“Enjoy and Respect” / Bucurați-vă și Respectați-vă! Cuvinte simple dar cu un mesaj copleșitor, numele unei campanii din Amsterdam, anul 2018, orașul care nu mai suporta hoardele necivilizate de turiști, acei turiști care aduceau bani foarte mulți bugetului local dar și multă mizerie, gălăgie, înstrăinare a localnicilor, sufocare și izolare. Și Amsterdam nu este singurul oraș care își dorește mai puțini bani de la turiști. Vrea doar o viață civilizată pentru locuitorii ei sau cum spunea o oficialitate locală, oamenii vor să-și cunoască din nou vecinii.
Turismul, o binefacere de care omenirea mereu s-a bucurat. Mereu omul a găsit căi de a face călătorii de plăcere sau culturale, de a vedea locuri deosebite lucrate de natură sau de mâna omului, de a gusta din bucătăriile lumii, de a-și îmbogăți cunoștințele despre populații diverse, până la urmă de a-și învinge temerile depărtării de locul cald de acasă și de cei cunoscuți. Călătoriile, de plăcere sau pentru muncă, turismul, au îmbogățit umanitatea. Treptat, de-a lungul secolelor, călătorii au contribuit la ceea ce azi numim globalizare, considerată de unii că ar fi început undeva în sec. XX. Nu, globalizarea a început odată cu prima formă de organizare tribală și deplasarea oamenilor și probabil nu se va termina, va dispărea odată cu omul.
Toate bune și frumoase, libertatea de mișcare, călătoritul este o adevărată școală, o imensă bibliotecă a lumii din care fiecare dintre noi, umblătorii pe alte meleaguri, citim și poate chiar memorăm câteva pagini. Călătorind învățăm că nu suntem buricul Universului. Învățăm că există oameni cu aceleași vise, drame, iubiri și mod de a privi viața, asemeni nouă. Că și cei de altă culoare a pielii sau din alte culturi mai mult sau mai puțin libere, au aceeași structură anatomică și fiziologică ca și noi, aceleași vise, aceleași idealuri, uneori însă acoperite de văluri și cutume pe care de obicei rar le înțelegem. Sau rar le-am accepta dacă nu ar fi un cuvânt care ne obligă, lex! Uneori și mai grav, religia!
Ei bine, călătoritul, turismul are o istorie lungă și interesantă. Mai știți bancul acela din perioada comunistă legat de coloana infinitului, a lui Brâncuși? Cam așa a fost și turismul de-a lungul secolelor: libertate și constrângere. Așa și acum, în 2020. De unde planeta, parțial e drept dar Europa cu mult peste capacitate, era plină de hoardele de turiști, anul acesta a fost perioada de constrângere, de reducere a călătoriilor, mai ales a celor de plăcere. Și a congreselor, în esență tot o formă de turism. Îmi amintesc că prin aprilie și mai, foarte mulți credeau că pandemia ne va face niște turiști responsabili, atenți la mediu, la obiectivele turistice și mai ales la cei cu care ne intersectăm în vacanțele noastre. Eu una, nu știu de ce, am fost sceptică că unii călători au înțeles cum că turismul nu este un drept cu care te naști.
Turismul de masă, turism care mușcă și fuge cum l-a numit Jan Van Der Borg, profesor de economie turistică la Universitatea din Veneția, dincolo de beneficiile lui pentru cultură dar și pentru economiile lumii, este o mare pacoste pentru multe națiuni. La noi nu, la noi nu prea are ce strica, strică însă autoritățile tot, atât natură cât și arhitectura istorică, și chiar istoria, tot!. Dar sunt țări cu o bogată ofertă culturală și turistică unde turistul suprem, Liam cum îl numesc cei din Amsterdam pe turistul problemă englez, acel Dorel care se plimbă fără să știe ce vede, strică la greu obiective turistice, liniștea și viața localnicilor, locuri de cazare, natura, culturi de secole. Noi ca turiști, ne-am creat singuri ideea ori am furat-o pe nebăgate de seamă de la Dorei, că suntem deasupra tuturor celor cu care ne intersectăm în drumurile noastre. Ne-am învățat să blamăm doar atitudinea patronilor de cazări și restaurante, a polițiștilor rutieri și a celor de frontieră, a muzeografilor, de parcă aceștia ar fi obligați să se ploconească la picioarele noastre ca și când noi, turiștii, am fi olimpienii lumii. Nu le pun parte, am avut și eu nemulțumirile mele cu unii dintre aceștia. E drept că au fost excepții.
Încasările din turism în ultimele decenii sunt enorme, concurează cu cele din industria farma, ba chiar cu cele siciliene. Doar e recunoscut chiar de UE: Turismul reprezintă coloana vertebrală a economiei pentru multe state membre./ europa.eu. Dar cu ce preț pentru populația locală șii cât din aceste încasări merg acolo unde trebuie? Sigur cu prețul distrugerii vieților locuitorilor zonelor vizitate intens. Acei oameni s-au săturat de hoardele de turiști care lasă în urmă mormane de gunoaie pe plaje și străzi, care-și fac nevoile pe gardurile și scările lor de bloc sau prin parcuri doar din zgârcenia de a nu plăti maxim 1€ la o toaletă publică sau într-un local care le facilitează accesul la camera intimă și, de ce nu, la spălatul pe mâini. Cum credeți că m-am simțit ca turist când un imbecil uda fără jenă zidurile din Trogir, ziua în amiaza mare, aprope de toaleta publică dar contra cost? Taxa era acolo 0.50 €, a șasea parte dintr-o bere ieftină! Știți cât cheltuie un turist de pe un vas de croazieră în orașele unde acestea acostează? Media este de cam 10 €, cam atât lasă comercianții din Veneția, Dubrovnik sau alte cetăți și asta fiscalizat. În schimb se distrug porturile, malurile, ecosistemele, viața localnicilor.
Turismul a dus la adevărate drame, la distrugerea ecosistemelor, ca de exemplu Marea Barieră de Corali care a avut de suferit enorm – își pierde culorile devenind albă – una din cauze fiind folosirea cremelor de protecție solară, alături de încălzirea globală și hoții de corali. Cremele conțin substanțe deosebit de nocive pentru coralii și peștii exotici, așa că aceste produse sunt interzise acum acolo, amenda folosirii este de 800 €. V-ați gândit la sclavia și chinul unor ființe despre care știm prea puțin, animalele? Nu voi înțelege nicicând plăcerea de a te plimba pe un elefant sau pe un măgăruș, tu fiind și obez sau plăcerea de a asista la un spectacol cu delfini, aceste animale super inteligente care de multe ori, stresate de prezența oamenilor și trăind într-un spațiu îngust, aleg să se sinucidă, după cum vă povesteam aici. Ultimul mare ghețar virgin al Austriei, Pitztal din valea Ötztal, este în plan să devină cea mai mare stațiune de schi pe ghețari din Europa. Și asta în timp ce ne văităm că se topesc ghețarii din Alpi, că la Chamonix sunt tot mai multe accidente datorită acestui fenomen, că Mer de Glace era fără zăpadă în februarie din cauza încălzirii și era încă plină de mizeriile lăsate de unii turiști (un rower lăsat de un englez care a urcat dar nu a mai putut să și coboare, mizerii lăsate de turiștii care nu înțeleg să-și care plasticele și hârtiile înapoi la bază) !
N-am să înțeleg niciodată ura cu care unii turiști, printre care mulți români, se vaită că gazdele lor din afara țării noastre nu cunosc limba engleză. Oare câți turiști români vorbesc engleza?! Sau franceza?! Ba mai rău, îmi amintesc că acum trei ani cineva mi-a povestit, șocată, cum la punctul de informare turistică din Pasajul Universității din București, un turist străin nu reușea să se înțeleagă în engleză cu funcționarul de serviciu! Mi-a povestit doamna că, rușinată și revoltată, a intervenit pe post de translator între turistul care dorea informații despre transportul public bucureștean și angajatul care obligatoriu, prin natura postului, trebuia să vorbească măcar 2-3 limbi de circulație internațională, una fiind desigur engleza! Și când mă gândesc că în Porto dar și în Lisabona, cei de la birourile turistice jonglau cu engleza și franceza, plus unii și cu rusa și germana!
Cazările sunt de obicei o mare nemulțumire pentru mulți turiști. De la a cataloga gazdele drept față de criminal (oare turistul respectiv nu știa că teoria lui Lombroso nu mai este la modă?) așa cum am găsit o notă de 3 dată unei cazări care merita cel puțin 8 și unde gazdele erau foarte amabile și gata să ajute turiștii cazați acolo. Am întâlnit turiști care se arată nemulțumiți de mărimea camerelor, dotările, locul de parcare (recent la Varna cineva era oripilată că parcarea era prea departe de bloc, la 100 m cum am constatat noi când ne-am cazat și culmea, era într-un garaj!). Pe pagina de impresii de pe Booking.com am găsit la o cazare orădeană de excepție (Casa Schubert), nemulțumirea că apartamentul, unicul în casa veche restaurată, situat la etaj și cu intrare separată, este într-o clădire cu birouri la parter și în spatele tribunalului! Am stat acolo și a fost perfect, liniște noaptea, civilizat ziua și multă pază în zonă.
Urâm turiștii englezi, americani și mai ales pe cei asiatici. De ce?! Cu ce le suntem mai presus lor?! Poate cu manelele ascultate la maxim la orice oră și în orice loc. De ce oare nu putem accepta că fiecare turist aparține unei etnii care are obiceiuri diferite de ale noastre, ale românilor? Da, turiștii asiatici se poartă ciudat față de ce ne dorim noi în vacanțe dar oare noi nu ne purtăm ciudat în țara lor, față de obiceiurile lor? Ba chiar noi între noi și asta povestesc mai jos.
Turiștii români
Anul acesta vacanțele mele s-au redus la România și puțin Bulgaria. În Bulgaria nu ne-am lovit prea mult de turiștii de alte etnii decât a noastră. Ei bine, mulți dintre românii cu care ne-am intersectat, au avut aceleași fapte din anii precedenți. Pentru ei turismul este un drept, cred ei natural, și nu contează pe unde trec, ce fac, cum se poartă și ce lasă în urmă. Se consideră un fel de zei cu drepturi depline.
Am să vă dau doar câteva exemple din drumurile mele de anul acesta.
Mergeam spre Burgas, pe un drum european plin de curbe și denivelări când un dâmbovițean a trecut fulgerător, călcând linia continuă și depășind mai multe autoturisme care circulau nici chiar cu viteza legală, doar cu câțiva km/h în plus. Dâmbovițeanul a fost ceva de genul era pe când nu se zărea / acum îl văd și nu e! (sper că Eminescu mă iartă.) Dacă l-a prins pe undeva poliția bulgară, nu știu dar sincer m-aș fi bucurat căci în teribila depășire pe care a făcut-o românul, un șofer bulgar de pe contrasens a fost nevoit să tragă de volan și să încetinească! A evitat cumva un accident.
Varna, zona pietonală. O familie cu trei copii pe trotinete a mers în aceeași direcție cu noi, spre Parcul Primorski. N-am dat atenție la ce vorbeau așa că n-am sesizat că sunt români. Au ajuns în parc înaintea noastră și s-au oprit la macheta zonei. Tot puneau mâinile pe obiectivele indicate, făceau planuri pentru a doua zi. Eu am așteptat cuminte să termine: 1 minut, 2, 3 …. Soțul meu s-a plictisit și a dat să plece. Am zis stai (doream să fotografiez macheta de sus dar să fie liberă). A fost momentul când femeia mi-a aruncat o scurtă ocheadă și a început brusc să le explice copiilor în engleză și destul de tare (o fi crezut că am zis stay?!). Doi copii s-au urcat pe machetă, aproape că nici nu prea mai avea ce le arăta că era acoperită de trupurile lor, plus că puștimea nu părea a înțelege engleza mamei, întrebând ce zice într-o pură limbă română din zona de sud a țării noastre. Am plecat într-un final fără poza dorită dar și cu acel gust amar pe care mulți alți turiști l-au încercat. Nu trecuseră decât două săptămâni de când în Cetatea Oradiei am dat de un grup de turiști români care s-a purtat la fel, ignorând chiar regulile de circulație dintr-un muzeu.
Chestia de mai sus – rușinea de a fi român când mergi în vacanțe în afara țării – mi-a amintit de două întâmplări vechi din Grecia. Prima, eram la Edessa și am întrebat o româncă unde a pus banii de lumânări în micuța capelă de la cascadă căci eu nu vedeam cutia. M-a privit ca pe altă arătare și a luat viteză spre partenerul ei, de parcă eu eram ciumată. A urmat partea cea mai neplăcută totuși. La mica grotă din spatele cascadei s-a iscat puțină agitație când să intrăm noi: românii care fugiseră de mine au încercat să păcălească omul cu biletele și au intrat fraudulos acolo. În zadar, au fost văzuți și scoși cu vorbe neplăcute afară! Intrarea era tare scumpă, doar 0.50 €/ persoană! Atunci m-am rușinat eu că sunt româncă!
A doua întâmplare a fost la Veria, la Bema Sf. Paul. Am vizitat locul și apoi am intrat în magazinul de peste drum. După un schimb de cuvinte cu patronii, soț-soție, ne-am pierdut printre rafturi. După noi a intrat un grup de câțiva români, vorbitori de engleză. Patronii i-au întâmpinat cu aceeași amabilitate și i-au întrebat de unde sunt. România! a fost răspunsul. Când au auzit că în magazin mai sunt doi români, turiștii au lăsat totul jos și au fugit în mare grabă, fără ca măcar să ne vadă la față. Îmi amintesc și azi, după ceva ani, uimirea de pe chipul grecilor. Nu le venea să creadă, ba chiar ne-au spus că pentru ei este o mare bucurie să-și întâlnească conaționali în călătoriile din afara Greciei!
Salonic, mireasa Golfului Thermaic, un oraș drag mie. Alegem să mâncăm într-o seară pe strada de lângă hotel, cam la 1.5 km de mare, la o chestie micuță dar care împrăștia în zonă arome plăcute. Un cuplu de români la o masă vecină. Tipului îi sună telefonul și începe o conversație la mare artă, explicând că nu poate vorbi mult că este la nu știu ce terasă sofisticată pe malul mării. La final, la plată, tipa a puricat fiecare cifră de pe bonul în greacă și a încercat să-l încurce puțin pe grec, pe motiv că apa îmbuteliată trebuie să fie gratis și că nu știu ce nu au consumat. Farfuriile erau încă pe masă! Nu i-a mers, și-a luat restul, firfiricii de 5, 10 cenți și a plecat bombănind! Noi ne-am dat de gol că suntem români, încercând să ajutăm patru doamne vârstnice, ardelence, de altfel foarte simpatice și care erau la altă masă. Venite în pelerinaj la mânăstirile zonei, nu știau să ceară un fel cu multă carne și mai ales bere ?, căci de, înainte de rugăciune și spovedanie, te purifici cu bere sau vin! Ne gândeam că grecul își va vărsa pe noi năduful căpătat cu acel cuplu de români. N-a fost așa, noi am plecat mulțumiți de masă și servire dar și grecul a rămas mulțumit de noi.
Întâmplări mai mult sau mai puțin neplăcute legate de turiștii noștri, care de altfel au reproșuri grele la adresa englezilor, nemților, asiaticilor, mai bine spus la adresa restului turiștilor lumii, am mai avut destule de-a lungul vacanțelor petrecute peste graniță. Chiar îmi amintesc de o mașină românească care și-a aruncat mizeria pe geam, din mers și un șervețel s-a lipit de parbrizul nostru.
Am întâlnit și alți turiști, de alte naționalități, care se poartă de parcă ar fi stăpânii lumii. Dureros este când îți întâlnești neamul! Și totuși majoritatea turiștilor români știu să-și poarte cu mândrie și eleganță, fără ascunzișuri, originea, să ducă simbolurile românești ca daruri. Bravo lor!
Știu că aceste rânduri ale mele nu ajută la nimic. Dar uneori e bine să spui ce te supără…..
Turistul suprem este o specie hibridă care nu are nici o șansă de a fi educată. Crede că are doar drepturi de a se purta necivilizat, de a face mizerie, gălăgie, de a asculta muzică la volum maxim (manele sau muzică cultă, volumul mare și la ore nepotrivite e la fel de supărător), crede că are dreptul de a înjura cât îl țin plămânii, de a nu plăti la intrarea în muzee sau alte obiective turistice că cică taxele sunt prea mari dar el habar are ce înseamnă întreținerea unui site antic sau muzeu, crede că este supus unui abuz dacă vameșul îi cere să deschidă portbagajul sau dacă i se ridică mașina parcată neregulamentar într-o țară străină. Este revoltat că nu i se schimbă prosoapele și lenjeria zilnic (legat de acest fapt îmi amintesc de o vizită la Constanța când, vorbind cu gazda despre turiști, mi-a povestit că tocmai avusese o familie care a venit la ora 7 dimineața de la gară și pentru că avea cameră liberă, le-a dat-o cu 9 ore mai devreme decât era programată. Românașii noștri și-au făcut duș, au plecat la plajă și când s-au întors au făcut scandal că nu aveau prosoapele schimbate!). Nu e de mirare că multe orașe (Veneția, Barcelona, Amsterdam, Roma, orașele croate) au programe de limitare a turismului de masă, de a-l scumpi, de fapt de a readuce acasă localnicii care au fugit din calea hoardelor de călători ce nu respectă minime reguli de bun simț.
Parafrazând o altă campanie olandeză dedicată obositorului turism de masă, cred că ar trebui să medităm la Tourism în Balance (Amsterdam a avut în 2018 campania City în Balance / Oraș în Echilibru, prin care se impun reguli foarte stricte unităților de cazare din oraș). Culmea, citeam că locuitorii Amsterdamului își mențin dorința de a limita turismul în oraș după ce au trecut prin prima perioadă de pandemie și au avut liniște în case și curățenie pe străzi. Hoardele de turiști din care mai mult de jumătate nu știu, nu înțeleg ce văd, doar că este în trend să vii la Veneția, își fac mai mult rău inghesuindu-se prin celebrele orașe europene. Adică majoritatea localnicilor preferă câștiguri mai mici dar o viață mai sănătoasă, chiar sunt de acord ca turiștii care nu sunt civilizați să primească amenzi mari. Iar cei civilizați, care nu se grăbesc să treacă cu bocancii prin cultura și tradițiile lor, sunt primiți cu brațele deschise. Nu degeaba spunea Henry Miller că o călătorie este o școală dacă nu alergi doar să bifezi obiective: Destinația nu trebuie să fie niciodată doar un loc, ci un nou mod de a vedea lucrurile.
Hoardele de turiști din care mai mult de jumătate nu știu ce văd doar că este la modă să vii la Veneția de exemplu, își fac mai mult rău când se înghesuie prin celebrele orașe europene. Thomas Spahn spunea într-un articol pe DW că Dacă am face un calcul, constatăm că aceştia (turiștii) au mai puţin loc la dispoziţie decât permit organizaţiile de protecţia animalelor pentru găinile din crescătorii. Adevărat. Turismul a devenit o modă pentru mulți, este asemeni mersului la bere și nu o formă de culturalizare. Și culmea, era o temă fierbinte acum un an, înainte de pandemie când organizațiile mondiale făceau planuri de moderare a avântului distructiv. Acum probabil că vor doar banii turiștilor de orice fel. Dar rămâne întrebarea: ce lăsăm generațiilor viitoare?! De fapt ce lăsăm propriilor noștri copii?! Se vor bucura ei de o planetă frumoasă?! Vor mai putea ei face un turism de calitate?!
E frumos să călătorești, să întâlnești oameni de alte etnii și religii, să le înțelegi cultura, să vezi ce a creat natura și oamenii care în trecut nu dispuneau de tehnologie. Dar cu ce preț pentru acele comunități?! Uneori mă gândesc la versurile de pe un monument unic în Europa și se pare în lume:
Turistule ajuns sub poala pădurii
Aruncă necazul şi patima urii.
Încearcă să prinzi din legile firii
Scânteia divină: virtutea iubirii!
Monumentul Turistului este în România, la Rusca Montană și a fost ridicat prima dată la Rușchița, în anul 1883! Actualul monument a fost refăcut în 1936 când s-a înființat O.N.T. /Organizația Națională de Turism.
Îmi place să colind meleaguri noi dar cu măsură, cu răbdare. Știu și am știut mereu că nu poți cuprinde într-o viață de om, oricât de norocos ai fi, întreaga planetă cu toate tainele ei. Așa că am luat drept bun ce spuneau latinii, Non multa sed multum! Anul acesta am renunțat la o lungă vacanță spaniolă și dureros, la iubita mea Grecie. Am lăsat să se potolească balanța dintre pandemie și turism și poate să încline spre slow tourism, pentru binele localnicilor și al nostru. Pot numi acest an plin de provocări și bariere drept anul meu sabatic, în înțelesul lui vechi. Anul în care eu, ca și mulți dintre voi, am avut mult timp de meditat mai calm, mai ardeleneste poate și de aceea mă întreb:
Quo vadis, viatorem?!
Comentarii recente