisici într-un sit arheologic și mai ales să fie și bine îngrijite. Acum se știe că turcii le prețuiesc în mod deosebit din două motive – islam și Fecioara Maria – dar parcă nicăieri n-am întâlnit atâtea care să să-mi creeze păreri de rău că le văd doar pe fugă! La cât păreau de aristocrate, mă bântuie gândul că ar putea fi reîncarnările ? celor ce au trăit  gloria mărețului Ephesus…..

Recunosc că pregătirea vizitei mele la Efes a fost puțin dificilă în ceea ce privește documentarea. Sunt genul care nu se mulțumește cu articole turistice de genul: am fost, am văzut, pietrele strălucea, amărâții aia nu avea magazine cu papuci în sit, ploaia cădea ciudat din cer spre pământ….paznicul rău nu m-a lăsat să mă cațăr sau să fac o poză, etc.,etc.  Scrierea acestui articol mi-a luat foarte mult timp – este al doilea ca dificultate pe care îl scriu după câțiva ani de povestitoare pe pagini turistice. Dar pentru mine a meritat. Sper să fie de ajutor și altora care merg acolo pe cont propriu.

O plimbare prin ruinele Efesului, al treilea oraș celebru al lumii antice după Roma și Alexandria,  agită neuronul fiecărui turist cu un dram de cultură, de documentare asupra locului: ești în mijlocul unui oraș mare al antichității unde tu, homo sapiens al mileniului III, găsești urmele unei arhitecturi mărețe provenite din epoci când planurile se făceau pe pergament și doar socotind cu mintea și nu cu calculatorul;  împărțirea orașului este aproape perfectă, cu locurile sale culturale, religioase, cele pentru distracție, pentru sănătate, chiar bordelul este aparte, apoi drumurile pe care erau prevăzute locuri de odihnă pentru călători, toalete, locuri pentru carele de transport. Te întrebi cum au reușit să urnească, să suprapună blocurile mari de piatră și mai ales cum le-au făcut să reziste vremii. Toate acestea au reușit pentru că Efes, Ephesus a fost un  mare centru comercial și intelectual al lumii antice dar și un centru religios păgân iar mai târziu și o bază a creștinismului timpuriu. Ca toate orașele vechi și Efes a avut o perioadă de glorie, apoi decăderea și scufundarea în praful istoriei apoi brusc, amatorii de antichitate îl redescoperă. Azi este un obiectiv turistic deosebit dar cel mai important, este un șantier arheologic de unde se ivesc mereu dovezi ale vieții și inteligenței lumii antice. Fiind în excursie cu un grup organizat nu ne-a interesat procurarea biletelor sau cum ajungem acolo. Autocarul ne-a lăsat chiar la intrarea principală de sus de unde ghizii ne-au recomandat să mergem în pas vioi spre sit și să lăsăm pentru întoarcere berea și suvenirurile. Aveau dreptate căci soarele dogorea, deși era  la jumătatea lui octombrie.

După ce ne învârtim în jurul machetei cetății, ascultând ghizii, după ce ne minunăm puțin de imensitatea acestui muzeu și mai ales după ce mângâiem o cadână tricoloră întinsă pe podul de lemn ca într-un  harem, începem drumul în timp și spațiu prin Efesul de piatră.

Palatul Apelor

Palatul Apelor este primul loc unde ne oprim.  Ghizii ne arată unde era marea cisternă-rezervor ce primea apa adusă prin canalele de lut copt, toate construite de arhitectul Polios; sunt și resturile a ceea ce au fost cândva două fântâni mari, Hydrekdokeion. Erau  construcții mari datând din sec. I Î.Hr., modernizate în secolele următoare, ultima dată în sec. IV d.Hr. când capătă aspectul cunoscut de nymphaion, fiind decorate și cu statuia Tryton și câteva nimfe ale apelor curgătoare, naiadele. Și desigur statuia unui împărat, Augustus !!

Gimnaziul lui Vedius

Gimnaziul lui Vedius a fost ridicat pe banii lui Publius Veditus Antoninus și de soția sa Flavia Papiana în apropierea a ceea ce azi arheologii au numit Palatul Apelor. A fost dedicat în egală măsură zeiței Afrodita și împăratului  Pius Antoninus. Clădirea a fost o construcție specifică perioadei romane în Asia Mică, adică o combinație de baie publică imperială romană cu gimnaziul grec. Pe lângă sălile de gimnastică și lupte, băile cu încălzire, avea și o curte de ceremonii dedicată doar împăratului când venea în vizită la Efes.  În apropierea acestui gimnaziu era stadionul în formă de U.

Stadionul

Stadionul este parțial decopertat de arheologi. Gimnaziul lui Vedius a fost aproape de  acest stadion care, în vremea romanilor era o construcție deosebită. A fost distrus de creștinii care au folosit blocurile de piatră pentru a-și face temple. Probabil și din cauza faptului că aici creștinii au fost persecutați și dați leilor spre hrană de către romani. Se spune că din pietrele stadionului s-ar fi construit biserica Sf. Ioan iar în primii ani ai creștinismului legiferat, aici a existat Poarta Persecuției.  Tot pe acest stadion se țineau luptele cu gladiatori, chiar Vedius avea o școală renumită. În afara localității s-a descoperit un mare cimitir al gladiatorilor, deci lucrurile se leagă totuși. Se fac și în prezent săpături și s-au găsit câteva obiecte interesante precum cupele de premiere lucrate în marmură sau plăcile cu ramuri de măslin.

Templul lui Serapis

Templul lui Serapis, un lăcaș de cult început în sec.II dar rămas neterminat și explicabil asta pentru că între timp s-a impus creștinismul. Se bănuiește că a fost început de coloniștii egipteni stabiliți aici cu afaceri, după cum scările templului duc la agora comercială. A fost construit din blocuri mari de piatră, unele de 50 tone ridicate la 14 m înălțime. Coloanele care înconjoară camera sacră a templului susțineau o boltă de piatră de 29 m pe latură. Arheologii sec. XX au putut reface destul de mult istoria și aspectul locului după resturile statuii lui Serapis, lucrată în granit egiptean și pe care se găseau destule inscripții despre cultul egiptean dar și sfaturi pentru slujitorii viitori ai templului. Se spune că templul lui Serapis avea mărimea Bisericii Roșii din Pergamo. Ușa de intrare în templu era pe role, interesant pentru acei ani. În perioada creștinismului templul a fost transformat în biserică.  Serapis a fost un zeu  cu înfățișare de grec dar cu reguli egiptene, creat se pare din interese de stat de către o dinastie egipteană. Are un CV  ? interesant, ca o pecetluire parcă a ceea ce se știe, religie și politică, un cuplu etern!!

  Bouleuterion

Odeonul, odeum sau   Bouleuterion (de la boule/consiliu), nu se știe sigur dacă a fost doar un teatru mic sau a fost ridicat pentru a se ține consiliile reprezentanților poporului și ale magistraților, ședințe care nu erau secrete și la care puteau participa locuitori mai bogați ai orașului. Odeon la grecii antici era un teatru mic acoperit, cu scaunele publicului mult în pantă pentru a mări capacitățile acustice.  La Efes, mai mulți cercetători susțin ideea că aici a fost o clădire mixtă odeum-bouleuterion a epocii romane târzii, mai sărace, deci a servit atât ca teatru dar și la consilii. Orice ar fi fost, aici se venerau obligatori zei importanți.

Alături este și Agora Statului, locul unde se citeau pentru poporul sărac deciziile administrației.

Prytaneion

Prytaneion sau Palatul Consiliului, un loc al oficialităților orașului – prytanii – și în același timp locul flăcării veșnice, flacăra sacră a căminului. Aici se țineau consfătuirile dar și petrecerile la nivel de oficialități, având angajați de la bucătari, cântăreți de flaut, preoți, oameni care serveau mesele speciale oaspeților străini, pritanilor sau cetățenilor orașului care contribuiau la bunăstarea cetății. A fost se pare o preluare romană de la grecii ionieni și legenda spune că flacăra ce ardea la altarul Hestiei a fost adusă de ionieni din Grecia mamă încă din sec. X î.Hr. și a fost mereu întreținută. Templul unde ardea flacăra veșnică aparține Hestiei, zeița căminului la greci, asimilată zeiței romane Vesta, păstrătoarea focului din cămin și a căminului însuși. La Efes era venerată Hestia Boulaia. Un fapt asupra căruia încă există dispute, condiția femeii în Efes, total diferită de a femeilor din Roma antică și acest fapt reiese din ce s-a descifrat până acum pe pietrele acestor clădiri administrativ-politice. Flacăra din  templele Hestiei nu trebuia să se stingă niciodată și de acest lucru se ocupau prytanii. Prytanii erau preoții Hestiei și, după unele păreri, rolul lor era identic cu cel al primarului unui oraș, erau chiar păstrătorii sigiliului cetății. Sunt dovezi că un număr de câteva zeci de femei au fost prytanis ai Efesului, cu toate obligațiile ce decurgeau din acest statut. De fapt s-au găsit dovezi că femeile efesiene aveau un cu totul alt statut în societate față de femeia romană din Roma antică. Dar de aceste drepturi ale noii femei romane beneficiau doar femeile bogate, chiar dacă erau căsătorite și de asemeni beneficiau femeile culte și tot așa bogate ale templelor și caselor de toleranță, exceptând templele unde erau admise doar fecioarele din case de nobili. Interes sau întâmplare?!  Vom vedea ce mai spun cercetătorii, combinând cumva dovezile arheologice cu  orientarea lor sexuală!    Prytanii se alegeau doar dintre cetățenii bogați care puteau contribui cu banii lor la întreținerea Prytaneion. Prytaneion a  avut un rol complex, o împletire de politic și religios în prima parte a stăpânirii romane apoi a devenit doar casa focului sacru al Hestiei.

Nike

Nike,  zeița Victoria cu aripi mari, o lucrare grea de marmură ce la vremea ei a făcut parte din ansamblul Porții lui Heracles. Este o lucrare frumoasă, oricât de grăbit sau afon ai fi în artă antică și mitologie, tot îți atrage atenția și te oprești din drum să o admiri. Zeița este redată în zbor așa cum este și în legende când aripile ei mari o poartă deasupra câmpurilor de luptă pentru a oferi laurii celui ce câștigă. Astăzi este plasată aproape de Piața lui Domițian. Fresca o prezintă pe Nike zburând și ținând într-o mână cununa de lauri a învingătorilor iar în cealaltă mână are frunza de palmier, adică darul victoriei ce reprezintă pacea și prosperitatea.

Monumentul lui Memmius

Monumentul lui Memmius  a fost ridicat din ordinul unui dictator roman, Memmius,  în anul 86 î.Hr. în memoria altui dictator, Lucius Cornelius Sulla care l-a învins pe Mithridates după ce acesta le ucisese 80 000 de cetățeni romani într-o singură noapte.  O parte din istoria complicată a Efesului.

Templul lui Domitian

Templul lui Domitian  se pare că a fost pe cel mai înalt loc din Efes dar și  loc  în pantă, fapt ce a pus la încercare abilitățile arhecților vremii. Despre măreția templului poți să-ți faci o idee dacă iei în considerare că doar capul statuii ce-l reprezenta pe împărat avea 1 m ( corpul statuii nu s-a găsit). Dar capul și un umăr al marii statui a lui Domițian  se află la muzeul din Selçuk, poate în viitor vor fi găsite și alte urme. Oricum acest templu este considerat dar nedovedit ca al doilea care a dat dreptul de neokoros cetății Efes.  Templul, la fel ca numele împăratului, a suferit după asasinarea lui Domitian. Acest împărat considerat un tiran a făcut totuși lucruri bune în conducerea imperiului dar nu pe placul Senatului care a dat ordin să fie ucis iar numele său să fie șters din memoria colectivă. Așa și templul său din Efes, a primit un alt nume, al tatălui, împăratul Vespasian, tocmai pentru a nu fi demolat.

Poarta lui Hercule

Poarta lui Hercule   păstrează încă cele două blocuri de piatră pe care este redată lupta lui cu leul din Nemeea. Fresca  reprezentând zeița victoriei înaripată, Nike, care era pe poartă se regăsește câțiva pași mai departe. Rolul porții a fost de a împiedica carele să circule pe această stradă dedicată doar pietonilor și așa au fost ridicate și coloanele în sec. I.  Fresca zeiței  Nike a fost plasată în alt loc în sec. II dar din lipsă de fonduri, după un  cutremur în sec.IV a fost mutată aici.

Strada Curetilor

Strada Curetilor este dintre cele trei drumuri principale din interiorul Efesului,  este calea ce leagă  Biblioteca lui Celsus  de Poarta lui Hercule. Făcea parte din Calea Sfântă, pe acest drum mergeau cureții  o dată pe an la Artemision, pentru a o sărbători.  Cureții, câte șase, mai târziu nouă, erau preoții care inițial au servit cultului Artemis Efesiana dar în timpul domniei lui Augustus, din ordinul acestuia,  au fost transferați la Prytaneion. Numele lor încă se mai observă pe coloanele ce au mai rămas din cele ce încadrau strada. Cândva foarte elegantă, pavată cu marmură, strada magazinelor și caselor bogaților,  a suferit de pe urma repetatelor cutremure ce caracterizează și azi zona dar până în sec. IV a fost mereu refăcută din materiale noi. După această perioada, când Efes devenise un oraș mai sărac, refacerea s-a făcut prin aducerea de coloane, statui, fresce din alte zone ale orașului, rezultând un melanj arhitectonic ce a dat bătăi de cap arheologilor sec.XX.

Strada Curetilor

Fântâna lui Traian  este și azi un monument admirat deși statuile reprezentând împăratul și familia sa se află la Muzeul Efes. Construită în 104 în cinstea împăratului, avea în jurul bazinului de 20 mp câteva statui de zei. Cea mai impresionantă era statuia împăratului din care până acum s-a recuperat un glob de piatră ce se presupune că reprezenta globul pământesc pe care se sprijină o parte din piciorul împăratului. Pe bucățile de piatră recuperate se află  inscripția,   

 am cucerit totul ….….lumea este la picioarele mele.

Băile  Scholastica

Băile  Scholastica Sunt un complex de băi ridicate la început de mileniu dar refăcute de o creștină bogată, Scholastica,  în sec. IV însă cu folosirea statuilor și materialelor de la Odeon și Prytaneion, ambele abandonate atunci. Și pe atunci bogații aveau șmecheriile lor. Băile Scholastica au fost foarte căutate de cetățenii romani încă de la înființare. Au fost întreținute și folosite și de bizantini. Se spune că aceste băi erau gratuite pentru cei săraci, motivul fiind acela că romanii, în perioada de glorie a imperiului, erau înebuniți după igienă. Așa se explică   existența latrinelor publice cu canale de apă dar și a băilor destul de sofisticate pentru acea epocă. Băile Scholastica, după urmele găsite de arheologi, erau într-o clădire de două etaje cu intrare principală prin str. Curetilor și se completau cu latrinele.

Casele terasate

Casele terasate, din păcate nu le-am vizitat în interior pentru că era o mare aglomerație acolo. Deși am ajuns la prima oră la porțile de intrare în Muzeul Efes, s-a aglomerat repede, au venit multe autocare cu turiști din toată lumea și în special asiaticii pe care îi știți cât de curioși sunt și mari amatori de a-și fotografia fizicul propriu din profil stânga, profil dreapta, din sus în jos și invers ? cu orice obiect sacru sau nu găsesc în excursii. Deci coadă mare la bilete  – aici se plătește separat intrarea – aglomerat înăuntru din cât am văzut din ușă, așa că, deși cu părere de rău, am zis pass. Eram totuși cu un grup ce avea un program pe care trebuia să-l respect. Pot spune doar ce știam și ce am aflat acolo, aceste case din complexul numit de arheologi Terasa pentru că sunt pe panta Bülbüldağı / dealul Bulbului, au fost case de lux ale celor bogați, inițial greci, apoi romani.

Templul lui Hadrian

Templul lui Hadrian  a fost o clădire mică pe strada Cureților dar de mare importanță pentru cunoașterea locului Efes. Povesteam puțin în articolul meu despre  Hierapolis că acesta a fost un oraș care a primit titlul de neokoros sau templu-gardian, adică dreptul de a avea un templu dedicat împăratului roman în funcție și care era asimilat cu un zeu. Se pare că a fost o modă în Asia Mică, oricum problema cetăților neokoros nu este pe deplin lămurită după cum susține un articol publicat de o revistă a Institutului American de Arheologie  din anul 2008, recenzând o publicație de specialitate. Dar cultul imperial a fost real, împărații și-au dorit se pare această venerare asemeni zeilor. Și au obținut astfel de instituții administrate de nobilime, având chiar și preoți dedicați lor !                          

Templul lui Hadrian a fost ridicat înainte de vizita acestuia la Efes, venind dinspre Atena. Hadrian se spune că a fost unul din cei mai buni împărați ai Romei antice sau, așa cum l-a propus chiar Niccolo Machiavelli în sec.XVI  pe lista de cei cinci împărați buni (alături de Traian și alti trei), un om cu o viață personală urâtă dar cu un mare talent pentru gloria imperiului.

Templul a avut nenumărate fresce cu mitologia greacă, fiind inițial dedicat lui Zeus. A avut chiar și chipul Medusei înconjurat de frunze de acant și statuia împăratului în ceea ce se considera camera sacră. Și tot aici s-au găsit fresce care ilustrează toate legendele care au circulat despre fondarea Efesului. (despre rolul chipului Medusei pe aceste clădiri antice am citit pagini absolut hilare care denaturează grav. Îmi propun să scriu un articol în care să adun materiale documentate despre legendele Medusei ).

Tot aici este și Fântâna lui Hadrian, o construcție imensă care avea statuia supradimensionată a împăratului. Din aceasta au rămas doar picioarele “imperiale”  cum spunea un ghid, expuse fiind la Muzeul Efes din Selçuk.

Poarta lui Hadrian  se află la intersecția dintre căile Cureților și cea a Marmurei. Cândva avea trei deschideri

Octagonul

Octagonul este o cameră-mormânt ridicată în sec. I după cum dovedesc cercetările. Aici au fost descoperite de arheologi oasele unei femei de aproximativ 20 ani într-un sarcofag de marmură,  cineva important dacă acea clădire a fost renovată de două ori în sec. IV după cum spun plăcile însă nu i s-a schimbat destinația. Arheologii au descoperit de curând că de fapt scheletul a aparținut lui Arsinoe, sora cea mică a reginei Cleopatra. Despre Arsinoe se știe că a ajuns regină cu ajutorul armatei egiptene și a eunucului ei favorit, împotriva datinei și ordinelor lăsate de tatăl său Ptolemeu I. Iulius Caesar a detronat-o, a dus-o ca sclavă la Roma dar nu a dus la capăt datina, adică să o ucidă după defilarea triumfală ci a exilat-o în Efes la templul zeiței Artemis. Mai apoi Marc Antoniu a dat ordin să fie ucisă, îndeplinind astfel dorința Cleopatrei și acest lucru s-a înfăptuit pe scărie templului. Fapta a fost rău văzută la Roma care era deja adepta cultului Artemis din Efes. Cercetările asupra scheletului au început de mulți ani, neînțelegerile specialiștilor pornesc de la faptul că în timpul primului război mondial nemții au pierdut capul scheletului Arsinoe și studiile s-au făcut doar pe oasele restului corpului. Există și a doua variantă a legendei, cum că Arsinoe ar fi fost soția bătrânului Lysimachos, cel care a încercat să schimbe numele cetății Efes în  Arsinoe. După șapte ani, la moartea celebrului ei soț a fost obligată să plece din Efes, s-a întors în Egipt, s-a căsătorit cu fratele ei Ptolemeu al II-lea devenind regină și de aici povestea sfârșitului,  aceeași ca mai sus.

Calea de Marmură, Calea Sfântă

Calea de Marmură,  Via Tecta sau Calea Sfântă, lega teatrul mare de Biblioteca lui Celsus apoi cotea spre templul zeiței Artemis.A fost drumul inițial al cetății așa că vechimea nu i se cunoaște. Refăcută parțial în sec.V, o bucată mare  a fost placată cu marmură prin donațiile făcute de un anume Eutropius. Pe partea cu biblioteca există forma unei tălpi stângi, chipul unei femei și o inimă găurită. Pe mijlocul străzii sub caldarâm este sistemul de canalizare.

Bordelul

Casa de Toleranță  mai popular, Bordelul  a fost o clădire, instituție de binefacere ? sau cum vreți să-i ziceți situat vis-a-vis de Biblioteca lui Celsus. Se spune că a fost ridicată în vremea împăratului Traian doar  pentru marinarii care stăteau mult în portul din apropiere…..  Cine crede, crede ! Existența unui loc atât de elegant pentru acele vremuri denotă că prostituția nu a fost deloc degradantă în vremurile antice, ba din contră. Clădirea se spune că era curată, foarte elegantă, decorată cu mozaicuri valoroase, cu reprezentări ale celor patru anotimpuri,  cu camere mici grupate în jurul unei curți interioare de aproximativ 40 mp. Angajatele  erau femei culte, frumoase, elegante, cu un statut special în oraș. Aveau drepturi în plus, adică puteau participa la demonstrații și alegerile din cetate, puteau deține locuințe în nume propriu, puteau să-și selecteze clienții fără probleme. Drepturi pe care femeile obișnuite nu le aveau!  Cum te înalță sau coboară …meseria ?

Casa era marcată chiar de pe Calea de Marmură. O talpă, o inimă ciuruită, o gaură, un cap de femeie, un semn ce se poate asocia cărților  dar și un semn greu de identificat azi care se zice anunța că serviciile se plătesc, obligatoriu. Acum piatra e destul de tocită dar arheologii și-au făcut meseria. Majoritatea au interpretat reclama aproximativ așa :  când vii dinspre port, în stânga este o casă unde poți cumpăra pe bani dragoste falsă dacă în inima ta nu porți nici o iubire adevărată; dacă talpa piciorului tău este măcar cât cea de pe piatră și dacă ai suficiente monede cât să umpli gaura din piatră, atunci mergi spre ușa unde-ți vor deschide femeile frumoase. Dacă nu îndeplinești aceste două condiții, o poți lua la dreapta, cu mai mult folos, la bibliotecă!!  Unul din ghizii turci spune că este cea mai veche reclamă din lume pentru cea mai veche meserie a omenirii !! Așa o fi !

Intrarea în casa plăcerilor se făcea direct din stradă, pe lângă o statuie a Afroditei sau printr-un culoar secret din Biblioteca lui Celsus și oarecum la fel din Băile Scholastika. Gurile rele povestesc că nu oricine avea voie acolo, se zice că și la intrare era o talpă desenată. Dacă talpa clientului era măcar cât cea din piatră, ușa îi era deschisă. Dacă nu, aștepta să mai crească puțin, casa nefiind și pentru copii.

Aici s-a descoperit o statuie a unui zeu al fertilității mai puțin important, Priapus sau Mutinus, adorat într-o vreme de femeile romane. Cine crede în acest zeu, și-l poate cumpăra de la intrările în sit unde magazinele abundă de aceste .suveniruri. Iar dacă vreți să vedeți originalul, fuguța la Muzeul Efes din Selçuk !!

Latrinele

Latrinele, renovate parțial,  aici erau doar pentru bărbați. Este tipul de latrină cu canal de scurgere cu apă pe sub scaune și un alt canal cu apă proaspătă, curgătoare, în fața scaunelor, locul unde se înmuiau bureții de spălat. Acești bureți se puneau apoi în oțet și se foloseau de alții ?   Dar era și un loc de socializare unde se bârfea, se făcea politică, adică doi într-unu cum s-ar zice !   

Dacă îi invidiați pe romanii care aveau latrine publice și în taberele militare sezoniere, aflați că exista totuși des posibilitatea ca de la etajul unei case să fii umplut de noroc, pe străzile celor mai săraci locuitori. Iar în Efes, pe pantele dealurilor se pare că au existat câteva mii de astfel de case !

Biblioteca lui Celsus

Biblioteca lui Celsus, un simbol deosebit al Efesului și a treia bibliotecă din lumea antică, după Alexandria și Pergam, a fost ridicată în sec. II e .n. între 110 și 135 de guvernatorul în funcție pentru tatăl său, Tiberius Julius Celsus Polaemeanus, fost consul și guvernator de Asia. Celsius a fost un grec care a obținut cetățenie romană, a ajuns senator apoi consul și guvernator în provincia Asia. Se spune că Celsus a fost un om foarte darnic cu supușii săi și era iubit în Efes. El a lăsat o parte din avere pentru construcția acestei clădiri care să aibă un rol dublu, acela de bibliotecă în care să fie expuse cele 12000 de suluri ce puteau fi studiate de oricine într-o mare sală de lectură dar și-a dorit să-și doarmă somnul de veci în această clădire  așa că tot aici, puțin în spate există și sarcofagul său de marmură. De fapt se poate spune că Celsus doarme într-un cimitir, biblioteca fiind parțial ridicată pe un cimitir foarte vechi după cu arată artefacte scoase la lumină.

Pe fațadă erau patru statui reprezentând pe Episteme cunoaștere și înțelepciune, Sophia înțelepciunea, Arete virtutea și Ennoia / devoțiunea. Nu întâmplător au fost puse aici, ele reprezentau calitățile pe care trebuia să le dețină un cetățean roman de rangul lui Celsus. Azi statuile originale sunt la muzeul Efes din Viena, mutate încă din 1910 în baza contractului încheiat atunci între Turcia și Austria. Cele 12000 de suluri de pergament  se păstrau în nișe speciale din zid, în cutii de lemn cu aerisire iar pereții erau dubli, special pentru circulația aerului. Zona centrală, cea mai mare, adăpostea și statuia zeiței Athena, înțelepciunea, plasată chiar deasupra locului unde era sarcofagul lui Celsus. Dar la invazia goților din 262 după jaf aceștia au dat foc întregului oraș astfel că prețioasele suluri au ars, biblioteca s-a distrus și ea. Se pare că a ars doar interiorul și partea din spate, fațada a rămas aproape intactă dar de-a lungu timpului a fost distrusă de cutremure. O mare pierdere distrugerea acelor  scrieri, unele poate unicat. Ceea ce vedem azi, fațada bibliotecii este renovat în 1970.

Efesienii nu au mai refăcut biblioteca lui Celsus doar au curățat locul din față și au ridicat o fântână imensă în bazinul căreia arheologii au găsit fresce reprezentându-l pe generalul Marc Aurelius în lupta cu parții. Din păcate aceste fresce se află în muzee vieneze.

Monumentul eroului

Monumentul eroului , de fapt ce a mai rămas din el, se află aproape de biblioteca lui Celsus, în partea de sud-est. Aici în bazinul fântânii s-a descoperit o frescă ce-l slăvește pe Androklos  în momentul uciderii mistrețului, cum spune și legenda înfăptuirii orașului. Deci a fost un monument ridicat de greci și întreținut de romani.

Poarta sclavilor

Poarta sclavilor arhitecți Mazeus și Mithridates  se află lângă biblioteca lui Celsus și este ușor de identificat. Are trei deschideri arcuite iar pe frontispiciu este dedicația către împăratul Octavian Augustus, soției, fiicei și socrului împăratului. Există și versiunea că acea inscripție a fost modificată, cea făcută inițial de sclavi ar fi fost dedicată profesorilor lor în arta arhitecturii. Nu știu unde e adevărul dar Augustus se spune că  i-a și eliberat pe sclavi. Are, din ce se mai păstrează azi, o combinație de marmură neagră și albă a bolții.

Fântâna și mormântul arhitectului Polios

Fântâna și mormântul arhitectului Polios.  Constructorul apeductelor în special cel mare numit Marnas și a Palatului Apelor, a avut onoarea unui mormânt intra muros. Aceste apeducte se mai pot vedea în unele locuri, la fel și sistemul de canalizare. Apele izvoarelor erau captate de la mari distanțe de Efes, la câțiva zeci de kilometri. Captate erau aduse în oraș prin conducte de ceramică și distribuite  fântânilor publice, băilor și caselor celor bogați.

Agora Tetragonus

Agora Tetragonus, piața  comercială, culoarul lui Nero, era în spatele coloanelor de pe Calea Arcadia. A aparținut perioadei elenistice dar a fost refăcută de romani. În centrul pieții era un ceas, orologion, o combinație de ceas solar cu ceas de apă, astfel că nici pe vreme fără soare efesienii nu sufereau de marcarea timpului. Aici se încheiau contracte, se făceau vânzările, se cumpărau alimente și lucruri necesare în gospodărie. Aici capul familiei din clasa de jos putea să-și vândă copiii, nevasta, părinții. Cei bogați puteau cumpăra sclavi, mai ieftini sau mai scumpi după cum erau frumoși sau nu, doar simpli lucrători sau pictori, arhitecți, alte meserii grele.

Teatrul mare

Teatrul mare unde intra aproximativ 10 % din populația Efesului 24 000 de locuri pe scaunele fixe de piatră, plus altele erau în diverse galerii și loje. Teatrul a fost început de greci în epoca elenistică apoi lărgit  și modernizat sub domnia mai multor împărați romani printre care Traian, Septimiu Sever, Nero. Se bănuiește după dovezile arheologice că teatrul a fost terminat în vremea împăratului Traian. Atunci acestuia i s-a ridicat un Nymphaeum în Efes și era nevoie ca un canal cu apă bună să ajungă acolo. Lucrarea a traversat teatrul, pe sub o parte din scaunele spectatorilor așa că s-a demolat și refăcut rapid acea zonă a teatrului. Nu a fost acoperit dar arheologii au descoperit existența unei copertine mobile !  Distrus parțial de un cutremur în sec.IV nu a fost refăcut complet, efesienii au fost nemulțumiți de consulul local care n-a alocat fonduri așa că l-au cântat în epigrame neplăcute. Dar ca și azi, atunci administrația orașului n-a fost impresionată.

Aici s-au adunat efesienii chemați la revoltă de argintarul Demetrius împotriva Sf. Filip și aici au strigat timp de două ceasuri laude la adresa zeiței Artemis.

Mi-ar fi plăcut să o ascult aici pe Joan Baez dar și  pe Sting dar mai ales pe Carreras. Nu ne-am sincronizat însă niciodată agendele ?.

Calea Portului

Calea Arcadiană sau Calea Portului, lungă de aprox. 600 m și lată de 11, făcea legătura între teatrul mare și port.  Numele este dat după Arcadius care a renovat artera veche din timpul perioadei elenistice. Strada era lucrată în întregime în mozaic, a fost luminată cu două rânduri de torțe plasate pe coloanele ce încadrau magazine și ateliere, avea trotuare de cinci metri lățime, cu copertină pentru a proteja oamenii, cu adevărat de invidiat de noi cei de azi trăitori prin mari orașe. Cea mai înaltă coloană de pe această cale marchează locul unde cândva începea marea!   În vremea creștinilor aici au fost și statuile celor patru evangheliști. Pe laterale avea gimnazii, băi, magazine.

Templul zeiței Artemis

Templul zeiței Artemis, un loc gol marcat doar de o coloană refăcută și alte câteva mici resturi de piatră. Au mai rămas două coloane din el, atât din ceea ce a fost a șaptea minune a lumii antice. Coloanele provin de la cea de a treia clădire a templului, se spune cea mai mare și mai bogată arhitectural. Există însă și ceva  dovezi că acest templu a fost reconstruit de șapte ori. Efesienii au considerat-o pe zeița Artemis ca cea mai importantă zeitate a lor dar este de amintit că nu e zeița greacă ci o creație hibridă, zeitate locală, apărută după ce  grecii ionieni s-au așezat pe aceste locurii prin sec. XI î.Hr. Unii istorici o asimilează cu  Cybele, Marea Zeiță Mamă a Orientului Mijlociu și vestul Asiei. Câteva secole mai târziu, un conducător grec a hotărât ridicarea unui templu măreț zeității locale cunoscută ca  Artemis Efesia și a făcut-o patroana orașului. Artemis din Efes reprezenta fecunditatea și natura sălbatică. Legenda spune că o statuie din lemn de abanos reprezentând zeița ar fi căzut din cer și atunci s-a hotărât ridicarea templului. S-a lucrat peste 100 de ani la templul unde multe fresce aveau reprezentări de amazoane dar acesta a avut o soartă tristă și ciudată. A  fost incendiat în noaptea de 20 spre 21 iulie 356 î.Hr. de un anume Herostratus, un individ care dorea să fie faimos cu orice preț. A ajuns! Plutarch, în Viața lui Alexandru   spune că Herostratus a murit în timpul incendiului. Alte bârfe istorice spun că prins fiind, a fost schingiuit până a mărturisit motivul gestului său, apoi a fost omorât.  Numele lui este însă și acum amintit și chiar legat de ale unor oameni celebri precum Alexandru Macedon. Oficialitățile din Efes au dat un ordin ca numele lui Herostratus să nu fie rostit de nimeni, altfel cel ce-l amintea era omorât fără judecată, cum s-ar zice azi un fel de damnatio memoriae. Totuși  după numai 23 de ani a fost amintit și a devenit cunoscut de-a lungul veacurilor mai mult decât învățații Efesului. Și asta se întâmpla după venirea lui Alexandru Macedon în Efes, cel care a vrut să contribuie financiar la refacerea templului cu condiția ca numele lui să fie pe frontispiciu ca donator. A fost refuzat de efesienii șocați de ce au aflat: în acea noapte când a ars Artemision, la Pella se năștea Alexandru Macedon! Legenda spune că zeița era ocupată să-i ușureze nașterea mamei și să-l înzestreze pe copilul Alexandru cu talente, forță și inteligență multă și nu a mai avut timp să supravegheze și templul.  Plus că efesienilor nu le-a plăcut cererea lui Alexandru dar au refuzat politicos, spunând că nu se cuvine ca un zeu să aducă ofrande altui zeu!!!    Și ar mai fi un miracol, statuia de doi metri a zeiței Artemis a scăpat de foc, singura din tot templul incendiat. Confecționată din lemn, cu un bust ciudat, plin de mamele după unele păreri, după alții ar fi testicule de la taurii sacrificați pe altarul ei, poleită în aur și argint, a scăpat flăcărilor iar efesienii au considerat că este un mesaj pentru a ridica un alt templu. Și această clădire nou construită a fost măreață, mult mai înaltă și bogată decât cea arsă. Se spune că era de 3  sau 4 ori mai întinsă decât a Panteonului din Atena, că avea un altar împodobit cu sculpturi deosebite și 127 coloane de marmură ce susțineau un acoperiș aflat la 18 m înălțime.  Legenda spune că însăși zeița i-a ajutat pe constructori și în special pe efesianul arhitect Dinocrates, cel care după asta devine arhitectul lui Alexandru Macedon și cel ce trasează noul plan al orașului Alexandria. Se spune că templul Artemision s-a reconstruit pe un loc mlăștinos iar la baza fundației era un pat de trunchiuri de stejari prelucrați să nu putrezească, cu rolul de a tempera șocurile provocate de cutremure. Acoperișul a fost făcut din piatră iar ușile mari erau acoperite cu pietre prețioase. Ascundea bogății nenumărte. Și semn sau nu, templul a fost parțial terminat dar repus în programul slujbelor  în anul morții lui Alexandru Macedon ! Aici, în acest templu se spune că a funcționat cea mai mare bancă a antichității și cel mai mare centru de afaceri al Asiei Mici. Toate tranzacțiile se făceau într-o sală mare și elegantă din incinta templului, marele bancher fiind chiar marele preot, un independent ce nu dădea socoteală nici autorităților din Efes și din nici un alt oraș.  Parcă sună cunoscut chiar și zilelor noastre !! Dar după șase secole, în sec. III și acest templu a fost distrus și ars după ce a fost jefuit  de goți și după un mare cutremur în același an. Se spune că bogățiile templului erau fabuloase. N-a mai fost refăcut pentru că zeii păgâni nu prea mai erau recunoscuți oficial. După declararea creștinismului ca religie oficială, templul a fost folosit ca depozit de piatră, coloanele lui au fost aproape toate luate la Constantinopol pentru construcția unor biserici creștine (și la Sf.Sofia) iar ce a rămas din templu a fost îngropat de aluviunile râului Caystros. Abia în 1869 inginerul englez John Turtle  Wood a scos la lumină ce mai rămăsese din templu, adică o parte din fundație ce era la 6 m adâncime în mâl și câteva coloane care au ajuns la British Museum. Mai apoi s-a mai recuperat câte ceva.

Considerat a șaptea minune a lumii antice  de învățați diferiți în timp, are cea mai frumoasă descriere dată de Antipater din Sidon, unul din cei care a făcut lista minunilor antice:

“Am pus ochii pe peretele Babilonului măreț pe care este un drum pentru cară, și statuia lui Zeus de  Alpheus, apoi grădinile suspendate, și Colosul  Soarelui, și munca uriașă a marii piramide, precum și vastul mormânt al lui Mausol; dar când am văzut  casa lui Artemis care se îndrepta spre nori, celelalte miracole și-au pierdut strălucirea și am spus: În afară de Olympos, Soarele nu a privit niciodată așa ceva măreț”. /  Antipater, antologia greacă IX.58

Efesiana!
Efesiana!

Acesta a fost Efesul păgân, al grecilor dar cel mai mult al romanilor. A fost o plimbare destul de lungă, cu popasuri pentru a asculta ghizii, cu locuri unde ne-am fi dorit să ajungem dar era interzis pentru că se fac cercetări și recondiționări. Poate se va descoperi mai mult din spitalul antic, din felul cum se tratau romanii , căci la Efes a fost o adevărată școală de medicină dar urmele încă n-au văzut lumina cerului.

Efesul creștin, o lume mai pe înțelesul nostru cei de azi. Sau poate o temă de cugetat când afli câteva amănunte despre primele secole ale primului mileniu creștin,

citind continuarea → ?.